Anulare act. Decizia nr. 273/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 273/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 17356/236/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.273R
Ședința publică de la 27 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. A. P. împotriva deciziei civile nr.213/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. T. SA – Sucursala G., cauza având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă prin mandatar B. C.-N., care depune procură la dosar, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că intimata-pârâtă a depus întâmpinare în 2 exemplare, prin e-mail, prin care invocă excepția tardivității recursului, excepția netimbrării recursului și excepția nulității acestuia.
Se înmânează mandatarului recurentei-reclamante un exemplar de pe întâmpinare.
Mandatarul recurentei-reclamante arată că are studii juridice și poate pune concluzii asupra excepțiilor invocate de intimata-pârâtă.
Curtea acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate de intimata-pârâtă și, totodată, pe fondul cauzei.
Mandatarul recurentei-reclamante solicită respingerea excepției tardivității recursului. Arată că inițial a primit hotărârea instanței de apel cu mențiunea „definitivă”, după care i s-a comunicat încheierea de îndreptare a erorii materiale în sensul că hotărârea este dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Astfel, a formulat recurs după 3 zile de la primirea celei de-a doua hotărâri. Este adevărat că termenul de atac curge de la comunicarea hotărârii, dar prin prima hotărâre s-a stabilit că este definitivă, după care i-a fost comunicată încheierea de îndreptare a erorii materiale și a formulat calea de atac. Apreciază că recursul este introdus în termenul legal.
Solicită respingerea excepției netimbrării cererii de recurs, având în vedere că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.15 lit „e” din Legea nr.146/1997, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, astfel încât nu se timbrează calea de atac.
Cu privire la excepția nulității recursului, solicită respingerea acesteia ca nefondată.
Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.6338 din 09.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei G. s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. A. P., în contradictoriu cu pârâta B. T. SA Sucursala G.; a obligat pârâta să încheie act adițional la contractul de credit nr.2019/26.02.2008 modificat prin actul adițional nr. 2/19.09.2010 potrivit disp. art.37 al. 1 lit. a și art.38 al. 3 din OUG nr.50/2010 privitor la condițiile ce guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului și formula de calcul a acesteia.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond, analizând materialul probator administrat, a reținut următoarele:
Prin contractul de credit nr. 2019/26.02.2008 pârâta B. T. SA Sucursala G. i-a acordat numitului Apur C. G. în calitate de împrumutat un credit de 21.000 RON pe o durată de 120 luni pentru refinanțarea unui alt credit .
Contractul respectiv a fost semnat în calitate de garanți de reclamanta A. A. P. și de numita Apur I. Florența, care s-au obligat în nume propriu să achite orice sume pe care împrumutatul le avea de plată pentru bănci avându-și originea în acest contract, menționând că renunță la beneficiul de diviziune și discuțiune și răspund solidar cu împrumutatul de plata sumelor datorate băncii.
În cuprinsul contractului de credit există inserat art. 2.3 „Forme de utilizare”, având următorul conținut: Creditul va fi pus la dispoziția Clientului după semnarea prezentului contract, sub forma unei limite maxime de creditare acordata . de credit. Suma Creditului va fi creditata în contul Clientului nr.R028BTRL01901201F80566XX, dupa îndeplinirea tuturor condițiilor suspensive din contract.
Creditul poate fi utilizat sub forma de împrumut la termen, printr-o singura tragere/mai multe trageri, efectuata pe baza de cerere din partea Clientului. Tragerea va fi efectuata la data indicata in cererea de utilizare. Creditul va trebui utilizat potrivit destinației declarate, nu mai târziu de_ („Data Limita"). In cazul in care se depășește acest termen, B. va putea sa anuleze Creditul, încasând dobânda pe perioada scursa de la data disponibilizării.
La creditul contractat, Clientul plătește o dobânda fixa de 11.50 % pe an în primele 6 luni. din luna a șaptea de creditare si pana la rambursarea integrala a creditului va fi variabila, nivelul acesteia fiind stabilit in raport cu costul resursei si se va aplica la creditului existent la data modificării dobânzii din dobanda fixa în dobanda variabila.
La data prezentei nivelul dobânzii variabile in raport cu costul resursei este de 14.50 % p.a. indexabila.
Schimbarea nivelului dobânzii se poate face la initiativa băncii ca efect al politicii acesteia in raport cu costul resursei si se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii.
Graficul de rambursare se va modifica dupa primele sase luni, datorita modificării procentului de dobanda ( prevederea art 2.4, alin 1).
Clientul este obligat sa se prezinte la B. pentru primirea unui nou grafic de rambursare actualizat cu nivelul noii dobânzi, grafic care va sta la baza rambursarii creditului.
Privitor la dobândă, în art. 2.4 din contract de prevede că la creditul contractat, clientul plătește o dobândă fixă de 11,50% in primele 6 luni. din luna a șaptea de creditare si pana la rambursarea integrala a creditului va fi variabila, nivelul acesteia fiind stabilit in raport cu costul resursei si se va aplica la creditului existent la data modificării dobânzii din dobanda fixa in dobanda variabila.
La data prezentei nivelul dobânzii variabile in raport cu costul resursei este de 14.50 % p.a. indexabila.
Schimbarea nivelului dobânzii se poate face la initiativa băncii ca efect al politicii acesteia în raport cu costul resursei si se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii, iar art. 2.5 stabilește dobânda anuală efectivă(D.) lan momentul încheierii contractului la 18.60 % ce se poate schimba în condițiile modificării ratei dobânzii curente.
De asemenea în cuprinsul art. 2.7”Comisioane” s-au prevăzut următoarele clauze:
„Clientul va plăti Băncii comision de acordare, de 525.00 RON, din suma creditului platibil la semnarea prezentului contract de credit.
-un comision de gestiune lunar de: 0.30%, din valoarea creditului in sold, platibil in primele 6 luni de creditare.
-comision de rambursare anticipata prin refinantare de la alte băncii, 1 % din suma rambursata.
-un comision de rescadentare, reesalonare a Creditului, de 1.00 %, din suma creditului rescadentat, reesalonat, platibil la semnarea unui act adițional la prezentul contract
- comision pentru plata in avans calculat la valoarea creditului plătit anticipat:
- 3 % pentru rambursare anticipata in primul an
- franco pentru rambursare anticipata începand cu al 2-lea an
Aceste comisioane vor fi neretumabile. B. va debita automat contul Clientului cu fiecare dintre aceste comisioane la data cand acestea devin datorate, semnarea prezentului contract reprezentând o autorizare in avans din partea Clientului pentru o astfel de debitare. In cazul in care nu exista suficient disponibil li se va aplica dobanda majorata. Nivelul comisioanelor va putea fi modificat de către Bancă prin decizie interna si comunicat Clientului, fara ca acest lucru sa constituie un amendament la prezentul contract, fara a fi necesara încheierea unui act adițional.
Totodată contractul cuprinde și art. 4 „Rata majorată” care prevede că orice sumă care nu este plătită la scadență (fara deosebire dupa cum scadenta este cea specificata in contract sau rezulta prin declararea anticipata a scadentei sau in alt mod), indiferent daca aceasta reprezintă suma principala, dobanda, comisioane, costuri sau speze conform Documentelor de Finanțare, va atrage plata de dobânzi majorate, pentru perioada începand cu data scadentei si pana la data plații integrale, la o dobanda egala cu 30.00 % pe an, fara ca aplicarea unor asemenea dobânzi majorate sa prejudicieze alte drepturi sau remedii conferite Băncii in temeiul Documentelor de Finanțare, Condițiilor Generale de Afaceri ale Băncii si legislației aplicabile.
Contractul de credit a suferit o singură modificare prin actul adițional nr. 1/16.12.2008, prin care începând cu data de 16.12.2008 se modifică procentul de dobândă de la 16% p.a la 17% p.a, după ce în prealabil împrumutatul a fost notificat în acest sens, dar nu s-a prezentat la intimată pentru semnarea actului adițional.
Potrivit disp. art. 969 C.civ.vechi, în vigoare la momentul încheierii contractului, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ele putând fi revocate prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege, iar art. 970 din același act normativ prevedea că ele (convențiile) trebuie executate cu bună credință.
Instanța a reținut că atât împrumutatul cât și garanții fidejusori au semnat contractul de credit, ceea ce denotă faptul că au fost de acord cu clauzele acestuia, neinvocând la acel moment existența unor clauze abuzive, împrumutatul a primit creditul, problema clauzelor abuzive ridicându-se după ce împrumutatul nu și-a mai îndeplinit obligația de restituire a creditului, iar intimata a întreprins demersuri în vederea asigurării răspunderii civile.
Instanța a reținut însă că pe parcursul derulării contractului a intrat în vigoare OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, prin care instituțiile de credit aveau obligația ca în termen de 90 zile de la . asigure conformitatea contractelor de credit aflate în curs de derulare cu dispozițiile acestui act normativ.
Potrivit disp. art. 1 al. 1 Legea 193/2000 orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Susținerea reclamantei că nu a avut cunoștință despre semnificația termenelor de renunțare la beneficiul de diviziune și discuțiune în cazul în care banca solicită plata de la ea nu prezintă relevanță în accepțiunea textului de lege, întrucât în cuprinsul clauzei respective s-a obligat să achite orice sume pe care împrumutatul le va avea de plătit băncii și va răspunde în solidar cu acesta de plata sumelor datorate băncii, ce reprezintă o clauză clară.
În privința disp. art. 9 ind. 3 lit. g și h din OUG nr. 174/19.11.2008 instanța reține că acest act normativ a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului de credit.
În acest sens intimata a notificat pe împrumutat să se prezinte în vederea încheierii actului adițional la contractul de credit conform prevederilor OUG 50/2010, urmând ca nesemnarea acestuia în termenul legal constituie acceptare tacită.
În cauză, a fost întocmit actul adițional nr. 2/19.09.2010 la contractul de credit nr. 2019/26.02.2008.
Potrivit disp. art. 37 al. 1 lit. a din OUG nr. 50/2010 în contractele de credit cu dobândă variabilă, dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata contractului, iar conform art. 38 al. 3 prevede că rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobânzii aplicate atunci când creditul nu înregistrează restanță, în cazul în care împrumutatul ori soțul/soția se află în una din situațiile enumerate în continuare de legiuitor.
Ori analizând actul adițional depus la dosar de către intimată filele 196-198, instanța reține că acesta nu respectă dispozițiile menționate din OUG 50/2010 privitor la condițiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului și formula de calcul a acesteia.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul A. A. P. și pârâtul B. T. SA – Sucursala G..
Prin decizia civilă nr.213 din 17.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului G., ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.
Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând apelul formulat de reclamantă, tribunalul a reținut următoarele:
Apelanta invocă prevederile art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, care prevăd că: 1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și care, împreună cu marja de profit, formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit dispozițiilor art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000 și ale Directivei sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
În speță, clauzele considerate de apelantă ca fiind abuzive, sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În ceea ce privește invocarea de către apelantă ca fiind abuzivă clauza privind renunțarea la beneficiul de diviziune și discuțiune, tribunalul reține că, solidaritatea poate avea ca izvor convenția părților sau legea.
Potrivit art. 6 al. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Contractul de credit nr. 2019 a fost încheiat la data de 26.02.2008.
În materie comercială, în reglementarea în vigoare la data încheierii contractului nr. 2019/2008, solidaritatea pasivă este prezumată. Astfel, art. 42 din Codul comercial prevede că, în obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidaricește, afară de stipulațiune contrarie.
Aceeași presumpțiune există și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială.
Așadar, prevederea din contract în sensul renunțării la beneficiul de diviziune și discuțiune, nu-și are rostul, nici nu ajută, nici nu deranjează părțile semnatare ale contractului.
Apelanta răspunde oricum în solidar, întrucât a garantat o obligație comercială, motiv pentru care nu beneficiază de beneficiul diviziunii și discuțiunii, deoarece codul comercial derogă de la prevederea respectivă din codul civil.
Ca atare, renunțarea la beneficii nu poate fi considerată o clauză abuzivă, deoarece nu se poate renunța la un drept pe care nu îl ai.
Cât privește informarea apelantei, în calitate de garant, de către bancă, apelanta pornește de la premisa eronată că lipsa informării sale afectează valabilitatea contractului de credit. Lipsa de informare a apelantei nu schimbă drepturile și obligațiile debitorului, iar modificările la contract îl priveau pe debitor, apelanta, în calitate de garant, trebuia să fie informată doar dacă se schimbau condițiile garanției sale.
Față de aceste considerente, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă.
În ceea ce privește apelul pârâtei B. T. SA Sucursala G., tribunalul reține următoarele:
La data de 21 iunie 2010 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care transpun și implementează în legislația națională Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008.
Conform art. 37 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2010, „dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/LIBOR rata dobânzii de referință a B.N.R., în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului".
Potrivit art. 95 alin. (1) din ordonanță, „Pentru contractele aflate în derulare, creditorii au obligația, ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență", iar potrivit alin. (2) „Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență".
Dispozițiile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate prin Legea de aprobare nr. 288 începând cu 2 ianuarie 2011, trebuie citite și interpretate în coroborare cu art. II alin. (l) din aceeași lege, care prevăd că „Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți".
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1656/2010 concluzionează în sensul că: ,,modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera ... decât de la data intrării in vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv", în acest sens fiind și prevederile art. II alin. (2) din Legea de aprobare a ordonanței de urgență.
Ca atare, în mod corect instanța de fond, constatând că actul adițional nr. 2 nu respectă dispozițiile menționate din OUG nr. 50/2010 privitor la condițiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului și formula de clacul a acesteia, a obligat pârâta să încheie act adițional la contractul de credit, potrivit dispozițiilor art. 37 al. 1 lit. a și art. 38 din OUG nr. 50/2010.
Împotriva deciziei a formulat recurs, reclamanta A. A. P. iar pârâta a formulat întâmpinare.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art.304 pct.9 Cod procedură civilă – 1865, în sinteză, s-au susținut următoarele critici:
Printr-un prim motiv s-a susținut că instanța de apel interpretând greșit textele legale invocate și a precedentelor judiciare a aplicat greșit aceste texte.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că față de argumentele instanței de apel temeiul juridic principal a fost clar determinat fiind OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată și modificată și completată prin Legea nr.193/2000 privind cauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, acte în vigoare la data semnării contractului de credit.
Referitor la OG nr.50/2010 recurenta arată că se aplică și contractelor în curs de derulare, fiind incidentă numai în ce privește eliminarea comisioanelor astfel că nu poate fi vorba de aplicarea retroactivă, cum a susținut instanța de apel.
Recurenta susține, față de dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000, în vigoare la data semnării actului, că nu se poate vorbi de legea părților în cazul contractului de credit ci de un contract de adeziune care a fost impus de intimată fără a se negocia clauzele contractuale.
Recurenta susține că raportul juridic intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor care atrage o . obligații în sarcina profesionistului printre care obligația de informare sau chiar de consiliere a clientului, în lipsa căreia clientul are dreptul la despăgubiri și la o acțiune în anulare a clauzelor abuzive.
Recurenta afirmă că, în calitatea sa de girant, nu a primit nici o informație din partea băncii despre situația în care debitorul principal refuză să plătească deși intimata afirmă că girantul are aceleași drepturi ca și debitorul principal.
Printr-un al doilea motiv, față de prevederile art.4 și art.13 – 14 din Legea nr.193/2000, recurenta afirmă că în contractul de credit exista mai multe clauze abuzive.
O primă clauză abuzivă susține recurenta privește clauza de stabilire a dobânzii prevăzute de art.2,3 și art.4 din contract, în sensul că nu este clară și precis stabilită. Se arată de recurentă, că inițial este o dobândă fixă de 11,50% pe an pentru primele 6 luni, după care se modifică în dobânda variabilă fără a se putea stabili cuantumul acesteia, iar dacă nu se achită ratele dobânda este de 30% pe an, conform art.4 din contract.
Cu privire la această clauză, recurenta susține că nu a fost niciodată notificată de neplata ratelor de către creditorul principal și pentru preluarea ratelor la dobânda inițială, nu la dobânda de 30%.
Recurenta afirmă că în momentul în care împrumutatul în calitate de consumator, a încheiat contractul, a acționat de pe o poziție inegală cu banca, contractul fiind de adeziune, împrumutatul neputând înlătura vreuna din decizie și fiind lipsit de posibilitatea de a negocia clauzele.
Se mai arată de către recurentă că față de dispozițiile art.93 lit.g pct.1,2 și 3 din OUG nr.174 din 19 noiembrie 2008, care modifică și completează art.II din OG nr.21/1992 precum și față de art.93 lit.h din OUG nr.174 din 19 noiembrie 2008 clauzele din contract de la art.2,3 și art.4 sunt abuzive și trebuie eliminate.
O a doua clauză abuzivă, susținută de recurentă, se referă la art.2,7, numit comisioane.
Se arată de recurentă că textul art.36 din OUG nr.50/2010 nu prevede comisionul de plată anticipată și deci și clauză prevăzută de art.2,7 din contract este abuzivă.
O a treia clauză abuzivă, susținută de recurentă, se referă la art.5.3 pct.2 din contractul de credit, în care se prevede obligarea la renunțarea beneficiului de diviziune și discuție.
Recurenta arată că noțiunea „beneficiu de discuțiune” sau „beneficiau de diviziune” în lipsa unei informării a consumatorului, încălca dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.193/2000 care obligă la inserarea de clauze pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Prin întâmpinare intimata a invocat excepția tardivității recursul, fiind declarat după epuizarea termenului stabilit pentru exercitarea căii de atac, excepția de netimbrare a recursului, excepția nulității recursului pentru lipsa cerințelor prevăzute de art.83 alin.3, coroborat cu art.13 alin.2 și art.87 alin.2, iar pe fond s-a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Excepția tardivității declarării recursului este fondată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv pentru următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă – 1865 modificat și completat, judecata unei cauze poate parcurge, după caz, două sau trei etape procesuale, respectiv, fond, apel și recurs.
Corespunzător celor trei etape procesuale, avem în faza apelului, caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de instanță, și caracterul irevocabil al hotărârii date în recurs.
În speță, Tribunalul G. a pronunțat sentința civilă nr.213 din 17 septembrie 2014 în dispozitivul căreia s-a menționat, caracterul definitiv al hotărârii, fără a se menționa și calea de atac prevăzută de lege. Această hotărâre a fost comunicată recurentei apelante reclamante la 20.11.2014.
La 18.11.2014, grefierul M. M. întocmește un referat în care precizează că în cuprinsul deciziei civile nr.213/17.09.2014 s-a strecurat o eroare materială, cu privire la calea de atac prevăzută de lege, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în apel.
Prin încheierea de ședință din 20.11.2014 instanța, din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr.213/17.09.2014, în sensul că la aliniatul 1 din dispozitivul deciziei se va trece: „În baza art.296 Cod procedură civilă, în loc de, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă ; cum din eroare s-a trecut; iar la aliniat 3 se va trece „cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, în loc de „definitivă, cum din eroare s-a trecut.
În speță deci avem două hotărâri, respectiv decizia civilă nr.213 din 17.09.2014 și încheierea din 20.11.2014 comunicată la 30.12.2014.
Cele două hotărâri au reglementat căi de atac separate, și anume decizia nr.213/17.09.2014 se atacă cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art.299 și 301 Cod procedură civilă, iar încheierea de îndreptare a erorii materiale se atacă cu recurs potrivit art.2813 coroborat cu art.299 și 301 Cod procedură civilă.
Se constată că recurenta a declarat recurs la 9.01.2015, deși calea de atac curge de la lege și nu de la hotărârea recurată cu mult peste termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă,recursul declarat împotriva deciziei civile nr.213/17.09.2014 va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurenta-reclamantă A. A. P. împotriva deciziei civile nr.213/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. T. SA – Sucursala G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 februarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
5.03.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
