Anulare act. Decizia nr. 1231/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1231/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1231/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1231
Ședința publică de la 17.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta I. M. LAURENȚIA, împotriva sentințelor civile nr. 6468 din data de 21.11.2007, pronunțate în dosarul nr._ și nr.2996 din data de 20.02.2013, pronunțate în dosarul nr._/4/2001 de către Judecătoria Sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimații V. E., M. D., P. M. A. F., S. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR NR.18/1991, C. M. BUCUREȘTI DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 și INSTITUȚIA P. MUNCIPIULUI BUCUREȘTI.
Obiectul pricinii – revizuire,
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuienta I. M. LAURENȚIA, prin apărător,în baza împuternicirii avocațiale nr._, emise de Baroul București (fila 119), avocat T. B. și avocat R. D., în calitate de reprezentanți ai intimatei V. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 (fila 40), avocat V. I., în calitate de reprezentant al intimaților M. D., P. M. A. F., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 99), avocat C. D. (în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de baroul București, pe care o depune) și consilier juridic A. G. (în baza delegației depuse la fila 70) în calitate de reprezentante ale intimatei S. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR NR.18/1991, lipsind reprezentanții intimaților C. M. BUCUREȘTI DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 și INSTITUȚIA P. MUNCIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează atașarea dosarului nr.8569/1994 al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de revizuire.
Revizuienta, I. M. LAURENȚIA, prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și motivată fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art.322 pct.7 din codul de procedură civilă vizând existența unor hotărâri potrivnice între aceleași părți.
În ceea ce privește condiția identității de părți, arată că, în primul dosar au fost doar două părți, în timp ce în al doilea dosar, prin cererile de intervenție formulate, cadrul procesual a fost suplimentat, astfel că, din acest punct de vedere, textul art.322 pct.7 din Codul de procedură civilă, raportat la obiectul și cauza dedusă judecății și la interesele părților care au avut calitatea de părți în primul dosar din anul 1995 și în cel de-al doilea dosar din anul 2011, poate fi asimilată cu o identitate de părți. Pe de o parte, defuncta I. O. a avut un litigiu pentru stabilirea dreptului de proprietate în contradictoriu cu C. L. de Aplicare a Legii nr.18/1991 și, în timp ce în prezenta cauză, sora defunctei, I. M. a încercat anularea unui titlu de proprietate prin constatarea calității sale de coproprietar stabilită prin prima sentință pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în anul 1995.
Din acest punct de vedere, cererea de revizuire este admisibilă, solicitând anularea deciziei pronunțate de către Tribunalul București și constatarea faptului că aceasta este potrivnică sentinței civile nr.4054 din data de 26.05.1995 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă, dar și cu sentința civilă 6468/2007, irevocabilă, care a constatat cu titlu de autoritate de lucru judecat că și reclamanta are calitatea de coproprietar. Or, prin decizia Tribunalului București pronunțată în anul 2014, prin efectul acesteia, se contrazic susținerile instanței care a pronunțat prima decizie irevocabilă și constatarea, ulterior, ca având efect de autoritate de lucru judecat asupra calității de coproprietar asupra suprafeței de teren din titlu de proprietate a cărui anulare a solicitat-o prin cel de-al doilea dosar.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise, având în vedere că prezența sa se datorează substituirii doamnei avocat C. B..
Intimata V. E., prin apărător T. B., având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, întrucât nu întrunește condițiile prevăzute pentru motivul de revizuire privind existența unor hotărâri contrare, pentru argumentele ce succed.
Sub un prim aspect – identitatea de părți – aceasta nu există; procesul inițial, soluționat prin hotărârea pronunțată în anul 1995, s-a purtat între autoarea E. V., respectiv I. O. și C. de Aplicare a Legii nr.18/1991; în acest proces I. M. nu a figurat.
Prin urmare, al doilea proces, în legătură cu care sunt invocate efectele autorității lucrului judecat cu primul proces, acesta reprezintă o cauză ce se poartă, pe de o parte, între I. M., în calitate de reclamantă, V. E., în calitate de moștenitor a lui I. O. și C. de Aplicare a Legii nr.18/1991, iar în ceea ce privește intervenienții, consideră că aceștia nu pot fi luați în calcul sub aspectul identității de părți.
În cererea formulată în prezenta cauză, partea reclamantă a pornit de la o idee greșită, susținând existența contradictorialității, deși în primul proces a existat în calitate de reclamant doar I. O., însă instanța a constatat că aceasta acționează și în calitate de coproprietar.
În opinia sa, în hotărâre nu se menționează că la acel moment instanța ar fi dezlegat, în anul 1995, vreo problemă de drept care să aibă acest conținut; I. O. autoarea E. V. ar fi acționat într-o dublă calitate, chiar și dacă s-ar aplica anumite texte legale, se încearcă, fie aplicarea dispozițiilor art.643 din Noul Cod de procedură civilă – text ce nu poate fi aplicabil, întrucât la momentul respectiv, Noul Cod de procedură civilă nu era nici în faza de proiect -, fie aplicarea prevederilor Legii nr.18/1991, Dispozițiile Legii nr.18/1991 aplicabile în cauză, avea o derogare, respectiv dreptul de proprietate era reconstituit numai persoanelor care depuneau cereri, întrucât cererea respectivă avea semnificația și efectele unei repuneri în termen pentru acceptarea succesiunilor cu privire la bunurile respective.
Prin urmare, nici un argument de text legal și nici o constatare a acelei instanței nu a făcut ca în procesul respectiv să se considere că ambele persoane – surori – ar fi beneficiat de efectele hotărârii și astfel nu se poate face vorbire de o identitate de părți.
Consideră că celelalte condiții - identitatea de obiect și cauză - sunt excluse, întrucât în procesul inițial, acesta avea ca obiect obligația de a face – obligarea Comisiei de Aplicare a Legii nr.18/1991 la reconstituirea dreptului de proprietate potrivit Legii nr.18/1991 al lui I. O., în timp ce obiectul celui de-al doilea proces, soluționat în anul 2015, are ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate emis pe numele succesoarei lui I. O., respectiv V. E., cerere formulată de sora lui I. O., în persoana lui I. M..
Consideră că revizuirea impune un element esențial - cea de a doua hotărâre a cărui anulare se solicită, să fi ignorat pretinsa autoritate de lucru judecat a primei hotărâri -. Or, acest lucru este exclus, întrucât de la pagina 25 – 27 din hotărârea pronunțată în anul 2015, a cărei revizuire se solicită, se fac ample comentarii și considerente de instanță cu privire la efectele soluției date în anul 1995, reținând că, acea hotărâre nu și-a propus și nu a avut ca obiect tranșarea chestiunii vizând faptul dacă I. M. a depus sau nu vreo cerere în temeiul Legii nr.18/1991, instanța constatând că nu a fost sesizată cu soluționarea unei astfel de probleme.
Prin urmare, soluția dată în anul 2015 nu ignoră hotărârea pronunțată în 1995 ci, nu a reținut autoritatea de lucru judecat, având în vedere că hotărârea din anul 1995 nu a avut de rezolvat o astfel de chestiune.
Consideră că, nu poate fi reținută ipoteza clasică a revizuirii în care instanța a pronunțat o hotărâre fie neanalizând hotărârea anterioară care nu este nevoalată, fie a fost invocată dar nu a avut-o în vedere. În speță, a fost invocată autoritatea de lucru judecat, instanța a verificat și a constatat că în anul 1995 a fost dezlegată o altă problemă în raport de cea din anul 2015.
Cu privire la teza fundamentală a părții adversă cu privire la contrarietatea dispozitivelor celor două decizii, aceasta se referă la contrarietatea considerentelor.
În opinia sa, revizuirea vizează doar contrarietatea la nivelul dispozitivelor; contrarietatea la nivelul considerentelor nu poate face obiectul îndreptării pe calea revizuirii; dacă ar exista revizuire și pentru contrarietăți la nivelul considerentelor, nu ar fi aplicabilă anularea celei de a doua hotărâri, întrucât o hotărâre poate avea mai multe considerente, acestea având un caracter determinant, niciodată existența acestei contrarietăți nu ar conduce la anularea celei de a doua hotărâre, având în vedere că această ultimă hotărâre cuprinde și alte considerente.
Astfel, sentința pronunțată în anul 1995 și decizia dată în 2015 nu conțin, nici la nivelul considerentelor, elemente contrare.
Cu privire la cheltuielile de judecată, susține că acestea au fost depuse de avocat A. M. B. printr-o notă de ședință.
Intimata S. L. DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile textului de lege invocat.
Arată că, nu se poate reține existența contradictorialității între cele două hotărâri judecătorești, nefiind pronunțate între persoane având aceeași calitate. Prin decizia civilă nr.735/2015 se menține titlul de proprietate emis pentru V. E. în baza sentinței civile nr.4054/1995; hotărârea judecătorească atacată nu încalcă autoritatea de lucru judecat în sentința civilă din anul 1995, ci dimpotrivă a fost pronunțată cu respectarea acestei hotărâri judecătorești.
În esență, între cele două hotărâri judecătorești nu există contradictorialitate, nu privesc aceleași părți, obiect și cauză.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimații M. D., P. M., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Subliniază faptul că, revizuienta a susținut că ar fi fost parte în demersurile întreprinse în temeiul Legii nr.18/1991, însă această chestiune a fost desființată prin hotărârea pronunțată în anul 2015 în care au fost analizate posibilele demersurile depuse de revizuientă, constatându-se că acestea nu există și nu se face vreo dovadă că revizuienta ar fi participat la respectivele demersuri.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/4/2011 la data de 17.11.2011, reclamanta I. M. Laurenția a chemat în judecată pe pârâtele V. E., S. Locala de Aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 - sector 4 Bucuresti, C. M. Bucuresti de Aplicare a Legii Nr.18/1991 si legii nr.1/2000 și Institutia P. M. Bucuresti, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/06.05.2008, emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor-Municipiul București și a proceselor verbale de punere în posesie nr._/10.04.2008 și nr._/10.07.2008, acte vizând suprafața de 2,45 ha teren intravilan reconstituit, situat în sectorului 4, să dispună obligarea pârâților 2 și 4 din prezenta acțiune sau, în subsidiar, a pârâților 2 și 3, la emiterea, în termen de 60 de zile a unui nou titlu de proprietate în care reclamanta și defuncta I. A. O. să figureze drept coproprrietari(coindivizari) ai suprafeței de 2,45 ha teren intravilan situat în sectorul 4 al M. București, precum și emiterea unui nou proces verbal de punere în posesie; să dispună ieșirea din indiviziune între reclamantă și pârâta V. E., în cote egale, cu privire la imobilul teren de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobiliar reconstituit prin noul titlu, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2996/20.02.2013 a Judecătoriei Sector 4 București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția P. M. București, ca neîntemeiată, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. M. București de aplicare a Legii nr.18/191, ca neîntemeiată.
A fost admisă cererea formulată de reclamanta I. M. LAURENȚIA în contradictoriu cu V. E., S. LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR NR. 18/1991 - SECTOR 4 BUCURESTI, C. M. BUCURESTI DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 SI LEGII NR.1/2000, INSTITUTIA P. M. BUCURESTI și intervenienții în interesul pârâtei V. E., M. A. – F. – P. și M. D..
A fost constatată nulitatea absolută a Titlului de Proprietate nr._/06.05.2008 și a proceselor verbale de punere în posesie nr._/10.04.2008 și nr._/10.07.2008 emise pentru suprafața de teren de 2,45 ha pe numele pârâtei V. E., în calitate de moștenitoare a defunctei I. O. A..
Au fost obligate pârâtele să emită un nou titlu de proprietate pentru această suprafață de teren pe numele reclamantei I. M. Laurenția și al pârâtei V. E., în calitate de moștenitoare a defunctei I. O. A. și să procedeze la punerea în posesie a acestora.
Au fost respinse cererile de intervenție în interesul pârâtei, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/4/2011 la data de 17.11.2011, reclamanta I. M. Laurenția a chemat în judecată pe pârâtele V. E., S. Locala de Aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 - sector 4 Bucuresti, C. M. Bucuresti de Aplicare a Legii Nr.18/1991 si legii nr.1/2000 și Institutia P. M. Bucuresti, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/06.05.2008, emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de prorpietate asupra terenurilor-Municipiul București și a proceselor verbale de punere în posesie nr._/10.04.2008 și nr._/10.07.2008, acte vizând suprafața de 2,45 ha teren intravilan reconstituit, situat în sectorului 4, să dispună obligarea pârâților 2 și 4 din prezenta acțiune sau, în subsidiar, a pârâților 2 și 3, la emiterea, în termen de 60 de zile a unui nou titlu de proprietate în care reclamanta și defuncta I. A. O. să figureze drept coprorprietari(coindivizari) ai suprafeței de 2,45 ha teren intravilan situat în sectorul 4 al M. București, precum și emiterea unui nou proces verbal de punere în posesie; să dispună ieșirea din indiviziune între reclamantă și pârâta V. E., în cote egale, cu privire la imobilul teren de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobiliar reconstituit prin noul titlu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că fiind coproprietară în indiviziune cu sora sa încă din 1958 a depus în 19.03.1991 sub nr. 8791, o cerere comună adresată Comisiei Locale de Fond Funciar de pe lângă Primăria sector 4 București în vederea reconstituirii dreptului de proprietate indiviz trecut în proprietatea cooperatistă(la CAP Jilava) fără înscrierea vreuneia dintre titulare în CAP, ci în fapt, fără titlu, prin comasare. La cererea comună nr. 8791/19.03.1991, Municipiul București - Primăria sector 4-C. Fondului Funciar a adresat reclamantei răspunsul nr. 1206/1993, prin care petiționarele erau informate că hotărârea comisiei este de a li se reconstitui doar 2,25 ha, însă ca acționari la IAS. Precizează reclamanta că din acel moment a hotărât să acționeze în justiție împreună cu sora sa pentru reconstituirea dreptului indiviz de 2,45 ha, pe vechiul amplasament, iar demersurile să fie purtate ca reclamant de sora sa, pe numele ei, cunoscând că hotărârile favorabile ce vor fi obținute de aceasta îi vor profita deopotrivă. Se mai arată că prin sent.civ. 4054/1995 s-a reconstituit dreptul de proprietate solicitat prin cererea de reconstituire nr. 8791/19.03.1991, adică 2,45 ha situat în București, ., pe vechiul amplasament, fiind obligate C. locală și municipală să emită titlul de proprietate. În continuare, arată reclamanta, au fost efectuate demersuri judiciare și administrative pentru emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie, fapt care nu s-a realizat nici până la data de 30.03.2003, când a decedat sora acesteia I. A. O.. Reclamanta a formulat chiar și o a doua cerere, pe numele acesteia, cu toate actele inițiale, înregistrată sub nr._/29.11.2005, fără a primi niciun răspuns, deși a revenit cu plângeri, reclamații și petiții. După emiterea titlu de proprietate, reclamanta a constat că titularul unic recunoscut ca fiind proprietar exclusiv este sora sa, defuncta I. A. O., iar moștenitorul acesteia este pârâta V. E., care a ridicat și deținut titlul, fiind pusă în posesie prin cele două procese-verbale. Cu privire la nulitatea absolută a titlului de proprietate emis și cele două procese verbale de punere în posesie, reclamanta arătat că cererea de reconstituire nr. 8791/19.03.1991 vizează un drept comun, indiviz, astfel că titlul de proprietate nu putea fi emis exclusiv în favoarea surorii defuncte. Pe de altă parte, reclamanta precizează că în materia reconstituirii proprietății indivize în baza Legii nr. 18/1991, operează principiul de drept potrivit căruia hotărârile favorabile obținute în justiție chiar pe numele unui coindivizar au caracterul unor acte de conservare profitabile tuturor coindivizarilor. Apreciază reclamanta că, procedând în acest fel, comisia emitentă a vătămat-o în dreptul său de coindivizar creând și premisele culegerii integrale a dreptului reconstituit doar de către V. E., pe calea moștenirii testamentare, fapt care o prejudiciază. Mai arată reclamanta că prin procesele verbale de punere în posesie, comisia a anulat din oficiu vechea punere în posesie, făcută pe vechiul amplasament, realizând două puneri în posesie diferite, contrare hotărârilor judecătorești și actului de punere în posesie pe vechiul amplasament. Se mai arată că titlul emis de C. județeană este nul de drept și sub aspectul necompetenței materiale a emitentului, respectiv C. Municipală în locul P..
