Legea 10/2001. Decizia nr. 761/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 761/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 33906/3/2014
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 761 R
Ședința publică din data de 02.07.2015
C. constituită din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: C. STELUȚA M.
GREFIER: A. G. C.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel București nr.14 alineat ultim din data de 01 iunie 2010 a fost înlocuit grefierul care a participat la dezbaterile pe fondul cererii de recurs, grefier - D. M., cu grefier - G. C. A..
Pe rol pronunțarea În recursul declarat de recurenta reclamantă D. G. împotriva sentinței civile nr.1364/14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ., P. ORAȘULUI C. DE ARGEȘ, P. C. DE ARGEȘ și intimata intervenientă S. DE S. HIDROENERGETICE HIDROSERV SA - SUCURSALA C. DE ARGEȘ, cauza având, ca obiect "Legea nr.10/2001".
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când C., având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015 și, apoi, la data de 02.07.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. de Argeș la data de 6.01.2004 sub nr. 12/2004, reclamanta D. G. a chemat în judecată pe pârâții . C. de Argeș, P. Orașului C. de Argeș și intervenientul forțat . pentru Reparații și S. Hidroserv SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 5400 mp situat în C. de Argeș, ., precum și obligarea pârâtei ce va cădea în pretenții la plata sumei de 50 lei pe zi de întârziere reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este persoană îndreptățită la restituire, imobilul fiind dobândit de autorul său V. G. D. în baza actului de proprietate și preluat de Statul Român și că a formulat notificarea nr. 655/2001, ulterior revenind cu notificarea nr. 16/2002, că dosarul administrativ este complet, însă pârâta refuză să soluționeze această notificare.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 131/3.02.2004 Judecătoria C. de Argeș a declinat cauza spre competentă soluționarea în favoarea Tribunalului Argeș Secția Civilă.
Prin sentința civilă nr. 124/15.06.2004 Tribunalul Argeș a respins acțiunea reclamantelor, ca nefondata.
Prin decizia civilă nr. 7A/12.01.2005 C. de apel Pitești a respins apelul declarat de D. G. și V. M. împotriva sentinței civile nr. 124/2004.
Prin decizia civila nr. 8686/12.11.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I-a civilă, a admis recursul reclamantelor, reținându-se că hotărârile recurate sunt pronunțate de instanțe necompetente, motiv pentru care au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare, în fond la Tribunalul București, unde a fost înregistrat sub nr._/3/2006.
Prin sentința civilă nr. 429/23.03.2006 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei V. M. și a respins acțiunea formulată de către această reclamantă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei . a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția de inadmisibilitate și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta D. G. față de pârâții P. C. de Argeș și P. Municipiului C. de Argeș.
Prin decizia civila nr. 269A/29.04.2009 C. de Apel București Secția a III-a civilă a admis apelul reclamantei D. G., a desființat hotărârea Tribunalului București și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
La termenul de judecată din data de 21.06.2010, reclamanta a formulat cerere de intervenție forțată a .>
Prin sentința civilă nr. 523/11.03.2011 Tribunalul București Secția a V-a civilă (dosar nr._._ ), a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 201/6.02.2012 C. de Apel București Secția a III-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta D. G., a casat sentința recurată și a trimis cauzei spre rejudecare instanței de fond, fiind înregistrată sub nr._/3/2012 pe rolul Tribunalului București Secția a V-a civilă.
Prin sentința civilă nr. 1549/13.09.2013 Tribunalul București a respins cererea precizată, ca devenită prematură.
Prin decizia civilă nr. 366R/11.02.2014 C. de Apel București Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis recursul declarat de reclamantă, dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1364/14.11.2014 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiate, atât cererea precizată de reclamanta D. G., în contradictoriu cu pârâții ..H. H. SA, P. C. de Argeș, P. Orașului C. de Argeș și intervenienta H. – Serv SA – Sucursala pentru Reparații și S. C. de Argeș, cât și cererea de intervenție forțată formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienta H. – Serv SA – Sucursala pentru Reparații și S. C. de Argeș.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În temeiul mențiunilor certificatului nr. 645/01.07.2002 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului, urmare a ”cercetării proprietăților și exploatațiilor agricole din 25 ianuarie 1948”, s-a constatat că V. D. figura cu o suprafață agricolă totală de 1,4400 ha, din care 7000 mp arabil, 5000 mp fânețe naturale, 2400 mp alte terenuri neproductive (fila 28, dosar nr._/3/2006 al Tribunalului București).
După decesul acestuia, rolul fiscal a fost preluat de soția acestuia, V. D. I. care este menționată la nivelul anilor 1959-1963, în registrul agricol cu o suprafață de 1,01 ha teren, din care în . 1800 mp, din care 1600 mp teren arabil, 200 mp reprezentând curți. Este deopotrivă, menționat faptul că s-a transferat către fiul acesteia, V. D. I. un teren arabil de 0,16 ha (fila 51, dosar nr._._ al Tribunalului București).
