Legea 10/2001. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 177/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 70931/3/2011

Dosar nr._

(2064/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 177

Ședința publică de la 13.02.2015.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - FĂNICA PENA

JUDECĂTOR - C. M. T.

JUDECĂTOR - D. A.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 976 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă L. C.-E..

P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic R. I. B., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, conform delegației atașate la fila 15 din dosar și avocatul Toia P., în calitate de reprezentant al intimatei reclamante L. C.-E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 13 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 05.02.2015, a unor înscrisuri de către Primăria Municipiului București – Direcția Juridic, cu privire la situația juridică a imobilului situat în București, .. 17, sector 5 și la despăgubirile acordate pentru acest imobil, înscrisuri care au fost comunicate și intimatei reclamante, potrivit dovezii de citare anexate la dosarul cauzei.

Curtea pune în discuția părților necesitatea efectuării unei adrese către . a comunica care este terenul aferent apartamentului nr. 2, situat la etajul 1, ce a făcut obiectul restituirii, astfel cum rezultă din contractul inițial de închiriere, aspect ce rezultă și raportat la prevederile din Legea nr. 112/1995, respectiv la HG 20/1996. Mai exact, să se precizeze terenul aferent ce aparține de acest apartament ca și cotă indiviză.

Avocatul intimatei reclamante consideră că nu este utilă efectuarea unei astfel de adrese, având în vedere faptul că prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în fața instanței de fond s-a stabilit acest aspect, respectiv că poate să fie restituită în natură diferența de teren în suprafață de 124,95 mp, în indiviziune, care rezultă din diferența între suprafața totală a terenului de 312 mp și suprafețele de teren vândute către cei doi foști chiriași, cărora, prin contractele de vânzare cumpărare li s-a vândut și terenul aferent, în indiviziune, în suprafață de 76,67 mp, respectiv de 111,28 mp.

Mai mult decât atât, potrivit înscrisurilor anexate, se poate observa faptul că toată documentația a fost înaintat către A.F.I.

Interpelat fiind cu privire la încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată la data de 13.11.2014 de către Tribunalul București, în sensul de a preciza dacă, în opinai sa, s-a răspuns mulțumitor, avocatul intimatei reclamante arată că din punctul său de vedere instanța putea să menționeze în concret despre ce suprafață de teren este vorba, însă face trimitere la raportul de expertiză și în cuprinsul căruia se menționează în mod clar care este suprafața ce poate fi restituită în natură, aferentă apartamentului nevândut.

Reprezentantul recurentului pârât apreciază ca fiind utilă emiterea unei adrese către . nu s-a răspuns în concret în sensul de a se preciza care este suprafața de teren de sub construcție.

Avocatul intimatei reclamante solicită a se avea în vedere că s-au lămurit toate aspectele necesare soluționării cauzei de fașă, inclusiv prin încheierea de îndreptare eroare materială pronunțată de Tribunalul București.

Având în vedere poziția intimatei reclamante, raportat și la criticile din recurs, Curtea apreciază că nu se mai impune administrarea probei cu efectuarea adresei la . sensul anterior menționat.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, să se dispună pentru terenul, respectiv pentru apartamentele ce nu pot fi restituite în natură, acordarea de măsuri compensatorii prin puncte conform Legii nr. 165/2013.

Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

Consideră că situația imobilului fost clarificată inclusiv prin cele două adrese transmise de A.F.I. și Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că apartamentul nr. 2, situat la etajul 1 al imobilului din București, .. 17, este liber și în prezent, respectiv că nu a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 sau în temeiul altor acte normative.

Este adevărat faptul că despăgubirile au fost calculate și stabilite în anul 1998 în temeiul legii nr. 112/1995, însă aceste despăgubiri nu au fost niciodată încasate.

În ceea ce privește terenul aferent apartamentului nr. 2, solicită a se avea în vedere că acesta a fost în mod concret identificat prin raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe și care este în suprafață de 124,95 mp, deși prin hotărârea instanței de fond se face vorbire de terenul aferent . etajul 1.

Referitor la celelalte aspecte invocate de partea adverse, de asemenea apreciază criticile ca fiind neîntemeiate, astfel cum a arătat și prin concluziile depuse deja la termenul anterior, având în vedere faptul că instanța de fond a dispus restituirea în natură a unui apartament cu terenul aferent, respectiv obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții pentru stabilirea de măsuri reparatorii conform legii, iar legea în vigoare la data pronunțării hotărârii era Legea nr. 165/2013.

Solicită obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii anexate la dosar la fila 16, respectiv a chitanței nr. 1226/02.12.2014.

