Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 632/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 632/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 632 A
Ședința publică de la 21.12. 2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul reclamant N. A. R., împotriva sentinței civile nr. 396 din20.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ V. și T. R. V..
P. are ca obiect – acțiune în răspundere civilă delictuală.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 16.12.2015, apoi la data de 21.12.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 15.05.2014, reclamantul N. A.-R., în contradictoriu cu pârâții M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., a solicitat instanței ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro (echivalentul a 2.260.000 lei) reprezentând repararea prejudiciului moral cauzat prin dezvăluirea datelor cu caracter personal referitoare la denumirea bolii reclamantului; cheltuielilor de judecata ocazionate în prezenta cauză.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, astfel cum reiese din extrasele de cont atașate, emise de Banca Comercială Română S.A., pe perioada 01.03._14, la explicațiile tranzacției efectuate de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Sociala V., sunt dezvăluite date cu caracter personal, și anume este făcută public boala pe care reclamantul o are. Astfel, reclamantul a susținut că persoana sa a fost expusă public, prin dezvăluirea datelor personale, mai exact a datelor legate de sănătatea sa.
Este de notorietate, a precizat reclamantul, faptul că, pe lângă problemele cauzate de boala cu care a fost diagnosticat, persoanele infectate cu această maladie se confruntă zilnic cu intoleranța și lipsa de informare a semenilor, care de cele mai multe ori se manifestă discriminatoriu și marginalizează persoanele afectate.
Invocând prevederile art. 8 din Convenția europeana pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, art. 26 din Constituția României, art. 5 și art. 3 lit. b din Legea nr. 677/2001, respectiv Capitolul IV, articolul 8 alin. l din Legea nr. 584/2002, reclamantul apreciază că dezvăluirea acestor informații reprezintă o transmitere nelegală către terți a unor date cu caracter personal, implicit o operațiune de prelucrare a unor date cu caracter personal.
Reclamantul a mai susținut că i-au fost încălcate și drepturile prevăzute de art. 21, art. 22 și art. 23 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.
Reclamantul a precizat că, în urma comunicatului de presa emis de către Institutul N. pentru Evidenta Persoanelor, aceasta instituție este singura abilitată prin lege sa furnizeze acest gen de date și doar în anumite condiții strict reglementate de lege.
De asemenea, reclamantul a făcut trimitere la următoarele acte normative: Ordinul 912/11.09.1992; Ordinul 889/5.11.1998; Ordinul 990/22.12.1998 și a apreciat că aducerea la cunoștința publicului a acestor date cu caracter personal i-au provocat o angoasă greu de reparat, precum și o frustrare și mai mare în fata autorităților care, deși îndrituite a-l proteja, respecta și apară în fata indiscreției altora, având în vedere boala pe care o are, au produs ele însele o grava nedreptate.
Susține că pârâtele trebuiau să dea dovadă și să manifeste o diligență sporită în relația cu cetățenii, având obligația legală pozitivă de a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, iar nu doar o obligația negativă de a nu aduce atingere acestora.
Precizând că durata supraviețuirii celor afectați de boala de care suferă depind de calitatea vieții, a confortului psihic, a tratamentului și a medicamentelor necesare, reclamantul a menționat că apreciază că este incorect ca prin acțiunile întreprinse de organele statului, boala de care suferă să se agraveze de-a lungul timpului prin stresul la care este supus permanent. Arată că pârâtele trebuiau să dea dovada și să manifeste o diligență sporită în relația cu cetățenii, având obligația legală pozitivă de a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora, iar nu doar obligația negativă de a nu aduce atingere acestora.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58, 60, 61 alin. 2, 69, 252 și următoarele coroborate cu dispozițiile art. 1349 Noul Cod Civil, respectiv raportat la dispozițiile art. 112 N.C.P.C.
În susținerea cererii, reclamantul a atașat, în copii, extrase de cont.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, nelegală și nefondată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că reclamantul beneficiază de indemnizație de hrană, în cuantum de 390 lei, începând cu data de 01.06.2011, și se află în evidența instituției pârâte, care a păstrat confidențialitatea datelor tuturor persoanelor cu diagnostic similar.
Făcând trimitere la Ordinul nr. 1.849/401 din 12 iunie 2008 pârâta a arătat că pentru efectuarea plății drepturilor de natură socială prevăzute în nomenclator, ordonatorii de credite ai bugetelor locale, precum și agențiile județene pentru prestații sociale, respectiv a municipiului București, prezintă, anexat documentelor de plată, la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului (în speță, T. V.) unde au deschise conturile, listele cu titularii acestor drepturi, pe suport electronic, întocmite potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 2.
Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului (în speță, T. V.) procesează documentele de plată numai în situația în care se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) documentația este întocmită în conformitate cu prevederile art. 1; b) suma totală înscrisă în documentele de plată prezentate în cursul unei zile pentru achitarea unui drept de natură socială corespunde cu suma totală înscrisă în fișierul electronic prevăzut în anexa nr. 2, prezentat de ordonatorul de credite, și cu suma totală din centralizatorul prevăzut în anexa nr. 3; c) numărul de titulari din fișierul electronic prevăzut în anexa nr. 2 corespunde cu numărul de titulari din centralizatorul prevăzut în anexa nr. 3.
În nenumărate rânduri, instituția pârâtă a refuzat să scrie pe ordinele de plată către T. V. ce reprezintă indemnizația de hrană achitată reclamantului, dar T. V. a refuzat plata, invocând nerespectarea prevederilor legale cuprinse în Ordinul nr. 1.849/401 din 12 iunie 2008.
Cu privire la ordinele de plată de la Banca Comercială Română, arată că nu este în culpă și că, în acest caz, contestatorul trebuia să introducă în cauză Banca Comercială Română, Sucursala R. V..
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., având statutul de serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, în calitate de subiect de drept investit cu atribuții de autoritate publică, are obligația legală de a respecta dispozițiile actelor normative invocate, această instituție neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și, implicit, de a-și îndeplini sau nu obligațiile care îi incumbă din această calitate.
Pe de altă parte, pârâta a arătat faptul că instanțele judecătorești nu au competență de a crea, abroga ori modifica dispozițiile unui act normativ prin soluțiile pronunțate, devenind astfel un legislator pozitiv și nici nu se pot substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi sau modificarea celor deja existente, întrucât sunt încălcate dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României.
Pentru aceleași considerente, nu este admis nici ca, prin interpretarea normelor juridice, instanțele judecătorești să adauge consecințe contrare legii.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 95/2006, Legii nr. 584 din 29 octombrie 2002; Legii nr. 46/2003; Deciziile curtii constituționale nr 1.429 din 2 noiembrie 2010 și respectiv nr. 162 din 26 februarie 2008; Ordinul nr. 1.849/401 din 12 iunie 2008.
Pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind, în principal, îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, ca fiind nefondată.
În motivarea excepției, acest pârât a susținut că nu este titularul obligației corelative dreptului invocat de către reclamant. În susținerea excepției, a invocat art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 344/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, art. 1 din O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, art. 16 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Astfel, a specificat pârâtul, rezultă că dreptul pretins de reclamant trebuie să-și poată obține recunoașterea sau realizarea în contradictoriu cu persoana chemată în judecată sau pârâtul trebuie să fie partea obligată la o anumită conduită în raport de dreptul reclamantului. Reclamantul mai trebuie să justifice și de ce este îndreptățit să cheme pârâtul în judecată, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul juridic dedus judecății.
Pentru toate aceste considerente, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, pârâtul a menționat că, în conformitate cu prevederile exprese ale Legii nr. 584 din 29 octombrie 2002, normele imperative care instituie confidențialitatea datelor privind pacientul pot ridica, în anumite situații, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-și realiza drepturile, în măsura în care acestea depind de informațiile privind starea medicală a pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile art. 22 din Legea nr. 46/2003 au permis legiuitorului să instituie excepții de la regula prevăzută de art. 21 din aceeași lege.
Or, dispoziția legală cu privire la aspectele sesizate în cererea de chemare în judecată o constituie Ordinul nr. 1.849/401 din 12 iunie, în temeiul căruia, pentru efectuarea plății drepturilor de natură socială prevăzute în nomenclator, ordonatorii de credite ai bugetelor locale, precum și agențiile județene pentru prestații sociale, respectiv a municipiului București, au obligația de a prezenta anexat documentelor de plată, la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului unde au deschise conturile, listele cu titularii acestor drepturi, pe suport electronic, întocmite potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 2. Unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului (în speță, T. V.) procesează documentele de plată numai în situația în care se îndeplinesc cumulativ condiții expres stabilite prin ordin.
Din informațiile primite de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., s-a reținut faptul că, în nenumărate rânduri, această instituție a refuzat să scrie pe ordinele de plată către T. V., ce reprezintă indemnizația de hrană achitată reclamantului, dar T. V. a refuzat plata, invocând nerespectarea prevederilor legale cuprinse în Ordinul nr. 1.849/401 din 12 iunie 2008. Astfel, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., în calitate de subiect de drept investit cu atribuții de autoritate publică, are obligația legală de a respecta dispozițiile actelor normative invocate, această instituție neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și, implicit, de a-și îndeplini sau nu obligațiile care îi incumbă din această calitate.
În considerarea celor de mai sus, pârâtul a învederat instanței faptul că, potrivit actelor normative în vigoare enunțate anterior, precum și procedurilor bancare, atât funcționarii publici ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială V., cât și funcționarii Băncii Comerciale Române au obligația păstrării confidențialității datelor personale. Mai mult decât atât, extrasele bancare nu se eliberează decât titularilor de cont sau persoanelor împuternicite de către aceștia, astfel încât nu există posibilitatea ca alte persoane să aibă acces la informațiile personale ale clientului băncii. Singurele persoane care au acces la aceste informații sunt doar cele care lucrează cu aceste date și care sunt obligate să respecte atât prevederile legale referitoare la confidențialitatea datelor cu caracter personal, cât și la cele referitoare la îndeplinirea procedurilor de plată a drepturilor de natură socială. Având în vedere toate aceste aspecte, pârâtul apreciază că reclamantul, prin acțiunea de față, este cel care a expus starea sa de sănătate opiniei publice, întrucât ședințele de judecată sunt publice, în afara celor prevăzute de lege.
Referitor la solicitarea de plată sumei de 500.000 euro, reprezentând repararea prejudiciului moral cauzat prin dezvăluirea datelor cu caracter personal referitoare la denumirea bolii reclamantului, pârâtul a solicitat instanței să constate că această dezvăluire nu a avut loc, fiind respectate prevederile legale în vigoare, dezvăluirea denumirii bolii fiind făcută chiar de către reclamant prin promovarea prezentei acțiuni. Astfel, reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu, motiv pentru care pârâtul a solicitat respingerea cererii acestuia ca fiind nefondată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 201 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă; prevederile O.U.G. nr. 113/2011; Legea nr. 46/2003; Ordinul nr. 1.849/401; H.G. nr. 344/2014.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivarea în fapt a răspunsului la întâmpinări, reclamantul a reiterat aceleași argumente susținute și în cererea de chemare în judecată, apreciind că prin extrasele de cont emise de către Banca Comercială Română S.A., pe perioada 01.03._14, la explicațiile tranzacției efectuate de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție, au fost dezvăluite date cu caracter personal. Astfel, a precizat reclamantul, a fost expusă public persoana sa, prin dezvăluirea datelor personale, mai exact a datelor legate de sănătatea sa.
În drept, răspunsul la întâmpinări a fost întemeiat pe prevederile art. 201 alin. 2 N.C.P.C.
Pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
În motivare, pârâta a arătat că, în conformitate cu art. 1 din Ordinul nr. 223/2006 și art. II din H.G. nr. 1384/2009, respectiv art. 1 alin. (3) și art. 16 din O.U.G. nr. 113/2011 și art. 193 din Codul civil, persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil și răspunde pentru obligațiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.
Personalitatea juridică îi conferă formei de organizare (entității juridice) calitatea de subiect de drept distinct de constituentul său. În calitate de subiect de drept, persoana juridică are responsabilitate juridică proprie, inclusiv responsabilitate penală.
Având în vedere faptul că Agenția Naționala pentru Plați și Inspecție Sociala nu face plata efectiva a drepturilor sociale, ci doar asigura plata acestora prin propunerea proiectului de buget către M.M.F.P.S.V., ca urmare a propunerilor transmise de agențiile teritoriale, pârâta a solicitat să fie admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.
Pe fond, pârâta apreciază cererea ca fiind netemeinica și nelegala întrucât accesul la contul bancar deținut de reclamant, precum și la extrasul de cont al acestuia nu poate sa îl aibă decât reclamantul și nu orice alta persoana sau publicul.
Mai mult de atât, denumirea prestației de care beneficiază reclamantul este expres prevăzută de actele normative: Legea nr. 584/2002, Hotărârea nr. 1177/2003, Ordinul nr. 223/2006. În aceste condiții, a specificat pârâta, pentru plata drepturilor beneficiarilor de prestații sociale, prevăzute de lege, Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala V. a efectuat operarea datelor cu caracter personal în condițiile de legitimitate impuse atât de actele normative ca ii reglementează activitatea, cât și de Legea nr. 677/2001.
În plus a invocat că acordul reclamantului de a i se vira indemnizația de hrana cuvenită se poate considera ca fiind dat prin cererea nr. 8033/24.05.2011, de acordare și opțiunea aleasa de acesta de a primi acest drept prin cont de card deschis la banca aleasa tot de reclamant, conform art. 5 alin. 2 lit. c din Legea nr. 677/2001.
De asemenea, a menționat partea pârâtă, categoriile de drepturi de natura sociala care se acorda din bugetul de stat prin M. M. Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice sunt individualizate și expres prevăzute și în Ordinul nr. 1849/2008. De asemenea, pentru facilitarea achitării drepturilor sociale către beneficiari, Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala V. a încheiat Contractul Cadru nr. 382/15.12.2008 cu Banca Comercială Română S.A., pentru acordarea prestațiilor sociale prin intermediul conturilor curente cu sau fără card de debit atașat.
