Cereri. Decizia nr. 344/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 344/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 20145/3/2013*
DOSAR NR._
(252/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.344 A
Ședința publică de la 23.06.2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. G. R.
JUDECĂTOR - A.-D. T.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulate de apelanții – reclamanți S. N.-N., S. C., S. T.-E. ȘI S. V., împotriva sentinței civile nr.1131/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 17.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea cauzei la 23.06.2015 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei, la data de 18.02.2013, sub nr._, reclamanții S. A. (tatăl victimei), S. F., S. V. - (mama victimei), S. N.-N. (fratele victimei), S. C. (fratele victimei), S. T.-E. (sora victimei), au formulat acțiune în pretenții îndreptată împotriva pârâtului Asociația F. de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în București, .-40 bis, et. 5, RO -_, sector 2, prin care au solicitat ca, în baza probelor administrate, să fie obligat acesta din urmă la plata următoarelor sume cu titlu, de despăgubiri civile: pentru S. A. - tatăl victimei, daune materiale în cuantum de 30.000 lei și daune morale de 100.000 lei; pentru S. V.- mama victimei, daune morale în cuantum de 100.000 lei; pentru S. N.-N. - fratele victimei, daune morale în cuantum de 100.000 lei; pentru S. C. - fratele victimei, daune morale în cuantum de 100,000 lei; pentru S. T.- E. - sora victimei, daune morale în cuantum de 100.000 lei.
Au solicitat, de asemenea, actualizarea sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri, la dobânda BNR din momentul producerii riscului asigurat (05.12.2008), care coincide cu momentul nașterii dreptului de creanță (potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România) și până în momentul plătii efective a indemnizației de către asigurător.
Totodată, au solicitat, în temeiul art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, a dispozițiilor art. 26 litera d din Ordinul CSA nr. 11/2007 coroborat cu dispozițiile art. 274 C. Proc. Civ. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În temeiul art. 54 din Legea nr. 136/1995 au solicitat citarea în cauză (pentru opozabilitate), în calitate de intervenient forțat, a celui vinovat de producerea accidentului, respectiv numitul Pardau D., domiciliat în . Plaiul Naiului, jud. Suceava.
Prin sentința civilă nr. 518/16.04.2013 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dos. nr._ instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Vatra Dornei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
La data de 31.05.2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București.
La data de 25.06.2013 pârâtul F. de Protecție a Victimelor Străzii a depus la dosar întâmpinare în care a reiterat excepțiile netimbrării, prescrierii dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea în parte a cererii, cu aceeași motivare.
La data de 02.09.2013 reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București. Au apreciat că, în speță, se regăsește situația în care mai mulți reclamanți au înțeles să promoveze o acțiune împreună, astfel cum prev. dispozițiile art. 47 și art. 114 alin. C.proc.civ., fiecare reclamant precizând cuantumul despăgubirilor solicitate, având în vedere că despăgubirile au o cauză comună, producerea riscului asigurat constând în decesul lui S. F. prin fapta ilicită săvârșită de Pardau D.. Reclamanții au optat pentru formularea unei singure acțiuni în detrimentul formulării unor acțiuni separate, acest drept fiind conferit chiar de legiuitor.
Prin sentința civilă nr. 1684/30.09.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanți, a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților, invocată de către pârâtă și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții S. F., S. A., S. C., S. N. N., S. T. E. și S. V..
Prin decizia civilă nr. 61A/20.02.2014 pronunțată de C. – Secția a IV- a Civilă a fost admis apelul declarant de reclamanți și anulat sentința apelată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță motivat de faptul că lipsesc considerentele sentinței atacate, astfel că nu se poate exercita controlul judiciar.
În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 02.06.2014 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.1131/17.09.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția de necompetență materială și a respins acțiunea formulată de reclamanții S. F., S. A. S. C., S. N.-N., S. T. E. și S. V., în contradictoriu cu pârâtul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII BUCUREȘTI, întrucât s-a prescris dreptul material la acțiune.
La termenul din 17.09.2014 tribunalul a dispus rectificarea citativului în sensul că numitul S. F. nu este parte în proces și a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului București ridicată de reclamanți după înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, iar pârâtul a susținut excepția prescripției dreptului material la acțiune ridicată prin întâmpinarea depusă la dosarul Tribunalului București în primul ciclu procesual.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului București a constatat că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 95 rap. la art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC (aplicabile în cauză față de data înregistrării cauzei pe rolul Judecătoriei Vatra Domei, respectiv 18.02.2013, aceasta fiind data certă apreciată de tribunal pentru determinarea aplicării noului cod de procedură civilă; de altfel, chiar instanța de apel a constatat că cererea este formulată după . Noului cod de procedură civilă), tribunalul judecă în primă instanță cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei, indiferent de calitatea părților, cu excepția celor date în competența judecătoriilor.
