Expropriere. Decizia nr. 680/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 680/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 47007/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.680 R
Ședința publică din data de 11.06.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.1409/21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți Z. P. I. și Z. M. F., cauza având, ca obiect, „expropriere”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.06.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2012, pe rolul Tribunalului București, sub nr._, repartizată spre soluționare Secției a V a Civile, reclamanții Z. P. I. și Z. M.-F. au chemat în judecată pe pârâtul M. București reprezentat prin Primar General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat să le repare prejudiciul cauzat prin expropriere, fără ofertă de despăgubire, a ..71) de la subsolul imobilului situat în București, ..17, sector l, înscris în CF nr._ București, sector l, având nr. cadastral 932/l-;17, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață de 10,47 mp (12,89 mp din documentația cadastrală întocmită de expert L. C. - expert autorizat), prin atribuirea - cu titlu de proprietate - a unui alt spațiu corespunzător sau plata prin echivalent bănesc la valoarea de circulație.
În drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile Legii 255/2010, art. 1710 al. 1 lit. b N.c.civ și art. 44 al. 1 și 6 din Constituție.
Prin încheierea de ședință din data de 08.02.2013 Tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la dispozițiile Legii 255/2010 și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. București, prin raportare la dispozițiile art. 1710 lit. b N.c.civ. și a repus cauza pe rol în vederea continuării judecății prin raportare la prevederile art. 44 al. 4 și 6 din Constituție, pentru motivele invocate în cuprinsul încheierii.
La termenul din data de 10.05.2013 reclamanții au depus o cerere precizatoare prin care au completat temeiul de drept al acțiunii formulate, invocând și art. 17 din Carta Fundamentală a Uniunii Europene și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin aceeași cerere reclamanții au evaluat valoarea pretențiilor solicitate în mod provizoriu la suma de 21.500 lei.
Prin sentința civilă nr. 932/10.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pe rolul Judecătoriei sector 6 București, cauza a fost înregistrată la data de 17.07.2013 sub număr de dosar_/303/2013.
Prin sentința civilă nr. 7701/19.09.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilăîn dosarul nr._/303/2013, s-a admis excepția necompetenței materiale; a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Z. P. I. în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat prin Primar General, în favoarea Tribunalului București; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Prin sentința civilă nr. 69 F/21.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familieîn dosarul nr._/303/2013 (1966/2013), s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Z. P. I. și Z. M. F. și pe pârâtul M. București prin Primarul General, în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Cauza a fost astfel înregistrată la data de 03.12.2013, în fond, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._ .
La data de 10.02.2014 a fost depusă de către reclamanți o cerere prin care a precizat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, invocând în drept dispozițiile art. 998 -999 C.civ., 1073 -1081 C.civ., 1349 -1350 N.C.Civ, art. 44 al. 4 și 6 din Constituția României, art. 17 din Carta Fundamentală a Cetățenilor Uniunii Europene C/303/6 din 14.12.2007, normă ce este preluată de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție.
În cauză, a fost încuviințată reclamanților proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică, specialitatea evaluarea proprietății imobiliare, fiind efectuat și efectuat și depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit de către expertul Ș. E. V..
Prin sentința civilă nr. 1409/21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții Z. P. I. și Z. M. F., în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat prin Primar General, a fost obligat pârâtul M. București la plata către reclamanți a sumei de 6.558 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri și a fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 3.619,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele.
Reclamanții Z. P. I. și Z. M. F. au dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.248/28.02.2008 de către B.N.P. Legitimus nuda proprietate, respectiv uzufructul viager asupra apartamentului nr. 17 ( fost nr. 71 ) situat la subsolul imobilului din București, .. 17, sector 1 compus din o cameră de locuit și dependințele aferente acesteia, în suprafață de 10,47 m.p. ( 12,89 m.p. conform documentației cadastrale întocmite de către expert L. C. ), drepturile dobândite fiind astfel înscrise în cartea funciară nr._ București, Sector 1, fiind atribuit numărul cadastral 932/-1;17 ( fila 6 și urm.).
Clădirea în care este situat apartamentul dobândit de către reclamanți a fost încadrată în gradul 1 de risc seismic și a făcut obiectul procedurii de consolidare, fiind semnat la data de 03.07.2009 între Z. P. I., în calitate de beneficiar și M. București, reprezentat prin Primar General, în calitate de autoritate contractantă contractul cu nr. 4 privind finanțarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor de consolidare și de restituire, la terminarea lucrărilor, a sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat.
Obiectul contractului îl reprezenta finanțarea de către M. București a executării lucrărilor de consolidare a clădirii și recuperarea cheltuielilor efectuate prin transferuri de la bugetul de stat, în condițiile și cu respectarea O.G. 20/1994, valoarea contractului fiind stabilită la 8463,12 lei.
Potrivit art. 5.1 din contractul încheiat între părți autoritatea contractantă, respectiv pârâtul din prezenta cauză avea, printre altele, obligația de a asigura diriginte de șantier autorizat, verificarea și decontarea prin personal de specialitate autorizat a situațiilor de lucrări real executate în baza documentației tehnico economice legal aprobată precum și organizarea recepției la terminarea lucrărilor de consolidare și a recepției finale.
Potrivit adresei emise de către S.C. UNICON S.A., societatea de construcții ce a efectuat lucrările de consolidare ( fila 24 din dosarul Tribunalului București ), pentru consolidarea fundației și a subsolului a fost necesară dezafectarea completă a subsolului, instalațiile vechi de apă, canalizare și gaze îngropate fiind înlocuite cu altele noi, montate aparent, subsolul blocului fiind astfel transformat în subsol tehnic, suprafața aferentă boxelor ce au fost dezafectate devenind astfel spațiu de folosință comună, administrat de către asociația de proprietari, situația de fapt constatată și soluțiile tehnice propuse fiind consemnate în cuprinsul procesului verbal încheiat la data de 29.08.2005 (fila 25), semnat de către Primăria Municipiului București, IPCT S.A., S.C. Unicon S.A., .. și Asociația de locatari.
La data de 10.04.2009 a fost semnat procesul verbal cu nr. 1181 de recepție la terminarea lucrărilor, neexistând nici o obiecție față de situația constatată la fața locului.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către exp. Ș. E. V. imobilul aparținând reclamanților avea o suprafață utilă de 12,89 m.p., iar în urma realizării pereților structurali din beton armat, a cămășuirii stâlpilor existenți și a infrastructurii peretelui structural introdus suplimentar în vederea consolidării suprafața utilă a spațiului s-a diminuat, în prezent fiind de 9,07 m.p.
Tot prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că încăperea care a rămas din proprietatea reclamanților nu mai îndeplinește exigențele corespunzătoare unei locuințe, ca urmare a lucrărilor de consolidare devenind spațiu tehnic.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză valoarea de circulație actuală a imobilului reclamanților, în ipoteza în care ar mai fi existat, este de 6558 euro ( 28.857 lei, potrivit cursului de la data de 25.07.2014 ) – fila 47 din dosarul Tribunalului București, de după regulatorul de competență.
Potrivit art. 998 -999 Vechiul cod civil ( aplicabil, prin raportare la data la care au avut loc lucrările care au dus la transformarea spațiului reclamanților și la imposibilitatea de utilizare a acestuia ) orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe cel ce a cauzat-o la repararea prejudiciului.
Pentru a fi incidentă răspunderea delictuală se impune a fi întrunite cumulativ mai multe condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat și vinovăția persoanei chemate să răspundă.
În cauza de față, din analiza probatoriului administrat, s-a constatat întrunirea cumulativă a acestor condiții în persoana pârâtului, acesta urmând a răspunde din punct de vedere patrimonial pentru daunele cauzate.
Astfel, fapta ilicită o reprezintă ingerința în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv a dreptului de uz, caracterul ilicit al activității în urma căreia reclamanții au fost privați de drepturile asupra spațiului lor urmând a fi determinat prin considerentele ce urmează.
Potrivit art. 44 al. 1 din Constituție dreptul de proprietate este garantat, iar potrivit dispozițiilor art. 3 și 6 din același act normativ nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, acestea urmând a se stabili de comun acord cu proprietarul, sau, în caz de divergență, prin justiție.
Se consacră astfel la nivel constituțional dreptul de proprietate și protecția juridică de care acesta se bucură, exproprierea unei persoane, urmând a se face doar pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea prealabilă a proprietarului.
Dreptul de proprietate este reglementat și de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile internaționale la care România este parte stabilind că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, aceste dispoziții făcând și obiectul art. 17 din Carta Fundamentală a Cetățenilor Uniunii Europene.
Din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în aplicarea și interpretarea art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, s-a reținut de către Tribunal că o atingere adusă dreptului de proprietate, respectiv o ingerință în exercitarea acestuia, ar putea să intervină doar în cazul în care aceasta este prevăzută de lege și dacă intervine pentru o cauză de utilitate publică, stabilită în condițiile legii și ale principiilor de drept internațional, fiind necesar însă a se asigura un just echilibru între interesele particularilor și cele generale, astfel încât persoana privată de dreptul de proprietate să ajungă să suporte o sarcină disproporționată.
În cauza de față, ca urmare a lucrărilor de consolidare a imobilului situat în .. 17, apartamentul ce a aparținut reclamanților și care avea destinația de spațiu locativ a fost transformat, devenind spațiu tehnic comun pentru întregul imobil, fiind impropriu folosinței potrivit destinației inițiale a acestuia.
Având în vedere că reclamanții nu mai pot exercita asupra acestuia în mod efectiv atributele specifice dreptului de proprietate ( posesia, folosința, dispoziția ), Tribunalul a constatat că limitările aduse dreptului lor de proprietate sunt deosebit de grave, putând fi asimilate unei exproprieri de fapt, existând astfel o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor.
Pentru a fi însă conformă dispozițiilor din paragraful 2 al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană această ingerință trebuie să fie însă una prevăzută de lege și să nu fie arbitrară și să asigure un just echilibru între interesul general și cel particular, fără ca sarcinile ce se impun proprietarului să fie disproporționate.
În cauza de față, deși lucrările de consolidare a clădirii în care era situat și spațiul deținut de către reclamanți au fost dispuse și efectuate în baza unui act normativ, respectiv H.G. 286/2008 prin care se nominalizează imobilul în programul anual de consolidări a clădirilor ce sunt încadrate în gradul 1 de risc seismic, acest act normativ nu face nici o referire la exproprieri, neputând fi invocat în justificarea situației reclamanților.
Nici dispozițiile legii generale în materie de expropriere, respectiv cele ale Legii 33/1994 nu pot fi invocate în susținerea caracterului legal al ingerinței în exercitarea dreptului la proprietate la care au fost supuși reclamanții nu poate fi invocată pentru a justifica transformarea spațiului deținut de către reclamanți într-un spațiu tehnic, destinat folosinței comune a tuturor locatarilor, în condițiile în care nu au fost respectate dispozițiile din actul normativ referitoare la declararea de utilitate publică a spațiului și nici cele referitoare la justa și prealabilă despăgubire a proprietarilor.
În plus față de caracterul nelegal al ingerinței ce a intervenit în exercitarea dreptului de proprietate al reclamanților, chiar dacă lucrările de consolidare în urma cărora s-a ajuns la transformarea spațiului deținut de către reclamanți erau necesare și determinate de necesitatea protejării unui interes general, respectiv de necesitatea consolidării construcțiilor cu grad mare de uzură pentru a se evita pagubele ce ar putea să intervină în caz de cutremur, prin lipsirea reclamanților de toate prerogativele pe care dreptul de proprietate, respectiv dreptul de uzufruct le presupunea și în absența vreunei despăgubiri pentru pierderea suferită, aceștia au fost supuși unei sarcini disproporționate, incompatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește prejudiciul suferit de către reclamanți, Tribunalul a avut în vedere faptul că în urma transformării spațiului deținut de către aceștia au pierdut în fapt toate prerogativele dreptului de proprietate, respectiv ale dreptului de uzufruct, spațiul nemaiputând fi folosit potrivit destinației de locuință avută inițial, ci doar ca subsol tehnic, destinat folosinței comune a locatarilor imobilului.
Având în vedere această situație de fapt și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, Tribunalul a constatat că prejudiciul suferit de reclamanți este egal cu valoarea de circulație actuală a imobilului pe care l-au deținut în proprietate.
Tribunalul a reținut că raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită descrisă anterior și prejudiciul încercat de către reclamanți rezultă per se, fiind evident că urmare a lucrărilor de reconsolidare și a soluțiilor tehnice propuse pentru realizarea acesteia spațiul cu destinație de locuință al reclamanților a fost transformat.
În ceea ce privește vinovăția necesară pentru a atrage răspunderea civilă delictuală, Tribunalul a reținut că aceasta poate îmbrăca și forma celei mai ușoare culpe.
S-a constatat că vinovat de producerea prejudiciului încercat de către reclamanți este pârâtul M. București, reprezentat prin Primar General, întrucât acesta, în calitate de autoritate contractantă în cadrul contractului având ca obiect consolidarea imobilului, a fost cel care a gestionat procesul de organizare și de supraveghere a șantierului, soluția tehnică propusă pentru a se asigura consolidarea imobilului fiind acceptată de către reprezentanții de specialitate ai Primăriei, așa cum a rezultat din procesul verbal întocmit la data de 29.08.2005(fila 25), deși se cunoștea faptul că spațiul respectiv este proprietatea unor persoane, cărora le revenea chiar obligația de a achita contravaloarea lucrărilor de consolidare.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, motiv pentru care a fost admisă acțiunea formulată împotriva acestuia și s-a dispus obligarea lui la plata sumei de 6.558 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamanților ca urmare a transformării spațiului lor în spațiu tehnic, destinat folosinței comune.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 274 C.p. civ. a dispus obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți în prezenta cauză, constând în taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu pentru efectuarea expertizei și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
În motivarea recursului, recurentul, enumerând condițiile necesare a fi întrunite cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, a arătat că, în speță, nu se poate vorbi de nicio faptă ilicită, astfel că acțiunea părții nu poate fi catalogată decât ca un exercițiu abuziv de drept în scopul obținerii de bani publici necuveniți.
Recurentul a arătat că din conținutul expertizei realizate în cauză rezultă în mod clar atât necesitatea realizării lucrărilor de consolidare, cât și acordul proprietarilor pentru realizarea acestor lucrări.
Mai mult, din studierea și suprapunerea planurilor de situație, cel inițial și cel existent în fapt, se poate observa că spațiul în speță situat la subsolul imobilului în suprafață de 12,89 mp era, de fapt, o boxă și nicidecum unitate locativă, iar în urma consolidării a fost transformat în 2 încăperi, respectiv o boxă de 9,07 mp și acel „subsol tehnic”.
Dacă acest imobil ar fi fost unitate locativă, ar fi trebuit notată pe planul de situație cu titulatura de „cameră”, așa cum este identificată locuința mecanicului care avea zid comun cu această boxă. De altfel, chiar instanța reține că din adresa nr. 88 din 22.01.2008 emisă de Primăria Municipiului București rezultă că este vorba despre spațiul deținut la subsolul imobilului și nu unitate locativă.
În privința prejudiciului, recurentul a arătat că reclamanții nu au dovedit existența prejudiciului material susținând că acesta este un prejudiciu fictiv, artificial creat în scopul obținerii de bani publici necuveniți.
Este drept că suprafața boxei a fost diminuată cu 3,82 mp, dar asta nu justifică solicitarea de despăgubiri pentru întreaga suprafață a boxei, mai ales că destinația economică a spațiului nu a fost schimbată și a existat acordul proprietarilor la efectuarea cheltuielilor de consolidare.
Recurentul a mai arătat că în cauză nu sunt conturați factorii determinanți pentru apariția raportului de cauzalitate, legătura cauzală dintre fapta ilicită și prejudiciu nefiind stabilită și, în nici un caz, dovedită față de recurent.
Prin urmare, recurentul a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada condițiilor cerute imperativ de lege și doctrină pentru existența răspunderii civile delictuale, astfel că a solicitat admiterea recursului în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimații au arătat că susținerile recurentei sunt lipsite de relevanță juridică, în raport de situația de fapt, consecințele consolidării efectuate și concluziile la raportul de expertiză efectuat în cauză.
Evocând situația de fapt, intimații au arătat că, potrivit raportului de expertiză, unitatea locativă, apartamentul nr. 17 (fost 71) situat la subsolul imobilului, nu mai există, fiind transformat în spațiu tehnic.
Intimații au arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 998 – 999 din Codul civil pentru motivele arătate în considerentele hotărârii recurate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm., art. 247 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată următoarele:
Recurentul pârât a criticat decizia atacată susținând că nu sunt întrunite în speță condițiile răspunderii civile delictuale, neputându-se vorbi în primul rând de existența unei fapte ilicite.
Recurentul a mai susținut că spațiul deținut de intimații – reclamanți era de fapt o boxă, iar nu o unitate locativă, destinația acesteia nefiind schimbată, astfel încât nu se justifică acordarea de despăgubiri.
Sub acest din urmă aspect, Curtea constată că tribunalul a reținut că reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 17 situat la subsolul imobilului ce a făcut obiectul procedurii de consolidare, iar potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că încăperea care a rămas în proprietatea reclamanților în urma executării lucrărilor nu mai îndeplinește exigențele corespunzătoare unei locuințe, devenind spațiu tehnic.
Or, situația de fapt reținută de prima instanță în urma administrării probatoriului nu mai poate fi repusă în discuție în prezenta cale extraordinară de atac față de actuala configurare a art. 304 C.pr. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.
Scopul acestei cai de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susțineri care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, exced posibilității analizei de către instanța de recurs.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobată prin Lg. 219/2005.
Prin urmare, criticile ce implică practic reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului administrat (control privind temeinicia a hotărârii atacate), nu pot fi analizate, având în vedere limitele presupuse de art. 304 C.pr.civ.
Așadar, în urma administrării probatoriului, tribunalul a constatat că urmare a lucrărilor de consolidare a imobilului, apartamentul ce a aparținut reclamanților și care avea destinația de spațiu locativ a fost transformat, devenind spațiu tehnic comun pentru întregul imobil, fiind impropriu folosinței potrivit destinației inițiale a acestuia.
Raportat la această situație de fapt s-a constatat că limitările aduse dreptului de proprietate la reclamanților sunt deosebit de grave, putând fi asimilate unei exproprieri de fapt, prima instanță reținând incidența în cauză a prevederilor art. 998-999 din Codul civil din 1864, prin raportare și la dispozițiile art. 44 alin. 1, 3 și 6 din Constituție și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea apreciază că în speță nu se poate vorbi de existența unei fapte ilicite care să antreneze răspunderea civilă delictuală, deoarece aplicarea de către recurentul – pârât a OG nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente și a HG nr. 26/2008 privind aprobarea programului de acțiuni pe anul 2008 pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare a clădirilor de locuit multietajate nu are prin sine un caracter ilicit.
Însă, procedura de consolidare a clădirii în vederea reducerii riscului seismic a avut ca efect lipsirea reclamanților de prerogativele dreptului de proprietate, în condițiile în care spațiul deținut nu mai poate fi folosit potrivit destinației inițiale, ceea ce echivalează, astfel cum a reținut prima instanță, cu o veritabilă expropriere în fapt.
Or, în aceste condiții, argumentele reținute de tribunal privitoare la încălcarea art. 44 alin. 1, 3 și 6 din Constituție, art. 480 Cod civil și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, justificau prin ele însele admiterea acțiunii formulate, independent de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
Din această perspectivă sunt valabile considerentele expuse pe larg de prima instanță referitoare la încălcarea prevederilor legale enunțate.
Într-adevăr, chiar dacă lucrările de consolidare erau necesare pentru a se evita pagubele ce ar putea interveni în caz de cutremur, prin lipsirea reclamanților de prerogativele dreptului de proprietate și în absența oricărei despăgubiri, aceștia au fost supuși unei sarcini disproporționate, incompatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la CEDO.
Ingerința în dreptul de proprietate impune indemnizarea corespunzătoare pentru pierderea suferită, dreptul de despăgubire găsindu-și corespondent atât în normele interne, cât și în dispozițiile convenționale evocate mai sus.
Pentru toate considerentele expuse, exercitând controlul judiciar în limitele criticilor formulate, conform art. 316 rap. la art. 295 alin. 1 C.pr. civ., în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că prin respingerea recursului recurentul a căzut în pretenții în sensul textului legal enunțat, Curtea îl va obliga pe acesta la plata către intimați a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat achitat conform chitanței nr. 206/29.04.2015(fila 25).
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1409/21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți Z. P. I. și Z. M. F..
Obligă pe recurent la plata către intimați a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored. M.A.M.
Tehnored. T.I./PS
2 ex./ Jud. fond: M. C. B.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 121/2015. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 717/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
