Legea 10/2001. Decizia nr. 1344/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1344/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 1344/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.1344
Ședința publică de la 16.12.2015
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - C. B. T.
JUDECATOR - C. G.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-reclamanți M. V., M. N., T. M. și de către recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.670 A din 25.02.2015, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție .>
P. are ca obiect acțiune civilă formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă recurenții-reclamanți M. V., M. N., T. M., recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că recurentul-pârât a solicitat, prin cererea de recurs aflată la dosar aplicarea dispozițiilor art.223 al.3 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Curtea constată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și, având în vedere că s- a solicitat aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă, constată dosarul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1586/22.02.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admis acțiunea, formulată de reclamanții M. V., M. N. și T. M., în contradictoriu cu pârâtul M. Economiei și Finanțelor, a obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 112.000 Euro, în lei la curs BNR din ziua plății, reprezentând valoarea de circulație a imobilului, situat în București, .. 39A, ., sector 1, a respins cererea de chemare în garanție a ., formulată de pârâtul M. Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să achite reclamanților suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ încheiat la data de 15.04.1998, numitul M. I., autorul reclamanților, și reclamanta M. V., au cumpărat de la stat prin intermediul . imobilul situat în București .. 39A, ., compus din 3 camere, debara, baie, bucătărie, culoar, logie, balcon și pivniță, în suprafață utilă de 82,37 mp. Conform adeverinței nr._/29.11.2000 emisă de PMB – DGAFI, apartamentul a fost achitat integral.
De asemenea, din certificatul de moștenitor nr. 197/04.12.2006 rezultă calitatea de moștenitori a celor 3 reclamanți, după defunctul M. I., precum și faptul că, din masa succesorală face parte și cota de ½ din imobilul în litigiu.
Ulterior, prin decizia civilă nr. 412A/26.03.2009 irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, s-a admis apelul foștilor proprietari ai imobilului P. A. și S. D.-G., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._ încheiat la data de 15.04.1998, între numitul M. I., autorul reclamanților și reclamanta M. V. și ., ca reprezentant al Primăriei Municipiului București, aceștia fiind obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
S-a reținut că, în speță, imobilul a fost preluat abuziv, că statul, în momentul vanzarii nu era proprietarul imobilului iar cumpărătorii nu au făcut minime diligențe în a afla situația juridică reală a imobilului în litigiu.
La termenul din 05.10.2011 s-a încuviințat reclamanților proba cu expertiza tehnică în construcții având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului în litigiu.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză rezultă faptul că valoarea de circulație a imobilului în cauză este de 112.000 Euro.
Or, față de valoarea precizată de expert și legislația în vigoare, respectiv art. 50 și 50 ind. 1 din Legea nr.10/2001 republicată (modificată și completată prin Legea nr. 1/2009), instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul M. Finanțelor Publice să plătească acestora suma de 112.000 Euro, în lei la curs BNR din ziua plății reprezentând valoarea de circulație a imobilului, situat în București, .. 39A, ., sector 1.
Cum, dispozițiile legale menționate mai sus, reglementează procedura și instituția căreia îi revine obligația despăgubirii celor care au obținut imobile în baza Legii nr. 112/1995 iar contractele lor au fost desființate,prima instanță a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. Finanțelor Publice față de ., ca neîntemeiată. De subliniat faptul că actul normativ indicat nu cuprinde reglementari speciale pentru procentul de 1% comision încasat cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci face referire la întregul preț de piață al imobilului.
Prin decizia civilă nr.550/29.05.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, declarat de apelantul - pârât M. Finanțelor Publice – prin DGFPMB, împotriva sentinței civile nr.1586/22.02.2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți M. V., M. N. și T. M. și chematul în garanție ., a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că în primul motiv de critică, apelantul-pârât a criticat hotărârea ca fiind netemeinică și nelegală întrucât pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, în raport de dispozițiile speciale, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 1/2009.
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, obligația restituirii prețului revine Ministerului Finanțelor Publice.
În ambele ipoteze prevăzute de lege, obligația restituirii prețului revine tot apelantului M. Economiei și Finanțelor, motiv pentru care tribunalul a respins ca nefondate criticile privind nelegala respingere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Nefondate au fost găsite și criticile care privesc fondul cauzei și în care apelantul-pârât a susținut că răspunderea aparține vânzătorului potrivit art.1337 C.civ., pentru evicțiune ca urmare a unei tulburări de drept produsă prin fapta terțului.
