Conflict de competenţă. Sentința nr. 63/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 63/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 3004/3/2015
DOSAR NR._
(645/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 63
Ședința din camera de consiliu de la 28.04.2015
Curtea constituită din:
P. - C. G.
GREFIER - N. C. I.
***** *****
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Judecătoria Sectorului 2 București și Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în cauza civilă privind pe reclamanții N. D. L. și N. M. și pe pârâtul M. București, prin Primar General, având ca obiect uzucapiune.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanții N. D. L. și N. M., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI, prin Primar General, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani pentru terenul în suprafață de 328 m.p., situat în București, ., sectorul 2, dobândirea dreptului de proprietate ca efect al accesiunii imobiliare asupra construcției - locuință și garaj - în suprafață construită la sol de 129 m.p., din care locuința ocupă suprafața de 101 m.p., iar garajul 28 m.p., fără cheltuieli de judecată.
La data de 20.11.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale.
Prin sentința civilă nr._/20.11.2014, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că potrivit art. 94 lit. j Cod procedură civilă judecătoria judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar potrivit art. 95 pct. 1 din Cod procedură civilă tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Având în vedere că instanța a înțeles să conteste valoarea imobilului reprezentat de teren și construcție, indicată de către reclamanți la suma de 20.000 lei pentru teren și de 25.000 lei pentru construcție, în raport de valorile care rezultă din grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare aflate la dispoziția Uniunii Naționale a Notarilor Publici, din care rezultă o valoare pentru teren din zona respectivă de 293.127,04 lei, adică peste valoarea pretinsă de reclamant, respectiv pentru cei 328 m.p. care formează obiectul capătului cererii de chemare în judecată referitor la uzucapiune, iar cu privire la construcție o valoare de 228.951,88 lei, a constatat că aparține tribunalului competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.
Cauza a fost înregistrată la data de 30.01.2015 pe rolul Tribunalului București - Secția III-a Civilă sub nr._ .
La data de 31.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale.
Prin sentința civilă nr. 444/31.03.2015, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis cauza Curții de Apel București în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că prin petit reclamanții au formulat o acțiune în constatarea uzucapiunii și respectiv a accesiunii imobiliare asupra construcției, pentru imobilul situat în București, . sector 2.
Prin urmare, reclamanții au învestit instanța cu două capete de cerere, ambele evaluabile în bani, pe care, în temeiul dispozițiilor art. 194 alin. 1 lit. c, le-au evaluat la suma de 20.000 lei primul și la suma de 25.000 lei al doilea.
Potrivit dispozițiilor art. 99 Cod procedură civilă, în cazul mai multor capete de cerere, competența se stabilește în raport de valoarea sau, după caz, de natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte, iar potrivit art. 104 Cod procedură civilă în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale și numai în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, valoarea de impunere stabilită de organul fiscal este de 8.776,8 lei, iar părțile din cauză nu au contestat această valoare.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 106 Cod procedură civilă, instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Cauza a fost înregistrată la data de 21.04.2015 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Examinând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă tribunalele judecă în primă instanță toate cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. Rezultă că tribunalul este instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, ceea ce înseamnă că, ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești de a rezolva în primă instanță o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanță de tribunal. De asemenea, art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă stabilește competența judecătoriilor de a judeca în primă instanță și cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv.
Identificând corect aceste reguli de drept, cele două instanțe au pronunțat soluții diferite pentru că au pornit de la premise diferite în ceea ce privește valoarea efectivă a imobilului (teren și construcție) ce formează obiectul litigiului.
Astfel, judecătoria a luat în considerare valoarea care rezultă din grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare aflate la dispoziția Uniunii Naționale a Notarilor Publici.
Pe de altă parte, tribunalul a ținut seama de evaluarea obiectului cererii făcută de reclamanți în îndeplinirea obligației prevăzute de art. 194 lit. c Cod procedură civilă, necontestată de partea adversă, precum și de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale.
Curtea are în vedere faptul că, potrivit art. 104 Cod procedură civilă: „(1) În cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale. (2) În cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispozițiile art. 98”.
Totodată, conform art. 98 Cod procedură civilă: „(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (3) În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți”.
Sub un prim aspect, făcând aplicarea în speță a acestor dispoziții legale, Curtea constată că, așa cum rezultă din „Lista bunuri rol unic_ V. G.” întocmită de Direcția Venituri Buget Local Sector 2, numai construcția situată în București, ., sector 2, are stabilită o valoare de impunere, de 8.776,80 lei, nu și terenul situat la aceeași adresă. Prin urmare, pentru construcție sunt incidente prevederile art. 104 alin. 1 Cod procedură civilă, iar pentru teren cele ale art. 98 Cod procedură civilă.
Subsecvent, se pune problema dacă partea adversă este singura în măsură să conteste valoarea arătată de reclamant sau dacă o asemenea abilitare are și instanța de judecată.
În primul rând, textul de lege (art. 98 alin. 3 Cod procedură civilă) nu face nicio distincție, astfel încât potrivit regulii corespunzătoare de interpretare logică contestarea poate fi făcută atât de părți, cât și de către instanță din oficiu.
Soluția se impune și în considerarea faptului că necompetența după materie este de ordine publică, astfel că, aplicând mutatis mutandis raționamentul Curții Constituționale din decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, prin conferirea unei asemenea marje largi de apreciere reclamantului (evaluarea nesupusă unei minime cenzuri a instanței, în cazul cererilor având ca obiect dreptul de proprietate), legea nu ar face altceva decât să creeze premisa normativă necesară pentru ca acesta să se substituie chiar legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional prevăzut de art. 126 alin. 2 din Constituție potrivit căruia legiuitorului îi revine sarcina stabilirii în concret a instanței competente.
De asemenea, această posibilitate se poate deduce și din art. 131 Cod procedură civilă, potrivit căruia instanța are obligația de a-și verifica din oficiu competența, scop în care, dacă socotește că sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, va pune în discuția părților această chestiune și va acorda un singur termen de judecată.
Cât privește modalitatea concretă de stabilire a valorii imobilului, ce exclude efectuarea unei expertize, în mod corect judecătoria a avut în vedere, prin asemănare (acestea privind situația în care valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, iar nu pe cea în care respectiva valoare nu există, precum și evaluarea în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru) dispozițiile art. 31 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, ce se referă la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare, reținând astfel că valoarea terenului este de 293.127,04 lei.
În fine, Curtea mai reține că cererea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului ca efect al uzucapiunii și cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției ca efect al accesiunii au cauze parțial diferite, dar aflate într-o strânsă legătură, astfel că sunt incidente prevederile art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. 4 Cod procedură civilă, Curtea urmează să pronunțe un regulator de competență prin care să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții N. D. L. – CNP_ și N. M. – CNP_, ambii cu domiciliul în București, ., sector 2, și pe pârâtul M. BUCUREȘTI, prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. G. N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex. 5/04.06.2015
| ← Poprire asigurătorie. Decizia nr. 179/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 202/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
