Anulare act. Decizia nr. 106/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 106/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 3926/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.106A
Ședința publică de la 27 februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă C. M. M., cu domiciliul ales la avocat M. M., în București, ..16, ., ., împotriva sentinței civile nr.810/02.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. C., cu domiciliul în București, ., ., cauza având ca obiect „anulare act”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 20 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 27 februarie 2015.
CURTEA
Asupra cererii de apel reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 11.01.2012, reclamanta Chertișanu M. M. a chemat în judecată pe pârâții M. N. și M. C. pentru anularea contractului de întreținere nr. 873 din 27.07.2009 autentificat de BNP A. F. și pentru anularea actului adițional la contractul de întreținere nr. 194 din 24.02.2010 autentificat de același notar, acte încheiate între pârâți și defuncta M. N., bunica reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut lipsa discernământului defunctei pentru aprecierea conținutului și consecințelor juridice ale actelor încheiate.
Prin sentința civilă nr._ din 02.11.2012 Judecătoria Sectorului 2 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, având în vedere valoarea cererii, mai mare de 500.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 810 din 02.07.2014 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.
Pentru a pronunța sentința menționată, instanța de fond a reținut – ca urmare a analizei ansamblului probator administrat în cauză – că nu au fost identificate indicii de natură a pune la îndoială discernământul defunctei, la data încheierii contractelor a căror anulare se solicită în prezentul proces.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul București a declarat apel reclamanta pentru următoarele motive: a) în mod greșit instanța de fond nu a analizat și cererea de reziliere a contractului de întreținere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către pârâți, reținând că, această cerere era supusă taxei de timbru, deși au fost puse în discuție judiciară mai multe motive de nulitate a contractului pentru care nu se aplică un timbraj separat; b) lipsa discernământului nu conduce la inexistența consimțământului, ci la vicierea acestuia, aspect ce nu a fost soluționat de instanța de fond; c) actul adițional a fost încheiat în lipsa unui certificat medical valabil, care să ateste discernământul transmițătoarei.
Apelul nu este fondat.
Instanța de fond a reținut, în mod legal, că cererea de anulare a contractului și cererea de reziliere a aceluiași contract sunt cereri diferite ce impuneau un timbraj distinct pentru fiecare, nefiind în discuție cauze de anulare diferite pentru același contract. Anularea și rezilierea contractului sunt cauze diferite de desființare a convențiilor cu efecte diferite și probatoriu diferit, deoarece cauzele de anulare sunt distincte și se analizează în raport de data încheierii contractului cu referire la condițiile esențiale de încheiere a actului juridic, iar rezoluțiunea este o sancțiune ce presupune încheierea legală a contractului și se analizează în raport de modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, conducând la desființarea efectelor contractului pentru viitor, spre deosebire de nulitate, care este o sancțiune ce desființează însăși convenția și nu efectele ei.
De aceea, în mod legal, instanța de fond a impus timbrarea fiecărui capăt de cerere, conform art. 2 alin. (11)2 din Legea nr. 146/1997, aplicabilă la data investirii instanței și observând că cererea de reziliere a contractului nu a fost timbrată, a soluționat-o în limitele timbrajului potrivit art. 20 alin. 4 din legea menționată.
Instanța a avut în vedere, în prezentul proces, chiar aspectele invocate de reclamantă, privind lipsa discernământului bunicii sale defuncte, deoarece consimțământul acesteia a existat. Proba existenței discernământului a fost realizată în baza unor elemente de fapt și științifice a căror analiză coroborată a exclus orice dubiu sub aspectul inexistenței discernământului la data încheierii actului.
Nu era necesară, potrivit legii, efectuarea unei expertize psihiatrice a proprietarei, anterior încheierii actului de transmitere a bunurilor, deoarece actul este valabil în lipsa oricărei expertize psihiatrice, orice persoană fiind prezumată că are discernământ de la data împlinirii vârstei prevăzută de lege, fără nici o limită de timp, până la sfârșitul vieții sale. Dovada contrară se poate face prin orice mijloc de probă, dar în acest proces lipsa discernământului transmițătoarei defuncte, la data încheierii actelor contestate în speță, nu a fost dovedită, ci, dimpotrivă, prezumția legală a existenței discernământului a fost întărită prin probele administrate în cauză, la care instanța de fond a făcut detaliate referiri.
De aceea, apelul va fi respins ca nefondat, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă C. M. M. cu domiciliul ales la avocat M. M., în București, .. 16, ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.810/02.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. C. cu domiciliul în București, ., ., sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. P.. P. F.
GREFIER
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. GC 6 ex
03.04.2015
Jud. fond T.B E. R.
← Cereri. Decizia nr. 105/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 56/2015. Curtea de... → |
---|