Verificând situația de fapt reținută de către instanța de fond, tribunalul a constatat că instanța de fond a analizat cu rigurozitate și potrivit dispozițiilor legale cauza, sub toate aspectele.
Astfel cum deja s-a reținut, contractul de vânzare-cumpărare nr._ încheiat la data de 15.04.1998, între numitul M. I., autorul reclamanților și reclamanta M. V. și . a fost constat nul.
Deși tribunalul a apreciat că în cauză se aplică prioritar dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001 potrivit principiului specialia generalibus derogant, tribunalul a analizat acțiunea și din perspectiva dreptului comun invocat de apelant în apărare, respectiv potrivit art. 1336 C.civ.
Apelantul pretinde că suntem în prezența unei evicțiuni și ea se cuvine a fi analizată din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de către art.1334 C.civ, or aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Tribunalul a reținut că analizarea condițiilor privind angajarea răspunderii sale pentru evicțiune trebuie apreciată în funcție de natura contractului.
Constată tribunalul că suntem în prezența unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile unei legi speciale, respectiv Legea nr.112/1995 și care a fost anulat în baza unor dispoziții ale unei legi speciale, Legea nr. 10/2001.
Astfel că, răspunderea vânzătorului nu se poate aprecia decât potrivit dispozițiilor legilor speciale, cu aplicarea principiului specialia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant.De asemenea, pentru a se reține evicțiunea, trebuia ca viciul să fie anterior vânzării, dar tăinuit față de cumpărători, ori ulterior vânzării.Cum acțiunea în constatarea nulității contractului a fost admisă întrucât vânzătorul a fost de rea-credință, este evident că nu se poate reține existența viciului tăinuit, nefiind îndeplinite așadar condițiile pentru existența evicțiunii și angajarea răspunderii vânzătorului chemat în garanție ..
În ultimul motiv de critică, apelantul-pârât a susținut că instanța de fond a apreciat greșit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, pentru a li se acorda reclamanților contravaloarea imobilului calculată la valoarea de circulație. Susține apelantul-pârât că titlul de proprietate aparținând reclamanților a fost anulat ca urmare a încheierii acestuia cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și în nicio hotărâre judecătorească nu s-a statuat că reclamanții ar fi fost de bună credință.
Aceste din urmă critici au fost găsite fondate și au fost admise în limitele și pentru motivele care succed:
În considerentele deciziei civile nr.412A/26.03.2009, rămasă irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă s-a reținut că „Prin urmare, în urma înlăturării bunei credințe a intimaților (n.n. M. V., M. N.) cu privire la aparența calității de proprietar a vânzătorului, tribunalul constată că cele două contracte de vânzare-cumpărare sunt nule absolut (…)” (fila 13, dosar fond).
Așa fiind, tribunalul a constatat că reclamanții nu îndeplineau condițiile prevăzute de art. . 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel că a respins pe fond cererea de restituire a prețului imobilului la valoarea de circulație, ca neîntemeiată.
Tribunalul a reținut, însă, că reclamanții nu au înțeles să formuleze și o cerere subsidiară în baza art.50 (alin. 2) din Legea nr.10/2001, prin care să solicite acordarea prețului achitat reactualizat, ci s-au limitat numai la solicitarea prețului de circulație al imobilului în baza art.50 ind. 1 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- instanța de apel a dat o interpretare eronată a probelor administrate în dosar, iar, pe cale de consecință, a dispus o aplicare greșită a legii, reținând, în esență, dispozițiile statuate prin decizia civilă nr.412A/26.03.2009, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul civil nr._ a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, operând puterea lucrului judecat, fără să se raporteze în schimb strict la obiectul dedus judecății în sensul aplicabilității sau neaplicabilității în speța în cauză, a dispozițiilor art. 501 alin.1 din Legea 10/2001, act normativ ce trebuia analizat în prisma condițiilor Legii nr.112/1995 vizând actul reclamanților de vânzare-cumpărare ce le-a conferit proprietatea imobilului în cauză;
- instanța de apel în considerarea deciziei civile nr.412A/26.03.2009, rămasă irevocabilă, reține în mod cu totul greșit că recurenții - reclamanți nu au înțeles să formuleze și o cerere subsidiară prin care au înțeles, să solicite și acordarea prețului reactualizat pe Legea nr.112/1995, solicitând în schimb, cu totală rea credință direct prețul de circulație a imobilului;
- mai reține instanța că în speța în cauză, analiza dezlegării pricinii, ar trebui făcută și pe dreptul comun în materie chiar în condițiile în care aceeași instanță, reține că dezlegarea pricinii ar trebui să se facă strict față de dreptul substanțial al legii speciale.
