Pretenţii. Decizia nr. 586/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 586/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 586/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 586 A

Ședința publică de la 3.12.2015.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți J. G., J. D. și J. A., împotriva sentinței civile nr. 1372 din 24.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

P. are ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că apelanții reclamanți au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. 3 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și față de împrejurarea că apelanții reclamanți au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. 3 din Codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 19.02.2013, reclamanții J. G., J. D. și J. A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 769.205 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării creanței garantate asupra statului în cuantum de 2.194.595 lei, respectiv diferența între cotația maximă cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 2.194.595 de acțiuni deținute la emitentul FP (vândute pe piața nereglementata) și valoarea nominala la care le-au fost atribuite - 1 leu/acțiune, conform creanței garantate asupra statului în cuantum de 2.194.595 lei conferita de Titlul de despăgubire nr. 6127/18.08.2009 - Titlu de conversie nr. 640/28.05.2010 emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea pârâtului S. R. la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 2.194.595 lei, începând cu data de 18.08.2009 și pana la momentul plații efective a sumei mai sus arătata și obligarea paratului la plata sumei de 200 RON reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce va soluționa în cauză.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autoarea lor, defuncta mamă J. M., prin notificarea nr. 745/2001, a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea în natura ori prin echivalent imobilul (teren și construcție) în suprafața de 406,50 m.p. situat în București, . nr. 25 (., imobil preluat în mod abuziv de către stat, fără titlu, în baza Decretului nr. 92/1950.

În data de 04.06.2007, a fost emisa de către Societatea Româna de Televiziune, Decizia Nr. J/86/04.06.2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul - teren mai sus arătat.

Ulterior, a fost emisa de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia nr. 6127/18.08.2009 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 2.694.595 lei, „care incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate” (dispozițiile art. 3 lit. (a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. 81/2007 publicata în M.O. Partea I Nr. 446 din 29.06.2007), raportat la dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituție, „(...) creanțele asupra statului sunt garantate”.

Titlul de despăgubire aferent deciziei mai sus menționate a fost convertit în favoarea reclamanților prin Titlul de conversie nr. 640/28.05.2010 emis de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor . 2.194.595 de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune. Deși au optat și pentru despăgubiri în numerar în cuantum de 500.000 lei, titlu de plata aferent acestei opțiuni nu a fost emis nici măcar pana în prezent.

Întrucât reclamanții s-au confruntat cu probleme familiale și nemaiavând încredere în promisiunile repetate și neonorate ale statului cum ca Fondul Proprietatea va fi . la bursa, până la data de 25.01.2011, momentul listării la B. de Valori București a Fondului Proprietatea au înstrăinat prin intermediul pieței de capital nereglementate cele 2.194.595 de acțiuni deținute la Fondul proprietatea, conform confirmării transferului direct de acțiuni nr. wo -_ și respectiv_.

Pur și simplu, în absenta listării de către parat a fondului la bursa, se aflau efectiv în posesia unor hârtii ce nu puteau fi valorificate în mod concret decât la preturi derizorii (cuprinse intre 07 - 25% din valoarea nominala de 1 leu/acțiune).

Având în vedere diferența dintre, pe de o parte cotația maxima (atinsa în data de 25.01.2010 - 0,6495 lei /acțiune) cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 2.194.595 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea, iar de cealaltă parte valoarea nominala la care le-au fost atribuite - 1 leu/acțiune, conform creanței garantate asupra statului conferita de Titlul de despăgubire mai sus arătat emis de Guvernul României prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanții au arătat că se consideră îndreptățiți la aceasta diferența de valoare în ceea ce privește creanța garantata asupra statului mai sus menționata.

Reclamanții au precizat că au vândut pe piața nereglementata doar un număr de 2.194.595 de acțiuni la FP, obiectul acestei tranzacției nefiind nicidecum o anumita câtime din creanța garantata asupra statului, asupra căreia au păstrat toate drepturile aferente.

Ca atare, creanța garantata asupra statului este reprezentata de suma de 2.194.595 lei, și nicidecum de cele 2.194.595 de acțiuni vândute pe piața gri, ce le-au fost atribuite în mod silit la organismul de investiții - Fondul Proprietatea, ca și înscrisuri cu caracter literal; întinderea și natura dreptului ca și obligația corelativa dreptului, fiind determinate exclusiv de mențiunile cuprinse în înscris (în cuprinsul acțiunilor).

Reclamanți susțin că nu au avut nicio culpa personala, întrucât la momentul intrării în posesia acțiunilor mai sus arătate - 28.05.2010, listarea FP la bursa fusese tergiversata 4 ani de zile și în opinia acestora nu existau perspective realiste de listare. Apreciază că s-au găsit în aceasta situație deoarece statul roman prin instituțiile sale, respectiv Guvernul României, nu a respectat termenul inițial de 4 luni prevăzut de dispozițiile art. 12 pct. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, înlăuntrul căruia urma sa se desfășoare listarea la bursa a Fondului Proprietatea, acesta din urma fiind depășit cu 2 ani și 7 luni.

Ulterior și termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. 1 din O.G. 81/2007 a fost încălcat cu 11 luni, întrucât caietul de sarcini și regulamentul de organizare a licitației internaționale pentru desemnarea societății de administrare a Fondului Proprietatea a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern de abia la data de 19.11.2008, odată cu aprobarea H.G. Nr. 1514/19.11.2008 publicata în M.O. Nr. 806/03.12.2008, motiv pentru care listarea la bursa a Fondului Proprietatea a fost tergiversata timp de 5 ani de zile.

Având în vedere cele mai sus arătate, s-a solicitat a se constata ca în conformitate cu dispozițiile art. 998 - 999 cod civil și respectiv dispozițiile art. 1357 alin.1 din Noul Cod Civil prezenta cerere este întemeiata în drept și pe răspunderea delictuala pentru fapta proprie.

Astfel, paratul se face în mod direct vinovat de tergiversarea listării la bursa a Fondului Proprietatea, cu încălcarea termenelor legale imperative arătate. Apreciază că datorita conduitei pârâtului, au fost nevoiți sa valorifice acțiunile în condițiile anterior descrise, cauzându-li-se un prejudiciu, care se solicita a fi reparat parțial, respectiv în limita diferenței dintre cotația maxima (0,6495 lei/acțiune ) cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 2.194.595 de acțiuni deținute la Fondul Proprietatea (vândute pe piața nereglementata) și valoarea nominala la care acestea le-au fost atribuite - 1 leu/acțiune.

Apreciază că între culpa paratului, de a tergiversa în mod abuziv și nejustificat listarea la bursa a Fondului Proprietatea timp de 5 ani de zile, pe de o parte, și prejudiciul cauzat, de cealaltă parte, exista o indisolubila legătura de cauzalitate.

Deși inițial dispozițiile art. 5 din O.U.G. 81/2007 prevedeau ca: „5. La articolul 5 alineatul (1), literele a) și c) se modifica și vor avea următorul cuprins: a) drepturile stabilite prin titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a acestor drepturi, cu excepția transmiterii ca efect al succesiunii, sunt lovite de nulitate absoluta", aceste dispoziții legale benefice pentru persoanele îndreptățite, au fost modificate, astfel ca din luna martie 2008, vânzarea acțiunilor fondului pe piața gri, nereglementata, a fost permisă pe calea unor tranzacții directe, controlate de autoritatea de reglementare bursieră.

Astfel, dintr-o adresa oficiala a Depozitarului Central către Judecătoria Sectorului 5 București, rezulta cum ca 52,91 % din acțiunile emitentului FP au fost tranzacționate pe piața „gri", nereglementata, înainte de listarea Fondului Proprietatea la bursa, Rezulta deci ca acest fenomen de înstrăinare a acțiunilor FP pe piața „gri" (fenomen creat și întreținut de parat din motive obscure) a fost de o magnitudine și amploare deosebita.

Susțin reclamanții că pârâtul S. R. a optat în mod unilateral pentru aceasta modalitate de stingere a creanței, recurgând la instrumentul de plata reprezentat de acțiunile la Fondul Proprietatea, la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune, în conformitate cu Secțiunea 2 din CAPITOLUL VI - „Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea - Reguli de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea" din Titlul VII al L.247/2005 introdus prin dispozițiile art. 26 din O.U.G. 81/2007. Deși paratul cunoștea foarte bine împrejurarea ca în cazul oricărei companii listate la bursa exista un discount semnificativ (intre 30 - 60%) din valoarea nominala (activ net unitar/acțiune), îndeosebi în cazul piețelor emergente, cu toate acestea a decis în mod samavolnic ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire sa se realizeze totuși la valoarea nominala de 1 leu/acțiune.

Or, aceasta operațiune de conversie a titlurilor de despăgubire la valoarea nominala de 1 leu a început din anul 2006 și a durat pana în data de 11.01.2011, moment pana la care statul roman a înstrăinat cca. 61% din participațiunea sa la Fondul Proprietatea, la valoarea de 1 leu/acțiune.

În ceea ce privește stingerea creanței garantate asupra statului pe care o dețin, în cuantum de 2.194.595 lei și pe care paratul a înțeles sa și-o onoreze prin intermediul mijlocului de plata reprezentat de acțiunile la Fondul Proprietatea, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1073, art. 1091, art. 1075, art. 1082 și art. art. 1101 din vechiul Cod Civil, respectiv prevederile art. 2, 5 și 9 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, art. 1469, art. 480, art. 1488, art. 1490, art. 1492 ,art. 1516, art. 1518, art. 1530, art. 1531, art. 1535 și art. 1536 din Noul cod civil.

Or, în speța paratul a ignorat cu rea-credința diferența semnificativă (între 30 - 60% - în prezent de 50%) din valoarea nominala (activ net unitar/acțiune), raportat la mijlocul de plata ales în mod unilateral, i-a silit ca în cazul valorificării pe BVB a celor 2.194.595 de acțiuni atribuite la valoarea nominala de 1 leu/acțiune, sa primească în plata doar o parte din creanța, deși reclamanții, în calitatea de creditori, sunt îndreptățiți să pretindă debitorului, executarea unei prestații determinate- aceea de a li se remite integral suma de 2.194.595 lei.

Ca atare, creanța garantata asupra statului conferita de Titlul de despăgubire nr. 6127/18.08.2009 - Titlu de conversie nr. 640/28.05.2010 emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este reprezentata de suma de 2.194.505 lei, nicidecum de cele 2.194.595 de acțiuni ce le-au fost atribuite la organismul de investiții - Fondul Proprietatea la valoarea de 1 leu/acțiune, întinderea și natura dreptului ca și obligația corelativa dreptului, fiind determinate exclusiv de mențiunile cuprinse în înscris (în cuprinsul acțiunilor).

Faptul ca Titlurile de despăgubire emise de către Guvernul României prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă creanțe garantate asupra statului, a fost recunoscut, asumat și însușit întocmai de către parat, prin Nota de fundamentare la O.U.G. nr. 4/2012.

Acțiunile emitentului FP s-au tranzacționat în cadrul BVB începând cu momentul listării la bursa (25.01.2011) a acestui organism și pana în prezent la cotații cuprinse intre 0,6495 lei/acțiune (aceasta cotație maxima fiind atinsa chiar în prima zi de listare - 25.01.2011) și 0,37 lei/acțiune (cotația minima atinsa în luna iulie 2011). Or, chiar daca ar fi vândut pe bursa cele 2.194.595 de acțiuni atribuite la emitentul FP, nu ar fi putut obține suma de bani nominal consemnata în titlul de despăgubire - 2.194.595 lei, întrucât cotația maxima la care s-ar fi putut tranzacționa vreodată aceste acțiuni în cadrul BVB, a fost de doar 0,6495 lei/acțiune (în prezent 0,57 lei/acțiune),

. unui preț de 1 leu/acțiune ar fi putut fi reala doar în cazul în care cotația acțiunilor emitentului FP s-ar fi apropiat măcar . de tranzacționare de cotatia de 1 leu/acțiune. Deși fluctuațiile pieței bursiere pot fi preconizate prin analize de specialitate, iar paratul, cunoscând aceasta împrejurare, ori în subsidiarul extrem a avut posibilitatea sa se informeze timp de 5 ani de zile (cat a durat listarea F.P. la bursa), cu privire la o regula elementara a pieței de capital, cu toate acestea, a decis în cunoștința de cauza ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire să se realizeze totuși la valoarea nominala de 1 leu/acțiune.

Ca atare, ansamblul riscurilor pieței bursiere a revenit în sarcina foștilor proprietari.

Ori în anul 2010, anul premergător listării, tara noastră prezenta factori de risc, care în mod inerent se restrângeau și asupra valorii activelor Fondului Proprietatea, cum sunt instabilitate politica și legislativa, controlul statului asupra Fondului Proprietatea, capitole de aderare la U.E. neîndeplinite s.a.m.d.

Mai mult, pârâtul a ignorat dispozițiile art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin dispozițiile art. 16 din O.U.G. 81/2007, iar termenele astfel prevăzute de 30.09.2007 și respectiv 31.12.2008 au fost demult depășite, pana în prezent nefiind nici măcar inițiate ofertele publice de vânzare pentru minimum 5% din pachetele de acțiuni la societățile comerciale atestate în anexa Titlului VII și la care acesta din urma era acționar majoritar, împrejurare care a avut un impact negativ, direct și efectiv, în ceea ce privește tranzacționarea acțiunilor FP la bursa cu mult sub valoarea activului net unitar, cu un discount major, de aproximativ 55%.

Relevant în speța este și împrejurarea ca Fondul Proprietatea are în portofoliu 84 de companii, din care doar 27 erau listate la B. de Valori București, restul fiind nelistate din motivele mai sus arătate.

Ca atare, neinițierea conform dispozițiilor art. 11 din Titlul VII al Legii 247/2005 modificat prin dispozițiile art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachetele de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integranta din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea în sensul micșorării valorii de tranzacționare a acțiunilor.

Nu în ultimul rând, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin O.U.G. 81/2007 instituie o veritabila discriminare intre doua categorii distincte de creditori, însă cu aceleași drepturi asupra statului roman. Astfel, prima categorie este reprezentata de creditorii care și-au convertit titlurile de despăgubire pana la 10 zile lucrătoare înainte de prima ședință de tranzacționare a Fondului Proprietatea, la valoarea nominală de 1 leu/acțiune. Cea de a doua categorie de creditori, este reprezentata de cei care își vor converti titlurile de despăgubire începând cu „ziua de luni a celei de-a doua săptămâni calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea – dispozițiile art. 26 din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 18/7 alin.(2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

În cazul acestei categorii de creditori, conversia titlurilor de despăgubire nu se mai face la valoarea nominala, ci: „se va realiza prin împărțirea valorii despăgubirii menționate în titlul de despăgubire, respectiv în titlul de conversie la prețul mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor, care se stabilește astfel: a) în cazul conversiilor care se realizează în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat este egal cu prețul mediu de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate la încheierea celei de-a 60-a ședințe de tranzacționare; b) în cazul conversiilor care se realizează începând cu ziua de luni a celei de-a treia săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat de tranzacționare este egal cu prețul mediu ponderat de tranzacționare aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate. " - disp. art. art. 26 din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 18A7 alin.(3) din Titlul VII al Legii nr.247/2005. Având în vedere ca începând cu data de 2 mai 2011 a fost reluată conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni, această conversie se face începând cu data mai sus arătată la cotația de 0,602 bani/acțiunea (ultima cotație înainte de epuizarea participației statului la fond fiind de 0,51 lei/acțiune).

Or, aceasta vădita discriminare între cele doua categorii de creditori cu drepturi egale asupra statului, este interzisa atât în conformitate cu disp. art. 14 din Convenția CEDO, cat și în conformitate cu disp. art. 16 alin.l din Constituție.

În acest sens reclamanți au invocat jurisprudența CEDO în cauza Buchea vs. Cehia, hotărârea din 26 noiembrie 2002, cauza nr._/97, hotărârea Chassagnou și alții vs. Franța, cauza Stubbings ș.a. versus Marea Britanie, apreciind că în cauză, acest criteriu de distincție intre cele doua categorii de persoane îndreptățite cu drepturi egale asupra debitorului lor - S. R., întemeiat în funcție de momentul convertirii titlurilor de despăgubire, nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

Acest criteriu de discriminare este întemeiat de fapt pe culpa paratului, care nu a listat la bursa FP înlăuntrul termenelor imperative mai sus arătate prevăzute de lege.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6, art. 13 și art. 14 din Convenția CEDO, dispozițiile art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția CEDO, dispozițiile art. 11, 16 alin.(l), 20, 21 și 44 din Constituție, dispozițiile art. 998, 999, 1073, 1075, 1082, 1091 și 1101 din vechiul Cod Civil, dispozițiile art. 2, 5 și 9 pct.(4) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, dispozițiile art. 1357, 1349, 1469, 1480, 1488, 1490, 1492, 1516, 1517, 1518, 1530, 1531, 1535 și 1536 din Noul Cod Civil, dispozițiile art. 194 C.proc.civ., precum și textele Consiliului Europei.

Pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 205 C.proc.civ. întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor Titlului VII ,,Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului R. nu are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire/titlurilor de plata/titlurilor de conversie și deci implicit în plata despăgubirilor prevăzute în astfel de titluri.

A susținut pârâtul că în raport de aceste dispoziții legale exprese, Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului R. nu are calitate procesuala pasiva în cauza, întrucât nu are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire (acestea se emit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflata în subordinea Cancelariei Primului Ministru).

În speța, așa cum rezulta din actele de la dosar, Decizia nr.6127/18.08.2009 care reprezintă titlu de despăgubire a fost emisa de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții nici în plata despăgubirilor, care se face de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar aflata în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și implicit, nici în plata diferenței dintre valoarea nominala de 1 leu și prețul mediu de tranzacționare, așa cum solicita reclamanții în prezenta acțiune.

Mai mult, prin decizia nr. 27 pronunțata în dosarul 28/2011 a fost admis recursul în interesul legii și în consecința s-a stabilit ca în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin care se solicita obligarea Statului R. sa acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, S. R. nu are calitate procesuala pasiva.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că, titlul în baza căruia s-au acordat despăgubiri în cuantum total de 2.194.595 lei reprezentând un număr total de 2.194.595 acțiuni este reprezentat de Decizia (titlu de conversie) nr. 640/28.05.2010 emisa de Guvernul României - Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților.

Astfel, în condițiile în care reclamanții erau nemulțumiți de despăgubirile acordate prin Decizia nr. 6127/18.08.2009 și respectiv Decizia nr. 640/28.05.2010, acestia trebuiau sa se adreseze instanței de contencios administrativ, fiind inadmisibila o acțiune promovata pe calea dreptului comun.

Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata având în vedere că prin decizia nr.640/28.05.2010 emisa de Guvernul României - Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, reclamanții au obținut titlul de despăgubire în cuantum total de 2.194.595 lei, astfel că aceștia, urmând procedura speciala, au fost despăgubiți.

În drept, au fost invocate dispozițiile Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Prin încheierea din data de 08.11.2013, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesual pasive și excepția inadmisibilității invocate de către pârât.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică contabilă.

Prin sentința civilă nr.1372/24.11.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în fapt, în data de 04.06.2007, a fost emisa de către Societatea Româna de Televiziune, Decizia Nr. J/86/04.06.2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul - teren în suprafață de 406,50 mp situat în București, . nr. 25, sector 1.