Din patrimoniul lui V. D. I. este scos terenul arabil în suprafață de 3170 mp la data de 1.01.1961, cu scopul amenajării stației de transbordare „16 Februarie” Argeș (fila 99 din dosarul amintit).
Observând relațiile comunicate de P. Municipiului C. de Argeș, coroborate cu înscrisurile de la filele 57-58, a constatat tribunalul că din totalul acestei suprafețe, s-a dispus deja reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiului Legii nr. 18/1991 pentru o întindere de_ mp. Astfel, prin titlu de proprietate nr._/3.01.1996 eliberat lui V. D. I. s-a reconstituit dreptul pentru 1600 mp, din care 1500 mp arabil. Iar prin titlul de proprietate nr._/4.01.1996 se reconstituie în favoarea moștenitoarei V. D. I. dreptul asupra terenului de 8590 mp, din care 2500 mp, pășuni, 5290 mp teren arabil. De asemenea, în temeiul ambelor titluri, s-a reconstituit și suprafața de 900 mp afectată curților și construcțiilor (filele 36, 57-58 dosar civil nr._/3/2006 al Tribunalului București). Este în mod expres specificat în cuprinsul adresei înaintate de P. Municipiului C. de Argeș faptul că suprafața de teren rămasă pentru restituire este de 4210 mp (4210+_=_ mp).
Potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 449/14.12.2001, de pe urma defunctului V. D., decedat la data de 17.04.1989, au rămas ca moștenitoare V. M., soția supraviețuitoare, T. R. și D. G., fiice (fila 50, dosarul nr. 3742/2004 al Curții de Apel Pitești).
Prin notificarea nr. 655/2001, efectuată prin intermediul executorului judecătoresc V. I., reclamanta D. G. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 1200 mp situat în .. 6, municipiul C. de Argeș. Ulterior, a revenit cu notificarea nr. 16/2002. În conținutul căreia a indicat că suprafața reală a terenului este de 7000 mp (filele 52-53, dosarul nr. 3742/2004 al Curții de Apel Pitești).
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care prima cerință în analiza admisibilității vizează calitatea de persoană îndreptățită, care în lumina textului citat înseamnă că petentul să facă dovada, atât în cadrul procedurii administrative cât și în cea judiciară, că la data preluării era proprietar sau moștenitor al proprietarului imobilului preluat abuziv. În cauza de față, reclamanta nu a făcut această probă.
Tribunalul a avut în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite o dată cu examinarea căii de atac exercitate împotriva dispoziției de respingere a notificării.
Astfel, într-adevăr, încă în primul ciclu procesual în fața tribunalului, s-a făcut dovada faptului că autorul reclamantei avea, la nivelul anului 1948, în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață totală de 1,4400 ha, din care 7000 mp arabil, 5000 mp fânețe naturale, 2400 mp alte terenuri neproductive. Însă, din actele dosarului nu rezultă că preluarea abuzivă a operat asupra aceleiași întinderi de teren.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că autorul ei deținea, cu titlu de proprietate, la momentul preluării, imobilul notificat.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în lipsa unor probe certe, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea menționată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Însă, reclamanta nu a produs dovada împrejurării că autorul său a păstrat în patrimoniul lui dreptul de proprietate din momentul dobândirii inițiale, până la momentul preluării. Iar, față de normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei deținerii proprietății incumbă persoanei care pretinde dreptul – potrivit principiului actori incumbit probatio. Simpla afirmație în cuprinsul certificatului nr. 645/1.07.2002 și în încheierea de dezbatere succesorală, în sensul deținerii de către autorul V. D. a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 1,4400 ha mp nu face automat dovada că până la momentul exproprierii, oricare ar fi fost modalitatea acestei măsuri, în patrimoniul acestuia din urmă s-a păstrat dreptul de proprietate, în această întindere.
Ca atare, tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut proba deținerii în concret a imobilului solicitat la restituire, în momentul preluării făcute de statul român. Cu atât mai mult cu cât, chiar de s-ar admite această ipoteză, preluarea unei suprafețe totale de_ mp, față de totalul de_ mp deja restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, diferența ar fi fost de 4210 mp.
Dreptul de proprietate care s-a aflat inițial în patrimoniul autorului reclamanților nu este garantat de prevederile art. 1 din Protocolul adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, principiul în acest domeniu, astfel cum se desprinde din jurisprudența Curții Europene, fiind acela că „speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv, nu poate fi considerată ca un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1” (Decizia X., Y., Z. împotriva Germaniei din 4 octombrie 1977).
În același context, instanța europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplinește condițiile esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferență evidentă între „simpla speranță de restituire”, oricât ar fi ea de îndreptățită din punct de vedere moral, și o „speranță legitimă”, de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea în cauza Kopecky contra Slovaciei din 28 septembrie 2004). În același sens, în cauza Brezny și Brezny contra Slovaciei din 4 martie 1996, în care s-a invocat lipsirea de proprietate în condiții contrare art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât statul refuzase să restituie proprietățile confiscate în 1973 și 1976 din cauza neîndeplinirii uneia dintre condițiile impuse de legea națională pentru a putea beneficia de restituire, Comisia a declarat că procedura contestată de reclamanți nu se referă la „bunuri existente” și că aceștia acționau numai ca solicitanți, sperând că li se vor restitui bunurile confiscate, dar fără a demonstra „că sunt titularii vreunui drept de a obține repararea prejudiciului”.
Față de aceste precizări, văzând dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut că reclamanta nu poate proba împrejurarea că preluarea abuzivă a imobilului în suprafață inițială de 7000 mp, ulterior precizată la suprafața de 5400 mp, s-a făcut din patrimoniul autorului său, sens în care a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Aceleași considerente au fost avute în vedere pentru respingerea cererii de intervenție forțată formulată de reclamantă. Iar, capătul accesoriu de cerere privind obligarea pârâtei ce ar cădea în pretenții la plata sumei de 50 lei pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ce se va restitui, va urma, în mod evident soluția juridică în deplină dependență față de capătul principal de cerere.
Împotriva sentinței civile nr. 1364/2014 a declarat recurs reclamanta D. G., în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
1. Hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 1 C.pr.civ, instanța nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Hotărârea este nulă întrucât s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. 1 C.pr.civ., care prevede că: "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare."
În speță, judecătorul C.-L. B. a judecat în cauză, pronunțând sentința civilă nr. 1549/13.09.2013, în dosarul nr._/3/2012. După casarea hotărârii sale, a pronunțat în aceeași cauză sentința civilă recurată prin prezenta.
Acest caz de incompatibilitate absolută este prevăzut și de art. 41, coroborat cu dispozițiile art. 45 din Noul C.pr.civ, neregularitatea putând fi invocată în orice stare a pricinii.
2. Hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C.pr.civ instanța de fond încălcând normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (1) și (2).
Deși la pagina 2, în prima frază din considerente, instanța a calificat excepția inadmisibilității, invocată de intervenienta forțată, ca fiind apărare pe fond, prin dispozitiv nu s-a mai pronunțat asupra acesteia, lăsând-o nesoluționată, ceea ce poate reprezenta motiv de antamare a unei căi excepționale.
3. Hotărârea s-a dat cu încălcarea dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.pr.civ deoarece, judecând după mai multe casări, instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Preluând și interpretând în considerente doar punctele de vedere ale intimatei-pârâte S.C. H. S.A. București, arată recurenta-reclamantă, instanța de fond s-a erijat în apărător al intimatei-pârâte, omițând să mai analizeze, atât concluziile depuse de ea pe fond, cât și înscrisurile enumerate în aceste concluzii, pe care le-a ignorat, după cum a ignorat și faptul că intimata-pârâtă nu a făcut proba contrarie a regimului juridic al terenului intravilan revendicat.
Instanța nu a analizat înscrisurile prin prisma Legii nr. 10/2001, nu a analizat regimul juridic al terenului în cauză, conform îndrumărilor instanței de control și nu s-a pronunțat asupra faptului că intimata-pârâtă nu deține nici un titlu de proprietate pentru terenul preluat abuziv și nici nu a probat de unde provine acest teren.
În cauză, menționează recurenta-reclamantă, s-au efectuat trei expertize tehnice (ultima ordonată în dosarul nr._/2/2012 chiar de magistratul B. C.-L., care a pronunțat hotărârea recurată), expertize ce au identificat terenul revendicat, concluzionând că acesta a aparținut autorilor săi, fiind preluat abuziv și deținut, fără acte de proprietate, de către intimata-pârâtă S.C. H. S.A. și de către intervenienta forțată S.C. Hidroserv S.A.
Instanța de fond nu a analizat nici una dintre aceste expertize și nu a ținut cont de îndrumările date de instanța de casare prin Decizia civilă nr. 269A/2009, care reprezintă autoritate de lucru judecat.
Dacă ar fi analizat toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de fond ar fi putut lesne constata că, în anul 1991, terenul revendicat nu se afla în folosința comisiei de fond funciar pentru a putea fi restituit în baza Legii nr. 18/1991.
4. Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 C.pr.civ, instanța interpretând greșit actul dedus judecății și schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, deoarece instanța interpretează în mod greșit cererea sa, arătând că a fost introdusă la data de 25.09.2014.
5. Hotărârea dată este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, încălcând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin cererea inițială, cu obligația de "a face", în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, arată că a solicitat obligarea pârâtei S.C. H. S.A. București la restituirea în natură a terenului abuziv preluat de la autorii subsemnatei, V. G. D. și V. G. I., teren situat în C. de Argeș, .. 6, în suprafață de 7.000 mp și în baza dispozițiilor art. 45, alin. (3) din Legea nr. 10/2001, pârâta ce va cădea în pretenții, să fie obligată la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin lipsa de folosință a terenului revendicat, respectiv 50 lei/zi de întârziere, începând cu data expirării termenului prevăzut de art. 23, alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și până la data executării hotărârii ce se va pronunța în cauză.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 20, alin. (1), art. 21, art. 23, alin. (1), art. 45, alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 21 și art. 45 din Constituția României, art. 6, paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor fundamentale și a libertăților omului, Decizia nr. XX/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și pe legislația și practica ce reglementează situația în speță.
