Legea 10/2001. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 177/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 1712/2/2015
Dosar nr._
(468/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 177 A
Ședința publică din 14.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorii-reclamanți J. T., J. A. A., M. L. și P. L. împotriva deciziei civile nr. 27 A din 26.01.2015 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că, prin cererea formulată, contestatorii-reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.08.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă sub nr._/3/2013, reclamanții J. T., J. A. A., M. L. și P. L. au solicitat modificarea în parte a deciziei nr. 76/15.07.2013 emise de pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului, în sensul acordării măsurilor reparatorii în cota de 1/2 împreună, din terenul în suprafață de 1,5913 ha, identificat în CF nr. 873 Bistrița, nr. top. 6633/11/2, precum și obligarea pârâtei să refacă decizia și ulterior să o comunice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr. 513/16.04.2014, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins ca neîntemeiată contestația.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea nr. 220/2002 autorul contestatorilor, J. A., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 din terenul în suprafață de 1,5913 ha, identificat în CF nr. 873 Bistrița, nr. top. 6633/11/2.
Prin decizia nr. 76/15.07.2013 a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului s-a propus acordarea de măsuri compensatorii, în cotă de ¼ împreună, domnilor J. T., J. A.-A., P. L. și M. L., din terenul în suprafață de 1,5913 ha, înscris inițial în CF nr. 873 Bistrița, top 6633/11/2.
Examinând dispoziția contestată prin raportare la motivele invocate de contestatori, tribunalul a apreciat contestația formulată ca nefiind întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Din cuprinsul cărții funciare a imobilului identificat în CF nr. 873 Bistrița, nr. top. 6633/11/2, în suprafață totală de 1,5913 ha, rezultă că în anul 1927 s-a intabulat dreptul de proprietate în părți egale în favoarea lui R. F. (măritată după M. D.) și R. M. (măritată după C. P.).
M. F. a decedat la 15.11.1954, rămânând ca moștenitori copiii acesteia, P. R., M. Lucreția și M. D., fiecare cu cota de ¼ din masa succesorală, și nepoții de fiică predecedată, A. M., respectiv Mikola E.-A., C. M., Z. E.-F. și R. N. A., fiecare cu cota de 1/16 din masa succesorală (împreună având o cotă de ¼ din masă), conform certificatului de moștenitor nr. S505/21.11.1955 eliberat de fostul notariat de Stat al raionului Bistrița.
P. R. a decedat la 25.12.1977, fiind moștenită de frații M. Lucreția (cu cota de 4/12 din masa succesorală) și M. D. (cu cota de 4/12 din masă) și nepoții de soră predecedată, A. M., respectiv Mikola E.-A., C. M., Z. E.-F. și R. N. A., fiecare cu cota de 1/12 din masa succesorală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 99/15.11.2005 eliberat de B.N.P. D. C. L..
M. Lucreția a decedat la data de 06.07.1986, moștenitori fiind fratele M. D., cu cota de ½ din masa succesorală, și nepoții de soră predecedată, A. M., respectiv Mikola E.-A., C. M., Z. E.-F. și R. N. A., fiecare cu cota de 1/8 din masa succesorală, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 100/15.11.2005 eliberat de B.N.P. D. C. L..
La data de 12.10.1991 a decedat M. D., rămânând ca moștenitori nepoții de soră predecedată, A. M., respectiv Mikola E.-A., C. M., Z. E.-F. și R. N. A., fiecare cu cota de 1/4 din masa succesorală, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 101/15.11.2005 eliberat de B.N.P. D. C. L..
Z. E.-F. a decedat la 02.11.1996, fiind moștenită de Z. A., în calitate de soț supraviețuitor, cu cota de 4/16 din masa succesorală, și copiii M. L., P. L., J. T. și J. A.-A., fiecare cu cota de 3/16 din masa succesorală, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 21/26.02.1997 eliberat de B.N.P. D. M..
C. M. a decedat la 08.10.2002, moștenitorii acesteia fiind nepoții de soră predecedată (Z. E.-F.), J. T., M. L., P. L. și J. A.-A., fiecare cu cota de 1/8 din masa succesorală, și nepoata de soră predecedată (Mikola E.-A., decedată la 31.10.1994) - Mikola E., cu cota de 4/8 din masa succesorală, astfel cum s-a statuat prin sentința civilă nr._/09.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._, irevocabilă.
La data de 28.01.2005 a decedat A. A. (R. N. A.), având calitatea de moștenitori legali nepoții de soră predecedată (Z. E.-F.), J. T., M. L., P. L. și J. A.-A., fiecare cu cota de 1/8 din masa succesorală, și nepoata de soră predecedată (Mikola E.-A.) - Mikola E., cu cota de 4/8 din masa succesoarală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 129/14.06.2005 de B.N.P.A. C. Valeric și C. M..
Tribunalul a observă că, în speță, notificarea a fost formulată de soțul supraviețuitor al lui Z. E.-F., decedată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care, în urma transmisiunilor succesive, ar fi avut dreptul la cota de 1/8 (¼ din ½) din măsurile reparatorii pentru imobil.
În această situație, tribunalul a constatat că dreptul de acrescământ, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, operează în favoarea soțului supraviețuitor (singurul notificator) doar pentru cotele celorlalți moștenitori ai soției decedate, respectiv cotele copiilor M. L., P. L., J. T. și J. A.-A., nu și pentru cotele rudelor soției, conform regulilor succesiunii.
Notificatorul J. A. a decedat la 11.06.2004, fiind moștenit de copiii M. L., P. L., J. T. și J. A.-A., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 102/15.11.2005 eliberat de B.N.P. D. C. L..
În consecință, tribunalul a constatat că, prin decizia contestată, s-a propus acordarea măsurilor compensatorii contestatorilor în calitate de moștenitori ai notificatorului, și nu în nume propriu, în calitatea acestora de moștenitori ai mamei lor Z. E.-F. și ai surorilor acesteia, pentru că ei nu au formulat notificare, iar de cotele lor din moștenirea mamei a profitat notificatorul în virtutea dreptului de acrescământ, în timp ce cotele lor din moștenirea surorilor mamei au rămas statului.
Astfel, contestatorii au dreptul la măsuri reparatorii în cota în care era îndreptățit notificatorul, deci pentru cota de 1/8 din imobil, susținerea acestora în sensul că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru cota de ½ fiind total neîntemeiată.
Însă, cum decizia contestată a fost emisă pentru o cotă mai mare, de ¼ din imobil, tribunalul a constatat că nu se poate agrava situația contestatorilor în propria cale de atac, astfel că a respins contestația ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 29.09.2014 au declarat apel reclamanții J. T., J. A. A., M. L. și P. L., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22.10.2014.
Prin decizia civilă nr. 27A/26.01.2015, Curtea de Apel București - Secția III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.
P. a decide astfel, instanța de apel a reținut că notificarea soluționată de intimată prin decizia contestată a fost înregistrată sub nr. 220/2002 și a fost formulată de numitul Z. A., în calitate de succesor al fostei sale soții, Z. E. F., care era decedată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
La data de 11.06.2004, notificatorul a decedat, demersurile în vederea restituirii imobilului, pe cale administrativă, fiind continuate de apelanții contestatori din prezenta cauză, în calitate de unici succesori ai defunctului, calitate ce rezultă din certificatul de succesor nr.102/15.11.2005, eliberat de BNP D. C. L..
Potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/200, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de această lege profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
În baza acestui text de lege, autorul contestatorilor, care a formulat notificarea în calitate de soț supraviețuitor al defunctei Z. E. F., era îndreptățit să primească partea din măsurile reparatorii ce s-ar fi cuvenit acesteia, dacă ar fi fost în viață la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, inclusiv partea din măsuri ce ar fi revenit celorlalți succesori ai defunctei, care nu au formulat notificare, respectiv partea de care ar fi trebuit să beneficieze apelanții contestatori, ca succesori ai aceleași defuncte.
Contrar susținerilor făcute de apelanții contestatori prin motivele de apel, dreptul de acrescământ, reglementat de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, a operat în favoarea autorului lor doar pentru cotele celorlalți moștenitori ai soției decedate, Z. E. F., care nu au făcut notificare, nu și pentru cotele rudelor soției, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Soluția respectă dispozițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, care nu pot fi interpretate și aplicate singular, ci doar prin coroborare cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din lege, dar și cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 din Codul civil, potrivit căruia „Partea renunțătorului profită coerezilor săi" ...).
Respectă, în același timp, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care în care s-a statuat constant că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate.
Împotriva acestei decizii, la data de 18.03.2015 au formulat contestație în anulare reclamanții, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
În motivarea cererii lor, contestatorii au arătat, invocând prevederile art. 503 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă, că în cauza de față calea de atac era recursul, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care nu a fost modificat de Legea de punere în aplicare a noului Cod procedură civilă și de alte ordonanțe ulterioare, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. XII coroborat cu art. XXVI din Legea nr. 202/2010.
Prin urmare, instanța care a soluționat cauza în apel a fost nelegal învestită și necompetentă absolut, astfel că se impune rejudecarea cauzei în complet legal învestit.
Invocând prevederile art. 503 alin. 2 pct. 2 noul Cod procedură civilă ca temei de admisibilitate, contestatorii au mai arătat că instanța de judecată a pronunțat o soluție bazată pe o eroare materială evidentă, în sensul că a nesocotit dispozițiile cu valență de autoritate de lucru judecat ale sentinței civile nr. 1274/2012 a Tribunalului București, rămase definitivă prin decizia civilă nr. 152/R/2013 a Curții de Apel București, care a statuat că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în cotă de ¼ fiecare după antecesori (situația juridică privind calitatea de persoane îndreptățite este identică, masa succesorală este identică, doar bunurile sunt altele - fiind formate dosare separate pentru fiecare imobil).
Referitor la motivele de netemeinicie și nelegalitate ale sentinței atacate, prima critică formulată a fost aceea că instanța de fond a nesocotit dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv Legea nr. 10/2001 modificată și celelalte legi reparatorii, mai exact nu au fost corect analizate art. 3 și art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Dezlegarea dată de instanța de fond și de cea de control judiciar, prin analizarea unei devoluțiuni succesorale nesolicitate de părți, văzând doar înscrierile de carte funciară și necorelându-le cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată și calitatea de moștenitor recunoscută de art. 659-685 vechiul cod civil (aflat în vigoare la data sesizării comisiei speciale) a fost una eronată. În speța de față, apelanții sunt singurii moștenitori legali, care prin antecesorul lor tată J. A. au înțeles să uzeze de dispozițiile Legii nr. 10/2001, culegând astfel în virtutea pasivității unor alte clase succesorale cota de ½ din imobilul de 1,59 ha din Mun. Bistrița.
O a doua critică formulată a fost aceea că instanța de fond nu a motivat respingerea includerii cotei de ½ din imobil.
Dreptul de acrescământ de care se vorbește în motivarea sentinței profită moștenitorilor legali conform certificatelor de moștenitor depuse, astfel că discuția trebuia purtată în sensul că putea fi acordata apelanților cota de ½ din imobil ce ar fi revenit coproprietarilor C., indiferent dacă profită sau nu apelanților cota de moștenire dobândită ipotetic de Mikola E..
Contestatorii au mai arătat că nu a fost analizată practicii instanțelor superioare, precum și orientările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, coroborate cu optica și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Examinând motivele de contestație invocate, față de decizia atacată și în conformitate cu dispozițiile 503-504 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
I. Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere că mijlocul procedural al contestației în anulare prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se poate cere și obține anularea sau reformarea unei hotărâri judecătorești. Ele apar ca un remediu contra eventualelor erori care se pot strecura într-o hotărâre.
În cadrul căilor de atac de reformare, cum este și recursul, se realizează controlul judiciar al hotărârilor judecătorești, de către o instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Urmărind a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept substanțial dintre ele un timp prea îndelungat, pentru aceste mijloace procedurale sunt prevăzute termene care curg de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii care se atacă, astfel ca după rămânerea irevocabilă să existe o relativă stabilitate a acestui raport, soluția dată nemaiputând fi pusă în discuție.
În schimb, prin căile de atac de retractare, care se soluționează de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată, se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desființării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanță deosebită, iar nu și pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific și contestației în anulare, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.
Căile de atac sunt calificate ca extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile și în condițiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să își sprijine cererea pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege. Ele se deosebesc astfel de căile de atac ordinare, care pot fi exercitate de orice parte din proces, pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulțumită de hotărârea pronunțată.
De aceea, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare nu poate analiza legalitatea și temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 503-504 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.
Legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza M. împotriva României,_/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pe cale de consecință, Curtea va analiza pentru verificarea temeiniciei contestației încadrarea criticilor formulate împotriva hotărârii pronunțate în apel în ipoteza la care se referă textul de lege invocat.
II.1. Conform art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (…) hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia”. Potrivit art. 503 alin. 3 Cod procedură civilă: „Dispozițiile alin. 2 pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.
Or, în speță, apelanții-reclamanți nu au invocat în fața instanței ce a pronunțat decizia civilă nr. 27A/26.01.2015 nici excepția necompetenței materiale a instanței de apel și nici nelegala constituire a completului care a soluționat cererea lor (din contră, aceștia au declarat apel), astfel că nu se pune nici problema ca aceasta să fi omis să se pronunțe asupra unor asemenea excepții.
Ca atare, nu este îndeplinită una din condițiile cerute cumulativ de dispozițiile textelor de lege anterior citate.
2. Conform art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (…) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale”. Potrivit art. 503 alin. 3 Cod procedură civilă: „Dispozițiile alin. 2 pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.
În raport de considerațiile expuse anterior privind natura juridică și finalitatea căilor de atac de reformare și respectiv de retractare, acest motiv de contestație în anulare nu poate avea în vedere decât erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (respectiv apelului) și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, cum sunt respingerea unui recurs (respectiv apel) ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul (respectiv apelul) a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs (respectiv apel); anularea recursului (respectiv apelului) ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei de timbru; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri judecătorești decât cea recurată (respectiv apelată).
Folosind sintagma „erori materiale”, textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, acestea din urmă putând fi invocate numai prin intermediul căilor de atac de reformare prevăzute de lege.
Ceea ce caracterizează erorile din prima categorie este caracterul involuntar al acestora, la care se adaugă faptul că nu se referă la aprecieri asupra problemelor de fapt și de drept care se pun într-o anumită cauză, ceea ce constituie prin definiție aspecte ce țin de activitatea de judecare a cererii respective.
Or, în speță, respingerea apelului ca nefondat pe considerentul că dreptul de acrescământ a operat în favoarea autorului apelanților-reclamanți doar pentru cotele celorlalți moștenitori ai soției decedate, nu și pentru cotele rudelor soției, a presupus indubitabil aplicarea unui raționament în legătură cu cererea formulată, expus de altfel în cuprinsul hotărârii (dreptul de acrescământ profită coerezilor, deci nu și coproprietarilor persoanei îndreptățite, în condițiile în care persoana/persoanele îndreptățite sunt cele de la care s-a preluat imobilul), ceea ce ține de esența judecății, astfel că instanța nu mai poate reveni asupra opiniei exprimate prin soluția pronunțată. De asemenea, nu poate constitui o eroare materială, ci eventual tot o greșeală de judecată, neanalizarea din perspectiva autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești care nu a fost invocată nici prin cererea de chemare și nici prin cererea de apel, dar se afla la dosar la momentul pronunțării.
Față de aceste considerente, apreciind că motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare fie nu se circumscriu ipotezelor normelor legale care reglementează contestația în anulare, fie sunt neîntemeiate, Curtea urmează să o respingă ca nefondată.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii-reclamanți J. T. (CNP_), cu domiciliul în Bistrița, .. 18, . Năsăud, J. A. A. (CNP_), cu domiciliul în Bistrița, .. 7, județul Bistrița Năsăud, MOTRONELA L. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 2, .. 2, ., sector 5, și P. L. (CNP_), cu domiciliul în F., ., ., județul B., împotriva deciziei civile nr. 27 A din 26.01.2015 pronunțate de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., cu sediul în București, . Ș. nr. 50, sector 1, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.7/18.05.2015
C.A.B. Secția a III-a Civilă - D. A. B.
- I. B.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 427/2015. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 481/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
