Legea 10/2001. Decizia nr. 312/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 5618/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.312R
Ședința publică de la 6 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă M. E. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.490/23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă reprezentată de S. Rena, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
La interpelarea instanței, apărătorul recurentei-reclamante arată că suprafața de 74 mp teren în litigiu este liber și poate fi restituit în natură, astfel cum rezultă din adresa Primăriei Municipiului București aflată la fila 186 dosar fond. Nu cunoaște dacă s-au restituit terenuri în zona imobilului în litigiu și consideră că nu este necesară o completare a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul obligării pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafață de 74 mp situat în București, ., sector 5 și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția edificată pe acest teren și demolată ulterior.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA
Prin cererea din 24.02.2012, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a imobilului din București, ., sectorul 5, în suprafață de 74 mp, iar în măsura în care vechiul amplasament nu poate fi retrocedat în natură, acordarea de teren de aceeași valoare, categorie de amplasament și funcție economică în compensare, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția constând în 2 camere, vestibul, antreu, sală, bucătărie, cămară, baie, WC, 2 balcoane, 2 boxe la subsol, conform art. 11 din Legea nr. 10/2001 și înaintarea dosarului la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în vederea acordării efective a despăgubirilor cuvenite.
În motivare, a arătat că îndeplinește calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001, întrucât terenul în suprafață de 74 mp din București, ., sectorul 5 precum și construcția edificată pe acest teren au fost dobândite de către ea de la tatăl său (Mergher Richard), prin contractul de donație nr. 1165 din data de 15.03.1974, înregistrat în registrul de transcripțiuni din cadrul notariatului de Stat Local al Sectorului 6 București. Imobilul a făcut obiectul naționalizării, iar construcția a fost între timp demolată.
La data de 09.08.2001 a formulat notificare pentru restituirea în natură și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la imobilul situat în București, ., sector 5, dar deși a făcut mai multe reveniri, prin care a solicitat informații referitoare la stadiul dosarului administrativ constituit în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâtul nu a înțeles să dea curs notificării și nici să-i ofere vreun răspuns cu privire la necesitatea completării acestuia.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
La data de 11.02.2013, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității învestite cu soluționarea notificării oportunitatea acordării de bunuri în compensare.
Prin sentința civilă nr. 490 din 23.04.2014, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea și l-a obligat pe pârât la emiterea, în favoarea reclamantei, a unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform dispozițiilor art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, ., sector 6, format din construcție demolată constând în apartamentul nr. 2 de la etaj compus din 2 camere, vestibul, antreu, sală, baie, bucătărie, cămară, wc, balcon scară acces, boxele E și F la subsol în suprafață totală de 124,54 mp și cota indiviză de teren de 74 mp din suprafața totală de 223 mp din acte și 211 mp din măsurători, conform raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie Manaș C., scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate (58.888 lei pentru construcție).
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin notificarea nr. 2874/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și comunicată, prin intermediul B. E. & P., către pârât, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafață de 74 mp din București, ., sector 5 și construcția formată din două camere, vestibul, antreu, sală, bucătărie, cămară, baie, wc, două balcoane, două boxe la subsol.
Prin contractul de donație autentificat sub nr. 2238/15.03.1974 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 București, încheiat între Mergher Richard, în calitate de donator, pe de o parte și M. E., în calitate de donatar, pe de altă parte, aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 2 de la etaj, compus din vestibul, antreu, sală, baie, bucătărie, cămară, wc, scară acces, boxele E și F la subsol cu cota indiviză de teren de 74 mp din suprafața totală de 223 mp situat în București, ., sector 6.
Imobilul a făcut obiectul deciziei nr. 1785/21.09.1982 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, prin care s-a trecut cu plată în proprietatea statului apartamentul nr. 2 situat la . imobilului situat în București, ., sector 5, cu componența evidențiată în planurile anexate și fără plată 74 mp teren din suprafața totală de 223 mp aferentă construcției
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză de expert tehnic judiciar Manaș C. a rezultat că fostul imobil teren, cota indiviză de 74 mp din totalul de 223 mp din acte și 211 mp din măsurători, este situat în zona destinată construirii edificiului Casa Științei, lucrare începută anterior anului 1989 și întreruptă în prezent, zona constituindu-se în șantier în conservare.
Ca atare, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada calității sale de persoane îndreptățite, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia.
