Pretenţii. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 359/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 19071/3/2013

Dosar nr._

(510/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.359

Ședința publică de la 02.07.2015.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN

JUDECĂTOR - M. I.

GREFIER - Fanela D.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta reclamantă A. NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2102 din 03.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți T. C., B. C., A. R. C., C. O. C., S. C., S. M. E. și J. (fostă C.) C. D..

P. are ca obiect – pretenții.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25.06.2015, 02.07.2015, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 23.05.2013, reclamanta A. Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a chemat în judecată pârâții T. C., B. C., A. R. C., C. O. C., S. C., S. M. E. și C. C. D., solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâților B. C., A. R. C., C. O. C., S. C., S. M. E. și C. C. D. în solidar la plata către reclamantă a sumei de 135.000 lei și a pârâtei T. C. la plata către reclamantă a sumei de 240.000 lei, toate sumele pretinse reprezentând venituri cuvenite bugetului de stat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că, în urma acțiunii privind auditul financiar asupra contului de execuție încheiat de A. Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice la 31.12.2011, Curtea de Conturi, a emis procesul-verbal de constatare înregistrat sub nr. 2/15.01.2013 și decizia nr. 2/15.01.2013, dispunând o . măsuri în vederea remedierii abaterilor constatate în timpul misiunii de audit, printre care se numără și anularea în mod nelegal de către Colegiul Consultativ constituit la nivelul reclamantei a unui număr de trei amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 215.000 lei, la autoritățile contractante municipiul Târgu M., S.C. Metrorex S.A. și ., reclamanta a specificat faptul că în procesul-verbal menționat anterior s-a reținut că anularea proceselor-verbale de contravenție s-a dispus în mod nelegal, cu încălcarea art. 11 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei se constată numai de către instanța de judecată. Reclamanta a mai precizat că identificarea persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele s-a realizat de către Curtea de Conturi, după cum urmează:

- T. C., președinte al ANRMAP, care a emis Ordinul nr. 507/14.09.2011 și care a atribuit în mod nelegal atribuții Colegiului Consultativ privind analizarea plângerilor prealabile împotriva actelor administrative emise de Autoritate sau de împuterniciții acesteia;

- B. C., vicepreședinte al ANRMAP, membru al Colegiului Consultativ, care a fost de acord cu anularea amenzilor contravenționale;

- A. R. C., director general la Direcția Generală de Monitorizare și Supraveghere, care a fost de acord cu anularea amenzilor contravenționale;

- S. C., director al Direcției Monitorizare și Supraveghere, care a fost de acord cu anularea amenzilor contravenționale;

- S. M. E., consilier juridic;

- C. C. D., șef serviciu juridic, care potrivit fișei postului aviza din punct de vedere juridic actele ANRMAP.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 998-999 C. civ., O.G. nr. 2/2001.

Pârâtul B. C. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia a invocat următoarele excepții procesuale:

- - excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că reclamanta nu are niciun fel de sarcini și atribuții legate de bugetul de stat, potrivit actului de înființare;

- - excepția lipsei de interes în promovarea cererii, dat fiind faptul că reclamanta nu justifică avantajul de ordin material sau moral care ar putea dovedi interesul promovării acțiunii sale în stabilirea răspunderii civile delictuale, acesta nefiind determinat sau personal;

- - excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, întrucât în calitate sa de vicepreședinte ANRMAP, și-a exercitat atribuțiile de serviciu.

Pârâții S. M. E. și O. C. C. au formulat întâmpinări diferite la cererea de chemare în judecată, în cadrul cărora au invocat însă aceleași excepții procesuale, după cum urmează:

- - excepția necompetenței funcționale a Secției a IV-a civilă a Tribunalului București, apreciind ca fiind competentă Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, prin raportare la art. 109 din Legea nr. 188/1999;

- - excepția inadmisibilității acțiunii, pentru considerentul incidenței prevederilor speciale reprezentate de art. 84 și art. 85 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999, care înlătură aplicabilitatea dreptului comun.

Pârâta C. D. C. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia a invocat următoarele excepții procesuale:

- - excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că reclamanta nu justifică prezumatul prejudiciu pe care i l-ar fi adus pârâții, dreptul subiectiv care i-ar fi fost încălcat și care îi conferă legitimitatea de a cere concursul justiției pentru a chema în judecată pârâții;

- - excepția lipsei de interes în promovarea cererii, nefiind determinat folosul de ordin material sau moral care ar putea justifica acțiunea în răspundere civilă delictuală, acesta oricum neavând caracter personal;

- - excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. D. C., întrucât aceasta nu deținea calitatea de șef serviciu juridic la data săvârșirii așa-ziselor fapte ilicite, această funcție fiind deținută de pârâtă începând cu data de 11.07.2011, prin Ordinul președintelui ANRMAP nr. 320/2011, la acel moment, desfășurând doar activitatea de secretariat în cadrul Colegiului Consultativ;

- - excepția inadmisibilității promovării cererii, pentru considerentul incidenței prevederilor speciale reprezentate de art. 84 și art. 85 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999, care înlătură aplicabilitatea dreptului comun;

- - excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, răspunsurile formulate de ANRMAP la plângerile prealabile formulate împotriva proceselor-verbale datând din 18.03.2010 și 22.03.2010, iar cererea de chemare în judecată fiind introdusă pe rolul instanței în data de 22.05.2013.

