Anulare act. Decizia nr. 588/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 588/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 588/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 588 A
Ședința publică de la 3.12.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 777 din 09.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. T..
P. are ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul D. C. C., în calitate de reprezentant al intimatului reclamant C. T., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind apelanta pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimatului reclamant arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat în această fază procesuală.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, urmând a se avea în vedere motivele prezentate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosar.
Învederează faptul că intimatul reclamant a fost proprietar pe două suprafețe de teren și care au fost preluate de statul român. Partea a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 doar pentru suprafața de teren pentru care era unic proprietar.
Confuzia între cele două numere poștale și anume nr.27 și nr. 29 este rezultatul faptului că intimatul reclamant Coșartea T. locuiește încă la adresa din Municipiul F., .. 27, județ B., unde i-a fost expropriată o suprafață de teren de 600 mp, suprafață pe care partea a deținut-o în coproprietate cu fratele său, C. M., și pentru care niciunul dintre frați nu au formulat notificare. Menționează faptul că la această adresă intimatul reclamant, împreună cu fratele său, au fost expropriați doar în parte, intimatul rămânând în continuare proprietar pe o suprafață de teren cât și pe casa de locuit.
Precizează că singura notificare pe care intimatul reclamant a formulat-o a fost pentru terenul în suprafață de 764 mp situat în Municipiul F., .. 29, județ B..
În atare situație, chiar dacă a fost o eroare cu privire la numărul poștal, solicită a se observa că întreaga documentație și identificare a fost făcută pentru imobilul revendicat, respectiv pentru suprafața de 764 mp de la nr. 29, motiv pentru care apreciază că susținerile făcute de către apelanta pârâtă prin motivele de apel sunt nefondate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26.11.2014 sub nr._ contestatorul C. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor modificarea deciziei de invalidare nr. 1850/16.09.2014 emisă de CNCI în sensul validării Dispoziției nr. 415/18.03.2013 emisă de Primarul Municipiului F., jud. B. și al acordării despăgubirilor materiale ce i se cuvin pentru imobilului teren în suprafață de 764 mp situat în F., .. 29, jud. B., cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatorul a arătat că prin decizia de invalidare s-a reținut că nu a fost depusă notificare în înțelesul art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul menționat anterior, notificarea din dosar având ca obiect alt imobil.
Contestatorul a arătat că a fost expropriat de 2 terenuri: unul ce face obiectul prezentei contestații, în suprafață de 764 mp situat în .. 29 și unul în suprafață de 600 mp situat în .. 27, pe care l-a deținut în indiviziune cu fratele său și pentru care niciunul dintre foștii proprietari nu a depus notificare întrucât exproprierea a avut loc doar în parte.
Astfel, notificarea a fost formulată doar pentru terenul în suprafață de 764 mp și, deși inițial a indicat greșit numărul poștal ca fiind 27, CF 4085 cu nr. topo 837/2 și 838/2, ulterior aceste elemente de identificare au fost rectificate în 2005, indicându-se corect CF 839/2, 840, 841/2, teren ce corespunde numărului poștal 29 de pe ., aceste date rezultă și din conținutul decretului de expropriere nr. 253/08.05.1965 din care rezultă exproprierea celor două terenuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148 și urm. NCPC și Legea nr. 165/2013 și Legea nr. 10/2001.
Prin precizarea depusă la data de 18.12.2014, contestatorul a arătat că înțelege să cheme în judecată în calitate de intimată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și nu C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr.777/9.06.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte contestația formulată de reclamantul C. T., a anulat Decizia de invalidare nr. 1850/16.09.2014 și a obligat intimata CNCI să soluționeze dosarul înregistrat sub nr._/CC cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr.165/2013.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr.1850/16.09.2014 intimata CNCI a invalidat Dispoziția nr.415/18.03.2013 emisă de Primarul Municipiului F. prin care se propusese acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 în favoarea contestatorului pentru terenul în suprafață de 764 mp situat în F., .. 27, identic cu cel înscris în CF 4079 F. cu nr. topo 839/2/1/; 841/2/1; 840/1, cu motivarea că nu a fost depusă notificare pentru acest imobil, ci numai pentru cel înscris în CF 4085 sub nr. top. 837/2 și 838/2, iar din anexa Decretului de expropriere nr. 253/1965 reiese că imobilul notificat era situat pe .. 29 și nu 27.
Verificând conținutul Decretului de expropriere nr. 253/1965 (filele 94 și 95), Tribunalul a constatat că reclamantul C. T. figurează la pozițiile 7 și 8 din Anexă, cu următoarele imobile expropriate: poz. 7, C. T. – imobil expropriat: F., .. 29, CF 2333 nr. topo 839/2, 841/2, 840, cu suprafață de 764 mp. și respectiv la poz. 8, C. M. și C. T. – imobil expropriat: F., .. 27, CF 4085 nr. topo 837 și 838, cu suprafață de 600 mp..
Prin notificarea înregistrată sub nr.554/14.11.200, contestatorul a solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în echivalent a terenului situat în F., .. 27, înscris în CF nr.4085 nr. topo 837/2, 838/2 în suprafață totală de 764 mp., menționând că acesta a fost proprietatea sa, fiind trecut în proprietatea Statului în temeiul Decretului nr. 253/1965 (fila 69).
Anterior formulării acestei notificări, la data de 28.10.2001, contestatorul mai depusese la Primăria F. o cerere prin care solicita, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru terenul în suprafață de 764 mp, expropriat prin Decretul nr. 253/1965 (fila 72).
Prin declarația înregistrată la Primăria F. sub nr._/21.09.2005, contestatorul a depus lămuriri cu privire la terenul ce face obiectul notificării, arătând că a fost proprietarul a două terenuri expropriate, terenul în suprafață de 764 mp fiind cel care era înscris în CF 2333 (fila 70).
De asemenea, prin cererea adresată tot Primăriei F., depusă la fila 35 din dosar, contestatorul a indicat că imobilul pentru care a solicitat despăgubiri este în suprafață de 764 mp., CF 2333, nr. topo 839/2/1, 842/2/1, 840/1.
Tribunalul a apreciat că în raport de aceste înscrisuri rezultă că intenția contestatorului a fost să formuleze notificarea nr. 554 pentru imobilul situat în F., .. 29, în suprafață de 764 mp., CF 2333, nr. topo 839/2/1, 842/2/1, 840/1, acesta indicând din eroare alt număr poștal, de carte funciară și topo.
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere că în toate cererile adresate Primăriei F. acesta a indicat suprafața de 764 mp. și faptul că acest teren i-a aparținut în exclusivitate. Or, în mod evident, pentru orice proprietar suprafața terenului este unul dintre elementele esențiale de identificare a acestuia, numărul de carte funciară și numărul topo fiind mai puțin relevante din acest punct de vedere. De asemenea, în condițiile în care terenurile de la numerele poștale 27 și 29 erau învecinate, aparținând contestatorului, și eroarea acestuia cu privire la numărul poștal este de înțeles.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a anulat decizia de invalidare emisă pe numele contestatorului, apreciind că în mod greșit s-a reținut că acesta nu a formulat notificare pentru imobilul ce a făcut obiectul Dispoziției nr. 415/18.03.2013 emisă de Primarul Municipiului F..
Întrucât față de motivul pentru care a fost invalidată Dispoziția, intimata CNCI nu a mai procedat la parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în procedura administrativă reglementată de art.21 din Legea nr.165/2013, Tribunalul nu a avut în vedere cererea contestatorului de validare a Dispoziției și de acordare a despăgubirilor, ci a obligat intimata să soluționeze dosarul înregistrat sub nr._/CC cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, apelanta pârâtă a susținut că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal a dispus anularea deciziei de invalidare nr.1850/16.09.2014 emisă de C.N.C.I.
După perioada de suspendare impusă de O.U.G. nr.4/2012, modificată și aprobată prin Legea nr.117/2012, începând cu data de data de 15.05.2013, ca urmare a publicării Legii nr.165/2013 în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr.10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia.
Prin dispozițiile noii legi a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care, potrivit art.17 alin.1 lit.a-b din Legea nr.165/201, validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
În temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.
Pentru o mai bună înțelegere a modificărilor aduse de Legea nr.165/2013 asupra competențelor Secretariatului Comisiei, apelanta precizează că sub incidența art. 16 alin. 6 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul solicită completarea cu acte exclusiv pentru probarea legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Prin noua lege (art.21 alin.5 din Legea nr.165/2013), s-a dat posibilitatea Secretariatului de a solicita documente și pentru probarea existentei și întinderii dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii.
Prin urmare, în măsura în care C. Națională constată cu ocazia verificării dosarului că nu s-a făcut dovada existenței ori întinderii dreptului asupra imobilului notificat, aceasta invalidează ori validează în parte dispoziția entității emitente.
Apelanta menționează că în cazul validării, pârâta C. Naționala evaluează cuantumul despăgubirilor și emite decizia de compensare prin puncte, în favoarea persoanei îndreptățite.
Potrivit prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr.165/2013, „evaluarea imobilului ce face obiectul de decizie se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu”.
Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate la data preluării abuzive a imobilului evaluat.
În concordanță cu textele redate, apelanta subliniază că soluționarea dosarului de despăgubire nr._/CC, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
Aceasta interpretare dată dispozițiilor legale este susținută și de opinia Curții Constituționale, exprimată prin Decizia nr. 269/2014.
Apreciază apelanta că în baza unei analize superficiale a susținerilor reclamantului, instanța a dispus anularea deciziei de invalidare nr. 1850/16.09.2014 emisă de apelanta.
Astfel, în urma verificării dosarului de despăgubire nr._/CC, potrivit dispozițiilor art.21 alin.5, din Legea 165/2013, modificată și completată prin Legea nr.368/2013, s-a
constatat faptul că notificarea reclamantului formulată în temeiul Legii nr.10/2001 se referă la imobilul situat în .. 27 înscris în CF 4085 cu nr. top. 837/2 și 838/2 și nu la imobilul înscris în CF nr.4709 cu nr. top 839/2/1, 841/2/1. 840/1 (provenit din CF nr.2333 cu nr.top.839/2/1, 841/2/1, 840/11, pentru care se pretinde acordarea de despăgubiri.
Astfel, prin notificarea nr.554/14.11.2001, C. T. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul teren situat în ..27 înscris în CF nr. 4085 cu nr. top. 837/2 și 838/2, în suprafață de 764 mp.
Notificării i-au fost anexate extras CF 7408, adresele nr._/28.11.1965 și_/12.12.1965 ale întreprinderii de Gospodărire Orășenească F.. Prima adresă vizează imobilul din .. 29, iar cea de-a doua imobilul din .. 27.
Din conținutul acestor documente rezultă că nr. 7408 este de fapt numărul extrasului de carte funciară, iar nu numărul cărții (CF 4085). Singurul document care privește alt imobil decât cel notificat este adresa întreprinderii de Gospodărire Orășenească F. nr._/28.11.1965. Acest document nu poate conduce la concluzia că notificarea a fost formulată pentru imobilul descris în adresa Întreprinderii de Gospodărire Orășenească F. nr._/28.11.1965.
În temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001 și ale Titlului VII al Legii nr.247/2005, Primăria municipiului F. a emis Dispoziția nr.415/18.03.2013, în favoarea reclamantului C. T. pentru imobilul teren în suprafață de 764 mp. situat în mun. F., .. 27, jud. B., identic cu cel înscris în CF nr. 4079 F., nr. top.839/2/1/, 841/2/1, 840/1, provenit din CF nr. 2333 F., cu nr. top. 839/2/1, 841/2/1, 840/1.
Potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptățită va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Notificarea comunicată prin executorul judecătoresc trebuie să conțină denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
Notificarea face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului impus de lege, chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
Nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării, 14.02.2002, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent (art.22, alin.5 din Legea nr. 10/2001, republicată).
Stabilirea limitelor învestirii cu soluționarea notificării, conferită de lege unităților deținătoare, se realizează de către persoanele îndreptățite, prin notificare. Cu alte cuvinte, entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării nu se poate pronunța decât asupra celor solicitate de către petent (în caz contrar, fiind în situația unei depășiri nejustificate a atribuțiilor).
Chiar dacă reclamantul pretinde că din greșeală s-a referit în notificarea formulată la imobilul de la nr. 27, învecinat cu cel pentru care este îndreptățit Ia măsuri reparatorii (reclamantul fiind proprietarul ambelor imobile) apreciem că această eroare nu este de înțelesașa cum a constatat instanța de fond, având în vedere că reclamantul C. T. are domiciliul în .. 27.
În drept, apelanta a invocat prevederile Legii nr.10/2001, republicată, ale Legii nr. 247/2005 modificată prin Legea nr. 368/2013, H.G nr.1095/2005, art. 466 din Codul de Procedura Civilă, respectiv, Legea nr.165/2013.
Intimatul reclamant C. T. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimatul susține că apelanta nu aduce argumente care să combată motivarea instanței de fond cu privire la faptul că din actele prezentate rezultă că acesta a avut în vedere la data notificării imobilul de la numărul 29. Apreciază că cel mai importat argument în favoarea identificării imobilului notificat cu imobilul de la numărul administrativ 29 este suprafața acestuia (764 mp), care apare menționată în toate adresele făcute de acesta.
După cum s-a menționat, reclamantul a fost expropriat de două suprafețe de teren după cum urmează:
Suprafața ce face obiectul prezentei contestații, terenul în suprafață de 764 mp situat în Municipiul F., .. 29, județul B., și suprafața de 600 mp situată în Municipiul F., .. 27, județul B., suprafață pe care a deținut-o în indiviziune cu fratele său, C. M. și pentru care niciunul dintre aceștia nu a depus notificare. Menționează că la această adresă au fost expropriați doar în parte, reclamantul rămânând în continuarea proprietar pe o suprafață de teren și pe casa de locuit.
Apreciază că motivarea punctului 2 din motivele de apel vine chiar în favoarea solicitării reclamantului. Astfel, în mod incontestabil unul dintre elementele de identificare a bunului imobil solicitat este suprafața acestuia. Este de necontestat faptul că suprafața de 764 mp (nr. administrativ 29) este cu totul alta față de suprafața de 600 mp (nr. administrativ 27).
Mai mult, poziția apelantei este și greu de înțeles, ținând cont de faptul că reclamantul a fost proprietarul ambelor imobile, la cel din .. 27 în indiviziune cu fratele său, iar la cel din .. 29, singur.
Or, în acest caz suntem în situația în care reclamantul a notificat un singur imobil (cel unde are calitatea de unic proprietar), iar cel de-al doilea imobil nu a fost solicitat nici de acesta, nici de fratele său.
Prin absurd, dacă s-ar aprecia că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul pe care l-a deținut în indiviziune cu fratele său (teren în suprafață de 600 mp, .. 27) și cu privire la acest imobil ar culege întreaga despăgubire, întrucât ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, chiar dacă a existat o inadvertență cu privire Ia poștal al imobilului (a fost menționat în mod greșit nr. 27 în locul nr. 29) acest fapt nu este de natură a împiedica recunoașterea dreptului său la măsuri reparatorii pentru imobilul situat la adresa din Mun. F., ..29, județul B., întrucât din actele de carte funciară și întreaga documentație depusă Ia dosar rezultă că reclamantul a notificat Primăria Municipiului F. pentru imobilul în suprafață de 764 mp - imobil deținut în proprietate exclusivă - identificat prin Carte Funciară și numere topo corecte și se impune validarea Dispoziției nr. 415/18.03,2013 emisă de Primarul Municipiului F..
Având în vedere cele menționate mai sus și faptul că potrivit prevederilor art.23 din Legea nr.10/2001, reclamantul a revenit cu documente (revenirea și clarificarea au fost făcute sub imperiul Legii nr. 10/2001 încă din anul 2005) prin care a precizat în mod corect CF. și nr. top al parcelei expropriate, consideră că a fost rectificată în acest fel eroarea inițială cu privire la numărul poștal, înainte de soluționarea notificării sale. Pentru aceste motive, consideră că Dispoziția nr. 415/18.03.2013 este corectă și a fost emisă cu respectarea prevederilor legale.
În drept, au fost invocate prevederile art. 201 și art. 205 C.proc.civ precum și textele legale mai sus invocate.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, în limitele stabilite prin cererea de apel, în conformitate cu prevederile înscrise în art. 477 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă și art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În referire la primul motiv de apel, Curtea reține caracterul nefondat al acestuia.
Astfel, prin argumentele deduse judecății în apel, în cadrul acestei critici, apelanta nu face decât să susțină propria sa competența de a verifica dosarele ce îi sunt înaintate spre soluționare, din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, de a solicita completarea dosarelor cu a căror soluționare este investită, cu acte pentru probarea legalității respingerii cererii de restituire în natură sau pentru probarea existentei și întinderii dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și respectiv de a proceda la validarea sau invalidarea deciziilor emise de entitățile notificate, care conțin propuneri de acordare de măsuri reparatorii.
Or, așa cum rezultă neîndoielnic din considerentele sentinței apelate, instanța de fond nu numai că nu a negat o atare competență a apelantei ci, a dat valență dispozițiilor înscrise în art.17 alin.1 lit.a-b din Legea nr.165/2013 și art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/17.05.2013, reținând că față de motivul pentru care a fost invalidată dispoziția ce face obiect al contestației, apelanta CNCI în mod greșit nu a mai procedat la parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în procedura administrativă reglementată de art.21 din Legea nr.165/2013, motiv pentru care a apreciat că se impune obligarea acesteia să soluționeze dosarul înregistrat sub nr._/CC cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013.
O atare măsură nu numai că nu aduce atingere competențelor apelantei reglementate de prevederile legale anterior evocate, ci dimpotrivă creează premisele necesare pentru ca aceasta din urmă, să procedeze la soluționarea pe fond a dosarului sub nr._/CC, realizând verificările impuse de lege în sarcina sa, cu consecința emiterii unei decizii de validare sau de invalidare a dispoziției administrative emise de Primarul Mun. F..
De altfel, pentru ca o critică în apel să-și găsească finalitatea în soluția pronunțată de instanța de judecată, ea trebuie formulată cu claritate - să concretizeze aspectul de nelegalitate sau de netemeinicie vizat în mod expres și să se configureze pe raportul juridic concret dedus judecății-particularitățile fiecărei cauze fiind importante în opera de înfăptuire a justiție, dat fiind caracterul abstract și general al dispoziției legale incidente materiei respective.
Or, în cauză, apelanta nu justifică în vreun fel, prin trimitere la soluția adoptată prin sentința apelată, care sunt considerentele pentru care apreciază că nu ar fi fost respectate în speță prevederile legale anterior evocate, sau decizia Curții Constituționale nr. 269/2014, astfel că și din acest punct de vedere, Curtea nu poate decât să constate lipsa de fundament al acestor susțineri din apel.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, Curtea reține, de asemenea, caracterul său nefondat.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantul din prezenta cauză, a formulat o primă notificare, expediată către Primăria mun. F., la data de 14.11.2001, prin executor judecătoresc Frațilă V. A., cerere prin care a solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în echivalent a terenului situat în F., .. 27, înscris în CF nr.4085 nr. topo 837/2, 838/2, în suprafață totală de 764 mp., menționând că acesta a fost proprietatea sa, fiind trecut în proprietatea Statului în temeiul Decretului nr. 253/1965 (fila 69).
Numai că, chiar anterior formulării acestei notificări, la data de 28.10.2001, așadar tot înăuntrul termenului prevăzut de legea specială pentru formularea notificării, contestatorul depusese la Primăria F. o altă cerere prin care solicita, în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri pentru același teren - în suprafață de 764 mp. – menționând ca acesta a fost expropriat prin Decretul nr. 253/1965, imobil în raport de care a precizat că reprezenta „gradina imobilului de la nr. 29” și că a fost evaluat la momentul exproprierii la suma de 1528 lei, sumă pe care a refuzat să o primească (fila 72).
Or, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are obligația de a notifica, în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Noțiunea de "notificare", folosită de Legea nr. 10/2001, nu reprezintă și nu trebuie confundată cu notificarea din dreptul comun, adică cu actul de procedură purtând aceeași denumire, săvârșit prin intermediul executorului judecătoresc sau al notarului public și prin care, exempli gratia, creditorul îl pune în întârziere pe debitor sau prin care cesionarul comunică debitorului cedat cesiunea de creanță. În terminologia Legii nr. 10/2001, notificarea este chiar cererea de restituire în natură sau de acordare a altor măsuri reparatorii pentru imobilele ce formează obiectul reglementării.
Pe de altă parte, cerința impusă de prevederile art. 22 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, de comunicare a notificării prin intermediul unui executor judecătoresc, este stipulată exclusiv în favoarea persoanei interesate, ca o măsură de siguranță, de natură să ateste, în mod cert, faptul transmiterii notificării către entitatea învestită cu soluționarea acesteia, nefiind însă prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute.
Prin urmare, depunerea notificării de către persona interesată direct la registratura entității învestite cu soluționarea acesteia nu pune în discuție inexistența notificării, ci o obligă să procedeze la soluționarea acesteia, în condițiile impuse de legea de reparație, întrucât dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, sancționează cu pierderea dreptului de a solicita acordarea măsurilor reparatorii numai neformularea în termen a notificării, nu și omisiunea înaintării acesteia prin intermediul executorului judecătoresc către entitatea învestită cu soluționarea acesteia. În acest sens este, de altfel, și practica instanței supreme (a se vedea Decizia nr. 2262 din 17 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția I civilă).
Ca urmare, în aplicarea acestor argumente nu s-ar putea reține o depășire a atribuțiilor conferite de lege entității notificate, în sensul că în mod eronat aceasta din urmă s-ar fi raportat la ambele solicitări ale reclamantului.
Pe de altă parte, în mod judicios a reținut tribunalul că notificarea trebuie interpretată potrivit principiului voinței interne, care guvernează dreptul civil conform art. 977 vechiul Cod civil.
Or, în cauză, deși reclamantul a indicat, prin notificarea din 14.11.2001 că imobilul solicitat se află situat la adresa din F., .. 27, nu se putea face abstracție de faptul că acesta a precizat, prin aceeași cerere, că imobilul notificat avea o suprafața de 764 mp., și că la data exproprierii sale, data la care a și fost evaluat se afla în proprietatea sa (iar nu în coproprietate).
Or, menționarea acestor caracteristici, respectiv suprafața, valoarea la care terenul a fost evaluat la momentul preluării lui de către stat ( astfel cum rezultă din adresa nr._/28.11.1965 a Întreprinderii de Gospodărie Orășenească F., comunicată acestuia) și calitatea sa de fost proprietar al imobilului, dovedește că intenția sa a fost aceea de a-i fi restituit imobilul teren determinat prin aceste elemente definitorii.
În același timp, notificarea prevăzută de art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu se sancționează cu nulitate, chiar dacă nu cuprinde toate elementele de identificare, la care se referă art. 22alin. 2 din actul normativ de referință. Într-un asemenea caz, conform art. 25 alin. 2 din legea enunțată, deținătorul notificat va invita persoana îndreptățită să-și susțină cererea și, când este cazul, pentru clarificarea aspectelor nelămurite, inclusiv cu privire la identificarea imobilelor solicitate.
Or, așa cum corect a reținut și prima instanța, anterior soluționării notificării, conformându-se acestor norme, contestatorul a dat lămuriri cu privire la terenul ce face obiectul notificării, arătând că a fost proprietarul a două terenuri expropriate, terenul în suprafață de 764 mp fiind cel care era înscris în CF 2333, respectiv a indicat că imobilul pentru care a solicitat măsuri reparatorii în temeiul legii speciale este în suprafață de 764 mp., CF 2333, nr. topo 839/2/1, 842/2/1, 840/1, anexând la dosarul administrativ declarația înregistrată la Primăria F. sub nr._/21.09.2005 ( fila 70 dosar fond) și cererea adresată tot Primăriei F., aflată la fila 35 dosar fond.
Ca urmare, în mod eronat susține apelanta că în stabilirea limitelor învestirii entității notificate, în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv că în analiza sa realizată în temeiul Legii nr. 165/2013, ar fi trebuit să se raporteze exclusiv la notificarea expediată de reclamant prin executor judecătoresc, aflata la fila 69 dosar fond, o atare apreciere fiind contrară normelor legale anterior reliefate și nu ține cont de interpretarea oficială dată voinței legiuitorului, prin HG nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - consacrată expres în art. 22 alin. 2 lit. a din aceste norme metodologice - aceea de a se da prevalență principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii.
Faptul că reclamantul are domiciliul în .. 27, nu este de natură să justifice o altă concluzie, decât cea în sensul retinut de către Tribunal.
Curtea are în vedere în fundamentarea cestei aprecieri că în privința actelor realizate de orice subiect de drept operează o prezumție de bună credință, iar în cauză, apelanta nu a administrat dovezi contrare, dimpotrivă actele atașate notificării din 14.11.2001 - mai exact modul în care a fost întocmită adresa Întreprinderii de Gospodărire Orășenească F. nr._/28.11.1965 (filele 96-97 dosar fond)- în sensul că pentru terenul în suprafața de 764 mp, pentru s-au stabilit despăgubiri de 1528 lei, aceasta fiind adresată exclusiv reclamantului, iar pentru terenul în suprafața de 600 mp., pentru care s-au stabilit despăgubiri de 1200 lei, aceasta fiind adresată exclusiv numitului C. M., fără ca în cuprinsul acestor adrese să se menționeze cartea funciară, adresa imobilului sau nr. topo - pot susține teza invocata de reclamant în sensul că acesta s-a aflat în eroare cu privire la numărul poștal, de carte funciară și topografic al imobilului notificat, în realitate intenția sa fiind aceea de a solicita măsuri reparatorii pentru acel teren care i-a aparținut în proprietate exclusivă, în suprafață de 764 mp., de care acesta a fost deposedat în temeiul Decretului nr. 253/1965 și care a fost înscris în CF 2333, având nr. topo 839/2/1, 841/2/1,840/1.
Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În aplicarea art. 482 coroborat cu art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se va lua act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, cu sediul în București, .. 202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.777/09.06.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. T., cu domiciliul ales la av. D. C., cu sediul în București, ..19, ., sector 5.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. I. M. A.
N.-G. GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
4 ex/21.12.2015
---------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – A.I.P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 598/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1092/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