Menționează recurenta-reclamantă că a notificat-o pe intimata-pârâtă S.C. H. S.A. prin notificările: nr. 655/E/12.11.2001, nr. 16/E/15.01.2002 și nr. 398/E/12.12.2002, aflate la dosarul cauzei și a făcut dovada că autorul său, V. G. D., a deținut în proprietate 14.400 mp, (7.000 mp teren arabil în C. de Argeș, .. 6, 5.000 mp fânețe la Nucet și 2.400 mp neproductiv în Z.) prin următoarele acte: Încheierea de dezbatere succesorală din 01.06.1957, Certificatele nr. 645 din 01.07.2002 de la Arhivele Statului Pitești (două cu același număr), filele de rol agricol ale lui V. G. D. pe anii 1951-1955, 1956-1958 și adresele nr. 3390 și nr. 3643/10.04.2002 ale Primăriei Municipiului C. de Argeș, procesul-verbal nr. 9067/03.12.2001 (prin care intimata-pârâtă recunoaște că deține o parte din terenul revendicat în cauză), precum și prin alte probe aflate la dosarul cauzei.
Instanța a analizat însă numai unul din certificate, cu nr. 645.
Menționează că s-a referit cu predilecție doar la această masă succesorală întrucât, terenul intravilan de 7.000 mp, singurul care, prin regimul juridic, a făcut obiectul Legii nr. 10/2001, era inclus în această masă.
Precizează, așa cum a precizat permanent pe parcursul derulării proceselor, că, la rândul său, autoarea V. G. I. a deținut, ca zestre de la mama sa, S. J., 2.000 mp în C. de Argeș, . și 1.800 mp fânețe în . în Flămânzești – C. de Argeș prin schimb de teren cu Z. G., conform Adresei nr._.10.2010 a Primăriei Valea Iașului, comună necolectivizată).
Această susținere a probat-o cu următoarele documente aflate la dosar: filă rol agricol V. G. D. pe anii 1956-1958, cap. III.B - identificarea terenurilor pe parcele, filă rol agricol V. D. I. pe anii 1959-1963, II.B – identificarea pe parcele a terenurilor în posesia gospodăriei, filă rol agricol S. J. pe anii 1959-1963, Cerere de intrare în G.A.C. V. D. I. din 1962, cerere de restituire în baza Legii nr. 18/1991 V. D. I. din 1991 și Adresa nr. 3486/12.10.2010 a Primăriei Valea Iașului privind schimbul de terenuri.
Rapoartele celor două expertize tehnice judiciare efectuate în cauză certifică, la rândul lor, că suprafața de teren deținută de autori era mai mare de 140.400 mp: dosar nr._/3/2006, Completare la R.E.T./10.11.2008, pct. 12, pag. 4 și dosar nr._/3/2012, Răspuns la obiecțiuni, pct. 3, pag.4.
În fostul regim socialist, din fosta mahala Flămânzești s-au preluat o . terenuri, între care și cel de 7.000 mp al autorilor săi, arată recurenta-reclamantă, urmând să se pună la dispoziția I.C.H., constructorul Hidrocentralei "16 Februarie" (V.), pe perioada cincinalului 1961-1965. Conform procesului verbal din 22.08.1962, aceste terenuri urmau să fie redate după terminarea lucrărilor hidrocentralei – ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 476/1972, din suprafața de 7.000 mp teren, deținută de autorii săi în . nivelul anului 1972 mai rămăseseră doar 400 mp, restul fiind în folosința I.C.H.
La finalizarea lucrărilor, constructorul I.C.H. a predat beneficiarului cartea tehnică a lucrării împreună cu terenul revendicat, pe care se edificaseră provizoriu, fără autorizație, trei magazii demolabile.
Beneficiarul, actuala S.C. H. S.A. București, intimată-pârâtă în cauză, a preluat în mod abuziv acest teren pe care îl deține din anul 1965 până în prezent, fără acte de proprietate.
Susținerea potrivit căreia, terenul se află în posesia intimatei-pârâte de la preluarea abuzivă și până în prezent, este probată și prin Decizia nr. 8686/02.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se precizează:
"Prin întâmpinarea din 24 mai 2004 pârâtul P. orașului C. de Argeș s-a apărat că terenul ce face obiectul notificării nu este deținut de P. C. de Argeș, astfel că în mod greșit pârâta S. C. H. S.A. a înaintat către primărie notificarea reclamantei D. G.."
Conform Titlului de proprietate nr._/03.01.1996, moștenitorului V. D. I. i s-au reconstituit 1.600 mp din suprafața de 7.000 mp, reconstituire ilegală în condițiile în care, terenul nu făcea obiectul Legii nr. 18/1991, aspect evidențiat în toate cele trei expertize tehnice efectuate în cauză, aflate la dosar dar neanalizate de instanța de fond.
Din aceste expertize a mai rezultat că intimata-pârâtă deține și folosește terenul intravilan care a aparținut autorilor, acesta fiind identificat, în baza vecinătăților, pe vechiul amplasament, în .. 6.
În mod eronat, instanța de fond reține că: "Din patrimoniul lui V. D. I. este scos terenul arabil în suprafață de 3.170 mp la data de 01.01.1961 ...". Așa cum reiese din fila de rol agricol a acestuia, pe anii 1959-1963, cap. A (evidența terenurilor gospodăriei), V. D. I. avea în patrimoniu doar suprafața de 1.600 mp, singura suprafață restituită prin titlul de proprietate nr._/03.01.1996.
Cu toate că anterior, în dosarul nr._/3/2012, președintele instanței de fond, B. C. L., a ordonat efectuarea ultimei expertize tehnice (expert F. R.) care a identificat terenul, stabilind regimul juridic al acestuia, în sentința civilă nr. 1364/14.11.2014, nu numai că n-a mai analizat-o, dar nici nu s-a mai referit la ea.
În încercarea vădită de a da dreptate intimatei-pârâte și erijându-se în apărător al acesteia, instanța de fond a analizat doar întâmpinarea depusă de aceasta, dar necomunicată, pe care a calificat-o drept "note scrise" și, ignorând numeroasele probe de la dosar (expertize, interogatoriul luat intimatei-pârâte, declarația notarială de martor, înscrisuri oficiale s.a.), s-a rezumat la a reține că reclamanta nu a făcut proba deținerii în concret a imobilului solicitat la restituire, în momentul preluării făcute de statul roman. Cu atât mai mult cu cât, chiar de s-ar admite această ipoteză, preluarea unei suprafețe totale de 14.400 mp, față de totalul de 10.190 mp deja restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, diferența ar fi de 4.210mp.
Este de necontestat că terenul în cauză a fost preluat abuziv, fără acte de expropriere care să ateste data preluării, cine a cedat, cine a preluat etc. însă, învederează recurenta-reclamantă, din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă fără drept de tăgadă, că ea a făcut dovada că autorul său deținea, cu titlu de proprietate, la momentul preluării abuzive, imobilul notificat:
a. Prin adresele nr. 3390 și nr. 3643/10.04.2002, P. C. de Argeș arată că, la reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, conform evidențelor i s-a reconstituit dreptul de proprietate lui V. D. I., singurul moștenitor care a făcut cerere. Astfel, acestuia i s-au eliberat două titluri de proprietate: titlul de proprietate nr._/04.01.1996 – autor V. D. I., moștenitor V. D. I., cu suprafața totală 8.590 mp din care în punctul Nucet – 2.500 mp, . mp, . – 4.500 mp; titlul de proprietate nr._/03.01.1996 pe numele V. D. I., cu suprafața de 1.600 mp situat pe .. 6.
Prin aceeași adresă, primăria a răspuns că, prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, către V. D. I., în suprafață totală de 10.190 mp, din cei 14.400 mp ce au aparținut autorului meu V. G. D. au mai rămas de restituit 4.210 mp, aspect reținut și de instanța de fond la pag. 6 din sentință.
Dacă autorii săi, arată recurenta-reclamantă, ar fi înstrăinat înainte de preluarea abuzivă, parte din terenurile deținute în proprietate, primăria n-ar mai fi avut nici un motiv să precizeze că au mai rămas terenuri de restituit.
În ce privește terenul revendicat, din cei 7.000 mp, i s-au reconstituit ilegal (după cum a arătat anterior) lui V. D. I. 1.600 mp, consemnați în rolul agricol pe anii 1959-1963, restul de 5.400 mp fiind deținuți abuziv, de intimata-pârâtă S.C. H. S.A.
b. După cum rezultă, atât din adresa primăriei, cât și din titlul de proprietate nr._/04.01.1996 – autor V. D. I., mai sus menționat, o parte din terenurile reconstituite în baza Legii nr. 18/1991, nu erau cuprinse în masa de 14.400 mp a lui V. G. D., ci au aparținut autoarei V. G. I., ca zestre de la mama sa S. J.. Unul este situat în . – 1.590 mp și altul în . mp (atribuiți în compensare pentru terenurile care, la 01.01.1990 nu se mai regăseau în perimetrul fostei C.A.P. Argeșul).
Pe cale de consecință, în mod corect, suprafața restituită de 10.190 mp trebuia scăzută din totalul terenurilor deținute de autori, în suprafață de 18.200 mp (14.400 mp + 2.000 mp în . mp în Valea Iașului = 18.200 mp) și ar fi rezultat diferența reală de 8.010 mp nerestituiți.
c. În declarația notarială nr. 20/17.06.2013, dată de martora I. Lucreția, domiciliată în .. 8, fostă vecină cu autoarea V. D. I., care a locuit pe aceeași stradă la nr. 6 se precizează:
"În urma preluării abuzive a terenului, proprietatea familiei V. a fost micșorată, între gospodăriile noastre intrând inițial I.C.H. constructorul hidrocentralei 16 Februarie (V.), ulterior terenul cu toate magaziile metalice fiind preluate de S. C. H. S.A. – Sucursala Hidrocentrale C. de Argeș."
