Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 892/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 892/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 892/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.892 R
Ședința publică din data de 24.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. S.
JUDECĂTOR: A. C. B.
JUDECĂTOR: A. M. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de recurentul reclamant P. V. împotriva deciziei civile nr.237A/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți I. C. G., B. ASOCIAȚI D. G. Șl L. G., ASOCIAȚIA DE P. ., cauza având, ca obiect, „constatare nulitate act juridic",
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.09.2015 și, apoi, la data de 24.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 02.02.2012 sub nr._, reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâții Asociația de P. . D. G. și L. G. și I. C. G., a solicitat să se dispună constatarea nulității absolute a actului de adjudecare nr. 0786/15.02.2010 pentru fraudă la lege și nerespectarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr._/07.11.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București, să se constate că întreaga executare este un abuz de drept, întoarcerea executării și repunerea părților în situația anterioară.
Prin sentința civilă nr. 7999 pronunțată la 21.05.2013 în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. D. G. și L. G., a respins acțiunea împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală, a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamantul P. V., în contradictoriu cu pârâții Asociația de P. . I. C. G., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că formularea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui act de adjudecare pe motivul existenței unei fraude la lege, nu reprezintă un fine de neprimire a unei asemene acțiuni pe calea dreptului comun. Din moment ce reclamantul invocă un motiv de nulitate absolută -frauda la lege- are posibilitatea să solicite constatarea nulității absolute pe calea dreptului comun, nefiind obligat să invoce acest motiv exclusiv pe calea contestației la executare. Actul de adjudecare, din prisma faptului că reprezintă un titlu de proprietate este supus regimului juridic similar celorlalte titluri de proprietate.
În plus, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamantul fixează cadrul procesual și precizează cauza juridică a acțiunii civile, calificarea unei asemenea acțiuni ca fiind o contestație la executare contravenind acestui principiu.
Calitatea procesuală pasivă, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă care prevăd că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât-pârâți.
Reclamantul a înțeles să formuleze prezenta acțiune și în contradictoriu cu B. D. G. și L. G.. Or, executorul judecătoresc este organ de executare, participant indispensabil la executarea silită, fiind o autoritatea învestită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terțe persoane, obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu.
Prin urmare, toate efectele executării silite se produc între creditor, debitor și terțe persoane, părți în raportul juridic execuțional, ci nicidecum față de un participant, așa cum este executorul judecătoresc.
Pe de altă parte, actul de adjudecare este un act juridic civil prin care operează transferul dreptului de proprietate asupra imobilului de la debitor la adjudecatar. Cum însă efectele actului juridic nu se răsfrâng decât asupra debitorului, adjudecatarului și creditorului, conform principiului res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc B. D. G. și L. G..
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
La data de 14.04.2008, Asociația de P. . formulat către B. D. G., cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.3310/13.04.2007 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București și a deciziei civile nr. 14645R/01.11.2007 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă.
La momentul formulării cererii de executare silită erau în vigoare dispozițiile Legii nr.459/2006, prin care se eliminase obligativitatea încuviințării executării silite de către instanța de executare. Ulterior prin O.U.G. nr.42/2009 s-a introdus necesitatea pronunțării unei încheieri de încuviințare a executării silite de către instanța de executare, însă aceste dispoziții legale nu retroactivează și nu se aplică executărilor silite începute în mod legal sub imperiul actelor de procedură în vigoare la acel moment. Prin urmare, existența vreunei fraude la lege sub acest aspect nu a fost reținută de către instanță.
Dosarul de executare nr.366/2008 instrumentat de B. D. G., L. G. și M. P. s-a finalizat prin emiterea actului de adjudecare din 15.02.2010 pentru suma de 195.183,75 lei (fila 207).
Referitor la începerea executării silite de către o persoană fără calitate procesuală activă, în sensul că Asociația de P. trebuie să împuternicească un membru al său sau să dea mandat unui avocat, prin încheierea unui contract de asistență juridică, instanța a constatat că pârâta a făcut dovada existenței unui contract de asistență juridică în faza de executare, prin împuternicirea avocațială nr._/13.02.2008.
Potrivit art.67 alin.(l) C.proc.civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personale sau prin mandatar. Împuternicirea avocațială depusă la dosar atestă faptul că Asociația de P. a mandat pe domnul avocat P. V. M. în procedura executării titlurilor executorii, în fața oricărui executor judecătoresc.
Reclamantul a susținut că avocatul P. Vladimire nu avea calitatea de reprezentant întrucât împuternicire avocațială este semnată și ștampilată exclusiv de președintele asociației de proprietari, iar din cuprinsul împuternicirii nu rezultă că mandatul s-ar fi dat și pentru semnarea cererii de executare silită.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța a reținut că din împuternicirea avocațială depusă la dosar, rezultă că pârâta confirmă, în mod tacit, declanșarea procedurii de executare silită în fața oricărui executor judecătoresc, din moment ce pe parcursul întregii proceduri de executare silită și-a manifestat în mod neîndoielnic voința de urmărire silită a bunurilor debitorului. Prin urmare instanța va da eficiență principiului conform căruia ratificarea valorează mandat.
Executorul judecătoresc nu a făcut un abuz de drept prin faptul inserării onorariului de avocat în procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întrucât potrivit art.371 ind.7 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu prin executare voluntară. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, procesul-verbal constituie titlu executoriu, iar potrivit art.374 ind.1 C.proc.civ., înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formulă executori.
Astfel, trimiterea reclamantului la Decizia RIL nr.31/2009 este eronată, întrucât prin această decizie s-a statuat asupra obligativității învestirii cu formulă executorie a contractelor de asistență juridică, nu a proceselor-verbale de stabilire cheltuieli de executare întocmite de către executorul judecătoresc.
Executorul judecătoresc în stabilirea onorariului de avocat s-a raportat în mod legal la dovezile depuse de către creditoare, chitanțele de plată de la fila 60.
În ceea ce privește nulitatea absolută a actului de adjudecare nr.786/15.02.2010, instanța a reținut că potrivit art.447 alin.(3) C.proc.civ., dovada eliberată fiecărui adjudecatar constituie titlu de proprietate.
Prin fraudarea legii se înțelege acea operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale, dar nu în scopul pentru care acestea au fost edictate, ci în vederea eludării altor dispoziții legale, imperative.
Or, așa cum s-a arătat, executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale imperative din materia executării silite și nu s-a dovedit existența unei fraude la lege.
De altfel, legalitatea executării silite a fost supusă controlului judiciar, așa cum s-a statuat în mod irevocabil prin Sentințele civile nr. 3451/24.03.2009 și nr.9188/ 15.07.2010 pronunțate de către Judecătoria Sectorului 3 București.
În cuprinsul Sentinței civile nr.3451/24.03.2009 s-a reținut, în mod irevocabil, că în mod corect s-a procedat la actualizarea sumei în raport cu rata inflației, iar în cuprinsul Sentinței civile nr. 9188/15.07.2010 s-a reținut că ceea ce a achitat reclamantul prin chitanța nr.824/30.10.2008 a fost debitul actualizat, nu și cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare.
Considerentele acestor sentințe civile au intrat în puterea lucrului judecat și nu mai pot fi puse în discuție de părți într-un litigiu ulterior prezumându-se în mod absolut că hotărârea pronunțată, precum și considerentele esențiale pe care se sprijină, reflectă adevărul (res judicata pro veritate habetur).
Cum instanța a apreciat că nu există motive de nulitate absolută a actului de adjudecare și a executării silite, s-a constatat că nu se impune nici întoarcerea executării silite și nici repunerea părților în situația anterioară. În concluzie, instanța a apreciat acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată.
În temeiul art.274 C.proc.civ., instanța a obligat reclamantul la plata către pârâta Asociația de P. . sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată, onorariu de avocat conform chitanței nr. 158/ 18.12.2012. Prin încheierea din camera de consiliu din 30.04.2012, instanța a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru datorate de reclamant de la 5514 68 lei la 2757,34 lei. În temeiul art. 19 alin.(l) din O.U.G. nr.51/2008 suma de 2757,34 lei reprezentând cuantumul ajutorului public judiciar a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P. V..
Prin decizia civilă nr. 237 A din 28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul P. V. și a fost obligat apelantul la 650 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat nefondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:
I. Una dintre condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile, este si aceea a calității procesuale pasive, ceea ce presupune existența unei identități intre persoana pârâtului si cea obligată in cadrul raportului de drept material dedus judecății. Ca în orice acțiune in justiție, înainte de a discuta dreptul material dedus judecății, instanța va verifica calitatea părților, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material, lipsa calității procesuale pasive constituind o excepție de fond, absolută, care obligă instanța la respingerea cererii fără judecarea fondului.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
În speță, instanța de fond a fost învestită cu o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de adjudecare de la 15.02.2010 și repunerea părților în situația anterioară.
D. urmare, in cauză, raportul de drept material are ca părți numai creditorul, debitorul și adjudecatarul, iar nu și organul de executare .
Împrejurarea că actul de adjudecare a fost întocmit de executorul judecătoresc, nu îi poate conferi acestuia calitate procesuală pasivă.
Executorii judecatoresti, investiti să desfașoare un serviciu de interes public ( conf.art. 2 din Legea 188/2000), nu sunt părți in faza de executare silită.
În acest sens, art. 41 din Statutul Uniunii Nationale a executorilor judecatoresti prevede că biroul executorului judecatoresc nu este persoană juridică și nu poate avea calitate procesuală.
