Pretenţii. Decizia nr. 254/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicațiune a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, în sensul obligării sale la plata unor daune ce reprezintă lipsa de folosință asupra unei suprafețe de teren ce a fost deja predată către reclamanți, în cursul anului 2008, iar pretențiile deduse judecății sunt prescrise.

S-a arătat că cererea în pretenții a fost formulată în fața instanței de fond pe cale principală și nu există nicio rațiune legală pentru care aceasta nu ar fi trebui să fie timbrată, atât în fața instanțelor de fond, cât și în căile de atac, întrucât nu există nicio normă expresă care să scutească acțiunea de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a invocat de către pârâtă caracterul comercial al litigiului care ar fi trebuit judecat de către secțiile comerciale ale instanțelor, în caz contrar, încălcându-se competența funcțională a acestora.

Din punct de vedere procesual, au fost ignorate dispozițiile art. 137 C.pr. civ., în sensul că nu au fost discutate cu prioritate excepțiile prematurității acțiunii și lipsei de interes, încălcându-se dreptul la apărare al părților din proces.

Pârâtul a invocat, în esență, că instanța a încălcat dreptul părților la un proces echitabil, deoarece nu a analizat apărările formulate în cursul judecării cauzei, ignorând susținerile privind existența mai multor societăți comerciale care au folosit terenul în litigiu și drepturile dobândite în mod legal de către acestea asupra unor clădiri construite de –a lungul timpului.

În ceea ce-i privește pe reclamanții P. F., R. I., R. G., R. R. și R. R., acestora li s-a predat terenul deținut de . cursul anului 2008, iar în ceea ce-l privește pe reclamantul ., acesta s-a aflat în permanență în posesia terenului, astfel încât nu avea temei să reclame o lipsă de folosință.

S-a mai criticat și raționamentul juridic al instanței de apel care a condus la stabilirea în sarcina pârâtului a unei culpe în crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților fără temei legal, de vreme ce terenul a fost deținut din anul 1994, în baza unui certificat constatator al dreptului de proprietate, emis de o autoritate administrativă a statului român. Deținerea unui teren în temeiul unui titlu de proprietate nu poate constitui o faptă ilicită și nu poate genera un prejudiciu de dimensiunile celui stabilit printr-o expertiză efectuată de un expert neautorizat de autoritățile competente.

Mai mult, asupra clădirilor aflate pe terenul în suprafață de 6500 mp, există titluri de proprietate valabile, de pildă, pentru . s-a depus la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv sentința nr. 6880 din 09.06.2010, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.

Prin decizia civilă nr.2002/24.06.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanții P. F., R. G., R. I., R. R., R. R. împotriva deciziei nr. 172/A din 03 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta ., prin administrator judiciar Rominsolv SPRL împotriva aceleiași decizii, a admis recursul declarat de pârâta . aceleiași decizii, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cât privește recursul declarat de reclamanții P. F., R. I., R. G., R. R. și R. R., Înalta Curte a constatat că prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, pe rolul Tribunalului București, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . acesteia la plata sumei de 550.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 16.717 mp, situat în București, .. 12, sector 2, pentru perioada noiembrie 2006- noiembrie 2009 și plata lunară de 20.000 lei, cu același titlu în continuarea perioadei, pe toată durata folosinței terenului.

În recurs, instanța le-a pus în vedere reclamanților să timbreze suma de 205.637 lei, în raport de pretențiile formulate, însă aceștia au formulat cerere de reexaminare, contestând suma stabilită drept taxă judiciară de timbru.

Prin încheierea din data de 26 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casați și Justiție în dosarul nr._/3/2009/a4, s-a stabilit irevocabil, că taxa de timbru datorată de reclamanți în recurs este de 88.810 lei.

Instanța supremă a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru „cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente, nu sunt aplicabile cauzei petenților, pe de o parte întrucât aceștia au depășit etapa de restituire a imobilului preluat de către stat, iar pe de altă parte întrucât actuala acțiune în pretenții a acestora, introdusă împotriva pârâtei . are nici caracter accesoriu și nici caracter incident față de o altă procedură în curs, cu atât mai puțin față de aceea prin care reclamanții au redobândit imobilul de la stat.

Scutirea de la plata taxei de timbru reprezintă o excepție de la regula prevăzută de art. 1 și 2 din lege conform căreia acțiunile evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru, ce trebuie interpretată în mod restrictiv, în conformitate cu principiul general de drept exceptio este strictissimae interpretationis.

Pentru clasificarea cererilor în principale, accesorii și incidentale (la care se referă art. 17 Cod procedură civilă) este necesar să existe o acțiune civilă pusă în mișcare, în raport de această acțiune principală putându-se formula cereri accesorii ori incidentale, a căror rezolvare depinde de soluția dată cererii principale sau care se află în legătură cu soluția dată acesteia.

Pentru a califica o cerere drept accesorie este necesar, pe de o parte, ca aceasta să depindă de soluția dată cererii principale, iar pe de altă parte, să se raporteze la cererea principală din același proces, iar nu din procese diferite.

Or, acțiunea despre care arată petenții că ar avea caracter principal față de acțiunea de față a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 194/05.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/2/2003 și a avut ca obiect revendicare, în timp ce prezentul demers judiciar ce ca obiect pretenții, a fost inițiat pe cale principală și a fost întemeiat pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil.

În motivarea soluției s-a reținut că acțiunea în pretenții formulată de reclamanți în fața instanței de fond are caracterul unei cereri principale și în acest context este supusă plății taxei de timbru. S-a statuat că acțiunea formulată pe cale principală nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru, dispozițiile art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, nefiind incidente în cauză, de vreme ce cauza acțiunii nu privește restituirea unui imobil preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1945.

În raport de soluția dată în cererea de reexaminare a taxei de timbru, instanța le-a pus în vedere reclamanților să timbreze recursul cu suma de 88.810 lei, însă aceștia au învederat că nu înțeleg să achite taxa datorată.

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, a anulat recursul reclamanților, ca netimbrat.

Cât privește recursul declarat de reclamantul ., Înalta Curte a constatat că acesta se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind analizat din această perspectivă.

În esență, prima critică formulată vizează admisibilitatea probei cu prezumții simple, folosite de instanță pentru construirea raționamentului jurisdicțional, în raport de obiectul litigiului dedus judecății.

Prezumțiile simple sunt admisibile în speță, deoarece cauza acțiunii se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală care stă la baza construcției juridice a lipsei de folosință. Or, în materia răspunderii civile delictuale trebuie dovedită o situație de fapt, respectiv aceea a ocupațiunii terenului fără temei juridic, de natură să determine un prejudiciu în patrimoniul reclamanților și, în consecință, este admisibil orice mijloc de probă, inclusiv martorii și prezumțiile.

Susținerile privind dovada ocupațiunii imobilului, valoarea juridică a contractelor depuse la dosarul cauzei, existența unei alte societăți, respectiv . SRL care se află pe teren, cuantumul daunelor stabilite prin raportul de expertiză sau faptul că nu a fost administrată proba cu martori, nu constituie critici de nelegalitate, vizând în realitate modalitatea de evaluare a probatoriului de către instanțele anterioare, aspect care nu poate fi supus analizei instanței de recurs.

Recursul declarat de pârâta . fost găsit întemeiat, în parte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 314 C. pr. civ. Deși cererea de recurs a avut un caracter cuprinzător, motivele au fost grupate și vor fi examinate în funcție de problemele de drept ridicate în speță.

Astfel, examinând susținerile pârâtei, Înalta Curte a constatat că este fondată critica pârâtului referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale, în drept instanța urmând să se raporteze la art. 35 din Decretul nr.31/1954, coroborate cu art. 998-999 Cod civil, care constituie dreptul comun în această materie.

În ceea ce privește persoanele juridice, potrivit art. 35 din Decretul 31/1954, în vigoare la data formulării acțiunii „Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși. Faptele ilicite săvîrșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cît și față de cel al treilea.”

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că în cursul anului 1994, . obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 16.707 mp, situat în București, Lacul T. nr. 69 A, sector 2.

Reclamanții P. F., R. I., R. G., R. R. și R. R. au invocat în sprijinul lor sentința civilă irevocabilă nr. 1951/2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, prin care s-a dispus restituirea terenului, precum și dispoziția nr.775/2000, emisă de Primarul General al Municipiului București.

După obținerea hotărârii judecătorești ce a dispus restituirea terenului, reclamanții au formulat acțiune în constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate a . suprafața de 16.707 mp, precum și acțiune în revendicare.

Prin decizia nr. 194 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel București a dispus irevocabil constatarea nulității certificatului constatator al dreptului de proprietate emis în favoarea .-se totodată și acțiunea în revendicare, obligând pârâta să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 16.707 mp teren. La data de 8 mai 2008, . reclamanților.

Ulterior acestui moment, la data de 30 noiembrie 2009, reclamanții au formulat acțiune în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, invocând efectul retroactiv al nulității și dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Trebuie subliniat că pârâta . deținut terenul în litigiu, din anul 1994 și până la data constatării nulității titlului său, în anul 2008, în calitate de proprietar, în baza certificatului constatator al dreptului de proprietate M 03 nr. 0796/26.01.1994, emis de fostul Minister al Industriilor.

A reținut Înalta Curtea că în dreptul român nulitatea are caracter judiciar, astfel încât până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de constatare a nulității titlului său, deținerea imobilului de către pârâtă a avut temei legal.

Certificatul constatator al dreptului de proprietate a fost obținut în temeiul unei proceduri prevăzute de Legea nr. 15/1990 și a HG nr. 834/1991, fiind un act juridic ce produce efecte erga omnes, întabulat și opozabil terților. Potrivit art. 5 din hotărârea de guvern menționată: „Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art.(…) Aceste certificate sînt supuse regimului de publicitate imobiliară.”

Așa fiind, deținerea imobilului de către pârâtă, până la constatarea nulității titlului său, nu poate face parte din construcția juridică a răspunderii civile delictuale și nu poate constitui o faptă ilicită.

Trebuie efectuată distincția dintre un asemenea act juridic și un contract sinalagmatic, a cărui nulitate duce la restituirea prestațiilor și la posibilitatea formulării unei acțiuni în pretenții în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În speță, nu există prestații care să fie restituite, pentru că actul a cărui nulitate a fost constatată are caracterul unui act administrativ unilateral, iar dobândirea proprietății de către reclamant nu s-a întemeiat pe un abuz de drept, ci pe respectarea unei proceduri legale. Actul administrativ de care se prevalează pârâta, intrând în circuitul juridic civil a dobândit valoarea unui titlu de proprietate.

Numai un abuz de drept, în sensul încălcării drepturilor dobândite de o altă persoană, poate furniza fundamentul unei acțiuni civile în despăgubiri, întrucât acțiunea în instanță trebuie să constituie un remediu pentru încălcarea dreptului.

Chiar dacă în conformitate cu art. 487 Cod civil, posesorul încetează să mai fie de bună-credință din momentul în care viciile titlului în baza căruia bunul îi devin cunoscute, respectiv când este formulată acțiunea în revendicare a imobilului, care a și fost admisă, în speță, nu s-a stabilit că pârâta . fi cules fructele rezultate din chirii. Așa fiind, ar fi fost în situația de a restitui fructele civile, dacă ar fi încasat sume de bani cu titlu de chirie, aspect care însă nu a fost supus analizei în cursul judecării cauzei.

Mai mult, de vreme ce între reclamanți și pârât nu au existat raporturi juridice, nu se pune problema repunerii în situația anterioară, în sensul restituirii prestațiilor reciproce, rămânând numai aspectul executării hotărârii judecătorești.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că, la trei luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, terenul a fost predat reclamanților de către pârât, aspect consemnat prin procesul-verbal din 8 mai 2008.

Pentru a se institui răspunderea civilă delictuală în temeiul dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954, raportat la dreptul comun în materie, este necesar să se stabilească existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu produs în patrimoniul reclamanților, a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul pretins cauzat, precum și a culpei pârâtului. Lipsa de folosință, invocată în acțiune, în speță ar fi o eventuală folosire a terenului, fără titlu, de către societatea pârâtă, care ar produce un prejudiciu echivalent cu chiria ce s-ar putea încasa pe piața liberă.

Or, în speță, pe de o parte, terenul a fost predat, astfel încât nu se poate invoca o lipsă de folosință, fondată pe răspunderea civilă delictuală, iar pe de altă parte, până la data predării se opune principiul ocrotirii siguranței circuitului civil, în raport de constatarea judiciară a nulității, conform Codului civil din 1864 și Codului de procedură civilă din 1865.

A fost găsită întemeiată și susținerea pârâtei că nu i-au fost analizate susținerile privind dobândirea unor drepturi asupra imobilului de către alte persoane, fără a se determina regimul juridic al deținerii terenului și al clădirilor existente pe acesta, ceea ce echivalează cu nestabilirea situației de fapt.

În virtutea principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța avea obligația să analizeze apărările părților și să dispună efectuarea de dovezi pentru a se stabili ce persoane fizice sau juridice dețin terenul, ce clădiri se află pe teren și care este regimul juridic al acestora, ce suprafață s-a predat efectiv de . reclamanți, și cu ce titlu este deținut restul terenului.

Este adevărat că prin decizia Curții de Apel a fost obligată pârâta să restituie 16.717 mp de teren reclamanților, însă nu pot fi ignorate susținerile privind dobândirea unor drepturi de către părți sau terți pentru că, în caz contrar, se ajunge la neanalizarea aspectelor invocate în apărare de către părțile din proces.

De asemenea, trebuia determinată situația reclamantului ., pentru a se stabili de la ce dată acesta a dobândit drepturi asupra imobilului, în ce modalitate acestea au fost exercitate, respectiv dacă a existat o ocupațiune fizică sau o folosință efectivă în temeiul unor acte juridice.

Numai după stabilirea aspectelor menționate, instanța putea să statueze în ce măsură sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, analizând susținerilor părților în conformitate cu standardele unui proces echitabil.

S-a mai statuat că în rejudecare, instanța trebuie să pună în discuția părților timbrarea acțiunii și a apelurilor, întrucât prin încheierea irevocabilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._/3/2009/a4, s-a reținut că acțiunea este supusă plății taxei de timbru, în ceea ce-i privește pe reclamanții P. F., R. G., R. I., R. R. și R. R., dar și în ceea ce o privește pe pârâta .-se astfel aplicațiunea dispozițiilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea a sau acțiune neevaluabilă în bani datorată de prima instanță.

Prin aceeași încheiere s-a statuat că reclamanta . este scutită de plata taxei de timbru, potrivit dispozițiilor art. 77 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deoarece se află în procedura insolvenței.

S-a mai reținut că în raport de soluția pronunțată în recurs, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs, privind excepțiile prematurității și lipsei de interes și nici cele privitoare la competența funcțională a instanței. Referitor la modalitatea de autorizare a experților și cuantumul sumei stabilite prin expertiză, acestea sunt aspecte de evaluare a probatoriului care nu pot face obiectul analizei în recurs.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 raportate la art. 314 C. pr.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta ., prin administrator judiciar Rominsolv SPRL împotriva aceleiași decizii, a admis recursul declarat de pârâta . aceleiași decizii, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr._, la data de 17.09.2014.

În ședința publică de la 25.02.2015, reclamanții și pârâta . reprezentant, s-au înfățișat în instanță și au arătat că înțeleg să pună capăt procesului prin încheierea unei tranzacții pe care au semnat-o la aceeași dată, în ședință publică.

Prin decizia civilă nr. 93 A/25.02.2015, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis apelurile declarate de apelanții – reclamanți P. F., R. R., R. I., R. R. și R. G. și de apelanții – intervenienți F. N. C., N. I., N. F. și N. C., împotriva sentinței civile nr.2052/28.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă și, în parte, apelul declarat de apelanta . ce privește pretențiile față de intervenienții și reclamanții menționați), împotriva aceleiași sentințe și împotriva încheierilor de ședință din data de 18.05.2010 și 30.01.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a act de tranzacția intervenită între reclamanții P. F., R. R., R. I., R. R., R. G. și intervenienții F. N. C., N. I., N. F., N. C., pe de o parte, și pârâta . de altă parte, tranzacție având conținutul consemnat în înscrisul intitulat „Tranzacție”, semnat în fața instanței la data de 25.02.2015, având conținutul redat în dispozitivul deciziei.

Au fost disjunse apelul formulat de apelanta – reclamantă ., prin administrator judiciar ROMINSOLV și, parțial, apelul declarat de apelanta – pârâtă . ce privește pretențiile reclamantei .) împotriva aceleiași sentințe civile, dispunându-se acordarea unui termen pentru soluționarea apelurilor disjunse la data de 22.04.2015, față de necesitatea îndeplinirii formalităților decurgând din starea de insolvență în care se găsește apelanta ., legate de aprobarea tranzacției de către Adunarea creditorilor și de confirmarea de către judecătorul sindic.

În ședința publică de la 20.05.2015, reprezentanții ambelor apelante au solicitat să se ia act de tranzacția intervenită între acestea, fiind îndeplinite și cerințele prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Examinând actele dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Apelanta reclamantă . și apelanta pârâtă . reprezentant, s-au prezentat la termenul de la 25.02.2015 și au solicitat instanței să consfințească învoiala pe care au înfățișat-o privitor la finalizarea procesului.

Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor art. 271 C.pr.civ., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfințească învoiala lor.

În raport de prevederile legale citate și considerând că tranzacția înfățișată instanței reprezintă voința părților menționate, că prin încheierea acestei tranzacții nu se urmărește un scop ilicit, iar drepturile ce fac obiectul acestei tranzacții sunt de natura celor de care părțile pot dispune, Curtea va constata incidența dispozițiilor art. 271 C.pr.civ., pe care le va aplica, în sensul că va lua act de această învoială, reținând, totdată, că, privitor la pretențiile celorlalte părți (reclamanții P. F., R. R., R. I., R. R., R. G. și intervenienții F. N. C., N. I., N. F., N. C., pe de o parte, și pârâta . fost pronunțată decizia civilă nr. 25 A/25.02.2015 prin care s-a luat, de asemenea, de tranzacția intervenită între acele părți. A fost prezentată, totodată, instanței și sentința civilă nr.3712/24.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/2011 prin care a fost confirmată tranzacția încheiată între . și . dispozițiilor art. 20 alin. 1 lit. m din Legea nr. 85/2006.

În aceste condiții, Curtea, în temeiul art. 296 C.pr.civ, va admite apelurile declarate de apelanta reclamantă . și, în parte, de apelanta pârâtă . va schimba în parte hotărârea primei instanțe în sensul că va lua act de tranzacția intervenită între reclamanta . pe de o parte și pârâta . de altă parte, tranzacție având conținutul menționat în dispozitivul sentinței civile nr.3712/24.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de apelanta – reclamantă ., prin administrator judiciar ROMINSOLV, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr.223, . și cu sediul ales la Av.B. și Asociații, în București, Splaiul Independenței nr.3, ., . și . sediul ales la C.I.A. P. D., în București, ..4 B, sector 1 (în ce privește pretențiile împotriva reclamantei .), împotriva sentinței civile nr.1023 din 30.05.2011 și a sentinței civile nr.2052 din 28.11.2011.

Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că ia act de tranzacția intervenită între reclamanta ., și pârâta . având conținutul menționat în dispozitivul sentinței civile nr.3712/24.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._/3/2011, cu următorul conținut:

T R A N Z A C Ț I E

Încheiată azi 25.02.2015 în temeiul dispozițiilor art. 271-273 C.pr.civ.

Între:

I. Societatea F. T. S.R.L.(societate în faliment), cu sediu social în București, ., Parter, Sector 2, înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/_/2003, având C.:_ și C. unic de insolvență RO33PIRB_1000 deschis la Piraeus Bank – Sucursala Nerva T., reprezentată prin lichidator judiciar ROMINSOLV S.P.R.L, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 223, ., numit prin sentința civilă nr. 6807/08.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în Dosar nr._/3/2011, prin dl. M. F., în calitate de apelant-reclamant în cauza ce formează obiectul dosarului de mai sus

și

II.Societatea B. S.A, persoană juridică română, cu sediul social în București, .. 12, Sector 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, având Cod Unic de Inregistrare 957, C. Bancar nr. RO48 ROIN_ 7575 deschis la Romanian International Bank – Sucursala Moșilor, reprezentată prin dl. Germani Gianluca, în baza Hotărârii Adunării Generale a acționarilor din data de 07.02.2015, în calitate de apelantă – pârâtă în cauza ce formează obiectul dosarului de mai sus.

Pentru stingerea, pe cale amiabilă, a litigiul ce formează obiectul Dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă, părțile semnatare a prezentei tranzacții au hotărât astfel:

1. Apelanta – pârâtă B. SA va achita apelantei – reclamante F. T. Srl (societate în faliment) în contul unic de insolvență RO33PIRB_1000 deschis la Piraeus Bank – Sucursala Nerva T. suma de 200.000 (douăsutemii) Euro, în lei la cursul de schimb oficial al BNR de la data plății, sumă agreată de către părți pentru stingerea litigiului.

1.1.Societatea F. T. S.R.L.(societate în faliment) a luat la cunoștință de faptul ca societatea B. S.A. are calitate de creditoare a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului în cadrul dosarului de executare silită nr. 149/2010 aflat în lucru la Societatea Civilă Profesională de Executare Silită E. L. și Asociații, în care a rămas de recuperat suma de 7.562.280,10 Euro.

1.2. Prin prezenta, societatea B. S.A. dă dispoziție SCPES E. L. și Asociații ca din sumele ce vor fi recuperate de la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în dosarul de executare silita nr. 149/2010 să remită, cu prioritate, suma de 200.000 (douăsutemii) Euro, în echivalent în lei la cursul de schimb oficial al BNR de la data plății, către societatea F. T. S.R.L.(societate in faliment). În acest sens, F. T. Srl, prin lichidator judiciar, va depune în cadrul dosarului de executare nr. 149/2010 cerere de intervenție cu titlul său reprezentat de prezenta tranzacție și hotărârea de expedient pronunțată în acest dosar, iar executarea, până la momentul redactării hotărârii de expedient, se va face, cu acordul B. SA, în temeiul tranzacției semnate de către ambele părți și al unui certificat de grefă cu soluția pronunțată în Dosar nr._ . Până la momentul depunerii titlului în cadrul dosarului de executare, B. SA va achita din suma ce-i revine în urma eventualelor distribuiri din cadrul acestui dosar urmare a încasărilor primite de la AAAS.

1.3. Părțile au stabilit, de comun acord, un termen de maxim 6(șase) luni de zile înlăuntrul căruia să fie remisă suma de 200.000 (douăsutemii) Euro, termen în care societatea F. T. S.R.L.(societate în insolvență) nu va trece la nicio altă măsură de executare silită sau de orice altă natură împotriva societății B. S.A. pentru obținerea acestei sume de bani, cu excepția depunerii cererii de intervenție și a prezentului titlu executoriu în Dosarul de executare nr. 149/2010 al SCPES E. L. și Asociații.

2. Prin semnarea prezentei tranzacții părțile înțeleg să stingă în mod definitiv și irevocabil și toate litigiile existente între acestea pe rolul instanțelor de judecată, ce formează obiectul următoarelor dosare:

2.1. Dosar nr._/3/2014 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, având ca obiect: „constatare nulitate act juridic”, societatea reclamantă B. S.A. declară că renunță la judecată, iar pârâta societatea F. T. S.R.L.(societate în faliment) declară în mod expres că este de acord și nu solicită obligarea B. SA la plata cheltuielilor de judecată.

2.2.Dosar nr._/3/2014** aflat pe rolul Curții de Apel București Sectia a IV-a Civilă, având ca obiect poprire asigurătorie, societatea apelantă-reclamantă F. T. S.R.L.(societate în faliment) declară că renunță la judecată, iar intimata-parată societatea B. S.A. declara în mod expres ca este de acord și nu solicită obligarea F. T. SRL la plata cheltuielilor de judecată, fiind de acord și cu restituirea cauțiunii în cuantum de 30.000 lei către societatea apelantă-reclamantă F. T. S.R.L.(societate în faliment), nesolicitand despăgubiri.

2.3.Dosar nr._/301/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 București, avand ca obiect: „contestație la executare”, societatea pârâtă S.C. F. T. S.RL.(societatea in faliment) declară că renunță în mod expres la promovarea oricarei căi de atac împotriva sentinței civile nr._/ 30.10.2014 pronunțată în fondul cauzei, sentință care până la data prezentei nu a fost comunicată părților. De asemenea, contestatoarea B. SA, din această cauză, declară în mod expres că înțelege să nu execute împotriva F. T. SRL (societate în faliment) suma de 1.000 lei reprezentând cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond.

2.4.Dosar nr._/301/2013 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, avand ca obiect: „validare poprire”, societatea intimată-parată F. T. S.R.L.(societate în faliment) declară că renunță la judecată, fiind de acord cu admiterea apelului formulat de A.A.A.S. în sensul de a se anula hotărârea instanței de fond urmare a renunțării la judecata acțiunii, iar intimata-parată societatea B. S.A. declară în mod expres că este de acord și că nu solicită cheltuieli de judecată.

2.5.Dosar nr._/301/2013 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, având ca obiect: „validare poprire”, societatea intimată-parată F. T. S.R.L.(societate în faliment) declară că renunță la judecată, fiind de acord cu admiterea apelului formulat de B. SA și anularea hotărârii instanței de fond, iar intimata-parată societatea B. S.A. declară în mod expres că este de acord și că nu solicită cheltuieli de judecată.

2.6.Dosar nr._/299/2013 aflat pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, având ca obiect: „contestație la procesul verbal de distribuire a prețului (Art. 570 C.p.c.)”, în care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, societatea intimată-contestatoare F. T. S.R.L.(societate în faliment) declară că renunță la judecata contestației impotriva procesului-verbal de distribuție din data de 15.10.2013, încheiat în cadrul dosarului de executare silită 149/2010 de către Societatea Civilă Profesională de Executare Silită E. L. și Asociații, iar intimata-parată societatea B. S.A. declară în mod expres că este de acord cu renunțarea la judecată și nu solicită cheltuieli de judecată, cererea urmând a fi depusă în dosarul de rejudecare al Judecătoriei Sector 1 București ce urmează a primi un număr nou de înregistrare.

2.7.Dosar nr._ aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția I Civilă, avand ca obiect: „stramutarea Dosarului nr._ ”, societatea reclamantă B. S.A. declară că renunță la judecarea cererii de strămutare, iar pârâta societatea F. T. S.R.L.(societate în faliment) declară în mod expres că este de acord și nu solicită cheltuieli de judecată.

2.8. Urmare a stingerii litigiilor ce formează obiectul dosarelor menționate la pct. 2.1. – 2.7. din prezenta tranzacție, societatea B. SA va achita pentru F. T. Srl onorariul de avocat în cuantum de 66.747 lei, conform facturii fiscale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/20.08.2013 încheieat între SCPAv. B. și Asociații și F. T. Srl, prin lichidator judiciar, achitarea acestei sume urmând a se face tot în cadrul dosarului de executare silită nr. 149/2010 al SCPES E. L. și Asociații cu respectarea disp. art. 563 alin.1 C.pr.civ (din 1864).

3. Părțile semnatare a prezentei tranzacții, prin reprezentanții lor, declară că nu au fost în eroare sau constrânși la încheierea prezentei tranzacții.

4. Prin semnarea prezentei tranzacții părțile declară că renunță în mod expres la orice fel de pretenții prezente sau viitoare una față de cealaltă, care au ca izvor obligațional folosința terenului situat în București, . nr. 69A(fost 53-55), Sector 2 - cu ieșire în .. 12, Sector 2 sau care rezultă din alte fapte/acte care au legatură cu raportul juridic anterior aratat, declarând că au lichidat definitiv orice fel de litigii și au renunțat expres la orice fel de pretenții, prezente sau viitoare, una față de cealaltă.

5. Această înțelegere scrisă, neviciată, reprezintă voința liberă a părților, iar acestea solicită instanței de judecată să ia act de prezenta tranzacție și să o consfințească prin pronunțarea unei hotărâri de expedient în dosarul sus menționat, conform dispozițiilor art. 271-273 Cod Procedura Civilă (1865), după ce va fi aprobată de Adunarea generală a creditorilor societății F. T. SRL și, în temeiul disp.art.20 alin.1 lit.m din Legea nr. 85/2006, va fi confirmată de către judecatorul sindic în cadrul Dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, dovada acestei confirmări urmând a fi depusă instanței de judecată, constituind anexă la prezenta tranzacție.

6. Parțile se obligă ca în cadrul fiecărui dosar dintre cele menționate la punctele 2.1 – 2.7, să depună declarațiile de renunțare la judecată din fiecare dosar în parte, declarațiile în cauză, fiind anexate prezentei tranzacții. În cazul nedepunerii acestor declarații, părțile se mandatează reciproc pentru a depune exemplarul cererilor de renunțare aflat în posesia sa.

7. Semnatarii prezentei tranzacții declară în mod expres că au calitatea legală de semna tranzacția, fiind mandatați în acest sens de către societățile pe care le reprezintă.

Redactată astăzi 25.02.2015, în 4 exemplare, din care câte unul pentru fiecare parte, un exemplar pentru instanță și un exemplar pentru a fi prezentat și supus aprobării Adunării generale a creditorilor societății F. T. Srl și confirmat de către judecatorul sindic în cadrul Dosarului nr._/3/2011 al Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă.

Societatea F. T. S.R.L.(societate în faliment)

prin Lichidator judiciar ROMINSOLV S.P.R.L. LS indescifrabil

S.C. B. S.A.

prin reprezentant Germani Gianluca LS indescifrabil”.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. G. S.

GREFIER

E. C.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

4 ex./22.05.2015

TB-S.3 – I.I.