De asemenea, pârâtul A. R. C. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, în cadrul căreia a invocat excepția inadmisibilității promovării cererii, pentru considerentul incidenței prevederilor speciale reprezentate de art. 84 și art. 85 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999, care înlătură aplicabilitatea dreptului comun.

Totodată, pârâta C. T. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia a invocat următoarele excepții procesuale:

- excepția lipsei calității procesuale active, pentru considerentul că reclamanta nu are niciun fel de atribuții legate de bugetul de stat, prin urmare, nici de a urmări repararea prejudiciilor pretins produse acestuia;

- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. T., întrucât aceasta, în calitate de președinte a ANRMAP, nu a făcut decât să-și exercite atribuțiile de serviciu;

- excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958, răspunsurile formulate de ANRMAP la plângerile prealabile formulate împotriva proceselor-verbale datând din 18.03.2010 și 22.03.2010, iar cererea de chemare în judecată fiind introdusă pe rolul instanței în data de 22.05.2013.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările pârâților T. C., B. C., A. R. C., C. C. O., S. M. E. și C. C. D., prin care a invocat următoarele apărări în privința excepțiilor procesuale invocate de pârâți:

- nu sunt incidente prevederile Legii nr. 188/1999, chiar și în condițiile în care pârâții au calitatea de funcționari publici, întrucât paguba produsă nu privește patrimoniul autorității/instituției publice în care funcționează respectivii funcționari publici, reclamanta acționând în calitate de autoritate auditată de a aduce la îndeplinire Decizia Curții de Conturi nr. 2/2013, motiv pentru care se impune respingerea excepțiilor necompetenței funcționale a Secției a IV-a civilă și a inadmisibilității promovării cererii;

- termenul de prescripție a dreptului la acțiune este cel reglementat de NCC, fiind incidente disp. art. 2523 NCC, începând să curgă de la data luării la cunoștință a pagubei, respectiv din datele de 29.11.2012 și 15.10.2012, nefiind împlinit la data introducerii cererii, considerente pentru care excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material este neîntemeiată;

- reclamanta avea obligația de a aduce la îndeplinire măsura dispusă de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 2/2013, respectiv prin procesul-verbal de constatare nr._/2012, în care au fost identificate în persoana pârâților persoanele responsabile de producerea pagubei bugetului de stat, motiv pentru care excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive sunt lipsite de temei;

- - interesul promovării acțiunii are caracter determinat, legitim, născut și actual, întrucât, în ipoteza în care reclamanta nu ar fi întreprins acest demers judiciar, ar fi fost în situația de a suporta consecințele nepunerii în aplicare a măsurii pentru recuperarea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi.

Pârâtul C. S. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat următoarele excepții procesuale:

- - excepția lipsei de interes în promovarea cererii, întrucât prejudiciile a căror reparare este solicitată pe cale judiciară nu au fost suportate de către reclamantă, fiind apreciate de Curtea de Conturi ca afectând însuși bugetul general consolidat;

- - excepția lipsei calității procesuale active, pentru considerentul că reclamanta nu are atribuții de urmărire, colectare sau recuperare a sumelor datorate bugetului general consolidat, legea nepermițându-i să acționeze în sensul solicitat prin cererea introductivă.

În ședința publică din data de 18.11.2013, tribunalul a pus în discuție excepțiile procesuale invocate de pârâți prin întâmpinări.

Prin sentința civilă nr.2102/03.12.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția necompetenței funcționale a Secției a IV-a civilă a Tribunalului București, ca lipsită de temei; a admis excepția inadmisibilității promovării cererii și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.

În ceea ce privește excepția necompetenței funcționale (specializate) a Secției a IV-a civilă a Tribunalului București, tribunalul a reținut că prin prezenta acțiune, reclamanta A. Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a solicitat obligarea în solidar a pârâților B. C., A. R. C., C. O. C., S. C., S. M. E. și C. C. D. la plata sumei de 135.000 lei și a pârâtei T. C. la plata sumei de 240.000 lei, toate sumele pretinse reprezentând venituri cuvenite bugetului de stat.

Cauza juridică a acțiunii promovate este reprezentată de răspunderea civilă delictuală, întemeiată pe disp. art. 998-999 C. civ. din 1864, decurgând din pretinsa anulare nelegală de către Colegiul Consultativ, constituit la nivelul reclamantei, a unor amenzi contravenționale în valoare totală de 215.000 lei, iar de către pârâta C. T., în calitate de președinte a ANRMAP, a unor amenzi contravenționale în cuantum total de 240.000 lei, cu încălcarea art. 11 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, aspecte reținute prin procesul-verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi a României cu ocazia Auditului financiar asupra Contului de execuție încheiat de ANRMAP la data de 31.12.2011.

Prin Decizia Curții de Conturi nr. 2/15.01.2013, s-a apreciat că anularea nelegală a amenzilor contravenționale a condus la nerealizarea unor venituri la bugetul de stat, astfel încât s-a dispus ca ordonatorul de credite al reclamantei să ia măsurile legale necesare pentru recuperarea veniturilor cuvenite bugetului de stat.

Tribunalul a reținut incidența art. 9 alin. 2 și art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, constatând că instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii civile, atât sub forma cererilor în justiție, cât și a apărărilor, excepțiile de la acest principiu fiind stabilite în mod expres de lege.

În speță, tribunalul a reținut că reclamanta a stabilit, în virtutea principiului disponibilității, limitele învestirii instanței, cu privire la toate elementele acțiunii civile – părți, obiect și cauză, astfel că a apreciat că instanța nu are dreptul să refundamenteze pretențiile solicitate, întrucât aceasta ar echivala cu nesocotirea regulii de drept enunțate anterior prin prisma schimbării cauzei juridice a acțiunii.

Astfel, din moment ce tribunalul a fost învestit cu o acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile Codului civil, Secția a IV-a civilă este competentă, din punctul de vedere al specializării, să soluționeze o atare cauză cu tipic evident civil. În ipoteza de față, nu se ridică problema calificării cererii, cauza juridică a acesteia fiind expusă în mod clar, prin raportare la motivele și temeiurile de drept indicate de reclamantă în cuprinsul acțiunii, aceasta neputând fi modificată de către tribunal.

Dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 ar fi fost incidente numai în ipoteza în care cauza juridică a acțiunii reclamantei s-ar fi fundamentat pe răspunderea specială a funcționarului public vizând raporturile de serviciu, iar nu pe răspunderea civilă delictuală de drept comun.

Pentru aceste motive, tribunalul a respins excepția necompetenței funcționale a Secției a IV-a civilă a Tribunalului București, ca lipsită de temei.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității promovării cererii, tribunalul a admis-o, reținând că în raport de prevederile art. 84 și art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, întrucât o parte a pârâților chemați în judecată (A. R. C., C. O. C., S. C., S. M. E. și C. C. D.) au calitatea de funcționari publici, răspunderea civilă a acestora pentru daunele rezultate în cadrul derulării raporturilor de serviciu, poate fi angajată numai în condițiile legii speciale (Legea nr. 188/1999), ce înlătură de la aplicare prevederile Codului civil, ca drept comun.

Astfel, tribunalul a apreciat că acțiunea promovată împotriva acestora are caracter inadmisibil, întrucât raporturile deduse judecății sunt raporturi de drept public, iar nu privat, supuse unei reglementări speciale, care nu poate fi înlăturată prin voința părții iar pe de altă parte, ipoteza speței nu se încadrează în situațiile limitativ prevăzute de legea specială pentru atragerea răspunderii civile a funcționarului public (art. 84 lit. a-c) – paguba nu a fost încă produsă patrimoniului autorității, nu este cazul unor sume acordate necuvenit și nici autoritatea nu a plătit sume în calitate de comitent unor terțe persoane pentru pagubele pricinuite prin fapta funcționarului public.

A apreciat tribunalul că, în acest caz, Codul civil nu se aplică în completarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, peste situațiile circumstanțiate de acest act normativ special, incidența dreptului comun în materie putând avea loc numai în analiza în general a condițiilor răspunderii civile delictuale (faptă ilicită, prejudiciu, vinovăție, raport de cauzalitate, capacitate delictuală), însă numai după ce, în prealabil, cazul a fost încadrat într-una dintre situațiile specificate în art. 84 din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce-i privește pe pârâții T. C. și B. C., care nu aveau calitatea de funcționari publici, ci pe aceea de demnitari, acțiunea promovată împotriva acestora pentru angajarea răspunderii lor civile delictuale în baza Codului civil a fost apreciată ca inadmisibilă, din moment ce raportul juridic dedus judecății nu este un raport de drept privat, ci unul de drept public, iar calea avută la dispoziție de către reclamantă ar fi fost aceea de anulare a actelor administrative reprezentate de deciziile luate de Colegiul Consultativ sau de conducerea ANRMAP, în temeiul unei acțiuni de contencios administrativ în baza Legii nr.554/2004, cale care ar fost de natură și să înlăture prejudiciile pretinse rezultând din neîncasarea amenzilor contravenționale aplicate la bugetul de stat.

Împotriva acestei sentința a formulat apel reclamanta A. Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (A.N.R.M.A.P.), solicitând modificarea hotărârii apelate, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivare, apelanta a susținut, în esență, că în mod greșit a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, raportat la calitatea de funcționari a pârâților din prezenta cauză, respectiv la împrejurarea potrivit căreia reclamanta ar fi avut la dispoziție posibilitatea anulării actelor administrative reprezentate de deciziile luate de Colegiul Consultativ sau de conducerea A.N.R.M.A.P.

Apreciază că pârâților nu li se puteau aplica dispozițiile legislației funcției publice, întrucât în speța supusă judecății nu s-a produs o pagubă patrimoniului instituției publice în cadrul căreia au avut raporturi de serviciu pârâții, ci s-a produs o pagubă bugetului de stat, iar recuperarea acesteia a fost pusă de auditorii publici externi ai Curții de Conturi în sarcina instituției reclamante, motivat de faptul că acest prejudiciu s-ar fi produs ca urmare a unor decizii luate de A.N.R.M.A.P. (deciziile luate de Colegiul Consultativ constituit la nivelul instituției reclamante).

A susținut apelanta că în speța nu sunt incidente reglementările prevăzute de Legea nr.188/1999, chiar și în condițiile în care acești intimați pârâți au avut calitatea de funcționari publici, având în vedere prevederile art. 84 din Legea nr. 188/1999. Chiar și în condițiile în care acest prejudiciu s-ar fi produs în patrimoniul A.N.R.M.A.P., potrivit doctrinei, „un ordin sau o dispoziție de imputare poate, fi emisă, în condițiile art. 85 din Statut, numai la adresa unei persoane care, la data emiterii unui atare act administrativ unilateral, are calitatea de funcționar public", respectiv "odată pierdută calitatea de parte angajată într-un raport juridic de serviciu, fostul funcționar public este automat plasat în afara perimetrului în care poate acționa asupra sa un superior ierarhic ".

În ceea ce îi privește pe intimații-pârâți C. T. și B. C.,apelanta a precizat că potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, Guvernul, în întregul său și fiecare dintre membrii acestuia sunt obligați să își îndeplinească mandatul cu respectarea Constituției și a legilor țării, precum și a programului de guvernare acceptat de Parlament, art. 5 din aceeași lege menționând că pe lângă răspunderea politică, membrii Guvernului pot răspunde și civil, contravențional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, .

Precizează apelanta că are obligația de a aduce la îndeplinire măsurile dispuse de Curtea de Conturi, neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de această autoritate de control putând fi sancționată cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, conform art. 64 din Legea nr. 94/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, apelanta reclamantă a criticat argumentul instanței de fond referitoare la pretinsa posibilitatea acesteia de a solicita în fața instanței de contencios administrativ anularea actelor administrative reprezentate de deciziile luate de Colegiul Consultativ sau de conducerea A.N.R.M.A.P..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, O.U.G. nr. 34/2006, O.G. nr. 2/2001, HG nr.925/2006.

Intimatul pârât A. R. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, intimatul a susținut în esență, că soluția adoptată de prima instanță este temeinică și legală reiterând argumentele prezentate în considerentele acesteia.

A precizat intimatul că însăși apelanta-reclamantă recunoaște că în speța pretinsa pagubă nu s-a produs în patrimoniul unității, ci s-a produs o eventuală pagubă bugetului de stat, astfel că argumentele invocate de apelanta-reclamantănu poate constitui, în nici o circumstanță, o derogare de la legea specială care reglementează statutul funcționarilor publici.

Pe de altă parte, prin doctrina invocată în sprijinul neaplicării art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999 și care se referă tot Ia situația în care paguba s-ar fi produs în patrimoniul instituției, apelantul-reclamant încearcă, în mod tendențios și inadmisibil, să facă o paralelă între speța dedusă judecății, în care intimații-pârâți au calitatea de funcționari publici, și ipoteza în care paguba este imputabilă unei persoane care de la data săvârșirii faptei ilicite până la data când fapta ilicită a fost constatată și-a pierdut calitatea de funcționari publici.

Precizează intimatul că are calitatea de funcționar public, drept pentru care îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, respectiv art.84, 85, fiind însă evident că acesta nu se află în nici una din situațiile pe care Legea nr.188/1999 le reține, în mod limitativ, pentru a se putea angaja răspunderea sa civilă.

În plus, ANRMAP nu este abilitată de a stabili, recupera și vira sumele apreciate ca neîncasate, de către Curtea de Conturi, Ia bugetul de stat, aceste activități fiind date de lege în competența altor instituții.

Totodată, intimatul a solicitat să se constate că, în mod tendențios apelanta a invocat ca atribuție a Colegiului consultativ analizarea plângerilor prealabile împotriva actelor administrative emise de autoritate sau de împuterniciții acesteia, deoarece la datele ședințelor colegiului care fac obiectul prezentei cauze (05.01.2010, respectiv 21.01.2011) sunt mult anterioare datei la care atribuțiile de mai sus au fost date în competența colegiului (Ordinul A.N.R.M.A.P. nr.507/14.09.2011), în încercarea de a acredita ideea că deciziile colegiului reprezintă acte administrative.

Precizează că prin Ordinul nr.1/MG/30.06.2007 a fost aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare a ANRMAP, document prin care a fost înființat Colegiul Consultativ în condițiile în care nici OUG nr. 74/2005 și nici HG nr. 525/2007 nu prevăd o astfel de structură. Lipsa unei reglementări exprese în actele normative mai sus menționate nu conduce la nelegalitatea înființării și funcționării Colegiului Consultativ care, așa cum reiese din competențele sale (anexate cererii de chemare în judecată) este un organ colegial ce se reunește în urma convocării președintelui ANRMAP, periodic sau de câte ori este necesar în vederea realizării de către instituție a unor activități, programe sau proiecte complexe. Totodată, se menționează că pot face obiectul reuniunilor Colegiului Consultativ și alte activități, programe sau proiecte complexe, cu aprobarea prealabilă și expresă a președintelui.

Reclamanta omite să prezinte faptul că prin Ordinul președintelui nr. 107/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind supravegherea modului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii publicat în Monitorul Oficial nr. 473 din 2009 este reglementată activitatea Colegiului respectiv că din textele de lege care reglementează activitatea Colegiului Consultativ, rezultă o există o distincție clară între efectele pe care Ie au reuniunile Colegiului.

Apreciază că procesele-verbale ale ședințelor de colegiu, convocate în baza Regulamentului de organizare și funcționare și întocmite ca urmare a analizării plângerilor prealabile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, nu impun președintelui ANRMAP respectarea celor constatate de Colegiul Consultativ, iar procesele verbale ale ședințelor nu sunt susceptibile de a naște, stinge sau modifica efecte juridice prin ele însele, astfel că în speța dedusă judecății, nu opiniile sau propunerile Colegiului sunt cele care au produs efecte juridice ci adresele emanate de la conducătorul instituției, singurele susceptibile de a produce efecte juridice ca acte administrative.

Privitor la ședința Colegiului Consultativ din data de 21.01.2011 în cadrul căreia s-a analizat plângerea prealabilă înaintată de . PV de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 1132/_ ,respectiv plângerea prealabilă înaintată de UAT . de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/_, intimatul pârât solicită să se constate că constatările și aprecierile membrilor Colegiului Consultativ nu au condus la încălcarea prevederilor art. II alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că procesul verbal al ședinței respective nu a produs efecte juridice și nu a condus la nesancționarea acestor petenti și în consecință nu se poate vorbi despre neîncasare unor venituri cuvenite bugetului de stat.

Arată ca participarea sa Ia ședințele Colegiului consultativ, ca urmare a dispoziției președintelui ANRMAP, în baza Regulamentului de organizare și funcționare nu încalcă o prevedere legală și nu este ilicită deoarece chiar dacă în procesul verbal al ședinței Colegiului Consultativ apare sintagma anulare, așa cum s-a arătat în cuprinsul întâmpinării opiniile/considerațiile Colegiului au rolul de a înlesni luarea unei decizii de către conducerea ANRMAP, președintele sau după caz vicepreședintele nefiind ținut de a respecta constatările Colegiului decât în situația prevăzută de Ordinul președintelui ANRMAP nr. 107/2009, respectiv că nu există prejudiciu, deoarece în cazul . faptele care potrivit legii în materia achizițiilor publice constituie contravenție, s-a aplicat sancțiunea amenzii în conformitate cu OUG nr. 34/2006, amendă încasată așa cum reiese din adresa ANAF înregistrată la ANRMAP sub nr. 5661/27.03.2013, iar în cazul UAT . inexistent în condițiile în care organul de urmărire fiscală, respectiv ANAF a considerat că adresa nr._ din 02.02.2011 reprezintă un act administrativ legal în baza căruia s-a înlocuit amenda în cuantum de 35.000 lei cu avertisment.

Intimatul pârât C. O. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivare acesta a susținut că argumentul utilizat de apelanta-intimată în sensul că pârâților nu li se puteau aplica dispozițiile legislației funcției publice întrucât în speța dedusă judecății nu s-a produs o paguba patrimoniului instituției publice în cadrul căreia au avut/au raporturi de serviciu pârâți, ci s-a produs o pagubă bugetului de stat, reprezintă o recunoaștere de către apelanta-reclamantă a faptului că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât nu există unul dintre elementele esențiale ale răspunderii delictuale, respectiv prejudiciul.

Apreciază că acest argument nu are nicio legătură cu critica adusă sentinței apelate sub aspectul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, și că apelul este, sub acest aspect, nemotivat, respectiv că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, întrucât reclamanta nu a procedat la recuperarea pretinsei pagube potrivit procedurii instituite de art. 85 din Legea nr. 188/1999 (în speța fiind vorba de funcționari publici – intimatul, A. R., S. M. E., S. C.).

Se mai susține că împrejurarea că reclamanta a luat cunoștință de prejudiciu la data de 29.11.2012, este lipsită de relevanță în condițiile în care acesta a stat în pasivitate în ceea ce privește constatările menționate în cuprinsul procesului verbal de constatare, neefectuând niciun demers judiciar prin care să cenzureze aceste mențiuni.

Pe fondul cauzei, intimatul pârât a susținut în esență că nu se poate vorbi de existența unei răspunderi civile delictuale, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Astfel a arătat că Colegiul consultativ nu a luat o decizie cu privire la o revocare a proceselor verbale care au făcut obiectul discuțiilor, ci s-a discutat, de principiu, în ce măsură neregularitățile semnalate de contravenienți sunt întemeiate și este posibilă o revocare a acestora, Colegiul consultativ nefiind un organism decizional, respectiv că în perioada în care au avut loc ședințele Colegiului Consultativ, art. 32 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 era declarat neconstituțional (Decizia Curții Constituționale nr. 953/2006), respectiv că abia prin Legea nr. 76/2012, a fost înscrisa în O.G. nr. 2/2001 regula competenței exclusive a instanțelor în ceea ce privește controlul aplicării sancțiunilor contravenționale.

Prin urmare, având în vedere argumentele prezentate, ținând seama de probele administrate, intimatul pârât solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul pârât S. C. a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea apelului ca neîntemeiat, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că apelul este întemeiat, a solicitat aplicarea art.480 alin.3 teza a II.a C.proc.civ. și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a permite părților să beneficieze de dublul grad de jurisdicție în ceea ce privește soluționarea prezentei cauze și obligarea apelantei ANRMAP la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimatul pârât a arătat că prima instanță a reținut în mod corect aplicabilitatea în speță a regulilor ce guvernează regimul juridic al răspunderii funcționarilor publici, astfel cum acestea sunt stabilite în mod expres prin dispozițiile Legii funcționarilor publici nr.188/1999 și caracterul inadmisibil al cererii introductive prin raportare la calitatea intimatului pârât de funcționar public, acesta nu s-a întemeiat pe dispozițiile speciale ale Legii nr.188/1999, ci pe prevederile dreptului comun, respectiv art. 998-999 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii pretinselor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

De asemenea, apreciază că prima instanță a reținut în mod corect necesitatea înscrierii obiectului cererii introductive în limitele restrictive stabilite în Legea nr.188/1999, răspunderea civilă delictuală a funcționarului public fiind limitată la pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează, prejudiciul cauzat prin nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit, ori, după caz, respectiv prejudiciul reprezentat de daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.

Or, în contextul în care atragerea răspunderii civile a funcționarului public poate fi solicitată exclusiv în condițiile stabilite prin legea specială, iar cererea ANRMAP urmărește recuperarea unor prejudicii pretins cauzate bugetului general consolidat, ce nu se înscriu în limitele impuse de textele legale sus-menționate, este evident că acțiunea apelantei depășește sfera și scopul avute în vedere de legiuitor în Legea nr. 188/1999 și nu poate fi considerată admisibilă.

A mai arătat că în speță, apelanta nu a emis nicio decizie de imputare și nici nu a invocat existența vreunei hotărâri judecătorești definitive (în sensul Legii 188/1999), astfel că alegerea mijlocului procesual al formulării unei acțiuni în justiție în temeiul art. 998-999 din vechiul cod civil este contrară legii și trebuie sancționată ca atare.

Intimatul pârât B. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

După expunerea situației de fapt, intimatul pârât a susținut că în fundamentarea apelului, apelanta nu a interpretat și invocat în mod corect prevederile Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, întrucât președintele și vicepreședintele ANRMAP, nu se încadrează în categoria demnitarilor ministeriabili, membri ai Guvernului.

Referitor la obligațiile apelantei de a aduce la îndeplinire prevederile deciziei nr.2 din 15.01.2013, apreciază că invocarea prevederilor Legii nr. 115/1999 nu are nicio legătură cu situația de fapt dedusă judecății, respectiv că apelanta insistă în a nu dori să-și recunoască atribuțiile încredințate prin legea de înființare și organizare, iar Curtea de conturi nu a înțeles modul cum funcționează Sistemul Achizițiilor Publice și în mod deosebit A. Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și atribuțiile acesteia, stabilite de art.3 din OUG nr.74/2005, atribuții care nu vizează și urmărirea reparării prejudiciilor produse bugetului de stat.

Mai susține intimatul, că acțiunea reclamantei este lipsită de interes, întrucât cererea de chemare în judecată nu identifică folosul material sau moral concret pe care l-ar putea obține aceasta prin formularea acțiunii.

Mai mult, intimatul pârât nu are calitate procesuală, întrucât nu a avut raporturi juridice cu apelanta din care să rezulte cauzarea unor eventuale pagube aduse acesteia, acesta exercitându-și atribuțiile de serviciu în calitatea pe care o avea, aceea de demnitar, vicepreședinte al ANRMAP.

Prin întâmpinările formulate, intimatele pârâte T. C. și J. (fostă C.) C. D., au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, iar în subsidiar, în situația în care se admite apelul și se consideră că cererea de chemare în judecată este admisibilă, au solicitat trimiterea spre rejudecare a cauzei în fața Tribunalului București, având în vedere prevederile art.480 alin. (3) din Cod.proc.civ. și faptul că acțiunea nu a fost soluționată pe fond.

În subsidiar, în situația în care se admite apelul, iar instanța de apel nu trimite spre rejudecare cauza la Tribunalul București, intimatele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes,în formularea cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiunea în răspundere delictuală având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă după ce s-a împlinit termenul de 3 ani de prescripție reglementat de Decretul nr. 167/1958, iar pe fond au solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În motivare, intimatele au arătat că pe de o parte nu a fost criticată în concret decizia instanței, ci doar s-au reiterat aspecte din cadrul apărărilor formulate în fața instanței de apel, iar pe de altă parte, că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, în considerarea temeiului de drept invocat de către reclamantă în cadrul cererii de chemare în judecată și calității pe care au avut-o pârâții la momentul formulării acțiunii.

În subsidiar, în situația în care se admite apelul și se consideră că cererea de chemare în judecată este admisibilă, solicită trimiterea spre rejudecare a cauzei în fața Tribunalului București având în vedere prevederile art. 480 alin. (3) din Cod.proc.civ. și faptul că acțiunea nu a fost soluționată pe fond, pentru a nu fi îngrădit dreptul la apărare, și pentru a se parcurge toate căile procedurale reglementate de lege în cazul unei cereri de chemare în judecată de acest tip.

În situația în care se admite apelul, iar instanța de apel nu trimite spre rejudecare cauza la Tribunalul București, intimatele au solicitat admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de ANRMAP având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate la art. 998-999 din Cod civil.

Arată în acest sens că membrii Colegiul Consultativ, colectiv care se reunește, periodic ori de câte ori este necesar, în vederea realizării unui cadru unitar în luarea unor decizii importante de către A.N.R.M.A.P. care vizeazăactivități programatice, strategii de dezvoltare a sistemului de achiziții publice, proiecte sau acțiuni complexe, nu pot aviza și aproba un raport de control cu sancțiuni care nu sunt în conformitate cu prevederile legale în materia achizițiilor publice sau contravenționale, motiv pentru care orice plângere prealabilă

împotriva procesului-verbal contravențional este analizată în conformitate cu Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ și OG nr.2/2001 privind regimul contravențiilor pentru a înlătura orice aspecte de nelegalitate/neconformitate cu legislația în materia achizițiilor publice.

Mai mult, art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001, creează posibilitatea organului emitent de a analiza legalitatea procesului-verbal contravențional emis de agentul constatator din cadrul acestuia și de a remedia orice fel de eroare, încălcare a prevederilor legislației contravenționale sau a achizițiilor publice și de a anula/modifica procesul-verbal contravențional emis în numele și în conformitate cu atribuțiile și interesele A.N.R.M.A.P., fiind evidentă posibilitatea anulării/modificării procesului-verbal contravențional pe parcursul procedurii de supraveghere finalizată cu emiterea raport de control în condițiile în care apar probleme de legalitate.

În ceea ce privește prejudiciul calculat de A.N.R.M.A.P., intimatele solicită să se constate că aceasta nu îndeplinește toate condițiile legale având în vedere că însăși apelanta recunoaște că nu s-a produs niciun prejudiciu în patrimoniul A.N.R.M.A.P..

Mai mult prejudiciul este inexistent, iar în ceea ce privește valoarea amenzilor la care face trimitere A.N.R.M.A.P., aceasta nu poate fi certă întrucât, pe de o parte contravenientul are posibilitatea achitării a jumătate din minimul special prevăzut de O.G. nr.2/2001 având în vedere art.28 alin.(I) din același act normativ, amenda contravențională nefiind o sursă sigură de venit la bugetul de stat, aceasta variind și în funcție de atitudinea contravenientului, a instanței și a organului emitent, iar pe de altă parte, amenda contravențională nu face parte din activul bugetului de stat având în vedere că aceasta nu este un venit sigur.

Intimata pârâtă S. M. E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În esență, intimata pârâtă a susținut că în materia actelor administrative, principiul este revocabilitatea, iar excepția este irevocabilitatea acestora, că nicio dispoziție legală, în vigoare la data respectivă, nu interzicea revocarea unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

La data de 13.05.2015, apelanta reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, act procedural în cadrul căruia acesta a reiterat apărările expuse deja în cererea de apel, respectiv în prima faza procesuală.

În apel, nu au fost administrate probe noi.

Curtea, analizând apelul, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:

Teza juridică susținută de apelantă vizează faptul că instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea cu care a fost sesizată ca inadmisibilă raportat la calitatea de funcționari publici a pârâților din prezenta cauză, respectiv la împrejurarea potrivit căreia reclamanta ar fi avut la dispoziție calea anulării în contencios administrativ a actelor administrative reprezentate de deciziile luate de colegiul consultativ sau de conducerea apelantei.

Din verificarea considerentelor sentinței apelate, Curtea constată că la termenul de judecată din 18.11.2013, Tribunalul a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâții C. S., S. M. E., O. C. C., A. R. C. și C. C. D..

Așa cum rezultă din întâmpinările formulate de pârâții sus-menționați, cum a reținut de altfel și instanța de fond, această excepție a fost fundamentată, în esență, de pârâții sus-menționați, pe considerentul incidenței prevederilor speciale reprezentate de art. 84 și 85 alin. 1 și 2 din Legea nr.188/1999, norme legale care, în opinia pârâților, ar avea drept consecință înlăturarea aplicabilității dreptului comun, reprezentat în acest caz de art. 998- 999 din Codul civil.

Curtea constată că instanța de fond astfel sesizată, a reținut că pârâții C. S., S. M. E., O. C. C., C. C. D. și A. R. C. au calitatea de funcționari publici astfel încât răspunderea civilă a acestora pentru daunele rezultate în cadrul derulării raporturilor de serviciu poate fi angajată numai în condițiile Legii nr. 188/1999 care înlătură de la aplicare prevederile Codului civil ca drept comun.

Se reține, totodată, că, prima instanță, analizându-și competența funcțională, a statuat că acțiunea de față, în integralitatea ei, este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de Codul civil și că nu se ridică problema calificării cererii, respectiv că în speță nu sunt incidente prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care dădeau în competența specială a instanței de contencios administrativ acțiunile întemeiate pe art. 84 și 85 din acest ultim act normativ. Ulterior procedând la analiza excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a examinat și întrunirea în speță a condițiilor prevăzute de aceste ultime norme speciale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici, ceea ce reprezintă în fapt o analiză a însăși pretențiilor reclamantei din postura unei instanțe de contencios administrativ.

Astfel, în esență, argumentele avute în vedere de tribunal în fundamentarea soluției de inadmisibilitate, în referire la pârâții sus menționați, vizează faptul că raporturile deduse judecății sunt raporturi de drept public supuse unei reglementări speciale, iar în cauză nu sunt incidente situațiile limitativ prevăzute de art. 84 lit. a și c din Legea nr.188/1999, întrucât paguba nu a fost produsă în patrimoniul autorității reclamante, nefiind în discuție sume acordate necuvenit sau sume plătite de reclamantă în calitate de comitent unor terțe persoane pentru pagubele pricinuite prin fapta funcționarului public, respectiv că funcționarii publici nu pot răspunde, potrivit legii speciale, decât în măsura în care cazul este încadrat într-una din situațiile prevăzute de art. 84 din actul normativ special sus-indicat.

Altfel spus, instanța de fond a reținut că, deși în calitate de funcționari publici, pârâții sus-menționați, răspund pentru pagubele produse prin fapte ilicite, angajarea răspunderii civile patrimoniale a acestora, nu s-ar putea realiza decât în limitele și condițiile prevăzute de Legea nr.188/1999 și, deși a statuase că nu este învestită cu astfel de acțiune întemeiată pe legea specială, a constatat că în cauză nu este îndeplinită situația premisă prevăzută de legea specială.

Curtea apreciază că un atare raționament este contradictoriu, ceea ce impietează asupra posibilității realizării controlului judiciar de către prezenta instanță, acesta neputând fi exercitat în lipsa îndeplinirii obligației primei instanțe, de a-și motiva de o manieră logică, rațională și coerentă soluția adoptată.

Raționamentul instanței de fond este cu atât mai evident lipsit de coerență întrucât instanța de fond a analizat și a constatat neîntrunirea cerințelor impuse de legea specială - Legea nr. 188/1999, deși reținuse anterior că a fost sesizată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, și cu toate acestea soluția a fost în sensul unui fine de neprimire, prin raportare tot la dispozițiile legii speciale, lipsind de finalitate demersul judiciar al reclamantei.

Curtea constată, totodată, că în privința pârâților T. C. și B. C., tribunalul a reținut, de asemenea, că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât raporturile juridice deduse judecății ar fi și în acest caz raporturi de drept public, reclamanta având obligația de a cere anularea actelor administrative reprezentate de deciziile Colegiului consultativ sau de conducerea sa, pe calea unei acțiuni în contencios administrativ.

Prezenta instanță de control judiciar constată însă, din verificarea actelor dosarului, că pârâții sus-menționați nu au înțeles să invoce nici prin întâmpinare și nici la termenul la care au avut loc dezbaterile, inadmisibilitatea acțiunii în ceea ce îi privește și că nici instanța de fond nu a pus în discuție această excepție din oficiu, cu atât mai mult argumentele de fapt și de drept avute în vedere, în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii promovate împotriva celor doi pârâți, sunt distincte de cele invocate de ceilalți pârâți în apărare.

Ca atare, Curtea privește fondată susținerea apelantei în sensul că soluționarea cauzei prin prisma inadmisibilității în raport de toți pârâții, date fiind circumstanțele cauzei anterior reliefate, este de natură a-i produce o vătămare evidentă. Astfel, pe lângă faptul că instanța de fond a omis a respecta drepturile procesuale ale reclamantei procedând în sensul celor arătate, nici nu a detaliat, în cuprinsul hotărârii apelate, din ce anume perspectivă a apreciat că raporturile deduse judecății în privința acestor doi pârâți ar fi unele de drept public, respectiv nu a fundamentat în vreun fel concluzia la care a ajuns în privința caracterului de acte administrative supuse cenzurii pe calea Legii nr.554/2004 a măsurilor luate de către acești pârâți, pentru a conchide în sensul că reclamanta ar avea la dispoziție doar posibilitatea de a formula o acțiune în contencios administrativ pentru a aduce la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul verbal de constatare nr.2/15.01.2013 și decizia nr.2/15.01.2013, ambele emise de Curtea de Conturi.

În raport de aceste neregularități procedurale evidente, Curtea apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță nu respectă cerințele impuse de art. 425 Cod de procedură civilă, care reclamă necesitatea existenței unei motivări în fapt și în drept ce poate fi supusă controlului judiciar, în sensul de a exprima fără echivoc raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea, astfel încât instanța de control judiciar să poată urmări respectarea dispozițiilor legale incidente în raport de situația de fapt dedusă judecății.

În considerarea celor anterior constatate, dar și a faptului că pricina nu a primit o soluționare în fond care ar fi impus analiza și a celorlalte aspecte invocate în apel, față de solicitarea expresă a intimaților pârâți C. S., J. (C.) C. D. și T. C. de trimitere a pricinii spre rejudecare primei instanțe, în raport de care prezenta instanță nu poate proceda la soluționarea direct în apel a cauzei, reținând, totodată, incidența art. 480 alin. 3 teza II Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul cu consecința anulării sentinței apelate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta reclamantă A. NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ȘI MONITORIZAREA ACHIZIȚIILOR PUBLICE, cu sediul în București, .. 38, sector 1, cod fiscal_, împotriva sentinței civile nr.2102/3.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți T. C., CNP_, cu domiciliul în București, Calea Văcărești, nr. 220-224, ., B. C., CNP_, cu domiciliul în B., ., ., ., județul B., A. R. C., CNP_, cu domiciliul în București, .. 341, ., C. O. C., CNP_, cu domiciliul în București, .. 51, ., ., sector 6, S. C., CNP_, cu domiciliul în B., jud. B., ., . E., CNP_ cu domiciliul în Popești Leordeni, . H, jud.Ilfov, și J. (fostă C.) C. D., CNP_, cu domiciliul în București, sector 5, ., ., ..

Anulează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I. D. M. I.

GREFIER

F. D.

Red.M.I.

Tehnored.M.I/B.I.

10 ex/08.07.2015

---------------------------------------------

T.B.-Secția a IV-a – D.N.T.

#Judecator Ionelia Dragan

← Pretenţii. Decizia nr. 364/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Cereri. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Pretenţii. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI