Conflict de competenţă. Sentința nr. 99/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 99/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 708/93/2015
Dosar nr._
(972/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 99 F
Ședința din camera de consiliu de la 30.06.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria B. și Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în cauza civilă privind pe reclamantul I. G., în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, C. L. DRAGOMIREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR și I. D..
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra conflictului negativ de competență de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul I. G. a solicitat să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate nr._/19.04.2013.
Prin sentința civilă nr. 1298/04.03.2015, a fost admisă excepția de necompetență materială a judecătoriei, dispunându-se declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 18/1991 și art. III din Legea nr. 169/1997 care reglementează cauzele de nulitate absolută titlu de proprietate emis urmare a parcurgerii procedurii speciale prevăzute de legile fondului funciar.
Soluționarea acțiunii în constatare se realizează cu respectarea dispozițiilor procedurale speciale prevăzute de Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, aplicându-se în completarea dispozițiile dreptului comun, nefiind prevăzute norme de competență distincte.
Codul de procedură civilă de la 1865 reglementa, la art. 2 pct. 1 lit. b, faptul că nu intră în competența tribunalului „cererile în materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar”.
Singura normă de competență prevăzută în legile speciale în materia fondului funciar este cea de la art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 care stabilește că, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare. Competența instanței este stabilită prin trimitere la acest articol și în cazul plângerii împotriva refuzului comisiei locale de înmânare a titlului de proprietate sau de punere efectivă în posesie, după cum prevede art. 64 din Legea nr. 18/1991.
De la . Codului de procedură civilă nou, respectiv la data de 15 februarie 2013, judecătoriei îi revin spre soluționare numai cererile expres prevăzute de lege, în vreme ce tribunalul a devenit instanță de drept comun, art. 95 statuând că tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altei instanțe.
Întrucât în noua reglementare cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor întemeiate pe art. 53 și 64 din Legea nr. 18/1991, nu mai sunt date de legiuitor în competența expresă a unei instanțe, iar instanța de drept comun este tribunalul, concluzia este că acestea trebuie judecate în primă instanță de tribunal.
Față de aceste considerente, s-a reținut că este întemeiată excepția de necompetență materială a judecătoriei, și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Urmare a declinării de competență astfel dispuse, cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului Ilfov.
Prin sentința civilă nr. 1571/02.06.2015 pronunțată de Tribunalul Ilfov, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței soluționării pricinii în favoarea Judecătoriei Ilfov.
S-a constata ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut în esență că:
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței instanței, este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
S-a reținut că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizata, a constatat că reclamanții au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se constate nulitatea parțială a Titlului de proprietate nr._/19.04.2013, în sensul ca la rubrica defunct să fie trecută I. E., fiica lui M. I., iar la rubrica cetățean titular al dreptului de proprietate alături de I. D. să fie trecut și I. G..
Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Astfel, sub aspectul patrimonial al cererii deduse judecății, tribunalul a constatat că aceasta are un asemenea caracter, dat fiind faptul că dreptul subiectiv ce intră în conținutul raportului juridic litigios poate fi exprimat valoric.
A susține că acțiunea în desființarea unui act juridic producător de consecințe patrimoniale nu are caracter evaluabil în bani înseamnă a ignora natura însăși a dreptului pe care se fundamentează acțiunea, drept care este personal și cu conținut economic. Or, dreptul subiectiv litigios este însuși dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 4.700 mp.
Având în vedere obiectul cererii, caracterul evaluabil al acestuia, precum și valoarea astfel cum a fost indicată de reclamant, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. k C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
Pentru aceste motive, având în vedere norma legala imperativa menționata care reglementează un caz de competență materiala de la care nu sunt permise derogări, văzând și dispozițiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat întemeiata excepția invocata, motiv pentru care a admis-o și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. 3 Cod procedura civila, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B..
În temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care a suspendat din oficiu judecata cauzei și, în condițiile art. 135 alin. 1 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 17.06.2015 în vedere pronunțării unui regulator de competență.
Analizând conflictul de competență astfel ivit, în raport de actele și lucrările dosarului, și de prevederile art. 94-95 din N.C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
La data de 30.07.2014, la Judecătoria B. a fost înregistrată cererea reclamantului de a se pronunța o hotărâre prin care sa se constate nulitatea absoluta parțială a Titlului de proprietate nr._/19.04.2013 (act juridic emis în temeiul prevederilor Legii 18/1991 privind fondul funciar), în sensul ca la rubrica „defunct” să se menționeze numele I. E., iar la rubrica „titular al dreptului de proprietate” să fie menționat și reclamantul, alături de numele pârâtului I. D., în baza art. 563 Cod civil.
În materia fondului funciar sunt prevăzute norme care reglementează competența instanțelor în funcție de obiectul cauzei, cu specific în această materie.
Astfel, potrivit art. 53 din Legea 18/1991 legea fondului funciar: „(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
De asemenea, potrivit art. 54 din același act normativ: „(1) Dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III. (2) Dispozițiile art. 53 alin. (2) rămân aplicabile”.
Prin art. 55 din Legea 18/1991 s-a prevăzut că: „(1) Poate face obiectul plângerii modificarea sau anularea propriei hotărâri de către comisie. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care comisia județeană a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile”.
Totodată, potrivit art. 56 din Legea nr.18/1991: „Plângerea prevăzută la art. 53 poate fi îndreptată și împotriva măsurilor de punere în aplicare a art. 37, cu privire la stabilirea dreptului de a primi acțiuni în unitățile agricole de stat, reorganizate în societăți comerciale conform Legii nr.15/1990, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile”.
În completare, legea specială în materia fondului funciar dispune, prin art. 58 în sensul că: „Instanța soluționează cauza potrivit regulilor prevăzute în codul de procedură civilă și în Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa”.
De asemenea, în Legea nr.18/1991, se regăsesc dispoziții referitoare la competență, cum sunt și cele înscrise în art. 63: „În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol”, respectiv în art. 64: „(1)În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. (2) Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea plății de penalități în condițiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă. (3) Dispozițiile art. 53 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”.
Dispoziții referitoare la competență în materia fondului funciar se regăsesc și în art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, potrivit cu care: „Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun”.
Prin raportare la prevederile legale enunțate, Curtea constată că obiectul litigiului pendinte nu se înscrie în dispozițiile speciale ale vreunui act normativ în materie funciară spre a atrage competența unei anume instanțe. Ca atare, pentru determinarea instanței competente material să soluționeze pricina în fond, este necesar a fi avute în vedere reglementările procedurale de drept comun.
Conform art. 94 lit. a - i din Noul Cod de procedură civilă, judecătoria judecă cererile care îi sunt expres încredințate spre competentă soluționare, iar potrivit art. 94 lit. j sunt de competența judecătoriei: „orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”.
Prin art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă, legiuitorul atribuie tribunalului spre soluționare, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Astfel, ori de câte ori legiuitorul nu prevede o anume instanță competentă spre a soluționa o cerere cu un obiect individualizat în mod concret, aceasta va fi judecată în primă instanță de către tribunal sau de judecătorie, în funcție de valoare.
În ce privește caracteristica prezentului litigiu de a avea obiect patrimonial sau nepatrimonial, Curtea reține considerentele deciziei în interesul legii nr.32/2008 în care se arată că „dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară”.
Or, obiectul pricinii de față are valoare patrimonială, având în vedere că prin aceasta se invocă valorificarea dreptului de proprietate, care este un drept real patrimonial.
Așa fiind, față de obiectul pricinii reprezentat de anularea unui act juridic relativ la dreptul de proprietate (cu valoare patrimonială), având în vedere valoarea astfel cum a fost indicată de reclamanți (filele 11-12 din dosarul tribunalului) ca fiind sub 200.000 lei, Curtea apreciază că pricina este de competența judecătoriei, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j.
În consecință, în raport de considerentele expuse, în baza art. 135 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I. G., cu domiciliul procesual ales în București, ., nr. 2, ., ., sector 6 și pe pârâții C. JUDETEANA ILFOV PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în București, ., sector 3, I. D., cu domiciliu în . Deal, ., jud. Ilfov și C. LOCALA DRAGOMIREȘTI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, cu sediul în Dragomirești, nr. 3, jud. Ilfov în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2015.
PREȘEDINTE
G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
7 ex./
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 343/2015. Curtea de Apel... | Partide politice. Decizia nr. 357/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