Așa cum se poate observa și din extrasele de cont depuse de reclamant, acesta are personal acces la sumele primite ca prestație sociala, acordata de la bugetul de stat, prin intermediul cardului din anul 2011 și nu înțelege în ce constă existența prejudiciului moral sau paguba pricinuita, pentru că, în opinia pârâtului, suma solicitată de reclamant cu acest titlu este excesivă, iar răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă nu să asigure un câștig.
În accepțiunea pârâtei, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă simpla afirmare ca i s-a produs o angoasa greu de reparat prin formularea unei acțiuni în justiție pentru repararea prejudiciului moral, prin care, în opinia pârâtei, nu poate sa denote decât ca reclamantul urmărește să se îmbogățească pe cale judiciară. De altfel, și prin criteriile generale evocate de C.E.D.O., daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale. Despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. În situația daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
Pentru motivele expuse, pârâta a solicitat instanței admiterea excepției invocate și, pe fond, respingerea cererii ca fiind netemeinică și nelegală.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-208 N.C.P.C., art. 193 C.civ., O.U.G. nr. 113/2011, H.G. nr. 1384/2009, Legea nr. 677/2001, Legea nr. 584/2002, H.G. nr. 1177/2003, Ordinul nr. 223/2006, Ordinul nr. 1849/2008.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V. a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea cererii ca fiind netemeinică, nelegală și nefondată, invocând în motivare aceleași motive cu cele expuse în cuprinsul întâmpinării.
La termenul de judecată de la 28.11.2014 reclamantul a depus cerere modificatoare înțelegând să cheme în judecată, ca pârât, și T. R.-V., tribunalul luând act de modificarea cadrului procesul pasiv prin încheierea de ședință, dat fiind că părțile nu s-au opus lărgirii cadrului procesual.
Reclamantul a depus la dosar, la data de 08.01.2015, în conformitate cu art. 148, coroborat cu art. 194 și următoarele C.pr.civ., art. 58, 60, 61 alin. 2, art. 69, 252 și următoarele, coroborate cu art. 1349 N.C.Civ. și art. 112 N.C.P.C., cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei T. R. V., solicitând ca, în baza probelor ce vor fi administrate, să se dispună obligarea acesteia, în solidar cu celelalte pârâte, la plata sumei de 500.000 euro (echivalentul a 2.260.000 lei), reprezentând repararea prejudiciului moral cauzat prin dezvăluirea datelor cu caracter personal referitoare la denumirea bolii reclamantului; obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în prezenta cauză, în motivarea cererii fiind susținute aceleași motive precum cele invocate prin intermediul acțiunii inițiale.
La termenul de judecată din data de 24.10.2014, Tribunalul a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de către pârâții M. M., Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Sub aspectul probatoriului, Tribunalul a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori și proba cu interogatoriul pârâților iar pentru pârâții M. M., Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., Tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată de la 27.02.2015, la solicitarea reclamantului, a fost audiat martorul T. B. A., declarația acestuia fiind consemnată la f. 294 dosar.
Răspunsurile la interogatoriile încuviințate s-au atașat la dosarul cauzei.
După închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei spre soluționare pârâta T. V. a depus întâmpinare și răspuns la interogatoriu. Față de prevederile art. 394 alin. 3 NCPC, Tribunalul nu a avut în vedere, în pronunțarea prezentei soluții, argumentele invocate în întâmpinare și nici răspunsurile la interogatoriu transmise de pârâta T. V. după închiderea dezbaterilor.
Prin sentința civilă nr.396/20.03.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepțiile lipsei calității procesual pasive ale pârâtelor M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială; a respins cererea formulată de reclamantul N. A.-R., în contradictoriu cu pârâtele M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă; a respins cererea formulată de reclamantul N. A.-R., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V. și T. R.-V., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cerința calității procesual pasive presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
Sub acest aspect, s-a reținut că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, astfel încât instanța este ținută de cadrul procesual trasat de reclamant prin conținutul cererii de chemare în judecată.
Reținând incidența art. 1 și art. 16 din OUG nr. 113/2011, Tribunalul, a apreciat ca fiind întemeiate excepțiile unite cu fondul cauzei, și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceste pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Pe fondul cauzei, examinând cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială V. și T. R.-V., Tribunalul a reținut din înscrisurile aflate la filele 74 – 84 că prin decizia nr._ din 25.05.2011 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., în temeiul Legii nr. 584/2002, a HG nr. 1177/2003 și a Ordinului nr. 223/2006 al Ministrului M., Familiei și Egalității de Șanse, s-a stabilit în beneficiul reclamantului, în raport de afecțiunile cu care a fost diagnosticat, dreptul la indemnizația de hrană în cuantum de 390 lei, lunar, începând cu data de 1.06.2011.
Conform cererii completată la data de 24.05.2011, reclamantul a optat pentru plata indemnizației de hrană prin virament bancar, în contul său deschis la Banca Comercială Română S.A.
Între pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V. și Banca Comercială Română S.A. s-a încheiat la 15.12.2008 contractul cadru privind acordarea prestațiilor sociale prin intermediul conturilor curente cu sau fără card de debit atașat, acordul semnat cuprinzând și prestațiile sociale acordate în temeiul HG nr. 1177/2003.
Pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V. a plătit lunar reclamantului prestația socială indicată, prin intermediul viramentelor bancare. Pentru efectuarea plăților de natură socială, agenția județeană pârâtă prezenta anexat documentelor de plată, la T. R.-V. unde pârâta în cauză are conturile deschise, listele cu titularii acestor drepturi întocmite potrivit formularului prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1849/401/12.06.2008, modificat prin Ordinul nr._ .
Din extrasele de cont depuse de reclamant la f. 7 – 11, f. 212 – 225, reiese că începând cu luna februarie 2013 până în luna august 2013 la detaliile plății aferente sumelor încasare de la pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V. apare menționată pe lângă sintagma „indemnizație hrană” și boala cu care a fost diagnosticat reclamantul, însoțită de indicarea lunii pentru care s-a făcut plata. Conform adresei emisă de BCR nr._/29.05.2014 (f. 195) această mențiune a fost preluată din ordinele de plată emise de ordonatorul plății, respectiv AJPIS V., fiind trecută pe documentele de plată la rubrica explicații plată.
Din aceleași înscrisuri amintite reiese că mențiunea la care s-a făcut referire nu a fost inserată de pârâta AJPIS V. pe toate ordinele de plată de la data la care reclamantul a beneficiat de prestația socială în cauză, nefiind realizată pe extrasele de cont aferente anului 2011. Totodată, din examinarea acelorași înscrisuri reiese că începând cu luna septembrie 2014 prestația socială virată către reclamant prin virament bancar a fost indicată drept „indemnizație hrană” sau „indemnizație hrană bolnavi”.
Raportându-se la prevederile art. 1349 din Codul civil, Tribunalul a reținut că răspunderea civilă delictuală este un raport juridic obligațional izvorând dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în cadrul acestui raport persoana vinovată fiind obligată să repare daunele suferite de cealaltă parte. Așa cum rezultă din normele legale menționate mai sus, pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite în mod cumulativ patru condiții: trebuie să existe un prejudiciu, fapta ilicită, o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului.
Examinând situația de fapt expusă anterior, prima instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada în speță a condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în sarcina pârâtelor.
Cu privire la fapta ilicită, Tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 584/2002, apreciind că prin încălcarea acestei obligații legale, pârâtele Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială V. și T. R.-V. au săvârșit o faptă ilicită.
În acest sens, Tribunalul a reținut că menționarea pe ordinele de plată a sintagmei „indemnizație hrană” și a denumirii bolii de către funcționarii publici angajați ai pârâtei AJPIS V. s-a făcut numai în perioada februarie 2013 până în luna august 2013. Reclamantul a beneficiat de prestația socială în cauză și înainte și după perioada indicată, iar plata acelor sume s-a putut realiza și fără menționarea pe ordinele de plată a sintagmei redate mai sus.
Dincolo de acest aspect, contrar celor susținute de pârâta AJPIS V. prin întâmpinare și pe parcursul judecății, s-a apreciat că nicio dispoziție legală nu permitea funcționarilor angajați să specifice la detaliile plății afecțiunea de care suferă reclamantul. Contrar celor susținute de pârâtă, Ordinul nr._ conține, în nomenclatorul aflat în anexa acestui act normativ, coduri numerice ce desemnează fiecare drept cu caracter social. Este evident că pârâta putea indica numai codul corespunzător prestației sociale pe care o achita, respectând astfel și prevederile Ordinului la care a făcut referire pe parcursul judecății.
Referitor la fapta ilicită a pârâtei T. R.-V., Tribunalul a reținut că această instituție a refuzat să vireze sumele reprezentând prestația socială în discuție, condiționând pârâta AJPIS V. să menționeze la detaliile plății întreaga sintagmă anterior enunțată, invocând fără suport legal prevederile Ordinului nr._ . Acest aspect reiese din poziția exprimată de pârâta AJPIS V. prin întâmpinare, neinfirmată de pârâta T. R.-V. pe parcursul desfășurării litigiului, și din răspunsurile la interogatoriile administrate.
Cu privire la prejudiciu s-a reținut că normele legale la care s-a făcut referire anterior nu disting între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial. Obligația de a repara prejudiciul moral există și în acest caz în sarcina persoanei culpabile de fapta ilicită.
Tribunalul a apreciat, însă, că în cauză nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral pretins de reclamant. Contrar susținerilor părții ce a declanșat litigiul, Tribunalul a apreciat că persoana reclamantului nu a fost expusă public prin dezvăluirea datelor persoanele legate de sănătatea sa, prin simplu fapt că aceste date nu au ajuns în spațiul public și la nicio altă persoană cunoscută de reclamant.
Astfel, conform declarațiilor martorului T. B. A. (f. 294 dosar), prieten al reclamantului și persoană ce cunoștea afecțiunea de care acesta suferă dinainte de evenimentele în litigiu, reclamantul a solicitat extrasele de cont pentru sine și nicio altă persoană nu a intrat în contact cu respectivele extrase de cont. Același martor a declarat că nu știe ca alte persoane să fi aflat de boala reclamantului prin intermediul respectivelor extrase de cont.
Tribunalul a apreciat că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului conform cărora i s-a cauzat un prejudiciu moral prin prisma faptului că funcționarii bancari ai Băncii Comerciale Române (unde reclamantul are cont deschis) au putut lectura specificațiile înscrise pe respectivele extrase de cont. Sub un prim aspect, tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada faptului că ar cunoaște personal vreun angajat al băncii menționate (nici măcar un nume nu a fost indicat în acest sens). În acest context, susținerile reclamantului în sensul că orașul R. V. este mic și că locuitorii acestuia se cunosc între ei nu sunt întemeiate. Municipiul R. V. este reședință de județ și cel mai mare oraș al județului V., România, numărând la nivelul anului 2010 o populație de 110.731 locuitori. În opinia tribunalului, această cifră nu permite o concluzie în sensul argumentat de reclamant.
De asemenea, tribunalul a amintit că funcționarii bancari sunt ținuți de secretul bancar ce însumează toate informațiile de care aceștia iau cunoștință în exercitarea funcțiilor. Funcționarii bancari nu au accesul la datele menționate pe extrasele de cont decât în măsura în care reclamantul solicită accesarea acestora. Nu în ultimul rând, în opinia tribunalului, este greu de crezut că un funcționar bancar lecturează efectiv detaliile fiecărei operațiuni bancare pe cont atunci când îi este solicitat un extras de cont aferent unei perioade de 5 luni sau 11 luni, astfel cu reiese din extrasele de cont de la f. 280 – 293 dosar.
Față de aspectele indicate, tribunalul a apreciat că este dificil de făcut o distincție între suferința psihică a reclamantului cauzată efectiv de afecțiunea pe care o are și lecturarea extraselor de cont care i-au reamintit reclamantului că suferă de acea afecțiune. În spațiul public, menționarea denumirii afecțiunii reclamantului conținută de extrasele de cont ale reclamantului în perioada februarie 2013 – august 2013 nu au produs nicio modificare care să atragă un prejudiciu moral suplimentar ce necesita a fi reparat prin intermediul acțiunii de față.
În raport de considerentele expuse, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținut, în cauza de față, un prejudiciu moral în ceea ce privește persoana reclamantului.
Fiind vorba de cerințe cumulative necesar a fi îndeplinite, tribunalul a constatat că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a pârâtelor în temeiul art. 1349 NCC, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială V. și T. R.-V. fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul N. A. R., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtelor la plata daunelor morale solicitate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelantul reclamant arată că din extrasele de cont depuse la dosarul de fond și emise de Banca Comercială Română SA, reiese că pe perioada 01.03._14, la explicațiile tranzacției efectuate de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Sociala V., sunt dezvăluite date cu caracter personal, și anume este făcută public boala pe care o are.
Astfel, a fost expusă public persoana reclamantului, prin dezvăluirea datelor personale, mai exact a datelor legate de sănătatea sa.
Este de notorietate faptul că pe lângă problemele cauzate de această boală, persoanele infectate se confruntă zilnic cu intoleranța și lipsa de informare a semenilor, care de cele mai multe ori se manifestă discriminatoriu și marginalizează persoanele seropozitive.
Potrivit art.8 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Mai mult, potrivit art.26 din Constituția României, autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.
Reclamantul a consideră că dezvăluirea acestor informații reprezintă o transmitere către terți a unor date cu caracter personal, implicit o operațiune de prelucrare a unor date cu caracter personal, astfel că, în acest context Legea nr.677/2001 este foarte clară stabilind care sunt condițiile în care datele cu caracter personal pot fi prelucrate, inclusiv dezvăluite terților, precum și obligațiile operatorului de a lua toate măsurile tehnice și organizatorice pentru prelucrarea acestor date.
Apreciază că aducerea la cunoștința publicului a acestor date cu caracter personal i-au provocat o angoasă greu de reparat, precum și o frustrare și mai mare în fața autorităților care, deși, îndrituite a-l proteja, respecta și apară în fața indiscreției altora, având în vedere boala pe care o are, au produs ele însele o gravă nedreptate.
Instanța de fond a reținut pe de o parte, că cele două pârâte au săvârșit o fapta ilicită, una dintre condițiile răspunderii civile delictuale, iar pe de altă parte, că nu i s-a produs și un prejudiciu moral, motivând faptul că nu a fost expus public. Apelantul reclamant critică reținerile instanței de fond, apreciind că în mod neîntemeiat s-a reținut că nu a făcut dovada că ar cunoaște vreun angajat al băncii personal, că angajații băncii sunt ținuți de secretul bancar, precum și faptul că orașul V. este destul de mare, având o populație de 110,731 locuitori.
În plus, instanța a reținut în sentință, este puțin probabil ca un angajat al băncii să citească detaliile contului bancar, or, apreciază apelantul că în speța nu poate fi vorba de probabilități, având în vedere că un document scris reprezintă o certitudine.
Astfel cum a arătat și instanței de fond, apelantul reclamant cunoaște angajații băncii și a apreciat că nu a fost cazul să-i aducă ca și părți în dosar (martori), în primul rând pentru că ar fi mediatizat cazul și, mai mult.
Arată că, practic, în toată această perioadă, pârâtele, făcând publică această informație nu au făcut altceva decât să pună în pericol munca de 27 ani, să joace în picioare tot ceea ce s-a realizat până acum și, în același timp, să-i pună chiar familia în pericol.
Cele doua pârâte au greșit, au săvârșit o faptă ilicită, astfel cum a reținut și instanța de fond, iar reclamantul este cel care are de suferit.
. pe baza probatoriului și a situației de fapt dacă există sau nu un prejudiciu moral, însă este foarte greu de apreciat, întrucât nu se află în situația reclamantului și nu poate să-și dea seama, concret și real despre situația în care a fost pus și nici de boala de care suferă, care este o boală incurabilă, ce poate fi ținută sub observație prin medicamentație.
De asemenea, nu se ține cont nici de responsabilitatea pe care practic o are, aceea de a nu îmbolnăvi și alți semeni și de postura în care se află și de faptul că în permanență trebuie să țină în secret boala de care suferă.
Instanța de fond nu a apreciat faptul că în orice oraș din România ar locui, există posibilitatea, cât de mică ar fi, ca personalul de la bancă să îl cunoască, în momentul în care solicită un simplu extras de cont și apare pe lângă sintagma indemnizație și denumirea afecțiunii sale.
Apelantul arată că instanța de fond a reținut că această sintagmă a apărut în perioada februarie 2013 până în luna august 2014, or, pârâtele s-au sesizat după înregistrarea acțiunii și comunicarea acesteia către pârâte, dată la care au folosit sintagma „indemnizație hrană" sau „indemnizație hrană bolnavi". Or, în situația în care pârâtele apreciau că făcând publice aceste informații nu ar fi încălcat dreptul la respectarea vieții sale private și de familie și nu ar fi fost date cu caracter personal, acestea ar fi continuat să treacă această mențiune.
Instanța de fond a reținut că amândouă pârâtele au săvârșit o faptă ilicită și, mai mult reține, că din probatoriul administrat în cauză, pârâta T. R. V. a refuzat să vireze sumele reprezentând prestația socială în discuție, condiționând pârâta AJPIS V. să menționeze la detaliile plății denumirea afecțiunii sale.
Astfel, având în vedere probatoriul administrat în cauză în dosarul de fond, apelantul reclamant apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, există fapta ilicită săvârșită de către pârâte, există prejudiciu, există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăție.
Potrivit dispozițiilor art.1349 cod civil „ orice persoană are dreptul să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aduce atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", astfel persoanele care au cauzat prejudiciile sunt obligate să le repare integral.
Pentru toate aceste considerente, apelantul reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Intimatul pârât M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimatul pârât arată că, temeinic și legal, instanța, în raport de prevederile legale invocate, a admis excepțiile invocate și unite cu fondul cauzei, și, în consecință a respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele MMFPSPV și ANPIS ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Reiterează intimatul că nu are calitate procesual pasivă în cauză.
De altfel, așa cum rezultă și din cererea de apel, apelantul face referire la cele două pârâte, și anume AJPIS V. și T. R. V..
Pe fond, intimatul pârât consideră sentința civilă nr. 396/20.03.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în Dosarul nr._, temeinică și legală.
Învederează instanței faptul că, potrivit actelor normative în vigoare precum și procedurilor bancare, atât funcționarii publici ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială V. cât și funcționarii Băncii Comerciale Române au obligația păstrării confidențialității datelor personale. Mai mult decât atât, extrasele bancare nu se eliberează decât titularilor de cont sau persoanelor împuternicite de către aceștia, astfel încât, nu există posibilitatea ca alte persoane să aibă acces la informațiile personale ale clientului băncii.
Singurele persoane care au acces la aceste informații sunt doar cele care lucrează cu aceste date și care sunt obligate să respecte atât prevederile legale referitoare la confidențialitatea datelor cu caracter personal cât și la cele referitoare la îndeplinirea procedurilor de plată a drepturilor de natură socială.
Așadar, consideră că, instanța de fond, corect a reținut în considerentele sentinței contestate, că, în cauză, nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral pretins de reclamant și că persoana reclamantului nu a fost expusă public prin dezvăluirea datelor personale legate de sănătatea sa, chiar și prin simplu fapt că aceste date nu au ajuns în spațiul public și la nicio altă persoană cunoscută de reclamant.
Instanța a reținut corect și declarația martorului T., prieten cu reclamantul, care cunoștea afecțiunea acestuia, și care a precizat că reclamantul a solicitat extrasele de cont pentru sine și nicio altă persoană nu a intrat în contact cu acestea și, în plus, a menționat că nu știe ca alte persoane să fi aflat de boala reclamantului prin intermediul extraselor de cont.
De asemenea, așa cum corect a reținut și instanța de fond, susținerile reclamantului precum că i s-ar fi produs un prejudiciu moral datorită faptului că funcționarii bancari au putut lectura respectivele extrase de cont sunt neîntemeiate și nedovedite deoarece, reclamantul nu a făcut dovada că ar cunoaște vreun funcționar bancar care să nu fi păstrat confidențialitatea asupra datelor clienților băncii, având în vedere că funcționarii bancari sunt ținuți de secretul bancar care însumează toate informațiile la care aceștia au acces în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, în plus, pot lua la cunoștință aceste informații numai în momentul când clientul băncii solicită, cu aplicare în speță, un extras de cont.
Pentru cele ce preced, intimatul pârât consideră că, susțineriledin cererea de apel sunt neîntemeiate și nedovedite, dimpotrivă, prin acțiunea de față, reclamantul este cel care a expus starea sa de sănătate opiniei publice, întrucât ședințele de judecată sunt publice.
În plus, intimatul pârât precizează că reclamantul a completat la data de 24.05.2011 o cerere adresată AJPIS V., prin care a optat pentru plata indemnizației de hrană prin virament bancar, în contul său deschis la Banca Comercială Română SA și, ulterior, între pârâta AJPIS V. și Banca Comercială Română SA s-a încheiat contractul cadru privind acordarea prestațiilor sociale prin intermediul conturilor curente, cu sau fără cârd de debit atașat, acordul semnat cuprinzând și prestațiile sociale acordate în temeiul HG nr. 1177/2003.
Or, prin completarea acestei cereri, în temeiul Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul putea solicita ca datele cu privire la afecțiunea de care suferă să nu fie menționate.
De asemenea, în momentul când a solicitat primul extras de cont pe care era menționată afecțiunea reclamantului, în temeiul art. 14 și art. 15 alin. 1 din Legea nr.677/2001, acesta putea solicita, printr-o cerere adresată AJPIS V., ștergerea datelor cu privire la afecțiunea de care suferă sau transformarea acestora în date anonime și notificarea către terți cu privire la această solicitare. Or, în cauză, din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul nu face dovada că ar fi adresat AJPIS V. o astfel de cerere. Prin urmare, intimatul pârât consideră că, în raport de considerentele expuse, corect, temeinic și legal, Tribunalul București a apreciat că nu se poate face o distincție între suferința psihică a reclamantului cauzat de afecțiunea de care suferă și lecturarea extraselor de cont care i-au reamintit reclamantului că suferă de această afecțiune, prin urmare, așa cum a reținut și instanța de fond, consideră că, în cauză, nu poate fi reținut vreun prejudiciu moral în ceea ce privește persoana reclamantului.
Intimatul pârât reiterează precizarea că, singurele persoane care au acces la aceste informații sunt doar cele care lucrează cu aceste date și care sunt obligate să respecte atât prevederile legale referitoare la confidențialitatea datelor cu caracter personal cât și la cele referitoare la îndeplinirea procedurilor de plată a drepturilor de natură socială, iar reclamantul nu a făcut dovada ca aceste persoane ar fi făcut publice aceste date și nici că ar fi solicitat, prin cerere scrisă ca aceste date să nu fie menționate.
Solicită instanței de apel să rețină că prin cererea de apel formulată, apelantul nu aduce nici un plus față de cele susținute la instanța de fond și față de probele administrate la aceeași instanță.
Referitor la solicitarea de plată a sumei de 500.000 euro (echivalentul a 2.260.000 lei) reprezentând repararea prejudiciului moral cauzat prin dezvăluirea datelor cu caracter personal referitoare la denumirea bolii reclamantului-apelant, intimatul pârât solicită instanței să constate că această dezvăluire nu a avut loc, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, fiind respectate prevederile legale aplicabile.
Totodată, arată faptul că pentru existența unui prejudiciu, trebuie demonstrat de către cel ce-l invocă existența unei fapte ilicite, săvârșită cu vinovăție, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Or, în cauză, prejudiciul moral invocat nu a fost probat de către reclamantul-apelant în susținerea cererii sale de acordare a sumei de 500.000 de euro reprezentând repararea prejudiciului moral.
Intimata pârâtă Agenția Națională pentru plăți și Inspecție Socială, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, susținând că în mod corect instanța de fond a reținut lipsa calității sale procesuale pasive.
Astfel, din întregul probatoriu administrat în cauză și din prevederile art. 1 alin.3 și art.16 alin.1 din OUG nr.113/2011rezultă fără echivoc lipsa calității procesuale pasive a A.N.P.I.S., așa cum a reținut și instanța de fond, care a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul cauzei.
Cu privire la daunele morale solicitate, în valoare de 500.000 euro (echivalentul a 2.260.000 lei), intimata pârâtă consideră că suma solicitată de apelantul-reclamant cu acest titlu este excesivă, întrucât răspunderea civilă delictuală este menită să acopere o pagubă, nu să asigure un câștig.
Așa cum a arătat și în întâmpinarea de la fondul cauzei, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă simpla afirmare că i s-a produs o angoasă greu de reparat.
De altfel, și prin criteriile generale evocate de CEDO, daunele morale se stabilesc în raport cu consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justa cauză a celui care pretinde daune morale.
Despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora, în situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
În considerentele sentinței apelate, instanța de fond a reținut în mod corect că apelantul-reclamant are o suferință psihică cauzată efectiv de afecțiunea pe care o are, dar că în spațiul public nu s-a produs nici o modificare care să atragă un prejudiciu moral suplimentar ce necesită a fi reparat prin intermediul acțiunii .
Prin urmare, în speță, apelantul-reclamant nu demonstrează în ce constă în fapt prejudiciul moral cauzat, nici măcar cu privire la așa-zisa anxietate provocată pe care o invocă.
Intimata pârâtă învederează instanței de apel că în considerentele sentinței apelate s-a reținut în mod corect de către instanța de fond perioada în care apare denumirea bolii în extrasele de cont de la ELC.R.. respectiv februarie 2013-august 2013 (7 luni).Apelantul-reclamant susține în mod eronat în apel existența a două perioade diferite în care apare denumirea bolii în extrasele de cont de la B.C.R., respectiv perioada 01.03._14 (13 luni), sau perioada februarie 2013 - august 2014 (19 luni), perioade mult mai mari decât cele care rezultă din înscrisurile depuse chiar de acesta la dosarul cauzei.
Apelantul-reclamant, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în apel, invocă prevederile art.1349 din Noul cod civil privind răspunderea civilă delictuală.
Din conținutul prevederilor legale rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În afara existenței unei fapte ilicite, pentru a putea angaja răspunderea delictuală pentru fapta proprie, așa cum este reglementată în art.1349 coroborat cu art.1357-1371 din Noul cod civil, mai este necesară și producerea unei pagube victimei. Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane, condiții obiective în lipsa cărora nu se poate stabili obligația de reparare ce se naște în sarcina persoanei responsabile.
În situația în care instituția pârâtă nu are calitate procesuala pasivă, așa cum a fost demonstrat și nu a încălcat nici o prevedere legală cu privire la N. A.-R., nu rezultă care este fapta ilicită și, de asemenea, vinovăția, pentru care apelantul-reclamant a chemat în judecata A.N.P.I.S. în prezenta cauză.
Apreciază că prin probele administrate în cauză, apelantul-reclamant nu a reușit să dovedească nici prejudiciul, nici fapta ilicită, nici raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nici vinovăția A.N.P.IS. față de aspectele deduse judecății.
Aceleași intimate pârâte au formulat și depus la dosar și concluzii scrise, prin care au reiterat apărările invocate prin întâmpinările formulate.
În apel, nu au fost solicitate și nici administrate probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma criticilor cu care a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea reține următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Tribunalului București – 15.05.2014- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Cu prioritate, răspunzând apărărilor formulate de intimatele M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Curtea constată că prin cererea de apel, reclamantul a înțeles să deducă analizei instanței de apel, motive de apel care vizează modul în care instanța de fond a soluționat în fond cererea sa de chemare în judecată, toate susținerile concrete ale acestuia vizând exclusiv îndeplinirea condiției impuse de art. 1349 din Codul civil, privind înregistrarea și dovedirea de către acesta a unui prejudiciu moral.