De asemenea, din interpretarea per a contrario a prevederilor art.100 NCPC alin. 1 rezultă că, în cazul în care raporturile juridice dintre reclamanți și pârât derivă dintr-un titlu comun, au aceeași cauză ori o cauză diferită, dar se află în strânsă legătură, stabilirea competenței se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor.
Întrucât, în cauză, valoarea cumulată a pretențiilor reclamanților, ce derivă dintr-un titlu comun și având aceeași cauză, este de 530.000 lei, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, motiv pentru care excepția necompetenței materiale a acestei instanțe urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a apreciat-o ca fiind Întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 alin.l din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termen care, față de prevederile art. 3 din același act normativ, este de 3 ani.
În cauză tribunalul constată că, prin sentința penală nr.10/25.01.2010 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr._, s-a reținut vinovăția numitului P. D. în producerea accidentului ce a avut ca urmare decesul numitului S. F., fiul reclamantului S. A. și fratele celorlalți reclamanți.
În cadrul dosarului penal nr._ al Judecătoriei Vatra Domei s-a constituit parte civilă numai S. M., unul din frații defunctului S. F..
Întrucât sentința penală nr. 10/25.0 l.20 10 pronunțată de Judecătoria Vatra Domei nu a fost atacată cu apel, ea a devenit definitivă la momentul pronunțării, respectiv la data de 25.0l.2010, pentru numitul S. M., unul din frații defunctului S. F..
Având în vedere că reclamanții nu s-au constituit parte civilă în dosarul penal mai sus menționat, aceștia au formulat acțiunea de față.
În privința reclamanților, tribunalul constată că devin aplicabile prevederile art.8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Astfel, dacă s-ar aprecia că termenul de prescripție a început să curgă de la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 05.12.2008, tribunalul constată că acesta s-a împlinit la data de 05.12.2011, deci înainte de data formulării prezentei acțiuni.
Pe de altă parte, dacă s-ar aprecia că termenul de prescripție ar începe să curgă de la momentul rămânerii definitive a sentinței penale mai sus menționată, și în acest caz termenul de prescripție era împlinit la data formulării acestei acțiuni.
Întrucât sentința penală nr. 10 a Judecătoriei Vatra Domei a fost pronunțată la data de 25.01.2010 și nu a fost atacată cu apel, aceasta înseamnă că ea a devenit definitivă la data de 25.01.2013.
Cum acțiunea de față a fost introdusă la data de 18.02.2013, deci după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, tribunalul va respinge acțiunea întrucât s-a prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamanții S. A., S. V., S. N.-N., S. C. și S. T.-E. pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie și au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1131/17.09.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fondul cauzei respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la plata de despăgubiri civile astfel cum au fost solicitate prin acțiunea introductivă de instanță; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, având în vedere următoarele motive:
1. Referitor la nemotivarea sentinței pronunțate de instanța de fond, de natură a atrage casarea hotărârii judecătorești, apelanții - reclamanți arătă că potrivit art. 261 alin. 1 punct 5 C.proc.civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", motive care lipsesc cu desăvârșire.
Este lesne de observat faptul că în cuprinsul hotărârii a fost omis a fi inserat raționamentul juridic al magistratului care a soluționat cauza, fiind trecut doar dispozitivul hotărârii, acest lucru împiedicându-i a fi în măsură a formula critici în cunoștință de cauză.
Insă raportat Ia faptul că această cauză a fost trimisă deja spre rejudecare, urmează ca instanța de control judiciar să o rețină spre rejudecare și să pronunțe o nouă hotărâre.
2. Referitor la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune de către Tribunalul București.
Deși nu cunoaște motivele pentru care instanța de fond a admis aceasta excepție, recurenții - reclamanți apreciază că soluționarea acesteia este una greșită, întrucât termenul de la care începe să curgă prescripția extinctivă nu este data producerii accidentului rutier, ci data la care a fost stabilită în mod definitiv vinovăția persoanei care a săvârșit fapta ilicită producătoare de prejudicii, respectiv a intervenientului forțat Pardau D..
Astfel, apreciază recurenții - reclamanți că termenul de prescripție nu curge de la data de 05.12.2008 (data producerii accidentului rutier), astfel cum în mod greșit susține pârâta Asociația F. centru Protecția Victimelor Străzii, ci de la data de rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost stabilită vinovăția intervenientului forțat (conducătorul autoturismului asigurat prin intermediul căruia s-a produs fapta ilicita producătoare de prejudicii), întrucât pentru a fi antrenată răspunderea pârâtei este necesar a fi îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale a intervenientului forțat, respectiv și vinovăția acestuia.
Apreciază recurenții - reclamanți că până la pronunțarea unei soluții definitive de condamnare împotriva numitului Pardau D. de către Judecătoria Vatra Dornei, hotărâre care să fie menținută de către instanțele de control judiciar, termenul de prescripție nu începe să
curgă, întrucât până în acel moment intervenientul forțat beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, în conformitate cu dispozițiile art. 5 indice 2 C.proc.pen..
Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 22 alin.1 C.proc.pen. care prevăd în mod expres faptul că "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".
"Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei."
În aceste condiții, raportat Ia toate aspectele arătate mai sus privind momentul de la care începe să curgă acesta (data pronunțării unei hotărâri judecătorești de condamnare a intervenientului forțat -25.01.2010, rămas definitivă prin neapelare la data de 05.02.2010), intervenirea unui caz de suspendare a prescripției prin formularea unei convocări la conciliere, precum și data introducerii acțiunii în pretenții (18.02.2013 - data înregistrării la Judecătoria Vatra Dornei), recurenții - reclamanți solicită respingerea excepției prescripției dreptului material Ia acțiune ca nefondată.
3. Pe fondul cauzei, recurenții - reclamanți apreciază că se impune admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la plata de despăgubiri civile către reclamanți, întrucât în urma evenimentului rutier reclamanții au fost puternici afectați de dispariția victimei prin pierderea unui copil respectiv a unui frate, victima fiind una din persoanele care a acordat întotdeauna, necondiționat, suport moral și afecțiune acestora în virtutea relațiilor strânse dintre părți.
Astfel reclamanților li s-a cauzat atât un prejudiciu de natură materială, cât și unul de natură morală, care se concretizează în suferințele psihice cauzate de moartea victimei, respectiv un prejudiciu de companie și de agrement care constă în restrângerea posibilităților acestora de a se bucura de satisfacțiile materiale, spirituale, sentimentale pe care viața alături de victima le-ar fi putut oferi.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Prima critică formulată vizând nemotivarea sentinței pronunțate de instanța de fond nu este întemeiată.
Exercitând controlul de legalitate al sentinței apelate, din perspectiva respectării dispozițiilor art. 425 alin.1 lit.b (prezentul litigiu fiind supus dispozițiilor noului cod de procedură civilă), Curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării, fie într-o motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces, sau contradictorie.
În cauză, prin cererea de apel formulată, deși apelanții susțin că în cuprinsul hotărârii nu este inserat raționamentul juridic ce ar fi determinat instanța să admită excepția prescripției, ci doar dispozitivul hotărârii, în realitate, în cuprinsul acesteia se regăsesc motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată în cauză.
Așa fiind, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de fond cu referire la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate.
Nici cea de-a doua critică vizând greșita admitere a excepției prescripției nu este întemeiată.
Acțiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare a unui accident de circulație, are ca obiect valorificarea unui drept de creanță, fiind astfel prescriptibilă extinctiv, motiv pentru care problema de drept ce se impune a fi analizată în prezenta cauză este legată de data de la care începe să curgă termenul de prescripție, raportat la identificarea,( din perspectiva celui vătămat), atât a persoanei vinovate cât și a prejudiciului cauzat.
Astfel cum corect a reținut și Tribunalul, temeiul pretențiilor solicitate de reclamanți îl constituie dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., astfel că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut, sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Această regulă specială de determinare a începutului prescripției extinctive se caracterizează prin stabilirea a două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume: pe de o parte momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, iar pe de altă parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.
Din perspectiva celor expuse, este de reținut că, în cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a avut loc la data de 05.12.2008, când Pardau D. a produs accidentul de circulație, conducând TAF-ul aparținând . Vatra Dornei, pe un drum forestier și apoi pe un drum public, fără a poseda permis de conducere și fiind sub influența băuturilor alcoolice, luând pe victima S. F. în cabină, a provocat căderea victimei din cabina utilajului și decesul acesteia.
Pe de altă parte, curtea reține că, în cadrul procesului penal finalizat prin sentința penală nr. 10 din 25.01.2010 a Judecătoriei Vatra Dornei, prin care s-a dispus condamnarea numitului Pardau D., doar S. M., unul din frații victimei ( ce nu este parte în prezentul litigiu) s-a constituit parte civilă, apelanții – reclamanți din prezentul litigiu neconstituindu-se părți civile .
Astfel, este de reținut că, la data producerii accidentului de circulație, apelanții - reclamanți cunoșteau atât autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu cât și prejudiciul cauzat prin accidentul de circulație produs.
Ca atare, raportat la cele expuse și la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, curtea reține că, în cazul în care reclamanții nu s-au constituit părți civile în procesul penal,data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în stabilirea răspunderii civile delictuale, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile, a cunoscut despre existența prejudiciului și persoana vinovată și nu data la care, prin hotărâre penală definitivă, a fost stabilit gradul de culpă al autorului accidentului și răspunderea sa penală.
Susținerea apelanților în sensul că termenul de prescripție a început să curgă doar de la data la care, prin hotărâre judecătorească definitivă a fost stabilită vinovăția și răspunderea penală a autorului accidentului de circulație, este nefondată și contravine dispozițiilor speciale în materia prescripției extinctive, în condițiile în care existența unui proces penal, nu constituie, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, un caz de întrerupere a cursului prescripției.
Acțiunea în antrenarea răspunderii civile delictuale,în condițiile în care reclamanții nu s-au constituit părți civile în procesul penal, este independentă de derularea procesului penal, câtă vreme existența prejudiciului și persoana făptuitorului au fost cunoscute încă de la momentul producerii accidentului, cu atât mai mult cu cât raportul juridic civil este distinct de cel penal.
Dispozițiile art. 19 C. proc. pen. prevăd că persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune și că judecata în fața instanței civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
Această situație constituie, de altfel, principiul potrivit căruia penalul ține în loc civilul, aplicabil potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate doar în situația în care, partea vătămată care nu s-a constituit parte civilă a intentat un proces civil în termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, situație în care judecata în fața instanței civile urma a fi suspendată până la soluționarea cauzei penale.
Deși este real că, elemente din raportul penal se impun cu autoritate de lucru judecat în soluționarea raportului juridic al răspunderii civile delictuale și anume existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și, respectiv, a vinovăției acesteia, aceasta nu înseamnă că dreptul material la acțiunea civilă este suspendat, până la definitivarea acestor elemente, în condițiile inexistenței unor norme derogatorii în acest sens.
Concluzionând, curtea apreciază că reclamanții puteau solicita antrenarea răspunderii civile delictuale în termenul de trei ani,ce a început să curgă de la data la care au cunoscut despre existența prejudiciului și persoana vinovată, neexistând o dispoziție legală care să întrerupă cursul acestui termen de prescripție, adică la data producerii accidentului.
Cum, acțiunea apelanților - reclamanți în răspundere civilă delictuală nu a fost introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani (ce a început să curgă de la data la care au cunoscut existența prejudiciului și persoana celui care răspunde de ea, respectiv decembrie 2008), termen ce s-a împlinit în decembrie 2011, ci la 18 februarie 2013, corect a admis instanța de fond excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Pe de altă parte, curtea apreciază că nu prezintă nici un fel de relevanță solicitarea formulată de apelanții – reclamanți în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă și nu determină nici o suspendare a prescripției, în condițiile în care concilierea a fost stabilită pentru data de 30.08.2012, după împlinirea termenului de prescripție, în decembrie 2011.
Critica vizând soluționarea cauzei pe fond, în sensul admiterii acțiunii determinat de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, nu va fi analizată de curte în condițiile în care s-a apreciat că excepția prescripției dreptului la acțiune a fost corect soluționată de instanța de fond.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 480 C. pr. civ. curtea respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții – reclamanți S. N.-N., S. C., S. T.-E. ȘI S. V., cu domiciliul ales la C..Av.L. F., în Iași, ., parter, județul Iași, împotriva sentinței civile nr.1131/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, cu sediul ales la SCA Av.D. F. și Asociații, în București, ., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
6 ex/29.07.2015
TB-S.3 – C.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 680/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 761/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
