Obligaţia de a face. Sentința nr. 52/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 12025/3/2013**
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(417/2015)
SENTINȚA CIVILĂ NR.52 F
Ședința din camera de consiliu de la 01.04.2015
Curtea constituită din:
P. – A. P. B.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL și TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A V-A CIVILĂ, privind pe reclamanții T. E., B. D. și pârâții S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fosta Secție a IX-a ), sub nr._ reclamanții T. E. și B. D. în contradictoriu cu pârâții S. R., reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la emiterea deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire în dosarul cu nr._/c precum și la plata unor daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei de acordare a titlului de despăgubire în dosar.
La data de 08.07.2014 reclamanții și-au modificat acțiunea, solicitând, în contradictoriu cu S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și S. R., prin Ministerul Finanțelor, în temeiul dispozițiilor cap. III și IV din Legea 165/2013, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să valideze în tot dispoziția nr. 8243/12.12.2008 emisă de către Primarul Municipiului C. precum și obligarea acesteia la emiterea deciziei de compensare. În plus, se solicită obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la emiterea deciziei de compensare.
Prin sentința civilă nr. 5121/02.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a II a de C. Administrativ și Fiscal (Fostă Secția a IX-a) a admis excepția necompetenței funcționale a secției și a trimis cauza conducerii Tribunalului București în vederea repartizării cauzei spre competentă soluționare către una din secțiile civile ale instanței.
Pentru a pronunța această sentință, Secția a II-a a Tribunalului București a reținut următoarele:
Potrivit art.20 din Titlul VII al legii nr.247/2005, modificat prin legea nr.2/2013, revine secției de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază reclamantul competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia.
Însă în cauza dedusă judecății, față de modificarea acțiunii, prin schimbarea pîrîtului și a obiectului cererii, sînt incidente disp. art.35 alin.1 și 2 din legea nr.165/2013 care stabilesc competența secției civile a tribunalului pentru soluționarea unor astfel de litigii.
Astfel, potrivit art.35 din legea nr.165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art.33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. 1 în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin.1 și 2, instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.
Potrivit art.17 alin.1 din legea nr.165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar art.18 alin.3 prevede că această Comisie Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Noua procedură a emiterii deciziilor de compensare este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea lege nr.247/2005, pe care a fost întemeiată inițial cererea dedusă judecății. S-au adoptat principii diferite de evaluare și compensare și s-au prevăzut operațiuni administrative distincte.
Art.16 din legea nr.247/2005 prevedea obligația Secretariatului Comisiei Centrale de a proceda la centralizarea dosarelor în care cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, iar după întocmirea raportul de evaluare, Comisia Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
De asemenea, potrivit art.18 alin.1 din legea nr.247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emitea un titlu de conversie și/sau un titlu de plată ce se înainta Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată.
Aceste dispoziții au fost abrogate prin art.50 alin.1 lit.c din legea nr.165/2013, astfel că nu se poate obliga autoritatea pîrîtă la îndeplinirea obligațiilor prev. de art.16 și 18 din legea nr.247/2005, cît timp acestea au fost înlăturate de legiuitor prin abrogare expresă.
În prezent, conform art.21 din legea nr.165/2013, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit, iar în cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Prin cererea precizatoare s-a cerut tribunalului să oblige pîrîta la emiterea deciziei de compensare, după analizarea dosarului, deci la finalizarea procedurii de despăgubire potrivit noilor dispoziții legale. Cererea de chemare în judecată modificată complet după data intrării în vigoare a noilor dispoziții poate fi analizată numai de instanța civilă conform art.35 din legea nr.165/2013, întregul litigiu fiind guvernat de legea nouă. Caracterul eminamente civil al unei cereri de finalizare a procedurii de acordare a despăgubirilor conform legii nr.165/2013 rezultă și din disp. art.35 alin.3, conform cărora instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile acestei legi.
Fiind vorba despre o modificare de substanță a obiectului acțiunii și a temeiului de drept, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.725 alin.2 C.pr.civ., premisa acestui articol fiind evident aceea a menținerii aceluiași cadru procesual, pe parcursul unor modificări legislative referitoare la competență.
În cauza de față însă, ținând seama de principiul disponibilității, instanța de contencios administrativ nu și-ar mai putea justifica în continuare competența funcțională, întrucît nu se mai solicită verificarea legalității refuzului autorității administrative de a emite un act prin raportare la legea în vigoare la data manifestării sale.
Statuările recente ale Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art.4 rap la art.33 și 34 din legea nr.165/2013 nu sunt relevante cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței funcționale, instanța de control constituțional găsind ca fiind contrare Constituției și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevederile noii legi referitoare la termenele nou introduse, în contextul proceselor deja aflate pe rolul instanțelor de judecată. De altfel, excepțiile de neconstituționalitate analizate au fost invocate în dosare aflate pe rolul secțiilor civile. Trimiterea cererii modificate la instanța civilă, singura competentă să pronunțe soluții în temeiul legii nr.165/2013, nu reprezintă o încălcare a art.6 din CEDO, reclamantului fiindu-i recunoscut pe deplin dreptul de acces la instanța judecătorească devenită competentă ca efect al schimbării cadrului procesual.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, fiind repartizată spre soluționare Secției a V a Civile.
Prin sentința civilă nr.1314/07.11.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetentei funcționale a Secției Civile a Tribunalului București; a constatat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T. E. și B. D., în contradictoriu cu pârâții S. R., prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Secției a II-a de C. Administrativ și Fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București - Secția civilă în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.34 din Legea 165/2013 dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, iar dosarele ce urmează a fi transmise Secretariatul Comisiei Naționale vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 35 al. 1 din același act normativ deciziile emise, cu respectarea termenelor prevăzute de art.34 pot fi atacate de către persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
În cazul în care entitatea nu emite decizia în termenele prevăzute de art.33 și 34 din lege persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute de al. 1 în termen de șase luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor, instanța învestită pronunțându-se asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și putând dispune restituirea în natură, sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.
Prin Decizia nr. 269/2014 Curtea Constituțională a statuat în sensul că dispozițiile art. 4 teza a II a din Legea 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 al. 1 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
În considerentele deciziei anterior menționate, la paragrafele 28-30, se arată de către Curte care sunt rațiunile pentru care s-a ajuns la soluția pronunțată, explicitându-se totodată și care este procedura aplicabilă în cazul cererilor de chemare în judecată formulate înainte de . Legii 165/2013 și adresate instanțelor de contencios administrativ, respectiv înainte de 20.05.2013, interes prezentând pentru cauza de față statuările referitoare la competența funcțională a instanțelor judecătorești.
Astfel, se arată că «Curtea reține că, pentru a contracara riscul apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi în același timp eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii 165/2013 va trebui să pronunțe în acord cu dispozițiile art. 18 al. 1 din Legea 554/2004 o hotărâre care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să aducă la îndeplinire obligațiile impuse de către instanță în ce mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 al. 1 din Legea 554/2004.»
Tot în considerentele deciziei anterior citate Curtea Constituțională reține că «prin constatarea constituționalității prevederilor art. 34 al. 1 din Legea 165/2013, în interpretarea dată acestora prin decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii».
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți, data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv anterior intrării în vigoare a Legii 165/2013, considerentele deciziei Curții Constituționale anterior menționate, obligatorii pentru instanțe întrucât prin ele se explicitează soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate pronunțată, Tribunalul a constatat că instanța de contencios administrativ păstrează competența de a se pronunța asupra cererii formulate, instanța civilă fiind competentă să soluționeze doar acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor art. 35 al. 1 din Legea 165/2013, respectiv contestația împotriva dispoziției emise de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Învestită fiind cu pronunțarea regulatorului de competență, în temeiul art.136 al.1 C.pr.civ., Curtea constată că este competentă a soluționa conflictul în temeiul art.136 al.2 C.pr.civ., deoarece două secții ale Tribunalului București și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces. Sub aspect funcțional, în temeiul acelorași dispoziții legale, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București este competentă a soluționa conflictul, întrucât acesta s-a ivit în fața unei secții civile a Tribunalului București.
Asupra chestiunii în discuție, Curtea reține dispozițiile art.9 al.2 C.pr.civ., care consacră principiul disponibilității în procesul civil, prevăzând că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
În lumina acestor prevederi legale, Curtea observă că, deși cererea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26.03.2013, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, iar obiectul și temeiul juridic al acesteia au fost raportate la dispozițiile titlului VII din Legea nr.247/2005, la data de 08.07.2014 reclamanții și-au modificat cererea. Astfel, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, reclamanții au înțeles să își reformuleze pretențiile, prin raportare la drepturile conferite de noul act normativ, și să le îndrepte împotriva entității create în baza noii reglementări, entitate căreia i-au fost conferite, prin această reglementare, competențe în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin raportare la conținutul cererii modificatoare, se constată că Secția civilă a Tribunalului București a apreciat incorect asupra incidenței în cauză a deciziei nr.269/2014 a Curții Constituționale, iar competența de soluționare a cauzei este stabilită prin dispozițiile art.35 din Legea nr.165/2013, aparținând secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității pârâte.
În aceste condiții, Curtea reține că secția competentă să soluționeze prezenta cauză este Secția a V-a civilă a Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții T. E. și B. D., ambii cu domiciliul ales la SCP R. D. și Asociații în București, ..11-13, ., sector 5 și pe pârâții S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ambele cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, în favoarea Secției a V-a Civilă a Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.04.2015.
PREȘEDINTE
A. P. B. GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
2 ex.-17.04.2015
| ← Succesiune. Decizia nr. 386/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 42/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