Din precizare rezultă că terenul revendicat, din .. 6, a fost preluat abuziv, inițial de I.C.H. iar apoi de către S.C. H. S.A.
d. În Încheierea nr. 8275/05.07.2013, arată recurenta-reclamantă, prin care a solicitat înscrierea în Registrul de Transcripțiuni al O.C.P.I. Argeș - B.C.P.I. C. de Argeș, a terenului revendicat se consemnează:
"...Văzând referatul asistentului-registrator, în sensul că, pentru imobilul care face obiectul litigiului, nu s-a deschis, până în prezent, carte funciară, urmează a se face înscrierea în Registrul de Transcripțiuni și nu există piedici la înscriere ...".
Deși cererea a fost admisă și decizia a fost comunicată tuturor părților, nici intimata-pârâtă S.C. H. S.A. și nici intervenienta S.C. Hidroserv S.A. nu au contestat-o.
Prin probele scrise prezentate recurenta-reclamantă consideră că, pe de o parte a făcut dovada că autoarea sa deținea, cu titlu de proprietate, la momentul preluării abuzive, imobilul notificat, iar pe de altă parte că sentința civilă nr. 1364/14.11.2014 este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
Este edificatoare în acest sens decizia civilă nr. 201/06.02.2012 pronunțată de C. de Apel București, în dosarul nr._, în care se pronunță instanța de casare astfel: "Recursul este fondat. Este de observat că prima instanță a respins acțiunea în baza art. 1169 Cod civil, apreciind că reclamanta nu și-a dovedit cererea. Or, din numeroasele probe administrate, inclusiv expertize, din celelalte hotărâri judecătorești pronunțate în acest dosar, dar în alt cadru procesual (în căile de atac) nu se poate reține că aceasta ar fi soluția corectă".
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței și trimiterea spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea în sensul admiterii acțiunii inițiale cu obligația de "a face".
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, C. constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, prin care se invocă nelegala alcătuire a completului de judecată ce a pronunțat hotărârea recurată, este nefondat.
În primul rând, C. arată că nu sunt incidente dispozițiile art. 41 și ale art. 45 din Noul C.pr.civ, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora dispozițiile noului Cod de procedură civilă sunt aplicabile doar proceselor începute după data de 15.03.2013, ceea ce nu este cazul în speța de față.
În al doilea rând, se reține că, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C.pr.civ. este necesar a fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. 1 C.pr.civ., potrivit căruia judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în caz de rejudecare după casare.
Se constată că hotărârea ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată de același judecător care a pronunțat și sentința civilă nr. 1549/13.09.2013, ce a fost casată prin decizia civilă nr. 366R/11.02.2014 pronunțată de C. de apel București, Secția a IX-a civilă. Însă, C. apreciază că nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de aceste dispoziții legale, deoarece prin sentința civilă nr. 1549/2013 judecătorul nu a pronunțat o soluție pe fond și nu a dezlegat într-un sens sau altul raporturile juridice dintre părți, ci s-a pronunțat în temeiul unei excepții procesuale (excepția prematurității cererii de chemare în judecată), a cărei greșită admitere s-a stabilit prin decizia de casare.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 C.pr.civ., partea interesată avea obligația de a invoca starea de incompatibilitate a judecătorului înainte de începerea oricăror dezbateri, în concret la termenul din data de 14.11.2014, când recurenta a fost prezentă personal în instanță.
Neformulând cererea de recuzare prin care să invoce pretinsa stare de incompatibilitate a judecătorului înainte de începerea dezbaterilor, recurenta-reclamantă este decăzută din dreptul de a formula o critică cu acest obiect.
Este nefondată și cea de-a doua critică, prin care se susține faptul că, deși instanța de fond a calificat excepția inadmisibilității invocată de către intervenienta forțată drept o apărare de fond, nu s-a pronunțat asupra acesteia prin dispozitiv.
Se constată că recurenta nu contestă calificarea dată de instanță excepției de inadmisibilitate, ca fiind o apărare de fond, așa încât este evident faptul că instanța nu se pronunță asupra apărărilor de fond prin dispozitiv, ci în cadrul considerentelor hotărârii va arăta motivele de fapt și de drept pentru care a admis sau a respins respectiva apărare.
Criticile dezvoltate în continuare prin motivele de recurs - prin care se susține că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, fapt ce atrage casarea hotărârii, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 5 C.pr.civ. - sunt întemeiate, în limitele și pentru considerentele ce urmează:
Obiectul și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată promovate de reclamantă au fost stabilite încă de la momentul pronunțării sentinței civile nr. 131/2004, prin care s-a stabilit competența materială de soluționare a cauzei între judecătorie și tribunal, ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Așa cum s-a stabilit și prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. XX/2007, faptul că entitatea investită cu soluționarea unei notificări nu a emis o decizie prin care să soluționeze notificarea nu închide accesul la justiție al notificatorului ci acesta are deschisă calea contestației prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, lipsa răspunsului entității notificate urmând a fi considerată un refuz de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilului notificat.
Prin urmare, pentru justa soluționare a cauzei se impunea ca tribunalul să stabilească cu prioritate obiectul investirii sale, adică obiectul contestației întemeiate pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, fapt ce se realizează din examinarea notificărilor formulate în baza acestei legi. Or, din examinarea sentinței recurate, C. constată că tribunalul nu a stabilit limitele investirii sale, nefiind arătate în motivare care dintre notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 au fost avute în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii.
Examinând actele și lucrările dosarului, C. constată că este întemeiată critica recurentei-reclamante conform căreia instanța de fond avea a se pronunța asupra a trei notificări: nr. 655/E/12.11.2001, nr. 16/E/15.01.2002 și nr. 398/E/12.12.2002.
Astfel, prin notificarea înregistrată sub nr. 655/E/12.11.2001 la B. V. I., recurenta-reclamantă D. G. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.200 m.p., situat în C. de Argeș, .. 6; cu privire la care a arătat că a fost expropriat în scopul construirii întreprinderii H..
Prin notificarea înregistrată sub nr. 16/E/15.01.2002 la B. V. I., recurenta-reclamantă D. G. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 7.000 m.p., agricol intravilan, situat în C. de Argeș, .. 6; a arătat că solicită retrocedarea acestui imobil în calitate de moștenitor al autorilor (bunicii săi paterni) V. G. D. și V. G. I., că face dovada calității de moștenitor cu certificatul de moștenitor nr. 449/14.12.2001 și că titlul de proprietate al autorilor săi îl reprezintă încheierea din data de 1 iunie 1957 pronunțată în dosarul nr. 118/1957 al Judecătoriei Argeș.
Notificarea înregistrată sub nr. 398/E/12.12.2002 la B. V. I. reprezintă o reluare a notificărilor nr. 16E/2002 și nr. 655/E/2001.
Prin Hotărârea nr. 2/25.02.2004 intimata-pârâtă . transmis cele trei notificări (nr. 655/E/12.11.2001, nr. 16/E/15.01.2002 și nr. 391/E/12.12.2002) depuse de D. G., către P. Mun. C. de Argeș.
Apărarea intimatei-pârâte .-a lungul procesului, a constat în a sublinia faptul că terenul notificat face obiectul Legii nr. 18/1991, motiv pentru care a considerat că Primăriei Mun. C. de Argeș îi revine competența de a soluționa cele trei notificări, sens în care și-a și declinat competența de soluționare prin Hotărârea nr. 2/2004 depusă la dosar.
Această apărare formulată de intimata-pârâtă . fost înlăturată, după cum reiese din redarea hotărârilor judecătorești pronunțate în ciclurile procesuale anterioare. Astfel, sentința civilă nr. 429/23.03.2007 (prin care Tribunalul București constatase faptul că pârâta . are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu are calitatea de entitate investită, ca urmare a transmiterii notificărilor formulate de reclamantă, către P. Municipiului C. de Argeș, spre competentă soluționare) a fost desființată prin decizia civilă nr. 269A/29.04.2009, prin care C. de apel București Secția a III-a civilă a statuat în sensul că H. SA are calitate procesuală pasivă și a dispus Tribunalului București să soluționeze pe fond notificările formulate de către reclamantă, în contradictoriu cu .>
Decizia civilă nr. 269A/29.04.2009 a Curții de apel București Secția a III-a civilă a rămas irevocabilă prin nerecurare de către pârâta . fiind aceea că a intrat sub puterea lucrului judecat calitatea acesteia de entitate învestită cu soluționarea notificărilor.
Fiind investit cu o contestație împotriva absenței răspunsului la notificare din partea entității notificate, având în vedere și faptul că în ciclurile procesuale anterioare s-a stabilit faptul că . calitate procesuală pasivă, dezlegare ce a intrat sub puterea lucrului judecat ca urmare a nedeclarării căii de atac de către pârâtă, urma ca, în aplicarea deciziei pronunțate în recursul în interesul legii nr. XX/2007 de ICCJ, tribunalul să soluționeze pe fond notificările formulate de reclamantă. În acest sens, soluționarea pe fond a notificărilor presupunea verificarea întrunirii în mod cumulativ a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru ca recurenta-reclamantă să poată beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, respectiv:
a. calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, sau de moștenitor al persoanei îndreptățite;
b. stabilirea calității de entitate notificată sau de unitate deținătoare;
c. caracterul abuziv al preluării;
d. identificarea tipului de măsuri reparatorii prevăzute de lege, la situația de fapt stabilită pe baza probelor.
Cea de-a doua condiție a fost tranșată în ciclurile procesuale anterioare, așa cum s-a arătat în cele ce preced.
Cu privire la prima condiție impusă de Legea nr. 10/2001, se constată faptul că recurenta-reclamantă D. G. pretinde acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, în calitate de moștenitor, de pe urma a doi autori, indicând în notificările formulate atât pe V. G. D. cât și pe V. G. I..
Acest lucru presupune verificarea întrunirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, în raport de ambii autori de pe urma cărora se solicită acordarea măsurilor reparatorii, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a) din lege, potrivit cărora sunt considerate persoane îndreptățite, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, care erau proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
În ceea ce privește calitatea de moștenitor de pe urma autorului V. G. D., se constată că acesta a decedat la data de 23 decembrie 1956, iar de pe urma sa au rămas ca moștenitori V. G. I. (soție) și copiii acestuia:G. V., G. P., D. F., V. D., V. C., V. I. și V. G..
Recurenta-reclamantă își justifică calitatea de moștenitor de pe urma acestui autor cu certificatul de moștenitor nr. 449/14.12.2001, din care reiese că este fiica lui V. D. (care a decedat în data de 17.04.1989).
Prin formularea notificărilor și prin cererea de chemare în judecată prin care a solicitat soluționarea pe cale judiciară a acestor notificări, recurenta-reclamantă a pretins că are calitatea de moștenitoare și de pe urma autoarei V. G. I..
Intimata-pârâtă a contestat calitatea de moștenitoare a reclamantei de pe urma acestui autor, arătând faptul că V. G. I. a decedat în data de 9.07.1972, iar de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori doar V. D. I. și V. C., iar tatăl reclamantei V. D. a renunțat la moștenirea acesteia, după cum reiese din mențiunile certificatului de moștenitor nr. 476/1972 emis de notariatul de stat C. de Argeș.
Din examinarea hotărârii recurate se constată că tribunalul nu a analizat îndeplinirea condiției de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. 1 lit. a) rap. la art. 4 alin. 2 din lege, în raport de autoarea V. G. I., urmând ca, în rejudecare, tribunalul să statueze și asupra acestei condiții.
În continuare, pentru justa stabilire a calității de persoană îndreptățită și pentru a se putea statua asupra întinderii și modalității de acordare a măsurilor reparatorii solicitate de reclamantă, era necesar ca instanța de fond să stabilească, mai întâi, data preluării imobilului notificat, având în vedere că măsurile reparatorii se acordă în considerarea calității de proprietar a persoanei îndreptățite, la data preluării abuzive a imobilului.
Instanța de fond a reținut că, la nivelul anului 1948, autorul V. G. D. figura cu o suprafață agricolă totală de 14.400 m.p.
A mai reținut tribunalul că din această suprafață a fost restituită o suprafață totală de 10.190 m.p., în procedura Legii fondului funciar nr. 18/1991, fiind eliberate titlurile de proprietate menționate în hotărâre.
Cu privire la legalitatea emiterii acestor titluri de proprietate, C. învederează că instanțele de judecată investite cu soluționarea prezentei contestații nu se pot pronunța, deoarece ar însemna să-și depășească limitele investirii (respectiv o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001), iar în al doilea rând, aceste titluri de proprietate se bucură de prezumția de valabilitate atât timp cât nu sunt anulate pe cale judiciară în procedura prevăzută de legea fondului funciar.
Prin urmare, tribunalul a reținut faptul că o suprafață de teren de 4210 m.p. nu a fost restituită.
Motivul principal pentru care tribunalul a respins contestația a constat în acela că reclamanta nu a dovedit faptul că autorul său era proprietarul terenului notificat, la data preluării abuzive, fără însă a stabili în concret care este data preluării, care este modalitatea de preluare a terenului de către stat, dacă a fost efectuată în baza unui act normativ, sau în altă modalitate, sau în fapt, adică fără nici un titlu.
Dimpotrivă, fără a stabili care este momentul preluării abuzive în înțelesul art. 2 din Legea nr. 10/2001, tribunalul reproșează reclamantei faptul că nu a dovedit continuitatea deținerii dreptului de proprietate până la momentul preluării.
În speță, era imperios necesar a se stabili care este modalitatea de preluare a terenului notificat de către stat, precum și data preluării abuzive, deoarece de acest element de fapt depind atât stabilirea calității de persoană îndreptățită, cât și modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii.
În aceste condiții, C. constată că recursul de față este întemeiat, deoarece se constată că tribunalul a pronunțat sentința recurată fără a intra în cercetarea fondului, fără a stabili care este modalitatea de preluare a terenului notificat de către stat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 rap. la art. 312 alin. 5 C.pr.civ., potrivit cărora casarea hotărârii se dispune în toate cazurile în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, C. va admite recursul, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă D. G. împotriva sentinței civile nr. 1364/14.11.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți ., P. Orașului C. de Argeș, P. C. de Argeș și intimata-intervenientă S. de S. Hidroenergetice Hidroserv SA – Sucursala C. de Argeș.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. M. G. D. M. C. Steluța M.
GREFIER,
A. G. C.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS/2 ex./ 28.07.2015
Jud. fond: B. C. L.
| ← Cereri. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 765/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
