Anulare act. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 111/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.111R
Ședința publică de la 23 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți-reclamanți B. V., M. D., V. T., S. A. M. și S. I. împotriva deciziei civile nr.714A/10.06.2014 și a încheierii de ședință din data de 24.09.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți-pârâți T. Ș. M. (moștenitorul defunctei H. L.), M. I., M. C. și intimatul-intervenient C. I., cauza având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-pârâți-reclamanți reprezentați de avocat M. D., cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul-intervenient C. I. personal, lipsind intimații-reclamanți-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că la data de 14.01.2015 intimatul T. Ș. M. a depus întâmpinare, a cărei copie a fost comunicată părților din proces. La data de 19.01.2015 intimatul C. I. a depus întâmpinare în 8 exemplare, prin serviciul registratură.
Se înmânează apărătorului recurenților-pârâți-reclamanți un exemplar de pe întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient.
Apărătorul recurenților-pârâți-reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Invederează că nu are cereri prealabile judecății.
Intimatul-intervenient C. I. invederează că nu are cereri prealabile judecății.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurenților-pârâți-reclamanți solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de repunere pe rol și continuarea judecării cererii de apel. Arată că prin încheierea de ședință de la 24.09.2013 instanța de apel a dispus anularea ca netimbrată a cererii de repunere pe rol formulată de intimații-reclamanți M. I. și M. C., deși în practicaua încheierii se menționează că procedura de citare nu este legal îndeplinită. Solicită a se constata nulitatea încheierii de ședință din 24.09.2013 și faptul că cererea de repunere pe rol reprezintă un act de procedură întrerupător de prescripție. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul-intervenient C. I. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, conform motivelor invocate în întâmpinare și menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
P. sentința civilă nr.7479 din 26.05.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București s-a dispus următoarele: s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 549/22.07.1996, ca neîntemeiată; s-a admis excepția lipsei de interes față de capătul din cererea reconvențională având ca obiect anularea declarațiilor de renunțare la succesiune, care s-ar putea produce în viitor; s-a respins acest capăt din cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți R. I., V. T. și B. V., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. I., M. C. și H. L., ca lipsit de interes; s-a respins restul capetelor din cererea reconvențională, ca neîntemeiate; s-a admis cererea principală formulată de reclamanții-pârâți M. I., M. C. și H. L. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți R. I., V. T., și B. V.; s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 549/22.07.1996 eliberat de BNP „Mentor”, în sensul înlăturării de la rubrica moștenitori acceptanți a numiților D. C. și C. M.; a Iuat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:
La data de 30.01.1951 a decedat defunctul D. I., de pe urma caruia au ramas trei copii: D. V., D. C. si C. M. . Aceasta din urma a decedat la data de 13.12.1970, de pe urma ei ramanand ca mostenitoare paratele R. I. și V. T. ( asa cum a rezultat din certificatul de mostenitor nr. 357/23.06.1971 depus la fila 10 ) . P. urmare, de pe urma defunctului au ramas cu vocatie la mostenire D. V., D. C. si paratele I. și V. T.. Intrucat D. C. si paratele R. I. si V. T. au dat declaratii de renuntare la succesiunea acestuia, declaratii înregistrate sub nr. 161,187 si 188/1971, a ramas ca unic mostenitor numitul D. V., ai carui succesori sunt reclamantii din prezenta cauza. In baza acestor declaratii, a fost eliberat certificatul de mostenitor nr. 392/1971 de catre fostul notariat de Stat al Sectorului 4 Bucuresti ( fila 9 ), fiind trecut unic mostenitor D. V., iar la rubrica renuntatori - cei mai sus-mentionati. F. a fi desfiintat acest certificat de mostenitor, la data de 22.07.1996, a fost dezbatuta din nou succesiunea defunctului D. Militari I., eliberandu-se un al doilea certificat de mostenitor de pe urma acestuia, sub nr. 549, la rubrica mostenitori acceptanti fiind trecuti toti cei trei copii ai acestuia, deci inclusiv cei care renuntasera la succesiunea defunctului .
Instanta a apreciat ca reclamantii au facut dovada calitatii procesuale active si pasive, prin depunerea certificatelor de mostenitor si a actelor de stare civila .
Instanta a apreciat ca se impune solutionarea cu prioritate a cererii reconventionale, de solutia pronuntata asupra acesteia depinzand solutia data asupra principalei .
In conformitate cu disp. art. 137 alin. 1 C.p.c., instanta se va pronunta cu precadere asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau in parte, cercetarea fondului pricinii .
Raportat la aceste prevederi, instanta va admite exceptia lipsei de interes a capatului din cererea reconvențională având ca obiect anularea declarațiilor de renunțare la succesiune, care s-ar putea produce în viitor si, pe cale de consecinta, va respinge acest capăt din cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante R. I., V. T. și B. V., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. I., M. C. și H. L., ca lipsit de interes.
Pentru a decide astfel, instanta a avut în vedere ca, în ciuda faptului ca, în baza rolului activ, instanta a pus în vedere paratelor-reclamante sa-si precizeze acest capat de cerere, prin indivizualizarea expresa a celorlalte declaratii a caror anulare o solicita, acestea nu s-au conformat.
P. urmare, atata vreme cat reclamantele prin acest capat de cerere solicita anularea tuturor declaratiilor de renuntare care s-ar putea descoperi in viitor, instanta apreciaza ca acestea nu au probat interesul lor cu privire la o astfel de cerere.
P. interes se întelege folosul practic urmarit de cel ce a pus în miscare actiunea civila si care trebuie sa îndeplineasca urmatoarele cerinte: 1. sa fie legitim, 2. sa fie nascut si actual si 3. sa fie personal si direct .
Pârâtele nu au dovedit ca interesul lor pentru anularea unor eventuale declaratii de renuntare la succesiune ar fi nascut si actual, instantei fiindu-i imposibil de verificat celelalte conditii ale interesului .
Referitor la capatul 2 din cererea reconventionala ( sa se constate ca suntem mostenitori ai defunctului D. Militari I. ), instanta apreciaza ca acesta este o aparare de fond .
Cat priveste capatul 3 din cererea reconventionala, instanta urmeaza sa îl respinga, ca neîntemeiat.
Pentru a stabili daca se impune sau nu anularea acestor declaratii, instanta a stabilit mai întai existenta acestora .
Din înscrisurile depuse la dosar rezulta ca numitii D. C. si paratele R. I. si V. T. au dat declaratii de renuntare la succesiunea acestuia, declaratii inregistrate sub nr. 161,187 si 188/1971 in Registrul de renuntari la succesiuni al Notariatului de Stat al Sectorului 4 Bucuresti .
La data de 03.02.2010, la dosarul cauzei ( fila 174 ), s-a depus declaratia de renuntare la succesiune data de D. C., autentificata sub nr. 8135/12.06.1971 de Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucuresti.
Cât priveste declaratiile de renuntare la succesiune formulate de paratele R. I. si V. T., în primul certificat de mostenitor eliberat de pe urma defunctului D. Militari I., sub nr. 392/1971, s-a mentionat ca numitii D. C. si paratele R. I. si V. T. au renuntat la succesiune, în baza declaratiilor înregistrate sub nr. 161,187 si 188/1971 în Registrul de renuntari la succesiuni al Notariatului de Stat al Sectorului 4 Bucuresti .
Din adresa nr. 8580/07.12.2007 emisa de Camera Notarilor Publici ( fila 16 ) reiese ca in Registrul General Notarial al fostului Notariat de Stat al Sectorului 4 Bucuresti, acestia figureaza înscrisi cu declaratiile autentificate sub nr. 8135/14.06.1971 ( ceea ce se confirma in cazul numitului D. C. ), iar paratele R. I. si V. T. cu declaratiile autentificate sub nr.9304/28.06.1971,respectiv, 9305/28.06.1971. Cu privire la aceste din urma declaratii nu s-au putut oferi mai multe informatii, deoarece atat declaratiile, cat si Registrul special de renuntari la succesiune întocmit de fostul Notariat de Stat al Sectorului 4 Bucuresti in anul 1971, în care figurau înregistrate, nu s-au regasit în pastrarea institutiei.
Totodata, din adresa nr.C3594/29.04.2009, emisa de aceeasi institutie ( fila 21 ),rezulta ca,în urma verificarii Registrului Opisului alfabetic-succesoral întocmit de fostul Notariat de Stat al Sectorului 4 Bucuresti în anul 1971, s-a constatat ca paratele R. I. si V. T. figureaza înscrise cu declaratii .
In dovedire, s-a depus, în copie, extras de pe acest Registru ( filele 25-27) .
Ba mai mult decat atat, paratele însele recunosc prin întampinarea depusa la fila 44 din dosarul înregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 ca au dat aceste declaratii, dar invoca diverse justificari, care in opinia lor, au constituit o viciere a consimtamantului lor.
Instanta nu poate retine ca fiind corespunzatoare adevarului raspunsurile paratei V. T. la interogatoriu ( prin care aceasta neaga sa fi dat vreo declaratie de renuntare la succesiune ), deoarece acestea contrazic recunoasterea facuta de aceasta prin întampinarea anterior mentionata .
P. urmare, în ciuda faptului ca din relatiile comunicate atat de catre Camera Notarilor Publici, cat si de catre Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti ( unde a fost depozitata o parte din arhiva notariala ) rezulta ca declaratiile de renuntare la succesiune formulate de paratele R. I. si V. T. nu mai pot fi produse în materialitatea lor, instanta apreciaza ca acestea au existat, aceasta rezultand din recunoasterea paratelor din cuprinsul întâmpinarii ( fila 44 ), care se coroboreaza cu înregistrarile acestor declaratii in mai multe Registre .
Pârâtele au recunoscut initial ca au dat aceste declaratii, dar ulterior, dupa primirea relatiilor de la instituțiile respective, au adoptat o alta pozitie, întemeiata pe imposibilitatea producerii acestor declaratii.
Desi instanta, în baza rolului activ, a pus în vedere paratelor la termenul de judecata din data de 17.03.2010, sa-si precizeze acest capat de cerere, în fapt si în drept, respectiv sa arata ce se întelege prin viciu de consimțământ notoriu si sa indice care dintre legile in vigoare constituie temeiul cererii lor cu privire la anulare, acestea nu s-au conformat .
Cu toate acestea, în baza art. 129 alin. 1 C.p.c., față de motivarea invocata de pârâte, instanta a considerat că acestea au înțeles sa invoce violenta psihica, ca viciu de consimtamant, ele motivand ca au dat acele declaratii, pentru ca au fost constranse de sistemul juridic si politic comunist, care a fost la putere pana in decembrie 1989.
Cu toate acestea, instanta a constatat ca paratele nu au facut dovada, în conformitate cu disp. art. 1169 C. civ., ca ar fi fost constranse de regimul comunist sa dea acele declaratii de renunțare, nu au explicat de ce D. V. nu a fost constrans sa dea o astfel de declaratie, iar pe de alta parte, apararile lor sunt contradictorii.
Dupa ce sustin ca ar fi fost constranse de regimul comunist sa dea acele declaratii, pârâtele arata ca, la momentul la care au facut-o, mostenirea de pe urma defunctului D. Militari I. cuprindea numai bunuri lipsite de valoare, întrucat imobilul fusese preluat în baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950 si ca daca ar fi știut ca le poate fi retrocedat acest imobil, nu ar mai fi dat acele declaratii. Instanta considera însa ca renuntarea la succesiune priveste atat bunurile existente in succesiune la data decesului, cat si cele care ar intra eventual ulterior în succesiunea respectiva.
Faptul ca imobilul fusese preluat abuziv în anul 1950 nu putea determina vicierea consimtamantului paratelor, în anul 1971, cand au dat acele declaratii de renuntare. Or alte motive legate de regimul comunist, care le-ar fi determinat sa formuleze declaratiile de renuntare nu au fost invocate.
Art. 969 C. civ. prevede ca eredele care renunta la mostenire este considerat ca nu a fost niciodata erede . In acelasi timp, dat fiind principiul unitatii si indivizibilitatii, care înseamna ca succesiunea nu poate fi acceptata decat integral, si nu in parte, nu poate fi primita ca întemeiata apararea paratelor in sensul ca ar fi renuntat la succesiune, întrucat la acea data, ca urmare a preluarii de catre stat a imobilului, aceasta era alcatuita numai din bunuri fara valoare.
Desi legile ulterioare au permis restituirea imobilelor preluate abuziv si mostenitorilor persoanei îndreptatite, acestea fiind repuse de drept in termenul de acceptare a succesiunii, pentru a beneficia de astfel de prevederi, de exemplu art. 4 alin. 3 din Legea 10/2001 a impus conditia de ca acestea sa faca parte din categoria mostenitorilor . Or, prin renuntarea la succesiune, pârâtele sunt considerate ca nu au fost niciodata mostenitoare, vocatia lor succesorala fiind retroactiv desfiintata .
Față de toate aceste considerente, instanta va respinge cererea formulata de paratele-reclamante, avand ca obiect anularea declaratiilor de renuntare la succesiune, ca neîntemeiata.
In ceea ce priveste cererea principala, instanta a apreciat ca legea în raport de care urmeaza sa se aprecieze cauza de nulitate invocata de reclamanti este Legea 36/1995, lege in vigoare la data eliberarii certificatului de mostenitor nr. 549/22.07.1996 de BNP „Mentor”. Totodata, instanta a considerat ca motivul de nulitate invocat de reclamanti ( frauda la lege ) se circumscrie cauzelor de nulitate absoluta .
Potrivit art. 86 din Legea 36/1995, „După emiterea certificatului de moștenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decât în situațiile prevăzute de lege.
Cu acordul tuturor moștenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moștenitor suplimentar. ”
Instanta a apreciat ca normele mai sus-citate sunt norme de ordine publica, prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute .
Instanta nu poate retine apararile paratelor în sensul ca anularea celui de-al doilea certificat de mostenitor s-ar putea obtine numai pentru vicii de consimtamant, ca urmare a prezentei reclamantilor la dezbaterea succesiunii notariale . Aceasta, pe de o parte pentru ca certificatul de mostenitor poate fi desfiintat si pentru cauze de nulitate absoluta, iar pe de alta parte, întrucat reclamantii nu aveau cunostinta de declaratiile de renuntare la mostenire date de parate, în anul 1971 si care au stat la baza eliberarii celui dintai certificat de mostenitor, la acea data, fiind in viata autorul lor, numitul D. V., ei afland doar cu ocazia efectuarii partajului .
Indiferent insa de momentul în care ar fi aflat, avand în vedere ca actiunea formulata de reclamanti este una în constatarea nulitatii absolute, instanta considera ca aceasta este imprescriptibila extinctiv.
P. urmare, în baza art. 137 alin. 1 C.p.c., instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ca neîntemeiata.
Cat priveste fondul cauzei, asa cum s-a retinut anterior, de pe urma defunctului D. Militari I. a fost eliberat certificatul de mostenitor nr. 392/28.06.1971 întocmit de catre Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucuresti ( fila 9) .
Intrucat acest certificat nu a fost desfiintat, respingandu-se si cererea avand ca obiect anularea declaratiilor de renuntare la succesiune care au stat la baza lui, el face credinta deplina in privinta constatarilor notarului .
Potrivit art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995, „Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.”
Intrucat certificatul de moștenitor nr. 549/22.07.1996 a fost eliberat de BNP „Mentor”, desi exista certificatul de mostenitor nr. 392/28.06.1971 întocmit de catre Notariatul de Stat al Sectorului 4 Bucuresti, cu privire la succesiunea defunctului D. Militari I., în baza art. 88 alin. 1 din Legea 36/1995 raportat la art. 86 alin. 1 din acelasi act normativ, instanta va constată nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 549/22.07.1996 eliberat de BNP „Mentor”, în sensul înlăturării de la rubrica moștenitori acceptanți a numiților D. C. și C. M..
Împotriva sentinței au declarat apel pârâtele V. T., B. V. și R. I. continuat de moștenitorii acesteia M. D., S. A. M. și S. I..
P. decizia civilă nr.714 A din 10.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a V a Civilă instanța de apel a dispus următoarele: s-a admis cererile de repunere a cauzei pe rol în apel, de la fila nr. 146 din dosar, formulată de către intervenientul-intimat C. I. formulată de către apelantul-moștenitor M. D.; s-a repus cauza pe rol și a constatat perimat apelul declarat de pârâtele-reclamante reconvențional: B. V., R. I., (decedată), continuat de către moștenitorii săi: M. D., S. A.-M. și S. I., ambii și V. T., împotriva Sentinței civile nr. 7479/26.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații: M. I. și M. C., H. L., decedată, prin moștenitorul T. Ș. M., și cu intervenientul-intimat C. I. .
Pentru a dispune în acest sens s-au reținut următoarele:
P. Încheierea de ședință din 26.02.2013, Tribunalul a dispus suspendarea judecății cauzei în apel, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2C.pr.civilă, constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu au cerut judecarea cauzei în lipsă.
La 14 mai 2013, intimații M. I. și M. C. au solicitat repunerea cauzei pe rol, însă prin Încheierea de ședință din 24.09.2013, Tribunalul a anulat ca netimbrată cererea de repunere a cauzei pe rol, în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997.
P. cererea de la fila nr. 146 din dosar, intervenientul-cesionar C. I. a solicitat repunerea cauzei pe rol în apel și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la perimare, apreciind că justifică un interes personal, actual și legitim pentru soluționarea apelului într-un termen rezonabil.
Cererea de repunere a cauzei pe rol a formulat și moștenitorul-intervenient M. D. (fila 151 din dosar), fără să-și precizeze concluziile sale referitor la modul de soluționare a apelului.
De precizat că la 4 februarie 2013 a decedat intimata H. L., în cauză intervenind moștenitorul legal al acesteia, T. Ș. M., care a solicitat repunerea cauzei pe rol și constatarea perimării apelului.
Asupra excepției de perimare, invocată atât de către intimați, cât și de către instanță din oficiu, Tribunalul reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Verificând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că, de la data la care a fost suspendată judecata (26 februarie 2013), a trecut mai mult de un an, fără ca apelanții să fi făcut vreun act de procedură în vederea judecării procesului în apel, pricina rămânând în nelucrare din vina acestora.
Împotriva deciziei au formulat recurs V. T., M. D., B. V., S. A. M. și S. I..
În motivarea cererii de recurs s-au susținut următoarele:
Printr-un prim motiv întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.85 Cod procedură civilă .
În dezvoltarea motivului s-a arătat că prin încheierea din 24.09.2013 instanța de apel a dispus anularea cererii de repunere pe rol pentru netimbrare, formulate de intimații M. I. și M. C., deși în practicaua încheierii se menționează că procedura de citare nu era legal îndeplinită.
Se arată de recurenți faptul că la 24.09.2013 procedura de citare cu apelantul – pârât S. I. era restituită iar cea cu intimata – reclamantă H. L. are mențiunea destinatar decedat.
Se susține de către recurenți că nefiind îndeplinită procedura de citare au fost încălcate dispozițiile art.85 Cod procedură civilă.
Printr-un al doilea motiv întemeiat pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-a susținut încălcarea dispozițiilor art.249 și 251 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că perimarea s-a întrerupt prin depunerea cererii de repunere pe rol, potrivit art.249 Cod procedură civilă, și că întreruperea folosește, potrivit art.251 Cod procedură civilă, părților din dosar.
În final se arată că în mod greșit s-a reținut împlinirea termenului fără a se avea în vedere cererea de repunere pe rol și lipsa de procedură cu intimata reclamantă H. L..
În opinie majoritară recursul este nefondat pentru următoarele argumente:
P. contractul de cesiune autentificat sub nr.2721 din 11.11.2014 la BNP M. P. și asociații, cedenții H. L. și M. I. au transmis cesionarului C. I. toate drepturile și obligațiile ce decurg din dosar nr._ . Din acest contract rezultă că s-a menționat expres faptul că cesionarul C. I. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile cedenților.
La 23.04.2013 se depune o cerere de repunere pe rol formulată de către M. I. și M. C..
P. rezoluție s-a pus în vedere acestora achitarea taxei judiciare de 5 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, obligație pe care aceștia nu au îndeplinit-o, motiv pentru care prin încheierea din 24.09.2013 s-a anulat cererea de repunere pe rol.
Din conținutul practicalei de ședință rezultă că la termenul din 24.09.2013 au fost prezenți V. T. personal și M. D. personal, asistați de avocat, S. A. M. și S. I. prin mandator M. D., conform procurilor existente la filele 101 și 102, și B. V. prin avocat, lipsind celelalte părți.
Se menționează în practica lipsa de procedură cu apelantul pârât S. I. și intimata reclamantă H. L..
În ce privește pe numita H. L. se constată că a fost citată și la avocat Septimiu S..
Referitor la primul motiv de recurs, astfel cum a fost formulat și dezvoltat critica este nefondată pentru următoarele argumente:
Potrivit art.85 Cod procedură civilă -1865, instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
În ce privește obligația de plată a taxei judiciare se constată că Legea nr.146/1997 prin art.20 dispune altfel, respectiv dispune achitarea taxei judiciare la momentul înregistrării, iar neîndeplinirea obligației achitării taxei atrage anularea cererii.
Față de acest text de lege rezultă că, în ce privește achitarea taxei de timbru nu era necesar să fie o procedură legal îndeplinită cu toate părțile, și deci nu au fost încălcate dispozițiile art.85 Cod procedură civilă .
De altfel, recurenții nu au nici un interes personal legitim de a cere anularea încheierii, de vreme ce cererea de repunere pe rol a fost formulată de alte persoane.
Astfel, potrivit art.105 alin.2 celelalte nulități se declară numai după cererea părții care are interes să le invoce. Cum cererea de repunere pe rol a fost formulată de numiții M. I. și M. C., numai aceștia aveau interes de a cere anularea încheierii prin care s-a dispus anularea cererii de repunere pe rol.
În concluzie, primul motiv de recurs astfel cum a fost formulat și dezvoltat nu se încadrează în art.304 pct.9 Cod procedură civilă - 1865 motiv pentru care va fi respins ca nefondat.
Și cel de-al doilea motiv de recurs astfel cum a fost formulat și dezvoltat este nefondat pentru următoarele argumente:
Potrivit încheierii de ședință din 26.02.2013 cauza s-a suspendat în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.
Potrivit art.245 (1) Cod procedură civilă judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcute de una din părți, când s-a suspendat prin învoirea părților sau prin lipsa lor.
Cererea de redeschidere potrivit art.3 lit.b este supusă unei taxe judiciare de 50% din taxa datorată pentru cererea de chemare în judecată, iar potrivit art.20 cererea se timbrează la momentul înregistrării sau până la termenul acordat sub sancțiunea nulității.
Efectul retroactiv al nulității cererii, indiferent că este vorba de nulitatea absolută deci de ordine publică, sau relativă, deci de ordine privată, este același, în sensul că cererea este considerată nulă încă de la momentul introducerii cererii.
Față de acest efect al anulării cererii de repunere pe rol, nu au fost incidente dispozițiile art.249 și 251 Cod procedură civilă și deci nu au fost incidente nici dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste argumente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă – 1865 recursul, în opinie majoritară este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții - pârâți-reclamanți B. V., M. D., V. T., S. A. M. și S. I. împotriva deciziei civile nr.714A/10.06.2014 și a încheierii de ședință din data de 24.09.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații -reclamanți-pârâți T. Ș. M. (moștenitorul defunctei H. L.), M. I., M. C. și intimatul-intervenient C. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 ianuarie 2015.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
30.01.2015
Cu opinia separată a doamnei judecător
R. P. în sensul admiterii recursului
cu consecința trimiterii cauzei spre
rejudecare.
Recursul este fondat.
Având în vedere că apelul declarat de apelantele B. V., M. D., S. A. M., S. I. și V. T. a fost constatat perimat de către instanța de apel, problema în discuție, în faza recursului, este aceea dacă, în speță, a intervenit sau nu sancțiunea perimării.
În fapt, judecarea apelului a fost suspendată la data de 26.02.2013, iar la data de 10.06.2014 instanța a constatat perimarea cererii de apel, cu motivarea că pricina a rămas în nelucrare din vina apelanților.
Având în vedere modul de desfășurare a procedurii, am apreciat că, în speță, nu putea fi aplicată sancțiunea perimării pentru următoarele motive:
De la data de 26.02.2013 și până la data constatării perimării cererii de apel, respectiv la data de 10.06.2014, părțile din proces au efectuat în dosar acte procedurale în vederea soluționării cauzei, solicitând repunerea cauzei pe rol, la data de 14.05.2013 (fila 126 dosar apel), la data de 17.04.2014 (fila 146 dosar apel) și la data de 18.04.2014 (fila 151 dosar apel).
De asemenea, la data de 24.09.2013, avocatul apelanților a fost prezent la proces, iar la același termen a fost anunțată instanța de intervenirea decesului intimatei H. L..
Moștenitorul defunctei H. L. a fost indicat și introdus în cauză la data de 27.05.2014 (filele 185 și 196 dosar apel) rezultând că, procesul a rămas în nelucrare, în perioada 24.09.2013, dată la care instanța a aflat de decesul uneia dintre părți, până la data de 27.05.2014, data la care a fost indicat moștenitorul defunctei H. L., fără o culpă a apelanților, deoarece aceștia nu aveau posibilitatea legală de a indica moștenitorii părții adverse.
Conform art. 250 alin. 3 Cod procedură civilă, perimarea se suspendă, pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.
De aceea instanța de apel nu a evaluat în proces intervenirea decesului intimatei H. L., deoarece apelanții nu puteau solicita judecarea cauzei înainte ca intimații să indice moștenitorii defunctei iar, pe de altă parte, prezența apelanților la proces, la data de 24.09.2013 (fila 143 dosar apel) reprezintă un act procedural suficient de puternic pentru întreruperea cursului perimării începută la data de 26.02.2013.
De aceea, din modul de desfășurare a procedurii nu rezultă că procesul a fost lăsat în nelucrare, din vina apelanților, pe o perioadă mai lungă de un an, ci interpretarea actelor procedurale și a faptelor petrecute la data de 24.09.2013 a condus la concluzia greșită de culpă și abandon a procesului de către apelanți.
În raport de cele menționate am susținut - în opinie minoritară – că perimarea apelului a fost constatată în mod nelegal, iar dosarul trebuia trimis spre continuarea judecării cauzei la aceeași instanță de apel.
JUDECĂTOR
R. P.
Red. R.P.
Tehnored. T.I.
2 ex./05.02.2015
| ← Cereri. Decizia nr. 78/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 106/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
