Acţiune în constatare. Decizia nr. 410/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 6254/300/2008*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.410 R
Ședința publică din data de 02.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: F.-B. D.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursurile declarate de recurentele reclamante V. A., respectiv . IMPEX SRL împotriva deciziei civile nr.356A/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA DE P. . SA, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimații reclamanți N. A., N. M. V., R. F. – decedată pe parcursul procesului, prin moștenitor N. M. V., cauza având, ca obiect, „servitute; acțiune în constatare; obligația de a face”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2015 și, apoi, la data de 02.04.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.06.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ reclamanții S.C. C. M. Prod Impex S.R.L., R. F., V. A., N. M. V., N. A. au solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru existența servituții de trecere în favoarea fondurilor dominante, aflate în proprietatea pârâților Asociația de P. ., reprezentat prin Primar, Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și S.C. Prestări Servicii SA, aceștia având posibilitatea să folosească altă cale de acces, precum și obligarea pârâtei A.D.P. Sector 2 să amenajeze o altă cale de acces în favoarea pârâților.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 420,5 m.p. situate în .. 3, sector 2, București a fost redobândit de către R. F. în baza sentinței civile nr._/22.12.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, iar ulterior acesta a fost înstrăinat în cotă de ½ către V. A., respectiv către S.C. C. M. Prod Impex S.R.L.
Reclamanții susțin că în perioada în care imobilul s-a aflat în proprietatea statului acesta a fost folosit de către locatarii blocului 3, aceștia amenajând o alee de trecere pentru acces auto și pietonal, această folosință fiind exercitată și în prezent întrucât Primăria Sectorului 2 le-a impus prin autorizația eliberată pentru realizarea împrejmuirii terenului să lase o suprafață de 87 m.p. neîmprejmuită pentru permite în continuare accesul locatarilor din blocul 3.
Reclamanții susțin că trecerea pe terenul lor se face în mod abuziv, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența unui drept de servitude, pârâții având o altă cale de acces, respectiv cea existentă înspre magazinul Kaufland, alee ce a fost însă închisă de către locatarii blocului, deși aceasta asigura accesul la Șoseaua C., printr-o amenajare minimă fiind posibil și accesul cu autovehicule.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 616 C.civ., art. 1073 C.civ.
La termenul din 08.09.2008 pârâta Asociația de P. . întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamante, învederând că servitutea existentă pe terenul reclamantelor este una continuă și aparentă, dobândită prin folosință continuă, netulburată și neviciată începând dina anul dării în folosință a imobilului, fiind astfel dobândită în condițiile art. 623 al. 1 C.civ. S-a mai susținut că reclamanta avea cunoștință de existența acestei servituți încă de la momentul achiziționării imobilului întrucât aceasta este înscrisă în documentația tehnico cadastrală și înscrisă în cartea funciară a imobilului.
În legătură cu argumentele invocate de către reclamante în susținerea acțiunii negatorii s-a arătat că aceasta nu face nici o dovadă a faptului că nu ar fi îndeplinite condițiile recunoașterii dreptului de servitute, susținerile referitoare la accesul prin zona magazinului Kaufland nefiind reale întrucât accesul spre partea din spate a blocului, respectiv spre curtea interioară a acestuia, se face doar prin .>
Prin întâmpinările formulate pârâții M. București, reprezentat prin Primar General Administrația Domeniului Public Sector 2 București au invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, aceeași excepție fiind invocată și de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin notele scrise formulate.
Prin sentința civilă nr._/21.12.2009 pronunțată de Judecătoria sector 2 București s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții M. București, reprezentat prin Primarul General și S.C. Prestări Servicii SA, ca nefondate, s-a admis primul capăt al cererii formulate de reclamanții, constatându-se inexistența dreptului de servitute de trecere al pârâților asupra suprafeței de teren identificate între pct. B-C-D-G-H-I-J în anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de dl. expert A. C.; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților în privința capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta A.D.P. Sector 2, și respins cererea fata de acest pârât ca fiind formulata de persoane fără calitate procesuală activă; au fost obligați pârâții Asociația de P. ., reprezentat prin Primar și S.C. Prestări Servicii SA la plata către reclamanți a sumei de 800 de lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren situate între punctele J-B-C-D-G-H-I descrisă în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, astfel cum reiese din sentința civilă nr._/1998 a Judecătoriei sectorului 2 București și din actele de înstrăinare sau de partajare ulterioare (filele 7 - 22, 41 - 42, 44 - 45).
Această fâșie de teren, ce are o lățime de 4,2 metri între punctele J-B și de 3,1 metri între punctele G-D este folosită în prezent de locatarii blocului nr. 3 și de pârâta S.C. Prestări Servicii SA pentru a ajunge în zona situată în spatele blocului nr.3.
S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. București, reprezentat prin Primarul General nu este întemeiată, față de împrejurarea că doar suprafața de teren aflată sub blocul nr. 3 se află în proprietatea comună a proprietarilor de apartamente din respectivul . construcției aflându-se în proprietatea unității administrativ-teritoriale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice s-a apreciat că aceasta este întemeiată, acest pârât neavând nici o legătură cu fondul dominant sau cu cel aservit.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 616 C.civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
În art. 617, respectiv 618 C.civ., se arată că trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum, dar, cu toate acestea, trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puțină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Așadar, situația obiectivă a existenței unui loc înfundat dă naștere dreptului proprietarului acestui loc de a cere stabilirea unei servituți de trecere, în măsura necesară exercitării rezonabile a dreptului de proprietate asupra locului înfundat.
În situația în care voința proprietarului locului înfundat coincide cu cea a proprietarului fondului vecin, nu se pune problema îndeplinirii criteriilor arătate în art. 616-618 C.civ.
În absența acordului proprietarului vecin, proprietarul locului înfundat are dreptul să ceară instanței să stabilească servitutea legală de trecere, inclusiv sub aspectul locului și al întinderii acesteia. Pentru a fi respectat criteriul lungimii minime, cumulat cu cel al prejudiciului minim, este necesar ca, în situația în care există mai multe terenuri vecine, aparținând unor proprietari diferiți, alegerea locului concret de exercitare a servituții de trecere să se facă dintre toate aceste proprietăți, deținătorul locului înfundat neavând vreun drept de opțiune, regula fiind aceea a alegerii căii celei mai scurte către drumul public și, totodată, a celei mai puțin împovărătoare pentru proprietarul pe al cărui teren se poate exercita dreptul de trecere.
De asemenea, s-a reținut că este posibil ca, în absența manifestării de voință a proprietarului vecin sau a unei hotărâri judecătorești, stabilirea servituții legale de trecere, respectiv a locului pe unde se exercită aceasta, să se facă ca urmare a îndeplinirii condițiilor prescripției achizitive de 30 de ani, caz în care nu se mai pune problema respectării criteriilor prevăzute de lege.
Prin urmare, într-o cauză precum cea de față, s-a reținut că cel ce afirmă că are un drept de servitute de trecere printr-un anumit loc trebuie sau să dovedească nașterea acestui drept prin act juridic (contract cu proprietarul locului vecin) sau prin uzucapiunea de 30 de ani.
Dacă dreptul nu s-a născut prin unul din modurile arătate în paragraful anterior, este necesar, într-o primă fază, să se facă dovada caracterului înfundat al locului și, într-o a doua etapă, să se demonstreze că locul prin care se dorește a se face trecerea este cel mai scurt pentru acces la drumul public și cel mai puțin împovărător pentru proprietarul potențialului fond aservit.
Raportat la situația de fapt din cauza de față, s-a reținut că pârâtele nu au dovedit nici caracterul de loc înfundat al proprietăților lor și nici faptul că accesul optim la calea publică este cel prin proprietatea reclamanților, din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultând că „platforma carosabilă de parcare” se învecinează și cu terenul pe care se află supermarket-ul Kaufland.
De asemenea, s-a reținut că există și un alt acces, blocat în prezent cu plasă de sârmă (între punctele O-R din anexa nr. 1 a raportului de expertiză și foto de la filele 191 - 194), care ar oferi condiții optime de trecere, aceasta fiind mai lată decât ..
Reținând că nu a fost dovedit caracterul de loc înfundat al proprietății pârâtelor și nici a împrejurării că pârâta Asociația de P. . dobândit dreptul de servitute exercitat prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum a invocat, acțiunea a fost respinsă reționându-se că actul administrativ, respectiv autorizația de construire prin care s-a impus reclamanților menținerea dreptului de folosință în favoarea pârâtelor nu reprezintă o modalitate de naștere a dreptului de servitute.
În privința solicitării reclamanților de obligare a pârâtei A.D.P. sector 2 la amenajarea unei alte căi de acces, instanța a reținut lipsa calității procesuale active în privința acestui capăt de cerere, apreciind că este la latitudinea pârâtelor să solicite sau nu amenajarea unei căi de acces sau să amenajeze ele însele o astfel de cale, în situația în care consideră utilă o asemenea conduită.
În temeiul art. 274 al.1 C.pr.civ., pârâtele căzute în pretenții au fost obligate la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, respectiv 800 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului de expert.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții S.C. Prestări Servicii SA., Asociația de P. . București, reprezentat prin Primarul General.
Prin decizia civilă nr. 697 din 30.06.2011 Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a respins apelurile, ca nefondate.
Recursul formulat de către pârâta S.C. Prestării Servicii S.A. împotriva acestei decizii a fost soluționat prin decizia nr. 1759/08.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III a Civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie, instanța de control judiciar admițând calea de atac formulată, casând decizia recurată și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
În motivarea deciziei, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 616 Cod civil, “proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”. Așa cum s-a reținut și de către instanțele de fond, acest text de lege a fost interpretat extensiv în practica judiciară, în sensul că s-a admis constituirea unui drept de servitute și în situația în care există o posibilitate de acces, dar este impracticabilă sau prezintă unele inconveniente grave. De asemenea, s-a reținut că nu s-ar justifica constituirea unui drept de servitute în situația în care drumul de acces existent, deși apare ca fiind impracticabil, poate deveni practicabil dacă se realizează anumite amenajări.
Pornind de la situația de fapt, astfel cum a fost stabilităp de instanțele de fond, Curtea constată că s-a efectuat în primă instanță un raport de expertiyă, ale cărui concluzii au fost în sensul că, din punct de vedere tehnic, drumul de acces identificat pe latura de nord a blocului 3 și reprezentat de o alee pietonală poate permite trecerea autovehiculelor dacă se efectuează anumite amenajări, expertul arătând totodată că și-a format această convingere având în vedere că lățimea acestei alei este mai mare decât drumul de acces configurat pe terenul reclamanților.
Față de această situație de fapt, Curtea a apreciat că pentru a se stabili cu certitudine dacă se pune problema constituirii unui drept de servitute trebuie stabilit cu certitudine care sunt în concret lucrările de amenajare care trebuie efectuate la . latura de nord a blocului nr. 3 și dacă acestea sunt conforme cu reglementările urbanistice în vigoare, în urma administrării unui supliment la raportul de expertiză déjà întocmit în cauză.
Cauza a fost reînregistrată la data de 28.02.2012, în calea de atac a apelului, pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă, sub nr._ .
În rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care să se determine în concret lucrările ce ar trebui realizate la . latura de nord a blocului 3 pentru a se asigura aceesul locatarilor blocului și dacă acestea sunt conforme normelor urbanistice în vigoare precum și stabilirea împrejurării dacă accesul actual al pârâtei respectă noemele de urbanism în vigoare, fiind astfel efectuată și depusă la dosar lucrarea tehnică solicitată de către instanța de control judiciar.
Prin decizia civilă nr. 356A din 04.04.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilăa admis apelurile formulate de apelanții-pârâți S.C. P. S.A. și Asociația de P. a Blocului 3 din București, ., ., împotriva sentinței civile nr._ din 21.12.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S.C. C. M. Prod Impex S.R.L., R. F., V. A., N. M. V. și N. A. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Totodată, a menținut restul dispozițiilor, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât M. București și a obligat pe intimații-reclamanți la 1.000 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă Asociația de P. .> Pentru a dispune astfel, analizând apelurile formulate, prin prisma criticilor formulate, a probatoriului administrat în cauză și a indicațiilor instanței de control judiciar, obligatorii potrivit art. 315, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
1. În ceea ce privește apelul formulat de către apelanta S.C. P. S.A. (fostă S.C. Prestări Servicii S.A.), prin care se critică soluția cu privire la dreptul de servitute, și apelul formulat de către apelanta pârâtă Asociația de P. . raportare la prevederile art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă la cele invocate în fața instanței de fond, ce au fost analizate împreună dat fiind caracterul comun al argumentelor invocate, tribunalul a reținut caracterul fondat al acestora pentru următoarele considerente:
În acord cu considerațiile teoretice făcute de către prima instanță, tribunalul a reținut că dobândirea dreptului de servitute se poate face prin convenția părților, prin testament, prin uzucapiune, prin efectul legii, precum și prin destinația proprietarului, doar prin opunerea unuia dintre aceste modalități de dobândire a acestui drept real, fiind posibilă paralizarea acțiunii negatorii ce are ca obiect constatarea inexistenței unui drept de servitute, astfel cum este cazul în dosarul de față, în situația în care se invocă pe cale de apărare existența dreptului de servitute, instanța având obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor legale pentru recunoașterea acestui drept.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că pârâta Asociația de P. . unui drept se servitute de trecere pe terenul proprietatea intimatelor reclamante, existența dreptului de servitute luând naștere ca efect al uzucapiunii, în condițiile art. 623 Cod civil, de la data dării în folosință a blocului 3, respectiv în anii 1971 – 1972, fiind folosită această servitute de trecere continuă și aparentă pe terenul fond aservit, fără ca acest lucru să fie contestat de către vreuna dintre părțile din proces.
În plus, tribunalul a constatat că acest drept de servitute este recunoscut ca atare și de către proprietarii imobilului reprezentând fond aservit.
Astfel, unul dintre coproprietarii imobilului fond aservit, restituit în baza sentinței civile nr._/22.12.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, respectiv R. E. M., recunoaște în favoarea locatarilor din cadrul Asociației de P. ai Blocului 3 existența «unui drept de trecere cu pasul și auto pe terenul proprietatea mea» (fila 67 dosar apel).
Tribunalul a constatat că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2736/10.12.2003 de către B.N.P.A. S. M. Ș. și C. N. D., prin care R. E. M. înstrăinează partea sa de imobil către intimata reclamantă S.C. C. M. Prod Impex S.R.L., se reține că imobilul ce se înstrăinează este afectat de existența «unui drum de servitute în suprafață de 87,84 mp constituit în favoarea blocului 3 situat în București, Șoseaua C., nr. 4, situat pe latura estică a corpului de proprietate, conform schiței anexate» (fila 15 dosar fond), în schița anexă la contract fiind reprezentat grafic și drumul de servitute la care se face referire în contract (fila 17 dosar fond), cumpărătoarea obligându-se în cuprinsul actului încheiat să respecte dreptul de servitute existent.
Față de această situație, tribunalul a reținut că susținerile apelantei-pârâte Asociația de P. . existența dreptului de servitute pe terenul aparținând intimatelor-reclamante sunt confirmate de probele existente în dosar, proprietarul inițial al imobilului precum și subdobânditorul acestuia recunoscând în favoarea apelantei-pârâte dreptul de servitute ce a luat naștere ca efect al posesiei de lungă durată.
În plus, pe lângă aspectele legate de durata posesiei exercitate și de caracterul util al acesteia, necontestate de altfel de către părți, tribunalul a reținut că sunt îndeplinite și condițiile la care face referire art. 616 și urm. Cod civil, terenul proprietatea apelante pârâte S.C. P. S.A. și curtea interioară a blocului 3 având caracteristicile unui loc înfundat, modalitatea de acces la calea publică care prezintă cele mai mici inconveniente fiind cea existentă în prezent, pe terenul proprietatea intimatelor reclamante.
Pentru a aprecia în acest sens, tribunalul a avut în vedere că varianta propusă de către expertul ce a efectuat lucrarea tehnică în cauza de față, respectiv pe . pe latura de nord a blocului (anexa nr. 1 A la raportul de expertiză realizat în rejudecarea apelului), este nu numai dificil, dar și costisitor a fi realizată din punct de vedere al reglementărilor legale în materie de urbanism în vigoare la acest moment dat, dar și din punct de vedere al costurilor, chiar dacă ar prezenta avantajul respectării dimensiunilor standard cerute de către normele urbanistice și de protecție contra incendiilor (lățime de patru metri).
Astfel, tribunalul a reținut că pe traseul aleii propuse de către expert a se realiza pe latura de nord a blocului se află un post de transformare al energiei electrice semiîngropat, potrivit adresei emise de către Enel Distribuție Muntenia (fila 62 dosar apel rejudecare), acesta neputând fi mutat și nefiind proiectat și construit pentru a suporta deplasarea sau staționarea autovehiculelor, iar afirmațiile expertului din răspunsul la obiecțiuni referitoare la împrejurarea că acesta ar putea fi amenajat și consolidat pentru a putea asigura și această funcționabilitate, deși reale, nu țin seama de împrejurarea că obținerea autorizației de construire presupune și emiterea unui aviz favorabil în acest sens din partea societății de electricitate căreia îi aparține postul de transformare, aviz ce este puțin probabil a se obține în condițiile în care, ca urmare a reamenajării zonei, trapele de acces în incinta postului de transformare ar fi complet obturate.
În plus, s-a mai reținut de către tribunal împrejurarea că varianta propusă de către expert presupune o . costuri, mult mai mari decât cele ce s-ar realiza prin achitarea către intimații-reclamanți a contravalorii lipsei de folosință a suprafeței destinate asigurării trecerii către Șoseaua C., pe lângă materialele de construcție și forța de muncă necesare realizării amenajării transformării și prelungirii actualei alei de acces pietonal din fața blocului către spatele acestuia, pe latura de nord, fiind necesar a se acoperi și costurile necesare obținerii autorizațiilor și avizelor necesare în vederea realizării acestei lucrări.
Având în vedere aceste împrejurări de fapt și reținând în concluzie că accesul la terenul proprietatea apelanților-pârâți pe altă cale decât cea folosită în prezent prezintă inconveniente, care nu pot fi depășite doar prin voința apelanților-pârâți sau prin acțiuni pe care aceștia le-ar putea întreprinde, tribunalul a admis apelul formulat de apelanții-pârâți Asociația de P. ..C. P. S.A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată, în cauză fiind întrunite condițiile legale pentru existența dreptului de servitute în favoarea apelanților-pârâți.
2. În ceea ce privește apelul formulat de apelantul-pârât M. București, reprezentat prin Primar General, prin care se critică soluția pronunțată de către prima instanță asupra cheltuielilor de judecată, tribunalul a reținut caracterul nefondat al acestuia, față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, temei al obligării unei părți din proces la plata cheltuielilor de judecată reprezentându-l culpa sa procesuală.
În cauza de față, s-a reținut de către instanță că pârâtul M. București a avut o culpă procesuală, acesta invocând pe parcursul litigiului excepția lipsei calității sale procesual pasive, excepție ce însă s-a dovedit a fi nefondată în cauză, partea fiind îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate pentru a combate aceste susțineri.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul M. București, reprezentat prin Primar General.
Reținând culpa procesuală a intimaților-reclamanți, în apel, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a dispus obligarea acestora la plata către apelanta-pârâtă Asociația de P. nr. 3 a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, respectiv 1000 lei, onorariu avocat.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanteleV. A. și . Impex SRL.
În motivarea recursului declarat de recurenta V. A., aceasta a arătat că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a arătat că instanța de apel aplicând greșit art. 622- 624 din Codul civil, a constatat că ar fi intervenit uzucapiunea pentru calea de acces ce face obiectul cererii. Or, prevederile legale menționate sunt imperative în ceea ce privește imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra servituților de trecere prin efectul prescripției achizitive.
Servitutea de trecere este necontinuă și neaparentă, conform art. 622 cod civil și nu poate face obiect al uzucapiunii, având în vedere că potrivit art. 623 servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiunea de 30 de ani iar potrivit art. 624 Cod civil servituțile continue neaparente și servituțile necontinue și neaparente nu se pot stabili decât prin titluri. Prin urmare, în speță, servitutea de trecere, necontinuă și neaparentă, nu poate face obiect al uzucapiunii.
Și pe fondul constatării intervenirii prescripției achizitive, susține recurenta, instanța a aplicat greșit legea, deoarece a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă în anii 1971 - 1972, ignorând faptul că bunul a fost preluat samavolnic de statul comunist, neexistănd nici o posibilitate reală de redobăndire a acestuia decât după decembrie 1989. Or, recurenta încă din anul 1997 a formulat cerere de chemare în judecată pentru restituirea proprietății iar instanțele au constatat naționalizarea abuzivă fără drept a imobilului într-un dosar în care a fost parte chiar pârâta .. Așadar, nu a existat o posesie pașnică, neîntreruptă și sub nume de proprietar a pârâților, perioada de dinainte de decembrie 1989 nu poate constitui pașnică posesie, atâta vreme cât deposedarea de bun nu a fost o nediligență a proprietarului, ci un abuz de drept și de fapt al statului comunist. După anul 1999, recurentele și-au înscris dreptul de proprietate la DITL, au plătit taxe și impozite, au efectuat partajul asupra proprietății, toate aceste acte de administrare și dispoziție dovedind realul proprietar al imobilului.
Recurenta a mai arătat că instanța de apel aplicat greșit și dispozițiile art. 616 -618 Cod civil, raportat la concluziile suplimentului raportului de expertiză efectuat în cauză.
Față de aceste prevederi legale, la stabilirea drumului de trecere trebuie avute în vedere atât interesele proprietarului fondului dominant, cât și cele ale proprietarului fondului aservit, urmând a fi aleasă calea care să producă cea mai mică daună pentru proprietarul fondului aservit.
Proprietatea recurentelor nu are caracterul cerut de lege de loc înfundat, astfel cum rezultă din rapoartele de expertiză efectuate în cauză și completările acestora. Accesul pietonal se face și în prezent în afara trecerii prin proprietatea recurentei, prin . punctele S-T-O-R-P-U-V, iar problema se pune doar în ceea ce privește accesul auto, care, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză efectuate în cauză se poate amenaja prin același loc folosit pentru accesul pietonal.
Mai mult, calea de acces ce trece pe proprietatea reclamantelor nu întrunește condițiile cerute de lege pentru a avea acest caracter, întrucât nu are dimensiunile minime, astfel cum rezultă din raportul de expertiză.
Așadar proprietatea reclamantelor nu poate reprezenta nici din punct de vedere tehnic calea cea mai scurtă la drumul public și nici cea mai puțin împovărătoare pentru proprietarii fondului aservit. Prin urmare, chiar dacă nu ar exista posibilitatea amenajării unei alte căi de acces auto, cea folosită în prezent nu poate face obiectul unei servituți de trecere legal constituite, fiind folosită cu nerespectarea dispozițiilor legale și tehnice.
Recurenta a mai arătat că instanța de apel a depășit limitele rejudecării stabilite în decizia de casare prin care s-a impus rejudecarea limitat exclusiv la suplimentul raportului de expertiză, sub aspectul verificării condițiilor de amenajare a unui loc de trecere pietonal și auto pe latura de nord a blocului. Or, ignorând aceste dispoziții, instanța de apel a suplimentat probatoriul și cu proba cu martori și s-a pronunțat asupra uzucapiunii pe fondul acesteia și nu exclusiv asupra posibilității de amenajare a căii de acces. Or, apelul fusese deja soluționat cu privire la termenul și natura posesiei invocate ca și temei al uzucapiunii, nemaiputând face obiectul unui nou apel, în lipsa unei mențiuni în acest sens a instanței de recurs.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii recurate și menținerea hotărârii primei instanțe.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 Cod procedură civilă, art. 616-618, art. 622- 624 Cod civil.
În motivarea recursului declarat de recurenta . Impex SRL, aceasta a arătat că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește dreptul de servitute, argumentele instanței fiind contrare legii și fiind în contradicție cu materialul probator administrat în cauză.
Recurenta a expus istoricul litigiului, arătând că apelanta nu a făcut dovada efectivă a faptului că deține un loc înfundat, deci fără ieșire la calea publică, prin decizia recurată fiind ignorate rațiunea și scopul avute în vedere de lege cu privire la constituirea dreptului de servitute de trecere în favoarea pârâtei.
Prin instituirea acestui drept, care nu a fost recunoscut până acum prin nici o modalitate prevăzută de lege, se încalcă atât dispozițiile art. 480 Cod civil, cât și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care prevăd că proprietatea poate fi limitată prin îngrădirile prevăzute de lege, dar aceste limitări trebuie să fie proporționale cu interesul protejat, principiul proporționalității trebuie să fie respectat.
Instanța de apel, deși nu s-a făcut nici o probă certă în dosar a constatat că dreptul de servitute a luat naștere prin posesia de lungă durată, dar până la revendicarea dreptului de proprietate, terenul s-a aflat în proprietatea statului, astfel că nu se poate pune problema unei posesii efective și nici utile,.
Instanța de apel a ignorat expertiza efectuată în primă instanță și suplimentul la expertiză, care confirmă faptul că nu se poate vorbi de un loc înfundat și că pârâtele au posibilitatea (dar nu vor) de a-și amenaja o altă ieșire la drumul public.
Expertul a precizat că se poate amenaja o alee pe latura de nord a blocului nr. 3, iar la dosar nu există probe din care să rezulte că amenajările care vin în concordanță cu reglementările urbanistice în vigoare ar fi „costisitoare și dificile”.
Cu toate că instanța admite că dacă s-ar amenaja noul drum de acces, acesta ar fi în măsură să respecte dimensiunile cerute de normele de urbanism precum și cele de PSI, consideră că actualul drum, care nu respectă aceste norme, este mai bun a fi folosit de către pârâți deoarece aceștia nu ar fi supuși la costuri.
Decizia instanței de apel este criticabilă și sub aspectul că deși la dosar nu există probe în sensul că nu s-ar putea obține autorizația de construire și avizul favorabil, instanța își motivează decizia pe faptul că este puțin probabil ca acestea să se poată obțină.
În ceea ce privește susținerea că există impedimente cu privire la existența unui post trafo, instanța trage concluzia eronată că acesta ar fi un impediment în procesul de amenajare, concluzie care este combătută de expert care constată prin răspunsul la obiecțiuni că cele comunicate prin adresele_/2008 și 3218/2004 nu constituie interdicții de amenajare a unui carosabil peste construcția postului trafo, dacă prin această amenajare se asigură consolidarea și funcționalitatea construcției.
Pe de altă parte, expertul a răspuns la toate obiectivele și obiecțiunile concluzionând că dacă se vrea se poate amenaja o altă alee de trecere care să răspundă tuturor cerințelor legale.
Prin loc înfundat se înțelege acel loc care nu are nici o ieșire la calea publică sau ieșirea ar prezenta incoveniente grave ori ar fi periculoase, iar în speță singurul incovenient ar fi costurile amenajării care nu reiese că nu ar fi putut fi suportate de către pârâtă.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 312 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
În motivare, s-a arătat că în mod corect instanța a reținut că a dobândit dreptul de servitute prin posesia de lungă durată, care a început să curgă de la momentul construirii blocului 3, îndeplinind toate condițiile legale.
Chiar și anterior anului 1991, posesia putea fi utilă și să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Până în anul 1991 nu exista o distincție între domeniul public sau privat, ci între bunurile statului și bunurile particularilor, astfel că nu se poate concluziona că posesia de dinainte de 1989 nu a fost pașnică. La momentul apariției Legii nr. 18/1991 trecuseră doar 19 – 20 de ani de la momentul începerii curgerii termenului de prescripție, astfel că acesta putea fi întrerupt de proprietarul de drept al fondului aservit.
De asemenea din actele dosarului reiese cu certitudine că primul proprietar al fondului aservit, doamna R. E. M. a recunoscut „ dreptul de trecere cu pasul și auto” pe terenul acesteia în data de 8.07.2002, confirmând astfel dreptul recurentei de servitute de trecere. Înseși reclamantele au recunoscut acest drept de servitute și au fost de acord să îl respecte în momentul în care au cumpărat terenul cu această mențiune.
Intimata a mai arătat că în mod corect instanța de apel a constatat faptul că în speță sunt aplicabile prevederile art. 616 - 618 Cod civil, analizând probele administrate în cauză și concluzionând că deși există o altă cale de acces pietonală care ar putea deservi blocul, amenajarea pentru accesul auto ar fi extrem de costisitoare și dificilă.
Apelantele ignoră cu bună știință faptul că în acel loc, pe care îl prezintă ca o altă cale de acces, există postul trafo subteran PT 2277 care nu poate fi ocolit, singura posibilitate fiind construcția unui pasaj suprateran care să asigure acestuia condiții de exploatare. De altfel, chiar expertul răspunde că trebuie amenajat un carosabil peste construcția postului trafo care să asigure consolidarea și funcționalitatea acesteia. Or, tocmai pentru acest motiv instanța a concluzionat că un asemenea pasaj ar prezenta dificultăți pentru construire și ar costa enorm, raportul preț – utilitate fiind definitoriu.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele și cu limitele ce urmează a fi expuse în continuare:
În esență, criticile formulate sunt comune cu privire la problemele de drept și de fapt invocate, astfel că vor fi analizate în ansamblu.
Recurenta-reclamantă V. A. a criticat decizia recurată susținând că în mod greșit s-a constatat dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune, precum și faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 616–618 din Codul civil din 1864 raportat la concluziile suplimentului la raportul de expertiză efectuat în cauză.
La rândul său, recurenta-reclamantă . Impex SRL a criticat hotărârea recurată, invocând încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește dreptul de servitute și susținând că hotărârea este contrară legii și materialului probator administrat în cauză, precum și faptul că nu se poate pune problema unei posesii efective și utile.
Considerațiile teoretice ale instanței de apel referitoare la modalitățile de dobândire a dreptului de servitute sunt corecte, respectiv faptul că acest dezmembrământ al dreptului de proprietate se poate dobândi prin efectul legii, prin convenția părților, prin testament, prin uzucapiune sau prin destinația proprietarului.
Opunerea unuia dintre oricare aceste modalități de dobândire a servituții este de natură a paraliza acțiunea negatorie privind constatarea inexistenței dreptului de servitute.
Instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 623 Cod civil, dreptul de servitute luând naștere ca efect al uzucapiunii și fiind recunoscut ca atare și de proprietarii imobilului reprezentând fond aservit.
În același timp, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 616 Cod civil, care justifică recunoașterea existenței dreptului de servitute prin efectul legii.
Oricare dintre cele două modalități de constatare a existenței servituții, privite separat, era de natură a paraliza acțiunea negatorie formulată de reclamantă.
O asemenea concluzie rezultă și din decizia de casare, instanța de recurs apreciind că pentru a se soluționa acțiunea în constatare negatorie, este necesar a se verifica (în urma suplimentării probatoriului) dacă se pune problema constituirii unui drept de servitute, din perspectiva prevederilor art. 616 din Codul civil din 1864, astfel cum acesta a fost interpretat extensiv în practica judiciară, potrivit considerentelor deciziei menționate.
Cu privire la constatarea dobândirii dreptului de servitute prin uzucapiune, recurenta-reclamantă V. A. a susținut faptul că instanța de apel a depășit limitele rejudecării stabilite prin hotărârea de casare, întrucât a suplimentat probatoriul și cu proba cu martori și s-a pronunțat și cu privire la uzucapiune pe fondul acesteia, iar nu exclusiv asupra posibilității de amenajare a căii de acces.
Critica este nefondată, deoarece casarea hotărârii prin decizia civilă nr. 1759 din 18.12.2011 a fost totală, astfel că în mod corect tribunalul a analizat apelurile prin prisma tuturor criticilor formulate, respectând în același timp limitele stabilite prin decizia de casare, în sensul suplimentării probatoriului, pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 616 din Codul civil din 1864. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea în cauză a prevederilor art. 315 C.pr.civ.
În ceea ce privește critica formulată de recurenta-reclamantă V. A. referitoare la faptul că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 622 – 624 din Codul civil din 1864, Curtea constată că aceasta este fondată, dobândirea dreptului de servitute de trecere prin uzucapiune, nefiind posibilă.
Astfel, potrivit art. 622, servituțile sunt sau continue sau necontinue. Servituțile continue sunt acelea al căror exercițiu este sau poate fi continuu, fără să aibă trebuință de faptul actual al omului; astfel sunt apeductele scursurile apelor, ferestrele și altele asemenea. Servituțile necontinue sunt acelea care au trebuință de faptul actual al omului spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apă din fântână, de a paște vite și alte asemenea.
Servituțile sunt aparente sau neaparente. Servituțile aparente sunt acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, precum: o ușă, o fereastră,un apeduct; servituțile neaparente sunt acelea ce n-au semn exterior de existența lor, precum spre exemplu, prohibițiunea de a zidi pe un fond, sau de a nu zidi decât până la o înălțime determinată.
Articolul 623 prevede că servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani.
Potrivit art. 624 servituțile continue neaparente și servituțile necontinue și neaparente nu se pot stabili decât prin titluri.
Prin urmare, potrivit textelor legale enunțate mai sus, pot fi dobândite prin uzucapiune numai servituțile continue și aparente.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 623 și art. 624 rezultă că nu se pot dobândi prin uzucapiune servituțile necontinue și neaparente, servituțile continue și neaparente, dar nici cele necontinue și aparente.
Servitutea de trecere este o servitute necontinuă, deoarece pentru exercițiul acesteia se impune faptul actual al omului, fiind enumerată ca atare, în cuprinsul art. 622.
În același timp, servitutea de trecere poate fi aparentă în măsura în care calea de acces este marcată prin anumite semne sau atunci când ea se exercită pe un drum ori pe o potecă vizibilă, după cum poate fi neaparentă în caz contrar.
Față de dispozițiile imperative ale textelor legale menționate, Curtea constată că apărarea pârâților privitoare la dobândirea dreptului de servitute de trecere prin uzucapiune nu putea fi primită, nefiind necesar a se mai analiza condițiile de fond pentru dobândirea dreptului de servitute prin uzucapiune.
Ca atare, nu se mai impune nici analiza criticilor formulate de recurentele reclamante privind fondul constatării intervenirii prescripției achizitive.
Însă, astfel cum s-a arătat mai sus, chiar în lipsa recunoașterii pe calea uzucapiunii a dreptului de trecere, acesta poate fi constatat, în temeiul art. 616 din Codul civil de la 1864 ca servitute legală, paralizând astfel acțiunea negatorie a constatării inexistenței dreptului de servitute.
În rejudecare, analizând probatoriul administrat în cauză, inclusiv suplimentul la raportul de expertiză dispus a fi efectuat prin decizia de casare, instanța de apel a reținut că terenul proprietatea apelante pârâte S.C. P. S.A. și curtea interioară a blocului 3 au caracteristicile unui loc înfundat, modalitatea de acces la calea publică care prezintă cele mai mici inconveniente fiind cea existentă în prezent, pe terenul proprietatea intimatelor reclamante.
Tribunalul a apreciat că varianta de acces existentă pe latura de nord a blocului prezintă inconveniente grave, care nu pot fi depășite doar prin voința pârâților sau prin acțiuni pe care aceștia le-ar putea întreprinde.
Astfel, tribunalul a reținut că pe acest traseu se află un post de transformare al energiei electrice, semiîngropat, care nu poate fi mutat și nu a fost proiectat și construit și pentru a suporta deplasarea sau staționarea autovehiculelor, iar varianta de amenajare a acestei căi de acces ar fi nu numai dificil, dar și costisitor a fi realizată din punctul de vedere al reglementărilor legale în materie de urbanism.
Prin criticile formulate, recurentele reclamante propun o altă interpretare a probatoriului administrat în cauză, care să conducă la concluzia pe care o susțin, respectiv aceea că terenul deținut de intimatele pârâte nu are caracterul cerut de lege, acela de „loc înfundat”, în accepțiunea art. 616 din Codul civil din 1864.
Stabilirea caracterului de “loc înfundat” reprezintă o chestiune de fapt care ține de aprecierea asupra probatoriului administrat în cauză și care este apanajul instanțelor de fond.
Ca atare, criticile formulate de recurente relativ la această apreciere vizează temeinicia hotărârii recurate și nu pot fi valorificate pe calea recursului, față de actuala reglementare a art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.
Scopul acestei căi de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susțineri care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză și în analiza situației de fapt, exced posibilității analizei de către instanța de recurs.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobată prin Lg. 219/2005.
Prin urmare, criticile ce implică practic reanalizarea situației de fapt în temeiul probatoriului administrat în cauză (control privind temeinicia hotărârii atacate) nu pot fi analizate, având în vedere limitele prevăzute de art. 304 C.pr. civ.
În ceea ce privește critica recurentei reclamante . Impex SRL referitoare la încălcarea art. 480 din Codul civil din 1864 și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, Curtea constată că aceasta este nefondată, deoarece servitutea reprezintă o sarcină care poate fi impusă proprietarului fondului aservit în condițiile prevăzute de lege și care presupune doar o limitare a exercițiului dreptului de proprietate, iar nu pierderea acestuia. În același timp, nu se poate susține că limitarea dreptului de proprietate nu este proporțională cu interesul protejat, câtă vreme servitutea este stabilită în condițiile legii, iar proprietarul fondului aservit are dreptul la despăgubiri în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona, conform art. 616 C.pr.civ.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ., Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentele reclamante V. A. și . Impex SRL împotriva deciziei civile nr. 356A/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Asociația de P. . SA, M. București prin Primarul General și intimații-reclamanți N. A., N. M. V., R. F. – decedată pe parcursul procesului, prin moștenitor N. M. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. M. S. G. F.-B. D.
GREFIER,
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. PS/ 2 ex.
Jud. apel: M. C. B.
S. P.
| ← Conflict de competenţă. Decizia nr. 457/2015. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 466/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