În speța în cauză nu pot opera decât dispozițiile art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001, modificată și completată prin Legea 1/2009.
- în speța în cauză instanța de apel reține în esență că reclamanții-intimați nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață conform art.501 alin.1 din lege, deoarece nu au avut un comportament procesual adecvat în sensul că, nu au avut răbdare să încheie actul până la soluționarea cererii fostului proprietar de restituire pe Legea nr. 112/1995. Nu se vorbește sub nicio formă de motivul de nulitate strict sprijinit pe dispozițiile Legii nr.112/1995.
În speța în cauză, contractul reclamanților de vânzare-cumpărare a fost încheiat sub toate condițiile restrictive impuse de Legea nr.112/1995 deoarece la momentul încheierii lui nu erau aplicabile interdicțiile invocate de instanță și prevăzute la art. 5 din Legea nr.112/1995 cap.II privitor la restituirea în natură a apartamentelor ce fac obiectul legii, deoarece moștenitorii în cauză care și-au valorificat drepturile patrimoniale la instanța de judecată în contencios administrativ, nu aveau posesia apartamentului în cauză, condiție esențială pentru a reprezenta și a justifica interdicția în cauză.
Prin decizia civilă nr.153/5.02.2014, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de recurenții reclamanți M. V., M. N. și T. M. împotriva deciziei civile nr.550/A/29.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a casat în parte decizia și a trimis cauza la instanța de apel pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata prețului actualizat al imobilului, menținând restul dispozițiilor deciziei recurate, pentru cele ce urmează: Recurenții critică decizia recurată susținând că în mod nelegal instanța de apel nu a menținut hotărârea instanței de fond de obligare a pârâtului la plata prețului de circulație al apartamentului în litigiu. Se susține că reclamanta M. V. și soțul său, autorul M. I., au respectat dispozițiile Legii nr.112/1995 la data cumpărării apartamentului în litigiu, și ca atare, ei au fost de bună-credință și au respectat dispozițiile art.5 din Legea nr.112/1995, apartamentul neaflându-se la momentul cumpărării în posesia foștilor proprietari. Se mai susține că la momentul cumpărării de către reclamanți a apartamentului nu exista în justiție nicio acțiune de drept comun a foștilor proprietari de revendicare a imobilului. Curtea a constatat că prin decizia civilă nr.412/26.03.2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr._ încheiat de soții M. pentru apartamentul în litigiu, reținându-se reaua-credință a cumpărătorilor (care nu au depus minime diligențe pentru a verifica calitatea de proprietar a statului) și pentru faptul că statul nu avea un titlu legal asupra apartamentului pe care l-a vândut în baza Legii nr.112/1995.
Apărările invocate de recurenți în prezenta acțiune, prin care tind să dovedească că la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr._ au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995 și, ca atare, ei au dreptul la prețul de circulație al apartamentului (potrivit dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001), au fost invocate ca apărări și în dosarul soluționat prin decizia nr.412/2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, în toate ciclurile procesuale ale acestuia. Instanțele învestite cu nulitatea contractului de vânzare – cumpărare au analizat aceste apărări și prin decizia nr.412/2009 aceste apărări au fost respinse în mod irevocabil, intrând în puterea lucrului judecat. Ca atare, în prezentul recurs Curtea nu a putut analiza din nou aceste chestiuni de drept invocate de recurenți în apărare, fără a încălca puterea de lucru judecat a deciziei nr.412/2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă. Întrucât contractul de vânzare – cumpărare nr._ a fost constatat nul și întrucât nu sunt respectate dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001, întrucât reclamanții cumpărători au fost de rea-credință și nu s-au respectat dispozițiile art.1 din Legea nr.112/1995, apartamentul fiind preluat fără titlu valabil de către stat, Curtea a constatat că recurenților nu li se cuvine prețul de piață al acestui imobil.
