Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 401/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 401/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.401A

Ședința publică de la 23.09.2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - CRIȘCOV E. M.

JUDECĂTOR - O. M. D.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant S. G. B. moștenitorul lui S. L., domiciliat în Comănești ., J. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 952 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București ., sector 5, având ca obiect”acțiune în răspundere delictuală”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât prin consilier juridic S. C. care depune delegație la dosar, lipsind apelantul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură, prin e mail în sala de ședință cerere de amânare a cauzei formulată de către apelantul reclamant pentru imposibilitate de prezentare.

Curtea pune în discuție cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de către apelantul reclamant.

Reprezentantul intimatei pârâte pune concluzii de respingere a cererii de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare fomulată de apelantul reclamant.

Curtea, deliberând cu privire la cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de către apelantul reclamant constată că aceasta nu este motivată și o respinge.

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de apel.

Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea apelului ce nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate. Arată că în mod corect Tribunalul București observând că se solicită daune ca urmare a lipsirii de libertate în mod nelegal a făcut aplicarea prevederilor art.504 c.pr.penală ce reprezintă legea specială în materie, apreciind că ori de câte ori instanța este investită cu judecarea unor astfel de cauze cu acoperirea unui prejudiciu izvorât din lipsirea de libertate in mod nelegal nu se pot aplica normele dreptului comun astfel cum au fost invocate prin acțiunea introductivă și astfel de cereri se subsumează art.504 cod pr.penală. Dacă se va aprecia ca fondat apelul și dacă se va aprecia că instanța fondului ar fi trebuit să se pronunțe pe cererea dedusă judecății în perspectiva întrunirii sau a neîntrunirii în cauză a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală apreciază că urmare a admiterii apelului din această perspectivă nu Curtea de Apel București ar putea judeca cauza în fond pentru că în atare perspectivă sentința fondului apare ca nemotivată, nemotivare care atrage nulitatea acesteia și atunci soluția corectă ca urmare a admiterii apelului ar fi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru formularea tuturor apărărilor de către ambele părți și a respecta dublul grad de jurisdicție din perspectiva dispozițiilor răspunderii civile delictuale. În această ipoteză solicită anularea și trimiterea spre rejudecare. Dacă totuși se va aprecia că este fondat apelul și că se poate judeca în fond solicită respingerea acțiunii formulate de către reclamant din perspectiva răspunderii civile delictuale reținând că cele patru condiții prevăzute de lege cumulativ pentru angajarea răspunderii nu sunt dovedite și întrunite în cauză. Nu s-a dovedit în sarcina intimatului pârât săvârșirea vreunei fapte delictuale ilicite cu vinovăție care să fi fost de natură să producă un prejudiciu în patrimoniul reclamantului ce să necesite a fi acoperit. Pune concluzii de respingerea acțiuni ca nefondate.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă la data de 05.06.2013 sub nr._, reclamantul S. L., prin fiul său, avocat S. G.-B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R. – Ministerul de Finanțe, obligarea acestuia la plata unor daune morale în cuantum de_ lei.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat, în fapt, că la data de 25 septembrie 2012 un echipaj format din 4 polițiști înarmați a descins la domiciliul său, spunându-i că există un mandat european de arestare emis pe numele său și că trebuie să fie dus la Poliția Bacău, indiferent în ce condiții.

Reclamantul a susținut că în lege scrie că omul este nevinovat până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și, având în vedere că nu exista nicio hotărâre judecătorească definitivă prin care vinovăția sa pentru săvârșirea vreunei infracțiuni să fi fost demonstrată, a pretins că, practic, a fost răpit sub amenințare din propria-i casă de către respectivii polițiști, încălcându-i-se astfel o . drepturi, inclusiv cel de proprietate de sine, care îi conferă atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra ființei sale. I s-au pus cătușe pe mâini, deși nu avea nici o posibilitate să fugă întrucât era, la fel ca și la data formulării cererii, șchiop, proaspăt diagnosticat cu Scleroză Laterală Amiotrofică, handicapat de gradul 1, și a fost purtat într-un vehicul la Poliția Bacău. Acolo a fost predat altor polițiști, ai Interpol, care l-au dus într-un birou la procurorul C. D.. Acesta i-a citit un înscris cu privire la mandatul european de arestare, din care reieșea că ar fi ajutat autorul unui presupus furt prin efracție al unui vehicul marca Mercedes prin ascunderea acestei infracțiuni.

Prezent în biroul respectiv mai era și un așa zis apărător din oficiu, întrucât acesta s-a prelevat de un rol de acuzator împreună cu procurorul, nicidecum de calitatea de apărător, acuzându-l, ba că ar fi furat vehiculul, ba că ar fi tăinuit furtul, deoarece dacă se preleva de calitatea sa de apărător, cele ce urmează nu s-ar mai fi întâmplat.

A pretins că după maximum 10 minute, în care nu a fost ascultat, ci acuzat în mod vulgar, atât de către procuror cât și de către așa zisul apărător, prin Ordonanța de reținere nr. 1826/II/5/2012 (atașată la fila 35 din dosar) procurorul a dispus reținerea și predarea sa pe o durată de 24 ore la Arestul I.P.J. Bacău.

A arătat că nu i s-a înmânat o copie a mandatului european de arestare ci doar o hârtie xerox cu un sfert de ștampilă și jumate de semnătură pe ea, din care nu reiese pentru ce infracțiune s-a dispus măsura reținerii și a fost dus în Arestul I.P.J. Bacău, într-o cameră cu 4 paturi fără așternuturi, pătură, ceva de dormit, ci doar cu saltele murdare, deși suferea de Scleroză Laterală Amiotrofică, boală caracterizată prin pierderea (reducerea) progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului și măduvei spinării, denumite neuroni motori, care comandă mușchii voluntari ce fac posibilă mișcarea.

Scleroza Laterală Amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă, fatală și a învederat că suferea și atunci de această boală, iar prin acest abuz al acestor organe a fost privat de posibilitatea de a-și continua tratamentul, ceea ce, împreună cu stresul, nervii, suferințele de ordin psihic, care nu sunt deloc recomandate în cazul acestei boli, această boală s-a agravat, în sensul că funcțiile sale motorii au scăzut considerabil după acest incident.

A doua zi, în data de 26 septembrie 2012, a fost dus în fața judecătorului C. C. la Curtea de Apel Bacău, unde, în prezența altui apărător, care de fapt nu l-a apărat, s-a dispus arestarea sa preventivă pentru 5 zile printr-o încheiere de ședință prin care s-a dispus și amânarea soluționării cauzei, în vederea executării mandatului european de arestare și fixarea unui termen de judecată pentru data de 28 septembrie 2012 pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română.

Reclamantul a menționat că la acel moment, așa zisul mandat european de arestare nu era tradus în limba română, nu fusese văzut de către judecător, conținutul lui real nu era cunoscut nici de el nici de procuror și nici de judecător și el, practic, fusese răpit de-acasă sub amenințare, reținut 24 de ore în condiții subumane în arest, judecat, și apoi dispunându-se și măsura arestării sale preventive pentru 5 zile.

De asemenea, reclamantul a susținut că nici până la sesizarea instanței nu a văzut mandatul european de arestare și poate nici nu era vorba despre un mandat european de arestare ci despre unul de aducere, în mandatul de arestare emis pe numele său pe vorbe goale, judecătorul C. C. scriind că: „în ziua de 10.05.2012 persoana acuzată, prin complicitate a sustras un autoturism Mercedes Benz S 320 în valoare de aproximativ_ euro, pe care intenționa să-l aducă în România”, reclamantul considerând că judecătorul nu avea nicio bază reală când spunea aceste abnormități din moment ce mandatul european de arestare încă nu fusese tradus. Era vorba despre afirmații calomnioase la adresa acestuia în condițiile în care nu exista nicio hotărâre judecătorească care să-i susțină afirmațiile.

