Legea 10/2001. Decizia nr. 217/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 33590/3/2013
Dosar nr._
(2483/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.217
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de recurentul – reclamant H. PHELIPPE E. și de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1308 din 09.10.2014, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei pe lista amânărilor fără dezbateri, se prezintă avocat Z. P., în calitate de apărător al apelantului – reclamant H. PHELIPPE E. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 20) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al apelantului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul apelantului – pârât, depune punctul de vedere astfel cum instanța a apreciat necesar în considerarea căruia cauza a fost repusă cauza pe rol.
Curtea, constatând că nu există motiv de amânare fără dicuție, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La ordine, la a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat Z. P., în calitate de apărător al apelantului – reclamant H. PHELIPPE E. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 20), lipsind reprezentantul apelantului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, în raport de înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, solicită emiterea unei adrese către Primăria Municipiului București pentru a depune situația juridică actuală a imobilului în litigiu.
În susținerea acestei cereri, arată că în etapa fondului a solicitat aceeași situație juridică, însă a fost comunicată informația până la momentul preluării abuzive a imobilului (1978); la termenul anterior, din 10.03.2015, a depus a depus istoricul de rol fiscal care se referă la aceeași decizie de preluare, iar ulterior acestui an, nu mai există nici o altă informație.
Precizează că această solicitare a formulat-o doar în condițiile în care instanța apreciază necesar și oportun comunicarea informațiilor expuse.
Curtea, în urma deliberării, cu privire la solicitarea de probe formulată de partea apelantă – reclamantă, apreciază că nu este utilă soluționării apelurilor, aspectul reliefat fiind unul care nu reprezintă controverse în lumina motivelor de apel.
Reprezentantul apelantului - reclamant, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată solicită reprezentantului apelantului – reclamant ca, în cadrul concluziilor pe care le va formula relativ la apelurile declarate în speță, să aibă în vedere și decizia nr. 5 din 16.03.2015 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la care se face referire în precizările depuse la acest termen de către apelantul pârât, chestiune ce a fost antamanată și prin motivele de apel.
Apelantul – reclamant H. PHELIPPE E. prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, reținându-se concluziile expuse la termenul anterior din data de 10.03.2015.
În esență, arată că instanța de fond a fost în eroare cu privire la obiectul restituirii. Imobilul / prăvălia care a aparținut autorului reclamantului a purtat nr.7 în cartea imobilului, și nr.2 în planul parterului, însă instanța s-a pronunțat cu privire la prăvălia care poartă nr.2 în cartea imobilului, și nr.7 în planul parterului.
Cu privire la apelul formulat de Primăria Municipiului București solicită respingerea.
În ceea ce privește decizia nr. 5 din 16.03.2015 a instanței supreme, solicită a se avea în vedere că pronunțarea acestei hotărâri a fost ulterioară momentului pronunțării hotărârii atacate, și prin urmare este posibilă restituirea în natură.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA ,
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr. de dosar_ /17.10.2013, reclamantul H. P. Egdar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța: să constate calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire pentru imobilului situat în municipiul București, .. 1, sector 1, compus din apartamentul nr. 4 situat la etajul 1, prăvălie și pivniță situate la parterul imobilului, cota parte din părțile și dependințele comune, precum și terenul aferent; să se dispună restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în municipiul București, .. 1, sector 1, compus din apartamentul nr. 4 situat la etajul 1, prăvălie și pivniță situate la parterul imobilului, cota parte din părțile și dependințele comune, precum și terenul aferent; în subsidiar să fie obligat pârâtul să emită dispoziție privind acordarea de măsuri compensatorii către reclamant, potrivit Legii nr. 165/2013, pentru imobilul situat în municipiul București, .. 1, sector 1, compus din apartamentul nr. 4 situat la etajul 1, prăvălie și pivniță situate la parterul imobilului, cota parte din părțile și dependințele comune, precum și terenul aferent; să fie obligat pârâtul să înainteze de îndată dosarul către prefect însoțit de copia hotărârii din prezenta cauză, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013.
În argumentarea acestei cereri reclamantul a învederat că, prin notificarea nr. 819/11.07.2001, autorul său, H. V., a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul București, . . ., sector 1, respectiv: apartamentul nr. 4 situat la etajul 1, compus din patru camere și dependințe, boxa subsol, precum și cota parte indiviză din părțile de folosință comună, dar și suprafața de teren aferent de 11,43 mp., o prăvălie compusă din două încăperi situată la parterul imobilului în suprafață de 30,72 mp. și pivnița aferentă acesteia în suprafață de 20,73 mp. precum și cota parte din părțile de folosință comună și suprafața de teren aferent.
Apartamentul nr. 4 menționat a fost dobândit de către Elize Stahl, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/19.07.1935, precum și prin contractul de construcție autentificat prin procesul verbal nr._/19.07.1935 de către Tribunalul Ilfov-Secția Notarială.
Prăvălia situată la parterul imobilului, pivnița aferentă, precum și cota parte din părțile comune, au fost dobândite de către Charlotte H., fiica Elizei Stahl, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1711.1939 de către Tribunalul Ilfov-Secția Notarială.
Ulterior, apartamentul nr. 4 și cota parte din cotele comune și terenul aferent, proprietatea Elizei Stahl a fost trecut abuziv în proprietatea statului în baza art. III din Decretul nr. 218/1960, conform Deciziei nr. 421/1961.
De asemenea, în anul 1978, prăvălia situată la parterul imobilului, pivniță și terenul aferent în suprafață de 8,53 mp. precum și cota parte din părțile comune, proprietatea Charlottei H., au fost trecute abuziv în proprietatea statului și date în administrarea Întreprinderii de Construcții, Reparații și Administrație Locative Herăstrău în baza Decretului nr. 223/1974, conform deciziei nr. 1135/17.07.1978, emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București.
La data de 28.06.1959, a decedat Elize Stahl iar moștenitoarea acesteia a fost fiica sa, Charlotte Stahl devenită H. după căsătorie, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 190/08.11.2001 emis de BNP M. V.. Charlotte H., decedată la data de 13.11.1999, a avut drept unic moștenitor pe fiul acesteia, H. V., așa cum rezultă din același certificat nr. 190/08.11.2001.
În urma decesului lui H. V., reclamantul a rămas unicul său moștenitor legal, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 168/19.11.2007 emis de BNP P. C. M..
S-a mai arătat că pârâta notificată nu a procedat la soluționarea notificării până în prezent, încălcând dispozițiile Legii nr. 10/2001.
S-a formulat precizare a obiectului, la data de 25.04.2014.
Cererea modificatoare a acțiunii, a fost considerată tardivă față de dispozițiile art. 204 NCPC.
Prin sentința civilă nr.1308/09.10.2014, a fost admisă în parte acțiunea astfel formulată de reclamantul H. P. Egdar; s-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii conform Legii nr. 165/2013, prin puncte compensatorii, pentru apartamentul nr. 4 din imobilul situat în .. 1, sector 1, etaj 1 și prăvălia fostă 7 devenită nr. 2 conform planului de la nivelul anului cumpărării 1939, precum și pivnița aferentă și rezerva aferentă acelei prăvălii alăturată acesteia; au fost respinse, în rest, cererile și pretențiile reclamantului, și s-a constatat tardivitatea cererii modificatoare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că:
Din probele administrate reiese că reclamantul justifică în cauză calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 modificată, fiind moștenitor în linie directă al foștilor proprietari ai spațiilor care au făcut obiectul notificării, Elize Stahl și Charlotte H. (fostă Stahl), conform actelor de moștenire aflate la dosar.
Spațiile revendicate au fost dobândite în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat prin procesul verbal nr._/17.11.1939 - prăvălia și spațiile de folosință comună aferente - de către Charlotte H., și respectiv prin contractul de vânzare cumpărare autentificat prin procesul verbal nr._/19.07.1935 și contractul de construire nr._/19.07.1935, de către E. Stahl. Aceste spații au trecut în proprietatea Statului.
În ceea ce privește apartamentul aflat la etajul 1 al imobilului de la adresa în litigiu, rezultă din situația comunicată de către DGITL sector 1 București, că a fost vândut în baza contractului nr. 4810/1997, restituirea sa în natură nefiind, așadar, posibilă.
În consecință, pentru acest bun, reclamantul este îndreptățit să primească măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013.
Referitor la prăvălia în discuție și pivnița aferentă, Tribunalul a avut în vedere că, potrivit actelor depuse la dosar și concluziilor raportului de expertiză, spațiile cu destinație de prăvălie de la parterul imobilului, au suferit în timp modificări, comasări.
La nivelul momentului dobândirii, de către bunica reclamantului, a prăvăliei revendicate, aceasta purta nr. 7 în cartea imobilului de la acea vreme, în vreme ce în planul imobilului era configurată cu nr. 2.
În prezent aceasta este în deținerea și folosința unor terțe persoane, ca și pivnița aferentă acesteia (dispoziție de restituire nr. 581/2001 a Primarului General al Municipiului București și procesul verbal de predare-primire).
Referitor la nelegalitatea acestor din urmă acte, s-a reținut că reclamantul, ale cărui cereri de modificare a obiectului acțiunii inițiale au fost considerate tardive față de disp. art. 204 NCPC, fiind formulate cu depășirea termenului legal reglementat de acest text de lege, are deschisă calea unei acțiuni de drept comun separate, iar nu procedura specială a Legii nr. 10/2001, urmată în cauza de față în calitate de persoană îndreptățită.
Ca atare, și în privința acestei prăvălii pentru care reclamantul a justificat calitatea de persoană îndreptățită, urmează a beneficia doar de măsuri reparatorii prin puncte compensatorii, conform Legii nr. 165/2013, cererea de restituire a ei în natură, nefiind întemeiată, ea nemaiaflându-se în deținerea entității investite cu soluționarea notificării formulată de către autorul său.
A fost respinsă ca și cererea de obligare a entității pârâte de a înainta dosarul către Prefectură, obligație care va fi adusă la îndeplinire ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii de față, pe măsura parcurgerii tuturor etapelor specifice Legii nr. 165/2013.
Împotriva sentinței primei instanțe și a încheierii de ședință din 02.10.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a declarat recurs reclamantul H. P. Egdar, și împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul M. București prin Primarul General.
În ședința publică din data de 10.03.2015, Curtea a calificat apel calea de atac exercitată de către reclamant împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță.
Apelantul – reclamant a criticat hotărârile atacate sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a apreciat în mod greșit, respingând cererea, de restituire în natura a prăvăliei nr.7 conform Cărții de imobil (nr.2 conform planului parter imobil) și a pivniței aferente acesteia, motivând ca aceasta este în deținerea și folosința unor terțe persoane cărora le-a fost restituita conform Dispoziției de restituire nr. 581/2001 a Primarului General al Municipiului București și a Procesului verbal de predare primire, prin urmare, nu se mai afla în deținerea entității investite cu soluționarea notificării în baza Legii nr. 10/2001.
Instanța s-a aflat într-o grava eroare, produsa ca urmare a încurcăturii dintre numerele prăvăliilor. Trebuia observat faptul că Charlotte H. a dobândit, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat prin procesul verbal nr._/17.11.1939 de către Tribunalul Ilfov - Secția Notarială, "prăvălia situata la parterul imobilului (...) trecut în "Cartea de imobil" drept prăvălia nr.7 și care pe alăturatul plan al parterului imobilului este desemnata sub nr.2, dimpreună cu rezerva alăturata și cu compartimentul de pivnița de sub ea desemnata sub nr.2 în alăturatul plan al imobilului".
Relevă apelantul distincția dintre cele doua prăvălii, în sensul următor: prăvălia nr.7 din Cartea de imobil (nr.2 în planul parterului), este prăvălia care face obiectul prezentei cauze și care nu este deținuta cu titlu de nicio persoana, aflându-se în deținerea intimatei pârâte; prăvălia nr.2 din Cartea de imobil (nr.7 în planul parterului), este prăvălia care a fost restituita conform Dispoziției nr.581/2001 a Primarului General al Municipiului București către P. E. și care nu are legătura cu prezentul dosar dar la care s-a referit instanța când a motivat hotărârea de respingere a solicitării de restituire în natura.
Pornind de laactul de proprietate menționat al autorului apelantului, expertul desemnat de instanța a identificat prăvălia nr.7 din Cartea de imobil (nr.2 în planul parterului), precum și pivnița aferentă, ca fiind compuse dintr-o camera la . în spate, cu o suprafața totala de 30,23 mp (Anexa nr.3), iar pivnița aferenta desemnata nr.2 în planul subsolului, a fost identificata conform Anexei nr.2, ca fiind în suprafața totala de 30,39 mp. Aceste spații au fost preluate conform Deciziei de preluare nr. 1135/17.07.1978, așa cum rezulta și din Planul anexa la decizie, de unde reiese ca au fost preluate prăvălia și pivnița de sub ea, proprietatea Charlotte H., la momentul preluării fiind ocupate de Oficiul Poștal.
În baza raportului de expertiza, s-a identificat prăvălia ca fiind nr.7 conform Cărții de imobil, și fosta nr.2 conform planului pater imobil.
În schimb, instanța, a ajuns – în opinia apelantului reclamant - la o motivare străina de pricina, conform căreia prăvălia solicitată a fost restituita, conform Legii nr.10/2001, altor persoane. Prăvălia nr.7 din Cartea de imobil (fosta nr.2 în planul parterului) și pivnița aferentă acesteia nu au legătura cu prăvălia nr.2 din Cartea de imobil (fosta nr.7 în planul parterului) care face obiectul restituirii conform Dispoziției nr.581 /2001 a Primarului General al Municipiului București.
Se mai susține că nu exista, în raportul de expertiza, nicio mențiune în sensul că prăvălia în cauza ar fi fosta nr. 7. Cu ocazia efectuării expertizei, s-a constatat ca prăvăliile situate la parterul imobilului au fost renumerotate, iar prăvălia deținuta de autorul reclamantului - și care poartă nr.7 (fosta 2) - a fost incorporată împreună cu pivnița, fără drept, în actuala prăvălie nr.8, deținuta abuziv de numiții C. D. și C. E., așadar aceste spatii pot fi restituite în natura.
Instanța ar fi trebuit să concluzioneze ca prăvălia care face obiectul prezentul litigiului poarta nr.7, în condițiile în care încorporarea abuziva realizata de către terții C. D. și C. E. s-a făcut la prăvălia nr.8, deținuta de aceștia conform actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7949/23.06.1949, profitând de faptul cu cele două erau alipite și nu s-a emis nicio dispoziție de restituire. Terții nu ar fi putut să facă aceasta alipire dacă cele doua prăvălii nu ar fi fost învecinate.
Apreciind ca prăvălia nr. 7 din Cartea de imobil (fosta nr.2 în planul parterului), precum și pivnița aferenta acesteia, nu mai poate fi restituita în natura, instanța a încălcat – în opinia apelantului reclamant - dispozițiile art. 7 alin.1 și alin 2 din Legea 10/2001, precum și prevederile art.1 alin.1 și art.2 lit.a) din Legea nr.165/2013.
Se mai arată că, având în vedere Decizia în interesul legii nr.20/19.03.2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu date prin Legea nr.10/2001, atribuțiile instanței judecătorești de a soluționa prezenta cerere, nu se limitează doar la o prerogativa formala de a dispune emiterea unei decizii/dispoziții, ci, impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitata în aceasta materie prin vreo dispoziție legala, sa dispună ea direct restituirea în natura a părții din imobilul în litigiu care nu a fost înstrăinata în baza Legii nr.112/1995.
Referitor la respingerea cererii modificatoare, prin încheierea din 02.10.2014, ca fiind tardiv formulată, apelantul – reclamant apreciază ca prima instanța a dispus în mod greșit, atât timp cât pârâta nu și-a precizat punctul de vedere cu privire la aceasta cerere modificatoare, astfel cum dispun prevederile art.204 C.pr.civ.
Instanța a procedat, la termenul din 05.06.2014, la comunicarea cererii modificatoare către pârâta PMB, fără a insera și mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la modificarea cererii de chemare în judecata.
Menționează apelantul - reclamant ca, prin cererea modificatoare, a solicitat ca numiții C. D. și C. E., să fie obligați sa îi lase în deplina proprietate și liniștită posesie prăvălia nr.7, precum și pivnița aferenta, pe care le deține m mod abuziv. Aceasta solicitare a survenit ca urmare a concluziilor raportului de expertiza, întrucât, concluzia fireasca fiind ca, odată admis capătul de cerere privind restituirea în natura a acestei prăvălii, sa fie obligați și numirii la eliberarea prăvăliei.
Încheierea din 02.10.2014 nu cuprinde toate mențiunile de la art.233 Iit.a)-m), respectiv nu cuprinde mențiunea privind calea de atac a acestei încheieri interlocutorii prin care s-a soluționat excepția tardivității cererii modificatoare, drept pentru care urmează a fi sancționată cu nulitatea conform art.405 C.pr.civ.
Cu privire la respingerea solicitării reclamantului de plată a cheltuielilor de judecata, se susține că instanța a încălcat prev. art.453 alin.2 C.pr.civ.
Față de toate aceste aspecte, apelantul – reclamant solicită să se dispună admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, sunt invocate prevederile art.488 alin.1 pct.6 și 8, art. 483 și urm., art.453 alin.2 C.pr.civ., disp. Legii nr.10/2001 și Legii nr.165/2013, Decizia în interesul legii nr.20/19.03.2007.
Apelantul – pârât M. București prin Primarul General consideră greșită soluția instanței de fond prin care s-a admis acțiunea pentru următoarele motive:
În raport de data introducerii acțiunii - 17.10.2013 - și de decizia CCR nr. 88/27.02.2014, prin care s-a tranșat incidența dispozițiilor Legii nr. 165/1013, apelantul – pârât invocă excepția prematurității cererii de chemare în judecata pentru următoarele argumente:
Prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 165/2013, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2011 republicata cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrare în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora în termene cuprinse între 12 și 36 de luni.
Astfel, pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din Legea nr.10/2001.
Mai mult prin art.32.1 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativa de 90 zile în care persoanele care se considera îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
În consecință, analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii, respectiv Legea nr.165/2013 începând cu data de 1 ianuaria2014.
Prin art.4 din Legea nr.165/2013, dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor formulate și depuse în termen legal,Ia entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțata în cauza M. A. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel, apelantul – pârât consideră că dreptul persoanelor care se considera îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Mai mult decât atât, prin raportare la dispozițiile art. 33 alin. 4, cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001.
Față de textul de lege invocat, apelantul – pârât consideră că nu poate fi obligat la a soluționa dosarul reclamantului, câtă vreme legiuitorul a stabilit că rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca prematur formulată.
Apeluri scutite de taxa de timbru.
Nu au fost încuviințate probe noi în apel.
Analizând apelurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 479 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Va fi analizat cu precădere apelul îndreptat împotriva încheierii de ședință din data de 02.10.2014, prin care a fost respinsă cererea – modificatoare – a reclamantului apelant, cerere prin care se solicita lărgirea cadrului procesual atât prin introducerea în proces a numiților C. D. și C. E., cât și prin formularea unei noi pretenții în sensul revendicării de la aceștia din urmă a unei părți a prăvăliei nr. 8, și anume partea reprezentată de fostele prăvălii nr. 2.și 3 ce ar fi fost încorporate fără titlu în prăvălia nr. 8, precum și a subsolului aferent acestor prăvălii.
Această modalitate de tratare a apelurilor se impune pentru că este util a se lămuri coordonatele litigiului, spre a stabili contextul analizei și efectelor excepției peremptorii pe care pârâtul apelant a înțeles să o invoce în legătură cu pretenția reclamantului de a se soluționa pe fond a însăși cererea (inițial formulată pe calea notificării ce a fost trimisă pârâtului în condițiile Legii 10/2001) de stabilire a dreptului său actual de proprietate asupra bunului imobil ce se revendică prin cererea completatoare/modificatoare.
Apelantul recurent critică hotărârea primei instanțe – luată prin încheierea din data de 02.10.2014 – de a respinge, ca tardiv formulată, cererea modificatoare pe care acesta a formulat-o în ședința publică din data de 05.06.2014, și prin care solicita revendicarea fostelor prăvălii nr. 2 și 3 de la numiții C. D. și C. E.. Sub acest aspect, susține că respectiva cerere a fost astfel respinsă, fără a se respecta cerințele art. 204 alin. 3 din N.C.pr.civ. care permit modificarea cererii peste termenul legal în măsura în care există acordul expres al tuturor părților.
Din analiza actelor dosarului, Curtea reține că cererea modificatoare în privința căreia s-a pronunțat soluția astfel criticată de apelantul reclamant a fost formulată de acesta (oral) în ședința publică din data de 05.06.2014, iar ulterior a fost depusă și în scris.
La data respectivă, procedura de judecată a cererii introductive se afla în etapa administrării probelor ce fuseseră încuviințate la un termen precedent – la 13.02.2014 -, fiind astfel depășit momentul procesual al primului termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat.
În condițiile în care la respectivul termen de judecată, precum și la cel care a urmat – din 02.10.2014 – pârâtul din proces era legal citat, procedura desfășurându-se astfel în condiții de contradictorialitate, și această din urmă parte nu a exprimat un consimțământ explicit pentru primirea respectivei cereri modificatoare, Curtea apreciază că nu exista temei ca prima instanță să se considere investită cu cererea – modificatoare – prin care se tindea la lărgirea cadrului procesual atât din punctul de vedere al obiectului, cât și din punctul de vedere al părților chemate în judecată.
Se cuvine a fi subliniat că art. 204 alin. 3 din N.C.r.civ. permite primirea unei astfel de cereri formulate peste termenul legal numai în măsura în care celelalte părți își dau consimțământul în mod expres, astfel că eventuala lipsă de opoziție a celorlalte părți, care ar putea fi calificată cel mult un consimțământ tacit, nu poate suplini conduita procesuală pe care legiuitorul a instituit-o în mod neechivoc, și anume aceea a expunerii unui consimțământ expres.
Curtea notează că, prin precizările depuse în etapa apelului – la solicitarea instanței de control judiciar –, pârâtul apelant a și invederat împrejurarea inexistenței acordului său pentru primirea cererii modificatoare pe care reclamantul apelant a înțeles să o formuleze în condițiile descrise mai sus. Față de precizările astfel formulate, Curtea urmează a reține că cererea modificatoare formulată de reclamantul apelant la data de 05.06.2015 nu îndeplinea condițiile cerute de art. 204 alin.3 din N.C.civ. și, drept consecință, va constata justețea soluției primei instanțe, de respingerea a cererii modificatoare ca fiind formulată cu nerespectarea exigențelor impuse de art. 204 alin. 1 din C.pr.civ.
În ce privește excepția prematurității cererii introductive – excepție care se impune a fi analizată cu precădere, corespunzător exigențelor ce rezidă din art. 248 alin. 1 din N.C.pr.civ. – Curtea reține următoarele:
Prin cererea formulată, reclamantul a investit instanța spre a se pronunța cu privire la calitatea sa de persoană îndreptățită să primească măsuri reparatorii pentru apartament nr. 4 situat la etaj 1, prăvălia și pivnița situate la parterul imobilului din .. 1, sector 1, București, precum și cotele părți aferente din părțile comune, dar și terenul aferent construcțiilor menționate.
Totodată, a solicitat instanței să dispună acordarea măsurilor reparatorii care i se cuvin reclamantului, în temeiul Legii 10/2001, pentru bunurile descrise mai sus.
A mai solicitat reclamantul, cu titlu subsidiar, ca pârâtul să fie obligat să emită dispoziție privind acordarea de măsuri compensatorii, potrivit Legii 165/2013, precum și să înainteze dosarul către prefect însoțit de copia hotărârii din prezenta cauză.
Pretențiile astfel deduse judecății au fost fundamentate pe împrejurarea că reclamantul a formulat notificare, în condițiile Legii 10/2001, prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul respectiv, iar notificarea formulată în acest mod a rămas nesoluționată până la data sesizării instanței, situația astfel conturată constituind un refuz nejustificat de soluționare a notificării, care este supus controlului instanței în temeiul dispozițiilor art. 26 din Legea 10/2001 și a interpretării date acestei norme prin Decizia nr. 20/2007 pronunțată de instanța supremă pe calea recursului în interesul legii.
Ținând seama de acest coordonate ale demersului judiciar inițiat de către reclamantul apelant, dar și de împrejurarea că sesizarea instanței cu această acțiune s-a realizat la data de 17.10.2013, Curtea reține că trebuie avute în vedere și prevederile Legii 165/16.05.2013, acest din urmă act normativ fiind în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată.
Prin art. 33 din această lege s-au instituit noi termene în cadrul cărora entitățile notificate au obligația de a soluționa notificările primite în temeiul Legii 10/2001, în sensul următor: „ (1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).”
Din economia normei juridice enunțate reiese cu evidență faptul că legiuitorul a pus la dispoziția entităților notificate aceste noi termene în cadrul cărora ele au nu numai obligația, dar și dreptul de a proceda la analiza notificărilor primite, corespunzător atribuțiilor ce le sunt conferite de legea specială.
În situația în care reclamantul a formulat acțiunea pendinte (la 17.10.2013) înainte chiar de a începe să curgă termenul pe care pârâtul îl are la dispoziție potrivit Legii 165/2013, nu există temei spre a se reține incidența prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 (în interpretarea dată acestora prin decizia nr. 20/2007 a ÎCCJ), care ar permite instanței judecătorești să se substituie entității investite și a analiza, în acest mod, fondul pretențiilor de acordare a măsurilor reparatorii ce au fost formulate prin notificarea depusă în condițiile Legii 10/2001.
În acest sens este și interpretarea pe care instanța supremă a dat-o prevederilor art. 33-34 din Legea 165/2013, prin decizia nr. 5/2015 care a fost pronunțată în procedura prealabilă a dezlegării unor chestiuni de drept, decizie care are caracter obligatoriu pentru instanțe de la data publicării ei în Monitorul Oficial, conform prevederilor art. 521 alin. 3 din N.C.pr.civ.
Având în vedere forța juridică astfel conferită prin lege tuturor hotărârilor pe care instanța supremă le pronunță în procedura specială a dezlegării unor chestiuni de drept, și împrejurarea că publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 5/2015 s-a realizat la data de 06.04.2015, nu există temei spre a fi înlăturată aplicarea în speță a menționatei decizii pentru considerentul că ea a fost pronunțată ulterior datei introducerii acțiunii.
S-a reținut prin menționata decizie că „Referitor la împrejurarea că termenele reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, au fost instituite la un interval de timp considerabil după împlinirea termenului inițial, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie reținut contextul adoptării acestui recent act normativ, determinat de pronunțarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza M. A. și alții împotriva României și de necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluționarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat.
În acest sens, în acord cu îndrumările din Hotărârea-pilot vizând perfecționarea cadrului legislativ, Legea nr. 165/2013 a fost adoptată pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Tocmai pentru celeritatea procedurii au fost reglementate termene care să impună unităților notificate soluționarea sesizărilor, astfel încât pretențiile să fie rezolvate în această fază prealabilă, fără să mai fie necesară, pe cât posibil, declanșarea procedurii judiciare.
Or, pe acest aspect, Curtea Constituțională s-a pronunțat, verificând conformitatea cu legea fundamentală a dispozițiilor art. 33 alin. (1), coroborate cu art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim și existând un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.
În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat, în jurisprudența care a urmat adoptării Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, măsurile la care s-a oprit legiuitorul român, arătând că acesta a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă și a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicțional care permite instanțelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci și să se subroge autorităților administrative prin pronunțarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensații.
Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile aferente prin instituirea unor reguli clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor și, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga și eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluționare definitivă a pretențiilor, o atare situație excepțională este inerentă complexității factuale și juridice vizând restituirea proprietăților preluate abuziv, așa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei și nici contrare drepturilor garantate de Convenție, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce privește durata rezonabilă a procedurii*13).
Ca atare, nu se poate susține că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiție și nici că, în condițiile neurmării procedurii prealabile, partea ar putea sesiza instanța, întrucât dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege.
Rațiunea reglementării procedurii prealabile este dată, în general, de considerente vizând protecția intereselor persoanelor, având ca scop instituirea unui cadru juridic care să facă posibilă restabilirea dreptului subiectiv pe cale administrativă, prin evitarea contenciosului judiciar”.
A mai reținut instanța supremă că „Fiind vorba de o condiție specială referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, în absența îndeplinirii ei, instanța se află în situația unui fine de neprimire având drept consecință imposibilitatea analizării fondului pretențiilor și deci, respingerea acțiunii.
Partea trebuie să se supună, așadar, condițiilor de formă ale cererii de chemare în judecată prevăzute de legea în vigoare la momentul sesizării instanței, printre care se numără și respectarea unei proceduri prealabile”.
Conformitatea art. 33 din Legea nr. 165/2013 cu imperativele art. 15 alin. (2) și ale art. 21 alin. (1) - (3) din Constituție, în privința cauzelor ce urmează a fi înregistrate pe rolul instanțelor ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, a fost verificată de instanța de contencios constituțional; aceasta a reținut că nu poate fi vorba, în asemenea situații, de încălcarea principiului neretroactivității și nici de cel al liberului acces la justiție întrucât, pe de o parte, norma urmează să se aplice pentru viitor, iar pe de altă parte, textul nu împiedică, în sine, exercitarea liberului acces la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor înregistrate și nerezolvate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora..
Astfel, instituirea prin lege a unor termene înăuntrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor trebuie să dea răspuns acestora nu contravine nici liberului acces la justiție, nici principiului neretroactivității legii civile.
Față de caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, partea nu se poate adresa instanței înaintea împlinirii termenelor imperativ instituite prin lege pentru că nu are un drept actual, pretenției formulate în aceste condiții opunându-i-se prematuritatea.
Deși partea avea posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluționare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să sesizeze instanța, și pe această cale să obțină soluționarea pe fond a pretenției - așa cum s-a statuat prin Decizia 20/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – în măsura în care nu și-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ea va trebui să se supună condițiilor de fond și de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va investi instanța de judecată.
Trebuie observat că, prin dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, acest act normativ conține o reglementare și pentru situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și art. 34 din aceeași lege, respectiv posibilitatea persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 35 alin. 2 din Legea 165/2013 reiese că sesizarea instanței înaintea împlinirii acestor termene are caracter prematur.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a constata că este întemeiată excepția prematurității acțiunii promovate de reclamant, astfel cum această excepție a fost susținută prin apelul exercitat de către pârâtul apelant, impunându-se respingerea acțiunii ca fiind prematură.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 și 2 din N.C.pr.civ., se va dispune admiterea apelului declarat de M. București și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii ca prematur formulată.
Constatând că soluția de admitere a excepției menționate constituie un impediment procedural în a efectua orice analiză relativ la fondul pretenției care se regăsește în acțiunea reclamantului, Curtea constată că a devenit de prisos analiza criticii prin care reclamantul tinde a-și justifica dreptul de a beneficia de restituirea în natură a unei părți a imobilului pentru care a formulat notificare în baza Legii 10/2001.
În ce privește critica referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată aferente judecării cauzei în primă instanță, urmează a se constata că, față de soluția de respingere a acțiunii reținută de instanța de control judiciar ca urmare a constatării caracterului prematur al acțiunii, nu se poate reține că pârâtul are poziția procesuală de parte care a pierdut procesul, spre a-i reveni obligația instituită de art. 453 din N.C.pr.civ, de a suporta cheltuielile efectuate de reclamant pentru susținerea procesului.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea va constata caracterul nefondat al criticilor aduse de apelantul reclamant celor două sentințe și încheierii atacate, urmând a dispune respingerea ca atare a apelului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul – contestator H. P. EGDAR, cu domiciliul ales la SCA P. & Asociații, în București, .. 18, corp B2, apt. 20, sector 3, împotriva sentinței civile nr.1308/09.10.2014 și a încheierii de ședință din 02.10.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă
Admite apelul formulat de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1308/09.10.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Schimbă parțial sentința, în sensul că admite excepția de prematuritate și respinge, pe cale de consecință, cererea precizată, ca prematură.
Menține dispoziția privind constatarea tardivității cererii modificatoare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. M. H.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
4 ex./_
TB-S.3 – Ș.Ț.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 224/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 254/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