Recursul este însă fondat cu privire la faptul că în mod nelegal instanța de apel a reținut că reclamanții nu au solicitat prețul reactualizat al apartamentului în litigiu. Or, prin cererea precizatoare a acțiunii principale din data de 21.02.2011, aflată la fila 29 dosar fond, reclamanții au solicitat, în subsidiar, în ipoteza respingerii capătului de acțiune prin care solicitau obligarea pârâtului la plata prețului de piață, obligarea pârâtului la „plata contravalorii prețului sprijinit pe dispozițiile Legii nr.112/1995”, respectiv la plata prețului reactualizat. Întrucât instanța de apel respingând capătul principal de acțiune nu a acordat prețul reactualizat, deși a opinat în sensul că reclamanții ar fi îndreptățiți la acordarea acestei despăgubiri, Curtea a apreciat că pentru a nu se încălca dublul grad de jurisdicție la care sunt îndreptățite părțile se impune admiterea recursului pe acest aspect.
În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea a casat în parte decizia și a trimis cauza la instanța de apel pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata prețului actualizat al imobilului și a menținut restul dispozițiilor deciziei recurate.
În rejudecarea apelului, s-a dispus administrarea probei cu expertiză contabilă.
Prin decizia civilă nr.670A/25.02.2015 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE –prin DGFPMB împotriva sentinței civile nr.1586/22.02.2012, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți MATARAU V.; MATARAU N. și T. M. și chematul în garanție ., a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și, pe cale de consecință a obligat pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE –prin DGFPMB la plata către reclamanții MATARAU V.; MATARAU N. și T. M., a sumei de 8.863 lei, reprezentând preț actualizat, a menținut dispozițiile referitoare la cererea de chemare în garanție și cheltuielile de judecată și a luat act că intimații reclamanți solicită cheltuieli de judecată în apel pe cale separată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1402/1997, intimații reclamanți au cumpărat imobilul în litigiu.
Prin decizia civilă nr.412/26.03.2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, rămasă irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare nr._ încheiat de soții M. pentru apartamentul în litigiu, reținându-se reaua-credință a cumpărătorilor (care nu au depus minime diligențe pentru a verifica calitatea de proprietar a statului) și pentru faptul că statul nu avea un titlu legal asupra apartamentului pe care l-a vândut în baza Legii nr.112/1995.
Apărările invocate de intimații reclamanți în prezenta acțiune, prin care tind să dovedească că la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr._ au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995 și, ca atare, ei au dreptul la prețul de circulație al apartamentului (potrivit dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001), au fost invocate ca apărări și în dosarul soluționat prin decizia nr.412/2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, în toate ciclurile procesuale ale acestuia. Instanțele învestite cu nulitatea contractului de vânzare – cumpărare au analizat aceste apărări și prin decizia nr.412/2009, aceste apărări au fost respinse în mod irevocabil, intrând în puterea lucrului judecat.
În raport de aceste aprecieri cu privire la eludarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr._, tribunalul a constatat că în cauză devin incidente prevederile art.50, alin.2 din Legea nr.10/2001, în sensul că reclamanții au dreptul, prin prisma acestor condiții legale impuse de actul normativ indicat, doar la prețul actualizat plătit de chiriașii cumpărători (autorii săi).
Față de prețul plătit la momentul cumpărării imobilului, respectiv suma de 8.863 lei, tribunalul a dispus obligarea pârâtului la plata acestei sume, constatând că prin raportul de expertiză dispus în cauză s-a actualizat suma efectiv achitată de intimați, stabilindu-se cuantumul final de 8.863 lei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis apelul și schimbând în parte sentința civilă apelată, a admis în parte cererea de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE –prin DGFPMB la plata către reclamanții MATARAU V.; MATARAU N. și T. M., a sumei de 8.863 lei, reprezentând preț actualizat.
Împotriva acestei decizii, la data de 23.07.2015 au declarat recurs reclamanții Mătărau V., Mătărau N. și T. M., iar la 28.07.2015 pârâtul M. Finanțelor Publice, cererile de recurs fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 17.09.2015.
În motivarea cererii lor de recurs, recurenții-reclamanți au arătat următoarele:
În fapt și în esență, în rejudecarea apelului s-a dispus administrarea unei noi probe cu expertiză contabilă, stabilindu-se că prețul reactualizat al imobilului, fostă proprietatea noastră ce îl dobândisem în baza Legii nr. 112/1995, este în cuantum de 8.863 lei.
Așa fiind și avându-se în vedere reținerile instanțelor de judecată din primul ciclu procesual cu privire la eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea Contractului de vânzare cumpărare nr._, incidente în cauză sunt prevederile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată, în sensul că recurenții sunt îndreptățiți în prisma acestor condițiile legale impuse, doar la prețul actualizat plătit de ei.
Toate acestea în condițiile în care instanța ne-a exclus de la actualizare indicele circumscriind dobânda legală a care eram îndreptățit conform art.7 din Contractul lor de vânzare-cumpărare nr._, ce include, și dobânda legală pe care a achitat-o conform mențiunilor din contract "fiind calculată provizoriu cu 25% pe an, se obligă să plătească în rate lunare, în termen de 3 ani conform anexei la contract începând din data de 05.1998 până la data de 04.2001. Dobânda se va recalcula anual conform art. 9 din Legea nr. 112/1995 drepturile bănești, ratele și dobânzile aferente se achită la casieria din .-5, Sector 3" .
Deși s-a solicitat și includerea dobânzii legale pe care recurenții au plătit-o Statului Român și pe care contractul de vânzare sprijinit pe dispozițiile Legii nr.112/1995 o cuprinde, instanța de judecată în cel de-al doilea ciclu procesual a respins această solicitare sub argumentația că nu s-a formulat capăt distinct pe acest aspect.
Precizează faptul că nu era necesar formularea unui astfel de capăt de cerere în condițiile în care însuși actualizarea prețului ce l-au plătit pe Legea nr.112/1995 cuprinde și dobânda legală, ea fiind clar stipulată în contractul lor de vânzare-cumpărare ce au achitat-o în baza acestui raport obligațional în modalitatea descrisă mai sus de care instanța a făcut abstracție ignorând-o.
Mai direct, în prețul locuinței este inclusă și dobânda legală pe care recurenții au fost nevoiți să o plătească Statului Român și pe care Tribunalul București refuză să le-o acorde.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-317 din vechiul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii sale de recurs, recurentul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE a arătat următoarele:
Hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civila este, în parte, netemeinica si nelegala. fiind pronunțata cu încălcarea si aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila}.
Prin prezentele motive de recurs invocă instanței excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice. pentru următoarele motive:
1. Prin calitate procesuala se înțelege titlul sau modul in care o persoana participa in raportul juridic, îndreptățind-o sa fie parte in proces.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta identității intre persoana paratului si cel obligat in cadrul aceluiași raport juridic.
Stabilirea calității procesuale pasive implica, in speța, clarificarea prealabila a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații.
Sub acest aspect, deși in practica instanțelor si chiar a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plata ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (in acest sens invocam decizia civila nr.4929 din 29 oct. 2001 a CSJ), in condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare si constatării relei-credințe a cumpărătorilor in momentul încheierii contractului nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art.1337 și urm. C.civ., în forma avută la momentul introducerii acțiunii, întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiata decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă in situația in care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza si regula îmbogățirii fără justa cauză, fapt ce conduce la concluzia că restituirea trebuie să aibă in vedere prețul actualizat, având in vedere in acest sens si dispozițiile art. 970 C.civ.
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuala pasiva nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (in speța Primăria Municipiului București si prin mandatar-., M. Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate in baza actului constatat nul, cat si pentru argumentele pornite de la aceeași premisa juridica:
a) ne aflam in fata unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni . raport, in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoana (instituție) răspunzătoare;
b) prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice
. Legii nr.10/2001, legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar; instituind prevederi cu caracter procesual, caracter ce rezulta clar din formularea textului si, in plus, referindu-se numai la efectele faptului juridic licit (îmbogățirea fără justa cauza), si nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art.969 Cod civil, in forma avuta la momentul la momentul introducerii acțiunii, "legea parților", neputându-se interveni peste voința contractanților, indiferent că este vorba de repunerea parților in situația anterioara in urma constatării nulității contractului).
Prin modificarea alin.3 din art.50 din Legea nr.10/2001 (introdus prin OUG nr.184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor solicitate de reclamanții din prezenta cauza, fără însa ca prin aceasta să se creeze, așa cum s-a arătat, un raport obligațional direct intre persoanele îndreptățite sa primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătoreasca si M. Finanțelor Publice care numai administrează fondul cu aceasta destinație.
) pentru a retine opinia contrara, in sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuala pasiva a Ministerului Finanțelor Publice in astfel de acțiuni in justiție, reținere bazată pe argumente juridice, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ., in forma avuta la momentul introducerii acțiunii. Or, in acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului art.1132 C.civ) si, in plus, novațiunea nu se prezuma, voința - animus donandi - de a o face trebuind sa rezulte evident din act (art. 1130C.civ).
Legiuitorul a procedat, în alte situații, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor" dreptului comun, prevăzând expres, in actul normativ respectiv, novațiunea.
Nici dispozițiile art. 50 alin.3 din Legea nr.1 0/2001, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si să-i acorde calitate procesuala pasiva acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mult mai larg.
Prin urmare, Primăria Municipiului București are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu reclamanții.
2. De asemenea, consideram ca. in mod greșit instanța a admis acțiunea având in vedere dispozițiile art. 1337 din Codul civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totala sau parțială prin fapta unui terț.
Deposedarea cumpărătorilor de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anularii contractului de vânzare-cumpărare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Această tulburare de drept, este" de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București, față de pretențiile privind plata.
Nicidecum, nu poate fi antrenata răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere ca în prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere si dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit cărora: " Daca lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul (Primăria Municipiului București) este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii in timpul evicțiunii. "
3. Critică decizia recurata si sub aspectul obligării Ministerului Finanțelor Publice la restituirea întregului preț, inclusiv a comisionului de 1 % din preț.
Solicită instanței sa aibă in vedere faptul ca M. Finanțelor Publice nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr._, mandatarul statului în încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, în temeiul Legii nr.112/1995 fiind Primăria Municipiului București care a și încasat comisionul din prețul de vânzare al imobilului.
Solicitam judecarea recursului și in condițiile art. 223 alin. 3 din Codul de procedura civila.
Potrivit art.30 din O.U.G. nr.80/2013, recursul este scutit timbru judiciar.
Conform prevederilor art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995: " Unitățile specializate,care evaluează și vând apartamentele care fac obiectul Legii nr.112/1995, au obligația să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător, să retină Comisionul de 1 %,potrivit art. 13 lit. a) din legea sus-menționată, iar suma rămasă să o vireze, în termen de 3 zile lucrătoare, în contul 50.21, deschis la trezoreria statului din localitatea unde își are sediul vânzătorul, sau în contul 64.74, deschis la unitățile Băncii Comerciale Române - S.A., după caz.
Din textul de lege sus menționat reiese clar ca acest comision de 1% a fost reținut de către mandatarul Primăriei Municipiului București, in speța, ..
In concluzie, arată ca debitorii obligației de restituire a comisionului de 1 % sunt Municipiul București prin Primarul General si ..
De asemenea, solicită să se observe faptul ca instanța de fond a obligat M. Finanțelor Publice la restituirea unei sume care nu a intrat niciodată in patrimoniul sau, provocându-i astfel un prejudiciu.
Astfel, in opinia sa, consideră ca, instanța de fond, trebuia sa dispună ca procentul de 1% prevăzut de dispozițiile, normative mai sus invocate, să fie restituit din prețul actualizat de partea care a încasat comisionul.
Având in vedere motivele expuse mai sus, solicită instanței, admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile atacată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice si respingerii acțiunii, in principal, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauza, iar în subsidiar, ca neîntemeiata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9 din Codul de procedura civila, art.1337 Cod civil, legea nr.10/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 304 pct.9 rap. la art. 129 alin. 6 C.proc.civ., Curtea constată că este nefondat recursul declarat de reclamanți și pârât.
Cererea de chemare în judecată aflată în rejudecare la instanța de apel ca urmare a celei dintâi decizii de recurs a avut ca obiect plata prețului actualizat cu inflația, reclamantii nemaicerând până la prezentul recurs (al doilea în acest proces) ca instanțele de fond(prima instanță și instanța de apel) să oblige pârâtul să le plătească și dobânda legală pe care o pretind în acest recurs în care susțin că este vorba despre dobânda provizorie din art. 7 al contractului de vânzare-cumpărare care include și dobânda pe care au achitat-o.
Or, în rejudecare instanța de apel, prin decizia de apel recurată în acest al doilea recurs, a respectat cea dintâi decizie de recurs(art. 315 C.proc.civ. sub aspectul art. 129 alin.6 C.proc.civ.) în raport cu ce au solicitat intimatii-reclamanti în apel și cu ce au dovedit prin înscrisuri în proces, soluționând capătul de cerere subsidiar ce, conform celor stabilite de cea dintâi decizie de recurs, avea ca obiect plata prețului actualizat, obligând astfel pârâtul să plătească reclamanților prețul actualizat de expert cu inflația, de 8.863 lei, în limitele probatoriului cu înscrisuri al reclamanților și ale art. 129 alin. 6 C.proc.civ. Fireste că, dacă reclamantii ar fi pretins și dobândă legală în accepțiunea arătată de aceștia în prezentul recurs, la instanțele de fond(prima instanță și instanța de apel) și respectiv în primul recurs, cu ocazia solicitării expertizei din rejudecarea la instanța de apel ar fi formulat un obiectiv pentru asemenea dobândă și, mai ales, ar fi depus la instanțele de fond dovezi (chitanțe/adeverințe emise de creditor) de executare, conținând dobânzi real plătite, a contractului invocat în recursul de față, în privința cărora expertul să realizeze calcule ale inflației pentru dobânzi plătite, dar nu au formulat un asemenea obiectiv și nu au depus la dosar dovezi, de plată a prețului, care să includă efectiv și dobândă legală, dobândă pe care acestia să o fi plătit efectiv. Astfel ,la termenul din 22.10.2014 apărătorul acestora a arătat Tribunalului doar că reclamanții nu sunt de acord ca despăgubirea să fie calculată de către instanța de judecată în baza unor înscrisuri sau relații de la Comisia de S. prin cele două formule matematice simple, în raport de indicele preț-consum sau indicele de inflație, cu raportare la fiecare rată în parte, iar la data de 21.11.2014 apărătorul acestora a depus la Tribunal, după stabilirea obiectivului expertizei de determinare, a prețului achitat pentru imobilul în litigiu, prin actualizarea coeficientului indicelui de inflație al fiecărei plăți(rate) efectuate de reclamanți, o cerere de completare a expertizei cu un obiectiv suplimentar, ce exceda obiectul subsidiar al cererii de chemare în judecată precizate aflat în rejudecare, obiectiv constând în determinarea ,,prețului actualizat și achitat pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 având la bază calculul dobânzii de referință comunicat periodic de BNR” specificând pentru acesta că dobânda reprezintă prețul folosinței banilor lor de care s-a folosit exclusiv și absolut Statul încasând de la reclamanți prețul vânzării și susținând că actualizarea coeficientului indicelui de inflație vizează în mod deosebit ca și mod de calcul bunuri consumabile și nu bunuri imobile, de aceea apreciind că formula de calcul stabilită de instanța de apel este greșită, iar determinarea actualizată a prețului trebuie să fie efectuată pe baza calculului dobânzii de referință comunicat periodic de BNR, numai în raport de aceste condiții considerând intimații-reclamanți în apel că sunt în situația determinării unui preț corect în raport de epoca vânzării imobilului, cerere de suplimentare legal respinsă de Tribunal la termenul din 26.11.2014 (art.167 C.proc.civ.) de vreme ce reclamanții au pretins instanței de apel prin acest obiectiv de expertiză suplimentar, contrar obiectului subsidiar aflat în rejudecare, să oblige pârâtul să le plătescă prețul contractului actualizat cu dobânda de referință a BNR, în loc să oblige pârâtul să le plătescă prețul actualizat cu indicele de inflație, prin asemenea obiectiv suplimentar al expertizei de la instanța de apel reclamanții tinzând nelegal la schimbarea limitelor rejudecării, contrar art.294 C.proc. civ.potrivit căruia în apel nu se pot schimba obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată(art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001).
În recursul de față reclamanții își reformulează nepermis(contrar art. 316 rap. la art. 294 C.proc.civ. ce nu permit cereri noi în recurs) obiectul subsidiar al cererii de chemare în judecată ce s-a aflat în rejudecare la instanța de apel, în privința căruia susțin nefondat (contrar cererii precizatoare așa cum a fost stabilită pentru rejudecare de cea dintâi instanță de recurs, pentru prețul pretins actualizat, și contrar celor susținute de reclamanți la datele menționate, din 22.10.2014 și 22-26.11.2014, din apel) că ar fi pretins instanțelor de fond să fie obligat pârâtul să le plătească și dobânda legală care să reprezinte dobânda provizorie din art. 7 al contractului de vânzare-cumpărare și care ar include și dobânda pe care au achitat-o, deși, așa cum s-a arătat mai sus, cererea de chemare în judecată aflată în rejudecare la instanța de apel ca urmare a celei dintâi decizii de recurs a avut ca obiect plata prețului actualizat cu inflația, fără nicio specificație din partea reclamanților pentru art. 7 din contract privind dobânda provizorie sau pentru dobânda plătită, iar la instanța de apel, la datele din 22.10.2014 și 22-26.11.2014, reclamanții au făcut specificații cu altă semnificație, mai sus redate(pretinzând actualizarea prețului cu dobânda în loc de inflație) și nu au făcut reclamanții vreo dovadă la instanțele de fond(prima instanță și instanța de apel) că ar fi plătit mai mult decât suma luată în considerare de expertul contabil care a specificat că aceștia au plătit 4.141.099 Rol la data de 21.07.1997 și la data de 30.11.2000 au achitat întreaga sumă restantă reprezentând diferența dintre prețul din contract și prima rată de 4.141.099 Rol, expertul actualizând cu inflația sumele efectiv plătite iar reclamanții nedepunând dovezi suplimentare că ar fi plătit sume mai mari decât cele reținute de expert. Dobânda provizorie din art. 7 al contractului de vânzare-cumpărare pe care o invocă recurenții nu a fost dovedită de acestia că a și fost plătită, prin probatoriul cauzei. Contractul invocat de recurenți, ca înscris, a fost întocmit în procesul de încheiere a acordului de voințe al părților contractante. Executarea lui efectivă se dovedește cu chitanțe/adeverințe de plată, înscrisuri emise în executarea contractului.Așadar, nesolicitând instanțelor de fond și mai ales nedovedind recurenții reclamanți în proces că ar fi plătit aceștia efectiv și dobândă, instanța de recurs nu este legal îndreptățită să desființeze decizia de apel recurată care s-a pronunțat cu respectarea art. 315 C.proc.civ. și în limitele probatorii ale înscrisurilor reclamanților ce nu au depus și înscrisuri care să dovedească faptul că au plătit efectiv anumite sume reprezentând dobânzi. În consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantilor, în limitele acestuia din cererea de recurs, care critică nefondat decizia de apel recurată, care s-a pronunțat pe baza probatoriului cauzei și cu respectarea cadrului procesual sub aspectul obiectului subsidiar al cererii de chemare în judecată aflat în rejudecare, nu cu încălcarea lui cum nefondat susțin recurenții.
Și criticile recurentului-pârât sunt nefondate, acesta susținând nefondat, în ciuda dispozițiilor legale speciale exprese ale art. 50 alin.3 din Legea nr.10/2001 ce-l obligă pe acesta la plata prețului actualizat cu inflația, că nu ar fi stabilit legiuitorul calitatea sa procesuală pasivă, că vânzătorul Municipiu București ar trebui să răspundă și că ar trebui să se scadă din sarcina sa comisionul încasat la vânzare de mandatarul vânzătorului de 1% din preț, deși art. 50 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu permite asemenea scădere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții – reclamanți, MĂTĂRAU V., MĂTĂRAU N., T. M., și de recurentul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.670A/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – chemată în garanție .>
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
A. P. C. B. T. C. G.
B.
GREFIER
Ș. P.
Red. C.B.T.
Tehnored.C.S../C.B.T.
2 ex. /13.01.2016
T.B.Secția a IV-a Civilă – M.A.B.
- E.R.
Jud.sector 5 București– I.U.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1278/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1175/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