Depune la dosar concluzii scrise suplimentare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.976/03.07.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosar nr._, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta L. C. – E. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție de restituire în natură a spațiului locativ neînstrăinat din imobilul situat în ..17 (fost nr.15)sector 5, respectiv . etajul 1precum și a terenului aferent acestuia; să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent, conform legii, pentru spațiile vândute în baza legii 112/1995 respectiv . . terenului aferent acestora precum și a terenului din curte, imposibil de restituit în natură, precum și să înainteze dispozițiile către Secretariatul Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor, după exercitarea controlului de legalitate.

A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință, ca neîntemeiată și obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei (onorariu expert și onorariu avocat).

Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:

„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2011, sub nr. de dosar_, reclamanții L. C.-E., și S.C. R. G. INVEST S.A., au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), pentru ca în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate la dosar, să se pronunțe o hotărâre, prin care:

1.Să fie soluționate notificările transmise prin executorul judecătoresc sub nr. 1411/19.07.2001 și 1416/19.07.2001, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, în sensul de a constata:

- calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent valoric prin despăgubiri bănești, a imobilului situat în București, ..17 (fost nr. 15) sector 5, compus din suprafața de teren de 312 mp și construcție cu 3 (trei) apartamente.

- imposibilitatea restituirii în natură a două din cele 3 apartamente, pentru care urmează a primi despăgubiri bănești;

2.Să fie obligat M. București în solidar cu Primarul să restituie în natură apartamentul nr. 2 de la etajul I pentru care nu s-a încheiat act de vânzare-cumpărare și a terenului aferent construcției, și

3.Să fie obligat M. București prin Primarul General să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificărilor 1411/2001 și 1416/2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză, în vederea stabilirii-despăgubirilor pentru apartamentele l și 3 din imobil care nu sunt restituibile în natură;

4. Să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General;

5. Să fie obligat Municipiului București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat prin lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobilul situat în București, .. 17 (fost 15), sector 5 în ultimii 3 ani, deoarece nu s-au soluționat în termen notificările nr. 1411/19.07.2001 și 1416/19.07.2001, deși s-au depus toate actele necesare soluționării acestora, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din:

a) prejudiciul efectiv reprezentat de lipsa de folosință a apartamentului nr,. 2 care putea fi restituit în natură și a terenului aferent, pentru ultimii 3 ani:

b) diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea ( 31.07.2011) și valoarea de piață actuală la momentul soluționării pe fond a acesteia.

c) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la punctul b), calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD;

6. Obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

In motivarea cererii reclamanții arata ca prin notificările nr. 1411/19.07.2001 și 1416/19.07.2001, transmise prin executor judecătoresc, L. S., autoarea reclamantei L. C.-E., a solicitat să i se restituie în natură imobilul situat în București, .. 17, sector 5, preluat în mod abuziv de către stat. Notificările au fost transmise la Primăria Municipiului București unde s-au constituit dosarele nr.7511 și_, conexate, dar nesoluționate până în prezent.

Imobilul din București, .. 17 (fost nr. 15), sector 5, compus din suprafața de teren de 312 mp și construcțiile aflate pe acesta, a fost dobândit de autorii săi, G. P.-C. și O. Gh. P.-C. prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/06.03.1947 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat, transcris la nr._/1937.

Din Adresa nr._/_/21.01.2009, emisă de Serviciul Nomenclatură Urbană din C. Direcției Evidență Imobiliară și cadastrală a Primăriei Municipiului București, rezultă că potrivit registrului de evidență a imobilelor, imobilul care a avut la nivelul anului 1929 nr poștal 15 pe ., la nivelul anului 1939 a purtat nr. 17, număr poștal care se menține și în prezent.

Întregul imobil (teren și construcție) a fost naționalizat de Stat în baza Decretului nr.92/1950, fiind preluat de la autorul sau G. P.-C., conform Anexei la decret(poziția 5997).

G. P.-C. a decedat la 6.12.1955, urmare dezbaterii succesiunii sale rămânând ca unic moștenitor soția sa, P. O., conform Certificatului de moștenitor nr. 37/23.04.1937. A precizat că P.-C. G. a fost cunoscut și ca P. G.; P. C. și P. G., după cum rezultă din Declarația notarială nr. 2099/2008

O. P. C., unica moștenitoare a soțului său, întocmește un testament olograf in data de 30.11.1962 astfel încât, după decesul său intervenit la data de 1.03.1963, se dezbate secesiunea testamentară, fiind constatat unic moștenitor L. S., conform certificatului de moștenitor nr. 94/02.07.1996.

Ulterior depunerii notificărilor în baza Legii 10/2001, L. S. a decedat (06.10.2009), iar prin Certificatul de moștenitor nr. 5/29.03.2010reclamanta a dobândit calitatea de unic moștenitor al acesteia, fiind astfel singura persoană îndreptățită la solicitarea restituirii în natură și/sau acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din .. 17 (fost nr. 15), sector 5.

Potrivit relațiilor cuprinse în Adresa nr.308/27.03.2008, emisă de S.C. COTROCENI S.A., imobilul din ..17, preluat de la autorul reclamantei prin Decretul nr. 92/1950, este compus din teren în suprafață totală de 312 mp, din care construită de 105 mp iar liberă de construcții de 206,12 mp. Construcția se desfășoară pe subsol parțial, parter, etaj și mansardă, având trei apartamente, din care două (1 de la parter și 3 de la mansardă) au fost vândute foștilor chiriași, în baza Legii nr.112/1995, anterior formulării notificărilor, devenind astfel nerestituibile.

În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, a depus la dosar toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a dovedit: calitatea de proprietar a autorului reclamantei asupra imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, situația juridică și locativă a imobilului, calitatea de moștenitor a reclamantei, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin.1 din Legea nr.10/2001.

Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea nr.10/2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, potrivit căruia M. București avea obligația ca, înlăuntrul acestui termen, să ne fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către noi sau în numele nostru și a altor probe. Lipsa unei asemenea solicitări în urma primirii actelor doveditoare de care a înțeles să se folosească și a declarației noastre că nu mai are alte acte de depus, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet. Potrivit dispozițiilor art. 25 alin.(l) din Legea nr. 10/2001, termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să emită decizia/dispoziția motivată, începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzute de art. 22 din lege.

- Legiuitorul a stabilit două date de referință pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptățite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea.

Deși, inițial, nu s-a prevăzut nici o altă obligație în sarcina unității deținătoare de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003 și ulterior HG nr.250/2007, Pct-23:1, au instituit, pentru unitatea deținătoare, obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire1.

Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul l-a lăsat să treacă)

2. Lipsa de diligentă a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual.

M. București încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale la care România a devenit parte.

Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspuns din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin(2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. In acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție77, și nu doar să oblige pârâtul la emiterea dispoziției, în acest ultim caz fiind obligați să ne reîntoarcem în faza aceleiași proceduri care ne-a trimis în fața instanței judecătorești.

Acest punct de vedere 1-a exprimat ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001, conform căreia „Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate" motivat de faptul că „în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere relevanța deosebită pentru domeniul de aplicare a Legii 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional."

In conformitate cu dispozițiile art.10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent. Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite. Cuantumul măsurilor reparatorii se va stabili în funcție de valoarea de piață a imobilului la momentul soluționării notificării, potrivit standardelor de internaționale de evaluare, conform art.10 și art.11 din Legea nr.10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 adoptate prin HG 250/2007, stabilesc principiile de soluționare a notificărilor, primul dintre acestea fiind "prevalenta restituirii în natura, în conformitate cu prevederile art.1 (1), art.7 și 9 din lege, a imobilelor pentru care s-au depus notificări".

Din relațiile furnizate de S.C COTROCENI S.A., rezultă ca apartamentul situat la subsolul imobilului nu a fost vândut, astfel încât este posibil a fi restituit în natură, M. București urmând a fi obligat la predarea acestuia către reclamanți.

Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1, 2, 21 și 22 cap. V, Titlul VII din Legea 247/2005.

Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. în absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplica termenul b general de 30 de zile prevăzut de art.2 lit.h din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

a. Competența instanței civile cu privire la un capăt de cerere care are natură contencioasă. Instanța civilă este competentă conform art.17 din Cod procedură civilă deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art.17 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, în cazul nostru instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ. Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării (art.164 Cod procedură civilă)

b. Argumente cu privire la necesitatea transmiterii dosarului direct către CCSD, evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură:

- controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv.

Nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legi, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat.

Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.

Reclamanta are interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art.16 cap. V, Titlul, VII din Legea nr.247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Or, în cauza o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță ,iar pârâta ne-ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului nostru. De asemenea, pârâta, tot din cauză de lipsă de opozabilitate, ar putea refuza primirea dosarului de la primărie pe motiv că potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 obligația de a transmite dosarul către CCSD aparține prefecturii, nu primăriei, aspect ce este necesar, măcar preventiv, pentru a obține o hotărâre care să aibă efecte obligatorii și pentru CCSD. Aceleași argumente referitoare la încălcarea ordinii și securității juridice sunt valabile și pentru CCSD în situația în care acesta, invocând inopozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, va aprecia asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, tinzând în această manieră să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească căzută în puterea lucrului judecat, în condițiile în care reclamantul este deja victimă a tergiversărilor produse de autoritățile statului român și deja dreptul acestuia este afectat de durata nerezonabilă a procedurilor administrative de restituire.

În practică, ca de altfel și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea 10/2001 și Legea 247/2005, nu permit în prezent, într-un mod susceptibil să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri persoanei îndreptățite și că nici una din cele două legi - Legea 10/2001 și dispozițiile Legii 247/2005, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza nesoluționării în termen a notificării care generează un prejudiciu prin lipsirea reclamantei pe o perioadă îndelungată de timp de exercițiul concret al dreptului de folosință a imobilului notificat.

Fapta ilicită a Primăriei Municipiului București prin Primarul General constă tocmai în lipsa răspunsului la notificare pe o perioadă îndelungată fără vreo justificare și care a duș la păstrarea imobilului și astfel la lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință ar imobilului.

Lipsa răspunsului la notificare și păstrarea imobilului, este imputabilă pârâtei deoarece cunoștea obligația legală de a rezolva cererea reclamatei în condițiile și termenul stabilit prin art.25 din Legea nr.10/2001 actualizată.

Primăria Municipiului București prin Primarul General prin omisiunea de a răspunde la notificare în termenul legal și astfel păstrarea imobilului reclamantei pe o perioadă de 3 ani, a generat lipsirea reclamantei de exercițiul folosinței asupra bunului ca atribut important al dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului, respectiv posibilitatea de a ceda această folosință către un terț, contra unei sume de bani.

Potrivit art.10 și 11 din Legea nr.10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul cert actual al subsemnatului este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală aplicată la suma menționată la punctul valoarea de piață a imobilului stabilită la momentul la care trebuia soluționată notificarea.

Prejudiciul reclamantei se solicită potrivit art. 1385 din Codul Civil care la alin.3 menționează că „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudicial, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și de cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Forma reparației prejudiciului creat (potrivit art. 1386 Cod civil) pentru lipsirea reclamantei de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru imobilul situat în București, .. 17, sector 5, în ultimii trei ani, deoarece nu s-au soluționat în termen notificările, deși s-au depus toate actele necesare soluționării acestora, constă în obligarea la plata unei despăgubiri care se va determina prin expertiza solicitată îh instanță ca probă.

Potrivit art. 1381 pct. 1 din Codul civil „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" și în baza art.1385 pct.1 din Codul civil „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel"

Art.1385 din Codul Civil care la alin.3 menționează că „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și de cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Prejudiciul este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs prelungirea termenului rezonabil de soluționare a notificării. Această întârziere care are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul la despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnica si totodată, poate fi evaluat in prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, dar si prejudiciile viitoare si sigure. Prin prejudiciu actual se înțelege acela care s-a produs in totalitate până la data când se cere repararea lui.

Prejudiciile viitoare și sigure sunt acele prejudicii care, deși nu s-au produs, este sigur ca se vor produce, putând fi evaluate in prezent, pe baza de elemente îndestulătoare. Astfel, ,j se poate determina că prejudiciul ce poate fi reclamat în justiție este limitat în timp de două repere:

- momentul când trebuia soluționată notificarea;

- momentul până la care CCSD va fi sesizată prin transmiterea dosarului împreună cu hotărârea care soluționează definitiv si irevocabil fondul notificării.

Acest interval de timp este determinabil, urmând a fi calculat de executorul judecătoresc pe zile, cu prilejul executării silite, conform dispozitivului hotărârii ce se va executa.

În ceea ce privește calitatea procesuală a subscrisei S.C, R. G. INVEST SA solicită să se constate că aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune nr. 2143/20.10.2011, prin care L. C.-E. ne-a cesionat 25% din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent sau, după caz dreptul la restituire în natură privind imobilul din București, .. 17, sector 5, obiect al Notificărilor nr. 1411/2001 și 1416/2001.

In drept, se invoca dispozițiile legii 10/2001, Decizia 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art.16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art.1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C. Civ.. și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar:

- Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/06.08.1937 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat,

- Decretul nr. 92/1950 cu anexă;

- Adresa de rol fiscal nr. A/_/599/12.08.2009 a Primăriei Sectorului 5, Direcția Impozite și Taxe Locale,

- Adresa nr._.01.2009 a Primăriei Municipiului București, Direcția Evidență Imobiliară și cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană;

- Adresa nr.308/27.03.2008 a S.C. Cotroceni S.A.,

- Adresa nr.ES/2059/14.02.2008 a Consiliului General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar - Serviciul Fond Locativ,

- adresa nr.485/08.02.2008 a S.C. Romconfort SA,|

- Certificat de moștenitor nr.37/1957, de pe urma defunctului P. G.;

- Testament olograf din 30.11.1962;

- Certificat de moștenitor nr. 94/1963, de pe urma defunctei P.-C. O.;

- Certificat de moștenitor nr. 5/2010, de pe urma defunctei L. S.;

- Planuri de situație cuprinzând imobilul din .. 17, sector 5;

- Contract de mandat autentificat sub nr. 2144/20.10.2011;

- Contract de cesiune de drepturi autentificat cu nr. 2143/20.10.2011.

S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a prin care a invocat:

- excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamantului din cuprinsul capătului 4 de cerere;

- excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 3, și 5;

- excepția prematurității capătului 4 de cerere.

La termenul din 26.09.2013 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata cererii in contradictoriu cu paratul CCSD.

De asemenea, la termenul din 21.11.2013 tribunalul a luat act de depunerea la dosar a tranzacției încheiate la data de 16.10.2013 privind desființarea contractului de cesiune nr. 2143/2011, stabilind astfel ca reclamanta . SA nu mai are calitatea de parte in proces.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Prin notificările nr.1411/19.07.2001 și 1416/19.07.2001, transmise prin executor judecătoresc, L. S., autoarea reclamantei, L. C.-E., a solicitat să i se restituie în natură imobilul situat în București, ..17, sector 5, preluat în mod abuziv de către stat.

Notificările au fost transmise la Primăria Municipiului București unde s-au constituit dosarele nr.7511 și_, conexate, dar nesoluționate până în prezent.

Având în vedere Decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat a statuat ca în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, Tribunalul a analizat pe fond notificarea formulată de reclamant.

Referitor la dreptul de proprietate, tribunalul retine ca imobilul din București, ..17 (fost nr.15), sector 5, compus din suprafața de teren de 312 mp și construcțiile aflate pe acesta, a fost dobândit de G. P.-C. și O. Gh. P.-C. prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/06.08.1937 la Tribunalul Ilfov, Secția Notariat - fila 129.

In ceea ce privește situația juridica, tribunalul retine ca întregul imobil (teren și construcție) a fost naționalizat de Stat în baza Decretului nr.92/1950, fiind preluat de la autorul sau G. P.-C., conform Anexei la decret(poziția 5997)- filele 136-139- tribunalul apreciind astfel preluarea abuzivă în temeiul art. 2 lit.a din Legea nr.10/2001.

De asemenea, tribunalul retine ca prin hotărârea nr. 2592/22.06.1999 L. S. a primit despăgubiri pentru imobilul situat in București, ..17- fila 151.

În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire, Tribunalul retine ca potrivit art. 3 alin.1 lit a) din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite în sensul acestei legi la masuri reparatorii constând in restituire în natura sau, după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De asemenea, potrivit art. 4 alin 2 din același act normativ, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Alineatul al patrulea al aceluiași articol dispune in sensul ca de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege, profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus in termen cererea de restituire

G. P.-C. a decedat la 6.12.1955, urmare dezbaterii succesiunii sale rămânând ca unic moștenitor soția sa, P. O., conform Certificatului de moștenitor nr.37/23.04.1937. O. P. C., unica moștenitoare a soțului său, întocmește un testament olograf in data de 30.11.1962 astfel încât, după decesul său intervenit la data de 1.03.1963, se dezbate secesiunea testamentară, fiind constatat unic moștenitor L. S., conform certificatului de moștenitor nr. 94/02.07.1996.

Ulterior depunerii notificărilor în baza Legii 10/2001, L. S. a decedat (06.10.2009), iar prin Certificatul de moștenitor nr. 5/29.03.2010 reclamanta a dobândit calitatea de unic moștenitor al acesteia, fiind astfel singura persoană îndreptățită la solicitarea restituirii în natură și/sau acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din .. 17 (fost nr. 15), sector 5.

În ceea ce privește individualizarea imobilului, in cauza s-a efectuat expertiza topografica care a identificat imobilul in raport de actele de proprietate ale autorilor reclamantei. Totodată expertiza a concluzionat ca terenul vândut conform in baza legii 112/1995 nu este situat numai sub construcție, ci ocupa si o parte din curte, fără a se putea individualiza suprafețele de teren vândute.

Reținând așadar calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și preluarea abuzivă a imobilului, Tribunalul a admis capătul de cerere referitor la soluționarea pe fond a notificării și a dispus obligarea pârâtului M. București prin Primar General să emită dispoziție de restituire în natură a spațiului locativ neînstrăinat din imobilul situat în ..17 (fost nr.15)sector 5, respectiv . etajul 1 precum și a terenului aferent acestuia. De asemenea, a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent, conform legii, pentru spațiile vândute în baza legii 112/1995 respectiv . . terenului aferent acestora precum și a terenului din curte, imposibil de restituit în natură - în privința acestuia din urma tribunalul apreciind ca acesta este necesar bunei utilizări a părții din imobil înstrăinate in baza Legii nr.112/1995.

In temeiul art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013 a fost obliga pârâtul să înainteze dispozițiile către Secretariatul Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor, după exercitarea controlului de legalitate.

Referitor la cererea de obligare a Municipiului București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat prin nesoluționarea notificării, Tribunalul urmează a-l respinge pe următoarele considerente:

Angajarea răspunderii civile delictuale (art. 1998-1999 Cod civil) presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții:fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat. În legătură cu prejudiciul pretins, reclamantul arată că este vorba de diferența de valoare la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data acțiunii precum și dobânda legală.

Tribunalul a reținut că procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 se încheie cu stabilirea formei măsurilor reparatorii, iar despăgubirile sunt efectiv stabilite în etapa a II-a după o procedură expres reglementată.

Valoarea de piață a imobilului nu prezintă relevanță întrucât legea stabilește criteriile de evaluare care sunt diferite față de cele folosite de un expert în construcții pentru evaluare.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea instituției la soluționarea notificării și de a pune în executare hotărârea, precum și de a solicita aplicarea unei amenzi civile ( art. 580/3 C.pr.civ.) pentru a-l constrânge pe debitor să-și execute obligația.

Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins și nici a vinovăției pârâților, astfel că cererea sa urmează a fi respinsă ca neîntemeiată”.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.

Împotriva sentinței civile nr.976/03.07.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă, în dosar nr._ a formulat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță a obligat pe recurent în mod greșit la restituirea în natură a părții din imobil nevândut în baza Legii nr.112/1995, în condițiile în care, nu s-a clarificat mai întâi situația juridică a acestuia, în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică efectiv imobilul solicitat – eventual prin adrese emise către A.F.I.,. . a se evita eventualele dificultăți privind punerea în executare a hotărârii ori încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.

Soluția cu privire la partea de imobil înstrăinată potrivit Legii nr.112/1995, este de asemenea criticabilă, întrucât privitor la măsurile reparatorii în echivalent, trebuiau a fi avute în vedre prevederile Legii nr.165/2013 privind acordarea doar de măsuri compensatorii prin puncte, lege aplicabilă și proceselor în curs, potrivit art.4 din Legea, orice dispoziție vizând acordarea de despăgubiri (conform reglementării din Titlul VII din Legea nr.247/2005) fiind abrogată prin art.50 lit.b) din Legea nr.165/_.

O altă critică formulată a fost în sensul că instanța de fond a omis a avea în vedere faptul că prin Hotărârea nr.2592/22.06.1999 a Consiliului General al Municipiului București „Comisia pentru Aplicarea Legii nr.112/1995 acordă doamnei L. S., suma de 68.122.816 lei (plafon maxim aprobat din valoarea totală de_ lei) cu titlu de despăgubiri pentru 3 imobile din București, între acestea fiind și cel aflat în prezentul litigiu.

Aceste relații rezultă din adresele de la dosar nr._/6033/04.05.2013 emisă de Direcția Patrimoniu și nr._/23.06.2013 emisă de A.F.I.

Or, se impunea ca hotărârea să cuprindă și obligația de restituire a sumei primite cu titlu de despăgubiri pentru imobil, pentru ca măsurile reparatorii acordate să nu se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei.

O altă critică adusă sentinței recurate, o constituie obligarea pârâtului la înaintarea directă a dispoziției emise către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în contra prevederilor art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013, privind instituția Prefectului de exercitarea controlului de legalitate, conferită acestuia și de Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală.

Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, s-a arătat că nu se poate reține culpa instituției în cauză pe acest capăt de cerere care trebuia respins, iar în subsidiar, obligarea la cheltuieli prin reducerea onorariului de avocat în raport de criteriile prevăzute de art.274 alin.3 Cod procedură civilă și aspectul rezonabil al cuantumului pus în sarcina părții căzute în pretenții, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O. – sumele cu acest titlu urmând a fi plătite din bani publici.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.(2) Cod procedură civilă.

Dosarul de fond s-a restituit la cererea Tribunalului București pentru soluționarea cererii reclamantei având ca obiect îndreptarea erorilor și omisiunilor judiciare, ulterior dosarul fiind înaintat Curții de Apel, având în completare Încheierea din ședința din Camera de consiliu din data de 13.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, în sensul că s-a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr. 976 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă formulată de reclamanta L. CONELIA E., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței civile 976/03.07.2014 în sensul că: pârâtul M. București a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei (onorariu expert + onorariu avocat) și nu 800 lei cum în mod greșit s-a consemnat. S-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr.2 de la etajul 1 al imobilului situat în București, ..17 fost 15 identificat conform raportului de expertiză efectuat de expertul C. G., având o suprafață utilă de 68,61 și suprafața construită de 90,84mp împreună cu terenul aferent acestuia identificat conform raportului de expertiză topo efectuat de expert A. M.. S-a dispus emiterea dispoziției cu propunere acordare măsuri reparatorii în echivalent pentru spațiile vândute conform Legii nr.112/1995, respectiv apartamentul 1 parter și apartamentul 3 mansardă prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/14.10.1997 și contractul de vânzare-cumpărare nr._/21.04.1997 și terenul aferent acestuia precum și terenul din curte, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expertul A. M..

În considerentele încheierii s-au reținut următoarele:

„Deliberând asupra cererii de îndreptare a erorii materiale, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, la data de 29.09.2014, reclamanta L. CONELIA E. a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 976 din 03.07.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă în dosarul cu nr._, în sensul că:

- s-a strecurat o eroare materială cu privire la calculul cheltuielilor de judecata. Instanța dispunând obligarea părții căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat și onorariu de expert, în sumă de 800 lei. Motivând că această sumă nu acoperă nici plata onorariului de expert, care, a fost stabilit și achitat în sumă de

1000 lei expertiza topo-cadastrală efectuată de domnul A. M. și suma de 800 lei expertiza construcții expert C. G.. La aceste onorarii se adaugă și onorariu de avocat conform chitanțelor aflate la dosar;

- sensul că nu s-a precizat nici un element de identificare și de întindere a suprafețelor de imobil ce s-au restituit în natură și nici a celor pentru care s-a dispus propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Suprafața unității locative, a fost identificată în raportul de expertiză construcții, precum și componența acestuia, iar suprafața terenului de asemenea în raportul de expertiză topo.

Solicitându-se a se preciza suprafața apartamentului ce se restituie în natură și componența acestuia, suprafața terenului ce se restituie în natură, suprafața construcției pentru care se propun măsurile reparatorii indicate în dispozitiv, precum și suprafața terenului aferent apartamentelor înstrăinate, pentru care de asemenea se acordă măsuri reparatorii.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 281 C.pr.civ.

Analizând actele dosarului, instanța constată că îndispozitivul sentinței civile nr. 976 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă în dosarul cu nr._ s-au strecurat erori materiale, instanța urmând a admite cererea formulată de reclamantă și va dispune îndreptarea erorilor materiale, în sensul că se va menționa în cuprinsul dispozitivului următoarele: „pârâtul M. București a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei (onorariu expert + onorariu avocat) și nu 800 lei cum în mod greșit s-a consemnat. S-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr.2 de la etajul 1 al imobilului situat în București, ..17 fost 15 identificat conform raportului de expertiză efectuat de expertul C. G., având o suprafață utilă de 68,61 și suprafața construită de 90,84 mp împreună cu terenul aferent acestuia identificat conform raportului de expertiză topo efectuat de expert A. M.. S-a dispus emiterea dispoziției cu propunere acordare măsuri reparatorii în echivalent pentru spațiile vândute conform Legii nr.112/1995, respectiv apartamentul 1 parter și apartamentul 3 mansardă prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/14.10.1997 și contractul de vânzare-cumpărare nr._/21.04.1997 și terenul aferent acestuia precum și terenul din curte, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expertul A. M.”.

Probatoriul s-a completat în recurs, prin depunerea la dosar și a adresei nr._/26.06.2014 din care rezultă că din imobilul în litigiu s-au vândut, conform Legii nr.112/1995, două apartamente cu contractele de vânzare-cumpărare nr._/14.10.1997 și nr._/21.04.1997, în afara apartamentului nr.2, rămas liber în urma decesului chiriașei T. V., în suprafață de 69,63 m.p., pentru care s-au acordat notificatoarei L. S. (autoarea reclamantei – nota red.) prin Hotărârea nr.2592/22.06.1999 emisă de Comisia Legii nr.112/1995 despăgubiri în cuantum de 68.122.816 lei – existând mai multe litigii în instanță pentru contestarea acestei hotărâri, dar și pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare, convenția nr.663/20.10.2011 a reclamantei încheiată cu S.C. R. G. INVEST S.A., de consultanță, servicii și asigurare apărare, adresa A.F.I. nr.2044/30.01.2015 din care rezultă că nu se cunoaște dacă despăgubirile susmenționate au fost încasate efectiv, adresa Ministerului Finanțelor Publice nr.2199/3.02.2015 din care rezultă că nu s-au făcut plăți voluntare (inclusiv de A.N.R.P.) ori prin executare silită a despăgubirilor, potrivit evidențelor contabile și adresa A.N.A.F. – Direcția Regională București nr.342/26.01.2015, care precizează că beneficiara Hotărârii (emise în baza Legii nr.112/1995) nr.2592/22.06.1999, L. S., nu a încasat despăgubirile, întrucât nu s-au îndeplinit condițiile prevăzute la art.13 alin.4 din Legea nr.112/1995, în sensul că nu s-a indicat de către beneficiara despăgubirilor, contul bancar pentru virarea acestora.

Recursul este fondat, doar cu privire la critica vizând obligarea prin sentința recurată a pârâtului la înaintarea directă a dosarului administrativ aferent notificării direct Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în baza hotărârii pronunțate, nu și cu privire la celelalte critici, pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la critica reținută, Curtea constată că ea este fondată, întrucât, având în vedere vechea reglementare – art.16 alin.2¹ din Titlul VII din Legea nr.247/2005, dispozițiile emise de autoritățile publice locale (așadar și M. București – conform Legii nr.215/2001 privind autoritățile publice locale) se centralizează la nivelul prefecturilor, care la rândul lor urmează a le înainta Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor însoțit de avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate.

Textul nu distingea – după cum dispoziția cu propunerea privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent a fost emisă ori nu, în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești asupra eventualei contestări în instanță, potrivit principiului „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” – unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.

Soluția se impune așadar, chiar în situația în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească, ce nu exclude verificarea conformității eventuale a dispoziției emise cu cele dispuse prin hotărâre, prin controlul efectuat de legalitate de către instituția prefectului.

Se constată că și noua reglementare – art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013 consacră mai întâi exercitarea legalității prefectului asupra dispoziției emise, care apoi va înainta dosarul cu avizul de legalitate cu întreaga documentație necesară aferentă din punct de vedere administrativ, Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (incidența legii nr.165/2013 fiind prevăzută expres în art.4 din lege și pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor).

Critica privind lipsa clarificării situației juridice a imobilului, respectiv a spațiilor vândute terților și terenul aferent prin raportare la identificarea prin expertizele tehnice efectuate în cauză este nefondată.

Din verificarea înscrisurilor și lucrărilor din dosarul de fond, rezultă dimpotrivă, că s-a clarificat situația juridică, prin depunerea relațiilor privind situația juridică a imobilului în litigiu de către toate instituțiile deținătoare a acestor informații: A.F.I., Primăria Sectorului 5, Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București Direcția Juridic și Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, Direcția de Taxe și Impozite Locale Sector 5 București – completate în recurs apoi, cu noi relații privitoare la situația despăgubirilor invocate în baza legii nr.112/1995, dar neîncasate efectiv.

Situația juridică s-a clarificat și prin identificarea efectuată de către expertul tehnic în specialitatea topografie A. M. (filele 74 – 84 fond), respectiv de către expertul tehnic în specialitatea construcții C. G. (filele 128 – 130 fond) potrivit rapoartelor de expertize tehnice administrate în cauza pendinte, la care, recurentul pârât nu a formulat obiecțiuni.

Critica vizând lipsa clarificării eventualelor despăgubiri primite pentru imobilul în litigiu de către reclamantă ori autoarea sa, L. S., nu mai subzistă, în condițiile depunerii la dosar a relațiilor, în sensul că nu s-au încasat despăgubirile în sumă de 68.122.816 lei calculate pentru imobil, întrucât nu s-a deschis un cont în care să fie virată despăgubirea solicitată (adresa nr.342/26.01.2015 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – București de la fila 32 din dosarul de recurs.

Critica privind obligarea greșită a pârâtului M. București la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată (onorariu expert și onorariu avocat) nu este fondată, constatând că suma menționată prezintă un cuantum rezonabil care permite accesul la justiție, pârâtul este parte căzută în pretenții, fiind aplicate în mod legal prevederile art.274 C.proc.civ., iar aplicarea reducerii potrivit art.274 alin.3 C.proc.civ. nu se impune, în plus, onorariul expertului nu poate face obiectul reducerilor potrivit textului de lege susmenționat.

Cu privire la critica din recurs susținută și în concluziile orale, în sensul că trebuia ca prima instanță să arate în clar acordarea de măsuri compensatorii prin puncte potrivit Legii nr.165/2013, Curtea constată că ea nu este fondată, prima instanță menționând în clar propunerea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale, care în concret este Legea nr.165/2013 aplicabilă, astfel că nu se impune o reformare sub aspectul criticii susmenționate a sentinței recurate.

Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.312 C.proc.civ., va fi admis recursul, modificată în parte sentința recurată, în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea privind înaintarea dosarului aferent notificării direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Văzând și prevederile art.274 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.976/3.07.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante L. C. E. și S.C. R. G. INVEST S.A. și intimatul pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR

Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că se respinge cererea de înaintare a dosarului aferent notificării direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimata reclamantă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. P. C. M. T. D. A.

GREFIER

M. C.

Red.F.P.

Tehnored.C.S/B.I

Ex.2/3.03.2015

T.B.Secția a III-a – T.S.

#Judecator Fanica Pena

← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 56/2015. Curtea de...		Anulare act. Decizia nr. 273/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI