Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 440/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 35823/300/2011
Dosar nr._
(87/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.440
Ședința publică de la 06.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți D. G. și C. C. –SAVEL ( moștenitorul defunctei C. V.), împotriva deciziei civile nr. 1256 A din 10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, I. G. și I. I..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul I. G., în calitate de reprezentant al recurenților reclamanți D. G. și C. C.-Savel ( moștenitorul defunctei C. V.), în baza împuternicirilor avocațiale nr._ din 06.03.2015 și nr._ din 02.03.2015, emise de Baroul București, aflate la dosar și avocatul R. M., în calitate de reprezentant al intimaților pârâți I. G. și I. I., în baza împuternicii avocațiale nr._/2015 aflată la fila 17 din dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurenților reclamanți depune la dosar certificatul de moștenitor nr.34 din 16.03.2015 reprezentând dovada calității de succesor a numitului C. C.–Savel, comunică un exemplar intimaților pârâți și arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 din Codul de procedură civilă, casarea în tot a deciziei civile atacate și, rejudecând în fond să se dispună admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apreciază că motivarea deciziei Tribunalului București este succintă, respectiv în ultimele 3 paragrafe se reia motivarea instanței de fond, singurul aspect suplimentar precizat de instanța de apel fiind acela al faptului că raportat la autoritatea de lucru judecat este scopul urmărit de recurenți prin promovarea prezentei acțiuni. Ori, dispozițiile art.169 alin.1 din codul de procedură civilă nu se referă la acest aspect care trebuia avut în vedere de instanța de fond; singurele chestiuni care trebuiau stabilite sunt cele legate de părți, obiect și cauză. Referitor la părți a pus în discuție prin promovarea acțiunii introducerea în cauză a Municipiului București și . în ceea ce o privește pe .-a admis excepția lipsei calității procesual pasive, astfel încât nu mai este parte în proces. În ceea ce îl privește pe M. București acesta a continuat ca parte în proces și astfel cum prevede legea administrației publice o astfel de parte poate fi chemată în proces pentru ca în privința sa să se stabilească drepturi și obligații. Față de situația prezentată în acțiunea introductivă de instanță, solicită a se avea în vedere aspectele noi învederate prin aceasta.
De asemenea, arată că s-a invocat autoritatea de lucru judecat fără a se avea în vedere aspectele noi pe care le-a arătat și care se referă la obiect, respectiv la solicitarea de a se analiza constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare prin prisma unor condiții speciale, aceea a calități de chiriași a cumpărătorului prevăzută de Legea nr.112/1995.
Apreciază că această condiție nu a fost avută în vedere de instanța de judecată, nu a fost motivată sau respinsă în mod temeinic, împrejurare față de care a fost admisă în mod nejustificat autoritatea de lucru judecat.
Apărătorul intimaților pârâți depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea Legii nr.112/1995 și revendicarea imobilului ce forma obiectul aceluiași contract, însă în ceea ce privește ambele capete de cerere a existat un proces separat pentru constatarea nulității absolute și un al doilea pentru revendicarea imobilului, ambele fiind soluționate în mod irevocabil prin respingerea acestora. În aceste condiții, apreciază că ambele instanțe de fond și apel au constatat că este întrunită tripla identitate a autorității de lucru judecat, respectiv prin prezența acelorași părți, obiect și cauză. Mai mult, faptul că, scopul urmărit este același tinde să aducă un plus în justificarea faptului că, în cauză sunt întrunite condițiile pentru a se constata existența autorității de lucru judecat iar soluția de respingerea apelului și constatarea autorității de lucru judecat este cea legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2011 pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, sub nr._, reclamanții D. G. și C. V. au formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR GENERAL, S.C. APOLODOR SA, I. G. și I. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3190/02.04./1997 încheiat de PMB prin S.C. Apolodor SA cu I. G. și I. I., cu nerespectarea prevederilor imperative ale Legii 112/1995. având în vedere lipsa calității de chiriași ai cumpărătorilor, precum și lipsa calității de proprietar a vânzătorului; precum și obligarea pârâților sa le lase în deplină proprietate și posesie imobilul din București. ., sector 2, imobil ce face obiectul contratului de vânzare/cumpărare nr. 3190/02.04/1997 compus din cinci camere, vestibul hol baie, hol, debara, bucătărie, vestibul beci în suprafața utila de 121.97 mp.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că reclamanții (frați) sunt moștenitorii legali și unici ai defuncților lor părinți D. G. și D. M..
Aceștia au deținut în proprietate și imobilul(casa+teren) situate în București, ., sector 2.
Imobilul a fost naționalizat în mod ilegal în baza D92/1950.
Referitor la aceasta ilegalitate arată ca instanțele romanești au statuat în mod definitiv și irevocabil prin s.c. 2549/1994(anexa 1) a jud. sect.2 București, ca.. .”proprietarul acestui imobil (din ., sector 2 București) respectiv D. G. n.r. av. M. N.) avea la data preluării imobilului de către Cons. Popular al Mun. București calitatea de salariat, fiind angajatul cooperativei PROLETARUL și prin urmare în conf. cu art. 2 din Dec. 92/1950, proprietatea sa, se exceptează de la naționalizare".
Raportat la toate prevederile legale în vigoare, începând cu anul 1948 și până la data introducerii acțiunii, Statul, în calitate de deținător fără titlu, nu putea vinde lucrul altuia, contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii în baza Legii nr. 112/1995, fiind încheiate pe riscul cumpărătorilor, care cunoșteau ca obiectul contractului îl reprezintă un imobil naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel ca operează nulitatea absoluta a contractelor de vânzare-cumpărare.
Aceasta hotărâre judecătoreasca prin care s-a constatat calitatea lor de proprietari, a fost pusa în executare prin dispoziția 1051/1994 a Primarului General al Mun. București (anexa 2). Precizează ca aceasta dispoziție a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. în plus, dispoziția a fost transcrisa la notariatul de stat l sectorului 2, sub r._/22._.
Împotriva sentinței Procurorul General al României, a promovat recurs în anulare și în baza d.c. 458 a CSJ, s-a dispus:" Casează s.c. 2549/01.03.1994 a Judecătoriei sectorului 2 și respinge acțiunea formulata de D. G. și C. V. împotriva Consiliului Local al Municipiului B.."(anexa 3).
Considerațiuni formulate de reclamanți pe marginea recursului în anulare și a lipsei titlului de proprietate a statului:
Astfel, CEDO în cauza Brumarescu vs. România și în alte spete similare, a statuat ca prin recursul în anulare exercitat de procurorul general, se încalcă principiul securității raporturilor juridice. Tot CEDO a stabilit ca hotărârea judecătoreasca a CSJ, pronunțata în baza recursului în anulare prin care s-a anulat s.c. definitiva și irevocabila de restituire, reprezintă o ingerința în dreptul de proprietate a reclamantului și ca prin aceasta se înlătura posibilitatea unui proces echitabil.
Solicită a se a observa ca decizia civilă de admiterea a recursului în anulare nu reprezintă titlu de proprietate al statului și ca atare nu se putea transmite dreptul de proprietate către fam. I..
Astfel hotărârea invocata nu putea da naștere unui titlu de proprietate în favoarea statului după cum nu putea sa confere legalitate preluării anterioare de către stat în temeiul dec. 92/1950, decret a cărui nelegalitate este constata atât de legislația interna cât și de legislația internaționala și jurisprudența CEDO.
Pe lângă afectarea securității circuitului civil, hotărârea pronunțata în recursul în anulare nu poate atribui statului dreptul de transfer a unei proprietăți ce nu-i aparține conform principiului nemo dat quod non habet.
Ulterior recursului în anulare nu exista un act al autorității de stat prin care sa se dispună revenirea imobilului în proprietatea statului. Mai mult decât atat Procesul verbal de predare primire a imobilului încheiat între S.C. APOLODOR SA și reclamanți, în data de 15.08.1994,prin care se precizează ca:" pe data prezentului proces verbal încetează valabilitatea contractelor de închiriere" adică a contractului nr._/1990, contract inexistent la data cumpărării casei de către fam. I. (anexa 4), a fost transcris în data de 22.08.1994 în registrul de transcripțiuni a Notariatului de Stat sector 2 sub nr._(a se vedea verso document), notare care nu a fost radiata nici până în prezent fiind deci opozabila terților și azi.
Potrivit art. 1306 cod civil"pot vinde și cumpăra toți cărora nu le este oprit prin lege."
Potrivit art. 1310 cod civil "toate lucrurile care sunt în comerț, pot sa fie vândute, afara numai dacă vreo lege a oprit aceasta."
Potrivit prev. art. 1294" vinderea este o convenție prin care doua părți se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru". Ori, potrivit art. 480, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele prevăzute de lege.
Referitor la aceste prevederi legale, arată ca statul atunci când a transferat imobilul nu deținea nici un titlu de proprietate (la momentul anului 1996 trebuia sa existe actul de proprietate transcris) iar potrivit prev art. 481, cod civil, pentru imobilele silit trecuta în proprietatea statului(după admiterea recursului în anulare, în cazul de fata) nu a existat o dreapta și prealabila despăgubire.
Aceste încălcări imperative ale legii sunt sancționate cu nulitatea absoluta cu consecințele de rigoare.
Invocă acte oficiale apărute între 01.03.1994 și 16.02.1996 care atesta lipsa calității de chiriași la data cumpărării de către fam I.:
1. se emite dispoziția nr. 1051/02.08.1994 a PMB prin care se restituie integral imobilul din ., către proprietarii de drept: Dudesu G. și C. V.;
2. . fam. I., prin adresa 5933/16.08.1994 ca au pierdut calitatea de chiriași ai statului, îndrumându-i sa încheie în condițiile legii, contracte de locațiune cu noii proprietari, adică C. V. și D. G. (anexa5).
3. Procesul verbal de predare primire a imobilului încheiat între S.C. APOLODOR SA și reclamanți, în data de 15.08.1994, în final precizându-se ca:" pe data prezentului proces verbal încetează valabilitatea contractelor de închiriere" adică a contractului nr._/1990, contract inexistent la data cumpărării casei de către fam. I.. Acest document a fost transcris în data de 22.08.1994 în registrul de transcripțiuni a Notariatului de Stat sector 2 sub nr._(a se vedea verso document).
Pârâții I. G. și I. I. au fost chiriași ai statului în apartamentul care face obiectul constării nulității de fata imobilul din București, ., sector 2-Bcuresti, contractul fiind încheiat în data de 21.08.1990 cu ICRAL C. (actual S.C. APLODOR S.A.), fiind înregistrat sub nr._ (anexa 6). Valabilitatea contractului a încetat în data de 15.08.1994 și de atunci fam I. nu a mai încheiat și semnat vreun contract de închiriere cu statul.
In intervalul 15.08.1994(data predării imobilului către reclamanții D. Gh și C. V.)-02.04.1997(data achiziționării imobilului de către pârâții I.), pârâții au locuit în calitate de detentori precari, în imobilul din București, ., sector 2. în acest interval, pârâții nu au fost chiriașii reclamanților deoarece au refuzat încheierea contractului de locațiune și nici ai statului deoarece locațiunea încetase de drept. Totodată, după pronunțarea și admiterea recursului în anulare, aceștia nu au redevenit chiriașii . ca sa poată sa beneficieze de prev. L.112/1995. Va rugam sa observați următoarele aspect esențiale:
La art.4 din contractual de v/c, a cărui nulitate absoluta o solicita reclamanții (anexa 7), se observa ca actul de închiriere în baza căruia cumpăra fam. I. este:_/21.08.1990, adică tocmai contractual care a devenit nul de drept și a cărei valabilitate a încetat. Acest contract nu exista în ființa la momentul cumpărării imobilului.
Prin cererea adresata S.C. APLODOR SA(anexa 8), I. G. declara eronat ca este titular de contract și declara ca a luat cunoștința de prev. legii 112/1995. Pe cale de consecința, paratul știa ca a comis o ilegalitate deoarece prev. art. 9 din L.112/1995, statuează astfel: "Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pot opta după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integral sau în rate".
In concluzie, fata de cele învederate consideră ca la momentul achiziționării, parații I. G. și I. I. nu se încadrau în prev. L.112/1995 sub aspectul posibilității de a cumpăra spațiul pe care îl dețineau, întrucât nu îndeplineau condiția de baza și imperativa, s.a. chiriași ai statului în spațiul respectiv. Potrivit art. 15(1) din Constituție "cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin constituție și prin ale legi(L.112/1995 n.r. av. M. N.) și au obligațiile prevăzute de acestea".
Capacitatea de folosința (parte a capacității civile) tine de lege(legalitatea fiind primul atribut al capacității de folosința). Potrivit art. 950 pct. 4, nu pot contracta toți acei căror legea le-a prohibit oarecare contracte."
B. în privința capătului de cerere privind revendicarea imobilului precizează următoarele:
1. Compararea titlului reclamanților cu cel al paraților, este de esența revendicării imobiliare.
Analiza elementelor definitorii ale celor doua titluri prin prisma modalităților juridice care au stat la baza formarii lor, conduce la concluzia ca statul, ca efect al anularii contractului de vânzare cumpărare, va deține, ca efect al repunerii pârtilor în situația anterioara, în mod abuziv proprietatea reclamanților și deci, fără un titlu valabil. Pârâții persoane fizice vor deveni detentori precari.
Titlul lor este un titlu valabil ce emana de la autorii lor, prin care pot sa exercite toate atributele dreptului de proprietate pe care le conferă legislația naționala și europeana, în vigoare.
2. Nevalabilitatea titlului de proprietate al statului este dovedita de următoarele texte de lege:
a. Conform Protocolului nr. 1 din CEDO, pe care România a ratificat-o, se statuează ca: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
b. Conform art. 6 din legea 213/1998, "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a Tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
c. Art. 480-481 cod civil sunt incidente în cauza.
F. de aceste împrejurări, ținând cont ca preluarea imobilului autorului lor s-a făcut la început,cu încălcarea Constituției României din 1948 și ulterior vânzarea s-a efectuat în totalul dispreț al legii speciale din România (L.112/1995) și întrucât statul nu deține un titlu de proprietate valabil, solicită sa se admită acțiunea astfel cum a fost formulata, fără cheltuieli de judecata.
Au evaluat imobilul la suma de 400.000 lei.
În drept, au invocat prevederile art. 948, 950, 951 cod civil, art.9 din L.l12/1995, coroborate cu art. 1294, 1306, 1310, 480, 481 din Codul civil.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r) din legea 146/1997.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, înscrisuri (filele 10 – 23 dosar):
Pârâții I., legal citați au depus întâmpinare prin care au invocat excepția autorității de lucru judecat:
Astfel au arătat că prin decizia nr. 2046/16.03.2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civila și de Proprietate Intelectuala, pronunțata în dosarul nr. 4785/2002, a fost admis recursul și a fost menținută sentința civila nr. 1532/11._ a Tribunalului București - Secția a IV-a Civila, prin care a fost respinsa acțiunea în revendicare, întemeiata pe prevederile art. 480 C.Civ., a apartamentului nr. 1 din București, ., sectorul 2, introdusa de reclamanții D. G. și C. V. împotriva paraților I. G. și I. I..
In motivarea soluției, instanța suprema a statuat" Din actele dosarului mai rezulta ca încheierea contractului de vânzare - cumpărare, a avut loc după ce Curtea Suprema de Justiție (denumita as a la data soluționării recursului) prin decizia nr. 458 din 16 februarie 1996 a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General împotriva sentinței civile nr. 2549 din 1 martie 1994 a Judecătoriei Sectorului 2 București și a respins acțiunea în revendicare formulata de reclamanții - intervenienți și după ce Primarul General al Municipiului București a anulat dispoziția nr. 1051/1994, prin care li se restituise reclamanților proprietatea, prin emiterea dispoziției nr. 1330 din 3 septembrie 1996."
Prin decizia nr. 2105R_ a Curții de Apel București - Secția a VII a Civila și pentru Cauze privind Conflictele de munca și Asigurări Sociale, a fost respins recursul și menținută în mod irevocabil soluția pronunțata în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 2, prin sentința civila nr. 9323/30.10.2008, potrivit căreia a fost respinsa acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3190/02.04.1997, formulata în baza Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel a menținut soluția instanței de fond, potrivit căreia: " referitor la încălcarea dispozițiilor art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995, s-a reținut ca, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, parații ocupau imobilul în litigiu în calitate de chiriași în temeiul contractului de închiriere nr._/21.08.1990, contractul fiind încheiat ulterior termenului de 6 luni prevăzut de art. 14."
De asemenea, Curtea de Apel a stabilit ca: „nevalabilitatea preluării imobilului ce a format obiectul contractului contestat ... este o chestiune care se apreciază în concret, în fiecare situație în parte, însă cate vreme nu s-a dovedit ca la momentul vânzării — cumpărării imobilului de către intimații I. exista o hotărâre judecătoreasca care sa constate acest lucru ... nu se poate susține nulitatea contractului pe motiv ca imobilul a fost preluat de stat far a titlu”.
Totodată, a reținut curtea: " Se are în vedere în acest context și faptul ca intimații I. au solicitat cumpărarea imobilului la data de 12.09.1996, cu respectarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 și după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din aceeași lege... "
Prin acțiunea dedusa judecații în prezenta cauza, reclamanții solicita:
- Constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare nr. 3190/02.04.1997, pentru nerespectarea prevederilor imperative ale Legii nr. 112/1995, respectiv pentru lipsa calității de chiriaș a cumpărătorilor și lipsa calității de proprietar a vânzătorului;
- Revendicarea imobilului, ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3190/02.04.1997.
Asa cum rezulta din cele expuse în prealabil, asupra întregului petit al acțiunii introductive a instanța, au fost pronunțate soluții prin care tranșează în mod irevocabil calitatea de chiriaș a paraților, calitatea de proprietar a vânzătorului, validitatea contractului de vânzare - cumpărare și titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Prin urmare pentru aceste motive, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat și sa se respingă în consecința acțiunea reclamanților.
Temeiul juridic al întâmpinării îl constituie dispozițiile prevăzute de art. 115 și următoarele din C.Pr.Civ.
Au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâții M. B. PRIN PRIMAR GENERAL și S.C. APOLODOR SA nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței prin reprezentanți.
Instanța, din oficiu, a invocat, a pus în discuție și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. APOLODOR SA pentru considerentele reținute în încheierea din 11.10.2012.
Prin sentința civilă nr._/01.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții I. G. și I. I.; s-a respins acțiunea formulată de reclamanții D. G. și C. V., în contradictoriu cu pârâții M. B. Prin Primar General, I. G. și I. I., ca existând autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările cauzei cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._, reclamanții D. G. și C. V., în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B., S.C. APOLODOR SA, I. G. și I. I., au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3190/02.04.1997 pentru fraudarea legii (f. 58).
În motivarea acestei acțiuni, reclamanții au invocat faptul că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, fiind încălcate și dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, deoarece dreptul de a cumpăra imobilul nu se născuse la data întocmirii actului pentru că la data expirării termenului prevăzut la art. 14 fusese revendicat imobilul (f. 58).
De asemenea, în motivarea acestei acțiuni, reclamanții au invocat faptul că Decretul nr. 92/1950 a avut un caracter de clasă, samavolnic, politic, că această naționalizare a fost neconstituțională și a încălcat normele Codului civil, astfel că s-a făcut fără titlu, statul nu a devenit proprietar iar imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995 (f. 61 verso, f.62, f. 67).
Această acțiune a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Sectorului 2 București prin sentința civilă nr. 9323/30.10.2008 (f. 58-59), care a respins acțiunea și în care, referitor la încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 a reținut în mod irevocabil că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâții ocupau imobilul în calitate de chiriași în temeiul contractului de închiriere nr._/21.08.1990 (f. 59 verso).
Apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 9323/ 30.10.2008 a fost respins ca neîntemeiat prin decizia civilă nr. 1038/A/ 11.11.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, care a reținut irevocabil că preluarea de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 era calificată în mod expres de legiuitor la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ca fiind o preluare cu titlu valabil (f. 63 verso) iar susținerile reclamanților din cauza de față în sensul că Decretul nr. 92/1950 avea caracter neconstituțional prin raportare la dispozițiile constituționale ale datei la care a fost adoptat nu pot fi reținute, deoarece dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 20/1997 dădeau calificarea legală de preluare cu titlu în sensul legii nr. 112/1995 preluării prin Decretul nr. 92/1950, iar Legea nr. 112/1995 le permitea pârâților să cumpere în aceste condiții imobilul în care locuiau în calitate de chiriași (f.64).
Recursul formulat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1038/A/ 11.11.2009 a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2105/R/07.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a, care a reținut irevocabil că imobilul a fost preluat cu titlu și că pârâții au solicitat cumpărarea imobilului cu respectarea art. 9 din Legea nr. 112/1995 (f. 68).
Prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 1706/ 2001, reclamanții D. G. și C. V., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B., I. G. și I. I., au solicitat restituirea imobilului din București, ., sector 2 (f. 56-57) prin comparare de titluri (f. 53 verso).
În motivarea acestei cereri, reclamanții au arătat că imobilul a fost preluat fără titlu, fiind deținut abuziv (f. 56).
Această cerere a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 1532/11.10.2001, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 1706/2001, care a respins acțiunea ca nefondată și a reținut irevocabil că autorii reclamanților se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, făcând parte din categoria exploatatorilor de locuințe și că în mod legal imobilul a trecut în proprietatea statului.
Prin decizia nr. 2046/16.03.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4785/2002, irevocabilă, a fost admis recursul pârâților, a fost casată decizia nr. 207/20.05.2002, pronunțată în apel de Curtea de Apel București și a fost păstrată sentința civilă nr. 1532/11.10.2001.
Autoritatea lucrului judecat împiedică o a doua judecată, iar conform art. 1201 Cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În raport de situația de fapt reținută anterior, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate ca și cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr._ și nr. 1706/2001 (nr. 4785/2002), respectiv reclamanții D. G. și C. V. în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN PRIMAR GENERAL, I. G. și I. I.. Împrejurarea că în cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr._ și nr. 1706/2001 (nr. 4785/2002) figurează CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B. și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B. nu schimbă această situație întrucât aceste structuri nu au personalitate juridică, nu au un patrimoniu propriu și nu au drepturi și obligații proprii, astfel că au stat în judecată în calitate de reprezentanți ai părții, care este M. B. titularul dreptului dedus judecății.
De asemenea, instanța a constatat că cererea de chemare în judecată din prezenta cauză are același obiect cu cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr._ și nr. 1706/2001 (nr. 4785/2002), respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3190/02.04.1997 și obligarea pârâților persoane fizice să le lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul din București, ., sector 2 ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior.
Instanța mai a constatat și că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei pricini are aceeași cauză ca și cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr._ și nr. 1706/2001 (nr. 4785/2002), respectiv nulitatea contractului de vânzare-cumpărare datorită nerespectării prevederilor imperative ale Legii 112/1995 prin lipsa calității de chiriași ai cumpărătorilor, precum și lipsa calității de proprietar a vânzătorului, respectiv revendicarea prin comparare de titluri întemeiată pe nevalabilitatea titlului de proprietate al statului.
Împrejurarea că în cauza de față se invocă în mod expres lipsa calității de chiriași a pârâților persoane fizice la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu schimbă această situație întrucât în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ reclamanții au invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea prevederilor art. 9 și art. 14 din Legea nr. 112/1995 cu motivarea că dreptul de a cumpăra imobilul nu se născuse la data întocmirii actului pentru că la data expirării termenului prevăzut la art. 14 fusese revendicat imobilul, ori analizarea acestei cauze de nulitate a presupus stabilirea în prealabil a calității de chiriași a pârâților persoane fizice, deci implicit reclamanții au dedus judecății și cererea de verificare și stabilire a calității de chiriași a pârâților persoane fizice iar instanța a analizat și a reținut irevocabil că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâții ocupau imobilul în calitate de chiriași în temeiul contractului de închiriere nr._/21.08.1990, pronunțându-se deci în mod expres asupra cererii reclamanților de verificare a calității de chiriași și a respectării termenului de cumpărare, cele două aspecte fiind indisolubil legate chiar prin reglementarea dată de cele două articole de lege care nu permite verificarea respectării termenului anterior verificării și stabilirii calității de chiriaș, astfel că reclamanții au dedus judecății în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ inclusiv stabilirea prezenței sau lipsei calității de chiriaș și nu mai pot deduce judecății în cauza de față motivul de nulitate reprezentat de lipsa calității de chiriași a pârâților persoane fizice.
De asemenea, reclamanții au dedus judecății în cauzele anterioare și lipsa calității de proprietar a vânzătorului întemeiată pe nevalabilitatea titlului statului pentru faptul că Decretul nr. 92/1950 a avut un caracter de clasă, samavolnic, politic, că această naționalizare a fost neconstituțională și a încălcat normele Codului civil, astfel că s-a făcut fără titlu iar statul nu a devenit proprietar și imobilul nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, instanțele anterioare analizând această cauză de nulitate s-au pronunțat asupra acesteia la cererea reclamanților stabilind irevocabil că preluarea de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 era calificată în mod expres de legiuitor la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ca fiind o preluare cu titlu valabil (f. 63 verso) iar susținerile reclamanților din cauza de față în sensul că Decretul nr. 92/1950 avea caracter neconstituțional prin raportare la dispozițiile constituționale ale datei la care a fost adoptat nu pot fi reținute, deoarece dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 20/1997 dădeau calificarea legală de preluare cu titlu în sensul legii nr. 112/1995 preluării prin Decretul nr. 92/1950, iar Legea nr. 112/1995 le permitea pârâților să cumpere în aceste condiții imobilul în care locuiau în calitate de chiriași, iar la revendicarea prin comparare de titluri reclamanții au dedus judecății anterioare tot nevalabilitatea titlului statului iar instanțele s-au pronunțat pe cererea reclamanților stabilind irevocabil că autorii reclamanților se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art. I din Decretul nr. 92/1950, făcând parte din categoria exploatatorilor de locuințe și că în mod legal imobilul a trecut în proprietatea statului iar în consecință, în urma analizării titlurilor, au dat preferabilitate titlului pârâților și au respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată, astfel că nici aceste cauze de nulitate și de revendicare nu mai pot fi deduse din nou judecății în cauza de față.
Având în vedere toate considerentele expuse anterior, instanța a constatat că există tripla identitate de părți, obiect și cauză între cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei pricini și cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr._ și nr. 1706/2001 (nr. 4785/2002), așa încât a constatat că există autoritate de lucru judecat, fiind întemeiată excepția invocată de pârâți și inadmisibilă o nouă judecată în fond în cauza de față, astfel că instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâții I. G. și I. I. și, în consecință, a respins acțiunea ca existând autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel motivat, reclamanții D. G. și C. V., prin care solicită casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanța în vederea rejudecării fondului.
Sentința atacata este greșita pentru următoarele Considerente:
In motivare se susține că în mod greșit instanța, fără a intra în cercetarea fondului, a admis excepția autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instanța a constatat ca "cererea de chemare în judecata din prezenta cauza are același obiect cu cererile ce au făcut obiectul dosarelor nr._ și nr.1706/2001."
În mod greșit a fost comparată prezenta acțiune cu alte doua sentințe iar instanța de fond nu arata în mod expres care sunt probele ce conduc la concluzia autorității de lucru judecat raportata la cele doua sentințe la care au făcut referire mai sus. În cadrul concluziei de admitere a autorității de lucru judecat, se au în vedere doua hotărâri judecătorești privind o comparare de titluri, pe de o parte, iar pe de alta parte o acțiune în constatare nulitate absoluta.
1. în realitate, prin acțiunea dedusa judecații, reclamanții au raportat o . ilegalități comise de parări și care nu au fost supuse controlului judiciar al instanțelor anterioare. Practic reclamanții au observat ca prin procesul verbal de predare primire a imobilului încheiat între S.C. APOLODOR S.A. și fam. I. din data de 15.08.1994, se precizează ca: „pe data prezentului proces-verbal încetează valabilitatea contractelor de închiriere” adică a contractului nr._/1990, contract inexistent la data cumpărării casei de către fam. I. (anexa 6). Acest document a fost transcris în data de 22.08.1994 în registrul de transcripțiuni a Notariatului de Stat sector 2 sub nr._ (a se vedea verso document).
2. Pârâții I. G. și I. I. au fost chiriași ai statului în apartamentul care face obiectul constării nulității de fata, imobilul din București, ., sector 2- București, contractul fiind încheiat în data de 21.08.1990 cu ICRAL C. (actual S.C. APLODOR SA), fiind înregistrat sub nr._. Valabilitatea contractului a încetat în data de 15.08.1994 și de atunci fam. I. nu a mai încheiat și semnat vreun contract de închiriere cu statul pt. imobilul din ., sect. 2-B.;
3. În intervalul 15.08.1994 (data predării imobilului către reclamanții D. Gh și C. V.)-02.04.1997(data achiziționării imobilului de către pârâții I.), pârâții au locuit în calitate de detentori precari, în imobilul din București, ., sector 2. în acest interval, pârâții nu au fost chiriașii reclamanților deoarece au refuzat încheierea contractului de locațiune și nici ai statului deoarece locațiunea încetase de drept. Totodată, după pronunțarea și admiterea recursului în anulare, aceștia nu au redevenit chiriașii S.C. APOLODOR S.A., pentru a putea sa beneficieze de prevederile Legii nr. 112/1995. Va rugam sa observați următoarele aspecte esențiale:
4. La art.4 din contractual de v/c, a cărui nulitate absoluta o solicita reclamanții, se observa ca actul de închiriere în baza căruia cumpăra fam. I. este:_/21.08.1990, adică tocmai contractul care a devenit nul de drept și a cărei valabilitate a încetat. Acest contract nu exista în ființa la momentul cumpărării imobilului.
5. Prin cererea adresata S.C. APOLODOR S.A. (anexa 7), I. G. declara eronat ca este titular de contract și declara ca a luat cunoștința de prev. Legii nr. 112/1995. Pe cale de consecința, paratul știa ca a comis o ilegalitate deoarece prev. art. 9 din Legea nr. 112/1995, statuează astfel: "Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, pot opta după expirarea termenului prevăzut de art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integral sau în rate".
Toate aceste aspect nu au fost semnalate și invocate în susținerea cauzelor anterioare și cu atât mai puțin temeiurile de drept indicate prin prezenta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 C.proc.civilă și următoarele.
Prin decizia civilă nr.1256/A/10.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a făcut o analiză corectă a excepției autorității de lucru judecat în temeiul căreia a soluționat cauza. Aspectele invocate de reclamanții apelanți se regăsesc în obiectul și cauza celorlalte două litigii purtate între părți, situație care împiedică reanalizarea acestora. Instanța a motivat această autoritate sub toate cele trei aspecte, respectiv, cauză, obiect părți.
Pentru a exista identitate de obiect, nu este nevoie ca acesta să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din conținutul acțiunilor să rezulte că scopul final urmărit de reclamanți este același în ambele acțiuni. Prin urmare, faptul că in celelalte cauze s-a solicitat nulitatea contractului de vânzare cumpărare datorită nerespectării condițiilor cerute de Legea nr. 112/1995, analiză făcută sub toate aspectele, iar în prezenta cauză se invocă în mod distinct lipsa calității de chiriași, nu poate duce la concluzia unei alte cauze, așa cum în mod greșit susțin apelanții.
Aceeași situație privește și lipsa calității de proprietar a vânzătorului, respectiv, nevalabilitatea titlului statului.
În speță, fundamentul raportului juridic dedus judecății, invocat de reclamanți, este același cu temeiul juridic al acțiunilor soluționate prin hotărâri judecătorești anterioare. Pretinsa susținere a reclamanților că în prezentul proces sunt aduse dovezi suplimentare, menținând aceeași cauză, atrage identitatea în privința acestui element impus de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat, respectiv, cauza.
Tribunalul a înlăturat și celelalte critici, față de faptul că, hotărârea primei instanțe fiind pronunțată pe excepția autorității, instanța nu va administra probe privind temeinicia acțiunii și nici nu este obligată a se pronunța asupra dovezilor depuse de părți.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu este incident nici unul din motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelanți, Tribunalul, în baza art. 296 C. proc. Civ. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții D. G. și C. V., invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că motivarea soluției de respingere a apelului se rezumă la 3 paragrafe finale, în care instanța de apel preia în sinteză motivarea instanței de fond, rezumându-se ulterior la afirmația că prima instanță a făcut o analiză corectă a excepției autorității de lucru judecat, în temeiul căreia a soluționat cauza și că relevant în aprecierea acesteia este faptul că scopul urmărit de reclamanți în acțiunile formulate este același.
Apreciază că dispoz.art.163 alin.1 C.proc.civ. instituie necesitatea existenței unei triple identități de părți, obiect și cauză.
Acțiunea de față nu întrunește această condiție prin raportare la dosarul nr._ și dosarul nr.1706/2001, întrucât în prezentul dosar sunt chemate în calitate de părți două noi părți, respectiv S.C. Apolodor S.A. și M. București prin Primarul General.
Față de S.C. Apolodor S.A. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, însă M. București prin Primarul General a rămas în cauză, în calitate de pârât.
Greșit a reținut instanța de apel, față de dispozițiile art.163 alin.1 C.proc.civ., că este suficientă aprecierea ca scopul urmărit prin formularea acțiunii să fie același. Textul anterior menționat nu face nicio mențiune cu privire la scopul urmărit de reclamant, în condițiile în care legiuitorul a dat prevalență voinței aparente, manifestate prin încheierea actului.
Instanța de apel speculează interpretarea voinței reclamanților de așa manieră încât să se justifice autoritatea de lucru judecat.
Prezumarea scopului reclamantului nu se bazează pe nicio dispoziție legală, ea rezultând exclusiv din interpretarea instanței.
Faptul că prin acțiunea de față, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune prin care solicită constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții I. și M. București, pentru neîndeplinirea condiției impusă de Legea nr.112/1995, respectiv pentru lipsa calității de chiriaș a cumpărătorilor, nu reprezintă altceva decât analiza unei condiții de valabilitate, obligatorii, impusă prin legea specială.
Prin condiții de valabilitate, recurenții înțeleg atât condițiile generale aplicabile fiecărui act juridic, cât și a condițiilor speciale în cazul în care ele sunt dispuse de lege.
În cazul de față, condiția specială impusă de Legea nr.112/1995 este aceea a calității de chiriași a cumpărătorilor la momentul încheierii contractului.
În prezenta cerere de chemare în judecată, instanța a fost învestită cu analizarea acelei condiții de validitate specială și raportat la aceasta, distinct de analizarea altor aspecte ce țin de validitatea acestui contract.
Așa cum analiza condițiilor se putea face global în cadrul unei singure acțiuni, ea se poate face și distinct în cadrul unor acțiuni separate, fără ca instanța să poată aprecia că s-a pronunțat implicit și asupra acestora, atâta vreme cât limitele judecății unei cauze se stabilește de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, bazat pe dispoz.art.304 pct.7 C.proc.civ., nu este întemeiat deoarece decizia recurată respectă dispozițiile art.261 pct.5 C.proc.civ., cuprinde situația de fapt, astfel cum a rezultat din probele administrate și dispozițiile legale, respectiv art.1201 C.civ, analizând separat fiecare cerință a textului legal prin raportare la situația de fapt și probe.
De asemenea, tribunalul s-a raportat și la motivele de apel formulate( fila 11 și 12) din acest punct de vedere fiind respectate dispozițiile art.295 alin. 1 Cod procedură civilă, arătând motivat de ce nu se poate da o dezlegare celorlalte critici.
În ceea ce privește critica de nelegalitate întemeiată pe dispoz.art.304 pct.9 cu referire la art.163 C.proc.civ.,referitor la obiect, în noțiunea de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenția concretă), ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, identitatea de obiect putând totală ori parțială dacă se invocă același juridic.
În ceea ce privește cel de-al treilea element – cauza, se înțelege fundamentul pretenției afirmate, instituția ori principiul de drept substanțial pe care reclamantul își întemeiază pretenția, interesând nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în aceea speță.
Curtea constată că atât în dosarul nr.4785/2002, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.2046/16.03.2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și în dosarul cu număr unic_ înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamanții D. G. și C. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București și S.C. Apolodor S.A. și pârâții persoane fizice I. G. și I. I., restituirea imobilului din București, ., sector 2 și, respectiv constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.3190/2.04.1997.
Motivând în fapt și în drept, reclamanții recurenți și-au întemeiat cererea atât pe dispozițiile dreptului civil în materie, respectiv art.948 – 966 C.civ., cât și pe dispozițiile art. 9 și 14 din Legea nr.112/1995, respectiv lipsa calității de chiriaș a intimaților pârâți și că nu se născuse dreptul de cumpăra imobilul.
Prin sentința civilă nr.9323/30.10.2008 a Judecătoriei sectorului 2, menținută în căile de atac prin deciziile civile nr.1038/11.11.2009 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă și nr.2105/7.05.2010 a Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă, s-a analizat nulitatea contractului din perspectiva întrunirii calității de chiriaș a intimaților pârâți, instanța menționând expres că ”în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 9 și 14 din Legea nr.112/1995 instanța observă că pârâții, la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare ocupau imobilul în cauză, în calitate de chiriași în temeiul contractului de închiriere nr._/21.08.1990, contractul fiind încheiat ulterior termenului de 6 luni prevăzut de art.14 din lege”.
Sub acest aspect și față de dispozițiile art.1201 C.civ. și art.163 alin.1 C.proc.civ., este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia în prezenta sunt două părți noi, . M. București prin Primarul General, Curtea constată că și în procesele anterioare M. București a figurat ca parte, întrucât unitatea administrativ teritorială este cea care are personalitate juridică, ea fiind reprezentată, în funcție de practica de la acea dată, de diferite organe de conducere - Consiliul General ori Primarul General.
În dosarele anterioare, . fost considerat lipsit de calitate procesuală pasivă, însă în prezenta cauză s-a soluționat cu prioritate excepția autorității de lucru judecat, astfel încât acest aspect este irelevant. De altfel,în jurisprudență s-a arătat că reclamantului din prima cerere i se poate opune puterea de lucru judecat de pârâtul din a doua cerere, altul decât cel din primul proces, dacă are aceeași situație cu pârâtul inițial, chiar dacă nu există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate.
Astfel fiind, în temeiul 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă Curtea va obliga recurenții la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimatul I. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți D. G. și C. C.-SAVEL ( moștenitorul defunctei C. V.), împotriva deciziei civile nr. 1256 A din 10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, I. G. și I. I..
Obligă recurenții la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul I. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I.
2 ex./22.04.2015
-------------------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – S.P.
- M.A.G.
Jud.Sector 2 – M.D.D.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 466/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Strămutare. Sentința nr. 56/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