Situația de fapt nu se circumscrie dispozițiilor art. 10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, neputându-se reține că este vorba de lucrări abandonate, ci cel mult de lucrări pentru care execuția a fost întreruptă pentru moment, fără ca această situație de fapt să afecteze valoarea investiției demarate și fără ca această să permită desființarea fundațiilor existente pe teren, motiv pentru care restituirea în natură nu este posibilă. Construcția este demolată, astfel încât nici aceasta nu poate fi restituită
În ceea ce privește cererea de acordare de imobile în compensare, tribunalul a reținut că nu a fost finalizată operațiunea de inventariere a imobilelor de către municipalitate, și ca atare, nu există posibilitatea atribuirii unor bunuri sau servicii în compensare. Simpla împrejurare că există imobile în patrimoniul municipiului care sunt libere, nu conduce de plano la posibilitatea de a fi atribuit în compensare. Dispozițiile legale privind posibilitatea atribuirii unor bunuri în compensare trebuite privite și interpretate în sensul că o astfel de măsură poate fi dispusă doar cu privire la bunuri ce au fost afectate acestui scop, printr-un act administrativ al primarului, după inventarierea patrimoniului Municipiului București, în funcție și de opțiunile și proiectele ce țin de dezvoltarea și administrarea unității administrativ-teritoriale. Întârzierea în emiterea unui astfel de act administrativ de afectare a unor bunuri pentru măsurile reparatorii constând în compensare, poate fi sancționată prin instrumentele specifice dreptului administrativ, care includ, finalmente, și despăgubiri directe (acțiuni reglementate de Legea nr. 554/2004).
Nici din prevederile art. 10 alin. 10 din Legea nr. 10/2001 nu rezultă obligativitatea acordării de bunuri în compensare, entitatea învestită cu notificarea putând aprecia că diferite bunuri, deși libere, nu este oportun a fi acordate în compensare (fie pentru că sunt aducătoare de venituri pentru municipalitate, deci și pentru comunitate, fie pentru că se există posibilitatea desfășurării vreunui proiect urbanistic viitor, etc), fiind preferabilă acordarea de despăgubiri în condițiile legii. Ca atare, cererea de acordare de imobile în compensare a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.
Totodată, tribunalul a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora această lege se aplică și cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii. Prin art. 16 din același act normativ se prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7. Art. 21 alin. 6 și 7 stipulează că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte.
Prin adresa nr. 358, Administrația Fondului Imobiliar București a comunicat că reclamanta a încasat despăgubiri în cuantum de 58.888 lei pentru apartamentul nr. 2 situat în București, ., sector 5, așa încât, în lipsa declarației pe proprie răspundere din partea reclamantei care să ateste contrariul a dispus deducerea acestor despăgubiri din contravaloarea imobilului.
În ceea ce privește cererea de înaintare a dosarului la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în raport de modificările legislative cuprinse în Legea nr. 165/2013, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 1 din acest act normativ, ulterior emiterii dispoziției, trebuie să se parcurgă etapele anume prevăzute în dispozițiile legale anterior menționate, prin predarea Secretariatului Comisiei Naționale a dispoziției cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii, a întregii documentații care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv înscrisurile relevante cu privire la construcțiile demolate.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
Pârâtul a susținut nelegalitatea sentinței pe considerentul că din economia Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, rezultă cu evidență că numai unitatea deținătoare este abilitată să soluționeze notificarea prin dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la depunerea actelor doveditoare, așa încât, greșit a fost admisă acțiunea.
Reclamanta a pretins că instanța a dat o apreciere greșită a probelor administrate când a statuat asupra imposibilității restituirii în natură a terenului sau de acordare a unui alt teren în compensare.
De asemenea, instanța a făcut și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1, 7 și 10 din Legea nr. 10/2001, care acordă prioritate măsurii de restituire a bunurilor în natură sau prin compensare cu bunuri echivalente.
Eronată este și măsura de deducere din contravaloarea imobilelor a sumei de 558.888 lei pretinsă a fi acordată pentru construcție, în condițiile în care nu există dovada încasării acestei sume.
În speță, nu își au aplicare dispozițiile Legii nr. 165/2013 sub aspectul acordării de măsuri reparatorii în compensare prin puncte, în condițiile art. 16 din Legea nr. 165/2013.
Curtea reține că recursul declarat de pârât este neîntemeiat.
Astfel, prin art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 s-a stipulat că în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizia sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, se prevede prin dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. XX/2007 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, s-a statuat că instanța judecătorească este competentă să soluționeze pe fond notificarea, în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de emitere a decizie sau dispoziției susmenționate.
Cum în speță, pârâtul, timp de peste 10 ani, nu a emis o decizie sau dispoziție motivată asupra notificării reclamantei, pe bună dreptate tribunalul, făcând aplicarea deciziei în interesul legii susmenționate, a soluționat pe fond notificarea.
Curtea reține că și recursul declarat de reclamantă este neîntemeiat.
Astfel, este adevărat că, prin art. 1 alin. 1, art. 7 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, se acordă prioritate măsurii de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, atunci când este posibil.
În speță, din raportul de expertiză topografie cadastru întocmit de expert Manaș C., cât și din actul de donație nr. 2238 din 15.03.1974 întocmit de Notariatul de Stat al Sectorului 6 București, rezultă că suprafața de 74 mp din ., sector 5, care a făcut obiectul actului de donație către reclamantă și a deciziei nr. 1785 din 21.09.1982 a Consiliului Popular al Municipiului București de trecere a acesteia în proprietatea statului, nu a fost identificată, reprezentând o cotă parte indiviză din suprafața totală de 223 mp teren, fostă proprietatea autorului reclamantei.
Ca urmare, nici prin raportul de expertiză întocmit în cauză terenul pretins a fi restituit în natură de reclamantă nu a putut fi identificat, expertul concluzionând că acesta face parte din suprafața de 211 mp (223 mp teren din acte), alături de alte suprafețe de teren care au fost destinate unei lucrări de utilitate publică pentru construirea edificiului Casa Științei, investiție începută dar întreruptă în anul 1989 și rămasă în conservare.
În plus, just prima instanță a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, conform cu care se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
În cauză, din același raport de expertiză rezultă că a început executarea lucrărilor de investiții de interes public, dar lucrările au fost întrerupte din lipsa finanțării și nu există dovezi privind renunțarea autorității publice la continuarea investiției, așa încât, nu numai că terenul pretins a fi restituit în natură nu a putut fi identificat, dar nu se încadrează nici în ipoteza legală susmenționată.
Este inexactă susținerea reclamantei din recurs, precum că pârâtul și-ar fi dat acordul pentru restituirea în natură a terenului, din actele și lucrările dosarului nerezultând un astfel de acord exprimat în acest sens.
Prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, se stipulează că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În ceea ce privește posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu bunuri sau servicii, prin art. 1 alin. 5 din aceeași lege se stipulează că primarii sau, după caz, conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și după caz serviciile care pot fi acordate în compensare.
Din examinarea prevederilor legale susmenționate, rezultă că pentru acordarea de bunuri în compensare este absolut necesară inventarierea unor bunuri care să fie destinate acestui scop și acordul dintre persoana îndreptățită și unitatea deținătoare.
În speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii a niciuneia din condițiile susmenționate, astfel încât, instanța s-a aflat în imposibilitate de a acorda teren în compensare pentru suprafața de 74 mp teren preluată abuziv din patrimoniul reclamantei.
În consecință, în mod just tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 2 și 10 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că în condițiile începerii executării unor construcții autorizate de utilitate publică, măsurile reparatorii să se stabilească în echivalent sub forma despăgubirilor.
Instanța nu a putut stabili obligația pentru unitatea deținătoare de a face propuneri privind acordarea de despăgubiri calculate potrivit valorii de piață a imobilului de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în condițiile art. 10 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, căci aceste dispoziții legale au fost implicit abrogate prin dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile privind finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prin art. 21 alin. 61 din această lege se stipulează că evaluarea imobilelor imposibil de restituit în natură se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă.
Instanța a fost nevoită să facă aplicarea acestei dispoziții legale în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013, conform cu care, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanței … la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Din analiza deciziei nr. 1785 din 21.09.1982 a Consiliului Popular a M. București rezultă că terenul și construcția foste proprietatea reclamantei, au fost preluate de la aceasta în baza Decretului nr. 223/1974, ca urmare a aprobării cererii sale de plecare definitivă din țară.
Pentru construcția demolată, reclamantei i s-au stabilit despăgubiri, care, conform adresei nr. 358 a Administrației Fondului Imobiliar, au fost evaluate la 58.888 lei și virate la ICRAL Cotroceni la 04.10.1982.
În condițiile în care reclamantei i s-ar fi preluat la stat imobilul pentru plecarea definitivă din țară, fără acordul autorităților, ar fi fost credibilă susținerea acesteia precum că despăgubirea nu a fost încasată.
Cum însă, nu se aflăm într-o astfel de ipoteză, chiar în lipsa dovezii privind încasarea acestor despăgubiri, în condițiile în care din mai multe documente rezultă trecerea cu plată a construcției la stat, calcularea contravalorii despăgubirii stabilite și virarea ei către ICRAL Cotroceni, Curtea reține că just prima instanță a procedat la deducerea acestor despăgubiri din contravaloarea imobilului.
Așa fiind, Curtea reține netemeinicia tuturor motivelor de recurs formulate de către reclamantă.
În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează ca ambele recursuri să fie respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta-reclamantă M. E. și de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 490/23.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. V. R. P. P. F.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
10.03.2015
Jud. fond: C. M. I.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 376/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 333/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