Prin întâmpinare, C. M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește solicitarea de anulare a proceselor verbale de punere în posesie, cu motivarea că nu a emis aceste acte, legiuitorul neprevăzând această atribuție pentru comisie, soluție care se impune și în ceea ce privește solicitarea de obligare la emiterea unui nou proces verbal de punere în posesie. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât raportat la sentința civilă nr.769/13.11.1996 a Tribunalului București - Secția C. Administrativ, învestită cu formulă executorie, pronunțată în favoarea doamnei I. O. A., a fost emis titlu de proprietate pe numele moștenitoarei acesteia, pârâta V. E.. Pe de altă parte, susține pârâta, la data întocmirii proceselor verbale de punere în posesie nu au fot formulate obiecțiuni, așadar nici în ceea ce privește amplasamentul cu vecinătățile aferente, de unde concluzionează pârâta că moștenitoarea V. E. a fost de acord cu amplasamentul (f.52 vol.1).
Pârâta Instituția P. M. București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, învederând că nu este emitenta titlului de proprietate atacat și nici a proceselor verbale de punere în posesie sau a Hotărârii nr. 844/1998 și nici nu are atribuții de emitere a titlurilor de proprietate în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor(f.58 vol.1).
Prin întâmpinarea depusă la data de 03.02.2012, pârâta V. E. a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. În motivare a arătat că reclamanta nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul legal, nici în nume propriu și nici împreună cu sora sa I. A. O.. Referitor la capătul IV de cerere, pârâta a apreciat că acesta este inadmisibil în aceste condiții, reclamanta neputând să partajeze un imobil al cărei proprietar nu este.
Prin cererea depusă la data de 07.02.2012, pârâta a invocat excepția puterii de lucru judecat a sentinței nr. 4054/26.05.1995, apreciind că există identitate de obiect, prin hotărârea respectivă fiind stabilit că singura persoană îndreptățită să obțină titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha este I. A. O. (f. 86 vol.1).
Reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv și temeiul de drept al acțiunii la data de 03.04.2012(f. 115 vol. 1).
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 02.05.2012, instanța a admis excepția insuficientei timbrări și a constatat insuficient timbrată cererea de chemare în judecată în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, în cote egale, cu privire la imobilul teren de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobil reconstituit prin titlu(f. 132 vol. 1).
La data de 06.06.2012, instanța, în temeiul art. 137 alin. 2 C.pr.civ., a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției P. M. București, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și a calificat apărare de fond excepția puterii de lucru judecat, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință de la acel termen.
Prin cererea de intervenție în interes propriu depusă la data de 24.07.2012, intervenientul M. A.-F.-P. a solicitat radierea notării litigiului din cartea funciară cu nr._ aferentă terenului în litigiu(nr. CF vechi_), situat în Municipiul București, ., sector 4, identificat cu nr. cadastral_(nr cadastral vechi_). În motivarea cererii, intervenientul a arătat că în calitate de coproprietar al terenului în litigiu, este îngrădit în exercitarea dreptului său de proprietate întrucât nu se poate bucura de toate prerogativele acestuia, neputând să dispună de drept în mod exclusiv, absolute și perpetuu față de existența sarcinii-notarea litigiului(f. 283vol.1).
La data de 26.09.2012, intervenientul a depus cerere precizatoare la cererea de intervenție în interes propriu în sensul că a învederat instanței că dorește să intervină în interesul pârâtei V. E. și să sprijine apărarea acesteia(f.176vol.2).
În motivarea cererii, s-a concluzionat că toate adresele de la dosar și în toate actele emise de autorități, I. A. O. figurează ca unic titular, iar reclamanta a fost sancționată întrucât a rămas în pasivitate și nu a acționat în niciun fel pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul judecății.
La termenul de judecată din 24.10.2012, intervenientul M. D. a depus o cerere de intervenție în interesul pârâtei V. E. prin care a arătat că în calitate de coproprietar al terenului în litigiu, este firesc să intervină și să sprijine apărarea pârâtei V. E., de la care a cumpărat, pentru consolidarea dreptului său de proprietate și pentru a preîntâmpina o eventuală pagubă care s-ar putea produce prin admiterea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului dosar. În motivarea cererii au fost expuse aceleași argumentele ca și în cererea de intervenție formulată de intervenientul M. A.-F.-P.(f.188).
În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul Subcomisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar, pentru reclamantă, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, instanța a solicitat Subcomisiei Locale de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991-sector 4 București să comunice, în copie, dosarele înregistrate sub nr. 8791/1991, nr. 9378/1991, nr._/29.11.2005 și o copie certificată din Registrul agricol cu Lista Nominală “Lista Nominală Legea 18 sector 4-Solicitanți în ordine alfabetică”. S-au solicitat, de asemenea, titlul de proprietate și procesele verbale de punere în posesie și întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora.
Prin notele de ședință depuse la data de 05.12.2012(f.245 vol. 1), reclamanta a arătat în esență că titlul de proprietate și procesele verbale de punere în posesie atacate sunt lovite de nulitate absolută pe temeiul art. 35 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, text devenit art. 36 alin. 5 la data emiterii titlului(anul 2008), aplicabilitatea acestui text în procedura prealabilă la comisie fiind impusă prin considerentele sentinței civile nr. 4054/1995 a Judecătorie sector 4 București, considerente reflectate în dispozitiv. A concluzionat reclamanta că în ipoteza celei de a doua ipoteze de reconstituire invocată în cerere, la data formulării cererilor de reconstituire reclamantele erau coproprietare, iar ipoteza de reconstituire era aceea a unui drept propriu și nu moștenit.
La solicitarea instanței a fost atașat dosarul nr. 8316/1999 al Judecătoriei sector 4 București.
Asupra excepției tardivității modificării cererii invocată de pârâta V. E. la termenul de judecată din 30.01.2013 în raport cu notele de ședință depuse de reclamantă la data de 05.12.2012, față de momentul invocării acestei excepții, constatând că pârâta ar fi putut invoca o eventuală neregularitate procedurală numai in limine litis(adică la termenul de judecată respectiv sau dacă, dacă nu ar fi fost prezentă, la termenul de judecată următor), sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca neregularitatea respectivă, instanța a respins excepția ca fiind tardiv formulată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. M. București, instanța a constatat că la data de 03.04.2012 reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv(f.115 vol.1), în sensul că a fost chemată în judecată atât Prefectura Mun. București, cât și C. de aplicare a Legii fondului funciar, reclamanta apreciind că pot fi avute în vedere două ipoteze de reconstituire a dreptului de proprietate. Mai mult, potrivit art. 52 alin.2 din Legea nr. 18/1991, modificată, comisiile constituite în cadrul primăriei și prefecturii au calitate procesuală activă sau pasivă, însă aceste comisii nu sunt persoane juridice distincte de instituțiile din care fac parte – tocmai de aceea a fost nevoie de o prevedere legală expresă care să le abiliteze să figureze în proces – fiind reprezentate de primar, respectiv prefect. Atâta vreme cât în mod evident intenția reclamantei a fost să cheme în judecată comisiile, iar toată procedura s-a desfășurat în contradictoriu cu acestea, ar fi excesiv de formal să se considere că cererea introductivă a fost greșit îndreptată.
Astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar precum și din susținerile părților, actele a căror nulitate se solicită a se constata au fost emise în baza Hotărârii Comisiei M. București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, constituită pe lângă Prefectură, situație în care instanța a apreciat că pârâta C. M. București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar justifică calitatea procesuală pasivă în cauză. Prin urmare, instanța a respins excepția, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Instituția P. M. București, în cauza de față reclamanta a apreciat că ipoteza legală și reală de reconstituire este cea prevăzută de art. 11 alin. 22 din Legea nr. 18/1991, republicată, introdus prin titlul IV art. I pct. 2 din legea nr. 247/2005, coroborat cu art. 27 alin. 21 din Legea nr. 1/2000 introdus prin Titlul IV, art. I pct. 8 din legea nr. 247/2005, situație în care titlul de proprietate se emite în această ipoteză de către prefect, la propunerea comisiei locale de fond funciar, conform art. 27 alin. 21 din Legea nr. 1/2000.
Față de aceste considerente urmează să se rețină că, în ceea ce privește pârâta Instituția P. M. București, există identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
În consecință, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția P. M. București, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei analizând actele și lucrările dosarului instanța a retinut următoarea situație de fapt:
La data de 20.01.1958 a decedat numitul I. D. având ca moștenitori pe reclamanta I. M. Laurenția și sora acesteia, I. A. O., cărora în calitate de fiice le-a revenit câte o cotă de ½ din masa succesorală, compusă din imobilul situat în București, ., nr. 1, Raionul 1 Mai și cele două terenuri agricole situate în . B., în suprafață de 9100 mp și respectiv 3125 mp, conform certificatului de moștenitor nr. 95/1958.
Prin Încheierea notarială din 08.02.1961 a notariatului de Stat al Raionului ”1 Mai” București au fost stabilite taxele legale și impozitele datorate în raport de cotele stabilite prin certificatul de moștenitor nr. 95/1958 și de valoarea totală a activului succesiunii, cu scăderea de taxe pentru terenul agricol ce s-a predat Statului conform Decretului 115/1959, pentru care s-a încheiat procesul verbal nr. 68/29.04.1958 (f. 13 vol.1).
Potrivit adresei înregistrată de pârâta Primăria sector 4-S. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 sub nr. 1206/01.03.1993, eliberată pe baza cererii formulate de moștenitoarele defunctului I. D., reclamanta I. M. și sora acesteia, I. A., figurează ca acționari la IAS Popești pentru o suprafață de teren de 2,25 ha(f.18vol.1).
Prin sentința civilă nr. 4054/26.05.1995 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr. 8569/1994, irevocabilă, s-a admis plângerea formulată de I. O. A. în contradictoriu cu Primăria sector 4(C. pentru Legea Fondului Funciar) și Prefectura M. București (C. pentru Legea Fondului Funciar) și în consecință, s-a constat că petiționara este îndreptățită să obțină titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha, situat în București, ., C. Fondului Funciar de pe lângă Primăria sector 4 și Prefectura M. București fiind obligate să elibereze petiționarei titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha(f.184vol.1).
Urmare a demersurilor judiciare și administrative efectuate de I. A. O., la data de 06.05.2008 a fost eliberat titlul de proprietate nr._/06.05.2008 și procesele verbale nr._/10.04.2008 și nr._/10.04.2008 prin care s-a procedat la punerea în posesie pentru suprafața de 2,45 ha teren situat în intravilanul sectorului 4 București, pe numele pârâtei V. E., în calitate de moștenitoare testamentară a numitei I. A. O., decedată la data de 30.03.2004(f.170-305vol.1).
Potrivit art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
De asemenea, conform art. 8 alin. 3, art. 10 alin. 1 și art. 11 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, republicată, stabilirea dreptului de proprietate, fie prin reconstituire, fie prin constituire, se realizează la cerere.
În cauză, reclamanta a făcut dovada formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991, astfel încât titlul de proprietate trebuia eliberat pe numele tuturor moștenitorilor, în conformitate cu disp. art. 13 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.
Astfel, așa cum rezultă din probele administrate, reclamanta este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, făcând dovada că a figurat în evidențe cu suprafața de teren solicitată și că a formulat cereri de reconstituire în temeiul Legii 18/1991. Sub acest aspect, instanța reține că în cauză se pune în discuție existența a trei cereri, din care:
- cererea înregistrată în Registrul agricol –Lista nominală Legea 18 sector 4-Solicitanți în ordinea alfabetică, sub nr. 8791/1991 pe numele I. A. O.(f.230vol.1)- cerere care nu este menționată în considerentele sentinței civile nr. 4054/26.05.1995 și nici nu a fost depusă la dosarul cauzei, însă nu a fost contestată de pârâți ( a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 2 la interogatoriul administrat pârâtei S. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991-f.235vol.2);
- cererea înregistrată sub nr. 9743/1991 în Registrul agricol –Lista nominală Legea 18 sector 4-Solicitanți în ordinea alfabetică, pe numele I. M.(f.230vol.1)- cerere care nu se regăsește în dosarul cauzei, dar care nu a fost contestată de pârâta S. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991- astfel cum rezultă din răspunsul la interogatoriul administrat de reclamantă-f.235vol.2).
- cererea înregistrată sub nr._/29.11.2005 formulată de reclamanta I. M., soluționată prin adresa nr._/11.07.2006(f. 208-209vol.1).
Rezultă astfel că reclamanta a formulat, în nume propriu, cererea de reconstituire înregistrată sub nr. 9378/1991 și că anul 2005 a formulat, tot în nume propriu, cererea de revenire și reconstituire înregistrată sub nr._/29.11.2005.
