Revendicare imobiliară. Decizia nr. 717/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 717/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2946/202/2013
Dosar nr._
(382/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.717
Ședința publică de la 11.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții-pârâți T. S., C. G. și T. I., împotriva deciziei civile nr.973 din 12.12.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. G..
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 04.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pentru a da posibilitatea recurenților-pârâți să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 11.06.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 20.05.2013 și înregistrată sub nr._ , reclamantul T. G. a chemat în judecată pe pârâții T. S., C. G. și T. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: stabilirea liniei de hotar care desparte proprietatea sa, din . 42, parcelele 13 și 14, jud. Călărași, de proprietatea pârâților din . 42 ./1; obligarea pârâților să elibereze terenul pe care îl ocupă fără drept și să desființeze gardul pe care l-au amplasat pe drumul de acces, proprietatea sa, situat în com. V. Ț., . 42, parcelele 13 și 14. jud. Călărași, apreciind că pârâții i-au ocupat o suprafață de aproximativ 250 mp pe care o evaluează la suma de 1000 RON, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Titlul de Proprietate nr._/1999 lui și celorlalți moștenitori ai defunctului T. B., le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1600 mp situat în . și l4, jud. Călărași. Conform titlului de proprietate și a schiței plan, suprafața de 1600 mp se învecinează la N atât cu proprietatea lui T. G., respectiv moștenitorii acestuia, T. S., T. I. și C. G., cât și cu DN 3, deschiderea de la DN 3 fiind de 4 m. De altfel, proprietatea autorului lor T. B. a fost dobândită conform actului de vânzare cumpărare nr. 318/1946, în acest act specificându-se în mod clar atât vecinătățile, cât și faptul că drumul de acces a revenit în proprietatea lui T. B..
A mai arată reclamantul că, pentru a nu se crea confuzie, menționează că tatăl pârâților avea același nume ca și el, respectiv T. G., iar după partajul judiciar și ieșirea din indiviziune efectuată în dosarul nr. 1846/2009, suprafața de 1600 mp i-a fost atribuită lui, conform sentinței civile nr. 1203/07.04.2010 a Judecătoriei Călărași. Drumul de acces cu o lungime de 62,50 a avut inițial o deschidere de 4 m, însă, ulterior, pârâții au ridicat un gard pe o porțiune din acest drum, gard pe care l-au amplasat pe proprietatea sa îngustându-i astfel acest drum. Menționează că proprietățile lor nu sunt despărțite de gard pe întreaga latură a drumului de acces ci doar pe o lungime de aproximativ 20 de m, însă acest gard nu este amplasat corect. Mai mult însă, după pronunțarea sentinței civile nr. 1203/07.04.2010 a Judecătoriei Călărași, pârâții i-au blocat drumul de acces, care este proprietatea sa, blocându-i astfel și accesul pe proprietatea sa.
De asemenea, chiar și din actele de proprietate ale vecinului de la est, G. N., se poate vedea că nu se învecinează și nu s-a învecinat niciodată cu autorul pârâților, T. G., ci cu autorul său, T. B.. În anul 2010, după ce pârâții i-au blocat drumul de acces, a formulat acțiune în grănițuire și revendicare, acțiune care a făcut obiectul dosarului nr._, dar care a fost suspendată datorită unei erori strecurate în Titlul său de proprietate. Deși a făcut demersuri pentru modificarea titlului, autoritățile competente nu l-au modificat în termen util, astfel încât instanța a constatat perimarea dosarului menționat anterior. Chiar și din acest dosar a reieșit faptul că pârâții ocupă drumul său de acces, însă aceștia au refuzat să îi restituie proprietatea pe care o ocupă în mod abuziv.
Considerând că situația poate fi soluționată pe cale amiabilă, a convocat pârâții la mediere însă aceștia refuză în continuare să deblocheze drumul și să îi lase în deplină proprietate și posesie o parte din proprietatea sa, respectiv drumul de acces, astfel încât a fost nevoit să formuleze prezenta cerere.
În drept, art. 555 alin.1 Cod civil, art.560 Cod civil, și art. 563 Cod civil.
La data de 08.07.2013, pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Au arătat pârâții că G. N T., bunicul lor (al pârâților și al reclamantului) a cumpărat proprietatea în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/27.02.1915 și aflat la dosarul cauzei, teren ce are următoarele vecinătăți: E- B. G., V- moștenitorii lui I. D., N - șoseaua națională (DN3) și S- heleșteul satului, iar împreună cu soția sa P., au cinci copii: I. Gh. T., A. (căsătorită A.), Z. - căsătorită C. S S., B. T. (tatăl reclamantului și G. (G.) tatăl pârâților.
Bunicul lor G. N T. a decedat în primul război mondial, iar soția sa P. a împărțit acest teren astfel: 1/3 (dinspre nord) – T. G. - G. tatăl pârâților; 1/3 ( de la mijloc – T. B. (Bănuș) – tatăl reclamantului și 1/3 ( dinspre sud) celorlalți copii: I., A. și Z..
Se mai arată că nu există un act de partaj, dar aceasta este dovedită prin situația actuală a terenului statuată prin T.P. nr._ și_ dar și prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1946. A precizat că între treimea de la sud și restul proprietății mai era un drum, actuala stradă I. de Hunedoara.
De asemenea, au mai arătat că prin actul de vânzare cumpărare din anul 1946 ceilalți trei frați, I., A. și Z. vând celorlalți doi frați B. și G. - G. treimea lor de la lac prin care se constituia lui B. o servitute către drum (.). Nu se știe cum frații B. și G. - G. au pierdut acest teren, acesta fiind azi în proprietatea vecinilor. Deoarece . (drumul dintre treimea de la lac și proprietatea lui T. B. a fost mereu desfundată, mai ales iarna, T. B. a trecut tot timpul (înainte de cooperativizare) cu căruța, prin curtea lui T. G. – G. spre DN3, fără să existe o servitute stabilită printr-o hotărâre judecătorească ci doar tacită între frați. După cooperativizare, această trecere s-a făcut doar pietonal, între ei și unchiul lor neexistând divergențe. După anul 1991, când în baza Leg. 18/1991 s-au emis titlurile de proprietate T.P._ ( T. G.) și T.P. nr._ ( T. B.), această servitute nu a fost trecută în acte, întrucât era convențională, iar T. B. putea ieși din proprietatea sa prin ., modernizată.
T. B. nu a dobândit proprietatea (pe care azi o deține fiul său T. G.) prin actul din anul 1946, deoarece proprietatea din acest act se învecinează cu lacul comunal, aceasta este treimea dinspre lac dobândită de ceilalți frați I., A. și Z., din proprietatea bunicului pe care o vând autorilor lor (pârâți și reclamant). T. B. deținea treimea de la mijloc ( azi proprietatea reclamantului) prin partajul voluntar făcut de bunica lor P. din titlul din anul 1915.
S-a mai arătat că din T.P._ și_ reiese clar că ei, pârâții, aveau o suprafață mai mică și aceasta pentru că unchiul lor T. B. l-a obligat pe tatăl lor să-i dea după cooperativizare partea de teren ce ar fi avut-o în baza actului din 1946, iar tatăl lor, neștiutor s-a conformat. Ei au fost de acord ca pârâtul să treacă prin curtea lor pe o potecă de 1,4 m, dar acesta vrea o trecere cu lățimea de 4 metri. Nu este adevărat că ei au ridicat gard pe acea zisă servitute, aceasta fiind făcută de tatăl lor cu acceptul fratelui său, T. B. imediat după cooperativizare, când T. B. nu mai avea atelaje cu care să intre pe proprietatea sa – stă mărturie un salcâm care are peste 40 de ani. Dacă a existat o servitute de 4 metri lățime, T. B. și moștenitorii săi au dobândit-o prin uzucapiune și tot prin uzucapiune au și pierdut-o pentru că din anii 1950 acesta și moștenitorii săi au trecut prin curtea lor pe o potecă de 1,4 metri, trecere cu care au fost și sunt de acord și azi, deși reclamantul are azi ieșire la drum modernizat (.).
