Cereri. Decizia nr. 1166/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1166/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 1166/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1166R

Ședința publică de la 23 noiembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - B. A. S.

JUDECĂTOR - M. D. O.

JUDECĂTOR - D. F. B.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant R. A. împotriva deciziei civile nr.945/R/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. I., având ca obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de perimare a prezentei cereri de recurs, în raport de dispozițiile art. 248 Cod. Pr. Civilă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1370 din 02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul R. A. în contradictoriu cu pârâtul P. I. și a fost obligat reclamantul către pârât la plata sumei de 150 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.945/R/25.09.2012, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul R. A., împotriva sentinței civile nr.1370 din 02.04.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. I..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs motivat reclamantul R. A., cererea fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea intelectuală, Conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 04.02.2013.

Prin încheierea de ședință din 10.04.2013, Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea intelectuală, Conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art.243 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, a dispus suspendarea judecării recursului declarat de recurentul-reclamant R. A. împotriva deciziei civile nr.945/R/25.09.2012, Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. I..

La data de 26.10.2015, s-a formulat sesizare din oficiu pentru verificarea perimării.

Verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere că intimatul-pârât P. I. a decedat a data de 18.01.2013, Curtea constată că la termenul de judecată din data de 10.04.2013, s-a dispus suspendarea judecății cererii de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 243 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la indicarea moștenitorilor defunctului.

Astfel, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu prin rezoluția din 30.10.2015, în vederea discutării excepției perimării prezentei cereri de recurs.

Având în vedere că timp de peste un an cauza a rămas în nelucrare din vina părților, Curtea urmează a face aplicarea dispozițiilor art.248 pct. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant R. A. împotriva deciziei civile nr.945/R din 25.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

B. A. S. M. D. O. D. F. B.

GREFIER,

V. Ș.

Red. BAS

Tehnored. PS 2 ex.

30.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 1166/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI