Anulare act. Decizia nr. 396/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 396/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 740/1748/2006
Dosar nr._
(2193/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.396
Ședința publică de la 26.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant T. M. A., împotriva deciziei civile nr.731 A din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C. și cu intimatele-interveniente . SRL și N. G. R. A. și cu intervenienții în interesul intimatului-pârât S. V., S. J., P. I.-G., P. L.-T. și P. B.-P..
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 12.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate recurentului-reclamant să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19.03.2015 și apoi la 26.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civila nr.2338/29.l1.2007, pronunțata de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului ca neîntemeiata, a fost respinsa acțiunea reclamantului T. M. A., împotriva pârâtului D. C., prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1868/20.06.2005, ca neîntemeiata, a fost admisa cererea de intervenție formulata de intervenienții N.-G. R. și . SRL.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut ca excepția lipsei calității procesuale active a fost invocata de către pârât în temeiul art.161 alin.1 Teza II C.pr.civ., însa instanța a constatat la fila 4 din dosar se afla împuternicirea avocațiala prin care avocații menționați pe aceasta l-au reprezentat pe reclamant și totodată au redactat cererea.
Din contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, instanța a constatat că reclamantul se numește T. M. A., cu domiciliul în București, ..10, ., ., date confirmate și de copia buletinului de identitate, ..N. nr._.
S-a mai constatat ca între actele depuse se afla și copia cărții de identitate în care . numărul diferă de cele indicate în buletinul de identitate.
S-a prezentat în fața instanței un original al buletinului de identitate al reclamantului, în ședința din 8.02.2007, dar nu s-a dovedit faptul ca acest act nu are valabilitate, având în vedere faptul ca reclamantul a afirmat ca a plecat în 2002 în SUA, iar eliberarea unui pașaport impune schimbarea actului de identitate.
Totodată, s-a mai apreciat că există posibilitatea ca actul respectiv sa nu mai fie valabil, sau sa fi fost pierdut. De asemenea, simplul fapt al depunerii unor copii ale unor pașapoarte a fost apreciat de instanța ca nefăcând dovada faptului ca reclamantul nu a fost în Romania la data încheierii contractului în litigiu, respectiv la 20.06.2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și intervenienta N. G. R. A..
Apelantul-reclamant, în motivarea apelului, a susținut ca hotărârea pronunțata este nelegala și netemeinica, acordându-se valabilitate, în fapt, unui act ilegal, prin care s-a fraudat dreptul de proprietate al reclamantului.
Astfel, deși prima instanța a reținut faptul ca . numărul buletinului de identitate prezentat de către reclamant diferă de cele menționate în cartea de identitate folosita la autentificarea actului contestat în prezenta cauza, totuși considera acest aspect fără relevanta sub aspect probatoriu.
În cauza, apelantul-reclamant a contestat valabilitatea cărții de identitate folosita la autentificarea actului, care nici nu exista la autentificarea contractului de vânzare - cumpărare, în momentul încheierii actului, și nu exista nici în prezent, așa cum rezulta din adresa nr. 4235/4.0l.2008 emisa de Direcția Generala de Evidență a Persoanelor.
Instanța de fond a reținut în mod greșit ca reclamantul nu a făcut dovada faptului ca nu și-a exprimat consimțământul la încheierea actului de vânzare - cumpărare, deși s-a dovedit împrejurarea ca acesta nu putea fi prezent personal la data autentificării contractului în Romania, la D., fiind la acea data în SUA.
Aceste aspecte au rezultat din înscrisurile depuse la filele 34 - 51- copie pașaport, filele 6 și 32 - copie buletin de identitate valabil, care nu a fost niciodată preschimbat cu carte de identitate, verificările efectuate la INEP confirmând acest aspect; fila 33 - declarație autentificata la Consulat, filele 122 - 132 - acte medicale din care rezulta ca reclamantul în acea perioada suportase o grava operație chirurgicala.
Mai arată apelantul ca actele folosite pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare, au fost obținute în mod fraudulos de către pârâtul - cumpărător, care a împuternicit pe avocatul G. S. sa obțină documentele necesare în vederea vânzării-cumpărării imobilului teren în suprafața de 25.000 m.p., . în localitatea B., județul Ilfov, deși aceste acte puteau fi procurate exclusiv de către vânzător. Aceste aspecte au rezultat din înscrisurile aflate la filele 81 și 85, respectiv împuternicirea avocațiala și contract asistenta juridica.
Faptul că o alta persoană s-a substituit reclamantului la semnarea contractului, ar rezulta și din împrejurarea că acesta figurează în contract necăsătorit, deși așa cum rezulta din certificatul de căsătorie, aceasta mențiune este falsă.
Instanța de fond nu a exercitat un rol activ, în vederea clarificării situației de fapt prezentate, deși existau dubii în privința valabilității cărții de identitate, și nici nu s-a pronunțat asupra aplicării a art.225 C.pr.civ., dat fiind ca pârâtul nu a înțeles să se prezinte la interogatoriu.
Apelantul - reclamant, prin cererea de apel, a declarat ca înțelege să se înscrie în fals împotriva semnăturii aplicate pe contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.1868/2005.
În dovedirea apelului, s-a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul intimatului-pârât și expertiza grafoscopica cu privire la semnătura aplicată pe actul contestat.
Anexat cererii de apel a fost depusa adresa nr. 4235/4.01.2008 emisa de Direcția Generala de Evidenta Persoanelor.
Apelanta-intervenientă, prin cererea de apel, a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se menține hotărârea de respingere a acțiunii reclamantului ca neîntemeiata și sa se dispună respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active.
În motivarea apelului s-a arătat ca în cauza s-a dovedit faptul că reclamantul nu este una și aceeași persoana cu vânzătorul, fost proprietar de la care pârâtul D. C. a cumpărat terenul, din înscrisurile depuse rezultând că nu există concordanță între reclamant și titularul dreptului de proprietate din actul nr._/5.03.2003.