Soluționând cauza prin sentința civilă nr. 730/18.03.2014 Judecătoria Călărași a admis în parte cererea reclamantului T. G. formulată în contradictoriu cu pârâții T. S., C. G. și T. I.. A dispus stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, în sensul că, linia de hotar dintre cele două proprietăți pe latura de nord a proprietății reclamantului, respectiv latura de sud a proprietății pârâților trece prin punctele 78 și 58, iar linia de hotar dintre cele două proprietăți pe latura de vest a proprietății reclamantului, respectiv latura de est a proprietății pârâților trece prin punctele 58 și 200, conform raportului de expertiză și suplimentelor la raportul de expertiză efectuate în cauză, (planșa A2) ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
A obligat pârâții să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 95 m.p, pe care o ocupă fără drept și să plătească reclamantului suma de 867,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin Titlul de Proprietate nr._/1999 reclamantului și celorlalți moștenitori ai defunctului T. B. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1600 mp situat în com. V. Ț., . 42, parcelele 13 și l4, jud. Călărași. Conform titlului de proprietate și a schiței plan, suprafața de 1600 mp se învecinează la N atât cu proprietatea lui T. G., respectiv moștenitorii acestuia, T. S., T. I. și C. G., cât și cu DN 3, deschiderea de la DN 3 fiind de 4 m. Proprietatea autorului lor T. B. a fost dobândită conform actului de vânzare cumpărare nr. 318/1946, în acest act specificându-se în mod clar atât vecinătățile cât și faptul că drumul de acces a revenit în proprietatea lui T. B..
După partajul judiciar și ieșirea din indiviziune efectuată în dosarul nr. 1846/2009, suprafața de 1600 mp i-a fost atribuită reclamantului, conform sentinței civile nr. 1203/07.04.2010 a Judecătoriei Călărași.
În raport de probele administrate în dosar, în raport cu actele de proprietate ale părților și a situației reale din teren, instanța de fond a reținut conform raportului de expertiză efectuat în cauză, că imobilul proprietatea reclamantului T. G. în indiviziune cu R. V., T. I. și T. C. situat in intravilanul satului M. V., . 42, Parcelele 13 și 14 este în suprafață de 1600,00 mp conform Titlului de proprietate nr._/26.01.1999 iar din măsurători a rezultat o suprafața de 1513,00 mp, în valoare 6.370,00 lei și conform Planului de amplasament - Planșa 1A are următoarele dimensiuni și vecinătăți: la Nord - T. S., C. G., T. I. (T. G.) + DN 3 – 15,07 m + 4,00 m, la Sud - Drum - 22,75 m, la Est - G. N. - 135,01 m, la Vest - I. M. + T. S., C. G., T. I. - 60,44 m + 64,08 m.
Imobilul proprietatea pârâților T. S., C. G., T. I. situat in intravilanul satului M. V., . și 12/1 este în suprafață de 1106,00 mp conform Titlului de proprietate nr._/26.01.1999 iar din măsurători a rezultat o suprafața de 1019,00 mp, în valoare 4.290,00 lei și conform Planului de amplasament - Planșa 1A are următoarele dimensiuni și vecinătăți: la Nord-DN 3 - 15,75 m, la Sud - T. G., R. V., T. I. și T. C. - 15,07 m, la Est - T. G., R. V., T. I. și T. C. - 64,08 m, la Vest - I. M. - 71,13 m.
Conform actelor deținute de părți și a Planului de amplasament - Planșa 1A, . reclamantului este în suprafață de 219,00 mp care este inclusă în suprafața totală de 1513,00 mp iar limitele de proprietate dintre cele două imobile sunt următoarele: linia de hotar dintre cele două proprietăți pe latura de nord a proprietății reclamantului respectiv latura de sud a proprietății pârâților trece prin punctele 78 și 58, iar linia de hotar dintre cele două proprietăți pe latura de vest a proprietății reclamantului respectiv latura de est a proprietății pârâților va trece prin punctele 58 și 200.
De asemenea același raport a concluzionat că potrivit actelor de proprietate deținute de părți, pârâții ocupă fără drept terenul în suprafață de 95 mp. ., delimitată parțial cu gard de plasă are o lățime aproximativă cuprinsă între 2,00 și 2,50 m datorită formei sinuoase a gardurilor ce o delimitează atât în partea de est cât și în partea de vest și este în suprafață de 124 mp. Conform actului de vânzare-cumpărare nr. 319/07.02.1946, prezentat de reclamant, acesta trebuia să aibă în proprietate această alee cu o lățime de 4,00 m. Respectând această dimensiune stipulată în act, . avea o suprafață de 219 mp.
Potrivit art. 555 C. civil (1) proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Potrivit art. 560 C. civil proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta. De asemenea, potrivit art. 563 C. civil (1) proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. (3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut. (4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în condițiile Codului de procedură civilă.
Potrivit probelor administrate în dosar cele două terenuri ce aparțin părților nu pot fi confundate, întrucât inițial acestea au format un singur lot conform actului de vânzare autentificat cu nr. 134/1915 și trecut în registrul de proprietăți cu nr. 153/1915 la Judecătoria Ocolului II Rural Călărași, județul Ialomița.
După încheierea actului de vânzare nr. 319(318)/1946 care a avut la bază actul de vânzare autentificat cu nr. 134/1915 și trecut în registrul de proprietăți cu nr. 153/1915 la Judecătoria Ocolului II Rural Călărași, județul Ialomița, partea de sud din lotul inițial a fost preluat și stăpânit de reclamanți, împreună cu o alee de acces cu o lățime de 4(patru) m, în partea de est a terenului rămas în proprietatea vânzătorului. Restul de teren rămas vânzătorului, amplasat în partea de nord a terenului inițial a devenit proprietatea pârâților. Pentru terenurile aflate pe cele două amplasamente stăpânite de părți s-a eliberat titlul de proprietate nr._/1999 și titlul de proprietate nr._/1999 conform prevederilor Legii nr. 18/1981. De asemenea,conform Actului de vânzare nr. 319 din 07.02.1946, reclamantul este proprietarul aleii de acces cu o lățime de 4,00 m, respectiv suprafața de 219,00 mp care se află în curtea pârâților. De asemenea instanța de fond a reținut și faptul că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, că atât reclamantul cât și pârâții au o suprafață de teren în minus față de actele de proprietate pe care le dețin.
Pentru considerente arătate a admis în parte acțiunea reclamantului (acesta a solicitat ca pârâții să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 250 mp) și a dispus stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, în sensul că, linia de hotar dintre cele două proprietăți pe latura de nord a proprietății reclamantului, respectiv latura de sud a proprietății pârâților trece prin punctele 78 și 58, iar linia de hotar dintre cele două proprietăți pe latura de vest a proprietății reclamantului, respectiv latura de est a proprietății pârâților trece prin punctele 58 și 200, conform raportului de expertiză și suplimentelor la raportul de expertiză efectuate în cauză, (planșa A2) ce fac parte integrantă din prezenta sentință. A obligat astfel, pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului suprafața de 95 m.p, pe care o ocupă fără drept, conform raportului de expertiză și suplimentelor la raportul de expertiză, întocmite de expert M. C., ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
Potrivit art.453 C. proc. civilă, partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, astfel a obligat pârâți să plătească reclamantului suma de 867,5 lei cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții T. S., C. G. și T. I. solicitând admiterea apelului și rejudecând: să fie respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată - în principal; să fie admisă în parte acțiunea reclamantului și pârâții să fie obligați către reclamant la plata contravalorii suprafeței de teren pe care o dețin în plus față de titlul de proprietate nr._ – în subsidiar.
În motivarea apelului formulat apelanții au arătat că: deși admite în parte acțiunea reclamantului instanța de fond prin stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți a acordat reclamantului tot ce acesta a cerut, respectiv o trecere de 4 m lățime prin curtea acestora plus o suprafață de 95mp, pe care o dețin fără drept; a fixat linia de hotar după o planșă A.2. care nu se regăsește în niciun raport de expertiză, a omologat un raport de expertiză care nu a răspuns cererilor formulate de aceștia cu toate obiecțiunile formulate, a admis o servitute prin curtea acestora în baza unui raport de expertiză care încalcă actele de proprietate existente în cauză în baza cărora părțile din proces au deținut proprietățile și în baza cărora s-au emis titlurile de proprietate în baza legilor fondului funciar. Au mai arătat apelanții că punctele 78-58 și 58-200 exista atât în planșele 1 și 1A cât și în planșele 1 și 2 din raportul de expertiză și respectiv suplimentul la acesta, puncte ce delimitează diferit servitutea de trecere, că din nici o probă existentă la dosar nu rezultă că servitutea acordată prin curtea acestora ar aparține reclamantului; că este adevărat că dețin în plus o suprafață de teren față de T.P. nr._, și deși cunosc de unde rezultă acest plus, sunt de acord să plătească contravaloarea acestuia. Au mai menționat faptul că sentința atacată modifică titlul acestora de proprietate și îi deposedează de o suprafață de teren mai mare decât cea pe care o dețin în plus, că le este blocat accesul în propria curte și că instanța de fond a omis să se pronunțe pe excepția invocată sensul că accesul acestora prin curtea lor printr-o servitute de 4m lățime s-a prescris prin uzucapiunea de 30 de ani.
Intimatul T. G. a depus la dosar întâmpinare și a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivare s-a invocat excepția tardivității formulării apelului având în vedere disp. art. 468 cpc, susținând că în ultima zi a apelului s-a interesat la arhiva Judecătoriei dacă s-a declarat apel în cauză și i s-a comunicat că nu s-a declarat.
În ce privește motivele de apel s-a arătat că apelul nu este întemeiat în drept iar motivele nu circumscriu motivelor de apel prevăzute de codul de procedură civilă, nefiind aduse critici scrise cu privire la modul de soluționare a cauzei și apelanți doar înșiră o . nemulțumiri.
Mai arată că din toate probele administrate inclusiv din raportul de expertiză rezultă că din actul din 1946 drumul de acces de 4 m a revenit în proprietate autorului B. T., că nu se poate solicita în apel ca apelanții să plătească o sultă în condițiile în care la fond nu au formulat o cerere reconvențională și că prin trasarea liniei de hotar dintre proprietăți conform raportului de expertiză efectuat în cauză au fost respectate actele de proprietate, respectiv titlul de proprietate nr. 8593/1999 și contractul de vânzare-cumpărare nr. 318/1946, care prevede o trecere prin curtea apelanților.
Mai arată că susținerea că reprezintă un drum dobândit prin uzucapiune este neîntemeiată, existând acte în ceea ce privește drumul de acces.
La termenul din 17.09.2014 intimatul a înțeles că nu mai invoce excepția tardivității apelului având în vedere că s-a făcut dovada depunerii în termen a apelului prin depunerea plicului în care s-a aflat cererea de apel, plic care avea mențiunea dată poștei ca fiind 28.05.2014, iar data comunicării hotărârii instanței de fond către apelanți este 29.04.2014.
Prin decizia civilă nr.973/12.12.2014 Tribunalul Călărași a respins, apelul declarat de apelanți T. S., C. G. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 730/18.03.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași și, pe cale de consecință a obligat apelanții către intimatul T. G. la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată ce a fost formulată de reclamantul T. G. a fost stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatea sa și obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 95 mp, ce o ocupă fără drept, iar prin sentința civilă nr.730/18.03.2014 instanța de fond s-a pronunțat pe ceea ce s-a solicitat și nu pe recunoașterea în favoarea reclamantului a servituții la care fac trimitere apelanții.
Pentru a dispune trasarea liniei de hotar au fost avute în vedere atât actele de proprietate invocate de părți, respectiv titlul de proprietate nr._/1999, actul de vânzare-cumpărare nr. 318/1946 și sentința nr. 1203/2010 a Judecătoriei în ceea ce privește dreptul de proprietate al reclamantului și titlul de proprietate nr._/1999 emis pe numele autorului apelanților cât și raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, situație în care criticile apelanților cum că prin omologarea raportului de expertiză s-a admis o servitute în favoarea reclamantului prin curtea acestora sunt neîntemeiate.
În titlul de proprietate nr._/1999 invocat de reclamant suprafața de intravilan este de 1600 mp iar în titlul de proprietate nr._/1999 invocat de apelanți și emis pe numele tatălui lor suprafața de teren intravilan este de 1106. Din măsurătorile efectuate cu ocazia efectuării expertizei a rezultat că ambele părți dețin alte suprafețe decât cele din titlurile de proprietate. Astfel, s-a constatat că reclamantul T. G. deține 1418 mp iar pârâții dețin 1114 mp iar prin variantele de grănițuire cuprinse în planșa 2 dispusă de instanță vor deține (varianta anexă la suplimentul de expertiză) reclamantul 1513 mp iar apelanții 1019 mp. Această variantă s-a întocmit prin luarea în considerare și a terenului de 219 mp ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 318/1946.
Trebuie făcută precizarea, așa cum a reținut și instanța de fond, că inițial terenurile părților din prezenta cauză a reprezentat un singur lot aparținând bunicului lor (T. G.), fiind în suprafață de 2500 mp dobândit prin actul transcris sub nr. 1116/1915. Ulterior acest lot s-a împărțit în două loturi conform actului de vânzare-cumpărare nr. 318/1946. Potrivit acestui act s-a vândut suprafața de 1500 mp, loc de casă, de către numiții I. G. T., A. A. și Z. C. S. S. către B. T. (tatăl reclamantului) și G. T. (tatăl pârâților) și A. G. T., menționându-se că terenul reprezintă moștenirea acestora de la tatăl lor T. G..
Se mai menționează că terenul se va împărți în două loturi egale, terenul dinspre sud îi va reveni lui B. T. iar terenul din partea drumului de la nord va fi stăpânit de cumpărătorii G. Gh. T. și A. G. T. care sunt obligați să îi lase lui B. Gh. T. un drum de acces de patru metri lățime pentru a ieși din locul lui la drum, această porțiune fiind proprietatea lui B. T.. Potrivit susținerilor pârâților din întâmpinarea formulată la instanța de fond, vânzătorii și cumpărătorii B. T. și G. T. sunt frați și surori, având același autor defunctul G. N T..
Efectuându-se raportul de expertiză la instanța de fond s-a stabilit ca obiectiv să se identifice și terenul ce a făcut obiectul contractului din 1946, iar expertul a stabilit că acest teren (o alee de acces de 4 m) este în suprafață de 219 mp, iar propunerea de grănițuire din planșa 2 are în vedere și această suprafață și a fost inclusă în suprafața reclamantului pentru că s-a avut în vedere însuși actul 318/1946, unde se menționează că această alee de acces trece în proprietatea autorului reclamantului B. T., dar și titlul de proprietate nr._/1999 emis ulterior.
Suprafața de 219 mp are o formă aproximativ dreptunghiulară, având o lățime de 4 m iar lungimea laturii care se învecinează cu pârâții are 64, 08 m iar cealaltă latură care se învecinează cu G. N. are 62,28 m, așa cum rezultă din schița întocmită de expert anexată raportului de expertiză (planșa 1A din raportul de expertiză și planșa 2 din suplimentul raportului). Această suprafață asigură accesul reclamantului T. G. la DN3.
Pârâții au susținut prin întâmpinarea formulată la instanța de fond că amplasamentul terenului ce a fost dobândit prin contractul de 318/1946 de către autorul reclamantului (B. T.) și autorul pârâților (G. T.) are un alt amplasament decât amplasamentul terenurilor deținute de părți, fiind vorba de un alt teren. Au susținut că suprafața de 1500 mp ce a făcut obiectul contractului se află în partea de sud a proprietății reclamantului.
În partea de sud a proprietății acestuia există . că terenul are amplasamentul după această stradă și că în prezent se află în proprietatea vecinilor.
Din probele administrate nu a rezultat însă o astfel de situație, raportul de expertiză a identificat terenul ce a făcut obiectul contractului 318/1946 și care i-a revenit autorului reclamantului pentru a avea ieșirea la drumul public – DN3, (alee de acces de 4 m) ca fiind suprafața de 219 mp ce a fost avută în vedere la alegerea variantei de grănițuire aleasă de instanță. Din registrul agricol din perioada 1956-1958 rezultă că autorii părților au figurat fiecare cu teren curții și clădiri de 1000 mp, așa cum s-a reconstituit și prin cele două titluri de proprietate nr._/1999 și_/1999 emise în baza Lg. 18/1991. Prin adresa nr. 3339/2014 Primăria . comunicat tribunalului că reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile din intravilan s-a făcut având în vedere situația de fapt existentă și că gospodăria lui T. B. (autorul reclamantului) se află în continuarea gospodăriei lui T. G. (autorul apelanților-pârâților), aceștia moștenind de la părinților T. P. și T. N. G.. Din actele avute în vedere la emiterea titlurilor comunicate de cele două comisii de fond funciar nu rezultă pentru ce suprafețe de teren intravilan s-a solicitat reconstituirea pentru că cererile formulate (de T. G., T. I., T. V. și T. C.) vizau doar terenurile extravilane (de 5,5ha și 5,46ha) pentru care s-a dispus reconstituirea prin cele două titluri.
Declarațiile martorilor audiați în apel P. N. și I. V. nu sunt elocvente pentru că primul martor a declarat că tot timpul accesul din proprietatea lui B. T. către șoseaua națională s-a făcut pe . timp ce al doilea martor (audiat la propunerea apelanților) a declarat că accesul către șoseaua națională din proprietatea lui B. T., care se află în prelungirea proprietății lui G. T. s-a făcut prin . (I. de Hunedoara).
Față de cele arătate rezultă că apelanții nu au făcut dovada că autorul lor comun T. N. G. a deținut în afară de terenurile deținute în prezent de părțile din prezentul litigiu și altă suprafață de teren cu un alt amplasament, respectiv că suprafața de 219 mp, identificată ca fiind . o lățime de 4 m din actul de vânzare-cumpărare 318/1946 are un alt amplasament decât cel din prezent.
În ce privește critica apelanților referitoare la notarea schiței potrivit căreia s-a dispus grănițuirea este, de asemenea, neîntemeiată. Într-adevăr schița din suplimentul raportului de expertiză este notată 2, iar în sentința apelată s-a menționat planșa A2, însă aceasta reprezintă o eroare materială ce poate fi îndreptată oricând, nefiind un motiv care să pună în discuție legalitatea sau temeinicia sentinței.
Neîntemeiată este și critica referitoare la prescripția prin uzucapiunea de 30 de ani a servituții reprezentată de calea de acces de 4 m prin proprietatea acestora având în vedere că în actul de vânzare-cumpărare 318/1946 s-a menționat că . 4 m reprezintă proprietatea B. T. (autorul reclamantului) nefiind vorba deci de o servitute, instanța de fond a analizat actele de proprietate invocate de părți, inclusiv actul menționat mai sus și a reținut aceeași situație că . 4m, reprezentând suprafața totală de 219 mp este proprietatea reclamantului, nefiind necesar a se pronunța în mod distinct în dispozitivul sentinței pe excepția invocată care a fost formulată ca o apărare de fond ce viza respingerea acțiunii reclamantului. În conținutul întâmpinării depuse la instanța de fond pârâții au arătat că moștenitorii lui T. B. au pierdut prin uzucapiune servitutea dat fiind că nu au mai folosit terenul din anul 1950, deci nu au invocat în favoarea lor prescripția achizitivă.
În baza considerentelor arătate și având în vedere și art. 480 Cod procedură civilă a fost respins apelul declarat de apelanți T. S., C. G. și T. I. împotriva sentinței civile nr. 730/18.03.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași.
În baza art. 453 Cod procedură civilă apelanții au fost obligați către intimat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii, la data de 16.02.2015 au declarat recurs pârâții T. S., T. I. și C. G., recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 05.03.2015.
În motivarea recursului lor, recurenții-pârâți au arătat că invocă motive admisibile in baza art.488 alin.2 din Noul Cod de procedură civil,ă in sensul că, deși au fost invocate atât in fond cat si in apel, au fost respinse.
In susținerea motivelor de mai sus se arată, în esență, că attât instanța de fond cat si cea de apel au soluționat cauza dând valoare juridică unui act( titlu de proprietate) total străin de obiectul acestei cauze și au soluționat cauza in baza contractului de vânzare - cumpărare nr.318/1946, ignorând împrejurarea că autorii lor aveau gospodarii întocmite la data acestuia, pe terenul din actul din 1915.
Instanțele de fond si apel au soluționat cauza fără să analizeze cauza actele în baza cărora dețin proprietățile și, in ciuda insistentelor recurenților, nu l-a obligat pe expert sa transpună la fata locului terenurile din actele din 1915 si 1946, situație in care s-ar fi constatat fără putere de tăgada ca actul din 1946 face parte din actul din 1915 și este treimea de la sud a acestui teren așa cum rezulta clar din vecinătățile lui.
La data 24.03.2015 intimatul-reclamant a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimatul – reclamant a arătat că potrivit dispozițiilor art.483 alin.2 din Cod procedură civilă, recursul este inadmisibil, motiv pentru care înțelege să invoce excepția inadmisibilității recursului formulat de T. S., T. I. și C. G.. Potrivit dispozițiilor art.483 alin.2 Cod procedură civilă prezenta cauză nu este atacabilă cu recurs, cauza având ca obiect cerere în grănițuire și revendicare, evaluarea in bani fiind sub suma de 5oo.000 lei. Potrivit dispozițiilor menționare mai sus, nu sunt supuse recursului cererile, prevederile art.94 pct.1 lit. a) -i) precum și cererile evalua bile în bani in valoare de până la 500.000 lei inclusiv.
În ceea ce privește motivele de recurs consideră că sunt nefondate și nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin.1 pct.6 și 8 din Codul de proc.civ., recurenții neinvocând aspecte de nelegalitate a deciziei ci vile nr. 973/12.12.2014. prin urmare, susținerile recurenților vizează neluarea în considerare de către instanță actul de proprietate din anul 1915 însă atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod corect a reținut că terenul meu și al recurenților a reprezentat un singur lot în suprafață de 2500 mp conform actului de proprietate transcris sub nr. 116/1915 (pag, 13 paragraful 10 din Decizia nr.973/2014, respectiv pag. 14 paragraful 2 și 3 din Sentința~civi1ă nr. 730/2014). Prin urmare, ambele instanțe au ținut cont de actul de proprietate nr. 116/1915 astfel că susținerile recurenților sunt nefondate.
Așadar, instanța de fond, prin stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți conform raportului de expertiză efectuat în cauză, a respectat actele de proprietate.
Curtea, cu prioritate, a pus în discuție, în ședința publică din data de 4.06.2015, excepția inadmisibilității formulării acestui recurs în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată, conform art. 248 C.proc.civ. comb. cu art. 494 C.proc.civ.,Curtea reține că prin cererea de față pârâții au înțeles să exercite calea de atac a recursului împotriva deciziei civile nr. 973 din 12.12.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._ .
Curtea reține că prin această decizie Tribunalul Călărași s-a pronunțat în cauză ca instanță de apel, în condițiile în care obiectul cererii deduse judecății l-a constituit stabilirea liniei de hotar, obligarea pârâților să elibereze partea din terenul reclamanților ocupată fără drept și desființarea gardului ridicat de aceștia pe drumul de acces.
Hotărârea judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, conform reglementării acestora prin Codul de procedură civilă. Principiul legalității, incident și în materia căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva unei hotărâri judecătorești, este consacrat expres prin prevederile art. 453 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.”
Acest principiu este reglementat și prin prevederile art.17 din Legea nr.304/2004, potrivit cărora „Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale”.
Or, Curtea trebuie să remarce că obiectul litigiului, descris anterior, este patrimonial, iar valoarea întregului imobil aparținând pârâților, stabilită prin expertiză judiciară și necontestată în speță, este de 4290 lei – imobil din care, prin hotărârea primei instanțe menținută în apel, s-a reținut că o suprafață de 95 mp este ocupată de aceștia fără drept, aceasta constituind, așadar, suprafața de teren revendicată de reclamant.
În materia recursului, cale extraordinară de atac, în conformitate cu art. 483 alin.2 C.proc.civ. rap. la art. XVIII alin.2 din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct.1 lit. a-i, precum și hotărârile pronunțate de instanțele de apel în cazurile în care s-au soluționat cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.
In raport de aceste considerente de drept, Curtea constată că, decizia atacată în speță este o hotărâre definitivă, în conformitate cu dispozițiile art. 634 alin.1 C.proc.civ., fiind, totodată, pronunțată în apel de un complet legal constituit.
In consecință, Curtea, în baza art. 496 și 498 C.proc.civ., constatând că prezentul recurs este inadmisibil, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat recurenții-pârâți T. S., cu domiciliul în București, ., ., ., C. G. cu domiciliul în București, ..51, ., ., și T. I., cu domiciliul în București, ..10, ., ., sector 2, împotriva deciziei civile nr.973 din 12.12.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. G. cu domiciliul în București, ..6, ., ., sector 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER
F. D.
Red. M.
Tehnored. M./CS
2ex.
Tribunalul Călărași – N.P.C.
- L.I.
Jud. Călărași – M.S.
| ← Expropriere. Decizia nr. 680/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 298/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
