Contestaţie la executare. Decizia nr. 744/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 744/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 46205/301/2013/a2

Dosar nr._

(790/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.744

Ședința publică din 17.06.2015

Curtea constituită din:

Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU

Judecător - A. D. T.

Judecător - C. B. T.

Grefier - E. C.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul contestator B. F., împotriva încheierii de ședință din 21.04.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ 13, în contradictoriu cu intimatul P. M. și cu intimata contestatoare B. E..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul contestator B. F. – legitimat cu C.I. . nr._ eliberată de SPCEP S.4 bir.nr.3 la 23.08.2006 și intimata contestatoare B. E. - legitimată cu C.I. . nr._ eliberată la aceeași dată; lipsește intimatul P. M..

Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că recurentul a depus la dosar dovada timbrării cererii de recurs, că intimatul P. M., prin curator special Slăvuică M., a depus întâmpinare, precum și o copie a acesteia ce i-a fost comunicată recurentului, care a depus, la rândul său, răspuns la întâmpinare.

Se prezintă doamna Slăvuică M. – desemnată curator al intimatului P. M. – și arată că nu răspunde în cauză în nicio calitate, având în vedere atitudinea contestatorilor față de persoana sa.

Curtea ia act de declarația curatorului intimatului și pune în discuția contestatorilor probleme invocată prin întâmpinare cu referire la nemotivarea prezentului recurs.

Recurentul contestator B. F. prezintă situația de la momentul pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății iar, în ceea ce privește temeiul de drept al recursului, arată că, așa cum a precizat și în scris la dosar, nu are studii juridice și solicită instanței să judece recursul și apelul.

Solicită respingerea nulității recursului, respingerea executării și obligarea intimatului P. M. la plata cheltuielilor de judecată, potrivit notei de calcul pe care o depune la dosar împreună cu copii ale taloanelor de pensie ce atestă cererea sa.

Intimata contestatoare B. E. solicită instanței să se ia măsurile legale pentru ea și soțul său.

CURTEA

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 13.09.2013, sub numărul de dosar_ 13, contestatorii B. M. și B. E., în contradictoriu cu intimatul P. M., au formulat contestație la executare împotriva executării pornite de B. M. D. în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 148/10.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 bucurești în dosar nr._ . De asemenea, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că prin adresa nr. 38/2-13 înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013, B. D. M. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor B. F. și B. E., la cererea creditorilor P. M. și P. M.. Au precizat că P. M. este fiica lui B. E., a locuit tot timpul cu ei și nu s-a adresat niciodată Biroului de avocatură L. M. din Popețti Leordeni pentru executare silită.au arătat că intimatul P. M. este fostul soț al lui P. M..

De asemenea, contestatorii au susținut că intimatul P. M. s-a adresat avocatului L. M., căruia i-a solicitat să se ocupe de executarea silită, mințind că o reprezintă și pe fosta lui soție, P. M..

În drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 399-402, art. 404 alin. 1 C..

În susținerea cererii, contestatorii au depus înscrisuri.

Pârâtul, legal citat prin publicitate conform art. 167 C., nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, la data de 11.11.2013 B. D. M. a înaintat dosarul de executare nr. 38/2013.

P. încheierea din data de 13.03.2014 a fost suspendată executarea silită declanșată în dosarul de executare nr. 38/2013 al B. M. D. până la soluționarea contestației la executare.

Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr.5689/24.04.2014, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte contestația la executare, a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 38/2013 al B.E.J. M. D. și încheierea Judecătoriei Sectorului 3 București din data de 24.05.2013 pronunțată în dosar nr._/301/2013, în ceea ce privește pe creditorul P. M., pentru suma de 2300 Euro + 450 lei cheltuieli de judecată + cheltuieli de executare, a respins în rest contestația ca neîntemeiată, a obligat pe intimatul P. M. să plătească contestatorilor suma de 1150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu curator special, a respins ca neîntemeiată cererea contestatorilor de obligare a intimatului la restituirea sumei de 1784,69 lei consemnată de intimați cu titlu de cauțiune, precum și a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli xerox.

A reținut instanța că la data de 24.04.2013, pe rolul B. M. D. a fost depusă o cerere de executare silită de către numiții P. M. și P. M., prin avocat L. M. (f.31), formându-se dosarul de executare nr. 38/2013, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 148/10.01.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 în dosar nr._ .

P. această sentință, a fost admisă în parte acțiunea formulată d reclamanții P. M. și P. M. împotriva pârâților B. F. și B. E., aceștia din urmă fiind obligați să plătească reclamanților suma de 4600 euro în lei la cursul BNR din ziua plății, precum și suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (f.32-33). Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului.

P. încheierea din data de 24.05.2013 pronunțată de judecătoria Sectorului 3 București în dosar nr._, s-a încuviințat cererea de executare silită în baza titlului executoriu menționat (f.55).

P. încheierea din data de 30.07.2013 B. M. D. a actualizat creanța de 900 lei cu rata inflației, stabilind un debit de 986,76 lei (f.57).

P. somația nr. 38/30.07.2013 (f.62), contestatorii au fost somați la plata sumei de 4600 lei, precum și a sumei de 6122,74 lei, din care suma de 900 lei cheltuieli de judecată, 86,67 lei actualizarea cu rata inflației, 5136,07 lei cheltuieli de executare.

La data de 20.11.2013 B. M. D. a emis procesul-verbal prin care a dispus continuarea executării pentru suma de 2300 euro+450 lei cheltuieli de judecată, ca urmare a renunțării la executare formulată de creditoarea P. M. (f.145).

În drept, instanța a reținut că potrivit disp. art. 711 alin. (1) C., împotriva executării silite, a încheierii date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Potrivit disp. art. 622 alin. (2) C., în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În conformitate cu disp. art. 663 alin. (1) C. executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Instanța a reținut că în cauză nu a existat o cerere adresată către B. M. D. de creditoarea P. M. în vederea executării silite împotriva contestatorilor, astfel cum aceasta a arătat executorului judecătoresc la data de 12.09.2013(f. 64). De asemenea, instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreunui contract de asistență juridică încheiat între P. M. și avocat L. M. pentru executarea silită împotriva contestatorilor debitori.

P. urmare, reținând că executarea silită în dosarul de executare nr. 38/2013 al B. M. D. a pornit fără a exista o cerere de executare silită din partea creditoarei P. M., instanța a admis în parte contestația și a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 38/2013 al B. M. D., precum și încheierea Judecătoriei Sectorului 3 București din data de 24.05.2013 pronunțată în dosar nr._/301/2013, în ceea ce privește pe creditorul P. M., pentru suma de 2300 euro+450 lei cheltuieli de judecată+cheltuieli de executare.

Instanța a respins în rest contestația la executare, apreciind că în ceea ce îl privește pe creditorul P. M., actele de executare au fost legal efectuate, până la proba contrară prezumându-se mandatul dat de acesta avocatului L. M. pentru declanșarea executării silite.

Reținând culpa procesuală a intimatului în declanșarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. 1 C., instanța l-a obligat pe acesta să plătească contestatorilor cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv suma de 1150 lei reprezentând: 1050 lei taxă judiciară de timbru și 100 lei onorariul curatorului special.

Instanța a respins ca neîntemeiate cheltuielile solicitate de contestatori reăprezentând: 1784,69 lei cu titlu de cauțiune și 20 lei cu titlu de cheltuieli xerox. Astfel, cu privire la cauțiune, contestatorii au posibilitatea, în conformitate cu disp. art. 1063 C., de a solicita restituirea acesteia, iar cu privire la suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli xerox, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada suportării acesteia, contestatorii nedepunând nicio dovadă în acest sens, or, potrivit disp. art. 452 C., partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă dovada suportării acestora.

Împotriva sentinței civile nr.5689/24.04.2014 a formulat apel contestatorul B. F..

P. încheierea din ședința publică din data de 21.04.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în baza art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedură civilă, a dispus suspendarea cererii de apel, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare.

Tribunalul a avut în vedere la pronunțarea acestei încheieri faptul că la termenul din 21.04.2015 părțile nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii din data de 21.04.2015 dată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a declarat recurs contestatorul B. F..

Susține recurentul, în motivare, că atât el cât și soția sa B. E., în ziua când s-a judecat apelul, s-au deplasat la Tribunalul București și l-au așteptat, la cererea acestuia, pe avocatul B. S. G. din G.,., care a fost angajat să-i reprezinte în dosarul nr._ 13, atât la instanța de fond de la Judecătoria Sectorului 3 București, cât și la Tribunalul București, unde au declarat apel.

Acest avocat a primit suma de 2000 lei drept onorariu, pentru care a emis chitanța în data de 04.07.2034 și a încheiat Contractul de Asistență Juridica nr.GR-_/2014.

Precizează recurentul că la cele patru ședințe care s-au desfășurat la Judecătoria Sector 3, nu s-a prezentat niciodată, deși întotdeauna le-a promis că se prezintă. În ziua când s-a judecat apelul la Tribunalul București, le-a promis prin telefon că se va prezenta, dar să-l aștepte pe scările clădirii, deoarece nu cunoaște sălile de judecată din interior. Recurentul și soția sa l-au așteptat în zadar, l-au sunat în permanență la telefon, le-a răspuns că este pe drum, dar în final nu a venit.

Acesta este motivul pentru care recurentul și intimata nu au intrat în sala de ședințe.

Arată recurentul că nu cunoaște din ce cauză dna av. Slavuică M. nu s-a prezentat nici dânsa, deși la dosar există și acum răspunsul la întâmpinare și alte zeci de înscrisuri depuse de recurent pentru dânsa.

Intimatul pârât P. M. nu s-a prezentat niciodată la ședințele care au avut loc la Judecătoria Sector 3 și nici la apelul de la Tribunalul București, fiindu-i teamă ca va fi reținut de organele legii. El nu știe că a fost doar amendat pentru infracțiunile comise (obținere de credite cu documente false, fraudare de bancomate, s.a.), deoarece pedepsele s-au prescris.

Intimatul P. M. a formulat întâmpinare prin care învederează, în ceea ce privește curatorul, faptul că la termenul din 21.04.2015 s-a prezentat încă de Ia prima ora 8:30 în sala de judecata, însă în jurul orelor 9:30 a trebuit să plece de urgență la C.A.B. deoarece avea programată videoconferința cu Italia la C. I, după care la P. C. la un mandat european de arestare.

Față de motivul-explicație invocat de recurent în cererea sa în sensul că ambii soți B. au așteptat avocatul ales pe scările tribunalului-motiv pentru care nu erau prezenți la strigarea cauzei, intimata consideră ca aceasta situație se putea evita printr-o cerere de amânare la începutul ședinței de judecata, sau mai mult prin rămânerea unuia dintre ei în sala de judecată.

Se mai arată de către intimat că recurentul nu indică în cererea de recurs un temei legal pe baza căruia să se poată supune controlului judiciar din calea de recurs a încheierii recurate, nici vreun caz de casare din cele prevăzute în art. 488 C.pr.civ.

Pe cale de consecința, față de forma în care recurentul B. F. a redactat cererea de recurs, având în vedere exigențele dispozițiilor art. 486 alin.1 lit. d Cod procedură civilă, intimatul consideră că recursul este nemotivat.

Examinând actele dosarului, asupra excepției nulității recursului, ca urmare a nemotivării acestuia, Curtea, în baza art. 486 C.pr.civ., reține următoarele:

Recurentul contestator a declarat recurs împotriva încheierii prin care tribunalul a dispus suspendarea judecății în apel, în temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 2 C.pr.civ., fără ca acesta să indice vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.pr.civ. De asemenea, trebuie observat că relatările din cuprinsul cererii de recurs privesc împrejurări de fapt și nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute expres de dispozițiile legale.

În aceste condiții, reținând că neindicarea în concret a vreunei critici de nelegalitate față de hotărârea recurată, care ar fi de natură să atragă casarea acesteia nu poate permite efectuarea controlului judiciar, în raport de dispozițiile art. 489 alin. 1 și 2 C.pr.civ., în conformitate cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, sancțiunea nulității fiind incidentă și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare, Curtea urmează că, făcând aplicarea acestor prevederi, să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de recurentul – contestator B. F., CNP_, domiciliat în București, .. 122, ., împotriva încheierii din data de 21.04.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ 13, în contradictoriu cu intimata – contestatoare B. E., CNP_, domiciliată în București, .. 122, ., ., sector 4, cu intimatul P. M., CNP_, cu domiciliul în București, .. 122, ., ., sector 4, prin curator special Slăvuică M., cu sediul în București, ., ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. R. A.-D. T. C. B. T.

GREFIER

E. C.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

6 ex./19.06.2015

TB-S.3 –C.P.; Ș.Ț.

Jud.S.3 - D.A.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 744/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI