Acţiune în constatare. Decizia nr. 652/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 652/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 37001/299/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.652 R
Ședința publică din data de 04.06.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA REVOLUȚIONARĂ CLUB TELEVIZIUNE 22 împotriva deciziei civile nr.1080A/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă RA APPS cauza având, ca obiect, „acțiune în constatare; obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă Asociația Revoluționară Club Televiziune 22 prin avocat M. M., cu împuternicire avocațială la fila 35 și intimata pârâtă RA APPS prin consilier juridic Iurascu E., cu delegație la fila 40.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei reclamante depune la dosar copia încheierii din ședința de cameră de consiliu din data de 10.09.2014 a Judecătoriei sectorului 1 București, care lămurește dispozitivul sentinței civile nr.1426/2006, comunicând un exemplar și părții adverse.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante Asociația Revoluționară Club Televiziune 22 solicită admiterea recursului, apreciind că prin hotărârile pronunțate în cauză s-a încălcat legea, având în vedere că nici instanța de fond și nici cea de apel nu s-au pronunțat în legătură cu obiectivele acestui dosar.
Astfel, arată că prin acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat să se constate dacă imobilul ce formează obiectul dosarului este același cu cel primit la momentul intrării în posesie prin H.G. nr.368/29.03.1991, imobil care a fost și este folosit de către Asociație cu suprafețele măsurate și puse la dispoziție la momentul respectiv. Mai arată că potrivit art.3 alin.5 din Legea nr.341/2004, sediile asociaților, cluburilor, fundațiilor și oricăror alte forme de organizare ale revoluționarilor trec în proprietatea acestora în condițiile în care a existat un contract de închiriere anterior cu statul, a existat o proprietate de stat, iar această situație a fost rezolvată în sensul că față de faptul că era necesar un sediu pentru Asociație, Guvernul României a hotărât ca imobilul din ..113 să treacă în folosința reclamantei. Precizează că trecerea s-a făcut nu direct de la guvern la asociație, ci de la Primăria Municipiului București, care a fost primul administrator al imobilului, în baza dispoziției primită de la guvern. Mai arată că cu această ocazie s-a făcut măsurătoarea construcției, rezultând 218 mp suprafață locativă, cu privire la care s-a încheiat primul contract de locațiune cu Primăria Municipiului București, iar după ce imobilul a trecut din administrarea primăriei în administrarea RA APPS, s-au încheiat mai multe contracte succesive, ultimul fiind încheiat la data de 24.05.2001, din care a rezultat că rămâne în continuare în folosința Asociației imobilul cu suprafața de 218 mp. Apreciază că suprafața rezultată din măsurători nu are influență asupra imobilului în sine, întrucât ceea ce s-a dat în folosința Asociației este ce s-a menționat în H.G. nr.368/29.03.1991, care s-a completat prin Legea nr.341/2004.
Apărătorul recurentei mai arată că la momentul pronunțării hotărârii de către Judecătoria sectorului 1 București intimata nu a făcut opoziție la punerea în executare, în condițiile în care imobilul avea această suprafață locativă de 218 mp, 246 mp suprafață construită și 290,13 mp suprafață utilă. Prin urmare, a rămas a fi plătit în continuare pentru suprafața locativă, deoarece aceasta făcea obiectul contractului de închiriere. Mai precizează că ulterior, existând un diferent între RA APPS și o persoană, intimata a refuzat să mai pună în execuție hotărârea, pentru motivul că nu era în discuție doar suprafața locativă de 218mp, ci și 246 mp suprafață construită și 290,13 mp suprafață utilă, acesta fiind motivul pentru care reclamanta a solicitat instanței de judecată să constate că imobilul care este sediul Asociației este cel trecut în contractul de închiriere și nu are importanță suprafața.
Pe de altă parte, apărătorul recurentei arată că imobilul a fost preluat cu această mențiune, ca sediu al asociației, trecut în proprietatea sa prin Legea nr.341/2004, astfel încât nu are relevanță că sunt mai multe suprafețe menționate în diferite forme de măsurătoare, în realitate neavând nicio importanță în ceea ce privește imobilul dat în folosință Asociației ca sediu. Mai arată că instanțele nu au soluționat acest capăt de cerere, respectiv dacă este vorba despre unul și același imobil, motiv pentru care apreciază că se impune anularea celor două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză. Menționează că Asociația a ocupat tot imobilul, deoarece el a fost dat prin H.G. nr.368/1991, astfel încât nu era necesar să se facă o verificare sub acest aspect, astfel cum susține instanța de fond. Totodată, în ce privește necesitatea efectuării unei expertize tehnice, arată că la dosar a fost depus un raport de expertiză, care însă nu a fost avută în vedere de către cele două instanțe.
Apărătorul recurentei reclamante arată că această chestiune a suprafeței imobilului și a dreptului recurentei a fost rezolvată prin hotărârea 525/21.03.2013 a Curții de Apel București, prin care s-a constatat că dreptul recurentei este de necontestat, având în vedere că imobilul a trecut prin efectul Legii nr.341/2004 în proprietatea reclamantei. Precizează că intimata a refuzat să încheie un protocol de predare-primire, motiv pentru care recurenta reclamantă nu putut înscrie imobilul la cartea funciară și la taxe și impozite. Solicită obligarea intimatei să încheie acest proces-verbal de predare-primire a imobilului.
Pentru aceste motive, apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar, în copie.
Reprezentantul intimatei pârâte RA APPS solicită anularea recursului, apreciind că recurenta nu aduce nicio critică de nelegalitate a hotărârii recurate. În subsidiar solicită respingerea ca nefondat a recursului, întrucât RA APPS a fost dispusă, încă din anul 2006, să predea acest imobil, iar neexecutarea prevederilor sentinței civile se datorează culpei exclusive a recurentei și încercărilor sale de a obține mai mult decât prevede legea și decât obligă titlul executoriu. În acest sens, arată că recurenta a refuzat în mod repetat să preia imobilul fiind nemulțumită de suprafața de 218 mp menționată în contractul de închiriere și în titlul executoriu. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.09.2011 pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub nr._, reclamanta Asociația Revoluționară Club Televiziune 22 a chemat în judecată pârâta R., solicitând instanței pe calea acțiunii în constatare, să constate că imobilul din .. 113, sediul reclamantei, cu suprafața locativa de 218 m.p. are suprafața construita de 246 m.p. și suprafața utilă de 290,13 m.p. și să dispună obligarea pârâtei sa întocmească protocolul de predare către reclamantă, cu aceste mențiuni privitoare la suprafețele respective.
Prin sentința civilă nr._/05.07.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în Dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulata de reclamanta Asociația Revoluționară Club Televiziune 22, în contradictoriu cu pârâta R.AA.P.P.S, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 23 septembrie 1991, intre Primăria Municipiului Bucuresti și Clubul TV 22 K4 a intervenit contractul de închiriere pentru suprafețe locative cu alta destinație decât aceea de locuință, pentru o suprafața de 218 m.p. – suprafață locativă închiriată folosită în exclusivitate și 17.000 m.p. - curtea aferentă clădirii.
Ulterior trecerii imobilului din administrarea Primăriei Municipiului Bucuresti în administrarea RA APPS, a fost încheiat contractul de locațiune nr. 1392/25.11.1999, intre R. și Asociația Revoluționara Club Televiziune 22, obiectul contractului fiind folosința temporară de către locatar a spațiului situat în .. 113, cu o suprafața locativă de 218 m.p., din care spațiu în încăperi folosit în exclusivitate - 218 m.p., respectiv etajul P.M., camerele 1-11.
La data de 31.07.2001, între RA APPS și Asociația Revoluționara Club Televiziune 22, a intervenit un nou contract de locațiune nr. 425, având ca obiect folosința temporară de către locatar a spațiului situat în .. 113 cu suprafața locativă de 218 m.p..
Din adresa nr._ din 11.12.2003 emisă de APPS rezultă că acest din urmă contract a fost prelungit pe o perioada de 1 an, pentru spațiul în suprafață exclusivă totală de 218 m.p., situat în imobilul menționat, fiind încheiat Actul adițional nr. 1172/20.11.2003 la contractul de locațiune și prestări servicii nr. 425/31.07.2001 cu valabilitate până la data de 29.11.2004.
Prin Sentința civilă nr. 1426 pronunțată la data de 25.01.2006, în Dosarul nr._/299/2005, Judecătoria Sectorului 1 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta sa se conformeze dispozițiilor art. 3 pct. 5 din Legea nr. 341/2004 și art. 9 alin. 2 din H.G. nr. 1412/2004 în ceea ce privește contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/2003 anexă la acest contract, dispozitivul acestei sentințe fiind lămurit prin încheierea de ședința din data de 30.04.2010, în sensul ca pârâta a fost obligată să întocmească protocolul de predare-primire pentru spațiul situat în Bucuresti, .. 113, sector 1, în suprafața de 218 m.p., înscris în contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/2003 anexa la contract, ca urmare a trecerii, fără plată, în patrimoniului reclamantei, a spațiului menționat.
Pârâta a efectuat demersuri în vederea executării Sentinței civile nr. 1426 pronunțată la data de 25.01.2006 de Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, pentru predarea suprafeței de 218 m.p. din imobilul situat în .. 113, Sector 1, însă reclamanta a refuzat semnarea procesului verbal de predare-primire pentru această suprafață, apreciind că imobilul trebuie sa îi fie predat în întregime.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta solicită instanței să constate că imobilul situat în .. 113, Sector 1, are suprafețele de 246 m.p.- suprafață construita și 290,13 m.p.- suprafață utilă, ambele corespunzând suprafeței de 218 m.p. menționate în contractul de închiriere a imobilului în exclusivitate și obligarea pârâtei să încheie protocolul de trecere a acestuia în patrimoniul său și cu menționarea dimensiunilor, astfel cum rezultă din măsurătorile cadastrale.
In ce privește cererea prin care reclamanta solicită, pe calea acțiunii în constatare, să constate că imobilul din .. 113, Sectorul 1, sediul reclamantei, cu suprafața locativă de 218 m.p. are suprafața construită de 246 m.p. și suprafața utilă de 290,13 m.p., prima instanță a reținut că potrivit art. 111 C.pr.civ. „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.
Prima instanța a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele restrictive impuse de art.111 C.pr.civ., pentru următoarele considerente:
Acțiunea în constatare, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură contencioasă, care prezintă anumite particularități față de acțiunile în realizarea dreptului, care reprezintă regula. Astfel, cererile de acest fel au în vedere constatarea existenței sau neexistenței unui drept, iar din obiectivul limitat al reclamantului rezultă și particularitatea că hotărârile pronunțate în acțiunile în constatare nu constituie titluri executorii și nu pot fi puse în executate silită. În plus, aceste acțiuni au caracter subsidiar, această cale nefiind deschisă reclamantului dacă acesta poate cere realizarea dreptului.
Astfel, prima instanță a constat că prima condiție de admisibilitate nu este îndeplinită. Prin cererea sa, reclamanta a solicitat să se constate că imobilul din .. 113, sectorul 1, sediul reclamantei, cu suprafața locativa de 218 m.p., are suprafața construita de 246 m.p. și suprafața utilă de 290,13 m.p., cerere care reprezintă exclusiv constatarea unei situații de fapt, reclamanta nesolicitând expres niciun drept pe care instanța să-l stabilească în contradictoriu cu pârâta.
Dispozițiile art. 111 C.pr.civilă derogă de la dreptul comun în materie, care prin art. 109 consacră cererea în realizare și consfințește subsidiaritatea acțiunii în constatare față de cea în realizare.
Din modul de formulare a acțiunii deduse judecății, rezultă cu evidență că scopul urmărit de reclamantă este acela de a-și constitui un titlu care să ateste existența unui drept în favoarea sa, în legătură cu imobilul acordat în proprietate, în temeiul Legii nr. 341/2004, însă o asemenea pretenție nu poate fi valorificată decât printr-o acțiune în realizare, de constrângere a pârâtei la predarea suprafețelor menționate de reclamantă, acțiune prin care să fie clarificate inadvertențele existente intre înscrisurile care au stat la baza dobândirii dreptului de proprietate, caracter hotărâtor în acest sens, în vederea stabilirii unei corecte situații de fapt, având administrarea unei probe științifice, efectuarea unui raport de expertiza de specialitate, care sa conchidă asupra compartimentării imobilului, în funcție de contractele deținute de părți, schitele –anexa aferente și fișei locative.
Prin urmare, instanța a reținut ca reclamanta nu are la indemnă o acțiune în constatare, în ce privește primul capăt de cerere, motiv pentru care a apreciat că această solicitare nu este întemeiată.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei să încheie protocolul de trecere a imobilului din .. 113, Sectorul 1, cu menționarea dimensiunilor rezultate din măsurătorile cadastrale, instanța a reținut că prin contractul de închiriere încheiat la data de 23.09.1991, Primăria Municipiului Bucuresti a închiriat Asociației Club TV 22 o suprafața locativa de 218 m.p. și 17.000 m.p. teren aferent clădirii închiriate. Prin contractul de locațiune nr. 425 din 31.07.2001, RA APPS a închiriat Asociației Revoluționare Club TV 22 doar suprafața locativă de 218 m.p., contractul fiind prelungit prin acte adiționale.
Contrar susținerilor reclamantei, prin H.G. nr. 368/1991 nu i s-a atribuit acesteia în exclusivitate ca sediu imobilul situat în .. 113, Sectorul 1, ci prin acest act normativ s-a hotărât trecerea imobilului menționat din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în administrarea Primăriei Municipiului Bucuresti.
Instanța a reținut că de la data de 23.09.1991 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004 reclamanta a deținut suprafața locativă de 218 m.p. din imobilul situat în .. 113, Sectorul 1, imobilul făcând parte din domeniul privat al statului aflat în administrarea Primăriei Municipiului Bucuresti, respectiv RA APPS.
Potrivit art. 3 alin. 5 din Legea nr. 341/2004, Sediile asociațiilor, ligilor, organizațiilor, cluburilor și fundațiilor revoluționarilor constituite până la data de 31 decembrie 1990, aflate în proprietatea statului și pentru care există un contract de închiriere la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor trece, fără plată, în patrimoniul acestora, iar sediile asociațiilor, ligilor, organizațiilor, cluburilor și fundațiilor revoluționarilor constituite după aceasta dată, până la data de 31 decembrie 1992, precum și sediile federațiilor și uniunilor naționale de revoluționari constituite până la 31 decembrie 2003, vor avea același regim juridic prevăzut pentru sediile partidelor politice.
Conform art. 9 alin. 1 și 2 din H.G. nr. 1412/2004, (1) în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, trecerea în patrimoniul asociațiilor, ligilor, organizațiilor, cluburilor și fundațiilor revoluționarilor, constituite până la data de 31 decembrie 1990, a spatiilor, proprietate a statului, pe care acestea le dețin cu destinația de sediu și pentru care există un contract de închiriere la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, se face, la cererea acestora, fără plata, pe baza de protocoale de predare-preluare încheiate, în termen de 30 de zile de la depunerea solicitării, cu titularii dreptului de administrare asupra imobilelor respective.
(2) Protocoalele de predare-preluare vor fi încheiate pentru bunurile imobile, construcții și terenuri aferente, așa cum acestea sunt înscrise în contractul de închiriere sau în fișa de calcul a spațiilor locative.
Prin Sentința civila nr. 1426 pronunțată la data de 25.01.2006 în Dosarul nr._/299/2005, Judecătoria Sectorului 1 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta sa se conformeze dispozițiilor art. 3 pct. 5 din Legea nr. 341/2004 și art. 9 alin. 2 din H.G. nr. 1412/2004 în ceea ce privește contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/2003 anexa la acest contract, dispozitivul acestei sentințe fiind lămurit prin încheierea de ședința din data de 30.04.2010, în sensul ca pârâta a fost obligată să întocmească protocolul de predare-primire pentru spațiul situat în Bucuresti, .. 113, sector 1, în suprafață de 218 m.p., înscris în contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/2003 anexa la contract, ca urmare a trecerii, fără plată, în patrimoniului reclamantei, a spațiului menționat.
Chiar dacă inițial autoritățile competente au intenționat sa atribuie pe baza de contract de închiriere, ca sediu, întreg imobilul situat în Bucuresti, .. 113, sector 1, având în vedere că intre părțile litigante RA APPS în calitate de locator și Asociația Revoluționara Club Televiziune 22 în calitate de locatar a intervenit contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/ 2003 anexa la contract, pentru folosința temporara de către locatar a suprafeței locative de 218 m.p., contract valabil încheiat la data intrării în vigoare a Legii nr. 341/2004, instanța a reținut ca dispozițiile acestei legi sunt incidente pentru bunurile imobile, construcții și terenuri aferente, așa cum acestea sunt înscrise în contractul de închiriere sau în fișa de calcul a spatiilor locative. Încheierea contractelor este guvernată de principiul libertății contractuale, principiu cenzurat de dispozițiile art. 5 din Codul civil, text care impune respectarea normelor de ordine publică de la care nu se poate deroga. La încheierea unui contract se cer de asemenea îndeplinite condițiile generale statuate de art. 948 C.civ.
Mai mult, având în vedere că Sentința civila nr. 1426 pronunțata la data de 25.01.2006 irevocabila, se referă la suprafața de 218 m.p., instanța a apreciat ca pârâta nu poate fi obligată să emită un protocol de predare-primire pentru o suprafața mai mare decât cea prevăzuta în titlul executoriu și în contractul de închiriere menționat, respectiv pentru întreg imobilul în discuție.
Nu în ultimul rând, prima instanță a reținut, față de dispozițiile Sentinței civile irevocabile nr. 1426 pronunțata la data de 25.01.2006, că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civil și art. 166 C.pr.civilă) și aceea de prezumție, mijloc de proba de natura sa demonstreze ceva în legătura cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuala (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa oprească a doua judecata), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzuta de art. 1201 C.civil (obiect, părți, cauza), nu tot astfel se întâmpla atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Astfel, unul dintre efectele lucrului judecat este acela că hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Așadar, părțile nu mai pot repune în discuție dreptul care a făcut obiectul dosarului nr._/299/2005, hotărârea prin care pârâta a fost obligată sa întocmească protocolul de predare-primire pentru spațiul situat în Bucuresti, .. 113,Sector 1, în suprafață de 218 m.p., înscris în contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/2003 anexa la contract, ca urmare a trecerii, fără plată, în patrimoniului reclamantei, a spațiului menționat, bucurându-se de incontestabilitate.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârii judecătorești.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta Asociația Club Televiziune 22, iar prin decizia nr. 1080 A din 29.10.2013, Tribunalul București Secția a V-a Civilă, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat, pe de o parte, să se constate că imobilul din ..113, sediul Asociației Revoluționară Club TV 22, are suprafața construită de 246 m.p. și suprafața utilă de 290, 13 m.p., iar pe de altă parte să se dispună obligarea pârâtei la întocmirea protocolului de predare a imobilului, cu menționarea în protocol a celor două suprafețe, respectiv a suprafeței utile și a suprafeței construite.
Prin sentința atacată cu apel, prima instanță a respins cererea astfel formulată, reținând pe primul capăt de cerere că, în raport de dispozițiile art.111 C.pr.civ., reclamanta nu are deschisă calea unei acțiuni în constatare ce poate viza doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar nu a unei situații de fapt, iar pe cel de al doilea capăt de cerere puterea de lucru judecat în raport de considerentele Sentinței civile nr.1426/25.01.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 în dosar nr._/299/2005, astfel cum a fost lămurită prin încheierea de la 30.04.2010 pronunțată în același dosar, și văzând în acest sens dispozițiile art.1200 pct.4 și ale art.1202 alin.2 C.civ.
Or, prin motivele de apel formulate se ignoră considerentele reale pentru care prima instanță a respins cererea.
Astfel, o primă critică a vizat faptul că în mod greșit prima instanță a concluzionat în sensul că imobilul a fost atribuit Primăriei Municipiului București, iar nu Asociației reclamante.
Susținerea apelantei este inexactă, având în vedere că, expunând pe larg situația de fapt și de drept rezultată din probele administrate, prima instanță a reținut în mod corect că imobilul în litigiu nu a fost atribuit Asociației reclamante prin HG 368/1991 (act normativ prin care s-a dispus trecerea imobilului din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în administrarea Primăriei municipiului București, iar nu trecerea în patrimoniul Asociației reclamante) așa cum a susținut aceasta în cererea introductivă.
În continuare, prima instanță a arătat, însă, că imobilul, trecut inițial în administrarea PMB, a fost trecut ulterior în administrarea RA APPS și a reținut succesiunea contractelor de închiriere intervenite între Asociația reclamantă și PMB, iar ulterior între Asociația reclamantă și RA APPS, precum și faptul că, prin Sentința civilă nr.1426/25.01.2006 pronunțată în Dosar nr._/299/2005, pârâta RA APPS a fost obligată să se conformeze dispozițiilor art.3 pct.5 din Legea nr.341/2004 și disp.art.9 alin.2 din HG nr.1412/2004.
Tot astfel, apelanta afirmă că prima instanță, pe de o parte, a ignorat înscrisurile depuse la dosar (înscrisuri ce dovedesc faptul că imobilul a fost atribuit Asociației), iar pe de altă parte a reținut în mod greșit că, în perioada 23.09.2001- până la . Legii nr.341/2004, imobilul s-a aflat în administrarea PMB, în condițiile în care, din probele administrate, a rezultat că imobilul trecuse în administrarea RA APPS.
Și de această dată susținerile apelantei sun inexacte, prima instanță a reținut în mod corect, așa cum deja s-a arătat, situația juridică a imobilului, respectiv trecerea acestuia mai întâi în administrarea PMB și apoi în administrarea RA APPS, precum și faptul încheierii de către Asociația reclamantă a contractelor de închiriere cu PMB și ulterior cu RA APPS.
În ce privește examinarea și valorificarea probatoriului administrat sub aspectul întinderii dreptului Asociației reclamante de a-i fi trecut imobilul, fără plată, în patrimoniu, Tribunalul a constatat că apelanta omite faptul că prima instanță, reținând, pe de o parte inadmisibilitatea unei acțiuni în constatarea unei situații de fapt, iar pe de altă parte puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr.1426/25.01.2006, prin care pârâta a fost obligată să întocmească protocolul de predare primire a imobilului în suprafață de 218 mp, a constatat că nu se poate pronunța o altă hotărâre care să o contrazică pe cea dintâi, și aceasta chiar dacă s-ar fi făcut dovada că pârâta a recunoscut, într-o altă cauză, dreptul reclamantei la trecerea în proprietatea sa a întregului imobil, iar nu numai a „suprafeței locative de 218 m.p.”
Prima instanță a reținut, așadar, autoritatea de lucru judecat ca mijloc de probă, respectiv prezumție legală, absolută și irefragabilă reglementată de dispozițiile art.1200 pct.4 și art.1202 alin.2 C.civ., în sensul că aspectele dezlegate prin Sentința civilă nr.1426/25.01.2006 nu mai pot fi puse în discuție, iar nu autoritatea de lucru judecat, în sensul de excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută, astfel cum este reglementată de art.166 C.pr.civ., drept pentru care nu era necesară punerea în discuție a excepției autorității de lucru judecat și pronunțarea instanței asupra acestei excepții.
Este evident că termenii „suprafață locativă” ( în speță spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, semnifică spațiul destinat desfășurării activității), „suprafață utilă” (întotdeauna mai mică, iar nu mai mare decât suprafața construită, și este suprafața desfășurată a tuturor suprafețelor utile ale încăperilor - camere, băi, wc, bucătărie, spații depozitare și de circulație în interiorul locuințe, fără suprafața pereților) și „suprafața construită” (care nu se confundă cu suprafața construită la sol și este suprafața utilă a încăperilor, logiilor, balcoanelor, cotei părți din suprafețele comune ale clădirii - casa scării, uscătorii, spălătorii etc., la care se adaugă și suprafața aferentă pereților interiori și exteriori) au semnificații diferite, iar suprafața utilă și suprafața construită au dimensiuni diferite, deși stabilirea lor se raportează la unul și același imobil.
Ceea ce interesează, în cauză, este, însă, faptul că o instanță s-a pronunțat anterior printr-o hotărâre ( astfel cum a fost lămurită la cererea reclamantei prin Încheierea de la 30.04.2012) devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, obligarea pârâtei RA APPS la încheierea protocolului de predare-primire pentru spațiul situat în București,..113 în suprafață de 218 m.p., astfel încât în prezenta cauză nici nu s-ar putea constata că spațiul are o suprafață mai mare și nici nu s-ar putea pronunța o hotărâre prin care pârâta să fie obligată la încheierea unui protocol pentru altă suprafață decât cea deja stabilită.
D. urmare, dacă suprafața de 218 mp reprezintă suprafața utilă al cărei înțeles a fost mai sus arătat sau suprafața utilă a încăperilor ce s-au aflat în folosința exclusivă a Asociației reclamante, potrivit contractelor de închiriere, este un aspect ce nu poate fi dezlegat decât prin mijloacele procesuale puse la îndemâna părților pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu pe care reclamanta îl deține.
În ce privește trimiterea instanței la dispozițiile art.5 C.civ., Tribunalul a remarcat faptul că aceasta vizează dispozițiile art.5 din Codul civil de la 1865 ( potrivit cărora „ nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri”), iar nu dispozițiile art.5 din noul cod civil (al căror conținut este redat de apelantă în cuprinsul motivelor de apel), astfel încât evocarea lor este pertinentă, în contextul în care instanța menționase anterior principiul libertății contractuale.
Împotriva acestei decizii declarat recurs recurenta reclamantă ASOCIAȚIA REVOLUȚIONARĂ CLUB TELEVIZIUNE 22, susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală fiind încălcate dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta a expus situația de fapt arătând că prin HG nr. 368/1991 s-a atribuit asociației, ca sediu, imobilul situat în .. 13, sectorul 1, cunoscut sub denumirea Clubul K-mic.
Recurenta a precizat că hotărârea menționată și actele care au stat la baza preluării imobilului se referă nu la suprafața de 218 mp, ci la imobilul în sine, în întregimea lui, mențiune care este expres stipulată în procesul de predare-primire dintre Primăria Municipiului București și Asociație în sintagma „concomitent cu bunurile prevăzute în listele de inventariere care fac parte din prezentul proces-verbal, se predau și se primesc și construcția imobilului”.
În baza HG nr. 368/1991 s-a încheiat procesul-verbal de predare a imobilului, iar la data de 23.09.1991 s-a întocmit contractul de închiriere, consemnându-se că suprafața locativă a acestuia este de 218 mp.
La predarea imobilului nu s-a făcut o măsurătoare a suprafeței acestuia, ea fiind preluată din evidențele avute la primăria și a fost consemnată atât în contractul de închiriere, cât și în fișa de calcul a chiriei.
Acest contract a avut valabilitate până la data de 23.11.2001, când imobilul, aflat acum în evidențele RA APPS, a încheiat cu asociația contractul de locațiune nr. 1392 pentru întregul imobil în aceleași condiții.
Contractul a fost întrerupt legal prin efectul legii nr. 341/2004, când imobilul a devenit proprietatea recurentei, legea stabilind schimbarea titularului dreptului de proprietate, conform art. 2 alin. 5, iar potrivit art. 9 alin. 2, R. avea obligația ca în termen de 30 de zile de la data solicitării să întocmească protocolul de predare al imobilului.
Refuzul RA APPS de a se conforma prevederilor Legii nr. 341/2004 a determinat acționarea sa în judecată, iar prin sentința civilă nr. 1426 din 25.01.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a dispus obligarea pârâtei să se conformeze dispozițiilor art. 3 alin. 5 din Legea nr. 341/2004 și art. 9 alin. 2 din HG nr. 1412/2004 în ceea ce privește contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1772/2004 anexă la contract.
În aceste înscrisuri s-a prevăzut închirierea în exclusivitate a imobilului în suprafață locativă de 218 mp, această suprafață fiind prevăzută în toate contractele de închiriere și fișele de calcul a chiriei.
Intimata, cu rea-credință, nu a executat hotărârea menționată și nu s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie, întrucât intimata dorește ca protocolul de predare a imobilului să aibă în vedere 218 mp de suprafață construită și să deducă astfel 72 mp din suprafața locativă pe care să o oprească pentru sine, deși, practic, recurenta este în posesia imobilului.
Recurenta a expus istoricul litigiului și obiectul cererii de chemare în judecată, arătând că a solicitat obligarea pârâtei să constate că sediul asociației cu suprafața locativă de 218 mp, are suprafața construită de 246 mp și suprafața utilă de 290,13 mp și să se dispună obligarea pârâtei să întocmească protocolul de preluare cu mențiunile de mai sus privitoare la suprafețe.
Recurenta a arătat că instanța de fond a considerat, în ceea ce privește primul capăt de cerere, că soluționarea pricinii nu poate fi făcută pe calea prevăzută de art. 111 Cod procedură civilă, și, cu toate acestea, a judecat cauza dar nu prin prisma obiectului cu care a fost sesizată, acest obiect rămânând nerezolvat. De asemenea, a considerat că nu este adevărată susținerea cum că imobilul a fost atribuit recurentei prin HG nr. 368/1991, soluție care a fost confirmată de instanța de apel.
Recurenta a arătat că hotărârile sunt nelegale, întrucât, din probele dosarului, rezultă că imobilul a fost menționat în contractele de închiriere cât și în fișa de calcul cu suprafața locativă de 218 mp și care reprezintă suprafața locativă a întregului imobil. În acest sens, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr. civ., hotărârile fiind lipsite de temei legal față de faptul că instanța de apel a confirmat nelegalitatea sentinței.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr. civ., recurenta a susținut că în mod greșit s-a constatat incidența autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1426 din 26.01.2006, deoarece în dispozitivul acestei sentințe s-a menționat obligarea pârâtei de a se conforma dispozițiilor art. 3 alin. 5 din Legea nr. 341/2004 și art. 9 alin. 2 din HG nr. 1412/2004 în ceea ce privește contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1772/2004 anexă la contract. Or, în acestea se prevede închirierea imobilului cu suprafața locativă de 218 mp, fapt stabilit și prin încheierea din 03.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Recurenta a mai arătat că era necesar a fi fost avută în vedere și decizia nr. 525R a Curții de Apel București din data de 11.03.2013, care a avut ca obiect cererea intimatei de obligare a recurentei la plata unei sume de bani reprezentând chirie pentru folosirea imobilului, cerere care a fost respinsă deoarece RA APPS nu mai avea dreptul de a solicita chirie întrucât imobilul a devenit proprietatea recurentei după apariția Legii nr. 341/2004.
De fapt, susține recurenta, în cadrul acelui dosar s-au judecat, deopotrivă, atât dreptul de proprietate asupra imobilului, cât și obligația de plată a chiriei.
În cauza respectivă, Curtea de Apel București a stabilit irevocabil că imobilul este proprietatea recurentei.
Așadar, susține recurenta, instanța a constatat și faptul că închirierea s-a făcut pentru întreg imobilul, ceea ce prezintă importanță în raport cu faptul că, în contractul de închiriere s-a menționat că imobilul are suprafața locativă de 218 mp, deoarece HG nr. 368/1991 a stabilit ca întreg imobilul să fie dat în folosință, această situație fiind explicitată prin adresa Secretariatului General al Guvernului nr. 15/3797, această suprafață acoperind întreg imobilul în exclusivitate, iar imobilul fiind folosit, de la preluare, numai de recurentă.
De aceea, susține recurenta, este nelegală mențiunea din sentința apelată, prin care se fac aprecieri netemeinice cu privire la intenția pe care a avut-o guvernul în atribuirea imobilului către recurentă, fiind încălcate dispozițiilor art. 304 pct. 6 și art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Recurenta a arătat că, prin decizia civilă nr. 525R din 11.03.2013, s-a stabilit că RA APPS a încheiat contractul de locațiune și actul adițional pentru suprafața totală de 218 mp, că prin efectul legii, imobilul a trecut în proprietatea reclamantei și, ca atare, pârâta nu mai putea emite facturi de plată a chiriei ori a folosinței imobilului și că deși între părți nu s-a încheiat protocolul de predare-primire, dreptul de proprietate al recurentei este de necontestat, astfel că aceasta nu are un drept de administrare asupra imobilului ori dreptul de a solicita plata chiriei.
Recurenta susține că decizia menționată a soluționat astfel ambele aspecte ale diferendelor între părți și se opune cu putere de lucru judecat hotărârilor pronunțate în prezentul dosar conform art. 1201 Cod civil.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata RA APPS a formulat întâmpinare, expunând istoricul litigiului și solicitând, în principal, anularea recursului față de faptul că recurenta nu a adus nicio critică de nelegalitate a deciziei recurate, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că nu a contestat dreptul de proprietate al apelantei asupra suprafeței construite de 218 mp, însă aceasta susține, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 341/2004, că are un drept de proprietate asupra întregii construcții.
Intimata a mai arătat că a fost de acord cu punerea în executare a sentinței civile nr. 1426/2006, însă recurenta a refuzat în mod repetat să preia imobilul, datorită faptului că nu este mulțumită de suprafața de 218 mp și vrea întreaga clădire. Însă, titlul executoriu obligă Regia să predea doar suprafața de 218 mp din contractul de închiriere.
Intimata a arătat că a fost de bună-credință în executarea sentinței, a dispus constituirea unei comisii care să procedeze la predarea bunului și a invitat recurenta prin notificarea nr. 290/26.10.2010 a B. Ulman B., pentru semnarea procesului-verbal de punere în posesie, însă, la data de 04.11.2010, reprezentantul asociației a refuzat semnarea actului.Ca atare, intimata susține că neexecutarea sentinței se datorează exclusiv culpei apelante și încercărilor sale de a obține mai mult decât prevede legea, respectiv titlul executoriu.
Intimata a arătat că din contractele de închiriere rezultă că suprafața construcției este de 218 mp, neexistând vreo mențiune cu privire la exclusivitate.
În speță, suprafața utilă totală (noțiune definită în cadastru) este de 290,13 mp, fiind însumată suprafața de 112,90 mp situată la parter cu suprafața de 177,23 mp situată la demisol. Imobilul construcție în litigiu nu are suprafața locativă de 218 mp.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 5/1973, suprafața locativă cuprinde suprafața locuibilă și dependințele, astfel cum acestea sunt definite de textul legal, iar art. 4 din același act normativ prevede că suprafața locativă cu o altă destinație decât aceea de locuință, cuprinde suprafața locativă necesară desfășurării activității economice, social-culturale, administrative sau obștești și dependințele aferente.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 – 118 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În prealabil, Curtea subliniază că scopul recursului este esențialmente de control al legalității, iar orice susțineri care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probatoriului administrat în cauză exced posibilității analizei de către instanța de recurs.
De aceea în prezenta cale extraordinară de atac urmează a fi exercitat controlul judiciar, exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate cu privire la decizia din apel.
Ca motive de nelegalitate, recurenta a invocat incidența cazurilor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9, 8 și 6 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu privire la soluționarea primului capăt de cerere, Curtea constată că recurenta nu a menționat în ce constă nelegalitatea deciziei din perspectiva acestui motiv de recurs, care prevede ipoteza în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta a făcut referire la probele administrate în cauză, aspect care vizează temeinicia hotărârii recurate și care nu poate face obiectul recursului, astfel cum s-a arătat mai sus.
Referitor la aplicarea art. 111 Cod procedură civilă, Curtea constată că în mod corect instanța de apel a reținut că acest text legal nu poate viza constatarea unei situații de fapt, astfel cum a solicitat recurenta – reclamantă prin primul capăt de cerere formulat.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, cu referire la soluția dată celui de-al doilea capăt de cerere, recurenta a susținut că în mod greșit a fost reținută incidența autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 1426/26.01.2006.
Cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă („când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”) vizează existența unui act juridic în sensul de „negotium”, respectiv încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864, potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Or, în cauză nu se invocă un act juridic în sensul menționat, modalitatea de aplicare a prevederilor art. 1200 pct.4 și 1202 alin. 2 din Codul Civil din 1864 putând fi examinată din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În acest sens, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 1426/25.01.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din Camera de Consiliu de la 30.04.2010 pârâta RA APPS a fost obligată să întocmească protocolul de predare primire pentru spațiul situat în București, .. 113, sector 1 în suprafață de 218 m.p., înscris în contractul de locațiune nr. 425/2001 și actul adițional nr. 1172/2003 anexă la acest contract, ca urmare a trecerii, fără plată în patrimoniului reclamantei a spațiului menționat.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București depusă în recurs s-a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 1426/25.01.2006 în sensul că obligația impusă în sarcina pârâtei privește imobilul în suprafață locativă de 218 m.p., conform contractului de locațiune și actului adițional menționate.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. 2 din codul civil din 1864, reținând că întrucât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea protocolului de predare primire pentru spațiul cu o anumită suprafață, în prezenta cauză nu se mai poate constata că suprafața este diferită și nici nu se poate pronunța o hotărâre prin care pârâta să fie obligată să încheie un protocol de predare primire pentru o suprafață mai mare.
Recurenta–reclamantă a avut posibilitatea să formuleze asemenea solicitări referitoare la întinderea suprafeței imobilului în procesul respectiv, la acest moment nemaifiind posibilă analizarea sau reexaminarea aspectelor invocate, deoarece s-ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în litigiul anterior, altfel spus efectul pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Tot din perspectiva incidenței cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se impune a fi analizată și critica referitoare la încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 525 R din 11.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, critică ce nu a făcut obiectul cererii de apel, dar poate fi analizată pentru prima dată în recurs, având în vedere că este vorba de o excepție de ordine publică, ce poate fi invocată în orice stare a pricinii.
Prin această decizie s-a reținut că pârâta RA APPS nu putea emite facturi de plată a chiriei ori a folosinței imobilului cu suprafața locativă de 218 m.p. (ce a făcut obiectul contractului de locațiune nr. 425/2001), deoarece prin efectul Legii nr. 341/2004, imobilul a trecut în proprietatea reclamantei (recurenta din prezenta cauză), încetând obligațiile contractuale de locațiune.
Decizia menționată nu prezintă relevanță în cauză și nu justifică cererea reclamantei de obligare a pârâtei la întocmirea unui protocol de predare primire pentru o altă suprafață decât cea menționată deja cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1426/25.01.2006.
În hotărârea respectivă se face referire tot la contractul de închiriere nr. 425/2001 în care menționează suprafața locativă de 218 m.p. și nu se stabilește că recurenta reclamantă este proprietara unei suprafețe mai mari, după cum nu se individualizează imobilul în sensul arătat de recurentă prin cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea constată că recurenta nu aduce nici o critică ce poate fi subsumată acestui text legal, care se referă la ipoteza în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Critica recurentei în sensul că este nelegală mențiunea din sentința apelată prin care se fac aprecieri netemeinice cu privire la intenția pe care a avut-o Guvernul în atribuirea imobilului către recurentă, nu poate fi primită, deoarece obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței de apel, cu privire la aceasta exercitându-se controlul judiciar în prezenta cale de atac.
Instanța de apel a reținut în mod corect că prin HG nr. 368/1991 nu s-a atribuit imobilul ca sediu, recurentei reclamante, astfel cum se susține, ci acesta a fost trecut din administrarea Ministerului și Sportului în administrarea Primăriei Municipiului București.
Ulterior imobilul a fost trecut în administrarea RA APPS, iar recurenta reclamantă a încheiat contracte de închiriere cu PMB și cu RA APPS, prin sentința civilă nr. 1426/25.01.2006 pârâta fiind obligată să întocmească protocolul de predare primire a imobilului în suprafață locativă de 218 mp, conform contractului de locațiune și actului adițional încheiat.
Așadar întinderea dreptului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, iar nemulțumirile referitoare la stabilirea acestei întinderi puteau fi valorificate prin căile de atac specifice sau prin mijloacele procesuale prevăzute de lege pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, astfel cum a reținut și instanța de apel.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA REVOLUȚIONARĂ CLUB TELEVIZIUNE 22 împotriva deciziei civile nr.1080A/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă RA APPS.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I./PS
2 ex./Jud. apel: M. N.
F. E.
| ← Succesiune. Decizia nr. 671/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 94/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