De asemenea, Curtea Constitutională prin Decizia 162/2003 a statuat că organul de executare nu are interes propriu și în consecință nici calitate procesuală pasivă cu excepția situatiei prevazute de art. 399 alin.1 teza finală C.pr.civ, respectiv în cazul plângerii împotriva executorului pentru refuzul acestuia de a îndeplini un act de executare.
Așadar, biroul executorului judecătoresc nu dobândește calitate procesuală pasivă, chiar dacă este cel care a efectuat actele de executare, această calitate aparținând doar persoanelor implicate în executare (în speță creditor, debitor și adjudecata), hotărârea pronunțată îi este însă opozabilă executorului, chiar dacă nu a fost parte în proces.
II. În reglementarea actuală, actul de adjudecare nu mai are natura juridică a unui act jurisdicțional, nu mai constituie rezultatul unei proceduri contencioase, fiind emis de un executor judecătoresc, iar nu o instanță judecătorească. Este adevărat că executorii judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, astfel încât actul întocmit de acesta în condițiile expres arătate de lege, cu respectarea exigențelor formale pe care legea le impune pentru valabilitatea acelui act este, din acest punct de vedere, un act de autoritate publică și are forța probantă specifică unui asemenea act, dar nu este un act de jurisdicție.
De aceea, partea care se consideră vătămată poate exercita acțiunea de drept comun privind desființarea actului de adjudecare, de principiu, printr-o acțiune în nulitate absolută sau relativă, după caz.
În cauză, reclamantul a invocat drept cauză a nulității absolute a actului de adjudecare frauda la lege, susținută prin aceea că executarea silită a fost inițiată și finalizată prin emiterea actului de adjudecare deși debitul era integral achitat, aspect reținut irevocabil prin Sentința civilă nr._/07.11.2008; executarea silită s-a desfășurat fără a fi fost încuviințată; s-a tergiversat executarea silită și, în fine, suma urmărită, constând în cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare, nu justifica executarea silită, așadar motivele invocate de reclamant vizează încălcarea, pe parcursul executării silite, a unor dispoziții legale în materie.
Examinând probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat neîntemeiate susținerile apelantului, reținând în acest sens următoarele.
1. În ceea ce privește inițierea executării silite, fără încuviințarea instanței de executare, Tribunalul a reținut că, într-adevăr, prin OUG 138/2000, după articolul 373 s-au introdus articolele 373 ind.1, 373 ind.2, 373 ind.3 și 373 ind.4, având următorul cuprins: „Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor și titlul executoriu. Instanța încuviințează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.”
Este exact și faptul că, potrivit art.371 ind.1 introdus prin art.I pct.141 din OUG 138/2000, modificat prin OUG 42/2009 și din nou modificat prin art.1 pct.36 din Legea nr.202/2010 (începând cu data de 15.05.2009), „Cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv. Asupra cererii de încuviințare, președintele instanței de executare se pronunță prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților. Încheierea de încuviințare a cererii de executare silită nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.”
Art.371 ind.1 C.pr.civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite – respectiv la data de 14.04.2008, avea însă ( conform modificărilor aduse prin OUG prin art. 1 pct. 13 din Legea nr. 459/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006) următorul cuprins: „Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu și pentru respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate. În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declarație scrisă cu privire la veniturile și bunurile sale și locul unde se află acestea.”
Așadar, prin art. 1 pct. 13 din Legea nr. 459/2006, s-a dat o nouă redactare art. 373 ind.1 din Codul de procedură civilă, fiind eliminată obligația executorului judecătoresc de a solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare, precum și procedura încuviințării executării silite, în ansamblul său.
Textul fiind din nou modificat, așa cum s-a arătat mai sus, începând cu data de 15.05.2009.
Cum executarea silită a început la data de 14.04.2008, așadar sub imperiul disp.art.373 ind.1 C.pr.civ., astfel cum fuseseră modificate prin art. 1 pct. 13 din Legea nr.459/2006, executorul judecătoresc nu avea obligația să solicite încuviințarea executării silite, chiar dacă în timpul desfășurării executării silite, respectiv în cursul anului 2009, încuviințarea executării silite a devenit din nou obligatorie, noile dispoziții fiind evident aplicabile, potrivit principiului neretroactivității legii, doar executărilor începute după . dispozițiilor legale modificatoare.
2. În ce privește executarea, deși debitul, conform susținerilor reclamantului, ar fi fost integral achitat:
Executarea silită a fost inițiată de Asociația de P., la data de 14.04.2008 (pentru realizarea creanței constând în cote de întreținere restanțe pe perioada octombrie 2002- mai 2005 și cheltuieli de judecată) în baza Sentinței civile nr.3310/13.04.2007, astfel cum a fost modificată, urmare admiterii recursului Asociației de P., prin Decizia civilă nr.1645/01.11.2007, pronunțate în Dosarul nr._/301/2006.
La data de 30.10.2008, debitorul-reclamant a achitat cu chitanța nr.824 suma de 16.530 lei, în chitanță fiind însă menționat, în mod expres, că suma reprezintă întreținere restantă pe perioada octombrie 2002-septembrie 2008, mai puțin cheltuielile de judecată până la această dată.
Având în vedere aceste mențiuni, coroborate cu faptul că, prin sentința civilă nr.6308/19.06.2008 devenită irevocabilă la 30.10.2008 (urmare respingerii recursului prin Decizia civilă nr.1865/30.10.2008, pronunțate în Dosar nr._ ) reclamantul din prezenta cauză a fost obligat la plata cotelor de întreținere pentru perioada iunie 2005-martie 2007, rezultă indubitabil că suma de 16.530 lei, achitată cu chitanța nr. 824/30.10.2008, s-a imputat asupra datoriilor cu titlu de cote de întreținere rezultate din hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești precum și asupra cotelor de întreținere devenite scadente până la data de 30.10.2008, și care nu făcuseră obiectul judecății, respectiv cele datorate pe perioada aprilie 2007-septembrie 2008.
Este adevărat că prin sentința civilă nr._/07.11.2008 pronunțată în dosar nr._, având ca obiect contestația la executare formulată de debitor, s-a reținut că debitul a fost achitat, contestația la executare a fost însă respinsă ca rămasă fără obiect, drept urmare, nici actele de executare întocmite și nici executarea însăși nu au fost anulate. Contestatorul nu a exercitat împotriva acestei hotărâri calea de atac.
În plus, având în vedere că, prin chitanța nr.824/30.10.2008, nu s-au achitat și cheltuielile de judecată la care debitorul reclamant fusese obligat prinsSentința civilă nr. 3310/13.04.2007 și prin decizia civilă nr.1645/01.11.2007, pronunțate în dosarul nr._/301/2006, și nici cheltuielile de executare efectuate de Asociația creditoare până la data de 30.10.2008 ( datorate de debitor conf.art.371 ind.7 C.pr.civ.), Asociația pârâtă era în drept să ceară continuarea executării silite.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 3715 C.pr.civ.potrivit cărora - ”Executarea silită încetează dacă: a) s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii; în acest caz, executorul va preda debitorului titlul executoriu, menționând pe acesta stingerea totală a obligațiilor; b) nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri; în aceste cazuri, executorul va remite personal creditorului sau reprezentantului acestuia titlul executoriu, menționând pe acesta cauza restituirii și partea de obligație ce a fost executată; c) creditorul a renunțat la executare; d) a fost desființat titlul executoriu.”
Mai mult, actele de executare îndeplinite în cauză ( procese-verbale de actualizare a creanței, procese verbale de cheltuieli de executare, publicații de vânzare, proces-verbal de licitație din 22.01.2010 care a precedat emiterea actului de adjudecare dedus judecății, procesul verbal de distribuire a prețului) au fost supuse cenzurii instanțelor de judecată, contestațiile la executare formulate de reclamant fiind respinse ca neîntemeiate, în acest sens fiind sentința civilă nr.3451/24.03.2009, devenită irevocabilă urmare respingerii recursului declarat de reclamant, prin decizia civilă nr.1936R/20.11.2009 și Sentința civilă nr.9188/15.07.2010, devenită irevocabilă, reținându-se cu putere de lucru judecat că nu au fost achitate cheltuielile de judecată și nici cheltuielile de executare silită prin Chitanța nr.824/30.10.2008.
3. Cât privește faptul că suma urmărită silit, pe calea executării silite imobiliare și cheltuielile de executare nu impuneau executarea silită în această modalitate, Tribunalul a reținut, pe de o parte, că potrivit disp. art. 3711 alin.3 C.pr.civ. executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare. Legea nu obligă așadar creditorul la o anumită formă de executare ori la executarea într-o anumită succesiune, ci doar executarea în formele reglementate de lege.
Pe de altă parte, s-a reținut că, potrivit disp. art. 499 alin.1 C.pr.civ., după primirea somației debitorul poate cere instanței de executare, în termen de 10 zile de la comunicare, să-i încuviințeze ca plata integrală a datoriei, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare, să se facă din veniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni, iar potrivit art. 523 alin. alin.1 C.pr.civ., În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile, debitorul sau altă persoană interesată poate obține desființarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziția creditorului urmăritor întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, mijloace legale de care, însă, reclamantul nu a înțeles să uzeze, deși executarea silită a durat aproape 2 ani.
