Conflict de competenţă. Sentința nr. 88/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 88/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 14869/300/2015
Dosar nr._
(934/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 88 F
Ședința din camera de consiliu de la 16.06.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă și Judecătoria Sectorului 2 București, în cauza civilă privind acțiunea formulată de reclamantul S. P. N., în contradictoriu cu pârâții T. R. BANKS OF SCOTLAND PLC. EDINBURGH – SUCURSALA R. (fostă RBS BANCK (R.) SA ), U. C. FINANCING IFN SA, C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICE SRL, având ca obiect – constatare nulitate.
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Sectia a VI-a Civilă sub nr._/3/2014, reclamantul S. P. N. a chemat în judecată pârâtele RBS BANK (ROMANIA) SA, U. C. FINANCING IFN SA și COFAGE ROMANIA CMS solicitând anularea parțială a Contractului de credit bancar nr. 081014JS_1001/22.10.2008 încheiat între reclamant și ABN-AMRO devenita RBS Bank R. S.A., în ceea ce privește clauza în temeiul căreia pârâta R.B.S. Bank poate cesiona drepturile și obligațiile sale din contract - art. 18.6 din Contractul de creditare; anularea Contractului de cesiune creanța nr. 2013-_-BUO încheiat între pârâtele U. C. Financing IFN SA si C. R. CMS, reprezentant legal DDM Invest XX AG; obligarea pârâtei Colace R. CMS să comunice Contractul de cesiune nr._-BUO încheiat intre pârâta U. C. Financing IFN S.A. si C. R. CMS, reprezentant legal al DDM Invest XX AG.
În motivarea s-a arătat că, la data de 22.10.2008, reclamantul a încheiat cu ABN-AMRO transformat in RBS Bank (R.) S.A. un Contract de credit bancar nr. 081014JS 1001.
Până in anul 2013, reclamantul a achitat ratele conform graficului de rambursare, fiind nevoit să înceteze plățile din cauza unor probleme personale.
Urmare acestui fapt pârâta RBS Bank R. S.A (fosta ABN-AMRO), a încheiat, la data de 05.08.2013, un Contract de cesiune creanța cu parata U. C. Financing IFN S.A., care la rândul ei a cesionat creanța către DDM Invest XX AG, reprezentata legal prin C. R. CMS, în temeiul art. 18.6 din contractul de credit bancar.
Acest articol al convenției, care prevede cesiunea contractului de credit, este – în susținerea reclamantului - o clauză abuzivă.
Pârâta RBS Bank R. S.A (fosta ABN-AMRO, nu a făcut dovada că a negociat clauza respectivă, conform dispozițiilor art. 4. alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști si consumatori. Caracterul abuziv al ari. 18.6 din Contractul de credit bancar este relevat și de faptul ca RBS Bank nu a notificat declararea scadenței anticipate a creditului, in termen de 10 zile, conform art. 18.6 din Contractul de credit bancar, procedând doar la cesionarea creanței. Acest dezechilibru este evident, atâta timp cât cesionarea creanței s-a făcut către o societate nebancară, care nu este supusă normelor speciale din domeniul bancar, ci normelor generale, reclamantul nemaifiind la adăpostul legislației speciale a consumatorului.
Prin urmare, art. 18.6 din contractul de credit este o clauză abuzivă și, pe cale de consecință, sancțiunea este nulitatea acesteia.
Sub aspectul constatării nulității absolute a Contractului de cesiune nr._-BUO din 22.10.2008, încheiat între cele două pârâte, s-a învederat că: este încălcat caracterul intuitu personae al Contractului de credit; operațiunea cesiunii creanței bancare este o simulație care ascunde o operațiune ilicita; contractul de cesiune nu respecta condițiile de validitate ale art. 1179 NCC.
În drept, au fost invocate disp. Legii nr. 193/2000, art. 1179 NCC, art. 1270 NCC, art. 1317 NCC, art. 1566 NCC, art. 662 NCPC.
Prin sentința civilă nr. 303/26.01.2015, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a dispune astfel, prima instanță investită a reținut în esență că:
Potrivit art. 94 alin. 1 lit. j) coroborat cu art. 98 alin. 1 C. proc. civ., cererile evaluabile în bani al căror obiect are o valoare de până la 200.000 de lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, sunt de competența judecătoriei.
Așa cum rezultă din cererea precizatoare depusă de către, valoarea primului capăt de cerere este de 61.389 lei, reprezentând totalul sumei împrumutate conform contractului de credit bancar, iar valoarea capătului doi de cerere este de 39.138 de lei, rezultând din ultima înștiințare de plată din partea C. R. la data de 28.03.2014. În ceea ce privește capătul trei de cerere acesta are ca obiect obligație de a face neevaluabilă în bani.
Ambele capete de cerere formulate în cauză au fost apreciate de instanță ca fiind principale, iar valoarea pentru fiecare dintre ele este sub 200.000 lei.
Cum valoarea este inferioară pragului valoric stabilit prin dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. j) C. proc. civ., respectiv 200.000 de lei, judecătoria este competentă să soluționeze prezenta cauză în primă instanță, iar nu tribunalul.
În ceea ce privește capătul trei de cerere s-a reținut că acesta este de competența judecătoriei, potrivit art. 94 pct.1 lit.h din Codul de procedură civilă.
În privința competenței teritoriale, s-au avut în vedere prevederile art. 107 alin. 1 coroborat cu art.112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, și cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru fiecare dintre aceștia.
La această Judecătoria sector 2 București, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 5048/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria sector 2 București, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București.
S-a constatat ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența soluționării litigiului.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut în esență că:
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 2 din C.p.c., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, iar potrivit art. 123 alin. 1 Cod pr.civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, cererea accesorie fiind acea cerere a cărei soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.
Potrivit art. 95 pct. 1 din C.p.c., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Această acțiune are drept capăt de cerere principal constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 18.6 din Convenția de Credit nr.081014JS_1001/22.10.2008, iar drept capăt accesoriu constatarea nulității absolute a acestei clauze, situație față de care aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei.
Inserarea în contract a unei clauze abuzive constituie o faptă ilicită prin care se aduce atingere atât dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, existența acestor drepturi rezultând fără nici un dubiu din prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000, care definește caracterul abuziv, cât și interesului general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii, așa încât, acțiunea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor este totdeauna neevaluabilă în bani.
În primul rând se constată caracterul abuziv al clauzei, capăt de cerere totdeauna neevaluabil în bani, iar ulterior și ca o consecință, se constată nulitatea absolută a clauzei, capăt de cerere care este sau nu evaluabil în bani în funcție de caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al clauzei, acțiunea reclamantei conținând sub aspectul discutat cele două capete distincte de cerere, cum dealtfel acesta le-a și formulat.
Prin urmare, capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 18.6 din Convenția de Credit nr.081014JS_1001/22.10.2008, este un capăt de cerere neevaluabil în bani, iar constatarea nulității acestei clauze, care la fel este neevaluabil în bani, constituie un capăt accesoriu, depinzând de modul de soluționare al capătului referitor la caracterul abuziv.
Față de considerentele arătate, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.
Analizând conflictul de competență astfel ivit, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a solicitat instanței, în cadrul demersului judiciar întreprins în speță, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: 1) anularea parțială a contractului de credit pe care acesta l-a încheiat cu instituția bancară RBS Bank R. (fostă ABN AMRO Bank), respectiv în ce privește clauza referitoare la dreptul băncii de a cesiona obligațiile din contract ale reclamantului; 2) anularea contractului de cesiune de creanță încheiat între pârâtele U. C. Financing IFN SA și Corface R. CMS, în calitate de reprezentant al DDM Invest XX AG; 3) obligarea pârâtei Corface R. CMS de a comunica reclamantului contractul de cesiune menționat.
Curtea notează că elementul generator al conflictului negativ de competență dedus analizei l-a constituit calificarea deosebită pe care instanțele au dat-o capătului de cerere relativ la constatarea nulității clauzei înscrise în art. 18.6 din contractul de credit încheiat de reclamant cu pârâta RBS Bank R. (fostă ABN AMRO Bank), clauză în temeiul căreia unitatea bancară are posibilitatea de a cesiona drepturile și obligațiile din contract.
Petitul menționat al acțiunii promovate de reclamant este clar, în sensul că pretenția formulată în cadrul primului capăt de cerere a vizat desființarea parțială a unui act juridic, iar nu o simplă constatare relativ la caracterul abuziv al clauzei contractuale (din convenția de credit bancar) în privința căreia a înțeles să solicite aplicarea sancțiunii nulității.
Chiar dacă a fost invocat, drept cauză de nulitate a clauzei contractuale, caracterul abuziv al acesteia, nu există niciun temei spre a fi configurat un capăt de cerere de sine stătător cu acest obiect atâta vreme cât obiectul cererii de chemare în judecată este clar exprimat, iar demersul judiciar are drept finalitate lipsirea de eficiență a acelei părți a convenției de împrumut care a permis unității bancare să transmită către un terț obligația de plată ce revenea reclamantului în temeiul respectivului contract (și, ca efect direct, întoarcerea în patrimoniul unității bancare a dreptului de creanță corelativ acestei obligații de plată).
Cum respectiva obligație de plată este în mod neechivoc una patrimonială, iar valoarea acesteia – de 61.389 lei - constituie o particularitate a acțiunii care interesează în stabilirea competenței instanței chemate să judece litigiul, Curtea apreciază că judecătoria este instanța care trebuie să soluționeze cauza, față de împrejurarea că obligația de plată menționată are un cuantum valoric ce se situează sub limita – de până în 200.000 lei – care, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j din N.C.pr.civ., atrage competența instanțelor de acest grad.
Pentru calificarea primului capăt al acțiunii este necesar a fi avută în vedere și împrejurarea că, prin finalitatea sa, acesta are caracteristicile unei acțiuni în realizarea dreptului, el tinzând la lipsirea de efecte a unei clauze pretins prejudiciabile pentru drepturile de care reclamantul trebuie să beneficieze în derularea convenției de credit în care a fost inserată.
În aceste condiții, ținând seama și de rigorile impuse de prevederile art. 35 din N.C.pr.civ. – conform căruia „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.” – invocarea caracterului abuziv al clauzei contractuale nu poate fi avută în vedere ca un capăt de cerere distinct, în privința căruia instanța să fi fost chemată a pronunța o soluție deosebită de aceea pe care trebuie să o dea cererii de constatare a nulității clauzei respective.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, precum și dispozițiile art. 135 din C.pr.civ., Curtea va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sector 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul S. P. N., CNP_, cu domiciliul ales la CA C. L., în București, ., sector 5 și pe pârâții T. R. BANK OF SCOTLAND PLC EDINBURG – SUCURSALA R. –CUI_, înregistrată sub nr.J 40/6565/22.05.2013, fostă RBS Bank (R.) SA, cu sediul ales la SCA N., D. Kingston Petersen, în București, ..1 A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park, U. C. FINANCING IFN SA, CUI_, înregistrată sub nr.J 40/_/2008, cu sediul în București, .-25, ., sector 1, C. R. CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, CUI RO8808053, înregistrată sub nr.J_, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.39, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2015.
PREȘEDINTE
G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
6 ex./_
Jud.S.2 – M.D.D.
TB-S.4 – C.F.P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 346/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 365/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
