Anulare act. Decizia nr. 481/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 8263/94/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.481 R
Ședința publică din data de 23.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant P. R. împotriva deciziei civile nr.710A/13.11.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. A. și F. M., cauza având, ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul reclamant P. R. prin avocat G. G., cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul pârât M. A. personal și asistat de avocat I. N. I., cu împuternicire avocațială la dosar, și intimata pârâtă F. M. reprezentată de același apărător.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2007 lei și 5 lei timbru judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentului reclamant P. R. solicită admiterea recursului, întemeiat pe disp. art.304 pct.5 rap. la art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ., casarea deciziei și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea celor două contracte de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, respectiv să se dispună, în baza art.237 alin.10 din Legea nr.31/1990, ca bunurile să revină în patrimoniul asociaților la data dizolvării societății vânzătoare. În subsidiar, solicită în temeiul art.304 pct.9 C.pr.civ. rap. la art.966 C.civ. modificarea deciziei recurate.
În susținerea primului motiv de recurs, apărătorul recurentului reclamant arată că instanța de apel nu a răspuns și nu a motivat de ce nu răspunde solicitărilor părții ce țineau de soluționarea cauzei. Astfel, arată că nici instanța de fond, nici cea de apel, nu au avut în vedere susținerile și cererile reclamantului cu privire la interogatoriu, probă esențială și care ține de natura unei pricini în care se solicită anularea unui act de vânzare-cumpărare. În acest sens, arată că la interogatoriu, cei doi cumpărători nu au știut când li s-a plătit prețul, nu au dovada plății, nu au actele originale.
Curtea solicită apărătorului recurentului reclamant să pună concluzii pe motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.
Apărătorul recurentului reclamant arată că instanța de apel nu a analizat cererea părții cu privire la interogatoriul administrat, nu a analizat nici actele și nu a motivat de ce nu le-a analizat, ceea ce constituie un motiv de nulitate a hotărârii.
În ceea ce privește solicitarea subsidiară, apărătorul recurentului reclamant solicită modificarea deciziei întrucât nu a existat o cauză a actului juridic, astfel încât s-a semnat o convenție strict formală, care nu poate produce efecte juridice. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimaților pârâți M. A. și F. M. solicită respingerea recursului, apreciind că motivele invocate sunt aspecte de netemeinicie, în raport de care invocă excepția nulității recursului. Arată că aceste contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în urmă cu 17 ani, iar în urmă cu 12 ani s-a formulat o plângere penală, iar apoi prezentul dosar. În cauză este vorba despre două contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate la notar, astfel încât discuțiile legate de plata prețului sunt nefondate. De asemenea, arată că pârâții au avut copii ale actelor originale, pe care le-au prezentat instanței, iar contractele au fost înscrise la cadastru în baza acestor acte. Depune la dosar concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată conform facturii și chitanței pe care le depune la dosar.
Apărătorul recurentului reclamant P. R., având cuvântul pe excepția nulității recursului, solicită respingerea acesteia, având în vedere că recursul a fost întemeiat pe disp. art.304 pct.5 rap. la art.261 C.pr.civ., hotărârea recurată fiind nemotivată în ceea ce privește înlăturarea cererilor și susținerilor părții.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ reclamantul P. R., în contradictoriu cu pârâții M. A. și F. M., a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare – cumpărare autentificate sub nr. 872/3.11.1998 și sub nr. 873/3.11.1998 la BNP A. V. încheiate între . 2000 S.R.L și pârâtul M. A. pentru lipsa cauzei; restabilirea situației anterioare și, în baza art. 237 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, să se dispună întoarcerea în patrimoniul foștilor asociați ai societății, existenți la data dizolvării acestei societăți, a terenurilor ce fac obiectul contractelor de vânzare – cumpărare menționate.
Prin sentința civilă nr. 4455/25.06.2013 Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța acesta sentința instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 872 din 03.11.1998, la BNP Albut V., S.C. Venus Tehnology & Trade 2000 S.R.L., reprezentata legal de P. R., în calitate de vânzătoare, a vândut terenul în suprafața de 1300 mp, situat în intravilanul comunei Ciolpani, ., tarlaua 32, . M. A., în calitate de cumpărător, prețul vânzării fiind de 845 de lei. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 873 din 03.11.1998, la BNP Albut V., S.C. Venus Tehnology & Trade 2000 S.R.L., reprezentată legal de P. R., în calitate de vânzătoare, a vândut terenul în suprafață de 4100 mp, situat în intravilanul comunei Ciolpani, ., tarlaua 32, . M. A., în calitate de cumpărător, prețul vânzării fiind de 2460 de lei.
Potrivit art. 966 din vechiul Cod civil, aplicabil în cauză în raport de regula de drept tempus regit actum, „Obligația fără cauză… nu poate avea nici un efect.”
În cazul în care lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat sancțiunea care se impune a fi constată este nulitatea absolută a actului juridic.
În cazul contractului sinalagmatic de vânzare-cumpărare scopul imediat îl reprezintă prefigurarea mintala a contraprestației: vânzătorul se obliga să transmită proprietatea asupra lucrului în schimbul obligației asumate a cumpărătorului, de plată a prețului.
În cauza de față, instanța de fond a reținut că din probele administrate reclamantul nu a făcut dovada existenței cauzei de nulitate absoluta pe care o invoca, respectiv a faptului ca în realitate prețul stipulat în cele doua contracte nu s-ar fi plătit, împrejurarea ca pe parcursul unei perioade de timp reclamantul a fost cel care a achitat impozitul aferent terenurilor fiind nerelevant, în raport de obiectul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul R. P.iar prindecizia civilă nr. 710A/13.11.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă,s-a respins apelul ca nefondat și a fost obligat apelantul sa plătească intimatului suma de 1240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, analizând sentința apelată raportat la motivele de apel invocate tribunalul a constatat următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 872 din 03.11.1998, la BNP Albut V., S.C. Venus Tehnology &Trade 2000 S.R.L., reprezentata legal de P. R., în calitate de vânzătoare, a vândut terenul în suprafața de 1300 mp, situat în intravilanul comunei Ciolpani, ., tarlaua 32, . M. A., în calitate de cumpărător, prețul vânzării fiind de 845 de lei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 873 din 03.11.1998, la BNP Albut V., S.C. Venus Tehnology &Trade 2000 S.R.L., reprezentata legal de P. R., în calitate de vânzătoare, a vândut terenul în suprafața de 4100 mp, situat în intravilanul comunei Ciolpani, ., tarlaua 32, . M. A., în calitate de cumpărător, prețul vânzării fiind de 2460 de lei.
În drept, tribunalul a reținut că prin cauza actului juridic civil se înțelege obiectivul urmărit la încheierea acestuia, cauza fiind o condiție de fond, esențială, generală și de validitate a actului juridic. În structura cauzei se regăsesc două elemente: scopul imediat – causa proxima – reprezentat de scopul obligației specific fiecărei categorii principale de acte juridice civile și scopul mediat – causa remota – constând în motivul determinat al încheierii actului juridic respectiv, motiv concret și variabil, specific fiecărui act în parte.
Pentru a fi valabilă cauza actului juridic trebuie să îndeplinească trei condiții cumulative: să existe, să fie reală, să fie licită și morală. Totodată, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 976 cod civil 1864 (aplicabil în speță în raport de data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare) convenția este valabilă chiar dacă, cauza nu este expresă, cauza fiind prezumată până la proba contrarie, instituindu-se astfel două prezumții legale relative: cea de valabilitate a cauzei și cea de existență a cauzei.
În speță, apelantul-reclamant a invocat lipsa cauzei contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu intimatul-pârât pentru lipsa contraprestației în schimbul terenurilor menționate în contracte, precizând că pârâtul nu s-a comportat niciodată ca și proprietar al bunurilor.
Cu privire la lipsa contraprestației și, implicit, a scopului imediat, tribunalul a reținut că în cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică și depuse la dosar apelantul a declarat, în fața notarului, faptul că a primit integral prețul aferent înstrăinării terenului. Împrejurarea că intimatul-pârât nu deține chitanțe eliberatoare nu prezintă relevanță având în vedere că în contracte s-a menționat expres plata prețului dar relațiile de prietenie dintre părți la momentul încheierii actelor, relații ce nu au fost contestate de apelant ci chiar recunoscute prin cererea introductivă. În plus, potrivit declarației martorului încuviințat reclamantului în fața primei instanțe, au fost întocmite facturi și chitanțe aferente vânzării terenurilor, martorul arătând că nu a primit banii personal însă precizând că nu avea calitatea de a încasa banii din tranzacțiile respective.
Referitor la lipsa intenției reale a intimatului-pârât de dobândi bunurile imobile rezultând din omisiunea de a efectuat acte de administrare cu privire la teren și de a se comporta ca un adevărat proprietar, tribunalul a reținut că declarațiile martorilor încuviințați apelantului-reclamant atât la fond cât și în faza apelului, nu sunt de natură a proba aspectele invocate prin motivele de apel. Ambii martori au arătat că au achitat impozitul aferent terenurilor cu banii primiți de la apelant însă pe numele pârâților, toate împrejurările relatate fiind cunoscute de martori de la reclamant.
Pe de altă parte, potrivit declarațiilor martorilor încuviințați intimatului-pârât, acesta a împrejmuit terenul, a mers frecvent la cele două imobile, angajând persoane care să se ocupe de teren și fiind perceput de vecini ca proprietar al bunurilor.
Astfel, tribunalul a reținut că prin probele administrate, apelantul-reclamant nu a reușit să răstoarne prezumția legală de existență a cauzei, deși sarcina probei îi incumba.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat apelantul să plătească intimatului suma de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul P. R., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pentru care nu au fost analizate mijloacele, argumentele și elementele de probă administrate.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, art. 6 Paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că, în speță, probatoriul a constat în administrarea probei cu înscrisuri, audierea a 4 martori și interogatoriu, iar din considerentele hotărârilor se observă că niciuna dintre instanțe nu a analizat proba cu interogatoriu și consecințele juridice pe care recurentul le-au indicat ca rezultând din administrarea acestei probe.
Recurentul a arătat că neanalizarea sau înlăturarea de la analiză a probei cu interogatoriu fără a se indica motivele de fapt și de drept pentru care instanța a procedat în această manieră reprezintă o încălcare a art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, iar consecința acestei încălcări a constat în faptul că instanța de apel nu a mai procedat la un examen efectiv al consecințelor juridice și al argumentelor pe care recurentul le-a indicat ca rezultând din proba cu interogatoriu.
Recurentul a arătat că a învederat instanțelor de fond un aspect esențial ce a rezultat din interogatoriu și anume, poziția contradictorie a celor doi pârâți cu privire la momentul plății, iar în privința motivului pentru care originalul chitanțelor nu a fost predat pârâților, răspunsurile la interogatoriu ale pârâților sunt diferite.
Recurentul a mai arătat că, alăturat deținerii originalului chitanțelor, a mai afirmat că exemplarele originale ale contractelor de vânzare-cumpărare nu au fost niciodată remise pârâților, fapt confirmat și prin depoziția martorului propus de recurenți, argument care nu a făcut obiectul examinării.
Recurentul a expus situația de fapt cu privire la exemplarele originale și a arătat că susținerile pârâtului din întâmpinare și răspunsul la interogatoriu nu sunt susținute probatoriu, iar situația de fapt conflictuală între părți nu a făcut obiectul analizei instanței de apel.
În privința impozitelor plătite de recurent, recurentul a combătut concluzia instanței de apel în sensul că declarațiile martorilor încuviințați apelantului-reclamant nu sunt de natură a proba aspectele invocate prin motivele de apel; ambii martori au arătat că au achitat impozitul aferent terenurilor cu banii primiți de la apelant, însă pe numele pârâților. În acest sens, recurentul au făcut referire la probatoriul administrat în cauză, susținând existența unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanță și arătând că pentru ca susținerea instanței de apel să poată fundamenta soluția, trebuia să fie explicată rațiunea pentru care situația de fapt descrisă de recurenți a existat de la bun început și de ce nu se probează aspectele invocate prin motivele de apel.
Recurentul a combătut și considerentele deciziei cu privire la actele de administrare, conservare, stăpânire cu privire la terenuri, reținute potrivit declarațiilor martorilor, susținând că și această concluzie survine pe fondul neanalizării situației de fapt a argumentelor și a probelor administrate.
Recurentul a expus situația de fapt pe care o consideră corectă în raport cu probele administrate în cauză și a făcut referire la declarațiile de martori care, în opinia acestuia, susțin interpretarea pe care o propune. Recurentul a arătat că instanța de apel era datoare să indice motivele pentru care a apreciat că declarațiile martorilor propuși de către pârâți sunt veridice și de ce declarațiile martorilor au fost înlăturate de la stabilirea unei corecte situații de fapt.
Recurentul a precizat că nu pune în discuție aprecierea probatoriului, ci stabilirea situației de fapt, dar l-a reiterat pentru a face dovada încălcării textelor legale invocate pentru că argumentele și probele acestuia, fie nu au fost analizate, fie nu au fost avute în vedere.
În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că în mod nelegal instanța de apel a reținut faptul că nu lipsește cauza contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate a fost solicitată.
Recurentul a invocat dispozițiile art. 966 Cod civil, susținând că în cauză lipsește scopul imediat și anume, lipsa contraprestației pârâților, deoarece pârâții nu au remis niciodată vreo sumă de bani cu titlu de preț, recurentul neavând niciodată să transfere dreptul de proprietate, iar pârâții să dobândească în proprietate cele două terenuri.
Invocând argumentele și probele prezentate în cadrul primului motiv de recurs, recurentul au arătat că deține actele vânzării, a achitat impozitul, a efectuat acte de administrare, conservare și stăpânire cu privire la terenuri spre deosebire de pârâți, ale căror alegații nu au fost susținute probator și sunt în profundă contradicție cu materialul probator administrat.
Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că pârâții au prezentat în întregime o situație de fapt neadevărată în încercarea de a justifica de ce nu dețin actele vânzării, nu au acționat împotriva recurentului, de ce nu au achitat impozitul și nu au efectuat acte de administrare cu privire la teren.
În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii, rejudecarea pricinii și în fond, admiterea cererii, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului și admiterii cererii de chemare în judecată,.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5, art. 304 pct. 5 și 9, art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 6 Paragraful 1 Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 966 din Codul civil din anul 1864.
Intimații-pârâți au formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului în principal ca nemotivat, iar în subsidiar, ca nefondat.
Intimații au arătat că simpla indicare a unor temeiuri de drept în care eventual, cele susținute de recurs s-ar încadra, nu este de natură a constitui o motivare în drept a criticilor din recurs. Recurentul-reclamant reiterează situația de fapt, așa cum înțelege el să o prezinte, principala critică vizând modul în care probele au fost administrate și cum au fost interpretate de instanța de fond, ceea ce nu constituie un aspect de nelegalitate al hotărârii.
Pe fond, intimații au arătat că instanța de apel a evaluat în mod corect probele administrate în cauză și a constatat că recurentul-reclamant nu a reușit să probeze cele afirmat prin acțiunea introductivă.
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, conform art. 316 rap. la art. 137 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Potrivit disp. art. 306 C.pr.civ. recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.
Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 din Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
Din interpretarea per a contrario a disp. art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, rezultă că, atunci când criticile formulate in dezvoltarea recursului nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod.proc. civ., intervine nulitatea recursului.
Analizând cererea de recurs, astfel cum a fost motivată, Curtea constată că, deși recurentul a indicat formal ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, nemulțumirile invocate cu privire la soluția pronunțată în cauză vizează greșita interpretare a probatoriului administrat în cauză, cu alte cuvinte, temeinicia hotărârii recurate.
Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurentul a invocat neanalizarea probei cu interogatoriu, din cuprinsul căreia, susține recurentul, rezultă aspecte de fapt care ar fi trebuit să fie avute în vedere de instanța de apel, dar nu au fost examinate.
De asemenea, recurentul a combătut concluziile instanței rezultate din administrarea probei cu martori și a expus situația de fapt pe care acesta o consideră corectă în raport cu probatoriul administrat.
Or, asemenea aspecte nu pot fi valorificate pe calea recursului, în condițiile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs putând fi modificată sau casată, numai pentru motive de nelegalitate.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobată prin Lg. 219/2005.
Prin același act normativ, conform art. 111 ind. 1 a fost abrogat și pct. 10 al art. 304 care permitea controlul judiciar în recurs atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Prin urmare, criticile ce implică practic reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, respectiv critica vizând nepronunțarea asupra unei probe, exced limitelor presupuse de art. 304 Cod procedură civilă și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul reclamant nu a indicat în ce mod a fost aplicat greșit articolul 966 din codul civil din 1864, ci a considerat că respectivul text a fost aplicat unei situații de fapt care a fost greșit stabilită de instanță, ceea ce reprezintă în realitate tot o critică de netemeinicie a hotărârii recurate, care nu poate fi valorificată în calea extraordinară a recursului pentru motivele arătate mai sus.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Curtea urmează să constate nulitatea recursului, în condițiile art. 306 alin. 3 rap. la art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
În baza art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că prin respingerea recursului recurentul a căzut în pretenții în sensul textului legal menționat, Curtea îl va obliga pe acesta la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul M. A., reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr. 1734/17.03.2015 (fila 28).
Văzând și disp. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de recurentul-reclamant P. R. împotriva deciziei civile nr. 710A din 13.11.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. A. și F. M..
Obligă recurentul la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul M. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER,
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. PS/ 2 ex.
Jud. apel: C. D.
N. P. G.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 494/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