În plus, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că, la momentul începerii executării silite (14.04.2008), ar fi realizat venituri ce ar fi putut fi eventual poprite. Reclamantul a depus la dosar adeverința nr.583/05.12.2013 emisă de Camera de Comerț și Industrie a României, din care rezultă că reclamantul a fost angajat cu contract individual de muncă, pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 31.10.2008.
Or, în afară de faptul că nu s-a dovedit că reclamantul a informat creditoarea asupra realizării de venituri de la o anumită dată, reclamanta nu era obligată să renunțe la modalitatea de executare silită inițiată încă din 14.04.2008.
Mai mult, așa cum deja s-a arătat, reclamantul însuși putea pune capăt executării silite, achitând Asociației creditoare creanța, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare.
4. Câtă vreme, pe de o parte, termenele de prescripție curg în favoarea debitorului, iar nu a creditorului, iar pe de altă parte viciile unui lucru transmis pot fi invocate de cel căruia i s-a transmis bunul, iar nu de cel care transmite acel bun, susținerea reclamantului apelant în sensul că executarea silită s-ar fi tergiversat pentru a interveni prescripția dreptului său la acțiune, este lipsită de temei.
5. Tot astfel, nu s-a putut reține că executarea silită a fost tergiversată întrucât scopul real al vânzării imobilului la licitație ar fi fost altul decât recuperarea creanței.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut pe de o parte că sancțiunea nulității pentru cauză ilicită și imorală presupune nu numai sugerarea acestei cauze de nulitate absolută dar și dovedirea ei de către cel ce o afirmă.
În plus, așa cum deja s-a arătat, reclamantul însuși avea posibilitatea să pună capăt executării silite, uzând în acest sens de prevederile art. 499 alin.1 ori ale art.523 alin.1 C.pr.civ. mai sus enunțate.
6. În ce privește lipsa calității de reprezentant al Asociației de P., în faza de executare silită, a avocatului semnatar al cererilor din dosarul de executare silită.
Conform art.67 alin.1 C.pr.civ. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Conform art.68 C.pr.civ. ”(1) Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților. (2) Dreptul de reprezentare mai poate fi dat și prin declarație verbală, făcută în instanță și trecută în încheierea de ședință. (3) Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privință; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru anumită instanță.”
Or, la dosar a fost depusă împuternicirea avocațială nr._ emisă la data de 13.02.2008, în baza contractului de asistență juridică nr._, în forma prescrisă de prevederile legii avocaților, semnată și ștampilată de Asociația de proprietari, iar identitatea părților, conținutul contractului de asistență juridică, în baza căruia s-a eliberat împuternicirea, au fost atestate de avocat, în conf.cu prevederile aceleiași legi.
Contrar susținerilor reclamantului, împuternicirea avocațială a fost înaintată de B., pentru termenul din 14.05.2013, și se află la dosarul de fond.
Conform art.68 alin,3 C.pr.civ. mandatul este presupus dat pentru toate actele judecății, chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privință; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru anumită instanță.
Conform mențiunilor din împuternicirea avocațială, avocatul a primit mandat de asistență dar și de reprezentare pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 3310/13.04.2007 și a deciziei civile nr.1645/01.11.2007, putând efectua absolut orice formalități la B. și orice acte la instituții și autorități, ceea ce implică, în mod evident, și semnarea oricărei cereri de către avocat.
A rezultat, așadar, nu numai că există dovada mandatului dat avocatului, și deci a calității de reprezentant a acestuia, dar mai mult că mandatul astfel dat nu a fost restrâns, în nici un fel.
Considerentele primei instanțe, privind faptul că ratificarea actelor valorează mandat, sunt corecte, dar de prisos în condițiile în care, la dosar, există împuternicirea avocațială în baza căreia avocatul a acționat în numele și pe seama Asociației creditoare, având pentru aceasta inclusiv dreptul de a semna cererea de executare, atâta timp cât, așa cum s-a arătat i s-au conferit puteri depline nu numai de asistare ci și de reprezentare în vederea executării silite.
Conf. art. 31 alin.1 din Legea nr.230/2007 Președintele asociației de proprietari reprezintă asociația în derularea contractelor și își asumă obligații în numele acesteia. El reprezintă asociația de proprietari în relațiile cu terții, inclusiv în acțiunile inițiate de asociație împotriva unui proprietar care nu și-a îndeplinit obligațiile față de asociație sau în procesele inițiate de un proprietar care contestă o hotărâre a adunării generale a proprietarilor.
A rezultat în consecință, că semnătura președintelui asociației de proprietari pe împuternicirea avocațială, întărită prin aplicarea ștampilei asociației, este suficientă, câtă vreme președintele, iar nu comitetul executiv, reprezintă asociația în relațiile cu terții.
7. Dovada calității de reprezentant se face de către avocat cu împuternicirea avocațială, iar nu cu contractul de asistență juridică, iar dovada cheltuielilor efectuate de creditor pe parcursul executării silite, în speță onorariul de avocat, se face cu actul doveditor al plății, respectiv chitanța.
D. urmare includerea în procesul verbal de cheltuieli de executare a onorariului de avocat, achitat de creditoare în faza de executare silită, se face în baza documentului doveditor al plății, iar nu în baza contractului de asistență juridică investit cu formulă executorie.
Conf. art. 3717. alin.1 C.pr.civ. ”Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. (3) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. (4) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.”
Potrivit art.374 ind.1 C.pr.civ. înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie.
D. urmare, cum cheltuielile de executare se execută în baza procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc ( titlu executoriu conf.dispozițiilor legale mai sus enunțate), iar nu în baza contractului de asistență juridică, nu era necesară investirea acestui din urmă înscris cu formulă executorie.
Decizia ICCJ nr.31/2009 dată în recurs în interesul legii, vizează, așa cum corect a reținut prima instanță, caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistență juridică încheiate înainte de . Legii nr.255/2004 privind modificarea si completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat și investirea cu formulă executorie a acestor contracte.
Or, în cauză, așa cum s-a arătat deja, s-a pus în executare procesul verbal de cheltuieli de executare, iar nu contractul de asistență juridică, iar pe de altă parte, întrucât procesului verbal de cheltuieli de executare legea îi recunoaște caracterul de titlu executoriu, nu este necesară investirea cu formulă executorie.
Față de cele ce preced și în temeiul art.296 C.pr.civ., Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 7999/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul_ .
Reținând culpa procesuală a apelantului și în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., Tribunalul l-a obligat pe acesta la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel de către intimată, reprezentând onorariu avocat dovedit cu chitanța nr.351/28.11.2013.
Împotriva acestei hotărâria declarat recurs reclamantul P. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 1309 cod civil vechi, art. 3731, art. 723, art. 304 alin. 5,7,8 și 9, art. 105 alin. 2, art. 108 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă vechi, încălcarea art. 29 alin. 2 și art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007, încălcarea dreptului la proprietatea dobândită licit care nu poate fi confiscată, încălcarea dreptului la înfăptuirea unei executări silite cu celeritate prin poprire pe salariu dacă ar fi fost de recuperat un debit (deși nu mai exista în anul 2010).
Recurentul reclamant solicită restituirea proprietății locuinței furate în mod abuziv și ilegal de B. G., adică și casa furată.
La data de 09.03.2015 recurentul reclamant a formulatmotive completatoare la cererea de recurs invocând faptul că dezlegarea dată de instanța de fond și apel este rezultatul unei erori materiale grave.
Recurentul – reclamant arată că instanțele s-au pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, însă nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, pronunțând hotărâri potrivnice acestuia, date de instanțe de grade diferite care au încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr._/07.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București în dosarul nr._ care atestă achitarea debitului către Asociația de P. . data de 30.10.2008, precum și faptul că sentința civilă nr._/07.11.2008 este o contestație la executare promovată la data de 05.08.2008, fiind în termenul de 15 zile de la înfăptuirea primelor somații emise prin încălcarea normelor imperative prevăzute de art. 3731 Cod procedură civilă vechi de către B.E.J.A. D. și L. G. la data de 30-31.07.2008, rămânând fără obiect de la data de 30.10.2008.
Recurentul reclamant invocă faptul că instanțele au respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia, încălcându-se legea, cu scopul vădit de a se tergiversa în vederea intervenirii prescripției, îngrădindu-i acestuia dreptul la acțiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau a unei lucrări executate, vicleniile fiind ascunse cu viclenie, producându-i acestuia o suferință prin îngrădirea și atingerea unor drepturi, printr-o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin modificarea, casarea și anularea tuturor actelor de executare silită imobiliară, datorită neobservării tuturor neregularităților actelor de procedură ilegale întocmite și emise de B.E.J.A. G. care a răstălmăcit înțelesul acțiunii încălcând principiul disponibilității, precum și faptul că nu a exercitat o executare cu celeritate prin metoda popririi pe salariu dacă ar fi fost de recuperat cu adevărat un debit, însă nu mai era de recuperat niciun debit deoarece fusese achitat la data de 30.10.2008, executarea fiind rămasă fără obiect de la acea dată.
Recurentul reclamant a mai arătat că instanțele din acest dosar nu au cenzurat și însușit faptul că B.E.J.A. G. împreună cu avocatul P. V. au încălcat pe lângă normele imperative prevăzute de art. 3731 Cod procedură civilă vechi și prevederile art. 391 Cod procedură civilă vechi care stipulează faptul că „dacă se încalcă art. 389 Cod procedură civilă vechi executarea este perimată de drept și orice parte poate cere desființarea ei”, deci se impune ca și recurentul reclamant să ceară desființarea executării silite imobiliare, pe motiv de încălcarea și a prevederilor art. 389 Cod procedură civilă vechi, menționând că sentința civilă nr. 3310 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București a fost pronunțată la data de 13.04.2007 iar decizia civilă nr. 1645 R a fost pronunțată de Tribunalul București la data de 01.11.2007, ambele în dosarul nr._ făcând obiectul întocmirii dosarului de executare de către B.E.J.A. G. la data de 31.07.2008 la mai mult de 6 luni de la pronunțarea ultimei instanțe, fiind o executare silită imobiliară fără celeritate, lovită de „nulitate absolută” inclusiv „actul de adjudecare”.
Instanțele din acest dosar s-au pronunțat prin încălcarea art. 1309 Cod civil, art. 3731; art. 389, art. 723; art. 304 alin. 5, 7, 8 și 9, art. 105 alin. 2; art. 108 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă vechi precum și încălcarea art. 29 alin. 2; art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007, încălcarea dreptului la proprietatea dobândită licit, care nu poate fi confiscată.
Recurentul reclamant critică instanța de apel pentru faptul că ar fi luat act de motivația ilegală a instanței de fond care a pronunțat prin sentința civilă nr. 7999/21.05.2013 o interpretare eronată a acțiunii acestuia, în sensul că ar fi o contestație la executare, nicidecum „anulare act juridic, adjudecare pe calea dreptului comun” la momentul formulării cererii executării silite erau în vigoare dispozițiile legii nr. 459/2006, prin care se eliminase obligativitatea încuviințării executării silite eronat, pentru că în realitate necesitatea încuviințării silite a executării au fost introduse prin art. 1 pct. 141 din OG nr. 138/2000 așa cum rezultă din Codul de procedură actualizat la 20.07.2005, astfel încât la data începerii executării 31.07.2008 necesitatea existenței încuviințării silite cerută de executorul judecătoresc era obligatorie deoarece lipsa acestei încuviințări atrăgea nulitatea absolută, astfel cum rezultă din interpretarea gramaticală a art. 3731 – 3744 Cod procedură civilă vechi, trăgând concluzia că atât instanța de fond cât și cea de apel a motivat ilegal cu scopul vădit de a respinge acțiunea, iar viciile fiind ascunse cu viclenie.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat,având în vedere următoarele considerente:
Prealabil, Curtea constată că, deși prin cererea de recurs inițială, recurentul a invocat încălcarea de către tribunal a dispozițiilor art. 1309 Cod civil, art. 3731; art. 389, art. 723; art. 304 alin. 5, 7, 8 și 9, art. 105 alin. 2; art. 108 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă vechi, precum și încălcarea art. 29 alin. 2; art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007, prin motivele completatoare la cererea de recurs, depuse la dosarul cauzei la data de 09.03.2015, argumentează doar în parte încălcarea dispozițiilor legale, astfel cum se va arăta în cele ce urmează, urmând ca în aceste limite să fie exercitat controlul judiciar.
Tot cu titlu prealabil, Curtea va nota că orice nulitate referitoare la un act de adjudecare, trebuie invocată pe calea contestației la executare conform art. 399 și urm. Cod pr. civilă, deoarece reprezintă un act de executare, fiind inadmisibil a fi primită pe calea dreptului comun.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prin prisma acestui motiv de recurs, recurentul a invocat cea de a doua teză a dispozițiilor anterior menționate și anume, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținând că instanțele de fond au pronunțat hotărâri cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr._/07.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, în dosarul nr._ (fila 6 dosar fond), care atestă achitarea debitului către Asociația de P. . data de 30.10.2008.
Critica nu este fondată. Prin sentința menționată s-a reținut că a fost depusă chitanța nr.824/30.10.2008 care atestă achitarea debitului, astfel încât contestația la executare a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Chitanța menționează însă în mod expres, că suma reprezintă întreținere restantă pe perioada octombrie 2002-septembrie 2008, mai puțin cheltuielile de judecată până la această dată, respectiv cele la care debitorul reclamant fusese obligat prin titlul de executare reprezentat de sentința civilă nr. 3310/13.04.2007 și decizia civilă nr.1645/01.11.2007 pronunțate în dosarul nr._/301/2006, precum și cheltuielile de executare efectuate de asociația creditoare până la data de 30.10.2008.
Același aspect privind distincția între debitul achitat și cheltuielile de judecată, respectiv cheltuielile de executare rămase neachitate, este reluat cu putere de lucru judecat într-o contestație la executare ulterioară, soluționată prin sentința civilă nr. 9188/15.07.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București devenită irevocabilă (fila 181 și urm. dosar fond).
Sub un alt aspect, recurentul susține că instanțele anterioare au respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia, încălcându-se legea, cu scopul vădit de a interveni prescripția dreptului la acțiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate.
Și această susținere este nefondată, deoarece prescripția poate fi invocată numai de persoana în beneficiul căreia curge, adică de persoana împotriva căreia poate fi introdusă acțiunea (debitorul, terțul detentor al unui imobil ipotecat). În sfera persoanelor care pot invoca prescripția intră și codebitorii unei obligații solidare sau indivizibile, fideiusorii, creditorii celui interesat, precum și orice altă persoană interesată.
Pe de altă parte, răspunderea pentru vicii poate fi invocată de cel căruia i s-a transmis bunul, respectiv cumpărătorului, căruia i se cere ca într-un termen rezonabil să descopere viciile, fie ele și ascunse, protejând în acest fel siguranța circuitului civil.
O altă critică a recurentului vizează faptul că, prin respingerea acțiunii sale, instanțele nu au înlăturat neregularitățile actelor de procedură întocmite și emise de B.E.J.A. G., prin încălcarea principiului disponibilității, prin faptul că acesta nu a exercitat o executare cu celeritate prin metoda popririi pe salariu.
Critica este nefondată, deoarece, pe de o parte, recurentul din prezenta cauză putea executa de bună voie obligațiile stabilite în sarcina sa, iar pe de altă parte, nu a dovedit că la data începerii executării silite, 14.04.2008, ar fi realizat venituri ce ar fi putut fi eventual poprite, împrejurare pe care ar fi trebuit să o facă cunoscută creditoarei. În plus art. 3731 alin. 3 Cod pr. civilă prevede că se poate proceda la executarea obligației în oricare dintre formele prevăzute de lege, nefiind stabilită astfel o ordine de prioritate care să se poată afirma că a fost încălcată.
Curtea mai arată că situația arătată anterior nu presupune încălcarea principiului disponibilității, cum susține recurentul, deoarece, chiar dacă executarea silită, ca ultimă fază a procesului civil și una dintre formele de manifestare a acțiunii civile, este guvernată de principiul disponibilității, acesta se aplică în cazul creditorului, care este cel ce va alege forma de executare, respectiv dacă va dori ca executorul judecatoresc să facă acte de urmărire mobiliară, imobiliară sau poprire, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților, sau a altor sume acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Recurentul a mai arătat că instanțele nu au cenzurat faptul că au fost încălcate, pe lângă normele imperative prevăzute de art. 3731 Cod procedură civilă și prevederile art. 391 Cod procedură civilă, care stipulează faptul că „dacă se încalcă art. 389 Cod procedură civilă executarea este perimată de drept și orice parte poate cere desființarea ei”.
Curtea nu a constatat încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, deoarece art. 3731 Cod procedură civilă, la data începerii executării silite, respectiv 14.04.2008, avea forma modificată prin art. 1 pct. 13 din Legea nr.459/2006, fiind eliminată obligația executorului judecătoresc de a solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare.
Pe de altă parte, recurentul nu poate pretinde în mod întemeiat încălcarea dispozițiilor art. 391, raportat la art. 389 Cod procedură civilă, potrivit cărora, dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. Sentința civilă nr. 3310 din 13.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1645 R/01.11.2007 a Tribunalului București a fost pusă în executare la data de 31.07.2008, dar procedura execuțională nu a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare, astfel încât să fi intervenit perimarea, cum susține nefondat recurentul, acesta raportându-se greșit la termenul în care poate fi solicitată executarea silită, respectiv cel de 3 ani de la data când hotărârea a rămas definitivă.
O ultimă susținere a recurentului vizează faptul că la momentul formulării cererii executării silite, 31.07.2008, erau în vigoare dispozițiile privind necesitatea încuviințării silite a executării, care au fost introduse prin art. 1 pct. 141 din OG nr. 138/2000, așa cum rezultă din Codul de procedură actualizat la 20.07.2005. Nefondat formulează recurentul și această critică, întrucât art.371 ind.1 a fost introdus prin art.I pct.141 din OUG 138/2000 și modificat prin OUG 42/2009 și, din nou, modificat prin art.1 pct.36 din Legea nr.202/2010 (începând cu data de 15.05.2009), însă la data începerii executării silite, avea forma prin care a fost eliminată obligația executorului judecătoresc de a solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare, așa cum s-a mai arătat în precedent.
Raportat tuturor considerentelor expuse, Curtea consideră că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant P. V. împotriva deciziei civile nr.237A/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți I. C. G., B. ASOCIAȚI D. G. Șl L. G., ASOCIAȚIA DE P. .,
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. A. C. B. A. M.
M.
GREFIER
D. M.
Red. A.C.B./ Tehnored. A.C.B./ T.I./ 2 ex.
Jud. apel: N. M., E. F.
| ← Suspendare provizorie. Decizia nr. 416/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 903/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
