Acţiune pauliană. Decizia nr. 604/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 604/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 34251/301/2012
Dosar nr._
(623/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.604
Ședința publică de la 14.05.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți M. O. S., M. A. și M. (fostă HLOPINĂ) A., împotriva deciziei civile nr. 105 A din 04.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA C. E. LEASING IFN S.A.
P. are ca obiect – acțiune pauliană.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul F. G., în calitate de reprezentant al recurenților pârâți M. O. S., M. A. și M. (fostă Hlopină) A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocatul B. G., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante Societatea C. E. Leasing Ifn S.A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 6 mai 2015, a unei cereri formulate de către recurenții pârâți, prin care solicită acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 2518 lei, stabilită prin rezoluție administrativă în sarcina acestor părți, pentru faza procesuală a recursului, cerere la care au anexat un set de înscrisuri doveditoare.
Prioritar, Curtea, constituindu-se în camera de consiliu în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar formulată de către recurenții pârâți, sub forma scutirii, reducerii, eșalonării plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 2518 lei, acordă cuvântul asupra acestei cereri.
Avocatul recurenților pârâți solicită admiterea cererii de ajutor public judiciar sub forma scutirii petenților de la plata taxei judiciare de timbru.
Avocatul intimatei reclamante arată că nu contestă veniturile părților adverse, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei cerere.
Deliberând în ceea ce privește cererea de ajutor public judiciar, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 8 din OUG nr. 51/2008 în raport de veniturile pe care le obțin părțile recurente și care se situează sub nivelul de 300 lei pe membru de familie, motiv pentru care încuviințează cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2518 lei.
Avocatul intimatei reclamante depune la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat și părți adverse.
Curtea constată că prin actul procedural intitulat „Întâmpinare”, depus la dosar la acest termen de judecată, în ședință publică, se invocă excepția tardivității formulării recursului, motiv pentru care, cu prioritate, acordă părților cuvântul asupra acestei excepții.
Avocatul recurenților reclamanți solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea constată că, prealabil, se poate discuta cu privire la excepția tardivității formulării recursului.
Dispune reluarea dosarului pentru a-i da posibilitate avocatului recurenților pârâți să lectureze întâmpinarea, pentru a fi în măsură să pună concluzii în combaterea excepției tardivității declarării recursului, punându-i, totodată, acestuia la dispoziție dosarul în același sens.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul F. G., în calitate de reprezentant al recurenților pârâți M. O. S., M. A. și M. (fostă Hlopină) A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, atașată la dosar și avocatul B. G., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante Societatea C. E. Leasing Ifn S.A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, atașată la dosar .
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității formulării recursului.
Avocatul intimatei reclamante solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului, motivat de faptul că, potrivit mențiunii de pe portalul instanțelor de judecată referitoare la data înregistrării acestei căii de atac, rezultă data de 16.03.2015, însă data comunicării hotărârii recurate s-a realizat către recurenții pârâți de astăzi la data de 23.02.2015, deci, cu depășirea termenului procedural de 15 zile.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului, ca tardiv formulat.
Avocatul recurenților pârâți solicită respingerea excepției tardivității formulării recursului ca neîntemeiată, raportat la momentul comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de apel.
Curtea reține dosarul în pronunțare asupra excepției tardivității declarării recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la data de 01.10.2012, sub nr._, reclamanta C. E. LEASING IFN SA a chemat în judecată pe pârâții M. O. S., M. A. și M. A., solicitând revocarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1137 din 14.09.2011 de Biroul Notarului Public P. Teiușanu I. din București, încheiat între M. O. S. și M. A. în calitate de vânzători și M. A. în calitate de cumpărător, prin care s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului din București, .. 2, ., identificat cu nr. cadastral 1440/27, înscris în C.F. nr._ a mun. București – sector 3, dobândit anterior de către soții M. O. S. și M. A. în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2T/429/17.12.1992 încheiat cu . București.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu . SRL o . contracte de finanțare în care pârâtul M. O. S. avea calitatea de fidejusor. Întrucât debitorul principal nu și-a achitat datoriile, s-a procedat la executare silită, încuviințându-se executarea silită și față de debitorul-fidejusor M. O. S.. Executarea silită nu a putut fi efectuată împotriva debitorului M. O. S. deoarece acesta nu avea bunuri mobile sau imobile, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc. Reclamantul a efectuat investigații din care a rezultat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1137 din 14.09.2011 de Biroul Notarului Public P. Teiușanu I. din București debitorul împreună cu soția a încercat cel mai probabil să înstrăineze apartamentul din București, .. 2, ., . către fiica acestora, încercându-se fraudarea drepturilor creditorului de a-și valorifica dreptul de creanță.
A apreciat reclamanta că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile acestei acțiuni, respectiv există prejudiciu, constând în sumele de bani datorate de pârâtul M. O. S. și pe care nu le poate recupera, debitorul creându-și prin acest act o stare de insolvabilitate, există frauda debitorului, contractul de vânzare-cumpărare fiind un act simulat, anterior încheierii contractului, pârâtul formulând și contestație la executare, creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind dovedită și complicitatea la fraudă a terțului, prin aceea că, fiind fiica pârâtului, cunoștea situația materială a tatălui său și faptul că acesta datorează sume de bani.
În drept, art. 845 și art. 975 C.civ., art. 6 alin. 1, 2 și 3 N.C.civ.
La data de 05.03.2013, pârâții au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea se arată, în esență, că reclamanta nu are vreun drept asupra imobilului întrucât acest imobil nu a constituit vreo garanție. A precizat că la data de 05.02.2010, între M. S. O. și M. A., pe de o parte, și M. A., pe de altă parte, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, fiind stabilită ca dată de încheiere a contractului în formă autentică, data de 15.09.2011. De asemenea, au arătat pârâții că, prin această tranzacție, nu s-a urmărit eludarea dispozițiilor legale și nici fraudarea vreunui creditor.
Prin sentința civilă nr.7689/13.05.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamanta C. E. Leasing IFN S.A., în calitate de finanțator, și NMS Ties Impex S.R.L., în calitate de utilizator, s-au încheiat contractele de leasing nr. 8859/06.12.2007, nr.9441/06.02.2008, nr.9462/13.02.2008, nr.9442/13.02.2008. Executarea contractelor de leasing de către utilizator au fost garantate de pârâtul M. O. S. în calitate de fidejusor.
Urmare a neexecutării obligației utilizatorului de plată la termen a ratelor contractelor de leasing, s-a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr. 777/2011 al SCPEJ D., C. și D..
La data de 14.09.2011, s-a încheiat între M. O. S. și M. A., în calitate de vânzători, și M. A., în calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1137/14.09.2011 de către BNP P. Teiușanu I., având ca obiect dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 27, situat în București, .. 2, ., . pentru prețul de 40.000 Euro. S-a menționat că respectivul contract de vânzare-cumpărare s-a încheiat ca urmare a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 05/28.02.2010, astfel cum a fost certificat de Cabinet de Av. F. G..
Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1137/14.09.2011 de către BNP P. Teiușanu I., apreciind că sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii.
Acțiunea revocatorie este aceea acțiune prin care creditorul solicită revocarea pe cale judecătorească a actelor încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale.
Conform art. 975 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărei revocare se solicită prin intermediul prezentei acțiuni, creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Pentru intentarea acțiunii revocatorii, trebuie dovedită îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv: actul atacat trebuie să fi creat creditorului un prejudiciu, frauda debitorului în sensul că acesta a avut cunoștință că actul este păgubitor pentru creditor, existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și, în principiu, anterioară actului atacat, și, nu în ultimul rând, complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul, constând în aceea că terțul cunoștea că, prin încheierea actului atacat, debitorul a devenit insolvabil.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv prejudiciul, instanța de fond a apreciat că acesta constă în faptul că, prin actul atacat debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, dovada urmând a fi făcută de creditor.
În acest sens, instanța a constatat că, deși reclamanta a invocat un prejudiciu, totuși, din probele administrate nu rezultă existența acestuia. Astfel, instanța a reținut că actul atacat este un contract de vânzare-cumpărare prin care debitorul împreună cu soția sa au transmis proprietatea unui bun imobil al lor, fiind un act cu titlu oneros. Prețul imobilului a fost stabilit la suma de 40.000 Euro, achitat în două tranșe, respectiv 5.000 Euro la data de 28.02.2010, restul de 35.000 Euro, fiind achitați la data autentificării contractului. Prin urmare, se prezumă că prețul imobilului a intrat în patrimoniul debitorului M. O. S. și al soției sale.
Reclamanta a invocat caracterul simulat al acestui contract, invocând dispozițiile art. 845 C.civ., conform căruia Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porțiunea disponibilă și excedele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputația și raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimțit la aceste înstrăinări.
Prin această dispoziție legală, s-a instituit, în favoarea moștenitorilor rezervatari o prezumție relativă potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu sarcina unei rente viagere sau cu rezerva dreptului de uzufruct. Prezumția caracterului gratuit poate fi invocată numai de către moștenitorii rezervatari, iar nu și de către alte persoane, scopul fiind aducerea bunului înstrăinat la masa succesorală.
Instanța de fond a reținut că prezumția menționată în art. 845 C.civ. nu este aplicabilă în cauză, nu se soluționează o cauză din materia succesiunilor, iar cel care o invocă nu este un moștenitor rezervatar.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada fictivității actului de vânzare-cumpărare, că prețul imobilului este unul serios, că prin actul atacat, debitorul M. O. S. nu și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate, motiv pentru care, nefiind îndeplinită prima condiție a intentării acțiunii pauliene, instanța a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Întrucât s-a apreciat că nu este întrunită condiția prejudiciului, instanța a constatat că analiza îndeplinirii și a celorlalte condiții ale acțiunii pauliene este de prisos.
Având în vedere că reclamanta a căzut în pretenții, instanța a respins și cererea acesteia de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel S.C. C. E. LEASING IFN S.A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii cu consecința revocării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1137/14.09.2011 de B.N.P. P. Teiușanu I., cu obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.105/A/4.02.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea, a constatat revocat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1137/14.09.2011 de B.N.P. P. Teiușanu I. din București și a obligat intimații la plata sumei de 7375,76 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, prin exercitarea acțiunii pauliene, prevăzută de art.975 C.civ., creditorul trebuie să dovedească următoarele: creanța sa este anterioară actului atacat ca fraudulos, acest act i-a cauzat un prejudiciu, este făcut în dauna drepturilor sale, terțul dobânditor a știut că actul pe care îl face cu debitorul va fi prejudiciabil pentru creditorii acestuia.
Dispozițiile art.975 C.civ. prevăd că fundamentul acțiunii pauliene și în același timp, chestiunea care trebuie dovedită pentru a stabili dacă există o bază pentru promovarea acțiunii este prejudiciul pentru creditor, rezultat din actul a cărui nulitate se solicită și din actuala stare de insolvabilitate a debitorului.
Or, prejudiciul există ori de câte ori actul atacat de creditor a făcut să se nască sau să se mărească insolvabilitatea debitorului.
În cauză, contrar susținerilor primei instanțe, tribunalul a apreciat că această condiție esențială pentru exercitarea acțiunii pauliene este îndeplinită.
Astfel, adresa SCPJ D., C. & D. din 07.05.2012 face dovada că imobilul, obiect al contractului de vânzare cumpărare a cărui revocare se solicită, este singurul bun existent în patrimoniul vânzătorului șisusceptibil a fi urmărit și executat silit.
Susținerile primei instanțe în sensul că prețul imobilului a intrat în patrimoniul debitorului, nu este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, suma pretins încasată de debitor nu se regăsește în patrimoniul acestuia, având în vedere că executorul judecătoresc nu a găsit sume de bani în conturile bancare, ceea ce a făcut ca executarea să nu fie finalizată.
De asemenea, nu s-a făcut dovada posibilității achitării prețului de către cumpărător, respectiv fiica debitorului, în condițiile în care, așa cum declară un martor, aceasta a fost încadrată în muncă la firma sa cu un venit de 1.200 lei net. Or, prețul imobilului a fost stabilit la suma de 40.000 euro, din care 35.000 curo se menționează ca fiind achitați la data încheierii contractului autentificat de vânzare cumpărare a cărui revocare se solicită. Această sumă nu putea fi justificată de fiica debitorului, terț în cauza de față, situație care induce rețineri în realitatea tranzacției.
Distinct de acestea, se impune a se reține și faptul că imobilul a rămas în posesia debitorului aspect care, coroborat cu cele analizate anterior, poate face dovada conivenței frauduloase, dintre debitor și terț, frauda rezultând din tot ce, în genere, constituie un prejudiciu cauzat creditorului, cu intenția manifestată, în acest sens, prejudiciu care, în cauză, a fost dovedit, contrar celor reținute de prima instanță.
Important în analizarea situației de fapt este și cunoașterea de către debitor care era și administrator al societății utilizatoare din contractul de leasing, a debitelor societății înainte de începerea executării silite, respectiv la 15.07.2011, data încuviințării acestei executări. Mai mult, anterior, la data de 23.03.2010, utilizatorul contractelor a predat către creditor bunurile obiecte ale contractelor urmare a rezilierii determinată de neachitarea ratelor.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că reclamanta a dovedit temeinicia cererii sale, aceasta făcând dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesar a fi îndeplinite pentru pornirea unei acțiuni revocatorii.
Astfel, actul atacat a creat un prejudiciu creditorului constând în crearea stării de insolvabilitate coroborat cu frauda debitorului care a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor și bineînțeles, existența unei creanțe certă, lichidă, exigibilă și anterioară actului atacat, precum și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul cu titlu oneros, în cauză, contractual de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1137/14.09.2011.
Față de cele arătate anterior, Tribunalul, în baza art. 296 C. proc.civ., a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă atacată și a constatat revocat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1137/14.09.2011.
Văzând și dispozițiile ari. 274 C. proc. Civ. potrivit cu care partea care cade în pretenții poate fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată, intimații au fost obligați la plata sumei de 7375,76 lei cu acest titlu către reclamantă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții M. O. S., M. A. și M. A., solicitând modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe fond, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală și respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenții pârâți au susținut că actul de vânzare-cumpărare nr.1137/14.09.2011, încheiat la B.N.P. P. Teiușanu I., în formă autentică și prin care s-a transferat dreptul de proprietate al imobilului apartament situat în București, ..2, ., ., către fiica lor, nu a fost încheiat în frauda creditoarei.
La data încheierii acestui contract asupra apartamentului nu exista un titlu executoriu, respectiv nu existau în derulare acte de executare silita.
Actul de vânzare cumpărare a fost încheiat în forma autentică, urmare a existenței unui antecontract de vânzare cumpărare încheiat la data de 28.02.2010.
Prețul plătit la momentul antecontractului a fost de 5000 Euro, restul sumei de 35.000 Euro urmând să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare cumpărare în forma autentică, lucru care s-a și întâmplat.
Atât antecontractul, cât și contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat în condiții de perfecta legalitate, prețul fiind sincer și serios, notarul negăsind nici o interdicție de înstrăinare a imobilului apartament la data autentificării actului.
Prin încheierea acestui act, părțile nu au urmărit fraudarea creditoarei prin scoaterea imobilului din patrimoniul lor, ci pentru ca aceștia să asigure celeilalte recurente o siguranță în viitor prin acest imobil.
La momentul încheierii contractelor de leasing financiar de către . SRL, apartamentul nu făcea obiectul garanției către aceasta societate creditoare.
Recurentul M. O. S. nu a avut calitatea de titular al acestei finanțări, ci de fidejusor.
În ceea ce privește constatarea instanței în sensul că actul devine nul ca urmare a faptului că este un act simulat, s-a arătat că în speță nu sunt incidente disp.art.845 din vechiul Cod civil, care reglementează această instituție, deoarece nu își găsește aplicabilitatea decât în materia moștenirii, or, în cazul de față, această prezumție nu este aplicabilă, nefiind dezbătută în cauză o succesiune. Deci, nu se poate reține că actul a fost simulat.
Nefăcându-se dovada fictivității actului de vânzare-cumpărare, iar prețul a fost unul serios și sincer, recurenții au susținut că nu și-au creat o stare de insolvabilitate, care să cauzeze un prejudiciu intimatei recurente, condiție esențială pentru admiterea acțiunii pauliene.
Recurenții au apreciat că nefiind îndeplinită condiția existenței prejudiciului, celelalte condiții ale admiterii acțiunii revocatorii fac o analiza de prisos.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm, art. 304 pct.8 și 9, dispoz.art.274 C.proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității declarării recursului.
La data de 14.05.2015, intimații pârâți, prin avocat, au invocat excepția tardivității recursului.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției tardivității cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.301 Cod procedură civilă: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”
În cauza de față, având ca obiect acțiune pauliană, decizia civilă atacată este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare.
Curtea reține că, în cauza de față, comunicarea deciziei civile nr.105/04.02.2014 pronunțată de Tribunalul București secția a V –a civilă s-a îndeplinitcătreintimații pârâți M. O. S., M. A. și M. A., la data de 23.02.2015, potrivit dovezilor aflate la filele 87 – 89 dosar apel.
Hotărârea atacată a fost comunicată acestora la adresa din București, sector 3, ..2, ., ap. 27, . aceștia au indicat prin întâmpinarea depusă la fond cu privire la care nu au adus nicio modificare, nefiind indicată altă adresă de comunicare a actelor de procedură, pe parcursul soluționării cauzei în calea de atac a apelului astfel că, în mod corect instanța de apel a procedat la comunicarea deciziei pronunțate în faza procesuală a apelului la adresa menționată mai sus.
Făcând aplicarea art. 101 Cod procedură civilă la data comunicării deciziei civile recurate către acești recurenți, rezultă că termenul pentru depunerea cererii de recurs s-a împlinit la data de 11.03.2015, or, recurenții au formulat cererea de recurs și au depus-o prin poștă la data de 12.03.2015.
Potrivit art. 104 Cod procedură civilă, actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui, situație care nu se regăsește în cauza de față.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.103 alin. 1 Cod procedură civilă: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei."
Dispozițiile art.103 alin.(1) teza a II-a Cod procedură civilă, reglementează o repunere în termen în condiții restrictive, când partea dovedește că „a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei" să acționeze înăuntrul termenului stabilit de lege, în speță înăuntrul termenului de recurs de 15 zile care curge pe perioada 24.02._15.
Textul legal sus-menționat are un caracter restrictiv, consacrând posibilitatea repunerii în termen în situația în care partea a fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură de o „împrejurare mai presus de voința ei".
Potrivit art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă: „În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării”.
Cu alte cuvinte, existența unei împrejurări mai presus de voința părții nu constituie singura condiție necesară pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voința părții să intervină înăuntrul termenului legal. Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesară o dublă condiție: partea să indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia și actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.
Curtea reține că recurenții nu au invocat niciun motiv de împiedicare pentru declararea recursului în termenul prevăzut de lege.
Față de cele reținute mai sus, Curtea, în temeiul dispozițiilor de drept invocate mai sus, constatând depunerea cererii de recurs peste termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții pârâți M. ALEG S., M. A. și M. (fostă HLOPINĂ) A., împotriva deciziei civile nr.105/A/04.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă SOCIETATEA C. E. LEASING IFN S.A., ca tardiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/21.05.2015
---------------------------------------------
T.B – Secția a V-a – S.P.
- M.A.G.
Jud.Sector 3 – M.L.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 623/2015. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 612/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