Astfel, deși în prima parte a cererii de apel, se solicită schimbarea în tot a sentinței apelate, Curtea constată că apelantul nu formulează în concret nicio susținere care să vizeze modul în care în prima instanța a dezlegat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a acestor intimate pârâte, respectiv aprecierea instanței de fond vizând faptul că aceste intimate nu au săvârșit faptele ilicite care fundamentează cererea de chemare în judecată.
Ca atare, Curtea va reține incidența în cauză a prevederii înscrise în art. 477 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care instanța de apel procedează la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
În referire la criticile concrete deduse analizei în apel, Curtea reține că prima instanța a reținut că în perioada februarie 2013-august 2013, la detaliile plății aferente sumelor încasate de reclamant de la pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială V., cu titlul de indemnizație hrană, sume virate de T. V., în contul reclamantului, apare menționată pe lângă sintagma „indemnizație hrană” și boala cu care a fost diagnosticat titularul contului.
Tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 584/2002, apreciind că pârâtele Agenția Județeană Pentru Plăți și Inspecție Socială V. și T. R.-V. au încălcat obligația legală instituită prin această prevedere legală, concluzionând că aceste pârâte au săvârșit o faptă ilicită.
În acest sens, Tribunalul a reținut că menționarea pe ordinele de plată a sintagmei „indemnizație hrană” și a diagnosticului reclamantului s-a realizat de către funcționarii publici angajați ai pârâtei AJPIS V.. Prima instanța a apreciat că nicio dispoziție legală nu permitea funcționarilor angajați să specifice la detaliile plății afecțiunea de care suferă reclamantul, fiind suficient ca această pârâtă, în aplicarea Ordinului nr._ să adauge codul numeric corespunzător prestației sociale pe care o achita. În circumstanțierea faptei acestei pârâte s-a reținut că reclamantul a beneficiat de aceeași prestație socială și anterior și ulterior februarie 2013-august 2013, iar plata acelor sume s-a putut realiza și fără menționarea pe ordinele de plată a diagnosticului reclamantului.
Referitor la „fapta ilicită” reținută în sarcina pârâtei T. R.-V., Tribunalul a reținut că această instituție a refuzat să vireze către reclamant, sumele reprezentând prestația socială în discuție, condiționând pârâta AJPIS V. să menționeze la detaliile plății întreaga sintagmă anterior enunțată, invocând fără suport legal prevederile Ordinului nr._ .
Din cele ce preced, Curtea constată că prima instanța, reținând săvârșirea acestor fapte și a caracterului lor ilicit, justifică o atare apreciere, făcând referire la împrejurarea că aceste fapte au fost săvârșite de angajații pârâtelor sus menționate, dar și la atribuțiile stabilite prin lege în sarcina pârâtelor privind plata unor drepturi similare celui cuvenit reclamantului, atribuții care se aduc la îndeplinire prin funcționarii care activează în cadrul acestor instituții. Ca urmare, Curtea deduce că în realitate, prin inserarea acestor considerente, raționamentul primei instanțe a vizat incidența, în cauză a prevederilor art. 1373 din Codul de procedură civilă, iar nu o fapta proprie a celor două pârâte.
Curtea reține, de asemenea, că în apel, reclamantul, singura parte care a înțeles să exercite această cale de atac, nu se contestă o atare statuare, ceea ce impune concluzia că prezenta instanță nu are îndreptățirea de a mai proceda la cenzurarea acestei chestiuni litigioase, din perspectiva temeiniciei și legalității sale, apelantul nesolicitând prin cererea de apel, aplicarea în privința sa a prevederilor art.481 teza finală din Codul de procedură civilă, prezenta instanță neapreciind ca fiind incident un caz prevăzut de lege care să justifice o altă soluție.
Cu aceste precizări, care au menirea de a explicita raționamentul premisă al prezentei instanțe, revenind la cadrul de analiză în care a fost investită, Curtea va reține, referitor la susținerile din apel în sensul că sus menționatele fapte ilicite ar fi fost săvârșite în perioada 01.03._14, că acestea nu sunt temeinice. Astfel, așa cum rezultă fără echivoc din extrasele de cont anexate la filele 20-29 dosar fond, mențiunile vizând maladia cu care a fost diagnosticat reclamantul nu apar inserate decât în acele extrase de cont, reținute ca atare de tribunal și care vizează doar perioada februarie 2013 - august 2013, pentru perioada ulterioară,la acre face referire reclamantul, extrasele de cont eliberate acestuia, purtând, la rubrica detaliile plății aferente sumelor încasate mențiunea „indemnizație hrană bolnav”, fără a detalia în privința maladiei acestuia.
În referire la criticile vizând probarea prejudiciul invocat de reclamant, Curtea reține că, teza juridică susținută de acesta a vizat în esență, dezvăluirea, fără drept, prin intermediul mențiunilor din extrasele de cont la care s-a făcut anterior referire, emise de Banca Comercială Română SA, a unor date cu caracter personal, fiind făcută public boala de care suferă acesta.
Astfel, susținerea concretă a apelantului este în sensul că, prin intermediul acestei mențiuni din extrasele de cont emise în perioada sus menționată, a fost expus public, prin dezvăluirea datelor personale, legate de sănătatea sa.
Sub acest aspect, Curtea reține că prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană, pentru care aceasta este ținută a răspunde.
Pe de altă parte, rolul daunelor morale este acela de a compensa suferințele pe plan psihic prin care au trecut persoanele vătămate. Or, acestea trebuie să fie dovedite.
În speță, Curtea apreciază, că deși nu se poate contesta, că de principiu, ca urmare a dezvăluirii către public a unei atare afecțiuni, persoanele cu un astfel de diagnostic se pot confrunta cu intoleranța or lipsa de informare și educare a semenilor, care pot genera manifestări de discriminare sau izolare a acestora, în speță nu s-a dovedit că prin fapta pârâtelor, s-ar fi dat, în mod efectiv și concret, posibilitatea publicului de a cunoaște astfel de chestiuni intime din viața reclamantului, care potrivit legii nu puteau fi făcute publice și care să fi avut o atare consecință.
Astfel, așa cum temeinic a reținut Tribunalul, susținerile reclamantului nu au fost confirmate în cauză nici de declarația martorului audiat la propunerea acestuia și nici de celelalte probatorii administrate în cauză.
Astfel, prima instanță a valorificat corect declarația martorului audiat la solicitarea reclamantului, prieten cu acesta, care cunoștea afecțiunea acestuia și care a precizat că reclamantul a solicitat extrasele de cont pentru sine, că nu are cunoștință ca o altă persoană să fi intrat în contact cu acestea. Tot astfel, martorul a arătat că nu cunoaște alte persoane care să fi aflat de boala reclamantului prin intermediul extraselor de cont eliberate acestuia în perioada anterior menționată.
Curtea apreciază că în mod judicios a reținut instanța de fond că în realitate, deși în virtutea obligației de păstrare a confidențialității datelor medicale ale reclamantului, cu privire la care nu s-a probat că a existat un acord al reclamantului pentru a fi divulgate, aceste informații nu ar fi trebuit să apară inserate în documentele externe ale pârâtelor, totuși trebuie avut în vedere faptul că aceste date nu s-a probat că ar fi fost aduse la cunoștința publicului și nici nu se poate prezuma o atare ipoteză, în condițiile în care ele au fost inserate în extrase de cont, acte care sunt supuse regimului secretului bancar.
În acest sens, Curtea se raportează la prevederile O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările si completările ulterioare, act normativ care prevede ca instituțiile de credit sunt obligate sa păstreze confidențialitatea asupra tuturor faptelor, datelor și informațiilor referitoare la dispoziția sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relațiile personale sau de afaceri ale clienților ori informații referitoare la conturile clienților, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienții (art. 111 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006), respectiv că „persoanele abilitate să solicite și/sau să primească informații de natura secretului bancar potrivit prezentului capitol, sunt obligate să păstreze confidențialitatea acestora și le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii” (art. 116 din actul normativ de referință).
Reclamantul face referire la temerile sale în sensul că astfel de informații ar fi putut fi divulgate și la posibilele consecințe pe care le-ar putea înregistra, motivând că locuiește într-o localitate cu un număr relativ mic de locuitori, însă, în lipsa unor dovezi concrete din care să rezulte că astfel de presupuneri ar fi obiectiv justificate, ele nu pot fi apreciate că ar constitui un temei suficient pentru reținerea caracterului fondat al acestor susțineri. De altfel, așa cum rezultă din însăși cererea de chemare în judecata, reclamantul locuiește în municipiul R. V., localitate care, potrivit informațiilor publice comunicate de primăria acestui oraș, numără cca. 118.000 locuitori. Așadar nici din această perspectivă - a unei comunități extrem de restrânse, ceea ce ar implica faptul că reclamantul ar fi nevoit să frecventeze același cerc de persoane din care ar face parte și funcționarii bancari care activează în cadrul BCR R. V. și care ar avea acces la contul acestuia - și care ar fi putut justifica o temere a acestuia că funcționarii bancari ar fi putut divulga informațiile confidențiale, astfel încât acestea să ajungă la cunoștința cercului social în care activează reclamantul, nu pot fi apreciate ca fondate criticile din apel, o atare situație premisă nefiind incidentă în cauză.
O altă dovadă a lipsei de consistență a acestor susțineri rezidă din faptul că astfel de informații se regăsesc totuși, ca atare, în dosarele deținute de cele două pârâte - autorități publice, distincte de unitățile medicale în posesia cărora se regăsesc ca regulă astfel de documente - și că, în dosar nu există un minim indiciu și nici reclamantul nu s-a plâns că ele ar fi fost divulgate publicului de către funcționarii publici care își desfășoară activitatea în aceste instituții. Or, așa cum s-a argumentat, în temeiul legii speciale, funcționarii bancari sunt ținuți de păstrarea secretului profesional cu privire la toate datele de care i-au cunoștință în virtutea atribuțiilor de serviciu, situația lor din această perspectivă nefiind net diferită față de cea a funcționarilor publici.
De altfel, nici martorul audiat (și nici chiar reclamantul) nu a făcut referire la vreo situație în care să fi fost pus reclamantul și care să fie de natură a justifica un sentiment de izolare sau de desconsiderare, pe care să-l fi resimțit acesta din urmă în relațiile cu funcționarii bancari sau cu terțe persoane, ca efect al faptelor pârâtelor și care să aibă un minim suport factual.
Deși apelantul susține că ar fi înregistrat prejudiciul moral reclamat, dat fiind că funcționarul bancar care i-a înmânat extrasul bancar, i-ar fi comunicat la acel moment, regretele sale în legătură cu afecțiunea cu care a fost diagnosticat, o atare împrejurare nu a fost probată, la dosar nefiind anexat nici un mijloc de probă care să facă veridică această susținere, cu atât mai puțin fiind dovedit faptul că o asemenea pretinsă atitudine a funcționarului bancar i-ar fi cauzat acestuia un prejudiciu cert în plan personal.
Tot astfel, nu s-a probat că starea de sănătate a reclamantului ar fi fost afectată, că prietenii reclamantului s-ar fi îndepărtat sau că acesta s-ar fi confruntat în mod efectiv cu o situație de marginalizare, în sensul celor invocate în apel și nici măcar că în viața acestuia din urmă ar fi intervenit schimbări, ca urmare a faptei reținute în sarcina pârâtelor a căror legitimare procesuală pasivă a fost recunoscută în cauză prin hotărârea apelată.
Ca atare, chiar admițând că în cauză, s-a creat un disconfort reclamantului, ca urmare a constatării de către acesta că în cuprinsul extraselor bancare solicitate și înmânate personal acestuia, la cerere, a fost inserat și diagnosticul său medical, această situație nu poate fi caracterizată ca fiind atât de traumatizantă încât să fi produs suferințe puternice pe plan psihic de natură a fi acoperite prin plata unei sume de bani cu titlu de daune morale, în discuție nefiind o situație nouă, necunoscută acestuia, cu atât mai mult cu cât, potrivit normelor interne bancare, extrasele de cont, nu se eliberează decât titularului de cont sau împuternicitului acestuia, în temeiul unei împuterniciri cu regim special.
Or, în cauză, reclamantul a precizat că doar acesta a solicitat aceste extrase de cont, fiindu-i înmânate personal.
Ca atare, nu se poate considera că prin inserarea în cuprinsul acestor înscrisuri care nu se bucură de publicitate ci, în temeiul legilor speciale, sunt situate sub protecția secretului bancar, s-ar fi provocat reclamantului o angoasă sau o stare de disconfort major care ar fi de natură să justifice reținerea înregistrării de către acesta a unui prejudiciu moral care să nu fie suficient compensat prin simpla constatare a săvârșirii unei fapte ilicite de către prima instanța de judecată, în sarcina celor două pârâte și care să justifice obligarea acestora la o despăgubire bănească.
Ca atare, cele reținute prin sentința apelată sunt corecte, întrucât existența unui prejudiciu moral, nu rezultă ex re, reclamantul având obligația să probeze prejudiciul suferit și întinderea lui, situație premisă care așa cum s-a argumentat în cele ce preced, nu este incidentă în cauză.
Curtea reține că din conținutul prevederilor legale incidente cauzei - art.1349 coroborat cu art.1357-1371 din Noul cod civil - rezultă că pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a unui subiect de drept, în afara existenței unei fapte ilicite, este necesară, întrunirea cumulativă și a cerinței dovedirii unui prejudiciu, cert, născut, respectiv a cerinței existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției autorului faptei ilicite.Ca atare, toate aceste condiții ale răspunderii civile delictuale reprezintă elemente obiective în lipsa îndeplinirii cărora nu se poate stabili o obligație de reparare în sarcina persoanei responsabile.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, găsind nefondate criticile apelantului reclamant, Curtea va respinge apelul declarat de acesta ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant N. A.-R., cu domiciliul ales la „U. și Asociații” S.R.L., cu sediul în București, ., ., împotriva sentinței civile nr.396/20.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în București, ., nr. 2-4, sector 1 și AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ, cu sediul în București, ..7, sector 1, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ V., cu sediul în R. V., .. 1, ., și T. R.-V., cu sediul în R. V., ., nr.17, județ V., ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs putând fi depusă la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. D. M. I. GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
7 ex/19.01.2016
-------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – A.T.E.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1302/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