Prin urmare, reclamantul nu are calitate procesuala activă, iar instanța deși a observat acest lucru, în mod greșit a respins excepția invocată.
Apelanta-intervenienta a depus la dosar și întâmpinare la apelul declarat de reclamant, solicitând respingerea acestuia, reclamantul aflându-se într-o confuzie de nume și prenume, persoana care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare având numele de T., iar prenumele de M. A., reclamantul numindu-se T. - M. și cu prenumele de A..
În ceea ce privește susținerea ca la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare s-ar fi aflat în SUA, se arata ca se dovedește o data în plus faptul ca reclamantul dorește sa se substituie persoanei vânzătorului autorului intervenienților, întrucât vânzătorul T. M. A., s-a aflat în persoana la D., în față notarului public, care l-a identificat și în față căruia s-a semnat contractul. Pe de alta parte, se apreciază ca lipsit de relevanta locul unde se afla apelantul - reclamant la data semnării contractului, câtă vreme nu se face dovada ca este una și aceeași persoana cu vânzătorul autorului intervenienților.
În ceea ce privește diferența de stare civila invocata de apelantul - reclamant, se arata ca aceasta împrejurare constituie un alt argument în favoarea apărării potrivit căreia reclamantul nu este una și aceeași persoană cu vânzătorul menționat în contractul de vânzare - cumpărare.
Instanța de fond a procedat la administrarea probelor în mod activ, și a constatat ca exista doua persoane, cu nume asemănător, fiecare cu actul sau de identitate, reclamantul - apelant identificându-se cu propriul sau buletin de identitate, iar vânzătorul din contract cu cartea sa de identitate.
Intimata-intervenienta . SRL a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, apreciind ca susținerile apelantului - reclamant sunt neadevărate, dat fiind ca s-a arătat ca acesta nu a mai fost în tara din anul 2002, însa titlul de proprietate nr._/5.03.2003 nu putea fi ridicat decât de proprietar și doar el putea solicita întocmirea documentației cadastrale și intabularea imobilului în cauza.
Simplul fapt al depunerii unor copii de pe pașapoarte la dosarul cauzei, nu face dovada ca apelantul - reclamant nu ar fi fost în Romania din anul 2002, în lipsa unor alte probe din care sa rezulte care a fost persoana care s-a ocupat de celelalte acte premergătoare tranzacției ce nu putea fi efectuate decât de titularul dreptului de proprietate sau de un împuternicit al acestuia.
Apelantul-reclamant l-a acuzat pe pârâtul D. C. de faptul ca ar fi obținut în mod fraudulos documentele necesare perfectării vânzării, deși acesta s-a prezentat în față notarului în calitate de cumpărător și nu de vânzător.
Se mai arata ca la încheierea contractului intimatul-pârât, de bună credință, a avut convingerea ca a încheiat tranzacția cu adevăratul proprietar, convenția fiind încheiata în forma autentica, care face deplina dovada conform art.1174 C.civ., până la înscrierea în fals.
Mai mult decât atât, în momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, existau toate documentele necesare pentru valabilitatea convenției, respectiv titlul de proprietate în original, încheierea de intabulare a imobilului, documentație cadastrală, certificat fiscal emis de către Primăria B., extras de carte funciara emis de OCPI, acestea fiind actele care au stat la baza încheierii contractului.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pârâtul a făcut toate demersurile legale de înregistrare ca proprietar și de publicitate imobiliara, comportament care înlătura fără putința de tăgada orice apreciere contrara ca acesta nu și-ar fi îndeplinit toate obligațiile statuate de art. 1899 alin. 2 C.civ., privind calitatea de cumpărător de buna credința.
Ulterior, pârâtul a parcelat terenul dobândit în suprafețe mai mici pe care le-a revândut, intimata-intervenienta deținând contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2728/2.11.2005.
În ședința publica de la 6.02.2009, apelantul-reclamant s-a înscris în fals împotriva contractului de vânzare-cumpărare nr._/5.03.2003, și a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu.
În cadrul probei cu înscrisuri s-a depus la dosar adresa nr._/26.02.2009, emisa de Secția 9 Poliție, adresele nr._/26.02.2009 și nr._/25.03.2009 emise de Inspectoratul Național pentru Evidenta Persoanelor.
Prin decizia civilă nr. 731A/05.06.2009 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant și, ca neavenit, apelul formulat de apelanta-intervenientă N. G. R. A..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1868/20.06.2005, T. M. A., necăsătorit, domiciliat în Municipiul București, ..10, ., ., identificat cu C.l. ..R. nr._/23.06.2004, eliberat de către Secția 9 Politie, București, CNP_, a vândut lui D. C., căsătorit, întregul drept de proprietate asupra terenului situat pe teritoriul comunei B., cu număr cadastral 1754 în suprafața totala tabulara de 25.000 mp.
Terenul vândut, a aparținut exclusiv vânzătorului, în baza titlului de proprietate nr._/5.03.2003, eliberat de Comisia Județeana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenului a Județului Ilfov.
Reclamantul T. M. A. a solicitat sa se constate nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare, susținând ca nu s-a prezentat în față notarului public ce a autentificat actul, întrucât locuiește în SUA și nu a mai venit în Romania din anul 2002, în actul de vânzare-cumpărare s-a precizat ca fost identificat cu carte de identitate, deși nu poseda un astfel de act, ci doar buletin de identitate eliberat la data de 14.06.1994, valabil pana la sfârșitul vieții, susținând ca nu și-a exprimat consimțământul la vânzare.
Prin urmare, a invocat drept cauza de nulitate absoluta, lipsa consimțământului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu a fost prezent la încheierea acestuia pentru a-și exprima voința, solicitând instanței sa constate ca lipsește însăși voința juridica manifestata cu intenția de a produce efecte juridice.
