Conflict de competenţă. Sentința nr. 105/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 105/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 5052/303/2015
Dosar nr._
(1056/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 105 F
Ședința din camera de consiliu de la 15.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. S.
GREFIER - I. – A. G.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Sector 6 București și Tribunalul București-Secția a III a Civilă, în cauza civilă privind pe reclamanții C. M., S. A. V., G. Ș. și pârâții PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, B. C. C. și S. D. M..
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a II a la data de 24 mai 2013 reclamantele C. M., S. A. V. și G. Ș. au chemat în judecată Primăria M. București pentru a se dispune anularea dispoziției nr._/2011 emisă de către PMB prin primar general, precum și repunerea în situația anterioară a reclamanților chiriași ai PMB și prelungirea în mod legal a contractelor de închiriere. În subsidiar s-a solicitat obligarea pârâtei să pună la dispoziția chiriașilor a unor spații locative comparative cu cele deținute anterior, tot cu chirie către stat.
Pârâtul, legal citat, a depus la data de 21 mai 2014 întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a secției și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate. Ulterior, la data de 10 iunie 2014 același pârât a formulat o a doua întâmpinare prin care a mai invocat excepția lipsei capacității de folosință și cea a inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr. 5274 pronunțată în data de 08 septembrie 2014, instanța a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor civile ale Tribunalului București.
Pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă cauza a fost înregistrată sub nr._/3/2013**, la data de 25.09.2014.
Prin sentința civilă nr.1513 din data de 12.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că întrucât anularea dispoziției emise în procedura legii 10/2001 este solicitată de o terță persoană și nu beneficiarul dispoziției, nu sunt aplicabile prevederile art 26 alin 3 din legea 10/2001, ci normele dreptului comun. Dând eficiență prevederilor art 98 și art 100 din noul cod de procedură civilă, tribunalul a apreciat că în speța competența de soluționare aparține Judecătoriei Sectorului 6 București, sector în care se află sediul pârâtului.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin compartimentul registratură, la data de 27 aprilie 2015, reclamanții S. A. și G. Ș. au depus răspuns la întâmpinare. Totodată, au formulat și cerere de chemare în judecată în calitate de pârâți a numiților B. C. C. și S. D. – M..
La data de 22 mai 2015, reclamanții S. A. V. și G. Ș. au depus note de ședință.
În ședința publică din data de 26 mai 2015, reclamanții S. A. și G. Ș. au depus cerere precizatoare prin care au arătat că estimează valoarea imobilului la 300.000 de euro, respectiv 1.320.000 lei la curs de 4,4 lei/lună.
Prin sentința civilă nr.3963/26.05.2015 Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții C. M., S. A. V. și G. Ș. pe pârâta PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și pe petenții B. C. C. și S. D. – M., în favoarea Tribunalului București și a dispus trimiterea dosarului instanței competente de îndată.
Pe cale de consecință, instanța fondului a constatat ivit conflictul negativ de competență, dispunând înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții C. M., S. A. V. și G. Ș. au chemat în judecată pe pârâtul Primăria M. București prin Primar General și pe petenții B. C. C. și S. D. – M., solicitând anularea dispoziției nr._/09.12.2011 emisă de către Primăria M. București, prin Primar General, cu consecința revocării Protocolului nr._/19.01.2012 emis în baza deciziei de mai sus de către Administrația Fondului Imobiliar, repunerea în situația anterioară a reclamanților de chiriași ai Primăriei M. București și prelungirea în mod legal a contractelor de închiriere.
Prin dispoziția nr._/09.12.2011 emisă în baza Legii 10/2001, Primarul General al M. București a dispus restituirea în natură în proprietatea lui B. C. C. și S. D. M., imobilul situat în București, .-53, sector 4, format din: apartamentul nr.2, etaj 1; apartamentul nr.3, etaj 1, apartamentul nr.3A, mansardă și spațiul comercial parter, precum și subsol, care se identifică conform raportului de expertiză construcții întocmit de expert N. H. nr.4432/27.04.2009, completat.
Reclamanții solicită anularea acestei dispoziții, motivat de faptul că Primăria București nu putea emite dispoziție de restituire cu privire la imobilul în speță, întrucât B. C. C. și S. D. M., nu au făcut dovada calității de proprietari al imobilului.
La solicitarea instanței la termenul de judecată din data de 26.05.2015, având în vedere că până la acel moment reclamanții nu evaluaseră, imobilul (obiect al deciziei a cărei anulare se solicită), au precizat că valoarea imobilului este de 300.000 euro respectiv 1.320.000 lei (f. 37), instanța a apreciat că nu este competentă material să soluționeze cererea de anulare a dispoziției față de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) NCPC, care prevăd judecătoria judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Cum valoarea cererii reclamanților, stabilită potrivit art. 98 alin. (1) – (2) NCPC și art. 194 lit. c) NCPC, este de 1.320.000 lei, competența materială revine, în primă instanță, Tribunalului, ca instanță de drept comun conform art. 95 pct. 1 NCPC.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 rap. la art. 130 alin. (2) și 132 alin. (1) NCPC, instanța a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, dispunând înaintarea dosarului instanței competente material în vederea soluționării.
În același timp, instanța a avut în vedere că prin art.21 alin.(1) din Legea nr.10/2001, republicată, se prevede că "Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
În același sens, prin art.25 alin.(1) din legea menționată se mai prevede că "În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Potrivit dispozițiilor art.26 alin.3 din actul normativ, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de cererii de restituire în natura poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, in termen de 30 de zile de la comunicare.
Instanța a reținut, de asemenea, că potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX/ 2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/ dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Mai mult, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.IX/ 2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr.10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă.
Deși dispozițiile legale analizate nu prevăd în mod expres faptul că acțiunea având ca obiect contestarea de către un terț a dispoziției de restituire în natură a unui imobil este de competența tribunalului, instanța, având în vedere natura litigiului, faptul că, în concret, constatarea legalității emiterii dispoziției presupune analizarea procedurii urmate în baza Lg. 10/2001 de organul emitent al dispoziției, având în vedere și modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, instanța a apreciat că rațiuni de simetrie impun ca și în cazul acesta să poată fi formulată cerere tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul, așa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de soluționare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozițiilor Lg. 10/2001.
Ca atare, din aceleași rațiuni avute în vedere de Înalta Curte de Casație de Justiție în decizia nr. IX/ 2006, competența de soluționare a căilor de atac împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise în temeiul Legii nr.102001 trebuie sa revină acelorași instanțe indiferent de persoana care supune actul controlului instanțelor judecătorești.
Competența materială a secției civile a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridică a drepturilor care au fost constatate potrivit disp. Legii nr.10/2001 nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției. Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 193 din Codul de procedură civilă, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din aplicarea procedurii reglementate de Legea nr.102001, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, conform prevederilor art. 26 și 27 din această lege, neputându-se crea o situație diferită unor terți sau în funcție de soluția adoptată prin dispoziție.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța a apreciat că revine Tribunalului M. București competența de soluționare a cauzei și, pe cale consecință, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M. București, dispunând trimiterea dosarului instanței competente de îndată.
Potrivit art. 133 pct. 2 C.pr.civ., există conflict de competență atunci când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
În consecință, în temeiul art. 133 pct. 2 C.pr.civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, instanța în drept să hotărască asupra acestuia.
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, Curtea reține următoarele:
Față de obiectul acțiunii introductive, constând în anularea unui act juridic, reprezentat de dispoziția emisă în procedura legii 10/2001, precum și de valoarea acestui act, determinată în funcție de valoarea imobilului, obiect al dispoziției, astfel cum a fost evaluat de reclamanți (300 000 euro), dând eficiență prevederilor art 94 lit j din noul cod de procedură civilă, Curtea constată că instanța căreia îi revine competența este tribunalul. Suplimentar, pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea are în vedere și specificitatea actului juridic a cărui anulare se cere, fiind vorba de o dispoziție emisă în temeiul legii 10/2001 de retrocedare în natură a unui imobil către notificatori, precum și faptul că atât dispozițiile art 26 alin 3 din legea specială (care reglementează contestația formulată împotriva dispoziției/decizie emise în baza legii 10/2001 de unitatea deținătoare sau entitatea abilitată de lege să se pronunțe asupra notificării), cât și cele statuate de deciziile pronunțate de instanța supremă în recurs în interesul legii, nr 20/2007 și respectiv 9/2006, prin care s-a reglementat chestiune soluționării pe fond a notificării de către organul judiciar, în ipoteza nerespectării termenului de rezolvare de către unitatea deținătoare și respectiv chestiunea obligării unității deținătoare de a răspunde notificării formulate de persoana îndreptățită, toate au consacrat competența tribunalului pentru tranșarea tuturor acestor chestiuni ce țin de procedura legii 10/2001. Așa cum rezultă din considerentele celor două decizii ale instanței supreme, date în recurs în interesul legii, s-a urmărit recunoașterea în favoarea tribunalului a unei competențe unitare de soluționare a tuturor chestiunilor ce țin de recunoașterea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile legii 10/2001și de individualizarea acestor modalități de reparație.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va stabili că instanța competentă este Tribunalul București, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta reclamanții C. M. cu domiciliul în București, .-53, ..1, ., S. A. V. cu domiciliul în București, .-53, ..1, ., G. Ș. cu domiciliul în București, .-53, ..1, . și pârâții PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sectror 6, B. C. C. cu domiciliul în București, ..7, apl.4, sector 2 și S. D. M. cu domiciliul în București, ., sector 2, în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 15.07.2015.
PREȘEDINTE
I. S. GREFIER
I. A. G.
Red.I.S.
Tehnored.C.S.
8 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 765/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 796/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