Avocatul din oficiu a formulat recurs fără să-l motiveze competent, împotriva încheierii penale nr. 24/MEA din aceeași dată, din dosarul nr._, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare nr. 47/MEA din data de 26 septembrie 2012 și a fost dus la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-a decis, cu aceeași ignoranță ca și la instanța inferioară, că se respinge recursul ca nefondat.

Reclamantul a susținut că s-a dispus măsura arestării preventive fără să se cunoască conținutul real al așa zisului mandat european de arestare, pe vorbe goale, pe supoziții.

Întors în Arestul I.P.J. Bacău, bolnav, batjocorit de instanțele de judecată, a căutat să-și sune familia, să le spună ce-i cu el, dar nu i s-a permis acest lucru, cum nu i s-a permis nici anterior.

După două zile, în data de 28 septembrie, a fost dus din nou în fața judecătorului C. C. la Curtea de Apel Bacău, care a dispus din nou, prin sentința penală nr. 126/MEA, măsura arestării preventive, de data aceasta pentru 24 de zile și s-a emis Mandatul de arestare nr. 48/MEA.

Reclamantul a menționat că în sentință, judecătorul a scris că și-a dat consimțământul de a fi predat autorităților judiciare germane, lucru fals, întrucât nu era vorba despre autoritățile germane ci despre autoritățile austriece și a pretins că în Mandatul de arestare nr. 48/MEA judecătorul C. C. din nou a emis o calomnie, spunând: „persoana solicitată, în data de 10.05.2012 s-a aflat în localitatea Hamburg, a ajutat, prin tăinuire, o altă persoană la sustragerea unui autoturism Mercedes Benz S320, înmatriculat HH – JL2406 pe numele părții vătămate Hans Jurgen Larsow, în valoare de aproximativ 60.000 euro, pe care intenționa să-l aducă în România.

A mai susținut că, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive care să ateste o astfel de situație, judecătorul menționat nu avea nici un drept să afirme cele reținute. Din moment ce nu exista nicio hotărâre judecătorească care să-i ateste vinovăția, invocă un comportament abuziv al judecătorului menționat, care s-a purtat ca și când ar fi fost vinovat.

Același judecător a scris în mandat, că a emis mandatul pentru că era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. Conform art. 148 alin. 2 din Codul de Procedură Penală „În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) – e) măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani.” Or, pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 229 alin. 1 din Codul Penal sancțiunea este „pedeapsa prevăzută în art. 227 sau art. 228 ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.”, ceea ce înseamnă că pedeapsa pentru furtul care are ca obiect un vehicul este mai mică de 4 ani. Din conținutul legal al infracțiunii de tăinuire reiese că sancțiunea pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit, în speță sub 4 ani. Rezultă că pentru infracțiunea de tăinuire, în acest caz, măsura arestării sale preventive a fost dispusă ilegal de către judecător, încălcându-i-se printre altele și dreptul de proprietate de sine și dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A susținut că a petrecut nevinovat, bolnav de Scleroză Laterală Amiotrofică, în condiții mizerabile, josnice, subumane, încarcerat și hrănit ca un animal, 16 zile în Arestul I.P.J. Bacău, apreciind că vinovat este S. român prin organele sale, iar după această perioadă, în data de 11 octombrie 2012, a fost transportat spre alte abuzuri, în Austria.

Pretinzând că a fost victima unor abuzuri din partea autorităților de justiție din România, abuzuri care, printre altele, i-au afectat sănătatea în mod irevocabil, reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să i se acorde daune morale în cuantum de_ lei.

În subsidiar, în calitate de cetățean al României, a solicitat tragerea la răspundere a magistraților responsabili pentru acest abuz.

În drept, reclamantul a invocat art. 1391 Cod Civil.

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare (filele 17-21 din dosar), în contradictoriu cu reclamantul S. L., conform prevederilor art. 201 (1) Cod de procedură civilă, în termen legal, împotriva cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. L., prin care a invocat: nulitatea cererii de chemare în judecată, considerând că a fost formulată cu nerespectarea prevederilor art. 194 din codul de procedură civilă și excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată.

1. Referitor la nulitatea cererii de chemare în judecată, pârâtul a susținut că a fost formulată cu nerespectarea prevederilor art. 194 Cod procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 194 litera c) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Potrivit prevederilor art. 194 litera e) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar când dovada se face cu înscrisuri, potrivit art. 150 Cod de procedură civilă, la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege să se folosească în proces.

A considerat că reclamantul, deși a solicitat plata sumei de_ lei cu titlu de despăgubiri morale, nu a arătat raționamentul sau modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori și nici nu a indicat probele sau înscrisurile pe care acesta își întemeiază pretenția.

De asemenea, în cuprinsul cererii nu sunt arătate dovezile pe care acesta se sprijină iar cererea nu a fost însoțită de copiile înscrisurilor doveditoare, fiind astfel încălcate cerințele legale mai sus invocate, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

2. A invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1391 cod civil în conformitate cu care, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă faptul că nu este reclamată o faptă în sensul prevederilor art. 1391 Cod civil, indicate ca temei de drept în cuprinsul acțiunii ci, din relatarea situațiilor de fapt realizată în conținutul cererii, se desprinde ideea că reclamantul solicită acordarea daunelor morale pentru erori judiciare în sensul prevăzut de art. 504-506 Cod de procedură penală.

Aspectele privitoare la acordarea daunelor morale suferite ca urmare a îngrădirii libertății, determinate de reținerea sau arestarea nelegală în baza unui mandat de arestare european, deteriorarea stării de sănătate prin suportarea unor condiții inumane de detenție etc., fac obiectul unor prevederi legale speciale, respectiv se subsumează prevederilor art. 504 – 506 Cod de procedură penală.

Având în vedere faptul că, problematica supusă spre analiză instanței de judecată prin prezenta cauză, este reglementată prin normele speciale ale Codului de procedură penală, invocarea ca temei de drept a normelor generale prevăzute de Codul civil, atrage inadmisibilitatea acțiunii.

3. S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art. 504 Cod procedură penală.

A arătat că art. 504 Cod procedură penală prevede la alin. 1 faptul că “persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar la alin. 2 faptul că “are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”.

Atât în doctrină cât și în practica judecătorească este de notorietate regula de interpretare și aplicare a legii potrivit căreia ”unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa facă distinctie” (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Această regulă ține seama de faptul că, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține.

Din interpretarea alin. 1 al normei legale citate se desprind două condiții: prima se referă la existența unei hotărâri definitive prin care s-a dispus condamnarea unei persoane pentru săvârșirea unor fapte prevăzută de legea penală, iar cea de-a doua, la rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare.

Din formularea legiuitorului rezultă că cele două condiții sunt cumulative, iar îndeplinirea numai a uneia dintre ele nu dă dreptul persoanei, parte într-un proces penal, să solicite despăgubiri pentru un presupus prejudiciu.

Astfel, în doctrină s-a statuat faptul că, în cazul în care o persoană a fost achitată până la soluționarea definitivă a cauzei, nu se poate vorbi de o eroare judiciară întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri definitive de condamnare.

De asemenea, s-a reținut faptul că, pentru a se putea vorbi de o eroare judiciară trebuie ca hotărârea de condamnare definitivă să fie urmată de o rejudecare a cauzei și de pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare.

Or, în speța dedusă judecății, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei condamnări definitive urmată de pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare și nici nu a indicat în conținutul acțiunii nici o hotărâre de condamnare sau de achitare.

Pârâtul a arătat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd că “are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”. Sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul textului de lege menționat și anume ”în cursul procesului penal, se referă la cazurile în care pe parcursul cercetării judecătorești, în cadrul unui litigiu finalizat cu o hotărâre definitivă de achitare, împotriva unei persoane se dispun măsuri privative de libertate.

În strânsă legătură cu textul de lege mai sus menționat, art. 504 alin. 3 Cod de procedură penală prevede faptul că ”privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. J)”.

A arătat că cererea de chemare în judecată nu este însoțită de înscrisuri din care să rezulte că măsura arestării preventive ar fi fost constatată nelegală printr-un act de natura celor enunțate mai sus și nici în cuprinsul cererii nu se face trimitere la existenta unor astfel de acte.

În opinia sa, a arătat pârâtul, caracterul de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal este stabilit de instanța penală, în condițiile arătate de art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, instanța civilă nefiind în măsură să analizeze aspecte legate de temeinicia măsurii restrângerii dreptului la libertate și a considerat că măsura arestului preventiv la care, din relatările reclamantului, rezultă că acesta a fost supus, a fost cenzurată de un magistrat independent, care a apreciat-o ca legală, împotriva încheierilor pronunțate de instanță, inculpatul având posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele de mai sus, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

În situația în care se va trece peste excepțiile invocate, a solicitat să se constate că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 150 și art. 194 lit. e) Cod procedură civilă de a-și susține cererea de chemare în judecată cu probe pertinente și concludente care să contureze existența faptei ilicite a pârâtului, existența și dimensiunea prejudiciului moral efectiv suportat de către reclamant și în consecință să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.

În temeiul art. 249 Cod procedură civilă, a menționat că "cel ce face o susținere înaintea judecății, trebuie sa o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Totodată, a arătat că potrivit art. 505 alin. 1 Cod procedură penală: “La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă (...)”.

Din coroborarea celor două texte de lege mai sus menționate, rezultă faptul că una din cerințele prevăzute de lege și care urmează a fi avută în vedere de instanța de judecată pentru a se stabili întinderea reparației, o reprezintă dovedirea consecințelor produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, sau a cărui libertate a fost restrânsă, ca urmare a privării sale de libertate.

În această ordine de idei, pârâtul a arătat că, în lipsa dovedirii cumulative a tuturor acestor condiții, a apreciat că obligarea sa la plata daunelor morale este nejustificată și se impune respingerea cererii ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat în principal, admiterea excepția nulității cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării acesteia, iar în măsura în care se vor considera îndeplinite prevederile art. 150 și art. 194 Cod procedură civilă, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii cu consecința respingerii cererii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat prevederile art. 150, art. 194 și art. 249 Cod procedură civilă și art. 504 – 506 Cod procedură penală.

În susținerea celor de mai sus, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și de orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

La data de 22.10.2013, reclamantul Stoina L. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate de pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.

1. Referitor la excepția nulității cererii de chemare în judecată, față de motivele invocate de către instituția pârâtă, reclamantul Stoina L. a arătat că cererea sa de chemare în judecată cuprinde, obiectul cererii, adică daunele morale, și valoarea lui, adică suma de_ lei după prețuirea reclamantului, și indicarea probelor și înscrisurilor corespunzătoare, adică înscrisurile medicale și înscrisurile din dosarul nr._, respectiv:

- Ordonanța de Reținere nr. 1826/II/5/2012 prin care procurorul C. D. a dispus reținerea sa pe o durată de 24 ore la Arestul I.P.J. Bacău;

- încheierea penală nr. 24/MEA din data de 26.09.2012, emisă de Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus arestarea reclamantului pe o durată de 5 zile începând cu data de 26.09.2012, amânarea soluționării cauzei și fixarea unui termen de judecată pentru data de 28 septembrie 2012 pentru prezentarea de procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română; din această încheiere rezultă clar că reclamantul fusese reținut și arestat în baza unui înscris care nu era tradus, care nu fusese văzut nici de judecător, nici de reclamantul S. L., pe atunci arestat, și al cărui cuprins real precis oficial nu era cunoscut nici de procuror, dar care era considerat, de către aceste două autorități, mandat de arestare european – mandat care, probabil, în realitate, era de aducere european și nu de arestare;

- Mandatul de arestare nr. 47/MEA din data de 26.09.2012, emis de judecătorul C. C., prin care s-a dispus arestarea reclamantului pe o durată de 5 zile începând cu data de 26.09.2012; în acest mandat judecătorul afirmă în mod calomnios că: „în ziua de 10.05.2012 persoana acuzată, prin complicitate a sustras un autoturism Mercedes Benz S320 în valoare de aproximativ 60.000 euro, pe care intenționa să-l aducă în România”;

- Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 26.09.2012 prin care s-a respins recursul la încheierea penală nr. 24/MEA și prin care reclamantul S. L. a fost obligat la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat;

- Sentința penală nr. 126/MEA din data de 28.09.2012 prin care s-a dispus arestarea reclamantului pe o durată de 24 de zile începând cu data de 30.09.2012;

- Mandatul de arestare nr. 48/MEA din data de 28.09.2012 prin care s-a dispus arestarea reclamantului S. L. pe o durată de 24 de zile începând cu data de 30.09.2012 și în care judecătorul emite o nouă calomnie afirmând: „persoana solicitată, în data de 10.05.2012 s-a aflat în localitatea Hamburg a ajutat, prin tăinuire, o altă persoană la sustragerea unui autoturism Mercedes Benz S 320, înmatriculat HH – JL2406pe numele părții vătămate Hans Jurgen Larsow, în valoare de aproximativ 60.000 euro, pe care intenționa să-l aducă în România.

Reclamantul a considerat că cererea de chemare în judecată cuprinde și raționamentul sau modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, raționamentul sau modul de calcul fiind tot cuprinsul cererii, care poate fi rezumat în felul următor: „Un om proaspăt diagnosticat cu o boală incurabilă, progresivă, invalidantă, fatală, respectiv cu Scleroză Laterală Amiotrofică (SLA), boală caracterizată prin pierderea (reducerea) progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului și măduvei spinării, denumite neuroni motori, neuroni care comandă mușchii voluntari, mușchi care fac posibilă mișcarea, deci un om bolnav, cu deficiențe ale mersului, este amenințat în propria sa casă în ziua de 25.09.2012 de 4 polițiști, luat și dus forțat până în fața unui procuror, anchetat în prezența unui apărător incompetent și iresponsabil la momentul respectiv, dat pe mâna altor polițiști, dus în Arestul IPJ Bacău, reținut pe o durată de 24 de ore, luat și dus ulterior în fața unui judecător, judecat fără existența unor probe care să împuternicească în mod real judecătorul (și organele anterior enumerate) să facă asta, respectiv cele anterior făcute, condamnat de judecător la 5 zile de arest preventiv, calomniat prin încheiere de judecător, dus în aceeași zi la Înalta Curte de Casație și Justiție în fața altor judecători care i-au respins în mod greșit recursul, adus înapoi în Arestul IPJ Bacău, ținut în arest până în data de 28.09.2012, dus din nou în fața judecătorului, judecat, calomniat din nou în sentință, condamnat la 24 de zile de arest preventiv, adus înapoi în arestul IPJ Bacău, ținut în condiții degradante și inumane – nevinovat. Mai mult, chiar și în situația în care omul acesta era vinovat, măsura arestării preventive nu se impunea a fi dispusă întrucât această măsură încalcă prevederile art. 148 alineat 1 și 2 din Codul de Procedură Penală. Stresul, nervii, suferințele de ordin psihic, care nu sunt deloc recomandate în cazul bolii de care suferă respectivul om, au agravat boala, în sensul că funcțiile sale motorii au scăzut considerabil în timpul și după acest incident. Dacă în momentul luării de-acasă omul mergea sprijinindu-se în baston, după 16 zile de arest degradant și inuman acesta avea nevoie de cadru special de care să-și sprijine mâinile ca să se poată ține pe picioare și de cineva care să-l ajute să se ridice din poziția șezut”.

A considerat, de asemenea, că a fost abuzat de S. R. prin intermediul organelor sale, privat de libertate în mod ilegal, iar acest abuz i-a produs stres, nervi, panică, grave suferințe de ordin psihic, o vătămare a sănătății, invocând stările, suferințele fizice și psihice, precum și emoțiile prin care trece o persoană care se vede reținută, arestată, privată de libertate în mod ilegal – iar aceste vătămări și suferințe sunt apreciate de către victima abuzului, la valoarea de_ lei.

Reclamantul a invocat valoarea inestimabilă: „a unei zi din viața unui om”; „a suferințelor provocate într-o zi de un Stat unui om”; „a suferințelor provocate în timpul celor 16 zile de arest, de către autoritățile Statului, unui om bolnav”; „a sănătății unui om”.

Apreciind că o zi din viața unui om este inestimabilă, a considerat că suma de 8.437.500 lei pentru o zi de privare de libertate în mod ilegal, de vătămare a sănătății și de suferință trăită de un om din cauza unui Stat, în cadrul instituțiilor sale punitive, nu este prea mare, iar suma de_ lei pentru 16 zile de privare de libertate în mod ilegal, de vătămare a sănătății și de suferință trăite de un om din cauza unui Stat, cu-atât mai puțin.

Referitor la dovezile în baza cărora a pretins daunele morale, reclamantul a susținut că a arătat dovezile când a indicat înscrisurile, în speță: rezoluția de reținere a procurorului; încheierea de arestare dată de judecător; mandatele de arestare; sentința de arestare, pretinzând că cererea nu este lovită de nulitate sub aspectele invocate.

2. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a arătat că, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată, instituția pârâtă spune că temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată nu ar fi art. 1391 din Codul civil, în conformitate cu care, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, de parcă reclamantul S. L. nu ar fi intrat pe picioarele lui sprijinit în baston în colimatorul organelor Statului și nu ar fi ieșit după 16 zile de lipsire de libertate în mod ilegal, suferință de ordin psihic și vătămare a sănătății, sprijinindu-se de un cadru special, incapabil să se ridice din șezut fără ajutorul altcuiva, handicapat de grad accentuat, așa cum a fost declarat ulterior de către specialiști.

Pârâtul a susținut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată ar rezulta faptul că nu ar fi reclamată o faptă în sensul prevederilor art. 1391 din Codul civil, ci că s-ar desprinde ideea că reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale pentru erori judiciare, reclamantul susținând că solicită acordarea de daune morale pentru vătămarea sănătății sale și pentru suferințele de ordin psihic trăite pe parcursul celor 16 zile petrecute în condiții degradante și subumane în arestul IPJ Bacău, dispus prin nerespectarea flagrantă a legilor țării.

A arătat că art. 1381 alineat (1) din Codul civil prevede că: „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație.”, art. 1391: „Dispozițiile art. 253-256 rămân aplicabile.”, iar art. 253 alineat (4): „De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri [...]”, de unde rezultă că el a cerut despăgubiri în baza art. 1391 în mod corect și că reclamantul trebuie despăgubit în mod corect, așa cum este uman să fie.

3. Referitor la ultima excepție invocată de S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, reclamantul a arătat că, și aceasta trebuie respinsă, întrucât pârâta raportează excepția, indusă în eroare de concluziile unor raționamente eronate cu privire la prevederile art. 504 din Codul de procedură penală, însă acest articol nu are legătură cu cauza.

Pe fond, a arătat că, dacă se va trece peste excepțiile invocate, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 150 și art. 194 litera e) din Codul de procedură civilă de a-și susține cererea de chemare în judecată cu probe pertinente și concludente care să contureze existența faptei ilicite a pârâtului, existența și dimensiunea prejudiciului moral efectiv suportat de către reclamant.

Reclamantul a invocat faptul că art. 200 Cod procedură civilă prevede verificarea cererii și regularizarea cererii, regularizare care a fost făcută fără ca instanța să-i comunice în scris lipsurile, apreciind că acțiunea este admisibilă.

În temeiul acestor motive a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât și admiterea cererii sale pe fond.

Pe de altă parte, a arătat că un stat care se consideră și vrea să fie cu adevărat stat de drept își recunoaște rapid și cu tărie greșelile și își despăgubește cetățenii prejudiciați prin organele sale, fără tergiversări, având în funcționarii săi, de regulă, oameni cu virtuți precum: compasiunea, empatia, caritatea, onestitatea, omenia, bunătatea, responsabilitatea, grația, generozitatea și, nu în ultimul rând, iubirea necondiționată pentru aproape, și nu oameni rău intenționați și de rea-credință care simulează aceste virtuți.

Atașat răspunsului la întâmpinare, reclamantul a depus la dosar înscrisuri: Ordonanța de reținere nr. 1826/II/5/2012 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care a fost reținut pe o durată de 24 de ore; Mandatul de arestare nr. 47/MEA din data de 26.09.2012, pentru o durată de 5 zile; Mandatul de arestare nr. 48/MEA din data de 28.09.2012, pentru o durată de 24 de zile; Procesul-verbal din data de 11.10.2012 emis de IGPR – Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, încheiat cu ocazia predării către autoritățile judiciare austriece; Biletul de Externare din data de 01.08.2012 eliberat de Spitalul Universitar de Urgență Elias; Biletul de Externare din data de 07.09.2012 eliberat de Spitalul Universitar de Urgență Elias; Scrisoarea medicală din data de 07.09.2012 eliberată de Spitalul de Urgență Elias; Certificatul de încadrare în grad de handicap din data de 07.01.2013 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Bacău; Biletul de ieșire din spital din data de 01.04.2013 eliberat de Spitalul Municipal de Urgență Moinești; Biletul de ieșire din spital și Scrisoarea medicală din 19.04.2013 eliberate de Spitalul Clinic de Recuperare Cluj N..

La data de 17 ianuarie 2014 a decedat reclamantul S. L., iar prin cererea din 04.03.2014, reclamantul moștenitor S. G.-B. a formulat cerere de continuare a procesului promovat de tatăl său în contradictoriu cu S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza art. 1391 din Codul Civil.

Acesta a menționat că tatăl său, S. L., a formulat în dosarul cauzei în baza dispozițiilor art. 1391 din Codul Civil o acțiune în contradictoriu cu S. R. – Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat daune morale în cuantum de_ lei pentru motivul că S. R., prin organele sale, a dispus în mod nelegal măsura arestării preventive împotriva sa și l-a ținut în stare de arest nelegal, în condiții josnice, timp de 16 zile, fapt care l-a împiedicat să-și continue tratamentul împotriva Sclerozei Laterale Amiotrofice cu care fusese proaspăt diagnosticat și, mai mult, i-a vătămat sănătatea într-o așa manieră încât acesta nu și-a mai putut recăpăta niciodată funcțiile vitale, ceea ce a condus, după aproape un an și 3 luni de suferințe după acest incident, la decesul acestuia din data de 17 ianuarie 2014.

A susținut că judecătorul care a dispus măsura arestării preventive a făcut-o prin nerespectarea flagrantă a dispozițiilor legale în privința măsurii arestării preventive și că, în hotărârile pronunțate, l-a mai și calomniat pe acesta, spunând, fie că ar fi sustras un autoturism, fie că ar fi tăinuit o astfel de faptă.

A arătat că dispozițiile art. 1391 alin. 4 din Codul civil prevăd că dreptul la despăgubire pentru vătămarea sănătății poate fi exercitat de către moștenitori dacă acțiunea a fost pornită de defunct. Ca atare, prin această cerere, în calitate de moștenitor, a susținut că exercită dreptul la despăgubire al reclamantului și a solicitat admiterea acțiunii formulată de tatăl său și acordarea despăgubirilor cuvenite.

În drept, a invocat art. 1391 Cod civil.

Prin sentința civilă nr. 952 din 02.09.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S. L., decedat la 17 ianuarie 2014, și continuată de moștenitorul său, S. G.-B., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî astfel, tribunalului a reținut următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2014, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepția lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei calității procesuale active invocate de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

În esență, analizând cu prioritate aceste excepții, conform art. 248 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate și le-a respins.

Astfel, tribunalul a constatat că în mod cert, cererea de chemare în judecată formulată la data de 4 iunie 2013, a fost semnată și ștampilată de către fiul reclamantului L. S., S. G. B., care a depus la dosar împuternicirea avocațială nr._/2013 întocmită în baza Contractului de Asistență Juridică nr._ din 1 iunie 2013.

Necunoscându-se calitatea de avocat stagiar a fiului S. G. B., care atrage imposibilitatea de a pune concluzii în fața tribunalului în această calitate, în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată îndeplinește condiția semnăturii, prevăzută de art. 194 lit. f Cod procedură civilă, astfel că nu i s-a pus în vedere reclamantului S. L., în timpul vieții, să aplice personal semnătura pe cerere.

Astfel, la data sesizării instanței, tribunalul a acceptat că cererea de chemare în judecată în care sunt trecute datele personale ale reclamantului-decedat S. L., exprimă chiar manifestarea sa de voință, iar fiul licențiat în drept putea să-l reprezinte, cu atât mai mult cu cât, între tată și fiul avocat stagiar s-a încheiat și un contract de asistență juridică, chiar dacă fiul nu poate pune concluzii în fața tribunalului, în calitate de avocat stagiar.

Tribunalul a constatat că nu poate fi constatată nulitatea cererii conform art. 196 Cod procedură civilă și a apreciat că formalismul ar fi excesiv, nejustificat și ar îngrădi în mod disproporționat dreptul fundamental privind accesul liber la justiție ocrotit de art. 21 din Constituția României, dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, ocrotite de art. 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dacă după decesul reclamantului S. L. și după depășirea fazei regularizării cererii de chemare în judecată, în contextul de reprezentare dat, s-ar invoca lipsa semnăturii ca formă de manifestare a voinței reclamantului însuși de a sesiza instanța de judecată cu cererea de acordare a daunelor morale.

Tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată exprimă voința reclamantului decedat S. L., fiul S. G. B., licențiat în drept, l-a putut reprezenta legal pe tatăl său, excepția lipsei calității de reprezentant invocată de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice fiind respinsă ca neîntemeiată.

Pentru aceleași rațiuni, tribunalul a constatat că există identitate între reclamantul-decedat S. L. și persoana care figurează ca reclamant în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, a constatat că fiul S. G. B. a înțeles să accepte succesiunea tatălui său și în calitatea sa de moștenitor legal acceptant, conform art. 1391 Cod civil, a înțeles să continue acțiunea personală a tatălui său.

În consecință, tribunalul a constatat că reclamantul-moștenitor S. G. B. are calitate procesuală activă în cauză, respingând și această excepție ca neîntemeiată și continuând procesul cu reclamantul-moștenitor.

Prin Încheierea din 1 aprilie 2014, tribunalul a apreciat că excepțiile nulității cererii de chemare în judecată și inadmisibilității acțiunii reclamantului, pentru motivele invocate de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice și expuse pe larg mai sus, sunt excepții de fond, iar rezolvarea lor necesită, cel puțin parțial, administrarea unor probe similare cu cele necesare rezolvării fondului cauzei și analizarea cererii de chemare în judecată pe fondul său, astfel că în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă, a unit aceste excepții și apărări de fond, cu însuși fondul cauzei și a dispus continuarea cercetării judecătorești.

Pe fondul cauzei a fost administrată proba cu înscrisuri, pentru reclamantul-decedat S. L., fiind depuse la dosar înscrisurile menționate mai sus, referitoare la măsurile de reținere, de arest, de prezentare și predare autorităților austriece, precum și actele medicale referitoare la starea de sănătate a reclamantului solicitant al daunelor morale.

La filele 50-51 din dosar, au fost depuse două înscrisuri redactate în limba germană, tribunalul constatând că reclamantul-moștenitor S. G. B. refuză să depună înscrisurile traduse și legalizate în limba română.

Conform art. 128 alin. 1 din Constituția României, „procedura judiciară se desfășoară în limba română”, astfel că tribunalul nu va lua în seamă aceste înscrisuri care nu au fost depuse la dosar conform procedurilor.

Tribunalul a mai reținut că, deși reclamantului-moștenitor S. G. B. i s-a pus în vedere să depună la dosar înscrisuri referitoare la modul și motivele pentru care autorul său S. L. a fost pus în libertate, sau motivele pentru care a încetat starea de arest preventiv, ori rezultatul cercetărilor penale în care a fost implicat, nu au fost depuse la dosar înscrisuri relevante sub acest aspect și nici nu au fost date instanței relații pentru a putea acționa din oficiu, în vederea elucidării motivelor reale pentru care acesta a fost supus măsurilor privative de libertate.

Analizând cu precădere excepțiile nulității cererii de chemare în judecată și inadmisibilității acțiunii reclamantului, conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că aceste excepții sunt neîntemeiate, astfel că a trecut la soluționarea cauzei pe fond.

Referitor la nulitatea cererii de chemare în judecată, pârâtul a susținut că nu sunt respectate cerințele art. 194 Cod procedură civilă. Mai precis, a invocat prevederile art. 194 litera c) Cod procedură civilă, potrivit cărora, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Cererea reclamantului S. L. corespunde acestor cerințe, iar prin răspunsul la întâmpinare au fost detaliate categoriile de suferințe fizice și psihice pe care acesta le-a invocat și pentru care a solicitat daunele morale în valoare de_ lei.

Reclamantul a explicat amănunțit la cât apreciază o zi de privare de libertate din cele 16 zile cât a fost supus măsurilor coercitive din partea autorităților, precum și în ce măsură a considerat că privarea de libertate i-a afectat starea de sănătate și i-a cauzat suferințe fizice și psihice pentru care solicită daune morale.

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a mai invocat că, potrivit art. 194 litera e) Cod procedură civilă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul trebuie să arate dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, iar când dovada se face cu înscrisuri, potrivit art. 150 Cod procedură civilă, la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înțelege să se folosească în proces.

Reclamantul a invocat proba cu înscrisuri la modul general, iar prin răspunsul detaliat la întâmpinare a indicat expres înscrisurile pe care le-a depus la dosar și care au fost comunicate pârâtului, astfel că acesta nu a suferit nicio vătămare a drepturilor sale procedurale.

Pretinsele vicii ale cererii de chemare în judecată au fost remediate, S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice nu a suferit nicio vătămare a drepturilor sale procedurale, în cadrul procedurii prealabile a regularizării cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată răspunde cerințelor minimale prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, astfel că acest act procedural nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută, excepția fiind neîntemeiată.

S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de chemare în judecată.

A arătat că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1391 Cod civil care se referă la cazurile de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, în care poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

A arătat că aspectele privitoare la acordarea daunelor morale suferite ca urmare a îngrădirii libertății, determinate de reținerea sau arestarea nelegală în baza unui mandat de arestare european, deteriorarea stării de sănătate prin suportarea unor condiții inumane de detenție etc., fac obiectul unor prevederi legale speciale, respectiv se subsumează prevederilor art. 504 – 506 Cod de procedură penală.

Având în vedere faptul că problematica supusă spre analiză instanței de judecată prin prezenta cauză este reglementată prin normele speciale ale Codului de procedură penală, pârâtul a considerat că invocarea ca temei de drept a normelor generale prevăzute de Codul civil, atrage inadmisibilitatea acțiunii acestuia.

Tribunalul a constatat că indicarea eventual greșită a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, pe de o parte, constituie o problemă de fond a cauzei, iar pe de altă parte, nu constituie un motiv de inadmisibilitate a cererii adresată instanței, urmând ca după stabilirea elementelor de fapt, instanța sesizată să dea o calificare juridică corectă în drept și să constate dacă acțiunea reclamantului este sau nu întemeiată, ceea ce presupune analizarea cauzei dedusă judecății pe fondul său și nu respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru că temeiul juridic indicat nu a fost cel corect.

S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și raportat la prevederile art. 504 Cod procedură penală.

A arătat că dispozițiile art. 504 Cod procedură penală prevăd, la alin. 1, că: “persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, iar la alin. 2 faptul că “are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”.

Atât în doctrină cât și în practica judecătorească este de notorietate regula de interpretare și aplicare a legii potrivit căreia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa facă distincție” („ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”).

Această regulă ține seama de faptul că, unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincții pe care legea nu le conține.

Invocând doctrina juridică, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice susține că în cazul în care o persoană a fost achitată până la soluționarea definitivă a cauzei, nu se poate vorbi despre o eroare judiciară întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri definitive de condamnare.

A considerat că, pentru a se putea vorbi despre o eroare judiciară trebuie ca hotărârea de condamnare definitivă să fie urmată de o rejudecare a cauzei și de pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare, iar în speța dedusă judecății, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei condamnări definitive urmată de pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare și nici nu a indicat în conținutul acțiunii nicio hotărâre de condamnare sau de achitare.

De asemenea, a considerat că, în cauză, nu sunt incidente nici dispozițiile art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd că “are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”. Sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul textului de lege menționat și anume ”în cursul procesului penal, se referă la cazurile în care pe parcursul cercetării judecătorești, în cadrul unui litigiu finalizat cu o hotărâre definitivă de achitare, împotriva unei persoane se dispun măsuri privative de libertate.

În strânsă legătură cu textul de lege menționat, art. 504 alin. 3 Cod de procedură penală prevede faptul că ”privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. J)”.

În susținerea aceleiași excepții, a inadmisibilității acțiunii reclamantului, S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că cererea de chemare în judecată nu este însoțită de înscrisuri din care să rezulte că măsura arestării preventive ar fi fost constatată nelegală printr-un act de natura celor enunțate mai sus și nici în cuprinsul cererii nu se face trimitere la existenta unor astfel de acte.

În opinia pârâtului, caracterul de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal este stabilit de instanța penală, în condițiile arătate de art. 504 alin. 3 Cod procedură penală, instanța civilă nefiind în măsură să analizeze aspecte legate de temeinicia măsurii restrângerii dreptului la libertate.

A considerat că măsura arestului preventiv la care, din relatările reclamantului, rezultă că acesta a fost supus, a fost cenzurată de un magistrat independent, care a apreciat-o ca legală, împotriva încheierilor pronunțate de instanță, inculpatul având posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil.

Pentru considerentele de mai sus, a solicitat admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Analizând și din această perspectivă excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a apreciat că nu este vorba despre anumite condiții care să se constituie în „fine de neprimire” a acțiunii și care să conducă la respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Motivele invocate de către S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice sunt de fapt, apărări de fond care, dacă nu sunt îndeplinite, pot conduce la respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nu ca inadmisibilă.

Stabilirea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504 Cod procedură penală pentru repararea pagubei morale cauzate prin condamnarea pe nedrept sau prin privarea ori restrângerea libertății în mod nelegal, presupune soluționarea cauzei pe fond și nu rezolvarea pe cale de excepție.

Pentru aceste considerente, tribunalul a trecut peste pretinsele excepții de nulitate și inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată invocate de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, față de motivele concrete invocate, acestea fiind de fapt apărări de fond și a trecut la cercetarea fondului cauzei.

Privind starea de fapt, tribunalul a reținut că la data de 25 septembrie 2012 un echipaj format din 4 polițiști au venit la domiciliul reclamantului-decedat S. L. și l-au condus la P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. 3 și art. 100 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, prin Ordonanța de reținere nr. 1826/II/5/2012 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reclamantul a fost reținut pe o durată de 24 de ore în arestul IPJ Bacău în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Potrivit Mandatului de arestare nr. 47/MEA din data de 26.09.2012 emis de Judecătorul din cadrul Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 103 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, s-a luat măsura arestării lui S. L., pentru o durată de 5 zile, reținându-se că ar fi implicat, în calitate de complice, la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 164 alin. 1 și 4 din Codul penal austriac, faptă pedepsită cu 5 ani de închisoare, reținându-se că în ziua de 10 mai 2012, prin complicitate, ar fi participat la sustragerea unui autoturism marca Mercedes Benz S 320, în valoare da cca. 60.000 Euro, pe care intenționa să-l aducă în România.

Pentru luarea acestei măsuri de arest, judecătorul Curții de Apel Bacău a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciara internațională în materie penală.

Prin sentința penală nr. 126/MEA din 28 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău a luat măsura arestării persoanei solicitate S. L., pentru o durată de 24 de zile, în vederea predării către autoritățile judiciare austriece.

În baza acestei sentințe, prin Mandatul de arestare nr. 48/MEA din data de 28.09.2012, emis de Judecătorul din cadrul Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 103 alin. 11 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciara internațională în materie penală, s-a luat măsura arestării persoanei solicitate S. L., pentru o durată de 24 de zile, reținându-se că ar fi implicat, în calitate de tăinuitor, la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 170 alin. 1 cifrele 2 și 4 din Codul penal austriac, coroborat cu art. 210 alin. 3 din același Cod penal, faptă pedepsită cu 5 ani de închisoare, reținându-se că în ziua de 10 mai 2012, aflat în localitatea Hamburg, a ajutat prin tăinuire, o altă persoană la sustragerea unui autoturism marca Mercedes Benz S 320, cu nr. de înmatriculare HH – JL 2406 în valoare da cca. 60.000 Euro, proprietatea părții vătămate Hans Jurgen Larsow, pe care intenționa să-l aducă în România, însă au fost surprinși în apropierea punctului de trecere a frontierei Nikelsdorf.

În baza acestui mandat de arestare, reclamantul S. L. a fost reținut și predat Arestului I.P.J. Bacău.

Ulterior, în baza procesului-verbal din data de 11.10.2012 emis de IGPR – Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, încheiat în Aeroportul Internațional Henri C. din București, reclamantul S. L. a fost predat prin escorta Poliției austriece, către autoritățile judiciare austriece.

Din: Biletul de Externare din data de 01.08.2012, Biletul de Externare din data de 07.09.2012 și Scrisoarea Medicală din data de 07.09.2012, toate eliberate de Spitalul de Urgență Elias București, tribunalul a reținut că în perioada anterioară reținerii și arestării sale, reclamantul S. L. prezenta diagnosticul „scleroză laterală amiotrofică cu predominanța suferinței neuronului motor periferic”, recomandându-se tratament specific, inclusiv de recuperare neuromotorie și investigații suplimentare privind expertiza capacității de muncă.

Din Certificatul de încadrare în grad de handicap din data de 07.01.2013 eliberat de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Bacău, Biletul de ieșire din spital din data de 01.04.2013 eliberat de Spitalul Municipal de Urgență Moinești, respectiv, Biletul de ieșire din spital și scrisoarea medicală din 19.04.2013 eliberate de Spitalul Clinic de Recuperare Cluj N., s-a reținut că reclamantul S. L. prezenta în perioada ulterioară arestării sale, același diagnostic principal „scleroză laterală amiotrofică”, deficiențele motorii fiind însă accentuate și apărând și alte diagnostice secundare, precum „cardiopatie ischemică”, „ateroscleroză”, afecțiuni la rinichi, ficat și inimă.

Așa cum a susținut reclamantul prin cererea adresată instanței, la data ridicării sale de la domiciliu, i s-a adus la cunoștință că există un mandat european de arestare emis pe numele său și că trebuie să fie dus la Poliția Bacău.

Totodată, nu a contestat faptul că ulterior, cu ocazia arestării, i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare și motivele pentru care a fost predat autorităților judiciare austriece.

Deși i s-a pus în vedere reclamantului-moștenitor S. G. B., să depună la dosar înscrisuri referitoare la modul și motivele pentru care autorul său S. L. a fost pus în libertate, sau motivele pentru care a încetat starea de arest preventiv, ori rezultatul cercetărilor penale desfășurate în fața autorităților judiciare austriece în care a fost implicat, s-a constatat că nu au fost depuse la dosar înscrisuri relevante sub acest aspect și nici nu au fost date instanței relații pertinente pentru a putea acționa din oficiu, în vederea elucidării motivelor pentru care acesta a fost supus măsurilor privative de libertate.

Tribunalul a reținut ca fiind reale anumite suferințe fizice și de ordin psihic, cauzate de măsurile de reținere și de arest în vederea prezentării către autoritățile judiciare austriece, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o persoană cu anumite afecțiuni grave, așa cum au fost prezentate mai sus, însă ceea ce trebuie analizat este aspectul dacă măsurile luate de către autoritățile române au fost justificate și dacă sunt îndeplinite condițiile pentru repararea pagubelor morale așa cum a solicitat reclamantul și care sunt dispozițiile legale aplicabile stării de fapt menționată mai sus.

Reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral în temeiul art. 1391 Cod civil.

Conform art. 1391 alin. 1 Cod civil, referitor la repararea prejudiciului nepatrimonial, tribunalul a reținut că, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

În raport cu starea de fapt reținută mai sus, tribunalul a apreciat că dispozițiile art. 1391 alin. 1 Cod civil nu se aplică în cauza de față.

Raportat la starea de fapt reținută mai sus, respectiv, la motivele pentru care reclamantul S. L. a solicitat acordarea unor daune morale, tribunalul a constatat că temeiul juridic care ar putea sta la baza cererii acestuia, este art. 504 Cod procedură penală.

Conform art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, “persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Din interpretarea alin. 1 citat, se desprind două condiții: prima se referă la existența unei hotărâri definitive prin care s-a dispus condamnarea unei persoane pentru săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, iar cea de-a doua, la rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri definitive de achitare.

În cauza de față, s-a reținut că reclamantul nu a suferit o condamnare, astfel că ipoteza prevăzută de alin. 1 nu este aplicabilă speței.

Conform art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, “are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”.

Detaliind această ipoteză, art. 504 alin. 3 Cod de procedură penală prevede că ”privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)”.

În cazul de față este îndeplinită prima condiție, în sensul că a existat o privare sau o restrângere de libertate privind persoana reclamantului S. L..

Nu este vorba însă, despre o privare sau restrângere de libertate nelegală.

La data de 25 septembrie 2012 reclamantul-decedat S. L. a fost ridicat de la domiciliul său de către un echipaj de poliție care l-a condus la P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, unde, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. 3 și art. 100 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, prin Ordonanța de Reținere nr. 1826/II/5/2012 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel Bacău, un procuror a dispus reținerea pe o durată de 24 de ore în Arestul IPJ Bacău în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

Potrivit Mandatului de arestare nr. 47/MEA din data de 26.09.2012 emis de judecătorul din cadrul Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 103 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a luat măsura arestării persoanei solicitate S. L., pentru o durată de 5 zile, reținându-se că ar fi implicat, în calitate de complice, la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 164 alin. 1 și 4 din Codul penal austriac, faptă pedepsită cu 5 ani de închisoare, reținându-se că în ziua de 10 mai 2012, prin complicitate, ar fi participat la sustragerea unui autoturism marca Mercedes Benz S 320, în valoare da cca. 60.000 Euro, pe care intenționa să-l aducă în România.

Pentru luarea măsurii de arestare, judecătorul Curții de Apel Bacău a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 alin. 13 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciara internațională în materie penală.

În baza acestei sentințe, prin Mandatul de arestare nr. 48/MEA din data de 28.09.2012, emis de Judecătorul din cadrul Curții de Apel Bacău, în temeiul art. 103 alin. 11 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a luat măsura arestării persoanei solicitate S. L., pentru o durată de 24 de zile, reținându-se că ar fi implicat, în calitate de tăinuitor, la săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 170 alin. 1 cifrele 2 și 4 din Codul penal austriac, coroborat cu art. 210 alin. 3 din același Cod penal, faptă pedepsită cu 5 ani de închisoare, reținându-se că în ziua de 10 mai 2012, aflat în localitatea Hamburg, a ajutat prin tăinuire, o altă persoană la sustragerea unui autoturism marca Mercedes Benz S 320, cu nr. de înmatriculare HH – JL 2406 în valoare da cca. 60.000 Euro, proprietatea părții vătămate Hans Jurgen Larsow, pe care intenționa să-l aducă în România, însă au fost surprinși în apropierea punctului de trecere a frontierei Nikelsdorf.

În baza acestui mandat de arestare, reclamantul S. L. a fost reținut și predat Arestului I.P.J. Bacău, iar ulterior, în baza procesului-verbal din data de 11.10.2012 emis de IGPR – Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, încheiat în Aeroportul Internațional Henri C. din București, reclamantul S. L. a fost predat prin escorta Poliției austriece, către autoritățile judiciare austriece.

Reclamantul nu a dat detalii despre evoluția procesului penal în Austria și nici nu a explicat modul și motivele pentru care a fost repus în libertate.

Astfel, nu există o ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) și nici o hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal.

Cum nu s-a făcut dovada luării nelegale a măsurilor de reținere și arestare sau de predare către autoritățile judiciare austriece, tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție cerută pentru aplicarea art. 504 alin. 2 și 3 Cod procedură penală.

Totodată, conform art. 504 alin. 4 Cod procedură penală, tribunalul a reținut că „are dreptul la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei”, ipoteză care, de asemenea, nu este aplicabilă speței de față.

Pentru toate aceste argumente de drept și de fapt, tribunalul a apreciat că cererea reclamantului de acordarea a unor daune morale este neîntemeiată și a respins-o.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul S. G.-B., care a susținut următoarele critici:

În fapt, așa cum a reținut și tribunalul în sentința atacată, reclamantul L. S. a fost supus măsurii arestării timp de 16 zile fără a fi vinovat de comiterea vreunei infracțiuni, pe numele acestuia fiind trimis de către autoritățile austriece un mandat de aducere ca martor într-un proces având ca obiect furtul unui automobil și nu un mandat european de arestare așa cum eronat s-a constatat. Reclamantul a fost arestat așadar, fără existența unui mandat de arestare, în mod nelegal în baza unui mandat de aducere spre a depune mărturie într-un proces având ca obiect furtul și tăinuirea unui automobil, înscris redactat în limba germana și netradus în limba română. Nefiind tradus din limba germană în limba română, înscrisul emis de autoritățile austriece a fost interpretat greșit. Organele abilitate române erau solicitate prin respectivul mandat de aducere să-l aducă pe reclamantul L. S. în fața instanțelor austriece pentru a depune mărturie într-un proces având ca obiect furtul și tăinuirea unui automobil. Acesta nu era învinuit de nicio infracțiune. Instanțele române au dispus totuși măsura arestării preventive împotriva reclamantului pentru o perioadă totală de 16 zile, fără existența unui mandat real european de arestare. Ele au considerat mandatul de aducere spre a depune mărturie, în mod eronat mandat european de arestare, acest fapt petrecându-se din cauza faptului că actul în limba germană emis de autoritățile austriece nu a fost tradus și astfel, nu i s-a cunoscut adevăratul conținut, adică solicitarea făcută organelor române de a-l aduce pe reclamant să depună mărturie, să se prevaleze de calitatea de martor. Cunoscând că acesta era bolnav de Scleroza Laterală Amiotrofică, boală care, așa cum a reținut și tribunalul, reduce capacitățile motorii ale bolnavului. Actul conținea așadar, solicitarea făcută autorităților române să-i ofere reclamantului L. S. mijloacele să ajungă în Austria pentru a depune mărturie în fața instanțelor de judecată austriece. Dar autoritățile române au dispus măsura arestării preventive împotriva reclamantului pentru infracțiunea de tăinuire, pe o perioadă totală de 16 zile.

Astfel, în mod nelegal, reclamantul a fost ținut în arestul lPJ Bacău, fapt care i-a cauzat vătămări grave ale sănătății și i-au grăbit decesul intempestiv. Ulterior acestor zile, reclamantul a fost trimis cu avionul de pe Aeroportul Otopeni pentru a depune mărturie în procesul din fața instanțelor austriece.

Instanțele care au dispus măsura arestării preventive împotriva reclamantului L. S. și în situația în care acesta ar fi fost, așa cum în mod eronat și fals au scris, vinovat de săvârșirea infracțiunii de tăinuire, tot nu ar fi trebuit să dispună măsura arestării preventive împotriva acestuia, întrucât această măsură încalcă dispozițiile art. 148 din Codul de procedură penală, respectiv ale art. 148 alin. 2 din Codul de procedură penală care dispune că "în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) – e) măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viața sau închisoarea mai mare de 4 ani." Or, așa cum a reținut și tribunalul, pentru infracțiunea de furt prevăzută de art. 229 alin. 1 din Codul penal sancțiunea este "pedeapsa prevăzută de art. 227 sau art. 228 ale cărei limite speciale se reduc cu o treime", astfel, rezultă că pedeapsa pentru furtul care are ca obiect un vehicul este mai mică de 4 ani. Din conținutul legal al infracțiunii de tăinuire reiese, așa cum a reținut și tribunalul, că sancțiunea pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire nu poate depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit, în speță, sub 4 ani. Rezultă, așa cum a reținut și tribunalul, că pentru infracțiunea de tăinuire, în acest caz, măsura arestării preventive împotriva reclamantului L. S. a fost dispusă ilegal de către judecător, încălcându-i-se acestuia și dreptul de proprietate de sine și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Apelantul-reclamant arată că speța e simplă: împotriva reclamantului L. S., S. R., prin organele sale, a dispus în mod eronat, ilegal, măsura arestării preventive necunoscând conținutul real al înscrisului prin care, în realitate, în fapt, autoritățile austriece le solicita autorităților române să-l aducă pe acesta în Austria pentru a depune mărturie într-un proces de furt și tăinuire. Reclamantul suferea de scleroză laterală amiotrofică și zilele de arest ilegal petrecut în condiții subumane în cadrul IPJ Bacău i-au vătămat și mai mult sănătatea, agravându-i boala, fapt care i-a grăbit decesul, acesta trecând în neființă chiar în timpul procesului aflat pe rolul tribunalului. Din timpul vieții reclamantul a inițiat actualul proces supus judecații printr-o acțiune în contradictoriu cu S. R. având ca obiect răspunderea civilă delictuală solicitând tribunalului să-i acorde despăgubiri în baza art. 1391. Tribunalul a apreciat că acțiunea sa nu s-ar susține pe art. 1391, care prevede că: "În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială." Cum, așa cum rezultă din probele depuse în dosar, adică din înscrisurile medicale doveditoare, așa cum, de altfel, a constatat și tribunalul în sentință, arestul nelegal i-a produs reclamantului L. S. o vătămare a sănătății și i-a grăbit decesul, art. 1391 este articolul în baza căruia reclamantul este îndreptățit să i se acorde și să primească despăgubirile solicitate, întrucât acest articol prevede că pe lângă despăgubirile pentru vătămarea sănătății, mai pot fi acordate despăgubiri și pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Reclamantul nu a solicitat însă despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, ci doar despăgubiri pentru vătămarea sănătății din timpul arestului nelegal. Astfel, articolul 1391 Cod civil este articolul conform căruia reclamantul este îndreptățit să i se acorde despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În lumina acestor motive, apelantul-reclamant solicită admiterea apelului și pronunțarea hotărârii judecătorești prin care pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat să-i acorde despăgubirile la care este îndreptățit potrivit art. 1391 Cod civil, despăgubirile solicitate în cererea de chemare în judecată și în înscrisurile ulterioare, iar dacă statul nu dispune de întreaga sumă, acceptă și în rate.

În drept, invocă dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă, art. 1391 Cod civil.

Probe: înscrisurile doveditoare aflate la dosarul cauzei, alte înscrisuri care vor reieși din dezbateri.

Analizînd sentința apelată, în limitele devoluțiunii, în raport de art. 477 alin.,1 NCPC, Curtea reține că apelul este fondat, pentru considerentele următoare:

Astfel, prima instanță a analizat pretențiile reclamantului prin prisma art. 504 C., text ce prevede posibilitatea reparării pagubei pentru privarea sau restrîngerea libertății în mod nelegal, în condițiile în care din motivarea în fapt a acțiunii rezultă că acesta solicită daune morale ca urmare a afectării sănătății în perioada arestului preventiv, indicînd în drept art. 1391 NCciv.

Reținînd nelegalitatea hotararii, față de nerespectarea dreptului de dispoziție al părții, prevăzut de art. 6 NCPC, în temeiul art. 480 alin.3 NCPC, curtea va admite apelul și va anula sentința atacată, judecînd procesul cu evocarea fondului.

Pe fond, Curtea reține că nu s-a făcut dovada susținerilor din acțiune, înscrisurile medicale depuse la prima instanță neconfirmînd că afecțiunile atestate în cuprinsul lor sunt consecința condițiilor din arest.

Potrivit art. 249 NCPC, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, ori afirmînd vătămarea sănătății ca urmare a condițiilor de detenție, reclamantul era obliga să-și probeze susținerea. Se observă că arestarea preventivă a intervenit la data de 25 septembrie 2012, în timp ce o parte din actele medicale sunt anterioare acestui moment ( bilet de externare din 01.08. 2012, scrisoare medicală din 07.09.2012) iar certificatul de încadrare în grad de handicap din 07.01.2013, scrisoare medicală din 11.03.2013 și biletele de externare din 01.04.2013 și 19.04.2013, nu sunt coroborate cu alte probe, care în ansamblu, să conducă la concluzia că între arest și starea de sănătate ulterioară acestui moment există o legătură, care să justifice repararea prejudiciului nepatrimonial, în condițiile art. 1391 NC CIV..

Față de considerentele, expuse, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul-reclamant S. G.-B., moștenitorul lui S. L., domiciliat în Comănești ., Județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 952 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București ., sector 5.

Anulează sentința apelată și, evocând fondul, dispune respingerea cererii ca neîntemeiată.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Crișcov E. M. O. M. D.

GREFIER,

F. V.

Red. MDO

Tehnored. MDO/PS 4 ex.

Jud. fond: V. S.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 419/2015. Curtea de Apel...		Pretenţii. Decizia nr. 912/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI