Cereri. Decizia nr. 763/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 763/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 2741/312/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 763/ R
Ședința publică de la 02 iulie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECATOR - D. M. G.
JUDECĂTOR - I. R. T.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul reclamant D. G. împotriva deciziei civile nr. 253 A din 02 aprilie 2015 pronunțată Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. D., cererea de chemare în judecată având ca obiect: „obligație de a face”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința de publică de la 25 iunie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 02 iulie 2015.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 11.05.2012 înregistrată la Judecătoria Slobozia sub nr._, reclamantul D. G. a chemat în judecată pe pârâta P. M.-A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să o oblige pe pârâtă la desființarea gardului supraînălțat existent între proprietățile părților pe hotarul de sud și totodată să o oblige pe pârâtă la respectarea servituții de vedere conform prevederilor legale.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând că are calitatea de proprietar doar cu privire la teren, dar nu are calitatea de proprietar al construcțiilor edificate pe acesta între care se înscrie și gardul împrejmuitor. Pârâta a arătat că imobilul este închiriat către . și că, gardul a fost supraînălțat urmare a demersurilor întreprinse de către reclamant pentru a i se asigura confortul urban necesar.
La data de 11.04.2013 reclamantul și-a modificat cererea arătând că înțelege să îl cheme în judecată și pe pârâtul P. D. având în vedere conținutul contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar de către pârâtă.
Reclamantul a arătat că își menține integral petitul acțiunii introductive prin raportare la noul pârât.
Pârâtul P. D. a fost introdus în cauză prin încheierea de ședință de la data de 30.04.2013 și a formulat întâmpinare prin care solicită reclamantului să-și întemeieze în fapt și în drept acțiunea și să o timbreze, respectiv invocă tardivitatea și inadmisibilitatea cererii modificatoare.
Prin sentința civilă nr. 1767/18.06.2013 Judecătoria Slobozia a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei P. M. A. și a respins cererea de chemare în judecată modificată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de chemare în judecată modificată în contradictoriu cu pârâtul P. D., ca neîntemeiată, luându-se act că pârâții vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Prin decizia civilă nr. 167/A/03.12.2013 Tribunalul Ialomița a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul D. G. reținând în esență că edificarea supraînălțării gardului care se află pe terenul proprietatea pârâtului (P. D. a dobândit o suprafață de teren care a aparținut numitei P. M. A. și care se învecinează cu terenul proprietatea reclamantului pe latura de sud pe o lungime de 39,39 m) a fost impusă de organele abilitate pentru funcționarea în condițiile legii a obiectivului „spălătorie auto” încă din anul 2009. Tribunalul a reținut că reclamantul a fost inițial de acord cu ridicarea construcției și că autorizația în baza căreia s-a efectuat supraînălțarea a fost anulată ulterior. În opinia tribunalului, supraînălțarea gardului edificat afectează dreptul de proprietate a reclamantului prin obturarea pătrunderii luminii naturale în imobilul construcție aparținând acestuia, dar acest aspect nu justifică cererea de demolare a construcției, cât timp, din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat că ferestrele de la parterul imobilului proprietatea reclamantului se află la o distanță de 1,80 m de gardul despărțitor al proprietăților iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 612 din Codul civil de la 1864.
Prin decizia civilă nr. 567/R/18.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă s-a admis recursul reclamantului, s-a casat decizia civilă recurată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
În motivarea recursului s-a reținut că instanțele de fond au analizat cererea de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 595-597 și art. 612 din Codul Civil de la 1864, deși în speță nu se stabilise data la care s-a efectuat supraînălțarea gardului și înălțimea avută de gard înainte de supraînălțare.
Curtea a precizat că, dacă supraînălțarea gardului s-a realizat înainte de data de 01.10.2011, când a intrat în vigoare Noul Cod Civil, acțiunea promovată de reclamant va fi respinsă, având în vedere respectarea prevederilor Codului civil de la 1864.
Curtea a mai precizat că, dacă supraînălțarea gardului s-a realizat după . noului cod civil, atunci este necesar să se administreze probatorii în ceea ce privește supraînălțarea optimă și rezonabilă, astfel încât să poată funcționa spălătoria pe terenul intimatului, fără a fi afectat reclamantul în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra propriului imobil.
Curtea a reținut că sunt neîntemeiate criticile încadrate de recurent în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă.
În rejudecarea apelului s-a pronunțat decizia civilă nr. 253/A/02.04.2015 prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul reclamant D. G. și s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul P. D..
Față de cele statuate cu putere obligatorie de către instanța de recurs din primul ciclu procesual, Tribunalul a constatat că ambele expertize s-au raportat la procesul verbal încheiat de DSP-DCSP Ialomița la data de 13.07.2010, din care rezultă că supraînălțarea a avut loc anterior acestei date, din moment ce în respectivul proces verbal se menționează că s-a realizat o „supraînălțare de separație la minim 1,50 m între vecinătăți din material fono și hidroizolant”. Față de acest aspect, tribunalul a reținut că supraînălțarea a avut loc în perioada 16.09.2009 (data procesului verbal prin care s-a constatat necesitatea supraînălțării) și 13.07.2010 (data procesului verbal prin care s-a constatat efectuarea supraînălțării).
Așadar Tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului Civil de la 1864 și că reglementările acestui act normativ au fost respectate de către pârât.
În final, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă și a obligat apelantul la plata sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul.
Recursul a fost declarat în termen.
Recursul a fost legal timbrat cu 8 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
În motivarea recursului recurentul își exprimă nemulțumirea față de hotărârea nemotivată, deoarece instanța nu a apreciat corect probele administrate și a interpretat eronat dispozițiile legale. În această ordine de idei, recurentul invocă punctual două critici și anume (1) instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece apărătorul intimaților pârâți a arătat foarte clar că nu solicită cheltuieli de judecată și (2) instanța de fond nu a avut aplecarea de a studia actele dosarului și de a corobora probele administrate, în condițiile în care autorizația obținută de către P. D. era identică cu cea a predecesorilor săi în materia gardului, astfel că era clar că fusese obținută pro causa.
Recurentul consideră că noua autorizație de construire este dată cu nerespectarea dispozițiilor legale și că raportul de expertiză este lămuritor în această privință.
În final, recurentul arată că instanța de fond a respins în mod netemeinici obiecțiunile la raportul de expertiză D. și nu a coroborat probele din dosar, omițând să analizeze declarația martorului audiat la solicitarea reclamantului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul P. D. a depus întâmpinare prin care, după ce a făcut istoricul cauzei, a arătat că recursul este nefondat deoarece gardul supraînălțat este autorizat.
Intimatul solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată cumulate pentru toate fazele procesului fond, apel și recurs.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
După cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Curtea a respins cererea recurentului D. G. de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător și a amânat pronunțarea în condițiile art. 156 alin. (2) Cod procedură civilă.
Recurentul a depus concluzii scrise prin e-mail la data de 02.07.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă este pur formală deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs nu reies critici susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare reglementate în respectivele texte legale. Astfel, hotărârea instanței de apel este motivată în limitele celor statuate de către instanța de recurs din primul ciclu procesual. Recurentul nu arată care sunt motivele omise de la analiză în considerentele deciziei și nici nu susține că ar exista motive contradictorii ori străine de natura pricinii. De asemenea, recurentul nu susține că actul juridic dedus judecății ar fi fost interpretat greșit ori că instanța ar fi schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Ceea ce critică recurentul ține de modul în care instanța de apel a coroborat probele administrate în cauză, respectiv de modul în care au fost valorificate respectivele probe la pronunțarea hotărârii.
Curtea precizează că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia hotărârile instanțelor de fond sunt verificate exclusiv din perspectiva motivelor de legalitate reglementate în art. 304 Cod procedură civilă. Aspectele relative la interpretarea probelor țin de temeinicie, astfel că nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Din această perspectivă, Curtea nu analizează modul în care au fost interpretate probele de către instanța de apel. De asemenea, Curtea nu analizează aspectele legate de respingerea ca netemeinice a obiecțiunilor la raportul de expertiză sau cele legate de modul în care a fost valorificată declarația martorului D. N.
Susținerea recurentului conform căreia prin declarația respectivului martor ar fi dovedit că edificarea supraînălțării gardului ar fi avut loc în anul 2012 are semnificația reanalizării probatoriului în calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce nu este permis.
Faptul că instanța de fond nu avea cunoștință de faptul că autorizația de construire nr._/08.04.2013 emisă de către pârâtul Municipiul Slobozia prin Primar a fost anulată prin hotărârea judecătorească irevocabilă nr. 2284/23.04.2015 pronunțată de către Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal nu este relevant în speță, chiar dacă a fost dovedit de către recurent prin înscrisul aflat la filele 30-31 dosar (extras de pe portalul instanțelor). Aceasta deoarece construcția cu destinația de împrejmuire a fost autorizată la cererea intimatului P. D. prin autorizația de construire nr._/11.03.2013 (după ce vechea autorizație de construire obținută de către autorii acestuia fusese anulată prin hotărâre irevocabilă). Or, hotărârea irevocabilă menționată se referă la o altă autorizație de construire. Aceasta nu înseamnă că în privința eventualelor construcții edificate în baza unei autorizații de construire declarată în mod irevocabil nelegală, nu se impune desființarea sau .>
Totuși, există o critică prin care recursul declarat este salvgardat de la sancțiunea nulității.
Este vorba despre faptul că intimatul pârât P. D. nu a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanța de apel l-a obligat pe apelant la plata acestora.
Curtea constată că apărătorul intimatului pârât a arătat în cadrul dezbaterilor pe fondul apelului că nu solicită plata cheltuielilor de judecată. De asemenea Curtea constată că, cheltuielile de judecată au fost solicitate prin notele scrise aflate la filele 57-61 dosar apel, la care au fost alăturate factura, respectiv chitanța de plată a onorariului de avocat în cuantum de 1240 lei.
În aceste condiții, Curtea reține că hotărârea instanței de apel trebuie modificată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 6 c. proc. civ. deoarece ultima manifestare de voință a intimatului din apel a fost în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată.
Prin urmare Curtea va admite recursul și va modifica în parte decizia recurată în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată. Celelalte dispoziții ale deciziei vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulată de recurentul reclamant D. G. împotriva deciziei civile nr. 253 A din 02 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât P. D..
Modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură dispoziția de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 02.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. D. M. G. I. R. T.
GREFIER
G. C. A.
Red. GDM
Tehnored. GC 2 ex
02.07.2015
Jud. apel: L. M.
R. M. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 359/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 761/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