Faptul că cererea înregistrată sub nr. 8791/1991 este comună ambelor surori I., rezultă din adresa nr. 1206/01.03.1993 emisă de Primăria sector 4 București - C. locală de fond funciar, prin care se comunică ambelor surori, nominalizate expres în adresă, soluția adoptată de comisii în procedura prealabilă, cu privire la cererea lor comună și prin care li se recunoaște reconstituirea dreptului privind 2,25ha, prin echivalent(acțiuni), cu coeficientul de reducere de 35%. Această concluzie se impune pe considerentul că numai o petiție comună de reconstituire putea genera un răspuns comun ambelor surori. Prin necontestarea conținutului adresei nr. 1206/01.03.1993(întrebarea nr. 4 la interogatoriu), S. recunoaște implicit că soluția dată în procedura prealabilă viza pe ambele surori I., ceea ce implică și prezumția că s-a cerut reconstituirea dreptului indiviz, fie prin cererea comună nr. 8791/1991, fie separat prin cererea nr. 9378/1991, câtă vreme ambilor coindivizari(surori) li s-a dat un răspuns comun. Astfel, absența cererii nu echivalează cu nedepunerea acesteia, cu atât mai mult cu cât există dovada înregistrării și dovada unor fapte colaterale care atestă că s-a parcurs o procedură de validare în raport cu ambele moștenitoare - a se vedea adresa nr. 1206/1993. În sensul depunerii cererilor de reconstituire se adaugă și prezumția potrivit căreia dacă un drept, act sau fapt, a fost înscris într-un registru public (în cauză - Registrul Special legea 18/1991-sector 4) se prezumă că el a fost cerut. Prin răspunsul la interogatoriu, întrebarea nr. 9, S. confirmă că a existat în dosarele comisiei dovada coproprietății indivize atestată de Încheierea notarială din 08.02.1961, ceea ce permite prezumția că acest act doveditor al drepturilor pretinse de petenți a fost însoțit de o cerere, fiind în afara logicii să se susțină că unor petenți li s-a comunicat o soluție comună(v.adresa nr. 1206/1993) în absența cererii acestora.
Reținând așadar că la data de 20.01.1958 a decedat autorul I. D., că ulterior decesului se dezbate succesiunea, întocmindu-se certificatul de moștenitor nr. 95/1958 pe numele celor două surori I., că comasarea terenurilor are loc în 1959, astfel cum rezultă din Încheierea din 1961, se impune concluzia că la data formulării cererilor de reconstituire, reclamanta și sora sa erau coproprietare, iar ipoteza de reconstituire este aceea a unui drept propriu și nu moștenit. Ca atare, cererea de reconstituire nu viza dreptul cuvenit după autorul comun, ci un drept propriu, în indiviziune, deja stabilit, aparținând coproprietarilor în viață(cele două surori-fiice ale defunctului), deposedați ilegal prin comasare, ca efect al Decretului 115/1959, cum precizează Încheierea Notarială din 08.02.1961 și sentința civilă nr. 4054/1995.
În ceea ce privește efectele acestei sentințe în raport cu cererea de față, instanța a apreciat că nu intervine autoritatea de lucru judecat din perspectiva art. 1201 C.civ., aplicabil în temeiul art. 230 din Legea nr. 71/2011, întrucât faptul că instanța reține în dispozitiv că petiționara este îndreptățită la obținerea titlului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, nu este de natură să impună interpretarea că instanța ar fi recunoscut un drept exclusiv de proprietate în favoarea acesteia, după cum nu se precizează nici că singura care ar fi făcut cerere de reconstituire este I. A. O. și nici că aceasta ar fi moștenitor unic și exclusiv după tatăl I. D.. Ceea ce reține instanța în dispozitivul acestei sentințe este că petiționara I. A. O. este îndreptățită să obțină titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha, fără cota de reducere de 35% aplicată de comisie, și nu că ar fi singura persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren. Altfel spus, prin sentința civilă nr. 4054/1995 s-a dispus reconstituirea cu efecte în folosul coproprietății, nicidecum în folosul unui singur coproprietar-I. A. O.-autor al pârâtei V. E.. De aici și concluzia că cererea(plângerea) formulată de un coproprietar în indiviziune în contra soluției comunicate ambilor coproprietari prin adresa nr. 1206/01.03.1993 de către C. L. de Fond Funciar-sector 4 București- are caracterul unui act de conservare și de administrare al dreptului de proprietate, care profită tuturor moștenitorilor, indiferent dacă au urmărit sau acest lucru.
În acest context, văzând că instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 4054/1995 a considerat că ipoteza de reconstituire aplicabilă situației de fapt reținute este dată de art. 13 combinat cu art. 35 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, atribuirea în proprietate a terenurilor revenea P. și nu Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate(C. M. București-în denumirea sa actuală).
Astfel, potrivit art. 13 alin.3 din lege, ”Titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun” și conform art. 36 alin. 6 din Legea 18/1191, în forma în vigoare în 2008, când s-a emis titlul de proprietate ”Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2-5 se va face prin Ordinul P., la propunerea Primăriilor, făcute pe baza verificării situației juridice a terenurilor”.
Așa fiind reclamanta este îndreptățită să solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/2008 și a proceselor verbale de punere în posesie întrucât actele în cauză s-au emis de un organ necompetent material potrivit cazului de reconstituire prevăzut în sentința nr. 4054/1995. Încălcarea necompetenței materiale este de ordine publică și atrage nulitatea absolută a titlului de proprietate și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a proceselor verbale de punere în posesie. Persoanele îndreptățite la reconstituire erau și sunt cele două coproprietare deposedate în sensul art. 13 alin. 3 din Legea 18/1991, pârâta V. E. putându-și valorifica calitatea de moștenitor testamentar, în limita art. 888 C.civ. la cota autorului său, respectiv ½ în indiviziune cu reclamanta. Este evident astfel că pârâta V. E. nu putea să dobândească legal întregul teren, titlul de proprietate fiind supus sancțiunii nulității absolute.
Având în vedere considerentele reținute, în temeiul art. III lit. a, pct. I, II, III din Legea 169/1997 și art. 58 din Legea nr. 18/1991, instanța a admis cererea, a constatat nulitatea absolută a Titlului de Proprietate nr._/06.05.2008 și a proceselor verbale de punere în posesie nr._/10.04.2008 și nr._/10.07.2008 emise pentru suprafața de teren de 2,45 ha pe numele pârâtei V. E., în calitate de moștenitoare a defunctei I. O. A. și va obliga pârâtele să emită un nou titlu de proprietate pentru această suprafață de teren pe numele reclamantei I. M. Laurenția și al pârâtei V. E., în calitate de moștenitoare a defunctei I. O. A. și să procedeze la punerea în posesie a acestora.
Față de soluția dispusă pe cererea principală și disp. art. 49 alin. 3 C.pr.civ., a respins cererile de intervenție în interesul pârâtei, ca neîntemeiate.
C. M. BUCUREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, a depus recurs împotriva sentinței civile nr. 2996/20.02.2013, arătând că în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta I. M. a solicitat în contradictoriu cu V. E., S. sectorului 4 al municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (denumită în continuare S.), C. municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (denumită în continuare C.) și Instituția P. M. București a solicitat instanței să se dispună: constatarea nulității absolute a Titlului de Proprietate nr._/06.05.2008 emis de Comisie. Constatarea nulității absolute a proceselor verbale de punere în posesie nr._/10.04.2008 și nr._/10.07.2008 emise de subcomisie; obligarea pârâtelor S. și Instituția P. M. București sau în subsidiar a pârâtelor S. și C., la emiterea, în termen de 60 de zile, a unui nou titlu de proprietate în care reclamanta și defuncta I. A. O. să figureze drept coproprietari (coindivizari) ai suprafeței de 2,45 ha teren intravilan, situat în sectorul 4, precum și la emiterea unui nou proces verbal de punere în posesie; să se dispună ieșirea din indiviziune între reclamantă și pârâta V. E. în cote egale, cu privire la imobilul teren de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobiliar reconstituit prin noul titlu.
Prin sentința civilă nr. 2996/20.02.2013, în mod netemeinic, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei.
In motivarea acestei respingeri instanța a considerat că aceste comisii județene nu sunt persoane juridice distincte de instituțiile din care fac parte, fiind necesară o prevedere legală expresă care să le abiliteze să figureze în proces, motiv pentru care sunt reprezentate de prefect și că actele contestate au fost emise de C. a constituită pe lângă Prefectură, situație în care se justifică calitatea procesuală a acesteia.
Legea nr. 18/1991, republicată, cu completările și modificările ulterioare, la art.52, precizează că: „în sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională". "C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat."
Mai mult decât atât, raportat la HG nr. 890/2005, intenția legiuitorului cât și scopul urmărit în aducerea la îndeplinire a dispozițiilor din Legea nr. 18/1991, rep., au fost de a menține comisiile ca organisme separate. Rezultă că aceste comisii sunt organisme colegiale cu caracter special, ce nu sunt subordonate vreunei autorități publice locale sau județene, astfel că acestora le revine răspunderea pentru activitatea de emitere, modificare sau anulare a titlurilor de proprietate și a hotărârilor.
Altfel spus, C. este reprezentată de prefect, în calitatea sa de președinte al acesteia așadar nu în calitatea de reprezentant al Guvernului si conducător al Instituției P. M. București cum se prevede în Legea nr. 340/2004, republicată.
Pentru aceste considerente menținerea celor două entități administrative în cadrul procesual nu este justificată.
Practic două entități, precum Instituția P. M. București și C. sunt obligate să facă ceva ce intră strict în sarcina Comisiei, respectiv emiterea titlului de proprietate.
Pe de-o parte Instituția P. M. București nu are competența de a emite un titlu de proprietate privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor intrate la CAP, ci C., iar pe de altă parte nu se face altceva decât să se extindă răspunderea.
C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive doar în ceea ce privește următoarele petite: constatarea nulității absolute a proceselor verbale de punere în posesie nr._/10.04.2008 și nr._/10.07.2008 emise de Subcomisie; obligarea pârâtelor la emiterea unui nou proces verbal de punere în posesie; să se dispună ieșirea din indiviziune între reclamantă și pârâta V. E. în cote egale, cu privire la imobilul teren de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobiliar reconstituit prin noul titlu.
Pe cale de consecință, apare evident că s-a invocat această excepție întrucât nu a emis procesele verbale contestate, nu are competențe în a emite procese verbale de punere în posesie și nu are competențe cu privire la ieșirea din indiviziune.
Așadar, pârâta C. are competențe doar în limitele stabilite de legiuitor, neputându-se substitui atribuțiilor autorităților publice locale.
Pentru aceste motive instanța în mod neîntemeiat a respins excepția invocată pentru solicitările reclamantei, enumerate mai sus.
Sentința civilă este netemeinică întrucât nu au fost avute în vedere elemente, înscrisuri și prevederi legale esențiale pentru corecta judecare a cauzei.
Sub un prim aspect, cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate nu a fost înregistrată la Primăria sectorului 4 București.
Sub un alt aspect, cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate nu îndeplinește condițiile de formă impuse de legiuitor.
Primăria sectorului 4 București a procedat la analizarea și soluționarea cazului tocmai datorită obligativității instituite în urma proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată, de pe raza sectorului 4, și bineînțeles în lipsa cererii inițiale de reconstituire.
In aceste condiții, atâta vreme cât cererea (nesemnată de reclamantă) nu era înregistrată la Primăria sectorului 4 București, iar instanța a instituit obligativitatea de reconstituire doar pe numele numitei I. O. A., nu puteau fi puse în vedere nici prevederile art. 13 alin. 3 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamanta a susținut că cererea de reconstituire a fost înregistrată la Primăria sectorului 4 București în anul 1991 sub nr. 8791 iar Primăria sectorului 4 București a susținut că nu regăsește această cerere, ba mai mult a atașat o cerere cu același număr care în fapt a fost formulată de numiții L. I. și M. A. (prin care se solicita reconstituirea pentru un teren în suprafață de 591 mp, situat la o altă adresă). Primăria sectorului 4 București a înaintat în acest sens adresele nr._/16.01.2012, nr. 9071/15.04.2005 și nr._/29.07.2004.
In urma analizării probatoriului existent la dosarul cauzei s-ar fi putut constata că cererea înregistrată la Primăria sectorului 4 București sub nr. 8791/1991, de către numiții L., este corectă.
In ceea ce privește cererea formulată de numita I. O. A., aceasta a fost înregistrată la Primăria sectorului 5 București sub nr. 8791/19.03.1991, aceasta a fost formulată și semnată doar de numita I. O. A..
Potrivit art. 11 alin 1 din HG nr. 890/2005: "stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei."
In ceea ce privește reglementările anterioare, acestea sunt identifice, astfel după cum urmează:
- art. 10 alin. 1 din HG nr. 1172/2001: "Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei."
- art. 12 alin. 1 din HG nr. 131/1991: "Potrivit prevederilor legii, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoana îndreptățită. Când sunt mai mulți moștenitori, cererea se poate face și în comun, fiecare dintre ei semnând-o.
Cererea nr. 8791/1991 înregistrată Ia Primăria sectorului 5 București nu a fost semnată de reclamanta I. M. Laurenția. Mai mult, numita I. M. Laurenția nu a formulat separat o altă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și nici nu a mandatat o altă persoană pentru obținerea drepturilor sale.
Pe cale de consecință, atâta vreme cât la dosarul administrativ nu s-a regăsit cererea de reconstituire, despre care se face vorbire, și care oricum nu îndeplinește condițiile impuse în mod obligatoriu de legiuitor, în sensul că nu este semnată de reclamantă, apreciem că reconstituirea dreptului de proprietate a fost efectuată în mod corect în baza titlului executoriu, unde instanța a dispus reconstituirea doar pe numele moștenitoarei I. O. A..
Prin adoptarea Hotărârii nr. 844/18.05.1998, art. 6, C. a pus în executare Sentința Civilă nr. 769/13.11.1996 a Tribunalului București - Secția C. Administrativ, definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie, prin care instanța a dispus punerea în posesie a reclamantei I. A. O., pe suprafața de 2,45 ha teren situat în . București, pe vechiul amplasament. Potrivit acelorași dispoziții S. trebuia să respecte hotărârea judecătorească și să o pună în posesie pe doamna I. A. O., pe vechiul amplasament.
Prin art.2 al hotărârii sus evocate se prevedea ca în situația în care pe amplasamentul respectiv existau titluri de proprietate eliberate pentru alte persoane, primarul sectorului 4 București să formuleze acțiune în nulitatea absolută a acestora, în temeiul art. III din Legea nr. 169/1977, privind modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
In anul 2008, după întocmirea proceselor verbale de punere în posesie de către Subcomisie, a fost emis și Titlul de proprietate cu nr._/06.05.2008.
În consecință, raportat la Sentința Civilă nr. 769/13.11.1996 a Tribunalului București - Secția C. Administrativ, sentință investită cu formulă executorie, pronunțată în favoarea doamnei I. O. A., a fost emis titlul de proprietate pe numele moștenitoarei acesteia V. E..
Pe de altă parte, la data întocmirii proceselor verbale de punere în posesie nu au fost formulate obiecțiuni, așadar nici în ceea ce privește amplasamentul cu vecinătățile aferente, de unde concluzia că moștenitoarea V. E. a fost de acord cu amplasamentul.
Față de cele de mai sus, Titlul de proprietate nr._/06.05.2008 a fost emis în respectarea dispozițiilor instanței titlului executoriu.
Nu în ultimul rând, atât cererea de reconstituire cât și cererile de chemare în judecată au fost formulate doar de I. O. A., fără ca reclamanta să fi semnat cererile, să fi mandatat o persoană sau să fi depus diligente/cheltuieli în acest sens.
Sub un alt aspect, terenul reconstituit prin de proprietate nr._/06.05.2008,în baza titlului executoriu a intrat în circuitul civil, astfel că apare nefondată respingerea cererilor de intervenție.
Terenul a fost cumpărat de numiții M. A.-F.-P. și M. D., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5644/03.09.2008.
S. LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR SECTOR 4, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2996/20.02.2013 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._/4/2011.
Recurenta a indicat că prin sentința civila nr.4054/26.05.1995 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr.8569/1994, irevocabila, s-a admis plângerea formulata de I. O. A. in contradictoriu cu Primăria sector 4 (C. pentru Legea Fondului Funciar) si, in consecința, s-a constatat ca petiționara este indreptatita sa obtina titlul de proprietate pentru intreaga suprafața de teren de 2,45 ha, situat in București, ., C. Fondului Funciar de pe langa Primăria sector 4 si Prefectura M. București fiind obligate sa elibereze petiționarei titlul de proprietate pentru intreaga suprafața de teren de 2,45 ha.
La data 06.05.2008 a fost eliberat Titlul de proprietate nr._/06.05.2008 si procesele-verbale nr._/10.04.2008 si nr._/10.04.2008 si s-a procedat la punerea in posesie pentru suprafața de 2,45 ha teren situat in intravilanul sectorului 4 București, pe numele V. E., in calitate de moștenitoare testamentară a numitei I. A. O., decedata la data de 30.03.2004.
In prezent situația se prezintă astfel:
Prin actul de dezmembrare autentificat la BNP Herbay R., V. E. proprietara imobilului-teren liber de construcții in suprafața de 4.740,00 mp situat in București, . nr.7-9, sector 4,conform procesului-verbal de punere in posesie nr._/10.04.2008 ,cu număr cadastral_, înscris in C.F. nr._ a localității București, sector 4, cu încheierea nr._/06.10.2008 data in dosar nr._/08.09.2008 de OCPI, sector 4 a hotărât dezmembrarea proprietății in 10 loturi, astfel: LOTUL 1, cu număr cadastral_/1, in suprafața de 809 mp; LOTUL 2, cu număr cadastral_/2, in suprafața de 1.201 mp; LOTUL 3, cu număr cadastral_/3, in suprafața de 365 mp; LOTUL 4, cu număr cadastral_/4, in suprafața de 359 mp; LOTUL 5, cu număr cadastral_/5, în suprafața de 353 mp; LOTUL 6, cu număr cadastral_/6, in suprafața de 346 mp; LOTUL 7, cu număr cadastral_/7, in suprafața de 340 mp; LOTUL 8, cu număr cadastral_/8, in suprafața de 333 mp; LOTUL 9, cu număr cadastral_/9, in suprafața de 327 mp; LOTUL 10, cu număr cadastral_/10, in suprafața de 307 mp. Ulterior s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare si s-au emis Autorizații de construcții.
In timpul procesului, au intervenit in interesul paratei V. E. intervenienții M. D. si M. A.-F.-P., copoproprietari ai terenului, situat in București, ., sector 4 (fosta . ce face obiectul procesului verbal de punere in posesie nr._/10.04.2008. Cererile acestora de intervenție in interesul paratei V. au fost respinse ca neîntemeiate.
În mod corect, instanța de fond a reținut că prin sentința civila nr. 4054/1995 petiționara era îndreptățită la obținerea titlului de proprietate pentru întreaga suprafața de teren, nu este de natura sa impună interpretarea ca instanța ar fi recunoscut un drept exclusiv de proprietate in favoarea acesteia, după cum nu se precizează nici ca singura care ar fi făcut cerere de reconstituire este I. A. O. si nici ca aceasta ar fi moștenitor unic si exclusiv după tatăl I. D.. Ceea ce retine instanța in dispozitivul acestei sentințe este ca petiționara I. A. O. este indreptatita sa obtina titlul de proprietate pentru intreaga suprafața de teren de 2,45 ha, fara cota de reducere de 35% aplicata de comisie, si nu ca ar fi singura persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren. Astfel spus, prin sentința civila nr.4054/1995 s-a dispus reconstituirea cu efecte in folosul coproprietarii, nicidecum in folosul unui singur coproprietar-I. A. O.-autor al paratei V. E.. De aici si concluzia ca cererea (plângerea) formulata de un coproprietar in indiviziune in contra soluției comunicate ambilor coproprietari prin adresa nr. 1200/01.03.1993 de către C. Locala de Fond Funciar sector 4 are caracterul unui act de conservare si de administrare al dreptului de proprietate, care profita tuturor moștenitorilor, indiferent daca au urmărit sau nu acest lucru".
Prin sentința civila nr.2996/20.02.2013 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 in dosarul nr._/4/2011, instanța a constatat nulitatea absoluta a Titlului de proprietate nr._/06.05.2008 si a proceselor-verbale nr._/10.04.2008 si nr._/10.04.2008, a obligat paratele sa emită un nou titlu de proprietate pentru aceasta suprafața de teren pe numele reclamantei I. M. L. si al paratei V. E., in calitate de moștenitoare a defunctei I. O. A. si sa procedeze la punerea in posesie a acestora.
Consideră recurenta Subcomisie ca nu exista un caz de nulitate absoluta a Titlului de proprietate nr._/06.05.2008 si a proceselor-verbale nr._/10.04.2008 si nr._/10.04.2008 in cauza dedusa judecații, întrucât cazul de nulitate reținut de instanța de fond nu se încadrează in niciunul dintre cazurile expres si limitativ prevăzute de art.III din Legea nr. 169/1997.
În plus, procesele-verbale nr._/10.04.2008 si nr._/10.04.2008 sunt întocmite înainte de emiterea Titlului de proprietate Nr._/06.05.2008, deci nu sunt acte subsecvente.
S. locala a susținut că ar fi în imposibilitate să nu se conformeze dispozitivului sentinței recurate. Un nou Titlu de proprietate pe numele ambelor moștenitoare si punerea in posesie a acestora pe suprafața de 2,45 ha ar crea situația in care punerea in posesie s-ar face prin suprapunere cu alte proprietăți, respectiv peste proprietățile actualilor cumpărători,având in vedere ca terenul a intrat in circuitul civil.
Intimata reclamanta I. M. Laurenția care deși nu a fost menționata pe Titlul de proprietate si nu a fost pusa in posesie, nu a pierdut partea sa de proprietate si isi poate valorifica dreptul prin alte mijloace, in condițiile dreptului comun Faptul ca terenul corespunzător a ajuns in patrimoniul altui moștenitor, nu constituie o prejudiciere a intimatei reclamante I. M. Laurenția, aceasta mai are la dispoziție cai de recuperare a acestei suprafețe sau echivalentul, de la parata V. E..
In recurentei subcomisie punerea in posesie s-a făcut în mod legal.
In aceste condiții speciale, probele si particularitățile spetei sunt cele care fundamentează soluția de menținere a titlului si a proceselor verbale de punere in posesie.
Potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005, comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale:(…)stabilesc mărimea si amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii; (...)pun in posesie prin delimitare de teren, persoanele îndreptățite sa primească terenul, completează fisele de punere in posesie a acestora, după validarea de care comisia județeană a propunerilor făcute si le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin.
Deoarece parata V. a vândut întreaga suprafața de teren cară face obiectul proceselor verbale de punere in posesie anulate de instanța de fond, S. locala de fond funciar ar fi in imposibilitate sa se conformeze dispozitivului hotărârii atacate, in condițiile in care parata V. E., care a fost pusa in posesie pe întreaga suprafața de 2,45 ha, a vândut întreaga suprafața, iar cumpărătorii au început deja sa construiască pe loturile cumpărate.
V. E., M. D. și M. A. F. P. in calitate de recurenți, au invocat aceleași critici și argumente împotriva sentinței civile nr. 2996 pronunțata in ședința publica din data de 20.02.2013 in fapt 20.03.2013) de către Judecătoria Sectorului 4 București
Recurenții au solicitat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cproc.civ., modificarea în tot a hotărârii recurate (in baza dispozițiilor art. 312 alin. 2 Cproc.civ.) in sensul: admiterii excepției puterii lucrului judecat a Sentinței civile nr. 4054 din data de 26.05.1995 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București, definitiva si irevocabila si, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata pentru existența puterii lucrului judecat, înțelegând sa conteste si încheierea din 06.06.2012 prin care instanța fondului a calificat drept apărare aceasta excepție; în subsidiar au cerut respingerea ca nefondata a cererii de chemare in judecata.
Prin sentința civilă nr. 4054 din 26.05.1995 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. 8569/1994, s-a dispus ca: „admiterea plângerii formulata de petiționara I. O. A. si in consecința s-a constatat ca petiționara este îndreptățită sa obțină titlu de proprietate pentru întreaga suprafața de teren de 2,45 ha situat in București, . si a fost obligată C. Fondului Funciar de pe langa Primăria sector 4 si Prefectura M. București sa elibereze petiționarei titlul de proprietatea pentru întreaga suprafața de teren de 2,45 ha. situat in București, . ".
Principiul puterii lucrului judecat împiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, ci si contrazicerea intre doua hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute . posterioara data in alt proces.
Prin hotărârea nr. 4054 din 26.05.1995 definitiva si irevocabila investita cu formula executorie (fila 20, voi. I), s-a dispus emiterea unui titlu de proprietate pentru terenul din .. Instanța din prezentul dosar este ținuta de aceasta hotărâre, neputând sa rejudece aceeași solicitare - de emitere a unui titlu de proprietate pentru același teren. Lucrul judecat trebuie considerat ca reflecta adevărul. Aceasta înseamnă ca având in vedere situația „clasica" a parcurgerii o singura data a diferitelor etape ale fazei judecații - o cerere poate fi judecata irevocabil o singura data si nu poate fi combătută printr-o alta hotărâre judecătoreasca, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabila, sa nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioara, data .. Deci, acest principiu împiedica nu numai judecarea din noua a procesului odată finalizat, ci si eventualele contra-ziceri dintre doua hotărâri judecătorești.
Prin Sentința nr. 4054 din 26.05.1995, definitiva si irevocabila, s-a stabilit ca numai defuncta I. O. A. „...este îndreptățită sa obțina titlu de proprietate pentru întreaga suprafața de teren de 2,45 ha ...". Aceasta hotărâre trebuie respectată, fara a putea fi speculate motivele pentru care instanța de fond a admis acțiunea ce face obiectul acestei hotărâri.
Mai mult, reclamanta a recunoscut puterea executorie a acestei hotărâri atât in acțiunea introductiva cat si verbal in ședința, susținerile acesteia consemnandu-se in încheierea de la termenul din 30.05.2012, respectiv: „Astfel, menționează avocatul reclamantei că prin cererea de fata reclamanta nu incearca sa contrazică dispozițiile sent. civ. 4054/26.05.1995 ci tinde sa valorifice aceste dispoziții si in favoarea sa, in calitate de comostenitor" (pag. 2 si 3). Și in acțiunea introductiva, reclamanta a afirmat cu convingere ca: „ se sfidează efectiv autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești ..." sau „ ... s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sent. civ. 4054/1995 si a sent. civ. 769/1996, definitive si investite ...", atitudine pe care tot reclamanta a catalogat-o drept „ilegalitate"
Instanța de fond a unit în mod greșit excepția puterii lucrului judecat cu fondul cauzei când, in fapt, aceasta nu poate fi niciodată invocata ca o apărare de fond. Instanța trebuia sa se pronunțe cu prioritate asupra acestei excepții de procedura, care făcea de prisos in tot cercetarea in fond a pricinii.
In mod greșit, instanța de fond a reținut in sentința recurata ca nu intervine autoritatea de lucru judecat intrucat chiar daca acea instanța a reținut in dispozitiv ca defuncta I. O. A. este indreptatita sa obtina titlul de proprietate pentru intreaga suprafața de teren, nu i s-a recunoscut un drept exclusiv de proprietate si nici nu se precizează daca a făcut singura cererea de reconstituire, ori ca ar fi unica si exclusiva moștenitoare a autorului sau I. D..
Instanța de fond a nesocotit o hotărâre definitiva, irevocabila si executorie, criticand-o . personala si superficiala: „ceea ce retine instanța in dispozitivul acestei sentințe este ca petiționara I. O. A. este indreptatita sa obtina titlul de proprietate pentru intreaga suprafața de teren de 2,45 ha ... si nu ca ar fi singura persoana indreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren". .
Nu pot fi primite nici considerentele potrivit cărora prin Sentința civila nr. 4054 s-a dispus reconstituirea cu efecte in folosul coproprietatii si nu in folosul unui singur proprietar. Dispozitivul este limpede in sensul ca numai autoarea I. O. era indreptatita sa primească titlul pentru intregul teren. Nu se subintelege si nici nu exista practica in sensul ca o hotărâre poate profita si altor persoane, coproprietare sau nu, daca acestea nu iau parte la judecata. Nu se poate considera aceasta hotărâre drept act de conservare si de administrare al dreptului de proprietate, asa cum in mod greșit a considerat instanța de fond. Nu a avut niciun argument legal si viabil in a considera ca hotărârea profita si coproprietarei, respectiv intimata. Aceasta din urma a rămas intotdeauna in pasivitate si nu s-a implicat niciodată in niciun demers.
In concluzie, fata de cele mai sus arătate, a solicitat admiterea recursului si admiterea excepției puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 4054 din 26.05.1995 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București, respingerea cererii de chemare in judecata pentru existenta puterii lucrului judecat.
Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că instanța trebuia sa admită in parte acțiunea introductiva, s-a făcut o greșeala admițând in tot acțiunea, deși cel de-al treilea capăt al cererii a fost anulat ca insuficient timbrat.
De asemenea, in dispozitivul hotărârii instanța nu stabilește cotele care le revin celor doua surori, dispunând numai ca titlul de proprietate sa fie emis pe numele ambelor.
Reclamanta a solicitat instanței in al doilea capăt al cererii, sa dispuna obligarea paraților 2 si 4 din acțiune sau, in subsidiar, 2 si 3, la emiterea, in termen de 60 de zile, a unui nou titlu de proprietate in care sa figureze impreuna cu defuncta I. A. O. drept coproprietari. Instanța de fond nu a făcut ni-cio referire la acest termen de 60 de zile solicitat de reclamanta, ignorandu-1 in totalitate.
De asemenea, reclamanta a solicitat emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele ei si al defunctei I. O.-A., pe când instanța a dispus emiterea unui nou titlu pe numele reclamantei si al pârâtei in calitate de moștenitoare. In felul acesta, instanța a dispus cu privire la un aspect pe care reclamanta nu 1-a solicitat.
Instanța de fond a obligat „paratele" sa emită un nou titlu de proprietate pentru teren, fara sa nominalizeze expres la care din cele trei autorități parate se refera. Reclamanta a solicitat in principal obligarea Comisiei si Subcomisiei Ia emiterea titlului de proprietate si, in subsidiar, S. si Instituția P.. Asa fiind, din moment ce instanța de fond nu a precizat cărei parate ii revine obligația de emitere a titlului de proprietate, atunci tuturor celor trei parate le revine aceasta obligație, ceea ce nu este corect si riguros din punct de vedere juridic intrucat dispozitivul nu ar fi executabil.
Reclamanta nu a probat afirmația precum ca a semnat impreuna cu autoarea I. O. cererea nr. 9378 din 19.03.1991, in lipsa unei probe serioase, respectiv un inscris din care sa rezulte ca este cosemnatara acelei cereri.
Reclamanta a speculat, iar instanța de fond a sustinut-o, ca din moment ce răspunsul nr. 1206 din 01.03.1993 este comun, respectiv pe numele ambelor surori, se intelege ca cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost .. 1206 (fila 18), se observa ca aceasta nu face referire la niciun număr de inregistrare si nici măcar la adresa terenului. Rezulta fara putința de tăgada ca aceasta cerere reprezintă ., dar in niciun caz o confirmare sau un răspuns la o cerere de re-constituire a dreptului de proprietate.
Prin aceasta adresa se comunica celor doua surori ca: „figurați pe Anexa 19 Acționari la IAS Popești, poz. 15 cu 2,25 ha din care ... a intrat in IAS cu proces verbal...". De asemenea, aceasta adresa 1206 (fila 18) a fost comunicata de Primăria M. Sectorului 4 către Tribunalul București prin adresa de inaintare de fila 17, din care rezulta ca răspunsul a fost dat către „numita I. O. A.", deși figurează amândouă surorile pe adresa nr. 1206. Titulara tuturor demersurilor si cheltuielilor efectuate a fost de defuncta I. O..
Adresa nr. 1206 este absolut singurul document care se adresează ambelor surori, dar in niciun caz nu poate fi interpretat drept răspuns la cererea nr. 8791 din 19.03.1991, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.
Întrucât sarcina probei revine reclamantei, aceasta trebuia sa facă dovada indubitabila a faptului ca a semnat alături de sora sa cererea nr. 8791 si nu sa facă speculații pe seama acestei adrese cu nr. 1206. Simplele afirmații ale reclamantei precum ca lucrau impreuna si știau una de cealaltă este o minciuna. Reclamanta a încercat să creeze falsa aparenta ca tot timpul surorile au lucrat impreuna, ceea ce nu este adevărat. Se poate observa ca titulara tuturor cererilor formulate este I. O.-A..
Atitudine procesuala a reclamantei a fost disperata si a acționat haotic. Aceasta a epuizat instanța si părțile adverse cu precizări, note si răspunsuri la aproape fiecare termen de judecata, fara sa existe o coerenta logica si juridica intre acestea, ca si când ar fi fost făcute de persoane diferite.
A solicitat in susținerea pretențiilor sale proba testimoniala, la care ulterior a renunțat; a solicitat verificarea de scripte si de inscriere in fals, la care de asemenea a renunțat (încheierea din 24.10.2012 - fila 227); a mai solicitat depunerea la dosarul cauzei a originalului cererii formulate de petentii L. I. si L. M.-A. pentru reconstituirea dreptului de proprietate (privind identitatea de număr a cererii de reconstituire - nr. 8791/1991), la care ulterior a renunțat (încheierea din data de/ 24.10.2012 -fila 227), apoi a susținut timp de doua termene ca se impune atașarea dosarului nr. 8569/1994 al Judecătoriei Sectorului 4 București in care a fost pronunțata Sentința civila nr. 4054 din data de 26.05.1995, pentru ca ulterior sa nu mai insiste, asa cum s-a consemnat in încheierea de la termenul din 30.01.2013 (fila 31, voi. III). De asemenea, prin notele de ședința depuse pentru termenul din 19.10.2012 a solicitat: „sa se ia act ca nu mai solicita atașarea niciunui dosar menționat in notele de probe anterioare" si „... că renunță la interogarea altor parti ...".
Acțiunea introductiva este speculativa, reclamanta arătând ca in data de 19.03.1991 a inregistrat sub nr. 8791: „o cerere . ambele ..." știind clar la data formulării acțiunii ca cererea nr. 8791/1991 nu se mai găsește in prezent (știa deja acest aspect intrucat solicitase si obținuse anterior fotocopia dosarului nr. 8569/1996 in care a fost pronunțata Sentința civila nr. 4054 din 26.05.1995 prin care C. Fondului Funciar de pe langa Primăria Sectorului 4 București si Prefectura Mun. București au fost obligate sa emită titlul de proprietate pe numele autoarei I. O.). Acest aspect rezulta din încheierea ședinței din 30.01.2013 in care s-au consemnat fidel susținerile avocatului reclamantei: „ la solicitarea instanței, avocat C.C., pentru ectamantă precizeaza ca nu intelege samai insiste in atașarea dosarului nr. 8569/1994 al Judecătoriei Sectorului 4 București, argumentând, totodata, ca nu intelege cum a fost posibil ca inaintea promovării acțiunii sa poata copia respectivul dosar iar in prezent acesta sa fie de negasit" (fila 31). Prin urmare reclamanta a reușit sa fotocopieze acest dosar care in prezent este de negasit.
Mai mult, reclamanta a propus si Instanța de fond a fost de acord sa depună o copie a acelui dosar, reclamanta arătând ca nu toate filele sunt numerotate si ca il depune in forma pe care il deține, dar ca de aceea a insistat sa fie comunicat pe cale oficiala, sa nu planeze nicio suspiciune asupra sa, aspect care a fost consemnat in aceeași încheiere din 30.01.2013, când același avocat al reclamantei a susținut ca: „ ...unele file din respectivele dosare de instanța erau numerotate iar altele nu, aspecte fata de care (avocatul reclamantei - n.n.) a apreciat necesara atașarea dosarului instanței"(fila 31). Recurenții au indicat că nu înțeleg cum reclamanta a avut acces la dosar deși nu era parte in acesta, 1-a studiat, fotocopiat si ... chiar a observat ca cererea nr. 8791 nu se mai găsește la dosar.
Știind așadar ca cererea nr. 8791 nu se mai găsește, a fost simplu pentru reclamanta sa afirme ca cererea ar fi . ambele surori. Reclamanta verificase anterior si văzuse ca cererea nr. 8791/1991 nu se găsește la dosarul instanței si nici la Primăria Sectorului 4.
In acest context, a speculat la maxim singura proba care, in opinia ei, o putea ajuta, respectiv acea adresa nr. 1206/01.03.1993, care este emisa pe numele ambelor surori, dar despre care s-a arătat mai sus ca este un răspuns la o cerere al cărei conținut nu se cunoaște, dar cu siguranța ca nu reprezintă un răspuns la o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, si cu atât mai puțin nu reprezintă un „fapt colateral" asa cum 1-a numit instanța de fond si care „atesta ca s-a parcurs o procedura de validare in raport cu ambele moștenitoare ..." (pag. 6).
Se critică concluzia instanței de fond în sensul că reclamanta a formulat trei cereri de reconstituire, dintre care una este inregistrata „sub nr. 9743/1991 in Registrul Agricol ... (f. 230 voi. 1) - cerere care nu se regăsește la dosarul cauzei, dar care nu a fost contestata de parata Subsomisia Locala de aplicare a Legii nr. 18/1991 - astfel cum rezulta din răspunsul la interogatoriul administrat de reclamanta - f. 235 voi. 2".
Cu siguranța este o eroare a Instanței intrucat niciuna dintre parti nu a menționat existenta cererii nr. 9743/1991, nici măcar reclamanta. Cu atât mai puțin, aceasta informație nu se regăsește nici la fila 230 si nici la fila 235, asa cum a arătat instanța. Se invocă așadar o analiza eronata a probatoriului, astfel că instanța a apreciat toate probele numai in favoarea reclamantei. In favoarea regretatei defuncte I. O.-A. Instanța nu a găsit nicio proba.
Reclamanta a intenționat sa demonstreze ca este cotitulara si cosemnatara cererii nr. 8791 din data de 19.03.1991 si titulara cererii nr. 9378 având ca obiect cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, identic cu obiectul cererii nr. 8791.
Aceasta arata ca a formulat demersuri si de una singura si de aceea figurează pe Lista nominala Legea 18 (fila 199 si fila 230 - a 6-a poziție din lista) cu cererea nr. 9378. In aceste condiții, s-s-a ridicat întrebarea: de ce reclamanta ar mai fi făcut de una singura demersuri daca era sigura ca semnase alături de sora sa cererea initiala cu nr. 8791? Nici aceasta cerere nu este de găsit, astfel incat reclamanta nu isi poate susține afirmațiile.
Reclamanta nu a adus absolut nicio proba utila, pertinenta si concludenta soluționării cererii sale, un inscris indubitabil pe care sa figureze semnătura reclamantei, un document din care sa rezulta clar, fara echivoc, ca reclamanta a semnat cererea de reconstituirea a dreptului de proprietate in 1991.
Este de observat faptul ca reclamanta din aceasta acțiune a inceput demersurile de recunoaștere a dreptului ulterior pronunțării celor doua hotărâri anterior menționate, asa cum rezulta din adresa nr._ din 15.12.2005 (fila 45) în care se certifica faptul ca reclamanta a formulat cerere de reconstituire in data de 29.11.2005. Este tardiv acest demers, fata de dispozițiile art. 9 alin 3 din Legea nr. 18/1991.
Reclamanta a afirmat ca a semnat cererea nr. 8791 la care ar fi primit răspunsul nr. 1206 si că a depus chiar si o a doua cerere, cu toate actele inițiale, sub nr._/29.11.2005
Nu e invocată cererea nr. 9378, iar instanța de fond a a primti susținerile reclamantei, deși din probele administrate in cauza nu rezulta cu certitudine ce anume cerere a semnat reclamanta. Faptul ca exista acea lista nominala, nu este o proba suficienta pentru a demonstra ca a semnat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate si mai ales care este obiectul acelei cereri.
Instanța de fond a reținut in mod eronat ca reclamanta a formulat in nume propriu cererea de reconstituire din 2005 inregistrata sub nr._/29.11.2005 când, in fapt, prin aceasta cerere a solicitat rectificarea Procesului-verbal de punere in posesie emis pe numele I. O.-A., așadar după 7 ani de la emiterea procesului-verbal de punere in posesie.
Potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 18/1991: „ ... stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberare unui titlu de proprietate ...", iar conform art. 11 alin. 21 din Legea nr. 18/1991: „terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fara inscriere in cooperativele agricole de producție sau de către stat, fara niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de pro-prietate, pe vechile amplasamente, daca acestea nu au fost atribuite legal altor persoane"".
Așadar, reclamanta trebuie sa demonstreze ca a efectuat demersurile a cărei titulara se pretinde, respectiv sa probeze ca: (i) a formulat impreuna cu sora sa cererea de reconstituire a dreptului de proprietate si a semnat-o (este vorba despre cerere nr. 8791 din data de 19.03.1991) sau sa facă dovada ca a dat un mandat valabil sorei sale.
Reclamanta, după un an de judecata, depune la dosar „Note de ședința" prin care solicita Instanței „ ... sa ia act de excepția de nulitate absoluta a titlului de proprietate si a proceselor-verbale de punere in posesie ..." (fila 245 - vol. II). Aceasta excepție nu este o excepție veritabila in sensul procedural, din moment ce reclamanta a formulat pe fond un astfel de capăt de cerere. Trecând peste acest aspect, reclamanta revine asupra temeiului de drept al acțiunii si il modifica arătând ca in speța sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, pe care instanța de fond le-a preluat ,,ad literam" si le-a menționat in considerentele hotărârii recurate, arătând ca „... actele in cauze sunt emise de un organ necompetent material" fata de faptul ca potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 „atribuirea in proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2-5 se va face prin Ordinul P....", iar titlul este emis de Comisie.
Recurenții au indicat că art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991 este trunchiat si scos total din conțext de către reclamanta cat si de către Instanța de fond, fiind aplicabil numai terenurilor in folosința veșnica sau in folosința pe durata existentei construcției (vezi alin. 2, 3 si 4 ale art. 36) ceea ce nu este cazul in speța de fata.
Așadar, temeiul de drept invocat in considerente de instanța de fond este eronat si a condus, pe cale de consecința, la o soluție eronata.
Recurenții au invocat contradicția din motivarea sentinței, în sensul că instanța de fond a arătat ca „potrivit art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, sunt lovite de nulitate absoluta actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite ...". Prin urmare I. O.-A., ar fi acea persoana neindreptatita, dar Instanța a considerat prin aceeași hotărâre ca defuncta era indreptatita.
Mai mult, instanța de fond a făcut eroarea sa considere ca încălcarea necompetentei materiale este de ordine publica si atrage nulitatea absoluta a titlului de proprietate si a actelor subsecvente acestuia, respectiv a proceselor-verbale de punere in posesie. Recurenții au criticat aspectul reținut, arătând nu s-a incalcat nicio competenta materiala. Procesele-verbale sunt acte anterioare emiterii titlului de proprietate, in baza cărora este emis titlul. Așadar, instanța de fond doar a făcut trimitere la procesele-verbale, fara sa analizeze care ar fi motivele de nulitate absoluta. În concluzie, reclamanta nu a făcut dovada ca a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in temeiul Legii nr. 18/1991. Calitatea de succesor a reclamantei nu duce automat la reconstituirea dreptului de proprietate atât timp cat nu face dovada indubitabila ca a formulat o cerere de reconstituire. Chiar daca exista acea adresa cu nr. 1206, aceasta nu face dovada ca reclamanta a semnat cererea nr. 8791.
Reclamanta a ales calea nulității de absolute, o acțiune directa impotriva titlului de proprietate, dar indirecta impotriva celor doua hotărâri, respectiv nr. 4054 din 26.05.1995 (privind emiterea titlului -fila 20) si nr. 844 din 18.05.1998 (privind pu¬nerea in posesie -fila 24). In fapt, reclamanta urmărește sa atace aceste doua hotărâri, pentru ca nu mai putea sa le mai anuleze. Daca prin aceste hotărâri s-a creat o anumite ordine de drept, atunci ea trebuie respectata.
Sub aspectul competentei materiale a organului emitent, titlul de proprietate a fost emis de către organul competent, respectiv de către C. JUDEȚEANĂ cu respectarea art. 36 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005 (privind procedura de constitui¬re, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, pre cum si punerea in posesia proprietarilor) conform căruia „ ... comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat in anexa nr. 20 ...".
De asemenea, in ceea ce privește art. 27 alin. 21 din Legea nr. 18/1991, reclamanta a arătat ca este aplicabil in speța, singurul organ abilitat sa emită titlul de proprietate fiind Instituția P.. Ori, reclamanta a interpretat trunchiat si aceasta dispoziție legala dorind sa o aducă in avantajul sau, pentru susținerea pretențiilor sale, iar Instanța de fond a acceptat interpretarea reclamantei. In fapt, art. 27 alin. 21 din Legea nr. 18/1991 prevede ca: „... vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate. Prefectura nu emite titluri de proprietate. Comisiile județene au aceasta competenta.
In concluzie, titlul de proprietate a fost emis in executarea hotărârii judecătorești mai sus menționate doar pe numele defunctei I. O.-A., sora reclamantei, autoritatea fiind ținuta de limitele hotărârii judecătorești. Așadar, titlul de proprietate nu este lovit de nulitate absoluta, neexistand niciun motiv de nulitate, nici măcar parțiala. A fost emis de un organ competent material asa cum am arătat, iar terenul a intrat in circuitul civil, iar parte din el a fost vândut către intervenienti, cumpărători de buna-credinta.
Reclamanta nu poate proba susținerile sale, precum ca figurează pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate impreuna cu I. O.-A.. Din Lista nominala Legea 18 -fila 199 si fila 230) la a 8-a poziție figurează ca titulara a acestei cereri doar I. O.-A., nu si reclamanta.
Prin decizia civilă nr.735R/26.02.2015 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis recursurile formulate de recurenții-intervenienți în numele altei persoane M. A. și M. D. și recurenții – pârâți V. E., S. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr.18/1991 – Sector 4 București, C. M. București de aplicare a Legii nr.18/1991 și Legii nr.1/2000 și Instituția P. M. București, împotriva sentinței civile nr.2996/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. M. Laurenția, a modificat, în parte, sentința atacată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și, pe cale de consecință a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a invocat două argumente principale în susținerea cererii: a) constatarea că a formulat împreună cu I. A. O. cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nr. 8791, dar și cererea nr. 9378 și cerere făcută în anul 2005 individual; b) faptul că cererea depusă de I. A. O. sub nr. 8791/19.03.1991 a vizat un drept comun indiviz astfel că titlul de proprietate nu putea fi emis doar în favoarea surorii reclamantei. S-a apreciat de către reclamantă că este vorba de o reconstituire a unei proprietăți indivize. Hotărârile favorabile obținute de un coindivizar au caracter de acte de conservare profitabile tuturor.
Primul argument, în opoziție cu aprecierile judecătoriei a fost constatat ca neîntemeiat de către instanța de recurs.
Adresa de răspuns nr. 1206/01.03.1993 nu dovedește că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de reclamantă și de autoarea pârâtei. Această adresă constituie singurul act emis de Primăria Sector 4 București în care se observă trecerea numelui de I. M. ca destinatară a răspunsului, toate celelalte acte emise de Primăria Sector 4 București având ca destinatar exclusiv în conținutul lor doar pe I. A. O.. Este vorba de: adresa nr. 992/11.04.1994 (fila 27 vol I dosar fond), adresă emisă de prefect nr. 1866/28.04.1995 (fila 40 vol I), adresă emisă de Prefect nr. 5752/17.10.1995 (fila 41 vol I), adresa PMB nr. 3369/13.07.1998 (fila 43 vol I), Hotărârea nr. 844/18 mai 1998 a Comisiei M. București (fila 179), Hotărârea nr. 111/03.02.1994 a Comisiei M. București de validare a anexelor privind titularii îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate anexe în care figurează doar I. O. A. (fila 188).
Totodată, procesul verbal de punere întocmit la 13.07.1998 a fost emis exclusiv pe numele numitei I. A. O., ceea ce vine să confirme că singura petiționară luată în considerare ca titulară a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate a fost doar această persoană.
Ceea ce a îndrituit autoritățile competente în materia legilor fondului funciar să procedeze astfel a fost sentința civilă nr. 4054/26 mai 1995 a Judecătoriei Sector 4 București cu referire la obligarea Comisiei de fond funciar Sector 4 București și Comisiei M. București la emiterea titlului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha din București, ..
Pentru a se constata că această sentință ar fi făcut referire doar la recunoașterea calității de persoană îndreptățită la reconstituire alături de alți moștenitori, este necesar a se nota depunerea în condițiile Legii nr. 18/1991 a unei cereri de reconstituire de către acești moștenitori.
În speță, reclamanta a pretins că a formulat alături de sora sa cererea nr. 8791/1991. De asemenea, că a formulat cererea nr. 9378/1991.
Niciuna din aceste cereri nu a fost însă depusă la dosarul cauzei. Potrivit adresei nr. 375W/04.07.2012 aceste cereri figurează în Registrul de înscriere a cererilor formulate în baza Legii nr. 18/1991 însă s-a constatat că cererea nr. 8791/1991 e formulată de alte persoane (numiții L.) pentru un alt teren, iar cererea nr. 9378/1991 nu se mai regăsește.
În lipsa depunerii vreuneia din aceste cereri în materialitatea sa, tribunalul va aprecia că înscrisul depus la dosar constând în LISTA NOMINALĂ LEGEA 18 SECTOR IV SOLICITANȚI ÎN ORDINE ALFABETICĂ în care apar numerele de cerere 8791 și 9378 nu constituie dovada depunerii a unor cereri având conținutul expres al solicitării de reconstituire a unui anumit teren, în speță interesând terenul din .. Nu se poate construi pe acest tabel prezumția că reclamanta ar fi formulat cererea de reconstituire chiar referitor la terenul din ., având în vedere că nici măcar cererea depusă de I. O. A. nu a fost consemnată corect în tabel, deoarece cererea nr. 8791 a fost identificată ca fiind formulată de alte persoane și cu referire la alt teren, cu atât mai mult nu se poate lua în considerare că cererea nr. 9378/1991 ar fi fost formulată de I. M. vizând terenul din ..
Tribunalul a reținut însă depunerea unor cereri de chemare în judecată doar de către I. A. O. soluționate prin sentințele civile nr. 4054/26 mai 1995 a Judecătoriei Sector 4 București, sent civ. nr. 634/31.01.1996 a Judecătoriei Sector 4 București, decizia civilă nr. 763/26.06.1996 a Tribunalului București, sent civ. nr. 769/13.11.1996, decizia civilă nr. 77/13.03.1997 a Curții de Apel București, sent civ. nr. 382/11.09.1997 a Tribunalului București.
Lipsa contestării de către S. Sector 4 București a conținutului adresei nr. 1206/1993 este urmarea aspectului că această adresă nu a fost identificată în originalul ei. Prin urmare, S. nu a putut opune exemplarul original al adresei. Răspunsul Subcomisiei nu este apreciat de tribunal ca fiind o recunoaștere a introducerii unei cereri de reconstituire de către I. O. A. cu referire la terenul vizat de prezentul litigiu. Din adresa nr. 1206/1993 nu reiese numărul cererii vizate de răspuns.
Adresa nr.1206/1993 face mențiune de o anexă 19 în care ar figura destinatarul adresei (exprimarea din adresă figurați putea face referire și la persoana a doua singular) ca acționar la IAS Popești cu 2,25 ha din care 1,75 ha acțiuni și 5000 mp în folosință preluați de IAS cu proces verbal nr. 377/18.09.1959. Or, terenul astfel indicat nu corespunde datelor terenului solicitat a fi reconstituit în . nr. 992/11.04.1994, cererea de reconstituire depusă a vizat teren de 2,445 ha comasat în perimetrul CAP Jilava. Totodată, încheierea emisă de Notariatul de Stat în 1961 face referire la două suprafețe de teren arabil care au intrat în masa succesorală a defunctului I. D., anume_ mp și 3125 mp, ambele situate în . prin proces verbal nr. 68/29.04.1959 la Raionul 1 Mai Secția Agricolă. Adresa nr. 1206/1993 face referire la un proces verbal nr. 377/18.09.1959 prin care ar fi intrat 5000 mp din suprafața de 2,25 ha la IAs Popești. Nu se relevă astfel identitatea dintre suprafața de 2,44 ha vizată de sentința civilă nr. 4054/26 mai 1995 și suprafețele de teren din . Notariatului de Stat din 1961 și cu terenul indicat în adresa nr. 1206/1993.
Pentru această suprafață de 2,44 ha care a făcut obiectul sentinței civile nr. 4054/26 mai 1995 a JS4B, s-a aplicat de către S. de fond funciar sector 4 București reducerea de 35% și s-a stabilit că I. O. A. e îndreptățită la a primi 1,59 ha teren arabil. Într-adevăr, sent. civ. nr. 4054/26 mai 1995 a JS4B a avut ca obiect solicitarea numitei I. O. A. la obligarea la reconstituirea în favoarea sa a întregii suprafețe de 2,45 ha și nu numai la 1,59 ha.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat de către judecătorie că sentința civilă nu a statut expres asupra aspectului că I. O. A. este singura îndreptățită la reconstituire și nici nu s-a analizat acest aspect, fiind respinsă incidența autorității de lucru judecat în mod corect.
I. A. O. figurează însă ca titular unic al acțiunii soluționate atât în această cauză, cât și în cauzele următoare. Totodată I. O. A. figurează ca titular unic al tuturor cererilor soluționate de autoritățile competente: adresa nr. 992/11.04.1994 (fila 27 vol I dosar fond), adresă emisă de prefect nr. 1866/28.04.1995 (fila 40 vol I), adresă emisă de Prefect nr. 5752/17.10.1995 (fila 41 vol I), adresa PMB nr. 3369/13.07.1998 (fila 43 vol I), Hotărârea nr. 844/18 mai 1998 a Comisiei M. București (fila 179), Hotărârea nr. 111/03.02.1994 a Comisiei M. București de validare a anexelor privind titularii îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate anexe în care figurează doar I. O. A. (fila 188)
Hotărârile menționate precum și adresele menționate dovedesc aspectul că I. O. A. a efectuat demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate cu referire la terenul din . nume propriu. În niciuna din hotărârile pronunțate nu se face referire la alți moștenitori ori că I. A. O. ar fi depus cererea de reconstituire în nume personal și pentru sora sa, cu indicarea numelui.
Cererea nr._/29.11.2005 a avut ca obiect solicitarea reclamantei de rectificare a procesului verbal de punere în posesie a lui I. A. O. în sensul menționării sale ca titular al dreptului de proprietate în privința imobilului și eliberarea titlului de proprietate pe numele a două moștenitoare. S-a invocat în această cerere o eroare cu privire la procesul verbal de punere în posesie. Or, autoritățile competente, anume Primăria Sector 4 București prin C. competentă a răspuns prin adresa nr. 85W/26.06.2006 (fila 192 vol I) reclamantei că nu poate da curs solicitării în vederea includerii în procesul verbal de punere în posesie deoarece acesta a fost emis în baza sent. civ. 4054/26.05.1995 a Judecătoriei Sector 4 București sentință care obliga comisia de fond funciar să elibereze petiționarei I. A. O. titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de 2,45 ha din . sector 4 București.
Acest răspuns care echivala cu o soluție de respingere a solicitării de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei nu a fost atacat de aceasta din urmă în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991.
Titlul de proprietate a fost emis în anul 2008, mai precis la 06.05.2008. Cunoscând așadar răspunsul Subcomisiei de fond funciar în ce privește poziția de respingere a solicitării reclamantei, aceasta nu a invocat calitatea sa de persoană îndreptățită după primirea acestui răspuns. Reclamanta nu poate justifica astfel poziția sa procesuală de persoană interesată în anularea titlului de proprietate emis în 06.05.2008, câtă vreme a cunoscut refuzul de recunoaștere a calității pretinse încă din luna iulie 2006.
Împrejurarea că reclamanta a luat la cunoștință de poziția Subcomisiei Sector 4 București reiese însă din chiar cererea de rectificare a procesului verbal de punere în posesie. Procesul verbal de punere eliberat exclusiv pe numele I. O. A. putea fi atacat în condițiile Legii nr. 18/1991 de către I. M., în fața instanțelor de judecată, cu adăugarea pretenției sale privind calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire. Totuși, reclamanta nu a atacat acest proces verbal de punere în posesie și nici refuzul de a rectifica procesul verbal în termenele și în condițiile Legii nr. 18/1991.
Totodată, abia începând cu anul 2011, anume la 25.07.2011, face noi demersuri prin depunerea unei cereri la C. M. București în sensul de a se proceda la punerea sa în posesie cu privire la teren, deși cunoștea existența procesului verbal de punere în posesie emis exclusiv pe numele I. A. O., solicitând și emiterea titlului de proprietate. Acestea demersuri constituie acte de contestație asupra procesului verbal de punere în posesie 10.07.2008 și asupra refuzului de rectificare a acestuia, dar care nu pot reprezenta argumente în nulitatea titlului de proprietate nr._ emis în 06.05.2008.
Tribunalul a concluzionat că cererea nr._/29.11.2005 nu îndrituiește reclamanta la a pretinde nulitatea absolută a titlului de proprietate menționat în contextul omisiunii de formulare a plângerii împotriva refuzului de rectificare a procesului verbal de punere în posesie și respingerii așadar a constatării că ar avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire.
Al doilea argument al reclamantei a fost apreciat de asemenea ca neîntemeiat.
Referitor la aspectul că autoritățile competente au ignorat dreptul său indiviz de reconstituire, tribunalul a notat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991 art. 12 (forma în vigoare la momentul 1991), moștenitorii erau repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii cu privire la suprafețele de teren vizate de legea specială doar în condițiile depunerii cererilor de reconstituire. Este vorba de situațiile în care terenurile nemaifiind în circuitul civil, nu s-au mai regăsit în patrimoniul autorului la momentul în care s-a eliberat certificatul de moștenitor. Deoarece aceasta ar presupune o nouă dezbatere succesorală cât privește aspectul dacă moștenitorii au acceptat succesiunea cu referire la terenuri ca bunuri care ar intra ulterior în patrimoniul defunctului, legea nr. 18/1991 a instituit repunere în termenul de acceptare, doar moștenitorii care ar fi depus cereri de reconstituire urmând a fi considerați moștenitori ai defunctului în ce privește terenurile vizate de Legea nr. 18/1991. Reclamanta a pretins în baza certificatului de moștenitor nr. 95/1958 că este titulara dreptului la reconstituire, pretenție care nu își găsește fundamentul în dispozițiile Legii nr. 18/1991. Era necesar ca reclamanta să dovedească depunerea unei cereri de reconstituire în privința chiar a terenului din litigiu, ceea ce nu a fost dovedit așa cum s-a analizat anterior. Argumentul aduse de reclamantă este astfel constatat de tribunal ca neîntemeiat.
Pe de altă parte, judecătoria a apreciat că reclamanta pretinde dreptul său la reconstituire în nume propriu, iar nu ca moștenitor al autorului său, avansând ipoteza preluării de către CAP a terenului din chiar patrimoniul reclamantei și al surorii sale. Aceasta nu schimbă însă cadrul juridic în care reclamanta trebuia să depună în condițiile Legii nr. 18/1991 cerere privind dreptul pretins. Or, astfel cum s-a notat mai sus, din cererile invocate de reclamantă, cererea nr. 8791 și cererea nr. 9378 nu au fost probate din perspectiva depunerii și referirii la terenul din litigiu, iar cererea făcută în anul 2005 individual a fost soluționată prin respingerea solicitării de rectificare a procesului verbal de punere în posesie, soluție necontestată în termenul reglementat de Legea nr. 18/1991.
Judecătoria a notat că titlul de proprietate a fost eliberat de autoritatea necompetentă la nivelul anului 2008, anume Prefectul. Or, emiterea titlului de proprietate precum și emiterea procesului verbal de punere în posesie s-au efectuat în executarea dispozițiilor sentinței civile nr. 4054/26 mai 1995 care obliga Prefectura M. București (C. pentru Legea Fondului Funciar) la emiterea titlului de proprietate alături de Primăria Sector 4 București (C. pentru Legea Fondului Funciar). Titlul de proprietate nr._/06.05.2008 a fost emis de C. M. București în executarea sentinței civile, fiind semnat de președintele Comisiei, anume de Prefect.
Cererea de reconstituire a urmat procedura reglementată de Legea nr. 18/1991 și s-a constatat în sentința civilă incidența dispozițiilor art. 35 alin. 4 din Legea nr. 18/1991 (varianta inițial publicată în Monitorul Oficial) care articol în alineatul nu prevedea decât: atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. 2-5 se va face, prin decizia prefecturii, la propunerea primăriilor făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.
Reiese așadar că eliberarea titlului de proprietate a respectat atât hotărârea judecătorească pronunțată cât și dispozițiile Legii nr. 18/1991 art. 35 alin. ultim în forma în vigoare la momentul anului 2008. Așadar pe de o parte inițial se instituia emiterea titlului de proprietate prin decizia prefecturii, ulterior se instituie emiterea titlului de proprietate prin ordin al prefectului.
Emiterea unui ordin separat al P. pentru emiterea titlului constituie o chestiune formală în lipsa căreia emiterea titlului de proprietate de către C. M. București în baza art. 12 din aceeași lege în vigoare la nivelul anului 2008 (art. 12: 1) În scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți și eliberării titlurilor de proprietate, în fiecare comună, oraș sau municipiu, se constituie, prin ordinul prefectului*), o comisie condusă de primar. Comisiile comunale, orășenești sau municipale vor funcționa sub îndrumarea unei comisii județene, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta.). Acest din urmă articol stabilea că eliberarea titlurilor de proprietate revenea ca atribuție comisiilor conduse de prefect, iar ordinul prefectului din art. 36 alin. 6 se referă la o categorie specială, distinctă de terenuri, anume cele indicate în alin. 2-5), nu este sancționată cu nulitatea absolută.
S-a arătat în sentința civilă nr.4054/26 mai 1995 a JS4B că autorul reclamantei I. O. A. din dosar nr. 8569/1994 a stăpânit în proprietate suprafața de 2,45 ha și această suprafață exista în mod fizic fiind comasată în fostul CAP Jilava. C. M. București (căreia i se aloca și titulatură Prefectura M. București, fiind condusă de Prefect) a fost așadar avută în vedere ca organ competent să elibereze titlul de proprietate. Această chestiune a organismului pe deplin competent să elibereze formal titlul de proprietate nu este de natură să atragă nulitatea absolută, deoarece condiția asumării eliberării acestui act de către Prefect a fost îndeplinită prin semnarea sa. Așadar, este contrar principiului securității raporturilor juridice a anula titlul de proprietate doar pe temeiul chestiunii organului competent să îl elibereze.
Principiul securității raporturilor juridice este pe deplin reținut în speța de față și din perspectiva împrejurărilor de fapt ale speței. Cu excepția adresei nr. 1206/01.03.1993 în privința căreia nu s-a putut concluziona legătura efectivă cu terenul din litigiu, actele emise de Comisiile de fond funciar în procedura de reconstituire a terenului de 2,45 ha din . au fost adresate exclusiv pârâtei I. O. A.. Aceasta din urmă a fost și singura parte interesată în declanșarea și desfășurarea litigiilor pe parcursul întregii perioade 1995-2000 având drept . asupra suprafeței de teren. Reclamanta din speța de față, I. M. nu a dovedit depunerea cererilor nr. 8791 și nr. 9378 ca fiind în legătură cu acest teren și abia în anul 2005 înțelege, după decesul surorii sale, I. O. A., să solicite rectificarea procesului verbal de punere în posesie. În continuare nu depune plângere împotriva respingerii solicitării sale de rectificare și abia în anul 2011, la trei ani de la emiterea titlului de proprietate din anul 2008, efectuează demersuri având drept scop constatarea nulității absolute a titlului. Între timp, moștenitoarea titularei dreptului la reconstituire în exercitarea atributelor proprietății, a vândut suprafața de teren, ceea ce concluzionează că titlul de proprietate a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
Se notează în acest context factual, de neignorat de către tribunal, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului extrem de relevantă și care a reținut în cauzele B. c. României, Toșcuță și alții c. României, cauza I. C. c. României, cauza S. M. c. României, cauza B. c. României încălcarea, prin acțiuni ale autorităților naționale, a însuși dreptului de proprietate garantat de art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, acțiuni prin care primarii fie demarau anulări de titluri de proprietate după perioade îndelungi de recunoaștere a titlurilor, fie instanțele naționale anulau titluri de proprietate valabile pentru îndelungi perioade de timp și ale căror efete juridice s-au produs.
Tribunalul a reținut pe cale de consecință că recursurile sunt fondate. În considerarea celor reținute, va fi schimbată sentința pronunțată în parte în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Față de constatarea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, a apreciat tribunalul că cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții M. D. și M. A. F. P., formulată în sprijinul apărărilor invocate de pârâtă, a fost admisă.
Tribunalul a menținut dispozițiile judecătoriei privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a Instituției P. M. București și a Comisiei M. București ca neîntemeiate. Titlul de proprietate a fost eliberat în condițiile deja analizate, de către C. M. București, prin urmare motivele de nulitate absolută a titlului au fost în mod corect opuse acesteia. Totodată, dispozițiile art. 35 alin. ultim din Legea nr. 18/1991 în varianta inițial publicată în Monitorul Oficial precum și dispozițiile art. 36 din varianta legii publicată în anul 2008 (anul emiterii titlului de proprietate) instituie atribuții distincte în sarcina P., acesta avizând legalitatea emiterii titlului prin decizie, respectiv ordin. Invocând aceste reglementări, reclamanții au pretins afectarea titlului de proprietate de nulitate absolută pentru neemiterea de către Prefect a ordinului prevăzut de lege (aspect reținut ca nefondat de către tribunal), așadar au justificat identitatea dintre persoana căreia îi opun nulitatea invocată și persoana chemată în judecată.
Împotriva acestei decizii de recurs, la data de 31.03.2015 a formulat cerere de revizuire I. M. Laurenția care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat următoarele:
Privitor la legea de procedura aplicabila, apreciază incident art. 24 din N.C.P.C., cu unele rezerve.
Privitor la motivul de revizuire revizuienta opinează ca este vorba de dispozițiile art. 509 al. (1) pct. 8, încălcate prin decizia civila nr. 753/26.02.2015 a Tribunalului M. București.
Cert este că sentința civilă nr.4054/26.05.1995 si decizia civilă nr.753/26.02.2015 s-au soluționat sub incidenta C. proc. civ. 1865, de unde si opinia pe care o supune instanței privind competența materială, respectiv,
Daca veți aprecia ca este incident C. proc. civ. 1865, motivul de revizuire este art.322 pct.7, termenul este de o luna de la pronunțarea ultimei hotărâri, iar instanța competenta este Curtea de Apel București, ca instanța mai mare in grad in raport cu instanța care a pronunțat cele doua hotărâri (judecătoria si tribunalul) ;
Daca veți aprecia ca este incident NCPC, motivul de revizuire este art.509 al. (1), pct. 8, termenul este de o luna de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri (calculat de la 26.02.2015), iar instanța competenta material este Tribunalul M. București, conform art. 510 al. (2) NCPC.
Pe fondul cauzei
Cu privire la condițiile pe care le induce atât art. 322 pct. 7 cât si art. 509 al. (1) pct. 8, practica judiciara, in consens cu doctrina, au decelat ca relevante următoarele condiții care configurează autoritatea de lucru judecat, respectiv: hotărârile potrivnice sa fie pronunțate in cauze, dosare diferite; sa aibă aceleași părți, in aceeași calitate, același obiect si cauza; condiția ca autoritatea de lucru judecat sa nu fi fost invocata in al doilea litigiu si chiar daca ea a fost invocata sa nu existe o pronunțarea asupra acesteia.
Consecința legala a constatării întrunirii acestor condiții este anularea celei din urma hotărâri. Despre s. civ. nr. 4054/1995, prima hotărâre, veți constata ca s. civ. nr. 6468/21.11.2007, statuează, esențial ca "reclamanta V. E. a dobândit aceleași drepturi ca si reclamanta lIiescu O. A., a cărei continuatoare este in calitate de legatara universala",referindu-se la drepturile surorii sale, coproprietara cu revizuienta obținută prin sentința civilă nr.4054/26.05.1995.
Chiar fără a cunoaște sentința civilă nr.6468/21.11.2007 (s.n. - V. E. nu avea interes sa o depună) instanța de fond din dosarul nr._/4/2011 dezleagă unitar acesta problema de drept, in spiritul s. civ. nr. 6468/2007 care, la randu-i, confirma s. civ. nr. 4054/1995 ca având autoritate de lucru judecat.
Instanța de recurs din dosarul nr._/4/2011, evocând fondul, admite in parte toate recursurile si respinge acțiunea sa, revizuienta din prezenta cauza (fosta reclamanta), cu consecința pierderii dreptului propriu de coproprietara a cotei de 1/2 din suprafața de teren intravilan de 2,45 ha, reconstituit prin s. civ. definitiva nr. 4054/26 mai 1995 hotărâre in favoarea coproprietății. Deși a stat in judecata, ca reclamanta, doar sora sa, autoarea lui V. E., hotărârea nr. 4054/1995 menținuta cu motivarea autorității de lucru judecat prin s. civ. nr. 6468/2007 avea si are efectele prevăzute de art. 643 NCC câtă vreme s-a reconstituit un bun coproprietate al surorilor I., moștenit după tată, din care una autoarea lui V. E.. Prin cea de-a doua hotărâre, respectiv decizia nr.753/26.02.2015, Tribunalul M. București admite recursurile părților din dosarul nr._ /4/2011, identice parțial cu cele din dosarul nr. 8569/1994 al Judecătoriei Sector 4 București (s.n.- judecata pentru reconstituire a început in dos. nr. 208/1994 al TMB, cauza s-a declinat pe temeiul Legii nr. 18/1991 la Judecătoria Sector 4 unde s-a înregistrat sub nr.8569/1994 si s-a finalizat prin s. civ. 4054/26.05.1995).
De menționat ca intervenienții au făcut corp comun cu pârâta V. E. in a doua cauza, iar "in analiza autorității de lucru judecat noțiunea de parte trebuie interpretată in sens larg" (Ia fel retine s. civ. 6468/2007), iar in cazul litigiilor de fond funciar in dosarul nr. 8569/19,94 au figurat ca reclamanta lliescu A. - O., iar ca pârâți C. pentru Legea Fondului Funciar si Prefectura M. București (C. pentru Legea Fondului Funciar).
In dosarul nr._/4/2011 a figurat ca reclamanta lIiescu M. Laurenția, iar ca pârâți V. E. (continuatoare lui I. A. O.), S. Locala, C. M. București, Instituția P. M. București. Intervenienții, pârâții de la pct. 2 si 6 au făcut intervenție accesorie in favoarea pârâtei de la pct.1, deci o singura parte.
. exista identitate totala de părți întrucât:
- lIiescu A. - O., reclamanta din primul litigiu, reconstituind o coproprietate este cunoscut principiul ca intre ei înșiși, in justiție, coproprietarii își reprezintă reciproc interesele, cu sau fără mandat, iar hotărârea favorabila profita coproprietății, deci tuturor coproprietăților lor, in sensul art. 643 NCC.
In consecința, lIiescu A. - "O. a reprezentat si interesele actualei revizuiente, inclusiv pe a celei care avea sa-i fie moștenitoare, deci continuatoarea in calitate de legatara universala - V. E..
- Privitor la părțile din dosarul nr. 8569/1994 si_/4/2011 ele sunt aceleași întrucât nu se poate susține ca S. vs. Comisie si C. M. vs. Prefectura M. București, in materia Legii nr. 18/1991, ar putea fi considerate entități sau părți procesuale distincte.
Privitor la obiect si cauza, in dosarul nr. 8569/1994 si dosarul nr._/4/2011 exista identitate atât in ce privește obiectul cât și cauza. In ambele cauze revizuienta a urmărit reconstituirea cotei proprii de 1/2 din totalul de 2,45 ha; teren intravilan, iar in dosarul nr._/4/2011 același lucru, prin anularea titlurilor de proprietate si proceselor verbale de punere in posesie care erau reconstituite integral in favoarea paratei V. E., deși in virtutea art. 888 C. civ. ea nu putea moșteni mai mult decât 1/2 din coproprietate, dreptul autoarei sale - sora sa, fapt potrivnic stabilit prin dec. civ. nr. 753/26.02.2015 care i-a conferit întregul.
Însăși s. civ. nr. 6468/21.11.2007, identificata in 23.03.2015 prin investigații, arată ca încă din 2007 V. E. a avut intenția de a-si apropia întregul, fapt sancționat de instanță prin respingerea acțiunii si reținerea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. nr. 4054/26.02.1995.
Precizare: Hotărârea nr. 2966/20.03.2014 care a soluționat fondul cauzei in dosarul nr._/4/2011 dezleagă unitar chestiunile expuse, exact in spiritul s.civ. nr._ care trimite la s.civ. nr.4054/1995.
Din acest punct de vedere susține ca are in vedere si autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor definitive, contrazise prin dispozitivul dec.civ. nr.753/26.02.2015.
Pentru motivele expuse, revizuienta solicită admiterea cererii in principiu si, pe fond, anularea deciziei civile nr.753/26.02.2015 pe motivul ca încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri - s. civ. nr. 4054/26.05.1995 a Judecătoriei Sector 4 București.
Solicită: atașarea dosarelor nr. 8569/1994 al Judecătoriei Sector 4 București si dosar nr._/4/2011 al Judecătoriei Sector 4 București.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului i decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, reține următoarele:
Examinând cererea de revizuirea, Curtea constată că petenta s-a întemeiat pe prevederile art 322 pct 7 cod procedură civilă.
Potrivit acestor dispoziții procedurale, revizuirea este posibilă în cazul în care există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau grade diferite, în același litigiu, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Ratiunea reglementarii acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se inlatura incalcarea principiului puterii lucrului judecat, în ipoteza în care instantele au dat solutii contrare in dosare diferite, dar avand acelasi obiect, aceeasi cauza si aceleasi parti. În astfel de situatii executarea hotararilor este imposibila, ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevaleaza de hotararea care ii este favorabila, iar iesirea din situatia anormala, creata de existenta hotararilor potrivnice, nu se poate realiza decat prin revizuirea ultimei hotarari care infrange principiul autoritatii lucrului judecat.
Din economia dispozițiilor art 322 pct 7 cod procedură civilă rezultă cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca a fi admisibilă calea de atac extraordinară de retractare: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, în sensul că trebuie să existe tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză, hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate în dosare diferite.
Totodata, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotarâri este conditionata de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, sa nu se fi invocat puterea de lucru a primei hotarâri sau, chiar daca aceasta a fost invocata, instanta sa fi omis solutionarea exceptiei.
Pentru o analiza completă a caracterului contradictoriu al hotărârilor invocate în cererea de revizuire, Curtea apreciază că trebuie pornit de la fizionomia instituției juridice a autorității de lucru judecat, având în vedere că menirea acestui caz de revizuire este aceea de a proteja respectarea acestei instituții, fiind reglementat de normele procesuale ca un mijloc eficient de înlăturare a actului jurisdicțional pronunțat cu încălcarea acestui principiu.
Așa cum se arată în doctrină, hotărârea judecătorească are, pe lângă efectele substanțiale( constând în rezultatul aplicării normei juridice la situația de fapt concretă) și efecte procesuale, printre care se numără și autoritatea de lucru judecat, în sensul că își produce efectele în raporturile dintre părți și avânzii cauză a acestora( cum ar fi succesorii universali și cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari, creditorii ipotecari și privilegiați, asimilați creditorilor chirografari), fără a fi posibilă reluarea verificării jurisdicționale asupra aspectelor tranșate. Autoritatea de lucru judecat este apreciată ca fiind cel mai important efect de natură procesuală a hotărârii judecătorești, beneficiind de acest efect atât hotărârile prin care se tranșează în tot sau în parte fondul litigiului cât și cele care statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident, cu precizarea că se înscriu în această categorie acele acte jurisdicționale, care au realizat acest lucru de o manieră ce nu mai permite readucerea cauzei în dezbaterea judiciară. În ipoteza în care instanța se pronunță pe o excepție, pentru a fi incidentă instituția autorității de lucru judecat este necesar să nu fie vorba de o hotărâre care nu rezolvă diferendul dintre părți datorită unor împrejurări de ordin formal, ce au împiedicat instanța să ajungă la dezbaterea în fond a cauzei. În egală măsură, autoritatea de lucru este atașată și acelor hotărâri prin care se statuează asupra unei chestiuni litigioase, soluționate în cuprinsul considerentelor.
Așa cum relevă doctrina de specialitate, efectele autorității lucrului judecat îmbracă două forme: pozitivă, în sensul că oricare dintre părți și avânzii lor cauză poate opune lucru definitiv judecat într-un alt litigiu, dacă există o legătură suficientă între cele două cauze și negativă, în sensul că împiedică o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridic și același obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată în acest mod lipsa de contradicții între dispozitivele hotărârilor judecătorești.
Identitatea de obiect presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic imediat cu cel dedus judecății anterior, formularea aceleiași pretenții, nu numai cu privire la obiectul material ci și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Pentru a stabili existența identității de obiect, trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu ceea ce a stabilit instanța anterior.
Pentru a exista identitate de cauză este necesar să se regăsească același fundament( act sau fapt juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificarea se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii. În privința fundamentului faptic al cauzei deduse judecății, instanța nu poate trece peste acesta, dar în privința încadrării în drept a faptelor, judecătorul are posibilitatea și obligația legală, totodată, de a da calificarea juridică corectă, cu excepția situației în care părțile prin acordul lor expres de voință au stabilit calificarea juridică a situației de fapt prezentate judecății. Se mai impune a se mai preciza că nu trebuie confundată cauza cu scopul urmărit prin introducerea acțiunii, deoarece este posibil să se tindă la obținerea aceleiași finalități dar pe temeiuri juridice diferite, ceea ce nu permite reținerea autorității de lucru judecat și, de asemenea, nu trebui făcută confuzie între cauza și dreptul subiectiv a cărui valorificare de urmărește prin demersul judiciar. În egală măsură, trebuie făcută distincția corespunzătoare între cauza cererii și mijloacele de probă, cu consecința că, în ipoteza în care într-o a doua acțiune nu se invocă un nou temei juridic al dreptului subiectiv, ci doar un nou mijloc de probă a acestuia, se va reține identitatea de cauză.
Identitatea de părți presupune prezența acelorași persoane, în aceeași calitate juridică, deoarece lucru judecat nu poate profita sau dăuna terților, în sensul că nu este permisă extinderea autorității de lucru judecat asupra unor persoane care nu au fost parte în proces și nu s-au putut apăra și nici nu au calitatea de avânzi cauză a părților, care vor suporta în anumite limite efectele hotărârilor judecătorești date fiind raporturile juridice în care se găsesc cu părțile litigante. Ceea ce interesează nu este prezenta fizică a părții ci calitatea sa juridică, adică aceea în temeiul căreia participă la proces.
Făcând aplicarea în cauză a acestor aspecte teoretice, Curtea constată că revizuienta face referire la două cauze. Prima a fost finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr 4054/1995 de către Judecătoria Sector 4 București, prin care s-a soluționat favorabil cererea reclamantei I. O. A., formulată în contradictoriu cu C. locală și, respectiv cea județeană, de fond funciar, soluția fiind aceea de admitere a plângerii și de constatare a îndreptățirii reclamantei de a obține titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, pârâții fiind obligați la eliberarea titlului. Cea de-a doua, cea în care s-a pronunțat decizia revizuită, are ca obiect anularea titlului de proprietate emis, în urma punerii în executare a sentinței civile nr 4054/1995 a Judecătoriei Sector 4 București și a proceselor verbale de punere în posesie, precum și obligarea pârâților( cele două comisii locală și județeană de fond funciar) să emită un nou titlu de proprietate în care reclamanta să figureze drept coproprietară cu defuncta I. O. A.( unica reclamantă din cadrului primului proces) asupra aceleiași suprafețe de teren. S-a mai cerut totodată și ieșirea din indiviziune în cote egală între reclamantă și pârâta V. E., succesorul în drepturi al beneficiarului titlului de proprietate, a cărui anulare se cere. Se observă că reclamanta din dosarul finalizat prin decizia civilă nr 93/2015 a Tribunalului București, ce constituie obiectul revizuirii din prezenta cauză, este I. M., soră și coindivizară cu I. O. A., reclamanta din primul proces. Examinând comparativ cele două cauze, din perspectiva identității celor trei elemente, se constată că această cerință nu este întrunită, în condițiile în care persoana reclamantului este diferită în cele două dosare, așa cum s-a evidențiat deja în cele ce preced, iar calitatea acestora de surori, respectiv de copărtașe nu este de natură să configureze o altă concluzie, având în vedere că fiecare urmărește să-și valorifice un drept propriu. În egală măsură, Curtea constată că, din considerentele sau dispozitivul sentinței civile nr 4054/1995, nu rezultă că reclamanta ar fi acționat și în calitate de reprezentant al surorii sale.
În privința obiectului celor două dosare, Curtea constată că deși s-ar putea reține o identitate parțială, sub aspectul capătului de cerere referitor la emiterea titlului de proprietate asupra aceluiași lot de teren, acest aspect, ca de altfel și identitatea temeiului său juridic( reprezentat de dispozițiile speciale ale legilor de reparație în materia fondului funciar), nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, în privința admisibilității revizuirii, având în vedere că nu este îndeplinită cerința identității de părți, potrivit celor expuse anterior.
Așa cum rezultă cu claritate din sentința civilă nr 4054/1995, recunoașterea îndreptățirii la emiterea titlului de proprietate în temeiul legii 18/1991 s-a realizat exclusiv în favoarea reclamantei I. O. și nu în favoarea coproprietății, potrivit susținerilor lipsite de suport ale revizuientei, în condițiile în care nu s-a reținut în considerentele sentinței că notificarea depusă în temeiul legii speciale s-ar fi formulat de către reclamanta I. O. împreună cu sora și nici că acțiunea ar fi fost formulată de reclamantă, atât în nume propriu cât în calitate de reprezentant al surorii sale. Curtea are de asemenea în vedere dispozițiile legii speciale, care derogă, prin prevederile art 12 din legea fondului funciar, în forma în vigoare la acea dată, de la regimul de drept comun al coproprietății.
În egală măsură, din analiza motivării deciziei revizuite, rezultă că instanța de recurs a cercetat chestiunea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4 București, confirmând legalitatea soluției primei instanțe pe acest aspect, în sensul că în mod corect a fost respinsă incidența acestei instituții.
Concluzionând în sensul că nu este îndeplinită condiția triplei identități de elemente, Curtea, raportându-se la prevederile art 322 pct 7 coroborat cu dispozițiile art art 326 alin 3 cod procedură civilă, constată că este inadmisibilă cererea de revizuire, urmând a fi respinsă ca atare.
Se va lua act că intimații P. M. și M. D., precum și S. locală de aplicare a legii 18/1991 și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata, prin raportare la prevederile art 274 cod procedură civilă, trebuie recunoscut dreptul intimatei V. E. la recuperarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat ( solicitat în cuantum de 5500 lei).
În ceea ce privește evaluarea onorariului avocațial din perspectiva prevederilor art 274 alin 3 cod procedură, care conferă instanței posibilitatea reducerii, respectiv majorării onorariului de avocat, în raport de anumite criterii: valoarea litigiului și munca depusă de avocat, Curtea apreciază că sunt incidente aceste dispoziții procedurale, impunându-se cenzurarea cuantumului onorariului de avocat din această perspectivă. Deși textul de lege face referire expres doar la două aspecte: valoarea litigiului și munca prestată de avocat, Curtea reține că această enumerare nu poate fi calificată drept limitativă, ci exemplificativă, deoarece scopul acestei norme juridice este aceea de a conferi organului judiciar un drept de apreciere asupra prestației apărătorului, reflectată în onorariul de avocat, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante și particulare fiecărei spețe în parte, atunci când este cazul, pentru a se ajunge la o concluzie cât mai obiectivă și fidelă realității.
În acest sens, relevante sunt și alte criterii de apreciere, cum ar fi volumul de muncă al avocatului, gradul de dificultate și complexitate al cauzei, durata procedurii, diligențele depuse de avocat personal în vedere administrării probatoriului, prezența acestuia la termenele de judecată acordate de instanță. Făcând aplicarea acestor criterii în cauza de față, Curtea constată că în faza procesuală a judecății căii extraordinare de atac, s-au acordat mai multe termene de judecata( 5) în vedere atașării dosarelor în care s-au pronunțat hotărârile pretins a fi contradictorii, scop în care organul judiciar din oficiu a depus diligențe, prin emiterea de adrese oficiale. Având în vedere că, în afară de formularea întimpinării, soluționarea prezentului dosar nu a presupus administrarea de probatorii din partea intimatei și că, prin raportare la situația de fapt și de drept din cauză, litigiul prezintă un grad de dificultate mediu, Curtea apreciază, dând eficiență tuturor criteriilor anterior menționate, că suma de 5500 lei se dovedește a fi prea mare
astfel că se impune reducerea onorariului avocațial, în temeiul dispozițiilor art 274 alin 3 cod procedură civilă.
Față de toate aceste considerente, reținând și faptul că onorariul de avocat trebuie să se supună și cerinței rezonabilității, Curtea, conferind relevanța cuvenită tuturor acestor criterii și aspecte, consideră că acordarea sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, nu este de natură să răspundă acestor exigențe și să păstreze un just echilibru între interesul părții care a avansat cheltuielile, de a și le recupera integral sau cel puțin într-o proporție rezonabilă și interesul părții care pierde procesul de a nu fi obligată să suporte cheltuieli de judecată nereale, nenecesare (inutile) și nerezonabile. Așa cum rezultă din analiza criteriilor de stabilire a onorariului de avocat, cele două interese contrarii ajung să fie în echilibru atunci când cerința rezonabilității este respectată din perspectiva ambelor interese aflate în concurs, aceste criterii constituind de fapt numitorul comun, în temeiul căruia trebuie exercitată cenzura asupra cererilor contradictorii ale părților litigante.
Pe cale de consecință, se apreciază că suma de 1000 de lei este de natură să răspundă tuturor acestor cerință și să asigure un just echilibru între interesele contrarii ale părților în litigiu, astfel că revizuienta urmează a fi obligată la plata acestei sume către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente acestei faze procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta I. M. LAURENȚIA cu domiciliul ales la Cabinetul Individual de Avocatură „C. E. Mihael” în T., ., nr.56, județ G. împotriva deciziei civile nr.735R/26.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._/4/2011 în contradictoriu cu intimații V. E., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, S. LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR NR. 18/1991 - SECTOR 4 BUCURESTI, cu sediul în București, ..6-16, sector 4 și cu sediul ales în București, ..52A, . la Mușătescu, S. și Asociații S.P.A.R.L., C. M. BUCURESTI DE APLICARE A LEGII NR.18/1991 SI LEGII NR.1/2000, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr.1, . 1, INSTITUTIA P. M. BUCURESTI, cu sediul în București, Piața Presei Libere, nr. 1, . 1 și intervenienții în interesul pârâtei V. E., M. A. – F. – P. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 și M. D., cu domiciliul în București, Calea Moșilor, nr.227, ., ..
Obligă revizuienta să plătească intimatei V. E., cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei cu aplicarea art.274 alin.3 C..
Ia act că intimații P. M., M. D. și S. de Aplicare a Legii nr.18/1991 și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.I.S.
Tehnored.C.S./I.S.
10 ex.
T.B. Secția a III-a Civilă – R.M.C.
- I.I.
- L.C.
Jud. sector 4 București - C.P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 163/2015. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 558/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