Aceleași argumente au fost reluate și prin cererea de apel, iar în raport de criticile aduse hotărârii instanței de fond, în fața instanței de apel au fost încuviințate toate probele solicitate de către apelantul-reclamant.
Cu toate diligentele depuse atât de către apelantul-reclamant, cât și de către tribunal, în cauza nu a fost înfățișat originalul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1868/20.06.2005, motiv pentru care, deși apelantul-reclamant s-a înscris în fals conform art.180 și urm. C.pr.civ., și nici nu s-a putut efectua o expertiza grafoscopică pentru a se putea verifica daca semnătura de pe contract este falsa.
Din adresa nr._/26.02.2009, comunicata de Secția 9 Politie București, tribunalul a reținut ca, pentru cartea de identitate cu . nr._ din 23.06.2004, figurează persoana cu numele G. T., acesta fiind actul de identitate cu care însă a fost identificat vânzătorul T. M. A. în contractul de vânzare - cumpărare.
În aceeași adresa însă, se arată ca CNP_ este atribuit persoanei cu numele T. M. A., având carte de identitate . nr,_ eliberata la data de 30.04.2008.
Tribunalul a reținut ca prin motivele de apel, reclamantul a susținut ca se identifica doar cu buletin de identitate care nu a fost niciodată preschimbat cu carte de identitate, susținere ce nu concorda cu mențiunile din adresa de mai sus.
Prin adresele nr._/26.02.2009 și nr._/25.03.2009 emise de Inspectoratul N. pentru Evidenta Persoanelor, s-a comunicat instanței ca în urma verificărilor efectuate în evidentele deținute s-a identificat o singura persoana, având numele și prenumele T. - M. A. (fost Trodor) cu domiciliul în Municipiul București, .. 10, ., ., date care sunt identice cu cele menționate în copia buletinului de identitate aflata la fila 6 din dosarul de fond, dar diferite de date menționate în copia cărții de identitate de la fila 83, în care numele este T., iar prenumele M. A., apartamentul poarta numărul 14, singurele date identice fiind cele privind codul numeric personal.
Tribunalul a constatat așadar ca exista . privire la identificarea reclamantului sub aspectul actelor de identitate, însa aceste probe reprezintă doar un început de dovada scrisa, nefiind suficiente pentru a se putea sancționa contractul de vânzare - cumpărare cu nulitatea absoluta.
Astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că s-a contestat un înscris autentic, opozabil erga omnes, conform art.1173 alin.1 C.civ.
În privința constatărilor personale ale agentului instrumentator, făcute prin propriile simțuri, în limitele atribuțiilor sale, înscrisul autentic face dovada până la înscrierea în fals, celelalte mențiuni făcând credința pana la proba contrarie.
Constatările personale menționate în înscrisul autentic, se refera la prezenta părților, modul de identificare a acestora, faptul ca au semnat, luarea consimțământului, semnătura agentului instrumentator, locul și data încheierii actului și nu pot fi combătute decât prin înscrierea în fals.
În cauza s-a invocat lipsa consimțământului și prezenta vânzătorului din contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar, iar din cele arătate mai sus, rezultă ca acestea nu pot fi probate decât prin procedura înscrierii în fals, consemnările din încheierea de autentificare referitoare la aceste aspecte fiind rezultatul unei constatări personale a notarului.
Prin urmare, tribunalul a constatat că, deși o parte din susținerile apelantului referitoare la neconcordanta actelor de identitate, sunt reale, cauza de nulitate absoluta referitoare la lipsa consimțământului acestuia și la neprezentarea în față notarului, singurul motiv care ar fi putut atrage sancțiunea invocata de apelantul-reclamant, nu a fost dovedita în prezenta cauza, câtă vreme originalul contractului de vânzare - cumpărare se afla la pârât, iar acesta nu l-a prezentat în instanța.
Pe de alta parte, tribunalul a reținut ca titlul de proprietate a fost eliberat la data de 5.03.2003 personal reclamantului, fapt confirmat de către acesta la interogatoriul din oficiu luat de către instanța la termenul din 9.01.2009, însa atât în acțiune cât și în cererea de apel, a susținut ca locuiește în SUA din anul 2002 și ca nu s-a mai întors în Romania de la acea data, împrejurare față de care tribunalul a apreciat ca nu se poate stabili cu certitudine adevărul în prezenta cauza.
Față de faptul ca din adresele emise de poliție, rezulta date care contrazic susținerile apelantului - reclamant, iar acesta a făcut afirmații contradictorii, așa cum s-a reținut mai sus, tribunalul a apreciat că singura proba care ar fi înlăturat orice dubiu în prezenta cauza ar fi fost expertiza grafoscopica pentru a se stabili daca semnătura vânzătorului este sau nu falsa, proba care nu s-a putut administra în cauza, întrucât la dosar nu a fost depus originalul contractului de vânzare-cumpărare contestat, deși au fost acordate patru termen de judecata pentru acest motiv.
Tribunalul a apreciat ca deși reclamantul a solicitat aplicarea disp. art. 225 C.pr.civ., o astfel de sancțiune este lipsita de relevanta din prezenta cauza, câtă vreme nu s-a putut administra singura proba concludenta pentru stabilirea valabilității sau nevalabilității actului de vânzare - cumpărare prin procedura înscrierii în fals, în raport de cele arătate mai sus.
În măsura în care acest contract va fi depus în față instanței de recurs, daca prezenta hotărâre va fi atacata cu aceasta cale de atac, atunci reclamantul are posibilitatea să se înscrie în fals și în față acelei instanțe, proba admisibila conform art.305 C.pr.civ.
Prin urmare, tribunalul a reținut ca în cauza nu a fost dovedita cauza de nulitate absoluta invocata de către reclamant, motiv pentru care, față de considerentele expuse, și în raport de dispoz. art. 296 C.pr.civ., tribunalul a respins apelul reclamantului ca nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de intervenienta N.-G. R.-A., tribunalul a reținut că în fața instanței de fond aceasta a formulat o cerere de intervenție intitulată în favoarea pârâtului D. C., dar și în interes personal, prin care a invocat doar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și fără a conține vreo pretenție împotriva acestuia, sau a celorlalte părți în cauza.
Prima instanța, în raport de precizările formulate de părți în cauza, a apreciat ca atât cererea de intervenție formulata de . SRL cat și cererea de intervenție formulata de N. - G. R. - A. au fost introduse în interesul pârâtului, și așa cum rezulta din hotărârea apelata, soluția cu privire la aceste cereri a fost pronunțata în mod evident în raport de soluția respingerii cererii principale.
Așa fiind, tribunalul a avut în vedere disp. art.56 C.pr.civ., potrivit cărora apelul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel, și față de faptul ca pârâtul nu a declarat apel în prezenta cauza, a respins apelul intervenientei ca neavenit.
Împotriva acestei decizii, la data de 19.10.2009, a declarat recurs reclamantul T. M. A., recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 20.10.2009.
În motivarea recursului său, recurentul-reclamant a susținut încălcarea si aplicarea greșita a legii - art.304 pct.9 Cod proc. Civila – arătând că critica pe care o aduce deciziei recurate vizează, in principal, considerentele instanței de apel conform cărora, deși au fost acordate mai multe termene de judecata pentru a i se da posibilitatea intimatului D. C. de a depune la dosar originalul contractului de vânzare contestat, acest lucru nu s-a întâmplat, astfel ca, retine instanța, în cauza nu s-a putut efectua o expertiza grafoscopica cu privire la acest act având in vedere faptul ca in ședința publica din data de 06.02.2009, recurentul s-a înscris in fals împotriva actului ce face obiectul prezentului dosar.
Instanța de apel, a pronunțat o hotărâre nelegala, întrucât a încălcat dispozițiile prevăzute de art.182 alin. 2 din codul de procedura civila, deoarece, în opinia recurentului, instanța trebuia sa înlăture actul contestat, întrucât lipsa intimatului D. C. in lumina dispozițiilor art. 182 alin 2 C.proc.civ. presupune întocmai acest lucru.
Lipsind de la toate termenele de judecata, deși a fost citat in repetate rânduri cu mențiunea de a prezenta originalului contractului de vânzare in vederea efectuării unei expertize grafoscopice, intimatul nu a făcut altceva decât sa recunoască nevalabilitatea actului de vânzare, iar urmare înlăturării trebuia să se constate nulitatea absoluta pentru lipsa consimțământului recurentului întrucât a fost încheiat de o alta persoana in calitate de vânzător decât adevăratul proprietar.
Se nai rată că, instanța de apel, nefinalizând procedura înscrierii in fals, a incalcat dispozițiile Codului de procedura civila si dreptul la apărare al apelantului T. M. A., care, deși s-a înscris in fals împotriva actului contestat, nu a putut beneficia de finalitatea acestei proceduri, si nu din culpa sa.
Mai mult, după strigarea cauzei si reținerea acesteia in pronunțare s-a prezentat intimatul-parat D. C. prin apărător, iar instanța, in virtutea rolului activ si a principiului aflării adevărului in cauza, trebuia sa dispună repunerea cauzei pe rol si obligarea intimatului-pârât, prin apărător, sa depună originalul contractului contestat, in vederea finalizării procedurii înscrierii in fals.
Sub acest aspect apreciază ca si încheierea din 29.05.2009 este nelegala si trebuie de asemenea, casata/modificata.
Susține totodată recurentul că instanța de apel, in mod greșit, nu a făcut aplicarea art.225 Cod procedura civila, față de neprezentarea intimatului-pârât D. C. la interogatoriu.
Se invocă prin cererea de recurs și faptul că pin hotărârea recurată instanța a incalcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 Cod procedură civilă – motiv prev. de art.304 pct.5 Cod procedură civil.
Consideră recurentul că instanța de apel a trecut la judecarea pe fond cu neobservarea formelor legale, respectiv cu încălcarea procedurii înscrierii in fals prevăzuta de art.180-184 Cod proc. civila.
Instanța de apel avea obligația de a respecta procedura prevăzuta de lege si de a finaliza conform dispozițiilor legale procedura înscrierii in fals, fie prin înlăturarea înscrisului, fie prin cercetarea falsului de instanța civila, prin orice mijloace de dovada.
Hotărârea apelata cuprinde și motive contradictorii - art.304 pct. 7 Cod proc. civila.
Recurentul arată în acest sens că Tribunalul a constatat, in mod contradictoriu: - faptul ca s-au dovedit ca fiind reale susținerile apelantului-reclamant referitoare la neconcordantele actelor de identitate (cel fals folosit la efectuarea vânzării și cel real al recurentului - reclamant); - există înscrisuri care atesta ca re curentul se afla in străinătate - SUA - la data autentificării actului si suferise o grava intervenție chirurgicala; - nu a fost dovedita lipsa consimțământului si neprezentarea in fata notarului public - singurul motiv care ar fi putut atrage nulitatea actului.
Solicită recurentul să se constate că din probele administrate in cauza rezulta că intimatul-pârât D. C. a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu o persoana străina, care nu era titularul dreptului de proprietate, contractul încheiat fiind nul absolut pentru lipsa consimțământului adevăratului proprietar si pentru lipsa calității de proprietar a persoanei care a semnat vânzarea, fiind încălcate dispozițiile art. 948 si următoarele, 1294, 1306, 480 Cod.civil.
Actul de vânzare contestat a fost încheiat cu încălcarea legii si a dreptului de proprietate al reclamantului, aspecte ce rezulta din mai multe fapte dovedite pe care recurentul le prezintă pe larg în motivarea cererii sale, susținând că din analiza probelor menționate rezultă că apelantul-reclamant T. M. A., in calitate de proprietar, nu si-a dat niciodată consimțământul pentru înstrăinarea imobilului către intimatul D. C., iar persoana care a vândut imobilul nu deținea dreptul de proprietate astfel ca nu putea înstrăina un bun ce nu îi aparținea, conform principiului de drept: "nemo ad allium transfere potest quam ipse habet", "nemo dat quod not habet".
Pentru toate aceste considerente, având in vedere ca a dovedit că actul contestat a fost încheiat in lipsa consimțământului său, cu încălcarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, cu încălcarea art. 480 cod civil si a art.1 din Protocolul Adițional nr.l la Convenția europeana privind respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, recursul, apelul si acțiunea pe fond sunt întemeiate.
La data de 17.11.2009 intimata-intervenientă M. . formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimata-intervenientă a arătat că recurentul nu a făcut dovada, si nici nu exista dovada, ca acest contract de vânzare-cumpărare, invocat de recurent, ar mai fi in posesia intimatului D. C..
In condițiile in care D. C. a înstrăinat întreg lotul cumpărat, este puțin probabil ca acesta să mai dețină originalul contractului de vânzare cumpărare. Pe de alta parte, din lucrările dosarului reiese că acest act nu se afla in posesia lui D. C. ci a apărătorului acestuia, avocat G. S..
In aceste condiții, considera că nu din vina intimatului D. C. nu s-a putut finaliza procedura înscrierii in fals, întrucât actul pe care I- a invocat recurentul nu se afla in posesia intimatului.
Referitor la al doilea motiv de recurs, instanța nu putea înlătura înscrisul invocat întrucât, din lucrările dosarului, nu rezulta că acesta s-ar afla la intimatul D. C..
Pe de alta parte, considera ca dispozițiile art.105 Cod procedură civilă nu sunt incidente in cauza, deoarece se refera la cu totul alte aspecte decât cele invocate de recurent.
Recurentul s-a rezumat sa susțină ca a lipsit din tara la încheierea contractului de vânzare - cumpărare fără însa să probeze ca a lipsit si fără sa arate cine s-a ocupat de celelalte acte premergătoare încheierii tranzacției.
Simplul fapt al depunerii unor copii a unor pașapoarte la dosarul cauzei nu fac dovada ca acesta nu ar fi fost in Romania din anul 2002. De asemenea, nici faptul ca a depus la dosar copii de pe 2 pașapoarte, unul romanesc si unul american, nu face dovada ca nu ar fi putut intra in Romania cu un alt pașaport.
Susține recurentul ca nu poseda Carte de Identitate ci Buletin de identitate si depune la dosar o copie a unui BI. Aceasta susținere este neconvingătoare. O copie a unui act depus la dosar nu face dovada valabilității actului. De unde știm ca actul respectiv mai este sau nu valabil si ca nu a fost pierdut sau expirat!
Intimatul s-a prezentat in fata notarului in calitate de cumpărător si nu de vânzător. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare intimatul-pârât, de buna credința, a avut si are convingerea ca a încheiat tranzacția cu adevăratul proprietar.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat in forma autentica. Forma autentica oferă o transpunere cat mai veridica a voinței părților. Conform art.1174 Cod civil actul autentic are tot efectul intre părți despre drepturile si obligațiile ce constata, precum si despre ceea ce este menționat in act.
De asemenea, așa cum s-a afirmat si in doctrina si jurisprudența, înscrisul autentic face dovada, pana la înscrierea in fals, in ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, făcute in limitele atribuțiilor sale (constatări referitoare la prezenta părților, modul de identificare a lor, luarea consimțământului, semnarea înscrisului de către parți in față agentului etc).
Prin întrebările formulate la interogatoriu, recurentul a încercat să insinueze ca intimatul-pârât ar fi fost de acord sa cumpere imobilul in cauza fără să fi existat un extras de Carte funciara.
Actele care au stat la baza la încheierii contractului de vânzare - cumpărare a cărui anulare se cere au fost: titlul de proprietate in original, încheiere de intabulare a imobilului (fila 8 din dosar), documentație cadastrala (filele 9-14 din dosar), certificat fiscal emis de către Primăria B. (fila 86 din dosar), extras de Carte funciara emis de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara (fila 93 din dosar).
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare in baza căruia intimatul-pârât a devenit proprietar, acesta a făcut demersurile legale de înregistrare ca si proprietar la Primăria . Taxe si Impozite Locale, dar si la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Ilfov unde si-a făcut public dreptul de proprietate.
Un astfel de comportament contractual anterior si posterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare, cu privire la diligenta cumpărătorilor înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, înlătura fără putința de tăgada orice apreciere contrara ca intimatul-pârât nu si-ar fi îndeplinit toate obligațiile statutare de art.1899 alin 2 Cod civil privind calitatea de cumpărător de buna credința.
Ulterior cumpărării imobilului in cauza pârâtul a parcelat terenul in suprafețe mai mici pe care le-a revândut. Subscrisa a cumpărat suprafața de teren de 1.000,05 m.p. identificata, după dezmembrare, ca L. 11, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Asociați L. si D. sub nr.2728/02.11.2005, contract încheiat intre D. C. si D. R., in calitate de vânzători si . SRL, in calitate de cumpărătoare.
La data de 26.11.2009 intimatul-pârât D. C. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Susține în continuare că reclamantului apelant recurent îi lipsește calitatea procesuală activă.
Invocarea dispozițiilor art.182 al.2 Cod procedură civilă este eronată.
Actul original este la notar. Notarul a fost anunțat sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu. Asta s-a întâmplat la DNA secția teritorială A.-I. unde i s-a cerut acest act și a fost dat. Cumpărătorul a avut două exemplare din care unul l-a dat la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară lfov, fiind necesar la intabulare, și unul la momentul facerii parcelărilor.
Art.225 Cod procedură civilă nu a fost încălcat deoarece textul spune :"poate" de aici arătându-se că prin prisma și a altor probe din dosar poate să interpreteze nu apare textul ca o obligație. Deci motivul de casare nu există.
Nu rezultă nici un moment culpa pârâtului intimat. Reclamantul nu face vreo dovadă că intimatul ar fi în cea mai mică culpă.
La data de 20.3.2010 S. V., S. J., P. I.-G., P. L.-T. și P. B.-P. au formulat o cerere de intervenție în interesul intimatului-pârât.
Susțin titularii cererii respingerea recursului ca nefondat, arătând că potrivit principiului disponibilității, părtile în proces, în apărarea interesului acestora propun si pun la dispoziția instanței probele de care înțeleg doar acestea sa se folosească nefiind in obligația parții adverse sa facă probe in favoarea celui ce afirma. Ca atare, recurentul-reclamant avea toate pârghiile prevăzute de legea română spre a înfățișa actul instanței de judecata pentru efectuarea expertizei grafoscopice si parcurgerea procedurii falsului. Cum recurentul nu a făcut nimic din ceea la care legea îl obliga, soluția instanței de apel este corecta.
Prin raportare la dispozițiile art.1169 cod civil, partea care afirmă in fața instanței de judecata trebuie sa dovedească cele susținute. Cum instanța de apel in virtutea rolului activ, dar și in scopul aflării adevărului a acceptat si dorit sa se administreze proba cu expertiza grafoscopica, iar recurentul-reclamant nu a făcut sau adus dovezile necesare efectuării expertizei, apreciază ca nu poate conduce la opinia nelegalității hotărârii instanței de apel.
Recurentul-reclamant își invoca in recurs propria culpa față de aspectul că nu a știut sa ceara sau sa facă, in vederea administrării probei cu expertiza grafoscopica toate demersurile legale in vederea depunerii actului a cărui semnătura se contesta. Recurentul-reclamant s-a comportat ca si când s-ar afla in situația al1.1178 cod civil raportat la art.l77 cod procedura civila, crezând fără temei ca este suficient sa afirmi ca actul care ti se opune nu îți aparține pentru ca instanța sa dispună sau sa ordone verificarea actului. Instanța de apel a procedat corect apreciind imposibil de administrat aceasta proba si in lipsa unei dovezi contrare care sa infirme validitatea si valabilitatea consimțământului exprimat in act prin semnătura de care recurentul-reclamant, a păstrat înscrisul ca valabil.
Referitor la al doilea motiv de recurs cum ca instanța de apel a incalcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității, de art.105 cod proc.civila, solicita instanței a fie respins, motivat de faptul ca recurentul-reclamant, așa cum arătă, nu a făcut posibil efectuarea expertizei, iar instanța a constatat legal imposibilitatea administrării probei încuviințate si de aceea a pășit si la judecata pricinii.
AI treilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, in condițiile in care instanța in lipsa dovezii falsului nu poate pronunța o soluție de anulare sau nulitate a actului supus judecații. Instanța de apel, in imparțialitatea sa, a redat corect si legal in cuprinsul hotărârii recurate care sunt atât elementele pozitive, cat si elementele negative lămurite de probele dosarului, dar si de susținerile părților, apreciind in cele din urma ca nici o proba administrata nu conduce la opinia ca recurentul-reclamant nu a semnat actul de vânzare-cumpărare.
Actul a cărui nulitate se cere este semnat de recurentul-reclamant si, in lipsa unei dovezi contrare, acesta produce efectele recunoscute de lege si angajare de părți le contractate. Recurentul nici măcar nu este corect in cererea de recurs in aprecierea făcută față de hotărârea contestata, in condițiile in care acesta a făcut in fata instanțelor inferioare o . de afirmații contradictorii .
Probele contrazic poziția recurentului-reclamant si arunca o mare îndoiala asupra caracterului serios al demersului acestuia solicitam instanței sa respingă si acest motiv de recurs. Mai mult, in lipsa unei dovezi contrare din partea recurentului-reclamant, fără vina instanței si fără vina uneia sau alteia din părțile din aceasta cauza instanța nu putea adopta o alta soluție.
Pentru toate aceste considerente solicita instanței sa admită cererea de intervenție in interesul intimatului D. C. si sa respingă ca nefondat recursul promovat in cauza.
Prin încheierea din data de 9.03.2010 Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie.
Prin încheierea din data de 20.04.2010 Curtea dispus, în temeiul art. 244 alin.1 pct.2 C.proc.civ., suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. 1377/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Cauza fost repusă pe rol la data de 27.11.2014.
In cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind solicitate relații referitoare la înscrisul autentic constând în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1868/20.06.2005 și la stadiul cercetărilor penale în dosarele care s-a examinat și acest înscris.
Prin încheierea din data de 12.03.2015 Curtea respins excepția perimării cererii de recurs ridicată de intervenienți.
Examinând decizia recurată si actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată următoarele:
Recurentul invocă formal în motivarea recursului său motivul de modificare prev. de art. 304 pct.7 C.proc.civ., susținând prin intermediul acestui motiv de recurs existența unor considerente contradictorii.
Susținerile recurentului privitoare la nemotivarea corespunzătoare a hotărârii nu pot fi însă primite, Curtea reținând că prin acestea recurentul nu formulează critici susceptibile de cenzură în recurs în raport de textul legal invocat ci doar își expune propria opinie asupra probatoriului administrat în cauză, apreciind că instanța de apel ar fi trebuit să stabilească pe baza acestuia că reclamantul ar fi dovedit împrejurarea că actul contestat – contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1868/20.06.2005 de BNP S. O. I. – a fost încheiat în lipsa consimțământului său, ceea ce ar atrage sancțiunea nulității actului.
Or, având în vedere dispozițiile art. 306 și art. 3021 lit.c din Codul de procedură civilă, trebuie remarcat că în reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865, incidentă în speță, recursul este o cale extraordinară de atac, astfel că, în situația în care litigiul este supus și căii de atac a apelului, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 C.proc.civ. și care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se deci exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță.
Curtea constată totodată că recurentul invocă incidența în cauză, atât a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ. referitor la greșita aplicarea legii – fiind vizată în acest context încălcarea de către tribunal a prevederilor art. 182 alin.2 și art. 225 din Codul de procedură civilă, respectiv, nerespectarea principiului rolului activ în cadrul finalizării procedurii înscrierii în fals – cât și a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.proc.civ., recurentul raportându-se în acest sens tot la încălcarea procedurii înscrierii în fals având ca obiect înscrisul contestat sus-menționat, susținându-se că instanța de apel ar fi trecut la judecarea fondului cu neobservarea formelor legale, adică a procedurii prevăzute de art. 181-184 din Codul de procedură civilă.
Văzând, astfel, criticile concrete de nelegalitate formulate în dezvoltarea celor două motive de recurs, Curtea apreciază, în conformitate cu prevederile art. 306 alin.3 C.proc.civ., că toate aceste critici pot fi analizate numai din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.proc.civ., după cum se va arăta în continuare.
Curtea reține în acest sens că în fața instanței de apel s-au încuviințat toate probele solicitate de apelantul-reclamant, tribunalul apreciind că acestea sunt utile justei soluționări a cauzei prin raportare la criticile de apel aduse sentinței și la obiectul cauzei – nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1868/20.06.2005 pentru lipsa consimțământului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, invocându-se astfel că vânzătorul nu a fost prezent la încheierea acestuia pentru a-și exprima voința.
Cu toate acestea tribunalul, în urma judecării cauzei, a constatat că în cauza nu a fost înfățișat originalul contractului de vânzare-cumpărare menționat, motiv pentru care, deși apelantul-reclamant s-a înscris în fals conform art.180 și urm. C.pr.civ., „nu s-a putut efectua o expertiza grafoscopică pentru a se putea verifica daca semnătura de pe contract este falsă”.
În aceste condiții, reținând totuși din probatoriul administrat existența unei neconcordanțe cu privire la identificarea reclamantului sub aspectul actelor de identitate, tribunalul a avut în vedere că aceste probe reprezintă doar un început de dovada scrisă, nefiind suficiente pentru a se putea sancționa contractul, iar lipsa consimțământului și prezenta vânzătorului din contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notar nu pot fi probate decât prin procedura înscrierii în fals, întrucât consemnările din încheierea de autentificare referitoare la aceste aspecte sunt rezultatul unei constatări personale a notarului.
Cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este “efectul devolutiv”, efect ce constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, astfel că problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel.
Conform art. 295 C.proc.civ. “instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu. Instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.”
Curtea constată, în raport de cele reținute anterior, că stabilirea situației de fapt și aplicarea legii în prezenta cauză nu se puteau verifica în apel cu ignorarea apărărilor și probelor menționate, respectiv, în lipsa unei analize concrete a probelor administrate, cu atât mai mult cu cât tribunalul a încuviințat și completarea probatoriului în calea de atac, apreciind asupra utilității unei asemenea măsuri.
Respingând ca nefondat apelul declarat de reclamant, recurentul în speță, instanța de apel a apreciat că „nu se poate stabili cu certitudine adevărul în prezenta cauza” și că „ singura proba care ar fi înlăturat orice dubiu ar fi fost expertiza grafoscopica pentru a se stabili daca semnătura vânzătorului este sau nu falsă”, probă care nu s-a putut administra.
Or, o atare statuare a tribunalului echivalează cu necercetarea pricinii deduse judecății, reținerea imposibilității administrării probei în această fază procesuală a apelului fiind în mod vădit contrară atât dispozițiilor art. 129 alin.5 C.proc.civ., incidente și judecății în calea de atac, conform art. 298 C.proc.civ., care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni o orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, cât și prevederilor art. 295 C.proc.civ., mai sus enunțate.
In acest context, în legătură cu demersurile făcute de instanță pentru depunerea originalului contractului de vânzare-cumpărare, Curtea trebuie să remarce că, deși nu poate fi primită critica recurentului-reclamant vizând aplicarea eronată a dispozițiilor art. 225 C.proc.civ. sau cea referitoare la aplicarea art. 182 alin.2 C.proc.civ. – fiind corectă constatarea instanței de apel că lipsa la interogatoriu a părții adverse legal citate nu poate fi apreciată ca o recunoaștere a faptului asupra căruia ar fi fost interogată, prin raportare la obiectul pricinii și la posibilitatea administrării de probe care să califice respectivele împrejurări – nu se poate ignora faptul că în fața tribunalului numai după ce partea a fost citată prin scrisoare recomandată și la domiciliul din Ungaria la adresa indicată de fostul său apărător prin cererea depusă pentru termenul de judecată din 3.04.2009 (la fila 75 din dosar apel), recipisa trimiterii poștale s-a întors la termenul acordat semnată personal de intimatul-pârât și s-a prezentat pentru acesta un avocat angajat în cauză, care a ajuns însă după strigarea cauzei și rămânerea instanței în pronunțare (fila 92) .
., Curtea nu poate împărtăși opinia instanței de apel privitoare la imposibilitatea administrării probei cu înscrisuri ca urmare a faptului că pricina ar fi fost amânată în mod repetat pentru ca intimatul-pârât să depună originalul contractului contestat, fiind corectă observația recurentului privitoare la aspectul anterior prezentat legat de încunoștințarea efectivă a părții în contextul examinării modului în care judecătorii și-au respectat îndatoririle ce le reveneau în exercitarea rolul activ.
Pe de altă parte, Curtea constată din actele dosarului împrejurarea (mult mai relevantă în contextul analizat) că, deși instanța de apel a considerat că numai expertiza grafoscopică ar fi elucidat pe deplin împrejurările încheierii contractului a cărei valabilitate este contestată, nu a apreciat asupra oportunității solicitării în vederea administrării complete a probatoriului necesar a exemplarului din arhiva notarului public care a procedat la autentificarea contractului, apreciindu-se însă prin motivarea deciziei de apel că „în măsura în care acest contract va fi depus în fața instanței de recurs, daca prezenta hotărâre va fi atacata cu aceasta cale de atac”, reclamantul ar avea posibilitatea să se înscrie în fals și în fața noii instanțe de control judiciar, unde proba ar fi admisibilă conform art.305 C.proc.civ.
Dincolo de faptul că o atare ipoteză nu ar exclude în vreun mod vătămarea pricinuită părții recurente prin neadministrarea completă a probatoriului apreciat ca fiind relevant în faza devolutivă a apelului, Curtea constată că această statuare este și eronată, decurgând dintr-o interpretare necorespunzătoare a prevederilor art. 305 din codul de procedură civilă de la 1865 care îi permit instanței de recurs să administreze proba cu înscrisuri noi și, implicit, de a se pronunța asupra oricăror incidente apărute în soluționarea normală a recursului, cum sunt și verificarea de scripte și procedura falsului, în conformitate cu dispozițiile art. 316 rap. la art. 298 C.proc.civ.
Chiar dacă la judecata recursului părțile se pot folosi de orice act scris – înscris emanat de la părțile în proces sau de la un terț – care ar fi putut înrâuri soluția cauzei, dacă ar fi fost administrat în fazele procesuale anterioare, situație în care este posibil ca un înscris depus de către una dintre părți să fie contestat de către partea adversă, uzând de verificarea de scripte ori procedura înscrierii în fals, o asemenea ipoteză nu se regăsește în speță de față în care controlul judiciar în calea extraordinară a recursului vizează tocmai aspectul legalității modului de soluționarea a unei astfel de proceduri inițiată în faza apelului și care nu a mai fost finalizată de instanța inferioară din cauză că nu s-ar fi depus originalul unui înscris aflat deja în copie la dosarul de fond (fila 5).
In privința originalului respectivului înscris, trebuie arătat că la primul termen de judecată acordat în cauză Curtea a solicitat relații biroului notarului public în legătură cu originalul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1868/20.06.2005, comunicându-i-se prin adresa nr. 234/2009 că acest contract a fost predat organelor de cercetare penală încă din anul 2008, așadar, în timp ce cauza se afla în apel pe rolul tribunalului, înscrisul aflându-se și în prezent la I.G.P.R.- Direcția de Investigare a Fraudelor unde s-a efectuat și un raport de cercetare tehnico-științifică (înaintat în copie la dosarul de recurs, fila 187) inclusiv asupra contractului în litigiu.
Față de cele reținute mai sus și de considerațiile teoretice aplicabile în cauză, anterior expuse, Curtea constată că, prin modalitatea în care a administrat probele în cauză și prin considerentele care au fundamentat soluția de respingere pe fond a apelului declarat de reclamant, tribunalul nu a examinat efectiv apărări și susțineri ale acestuia care vizau aspecte esențiale deduse judecății în speță, care au rămas astfel necenzurate de instanță, situație care contravine și principiilor care rezultă din incidența art. 6 CEDO.
Astfel, un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Conform unei jurisprudențe CEDO constante (vezi, spre exemplu, hotărârile din cauza Albina împotriva României, cauza G. împotriva României), aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.
Sunt, deci, întemeiate criticile recurentului referitoare la nefinalizarea procedurilor de administrare a unui înscris apreciat ca fiind relevant pentru aflarea adevărului în cauză, vătămarea adusă părții reclamante – decurgând din neanalizarea și, implicit, nepronunțarea asupra unor aspecte pe care aceeași instanță de apel le-a reținut ca fiind singurele care ar fi determinat stabilirea corectă a situației de fapt – neputând fi înlăturată decât prin admiterea recursului și casarea deciziei, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, în condițiile art. 312 alin.1 și 5 Cod procedura civilă rap. la art. 304 pct.5 Cod procedura civilă.
Instanța de trimitere urmează să repună în discuția părților continuarea procedurii înscrierii în fals în contextul completării probatoriului cu înscrisuri în faza recursului și va analiza toate susținerile părții referitoare la aspectele de netemeinicie invocate în cauză, susțineri formulate și în recurs și care nu pot fi examinate în această fază procesuală, având în vedere soluția de casare adoptată și limitele controlului judiciar specific acestei căi extraordinare de atac.
Pe cale de consecință, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel atrage și respingerea intervenției formulate de intervenienții S. V., S. J., P. I.-G., P. L.-T. și P. B.-P. în interesul intimatului-pârât, față de caracterul de simplă apărare pe care îl are o astfel de cerere de intervenție accesorie depusă direct în calea de atac a recursului, conform art. 49 alin.3 coroborat cu art. 51 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant T. M. A., împotriva deciziei civile nr.731 A din 05.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât D. C. și cu intimatele-interveniente . SRL și N. G. R. A. și cu intervenienții în interesul intimatului-pârât S. V., S. J., P. I.-G., P. L.-T. și P. B.-P..
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M.-A. N.-G. DOINIȚA M. I. S.
GREFIER,
F. D.
Red. M.
Tehnored. M./CS
2ex.
T.B.Secția a III-a civilă – I.L.M.
- M.R.
Judecătoria Cornetu - L.D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 374/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 306/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