În data de 18.08.2009, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 6127 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 2.694.595 lei.

Titlul de despăgubire aferent deciziei mai sus menționate a fost convertit în favoarea reclamanților prin Titlul de conversie Nr. 640/28.05.2010 (f.43) emis de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor . 2.194.595 de acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Reclamanții au înstrăinat cele 2,194,595 acțiuni, astfel cum reiese din confirmarea transferului direct de acțiuni nr. wo -_ și_ (f.46, 51).

Tribunalul a reținut, de asemenea, că, potrivit informațiilor ce au fost făcute publice în ianuarie 2011, la momentul listării la bursă a acțiunilor S.C. Fondul Proprietatea S.A. București (25.01.2011), prețul mediu al acțiunilor a fost de 0,641 lei/acțiune.

Prin prezenta cerere, reclamanții au susținut că sunt îndreptățiți la plata sumei reprezentând diferența dintre cotația maximă cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 2.194.595 de acțiuni deținute la emitentul Fondul Proprietatea și valoarea nominală la care le-au fost atribuite.

În drept, tribunalul a constatat că, în cauză, S. R., prin instituțiile sale, a respectat întocmai prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005, iar împrejurarea că acțiunile Fondului Proprietatea au fost listate la bursă la o valoare nominală inferioară celei preconizate la momentul emiterii titlului de conversie (1 leu/acțiune) nu poate fi imputată Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 3 lit. a, respectiv la art. 18 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce privește valoarea nominală de 1 leu/acțiune, s-a constatat că aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 2 din Actul Constitutiv al Fondului Proprietatea și potrivit art. 18.7. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin art. 26 din OUG nr. 81/2007, respectiv că reclamanții aveau posibilitatea de a-și exprima opțiunea, în sensul dispozițiilor legale menționate, ulterior momentului tranzacționării la bursa de valori a acțiunilor Fondului Proprietatea, când, potrivit dispozițiilor art. 18⁷ alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 81/2007, conversia se realiza în funcție de prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor, aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare.

În acest caz, nu se poate susține că s-a creat o discriminare între persoanele aflate în situația reclamantei și persoanele cărora li s-au eliberat titluri de conversie ulterior listării acțiunilor Fondului Proprietatea la bursă, întrucât modalitatea de conversie este prevăzută de lege, iar o dispoziție legală nu poate fi considerată discriminatorie.

De asemenea, Tribunalul a reținut că reclamanta nu a contestat deciziile la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.554/2004, cu toate că avea la dispoziție această cale de atac, în situația în care era nemulțumită de numărul de acțiuni menționate în titlurile de conversie. În această situație, nu pot fi analizate în prezentul litigiu susținerile referitoare la modalitatea de stabilire a valorii nominale de 1 leu/acțiune, fiind inadmisibile criticile sub acest aspect.

Pe de altă parte, cotația acțiunilor la bursă variază în funcție de raportul dintre cerere și ofertă, astfel încât, chiar dacă la momentul listării acțiunilor Fondului Proprietatea la bursă și la momentul la care reclamanta a vândut o parte din acțiuni (august 2011), valoarea acestora a fost inferioară celei de 1 leu/acțiune, această împrejurare nu este imputabilă Statului R., care nu avea posibilitatea să anticipeze evoluția valorii acțiunilor la bursă.

De altfel, daca reclamanții ar fi vândut acțiunile în luna ianuarie 2011, la momentul listării acțiunilor Fondului Proprietatea la bursă, valoarea acestora de 0,641 lei/acțiune era superioara cotațiilor din august 2011.

Având în vedere argumentele expuse și reținând caracterul nefondat al capetelor de cerere principale și, în consecință, al cererilor accesorii privind actualizarea cu indicele de inflație și obligarea paratului la plata daunelor moratorii, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții J. G., J. D. și J. A., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, ori în subsidiar anularea hotărârii atacate, rejudecarea procesului evocând fondul, dispunând totodată admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, apelanții reclamanți susțin că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, hotărârea dată în speță fiind insuficient motivată și lipsită de temei legal.

În primul rând, instanța de fond a nesocotit dispoz.art.3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin Titlul I, art.3 din O.G. 81/2007 publicată în M.O. Partea I nr.446 din 29.06.2007, raportat la dispoz.art.44 alin.(1) din Constituție, „(...) creanțele asupra statului sunt garantate", conform cărora titlurile de despăgubire în cuantum de 2.194.595 lei emise de către Guvernul României prin A.N.R.P. în favoarea apelanților: „încorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate”.

Apreciază că instanța de fond a respins cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor, invocat pe larg atât în cuprinsul cererii introductive, cât și în cererea de apel.

Apelanții reclamanți apreciază că instanța de fond avea obligația legală ca, la solicitarea acestora, în ceea ce privește vădita discriminare între două categorii de creditori cu drepturi egale asupra creditorului lor, statul român, să constate această discriminare, iar pe cale de consecință să facă aplicarea dispoz.art.20 alin.2 din Constituție rap. la disp. art. 14 din Convenția CEDO și să aplice astfel dispozițiile CEDO privitoare la interzicerea discriminării, fără a mai aștepta eventualitatea ca instanța Curții Constituționale să se pronunțe în prealabil în acest sens.

Aceasta întrucât, judecătorul național este un prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului și are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară în legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" ( hotărârea CEDO, pronunțată în cauza D. P. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr.830/5.12.2007).

Cât privește susținerile instanței de fond, cum că în speță nu sunt întrunite elementele cumulative ale răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciu și legătura de cauzalitate apreciază că în speță există o vădită legătură de cauzalitate între atitudinea culpabilă a pârâtului pe de o parte, care prin omisiune intenționată a ignorant factorii de risc menționați în cererea introductivă și nu a respectat termenele imperative prevăzute de dispoz.art.17 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin disp. art.16 din O.U.G. 81/2007, precum și disp. art. 12 alin.(2) din același Titlu, inacțiuni și omisiuni care au condus ca prețul acțiunilor FP să fie sub valoarea nominală de 1 leu/acțiune.

Inițierea conform dispoz.art.11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin dispoz.art.16 din O.U.G. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale S.C. Romgaz S.A. și S.C. Nuclearelectrica S.A. și listarea acestora la bursa în toamna anului 2013, a influențat, în opinia apelanților, la modul cel mai profund, prețul de tranzacționare pe bursă a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea, care au urcat de la 0,50 lei/acțiune (anterior listării celor două companii mai sus arătate), până la 0,85 lei/acțiune (ulterior listării celor doua companii energetice naționale).

Instanța de fond nu a făcut nicio referire la concluziile rapoartelor de expertiză extrajudiciare depuse la dosar privind cauze identice în ceea ce privește culpa statului, deși în opinia reclamanților, concluziile acestora ar fi fost de natură a dezlega elocvent dilema existenței culpei statului în ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie.

Apelanții reclamanți arată că nu au solicitat prin prezenta cerere ca instanța de judecata să înlocuiască anumite acte normative, să le combată, ori să refuze aplicarea altor acte normative cu putere de lege, ci au cerut doar ca legislația specială de reparație să fie aplicată în litera și spiritul său, pentru a-și putea valorifica în mod integral dreptul lor de creanță garantată asupra statului, în cuantumul nominal al creanței.

În plus, Legea nr.165/2013 - art. 24, privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, nu cuprinde dispoziții legale privind plafonarea prin lege a despăgubirilor acordate, ci doar eșalonarea plății acestora.

Pe cale de consecință, apreciază că este inadmisibil ca aplicarea în concret a unor legi special de reparație în vigoare guvernate de principiul restituirii integrale, raportat la împrejurarea că pârâtul nu a listat la bursa FP în termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul FP la care statul este acționar majoritar, ignorând totodată principii elementare ale funcționarii pieței de capital, să conducă de facto la obținerea unor despăgubiri parțiale și plafonate, în proporție de mai puțin de 50%, în lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens, intrate de drept în vigoare și elaborate cu respectarea Legii nr. 24/2000.

Lipsirea reclamanților de aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătată trebuie acordate integral, nu reprezintă nimic altceva în conformitate cu principiul reduction ad absurdum, decât antiteza dispozițiilor art. 20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, republicata, a disp. art. 4 lit.(a și b) din Titlului VII din L.247/2005, a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, modificat prin Titlul I, art.3 din O.G. nr.81/2007 publicată în M.O. Partea l Nr. 446 din 29.06.2007, precum și a Notei de fundamentare la O.U.G. Nr. 4/2012 - Secțiunea a Il-a pct.1.3 alin penultim, acel alt punct de vedere, care ar conduce la consecințe inadmisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept qui dicit de uno, negat de altero.

În cadrul legislației speciale de reparație, guvernată de principiul restituirii integrale, (chiar și în cazul noii Legi 165/2013), nu este prevăzut nici un factor aleatoriu, riscuri bursiere (așa precum a reținut instanța de fond), șanse de câștig, riscuri de pierdere, etc, specifice contractelor de prinsoare ori de asigurări, ci doar garanția că bunurile intrate în mod abuziv în posesia statului și imposibil de restituit în natură, se vor restitui prin echivalent, la valoarea lor de circulație și neplafonat, conform dispoz.art.20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, dispoz.art. 4 lit.(a și b) din Titlului VII din Legea nr.247/2005, dispoz.art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și dispoz.art.24 din Legea nr.65/2013, totul raportat la disp. art. 44 alin (1) din Constituție.

Susținerile instanței de fond în sensul că, împrejurarea că acțiunile Fondului Proprietatea au fost listate la o valoare nominală inferioară celei preconizate de 1 leu/acțiune, s-ar încadra în marja fluctuațiilor specifice piețelor de capital, iar acestea nu sunt imputabile Statului R., care nu putea anticipa evoluția valorii acțiunilor la bursa, sfidează evidenta realității.

Astfel, deși fluctuațiile pieței bursiere pot fi preconizate prin analize de specialitate, statul a cunoscut ori putea cunoaște aceasta împrejurare (precum de altfel arată și concluziile rapoartelor extrajudiciare de expertiza contabilă), ori a avut posibilitatea să se informeze timp de 5 ani de zile (cât a durat listarea F.P. la bursă), cu privire la o regula elementară a pieței de capital și anume că, în cazul oricărei companii listate la bursa este foarte probabil să existe un discount semnificativ (între 30 - 60%) din valoarea nominală (activ net unitar/acțiune), îndeosebi în cazul piețelor emergente, cu toate acestea, paratul a decis în cunoștința de cauza ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire să se realizeze totuși la valoarea nominala de 1 leu/acțiune.

Ca atare, statul care a optat ca ansamblul riscurilor pieței bursiere să revină în sarcina foștilor proprietari abuzați, s-a aflat într-o vădită culpă, întrucât a tergiversat listarea fondului la bursa timp de 5 ani de zile și a stabilit în mod unilateral și eminamente artificial cum că valoarea de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului FP va fi cu valoarea nominală unitară a acțiunilor emitentului Fondului Proprietatea.

Creanța garantată a reclamanților asupra statului este ope legis în cuantumul nominal stabilit în titlul de despăgubire, de 2.194.595 lei iar interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art.20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, republicată, a disp. art. 4 lit.(a și b) din Titlului VII din Legea nr.247/2005 și a dispoz.art.3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, nu poate conduce la o concluzie contrară.

Faptul că legiuitorul a înțeles să îi despăgubească pe foștii proprietari naționalizați conform principiului restituirii integrale, la valoarea nominala stabilita în titlul de despăgubire, rezultă și din Secțiunea a Il-a din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 18^{^}7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, însă în mod regretabil, din cauza aplicării defectuoase de către Ministerul Finanțelor Publice - acționar majoritar inițial al FP, a legislației în materie - Titlul VII al Legii nr.247/2005 privind listarea FP la bursă, acest deziderat legitim al legiuitorului nu s-a mai putut concretiza.

Altminteri, prin neonorarea integrală a unor titluri de despăgubire cu regim de creanță garantată asupra statului, din cauza unor factori aleatorii de natură temporală (momentul emiterii acțiunilor FP - înainte ori după listarea Fondului Proprietatea la bursa, s-ar vătăma la modul cel mai grav și securitatea raporturilor juridice, așa precum se arată și în cauza S. și alții împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 177 din data de 14 martie 2011.

Ipoteza obținerii unui preț de 1 leu/acțiune ar fi putut fi reală doar în cazul în care cotația acțiunilor emitentului FP s-ar fi apropiat măcar într-o singură ședință de tranzacționare de cotația de 1 leu/acțiune.Ca atare, în opinia apelanților, raționamentul instanței de fond nu poate fi reținut.

Raționamentul logico-juridic prezentat de către instanța de fond, prin care se argumentează cum că dacă apelanții ar fi fost nemulțumiți de nelistarea FP la bursă, atunci când le-au fost atribuite acțiunile FP, (cu consecința imposibilității valorificării acțiunilor), ar fi fost indicat să deschidă o acțiune în contencios administrativ împotriva Comisiei Centrale, care de altfel nu avea nici o atribuție legală în ceea ce privește efectuarea operațiunilor premergătoare listării FP (stabilirea licitației, elaborarea caietului de sarcini, etc.,) și nici nu se afla în la conducerea FP în calitate de acționar majoritar, denota cel puțin o interpretare voit eronată și tendențioasă a Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Cat privește susținerile instanței de fond, în sensul că reclamanții aveau posibilitatea să solicite convertirea titlului de despăgubire ulterior momentului listării Fondului Proprietatea la bursă, când conversia urma a se realiza în funcție de media de tranzacționare a acțiunilor FP, aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, apelanții arată că au fost în imposibilitate de a constata prejudiciul efectiv ocazionat de modalitatea de plata aleasa de pârât, reprezentată de atribuirea acțiunilor FP la cotația de 1 leu/acțiune, această constatare neputând fi efectuată decât ulterior listării fondului la bursa, când aceste acțiuni au început să fie tranzacționate pe piața nereglementată, cu mult sub cotația la care le-au fost atribuite, de 1 leu/acțiune.

În situația ipotetica în care apelanții ar fi ales să aștept listarea fondului la bursa — 25.01.2011, și-ar fi asumat riscul ca cererea de opțiune depusă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, să rămână nesoluționată, fiind de notorietate că de la momentul reluării convertirilor titlurilor de despăgubire - mai 2011, conform dispoz.art.18^{^}7 din O.U.G. 81/2007, cele 38% din acțiunile FP ramase în portofoliul statului și care au fost atribuite conform legii după reluarea efectuării conversiilor, la valoarea medie de tranzacționare aferenta ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, au fost epuizate în totalitate pana la sfârșitul lunii noiembrie 2011.

Apreciază că datorită corupției endemice la nivelul ANRP-ului, era foarte probabil ca apelanții să fi rămas în acest interval de timp de 6 luni de zile cu cererea de opțiune nesoluționată, răstimp în care statul și-ar fi epuizat participația la FP.

Arată că dreptul la măsuri reparatorii, susceptibil de a fi ocrotit de Convenție, se naște din lege și poate fi exercitat exclusiv în condițiile stabilite de aceasta.Singura cerință impusă de Curtea Europeană, în interpelarea CEDO, statelor care aleg să repare prejudiciile cauzate prin naționalizarea sau confiscarea imobilelor este ca soluția adoptata "sa fie implementată cu o claritate și o coerenta rezonabile pentru a evita pe cat posibil insecuritatea juridica pentru subiecții de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei soluții" (cauza Kopecky contra Slovaciei) - ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Întrucât Legea nr.10/2001 a prevăzut, încă de la aplicare, acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, dacă restituirea în natură a imobilelor obiect al notificărilor nu este posibilă (una dintre măsurile reparatorii stabilite ulterior prin - cadrul reglementat prin Legea nr.247/2005 fiind Fondul Proprietatea), creanța cuprinsă în titlul de despăgubire este una garantata, conform disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr..247/2005.

Cu alte cuvinte, faptul că, în conformitate cu legea specială persoana îndreptățită nu beneficiază de restituirea în natură a bunului, ci de măsuri reparatorii prin echivalent, nu înseamnă că repararea prejudiciului cauzat de naționalizare sau confiscare nu trebuie să fie efectivă și completă.

Situația nefuncționării Fondului Proprietatea este de notorietate, a generat mai multe condamnări ale Statului român Ia CEDO, iar instanțele judecătorești naționale învestite cu acțiuni similare au constatat deja că listarea fondului la bursă prevăzută de Legea nr.247/2005, s-a realizat cu mare întârziere și cu încălcarea termenelor legale imperative.

De asemenea, din concluziile rapoartelor de expertiza extrajudiciare depuse la dosar rezultă în esență, că S. R. putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mică decât valoarea nominală de 1 leu/acțiune.

În plus, neînceperea, conform art.II din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integrantă din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor (pct.2 din concluzii).

Apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana Statului român, care a întârziat listarea la bursă a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listării a ignorat principiile elementare ale funcționării pieței de capital, acțiunile fiind tranzacționate cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominală.

Altfel spus, dacă s-ar fi respectat termenele legale imperative, opțiunea privind conversia titlului de despăgubire ar fi avut loc după listarea la bursă și astfel conversia s-ar fi realizat în funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare (art. 18⁷ alin.3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007.

Or, prin fapta culpabilă a pârâtului, opțiunea a fost realizată anterior listării, la o valoare artificială, nerealistă, de 1 leu/acțiune.

În măsura în care conversia ar fi operat în funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, reclamanții nu ar mai fi putut invoca un prejudiciu, cât timp fluctuația bursieră este una normală, în funcție de cerere și ofertă.

În finalul motivelor de apel, reclamanții susțin că instanța de fond s-a limitat în soluționarea cauzei doar la anumite constatări, unele total eronate, cu încălcarea dispoz.art.425 Cod proc.civ., care consacră imperativ obligația instanțelor de judecată de a motiva hotărârea, răspunzând tuturor argumentelor părților, prin raționamente logice și făcând referire la împrejurările de fapt și de drept invocate și la probatoriile ori rapoartele de expertiza extrajudiciare, care au fundamentat concluziile expuse în considerente.

Astfel, hotărârea ce face obiectul apelului nu reflectă preocuparea reală a instanței de fond de a înfăptui o analiză în concret a actelor și lucrărilor dosarului - toate concluziile rapoartelor de expertiză extrajudiciare, creanța garantată asupra statului, discriminarea, dreptul intern aferent stingerii creanțelor, dreptul deplin de proprietate aplicabil atât asupra bunurilor cât și asupra creanțelor, neplafonarea prin lege a despăgubirilor, jurisprudența CEDO în acest sens, principiul restituirii integrale prevăzut de legislația specială de reparație, etc, cu privire la ceea ce au solicitat, respectiv de a se constata că sunt titularii unui drept de creanță garantat integral de către stat.

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoz.art.480 Cod proc.civ., solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr.1372/24.11.2014 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civila în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulata, ori, în subsidiar anularea hotărârii atacate, rejudecarea procesului evocând fondul, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În apel, nu au fost administrate probe noi.

Apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

În referire la critica vizând interpretarea greșită a actului dedus judecății.

Curtea reține că acest motiv de apel ar trebui să aibă în vedere un act juridic care să constituie temeiul dreptului a cărui valorificare în justiție se urmărește și nu obiectul acțiunii, iar în sensul acestui motiv de apel instanța de fond ar fi culpabilă dacă ar fi procedat la o greșita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite și vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenție sau act juridic material.

O atare critică presupune verificarea premisei ca obiectul cererii de chemare în judecată să fie un act juridic în sens de negotium - manifestare de voință în sensul de a da naștere, a modifica sau stinge un raport juridic - astfel încât, prin formularea pretenției concrete deduse judecății, instanța de judecată să fie învestită cu o cerere care să presupună fie verificarea validității acelui act juridic (cerere de anulare sau în constatarea nulității), fie o altă cerere care să atragă o operațiune tehnico-juridică de interpretare a clauzelor acelui act juridic (acțiune în răspundere contractuală, în interpretarea clauzelor etc.), deoarece numai în atare situații instanța ar putea da o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, schimbându-i natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Or, apelanții nu au precizat care este actul pretins denaturat și în ce ar consta denaturarea, astfel încât o simplă afirmație făcută în acest sens nu poate susține acest motiv de apel.

În plus, o cerere de chemare în judecată nu poate fi asimilată unui act juridic dedus judecății, cererea de chemare în judecată fiind forma de procedură prin care se declanșează acțiunea civilă ce are conținutul prescris de prevederile art. 112 C. proc. civ.

Nici critica apelanților în sensul că hotărârea instanței de apel ar fi insuficient motivată nu este fondată.

Într-adevăr, obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în soluția pronunțată, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților apare ca esențială din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b C. proc. civ., constituind un procedeu apt să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile din litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii, în sfârșit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Or, în cauză, Curtea observă că instanța de fond a examinat argumentele formulate de reclamanți și apărările pârâtului și a expus pe larg considerentele care au justificat soluția privind respingerea acțiunii în pretenții cu care a fost sesizată.

Așa fiind, se constată că sentința apelată este temeinic motivată, cuprinde motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond la adoptarea soluției, iar verificarea temeiniciei cererii de chemare în judecată formulate de apelanți s-a făcut cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., fiind evidentă justețea soluției adoptate, prin motivele arătate.

În același timp, este util a sublinia că hotărârea supusă controlului judiciar respectă exigențele art. 6 parag. 1 din Convenția europeană atât timp cât, astfel cum s-a reținut mai sus, instanța de fond a realizat un examen propriu al argumentelor de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, analizând în mod real elementele esențiale care i-au fost supuse verificării, modalitate în care se poate aprecia asupra respectării garanțiilor conferite de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, Curtea urmează a respinge criticile apelanților referitoare la nemotivarea de către tribunal a soluției pronunțate, lecturarea acesteia, raportat si la susținerile parților, relevând ca aceasta a expus argumentele de fapt si de drept care i-au sprijinit soluția si care tranșau, direct sau implicit, susținerile reclamanților.

În referire la celelalte critici formulate în apel, Curtea retine că apelanții au arătat, în esență, că se impune a se reține incidența răspunderii civile delictuale a statului, motivat de faptul că au suferit un prejudiciu material, nefiind despăgubiți integral, în urma valorificării acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, întrucât nu au obținut suma care reprezenta valoarea nominală la care acestea le-au fost atribuite.

Conform dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, modificate prin O.U.G. nr. 81/2007: „titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului R., care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului R., corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege. Titlurile de despăgubire nu pot fi vândute, cumpărate, date în garanție sau transferate în orice alt mod, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, cu excepția dobândirii acestora ca efect al succesiunii. Actele de înstrăinare a titlurilor de despăgubire, cu excepția transmiterii ca urmare a succesiunii, sunt lovite de nulitate absolută. Titlurile de despăgubire nu sunt titluri de participare ale altor organisme de plasament colectiv (A.O.P.C.) și nu intră sub incidența Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și a reglementărilor emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare în aplicarea acesteia.”

Art. 4 lit. a) și lit. b) din același act normativ, prevede că: „Principiile de acordare a titlurilor de participare la fond sunt următoarele: a) acordarea unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de statul român; b) neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.”

Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, are următorul conținut: „În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare de piață a imobilului.”

Art. 44 alin. (1) din Constituție, privitor la dreptul de proprietate privată stipulează că: „Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”

Curtea reține că deși nu se poate contesta că scopul legilor cu caracter reparator este acela de a acorda persoanelor îndreptățite posibilitatea de a fi despăgubite, așa cum s-a reținut și în jurisprudența C.E.D.O. (Cauza P. împotriva României), art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției. Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.

Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii care se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 [referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001], măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Susținerile apelanților privitoare la existența unei creanțe garantate asupra statului, până la concurența valorii nominale a acțiunilor atribuite ignoră faptul că art. 44 alin. (1) din Constituție consacră cu caracter general garantarea acestui tip de creanțe, în condițiile legii.

Or, în condițiile legilor speciale speciale de reparație, care exclud de la aplicare, conform principiului specialia generalibus derogant, dispozițiile de drept comun cuprinse în C. civ., apelanților li s-au atribuit 2.194.595 acțiuni la Fondul Proprietatea. Ele au avut o valoare nominală de 1 RON la data la care au fost cuantificate măsurile reparatorii, fără a exista vreo dispoziție legală care să instituie obligativitatea ca la momentul primei listări la bursă sau la momentul valorificării, acțiunile Fondului Proprietatea să aibă valoarea de 1 RON.

Apelanții nu au contestat cuantumul despăgubirilor în condițiile sus-menționate; în prezentul demers judiciar aceștia nu pot critica modalitatea în care la momentul efectuării conversiei despăgubirilor în acțiuni, o acțiune a fost evaluată la valoarea nominală de 1 RON.

Or, în condițiile în care, în ce-i privește pe reclamanți, procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost integral parcursă, fiindu-le emis titlul de despăgubire (ce încorpora creanța sa împotriva statului) și ulterior, titlul de conversie prin care au primit acțiuni la F.P., în mod legal instanța de fond a constatat că aceștia și-au realizat integral dreptul de creanță la momentul la care au intrat în posesia titlului de conversie, așadar, a unui număr de 2.194.595 acțiuni la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, corespunzător valorii stabilite prin titlul de despăgubire – 2.194.595 lei.

Ca atare, și obligația corelativă a statului s-a stins conform celor expres prevăzute de art. 12 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005: „Realizarea conversiei acestor titluri în acțiuni emise de F.P. determină stingerea creanțelor constatate prin aceste titluri.”

Ulterior dobândirii acestor acțiuni de către cel îndreptățit, creșterea sau scăderea valorii acțiunilor ține de raportul dintre cerere și ofertă pe piața de capital, care, implicit comportă șanse de câștig, dar și riscuri de pierdere; în plus, valorificarea acestora pe piața bursieră nu mai antrenează raporturi juridice între recurent și S. R..

Dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și cele ale art. 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu constituie temeiuri de admitere a apelului, ele fiind aplicabile în procedurile de determinare a întinderii dreptului la măsuri reparatorii, proceduri care au fost finalizate.

Or, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 81/2007, titlurile de despăgubire sunt certificate emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama Statului R., care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului R., corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul Proprietatea și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege.

Rezultă așadar că, în condițiile legii speciale, apelanții se prevalează de o creanță asupra statului care putea fi valorificată fie prin conversia în acțiuni, fie prin conversia în acțiuni și preschimbare contra titluri de plată, în limitele și condițiile defipte de lege. În cauză, apelanții au optat pentru conversia în acțiuni, pe care le-au și valorificat.

De altfel, apelanții nici nu au administrat dovezi din care să rezulte că ar fi fost în stare de nevoie la acel moment sau dimpotrivă că ar fi fost supuși unor presiuni de natura celor la care fac referire în apel, la dosar nefiind anexate nici minime dovezi referitoare la eventuale situații în care aceștia să se fi confruntat cu actele de corupție invocate.

Instanța reține că, invocând dispoziții cu caracter general în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv de S. R. în regimul politic anterior, aceștia solicită, în fapt, să li se recunoască drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale și să se instituie, pe cale jurisprudențială, un mecanism de despăgubire în alte condiții și în altă procedură decât cele cuprinse în legea specială.

În ceea ce privește încălcarea principiului restituirii integrale reclamanții au invocat greșita aplicare a prevederilor C. civ. referitoare la stingerea creanțelor prin raportate la prevederile Legii nr. 10/2001 potrivit cărora „(…) persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", susținând și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 lit. a) și art. 4 lit. a) și b) din Titlului VII din Legii nr. 247/2005, modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr. 81/2007 referitoare la faptul că titlul de despăgubire „.incorporează drepturile de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate".

Se observă însă că dispozițiile legale invocate de apelanți privesc momentul stabilirii despăgubirilor datorate pentru imobilul preluat abuziv care coincide cu emiterea titlului de despăgubire, când imobilul care a fost proprietatea autoarei reclamanților a fost evaluat prin titlul de despăgubire al C.C.S.D. Reclamanții nu au contestat în cadrul prezentului litigiu după cum au și precizat - procedura de acordare a măsurilor reparatorii (ceea ce față de dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, impunea formularea în termenul prevăzut de lege a contestației la instanța de contencios administrativ), ci au reclamat modalitatea de conversie a despăgubirilor în acțiuni, procedeu care a condus la diminuarea patrimoniului său întrucât măsurile acordate nu au fost efective, ci parțiale.

Astfel, toate considerațiile referitoare la plata integrală a despăgubirilor trebuie analizate raportat la momentul la care titlul de despăgubire pentru suma totala de 2.194.595 lei a fost convertit in acțiuni la Fondul Proprietatea. Titlurile de despăgubire inițial emise încorporau, așa cum arată si reclamanții, dreptul de creanța al acestora asupra Statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate de suma de 2.194.595 lei. Iar aceste despăgubiri au fost stabilite cu respectarea Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, la valoarea de piață a imobilului stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare ( în mod evident, cuantumul acestor despăgubiri fiind un aspect tranșat si imposibil de repus in discuție la acest moment ). Această creanță a fost convertită, transformată, realizată, ”plătită” de către statul roman prin emiterea unui număr de acțiuni egal la Fondul Proprietatea, cu o valoare nominala de 1 leu/ acțiune. Așadar, la acest moment al conversiei au fost respectate toate dispozițiile legale incidente, statul ”plătind” întocmai creanța, la valoarea ei integrala, de vreme ce nu s-au emis mai puține acțiuni sau cu o valoare mai mica decât creanța recunoscuta prin titlurile de despăgubire.

Așadar, Curtea constata ca este de necontestat ca prin emiterea acestor titluri de despăgubire în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 247/2005, s-a stabilit calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri a apelanților, precum și suma despăgubirilor la valoarea de 2.1954.595 lei.

Însă, nu mai puțin, textul citat mai sus prevede expres ca eliberarea acțiunilor reprezintă modalitatea de stingere a creanțelor constatate prin titlurile de despăgubiri/ de conversie (prevedere, de altfel, logica pentru ca acțiunile reprezentau valorile date în plată în contul creanței ).

În consecință, eliberându-se către reclamanți un număr de acțiuni si cu o valoare care totalizează creanța constatata si garantata prin titlul de despăgubire, obligația statului a fost executata, stinsa integral, fără să fie încălcat dreptul de proprietate al acestora sau dispozițiile Legii nr. 10/ 2001, ale Legii nr. 247/ 2005, ale OUG nr. 81/ 2007 sau alte dispoziții legale.

Apelanții reclamanți susțin însa că si pe mai departe, după emiterea acestor certificate de acțiuni, statul mai este încă debitor obligat sa garanteze creanța si la o anumita valoare a acesteia, respectiv 2.194.595 lei.

Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi primite, față de dispoziția expresă a textului art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, în realitate, la momentul emiterii acțiunilor în favoarea apelanților creanța deținuta împotriva statului în baza titlurilor de despăgubire a fost realizată integral, mecanismul ulterior reprezentând o cu totul altă etapă, în cadrul căruia nu mai există vreun raport juridic între reclamanți si S. roman, apelanții realizându-si drepturile care decurgeau din calitatea de acționar după regulile specifice acestei calități, iar vânzarea de către aceștia pe piața nereglementata făcându-se după regulile pieței.

Raportat însă, la pretențiile reclamanților nu se pune problema încălcării dispozițiilor privind stingerea creanțelor, întrucât nemulțumirea acestora nu privește titlul de despăgubire care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra Statului român, ci etapa care a urmat valorificării acestui titlu prin conversia despăgubirilor în acțiuni, deci după ce creanța împotriva statului a fost stinsă.

Astfel, apelanții, invocând dispoziții cu caracter general în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv de S. român în regimul politic anterior, solicită, în fapt, să li se recunoască drepturi de care nu beneficiază conform legii speciale și să se instituie, pe cale jurisprudențială, un mecanism de despăgubire în alte condiții și în altă procedură decât cele instituite de legea specială.

Or, în speță, reclamanții și-au valorificat, prin intermediul pieței de capital nereglementate cele 2.194.595 de acțiuni dobândite în temeiul titlului de conversie nr. 640/2010 emis de A.N.R.P., fiind esențial a fi avut în vedere că valoarea unor astfel de titluri, variază continuu, atât în sensul diminuării, cât și al creșterii, dată fiind natura speculativă a pieței (bursei de valori) pe care acestea se tranzacționează.

Cum însă valoarea acțiunilor la F.P. este fluctuantă, valorificarea acestora este rezultatul propriei alegeri a reclamanților care, devenind acționari, suportă consecințele fluctuației valorii acțiunilor pe piața.

Aceste fluctuații nu pot constitui un fapt culpabil în sarcina pârâtului S. român, care să atragă răspunderea sa civilă delictuală, după cum nu reprezintă nicio încălcare a principiului reparației integrale, care guvernează legile speciale în materie.

Aceasta întrucât în mod evident statul nu si-a asumat vreo obligație de garantare a valorii acțiunilor pe piața, fiind jocul pieței creșterea sau scăderea valorii lor, creștere sau scădere care nu poate sa fie considerata decât pe seama titularului lor. In definitiv, calitatea de titular de acțiuni nu semnifica numai posibilitatea de a le vinde pentru a obține o anumita valoare, ci si alte drepturi care puteau prezenta importanta sau interes pentru titular, iar reclamanții nu erau obligați sa vândă acțiunile, fiind interesul si decizia acestora să le vândă la un anumit moment.

De altfel, în concret, apelanții reclamanți nu au indicat nicio dispoziție legală care ar fi instituit obligativitatea ca, la momentul primei listări la bursă, acțiunile F.P. să aibă valoarea de 1 leu iar în condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vigoare la data emiterii titlurilor de despăgubire conferite reclamanților: „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de F.P.”, Curtea apreciază că reclamanții aveau în mod obiectiv posibilitatea de a-și valorifica titlul ulterior listării la bursă a acțiunilor F.P..

Așadar, contrar susținerilor din apel, creanțele asupra statului sunt garantate, dar în condițiile prevăzute de lege, condiții despre care s-a făcut vorbire anterior.

Principiul restituirii integrale invocat de reclamanți este consacrat atât în Legea nr. 10/2001, cât și în Legea nr. 247/2005, dar aplicabilitatea lui poate fi pusă în discuție în procedurile de stabilire a dreptului la măsuri reparatorii, moment care în speță a fost depășit. Curtea constata ca, în realitate, reclamanții critica însuși mecanismul legal reglementat pentru realizarea acestor despăgubiri, considerând ca acesta a condus la o realizare parțiala de către aceștia a acestora.

S-a susținut, în esența, că fiind obligați de acest mecanism legal reglementat să accepte conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea, dar la o valoare nereala de 1 leu/ acțiune, reclamanților li s-a încălcat dreptul de proprietate, iar ulterior, prin neîndeplinirea obligațiilor legate de listarea la bursa a Fondului Proprietatea si a anumitor societăți, ca si prin ignorarea principiile elementare ale funcționarii pieței de capital, acțiunile fiind tranzacționale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala, a fost prejudiciata.

Reclamații susțin în motivele de apel că prin prezenta cerere de chemare în judecata critică ineficiența Fondului Proprietatea si modul defectuos în care S. R. a aplicat dispozițiile Legii nr. 247/2005, acest mod defectuos constând în întârzierea în listarea Fondului Proprietatea, în întârzierea în listarea anumitor societăți comerciale si supraevaluarea acțiunilor Fondului Proprietatea.

S-a susținut, mai departe, ca, in virtutea CEDO, instanța naționala sesizata cu aceasta încălcare trebuie sa o sancționeze, aplicând cu prioritate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, independent de dispozițiile legale naționale.

Curtea constată că toate aceste considerații referitoare la felul în care S. roman a înțeles să reglementeze modalitățile concrete de acordare a reparațiilor și în final sa facă această conversie la valoarea nominală de 1 leu/ acțiune, valoare apreciată de apelanți ca nereală si supraapreciată, se constituie într-o critica directă împotriva dispozițiilor legale, de natura să exceadă atribuțiilor de analiza ale unei instanțe de judecata, data fiind regula de baza a statului democratic referitoare la separația puterilor in stat.

Astfel, în ce privește opțiunea unilaterală a Statului pentru modalitatea de stingere a obligației de dezdăunare prin instrumentele de plata reprezentate de acțiunile la FP, ca si in ce privește modalitatea de conversie a titlurilor de despăgubire/ de conversie in acțiuni, conform dispozițiilor art. 18 indice 7 alin. 1 si 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005, Curtea constata ca aceasta intra în atribuția exclusiva a puterii legiuitoare, exprimată prin adoptarea Legii nr. 10/2001 si a Legii nr. 247/ 2005, instanța de judecata neputând proceda la ”amendarea” în vreun fel a acestor mecanisme pentru a ajunge la o alta soluție concreta la cauza de față decât cea dictată de aplicarea acestor texte legale.

O instanța de judecata nu se poate pronunța asupra ”corectitudinii” unui mecanism legal reglementat, ci numai asupra aplicării lui la o cauza concreta. Or, sub aspectul aplicării, Curtea nu poate identifica vreo încălcare a legii sub acest aspect, anume atâta timp cat Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005 reglementau ca despăgubirea foștilor proprietari se face prin acțiuni la FP, mecanismul legal a fost pe deplin respectat in cazul reclamanților.

Or, sub aspectul aplicării, nu se poate identifica vreo încălcare a legii sub acest aspect, atâta timp cât Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 reglementau că despăgubirea foștilor proprietari se face prin acțiuni la Fondul Proprietatea, iar mecanismul legal a fost respectat în cazul reclamanților. La fel, atâta timp cât pentru reclamanți conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni la valoarea nominală a acestora s-a făcut cu respectarea art. 187 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanța nu poate interveni pentru le a acorda acestora alte drepturi sau drepturi suplimentare față de cele recunoscute prin aceste texte legale, sub pretextul că acest text legal nu era corect.

Așadar, în cauza concretă de față, statul a recunoscut reclamanților, prin emiterea titlurilor de despăgubire/ de conversie dreptul de despăgubire la valoarea de piața a imobilelor preluate abuziv de 2.194.595 lei, plata acestor despăgubiri s-a făcut prin mecanismul legal reglementat prin Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005, anume prin eliberarea de acțiuni la FP, la valoarea nominala de 1 lei/ acțiune, totalul valorii nominale a acestor acțiuni fiind de 2.194.595 lei.

Or, critica reclamanților nu este în sensul ca aplicarea acestui text legal pentru cazul său concret s-a făcut greșit, ci că textul legal în sine a fost ”greșit”, contrar altor dispoziții legale si altor drepturi ( dreptul de proprietate si CEDO). Se releva în acest fel cu evidență ca reclamanții critica de fapt însăși legea, însuși mecanismul legal reglementat, iar nu modalitatea de aplicare a acesteia la cazul sau concret.

Or, dispozițiile legale, care stabilesc un mecanism unitar de despăgubire, aplicabil tuturor persoanelor aflate în situații similare, nu pot fi eludate, nefiind posibilă înlăturarea de la aplicare a prevederilor legii pentru unele persoane în defavoarea altora, prin stabilirea de către instanțe a unor alte despăgubiri în condițiile în care legea prevede mecanismul de urmat în acest sens.

Astfel, legile menționate sunt destinate să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație, nefiind permisă eludarea sa în cauzele aflate pe rolul instanțelor. Procedura respectivă are scopul de a asigura, în mod nediscriminatoriu, accesul tuturor persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, egalitatea de tratament pentru toate persoanele îndreptățite putând fi asigurată numai cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

În acest sens, prin decizia nr. 27/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, s-a stabilit că exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa, în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv, impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.

Obligarea directă a Statului R. la despăgubiri reprezintă nu doar o schimbare a debitorului obligației de plată, dar și schimbarea mecanismului de achitare a despăgubirilor stabilite. Or, instanțele de judecată nu pot institui mecanisme de eficientizare a acestor plăți în punerea în executare a hotărârilor prin care S., prin Ministerul Finanțelor Publice, este debitor, substituindu-se legiuitorului.

În ceea ce privește mecanismul de acordare a despăgubirilor, astfel cum corect a considerat tribunalul, s-a reținut că opțiunea de conversie a titlurilor de despăgubire în acțiuni poate conduce atât la obținerea unui câștig, a unei sume mai mari decât aceea care a stat la baza emiterii acțiunilor, care nu ar fi fost supusă restituirii, cât și la suportarea unei pierderi, iar S. român nu are atribuția de a controla cotațiile pe piață, neputându-se reține o garanție din partea statului în obținerea unei anumite valori.

Referitor la susținerea apelanților în sensul că instanța de fond a omis că rolul său este acela de a asigura respectarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că dreptul comunitar nu semnifică niciodată dreptul instanțelor de judecată de a își depăși atribuțiile pentru a crea lege sau a ignora legea internă. Instanța europeană nu a admis niciodată că, în măsura în care se identifică încălcări ale drepturilor garantate, săvârșite în mod direct prin lege, și se stabilește răspunderea statelor naționale față de aceste încălcări, judecătorul național este cel care are sarcina de a remedia cauza încălcării, prin ignorarea legii interne. Judecătorul național poate interveni in procesul de interpretare si aplicare a legii naționale – conform atribuțiilor sale, însă nu poate interveni de o asemenea maniera care sa se constituie . a legii naționale sub pretextul neconvenționalității.

In mod subsidiar, Curtea constata că, oricum, practica CEDO a arătat constant ca este marja de apreciere a statelor naționale sa adopte masurile pe care le considera de cuviința în privința despăgubirilor acordate pentru abuzurile fostelor state comuniste, neexistând câtuși de puțin o obligație specifica in acest sens. Încălcările constatate de instanța europeana, în această materie, nu s-au datorat niciodată adoptării unei anumite masuri sau neadoptării altora, ci exclusiv pentru nefuncționarea mecanismelor adoptate.

De altfel, validarea mecanismului creat prin Legea nr. 10/ 2001 si Legea nr. 247/ 2005, inclusiv in ce privește atribuirea de acțiuni, a fost făcuta fără dubiu de către instanța europeană prin hotărârea pronunțată în cauza A. și alții contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/22 noiembrie 2010). Prin această hotărâre a fost impusă statului roman crearea unui mecanism adecvat pentru plata despăgubirilor, prin amendarea mecanismului de restituire actual și instituirea de proceduri simplificate și eficiente, ceea ce a echivalat cu validarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv cu ”plata” despăgubirilor sub forma acțiunilor.

În concluzie, într-adevăr, așa cum susțin apelanții reclamanți, creanța lor garantata asupra statului a fost în cuantumul nominal stabilit în titlurile de despăgubire, de 2.194.595 lei, reprezentând o despăgubire integrala, așa cum prevede Legea nr. 10/ 2001, însa a fost realizată integral, stinsa ca atare prin emiterea în favoarea acestora a titlurilor de despăgubire pentru un număr de 2.194.595 acțiuni cu o valoare nominala de 1 leu/ acțiune, de vreme ce nu s-au emis mai puține acțiuni sau cu o valoare mai mica decât creanța recunoscuta prin titlurile de despăgubire, iar faptul că valoarea acțiunilor a fost stabilita eronat ( cu rea credința ) la valoarea de 1 leu/ acțiune nu mai poate face obiectul controlului instanței de judecata, caci reprezintă prevedere legala expresa, care nu poate fi cenzurata de instanța de judecata de drept comun.

Referitor la trimiterea apelanților la jurisprudența Curții europene în care se reține că Fondul Proprietatea nu ar fi funcțional într-un mod care ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensații, este de reținut că sancționarea nefuncționării Fondului Proprietate a fost realizată de instanța europeană din perspectiva imposibilității de tranzacționare a acțiunilor. Curtea nu a impus plata de către stat a acțiunilor la valoarea nominală de 1 leu, ci posibilitatea efectivă de tranzacționare a acțiunilor.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 24 din Legea nr. 165/2013 nu se impun a fi analizate deoarece nu sunt aplicabile în cauză din perspectiva normelor de aplicare în timp a legii civile.

Curtea reține, de asemenea, că nu este fondată critica prin care s-a susținut că instanța de apel a ignorat dispozițiile C. civ. de la 1865, privitoare la stingerea creanțelor, întrucât acestea sunt dispoziții de drept comun, care sunt înlăturate de normele speciale cuprinse în legile cu caracter reparator.

De asemenea, nu sunt aplicabile nici dispozițiile corespunzătoare din noul C. civ., care pe lângă faptul că sunt norme cu caracter general, au intrat în vigoare oricum ulterior finalizării procedurii de acordare a măsurilor reparatorii și chiar a înstrăinării acțiunilor de către reclamanți, dată la care aceștia au și cunoscut, cert, pretinsul prejudiciu invocat în cauză.

În ceea ce privește solicitarea de antrenare a răspunderii statului pentru listarea cu întârziere la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea, Curtea menționează că ceea ce susțin apelanții (respectiv listarea cu întârziere la bursă a acestor acțiuni) este real însă, statul nu și-a asumat obligația de a face listarea într-un termen determinat și nici nu a garantat că acțiunile se vor tranzacționa la valoarea de 1 RON/acțiune.

Deși nu se poate contesta că scopul legilor cu caracter reparator este acela de a acorda persoanelor îndreptățite posibilitatea de a fi despăgubite, se retine însă că, Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, ci implementarea cu coerență a soluțiilor adoptate de către stat pentru a se evita, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestor soluții.

În acest context Curtea se raportează la hotărârea instanței europene pronunțată în cauza A. contra României, care subliniază în marja de apreciere lăsată statelor de a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale. Or, în această materie S. român a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Așadar nu pot fi apreciate ca fiind incidente dispozițiile art. 998-art. 999 C. civ. de la 1865 din această perspectivă.

De asemenea, instanța de apel apreciază că nu poate fi considerată îndeplinită nici condiția de angajare a răspunderii civile delictuale referitoare la existența vinovăției pârâtului, date fiind prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954.

În cauză, reclamanții invocă neîndeplinirea anumitor obligații care țineau de punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 (listarea la bursă a Fondului Proprietatea și lansarea ofertelor secundare de vânzare de pachete de acțiuni), obligații care în mod evident reveneau anumitor instituții și autorități publice anume desemnate, iar nu entității abstracte denumită "stat".

Reclamanții susțin că pârâtul este culpabil de producerea prejudiciului reclamat în patrimoniul acestora pentru lipsa de prevedere a legiuitorului cuprinsă în dispozițiile art. 187 alin. (1) din Capitolul V al Legii nr. 247/2005 în care se încadrează și aceștia, în sensul că s-a realizat conversia titlului de despăgubire în acțiuni la Fondul Proprietatea la valoarea nominală înainte de listarea Fondului la bursă, iar a ține seama de posibilitatea ca valoarea unei acțiuni a Fondului Proprietatea să fie sub valoarea nominală reprezintă o încălcare a art. l din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., raportat la art. 14 din Convenție.

Acest titlu de despăgubire a fost valorificat de reclamanți, în condițiile art. 181 din Capitolul V al Legii nr. 247/2005, aceștia optând în cererea adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din 13.05.2010, pentru emiterea titlului de conversie, în cuantum de 2.194.595 lei, reprezentând 2.194.595 acțiuni, emițându-se Titlu de conversie din 28.05.2010, nefiind dovedită nici o împrejurare prin care reclamanții să fi fost obligați să facă această opțiune.

Aceste acțiuni, așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, au fost cesionate de reclamanți la data de 06.09.2010, anterior listării la bursă a Fondului Proprietatea.

Prejudiciul pe care reclamanții susțin că l-au suferit constă în diferența dintre valoarea nominală de 2.194.595 lei a acțiunilor deținute la . Titlului de conversie din 28.05.2010 și valoarea la care au fost înstrăinate aceste acțiuni, actualizată cu rata inflației, începând cu data de 18.08.2009 și până la plata efectivă a despăgubirilor.

Cu alte cuvinte, reclamanții invocă faptul prejudicial produs prin emiterea Titlului de conversie din 2010 de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care s-a stabilit că fiecare acțiune are o valoare nominală de 1 RON, însă acest titlu de conversie emis cu respectarea dispozițiilor legale nu a fost atacat de reclamant în condițiile Legii nr. 554/2004.

Se constată, că, în urma emiterii titlului de conversie a despăgubirii în acțiuni la Fondul Proprietatea, „bunul" reclamanților sub forma creanței s-a convertit, cu respectarea legii, în despăgubiri în acțiuni, iar din acest moment valoarea bunului a fost supusă regulilor ce guvernează evoluția pieței bursiere.

Cum valoarea acțiunilor la Fondul Proprietatea, atât anterior, cât și ulterior listării acestuia la B. de Valori este fluctuantă, valorificarea acestora a fost la aprecierea exclusivă a reclamanților, care aveau a alege momentul pentru valorificarea acțiunilor într-un mod cât mai profitabil pentru aceștia.

În atare situație, vânzarea acțiunilor la un preț mai mic sau mai mare decât cel stabilit în Titlul de conversie este rezultatul propriei alegeri a reclamanților, care, devenind acționari la Fondul Proprietatea, aveau a suporta consecințele fluctuațiilor valorii acțiunilor pe piața bursieră, și nu a unui fapt culpabil din partea pârâtului, care să atragă răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condițiile art. 998-999 C. civ.

Legea nr.247/2005 este o lege specială ce a reglementat o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar în cuprinsul Capitolului V - Titlul VII este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii 10/2001.

În baza deciziilor conținând titlul de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată potrivit dispozițiilor prevăzute de O.U.G. nr.81/2007.

În speță, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr.640/2010 reprezentând titlul de conversie în favoarea reclamanților în cuantum de 2.194.595 lei, reprezentând un număr total de 2.194.595 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune. Deci, se poate concluziona că prejudiciul pretins de reclamanți rezultă nu din emiterea titlurilor de conversie, ci din vânzarea acestor acțiuni, vânzare care s-a realizat de către aceasta sub prețul indicat în titlul de conversie. Prin urmare nu poate fi imputată statului pierderea suferită de către reclamanți cu ocazia tranzacționării acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea.

Mecanismul pieței este unul speculativ, în care evoluțiile valorilor titlurilor de conversie se pot modifica fie în sensul creșterii, fie în cel al reducerii acestora. Acceptând această formă de despăgubire reclamanții au prevăzut sau puteau în mod rezonabil să prevadă toate aceste neajunsuri. Nu poate fi obligat astfel statul la plata diferenței dintre valoarea nominală și valoarea la care acțiunile au fost valorificate, întrucât era posibilă inclusiv o valorificare ulterioară a acestor titluri de conversie cel puțin la nivelul indicat în titlu, prejudiciul invocat fiind așadar, din această perspectivă, incert.

Împrejurarea că prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 legiuitorul a suspendat emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 iulie 2010 (perioadă prelungită ulterior până la . Legii nr. 165/2013) este lipsita de relevanță în cauză, în raport de starea de fapt anterior reliefată, titlul de conversie în favoarea reclamanților fiind emis anterior acestui moment.

Fără a nega existența unei întârzieri a listării la bursă a F.P., instanța apreciază, că nu se poate stabili o legătură de determinare (așadar, de cauzalitate) între această întârziere și pretinsul prejudiciu invocat de apelanți, afirmațiile acestora plecând de la premisa falsă, eronată și nesusținută de nici un argument, în sensul că o listare „în termen” sau la timp a F.P. ar fi garantat obținerea unui preț al acțiunilor în cea dintâi zi a tranzacționării acestora pe bursă (sau începând cu această dată) de cel puțin 1 leu/ acțiune, adică a unei valori cel puțin egale cu cea la care s-a realizat conversia.

Instanța de apel reține că, indiferent de data la care ar fi intervenit listarea la bursă a F.P., valoarea acțiunilor deținute la acest organism de plasament colectiv avea a fi determinată pe baza mecanismului specific bursei care este unul speculativ, neputând fi garantată de către legiuitor la nivelul valorii de conversie a titlului de despăgubire (de 1 lei/ acțiune).

In ce privește listarea cu întârziere a Fondului Proprietatea si a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul FP la care statul este acționar majoritar, situații care și ele ar fi influențat valoarea acțiunilor pe piață, Curtea constată că diferența de valoare indicată de reclamanți nu derivă din această întârziere, ci din evaluarea inițială la 1 leu/ acțiune. Așadar, deși se fac referiri la culpa statului de a nu fi listat la termenul asumat Fondul Proprietatea și anumite societăți comerciale, prejudiciul solicitat nu este în legătura de cauzalitate cu aceasta listare cu întârziere, ci prejudiciul invocat este cauzat tot de o „supraevaluare”, în opinia apelanților, a valorii nominale a acțiunilor la 1 leu/ acțiune.

Curtea constată, de asemenea, irelevante expertizele extrajudiciare depuse la dosar, cauza tranșându-se prin prisma considerațiilor în drept făcute mai sus, iar nu prin prisma analizelor financiare făcute în aceste expertize.

Tot astfel, în ce privește jurisprudența C.E.D.O. invocată, Curtea apreciază că în lumina acestei jurisprudențe, privarea de proprietate va fi socotită proporțională și conformă Convenției, chiar dacă despăgubirea este inferioară valorii actuale a bunului. În cazul de față se pune în discuție valorificarea la un nivel inferior decât cel nominal a despăgubirii deja obținute, dar nu din vina statului, ci chiar a reclamanților.

Pe de altă parte, art. 13 din CEDO nu poate reprezenta un temei juridic de sine-stătător al unei acțiuni în pretenții adresate direct instanței de judecată și nici măcar un temei al unui control de convenționalitate, în ceea ce privește eventuala neconformitate a unei norme naționale cu dispozițiile Convenției, astfel cum preconizează reclamantul în cauză.

Din perspectiva exigențelor art. 13, este suficient, că reglementarea actuală a legilor speciale de reparație a permis reclamanților recunoașterea unui "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., iar în ceea ce privește valorificarea titlului de despăgubire nu este posibilă intervenția instanței de judecată într-un alt cadru decât cel creat prin legile speciale.

În ceea ce privește pretinsa discriminare între diversele categorii de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, Curtea reține că principiul nediscriminării, ca formă a principiului egalității în față legii, presupune egalitatea de tratament a persoanelor aflate în situații similare. Examinarea în concret a existenței unei situații discriminatorii nu se poate face în lipsa unor elemente care să permită identificarea situațiilor similare și încălcarea principiului egalității în fața legii.

Apelanții au susținut că înseși dispozițiile legale sunt discriminatorii.

Această susținere nu este fondată având în vedere că în forma existentă la data obținerii titlului de despăgubire, Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007, menționa în mod expres modalitatea în care urma să se calculeze valoarea unei acțiuni, ulterior listării la bursă.

Prin instituirea dispoziției conform căreia titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care nu expiră însă mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea, s-a dat posibilitate posesorilor de asemenea titluri să opteze pentru conversie ulterior listării acțiunilor la bursă.

În plus, nu poate fi identificată discriminarea, căci, pe de o parte, persoanele aflate în situații similare - adică cei care au primit titluri de conversie în intervalul temporal vizat de art. 187 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, anterior suspendării (intervenită anterior tranzacționării pe bursa a Fondului Proprietatea) - sunt supuși unui tratament identic, iar pe de altă parte, nu există identitate de situații între cei aflați în ipoteza art. 187 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cei aflați în ipoteza art. 187 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Valoarea nominală a unei acțiuni pentru cei aflați în ipoteza art. 187 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 era stabilită în raport de situația Fondului Proprietatea de a fi la momentul dobândirii acțiunilor o societate nelistată, spre deosebire de situația ulterioară admiterii Fondului Proprietatea la tranzacționare - de a fi o societate ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața bursieră. Iar în final, mecanismul bursei fiind unul speculativ, în care evoluțiile titlurilor se pot modifica, statul nu putea garanta că, în concret, valorificarea acțiunilor la un anumit moment, ales de titularul acțiunilor, se va face la valoarea lor nominală.

Tot astfel, referitor la susținerea potrivit căreia discriminarea ar avea drept cauză împrejurarea că reclamanții nu au obținut plata integrală a creanței garantate asupra statului, Curtea reține că apelanții în calitate de deținători ai acțiunilor, au decis momentul vânzării acestora, astfel că nici din acest punct de vedere nu s-ar putea retine temeinicia acestei critici.

În consecință nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 16 din Constituție, și nici cele ale art. 14 din Convenție.

Curtea s-a raportat în egală măsura la practica constanță a instanței supreme, în această materie ( a se vedea deciziile nr. 1350/2015; 1318/2015, 1269/2015, 656/2015, 343/2015, 3128/2014, 3082/2014, 3022/2014, 2933/2014, 2940/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție Sectia I civilă).

Cu referire la dispozițiile din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, invocate de recurenți în susținerea principiului restituirii integrale prin echivalent și a neplafonării despăgubirilor, instanța reține că sunt nerelevante, aceste norme generale vizând calitatea actelor normative.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în aplicarea art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți J. G., J. D. și J. A., toții cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat I. L., cu sediul în București, ..36, ., împotriva sentinței civile nr.1372/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sectorul 5, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sectorul 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 03.12.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. I. M. A.

N.-G. GREFIER

M. C.

Red.M.I.

Tehnored.M.I/B.I.

6 ex/28.12.2015

-------------------------------------------

T.B.- Secția a IV-a –C.R.R.

← Cereri. Decizia nr. 1166/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 987/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Obligaţie de a face. Decizia nr. 1278/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1344/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1175/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cereri. Decizia nr. 1166/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI