Drept de retenţie. Decizia nr. 735/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 735/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 16733/4/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.735 R
Ședința publică din data de 25.06.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: C. STELUȚA M.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea în recursul declarat de recurentul pârât Ș. C. împotriva deciziei civile nr.1885A/09.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți H. S. și H. G., cauza având, ca obiect, „pretenții; drept de retenție”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a III-a Civilă sub nr._ la data de 23.05.2012, reclamanții H. S. și H. G. au chemat în judecată pârâta Ș. T., prin curator T. I., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de sumei de 40.000 euro, reprezentând prețul apartamentului nr. 15 situat în București, ., ., etaj 3, sector 4, stabilirea unui drept de retenție asupra apartamentului până la restituirea integrală a sumei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 488/15 mai 2009 au dobândit de la pârâtă apartamentul sus menționat, pentru care au achitat prețul în fața notarului, au plătit personal toate datoriile cu care era grevat acesta, precum și taxele notariale. Ulterior, ca urmare a plângerii penale formulate de pârâtă împotriva unor persoane despre care a pretins că au înșelat-o, conform sentinței penale nr. 585/04.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin respingerea căilor de atac, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare. S-a reținut în sentința penală faptul că reclamanții, în calitate de cumpărători, nu au depus diligențele necesare întrucât nu au verificat dacă apartamentul avea datorii și că pârâta nu a avut intenția de a vinde apartamentul.
Reclamanții au arătat că nu s-a reținut în sarcina acestora săvârșirea vreunei fapte penale, însă prin anularea contractului de vânzare-cumpărare au rămas fără apartament și fără suma ce a reprezentat prețul plătit către pârâtă.
Reclamanții au mai arătat că au patru copii și momentan nu au banii necesari pentru a dobândi ori închiria o altă locuință, motiv pentru care solicită acordarea unui drept de retenție până la achitarea de către pârâtă a sumei reprezentând prețul plătit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1345 și art. 1640 Noul Cod Civil.
Pârâta Ș. T. (persoană pusă sub interdicție conform sentinței civile nr. 6592/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin curator T. I., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială cu un martor.
Prin sentința civilă nr. 3659/05.04.2013 Judecătoria Sectorului 4 București a admis cererea formulată de reclamanții H. S. și H. G., în contradictoriu cu pârâta Ș. T., a obligat pârâta să achite reclamanților 40.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, a stabilit în favoarea reclamanților un drept de retenție asupra imobilului situat în București, sector 4, ., ., etaj 3, apartament 15, a obligat pârâta să achite reclamanților 5194,3 lei cheltuieli de judecată, a obligat pârâta să achite către Direcția Economică din cadrul Tribunalului București onorariul interpretului Purba Lakhver Singhi.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 11.05.2009 pârâta Ș. T. – în calitate de client, a încheiat cu ., prestator de servicii de intermedieri imobiliare, contractul de intermediere cu exclusivitate privind vânzarea apartamentului situat în București, sector 4, nr. 19, ., apartament 15, cu valabilitate pentru o perioadă de 15 zile, de la 11.05.2009 până la 26.05.2009, pârâta obligându-se la plata către prestatorul de servicii a unui comision de 3 % din prețul de vânzare (fila 38).
La data de 12 mai 2012, pârâta în calitate de promitentă vânzătoare, a încheiat cu pârâții, în calitate de promitenți cumpărători antecontractul de vânzare cumpărare cu încheiere de autentificare la BNP Asociați „Notarex” – notar public T. C.C., pentru prețul de 40.000 euro, din care s-a achitat la aceeași dată suma de 4.156 lei avans reprezentând echivalentul a 1000 euro la cursul zilei (parțial – înscrisul este depus la filele 23-24) .
Din declarațiile martorului T. C. C. – notarul public care a autentificat antecontractul s-a reținut faptul că pârâta a prezentat la semnarea antecontractului actele necesare vânzării, cu excepția adeverinței de la asociația de proprietari, iar avansul a fost stabilit de părți în cuantum suficient pentru ca pârâta să achite datoriile către asociația de proprietari și facturile pentru utilitățile consumate în apartament.
Această declarație se coroborează cu înscrisurile depuse la filele 27-30 din dosar care dovedesc achitarea de către reclamantă în intervalul 13-14 mai 2009 a debitelor aferente apartamentului.
La data de 15.05.2009 reclamantul S. H. a încheiat cu aceeași agenție imobiliară, . SRL, contractul de comision referitor la cumpărarea apartamentului situat în București, sector 4, nr. 19, ., apartament 15, proprietatea pârâtei, la prețul de 40.000 euro, pentru serviciile prestate de intermediar, achitând un comision de 3% din preț conform facturii fiscale și chitanței nr. 45/15.05.2009 (filele 36-37).
La data de 15.05.2009, pârâta Ș. T. a scris și semnat cererea adresată notarului public, înregistrată în evidențele biroului notarial nr. 1775/15.05.2009 (fila 22) prin care a solicitat autentificarea actului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, pârâta i-a prezentat notarului public un certificat privind starea sănătății, eliberat de INML în scopul dezbaterii succesiunii de pe urma soțului decedat, din care rezultă că în luna aprilie 2009 pârâta avea păstrată capacitatea de înțelegere și judecată, din examinarea psihiatrică efectuată nu se reconstituie tulburări volitive de natură a modifica posibilitatea de manifestare cu liberă voință în ceea ce privește încheierea actului dorit (filele 40-41).
Conform contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare nr. 488/15 mai 2009 la BNP Notarex, notar public T. C. C., pârâta a vândut, iar reclamanții au cumpărat imobilul situat în București, sector 4, nr. 19, ., apartament 15, confort II sporit, cu număr cadastral 789/15, întabulat în cartea funciară_, la prețul de 40.000 euro.
S-a menționat că apartamentul este bunul vânzătoarei, dobândit în parte prin cumpărare ca bun comun în timpul căsătoriei cu Ș. G., conform contractului pentru construirea de locuințe proprietate personală nr. 6545/26.01. 1971 încheiat cu OCPI iar în parte prin moștenire de pe urma soțului, conform certificatului de moștenitor nr. 15/29.04.2009 eliberat de BNP Lexus.
S-au prezentat la autentificarea actului extrasul de carte funciară emis de OCPI Sector 4 București sub nr._/13 mai 2009, certificatul fiscal nr._/07 mai 2009 emis de Direcția Venituri Buget Local și chitanța nr. 959/14 mai 2009 emisă de Asociația de proprietari . care rezulta achitarea la zi a cotelor de întreținere aferente apartamentului, notarul public constatând că imobilul este liber de sarcini, nu este scos din circuitul civil, impozitele și taxele de orice natură sunt achitate la zi, sunt achitate cheltuielile locative, inclusiv pe luna martie 2009.
S-a menționat în contractul încheiat între părți, obligația pârâtei vânzătoare de garanție împotriva oricărei evicțiuni totale sau parțiale, conform art. 1337 Cod civil.
Din declarația martorului T. C. C. – notarul public care a autentificat antecontractul și contractul de vânzare cumpărare s-a reținut că suma de 40.000 lei a fost înmânată de reclamanți pârâtei în prezența sa, în biroul notarial dotat cu camere de luat vederi, la insistența sa pârâta a numărat suma de 39.000 lei achitată la semnarea contractului, pârâta a consemnat în cererea scrisă și semnată faptul că a primit întreaga sumă, martora i-a menționat pe un plic numărul și tipul bancnotelor, pârâta a pus banii în plic și apoi în poșetă, a refuzat propunerea notarului public de a fi sprijinită pentru a depune banii într-un cont bancar și a plecat din biroul notarial înainte cu câteva minute de plecare reclamanților, fiind însoțită de reprezentanta agenției imobiliare și de o persoană pe care pârâta a prezentat-o ca fiind nepoata sa.
S-a reținut ca fiind relevantă privind atitudinea pârâtei la încheierea actelor cu reclamanții, declarația martorei privind faptul că pârâta T. Ș. este blondă, s-a prezentat la biroul notarial ca o persoană bine îngrijită, având reprezentarea actelor pe care le încheie.
Notarul public a avut însă suspiciuni privind relația de rudenie dintre pârâtă și persoana care o însoțea, pe care a prezentat-o ca fiind nepoata sa, o persoană brunetă, motiv pentru care a întrebat-o pe pârâtă dacă este nepoata sa bună, iar aceasta i-a spus că nepoata este rezultată dintr-o relație a fiului său cu o țigancă. După circa două săptămâni, martora a văzut-o pe reclamantă la televizor, la știri, având un aspect neîngrijit, relatând despre modul cum a fost înșelată la încheierea unor acte de vânzare cumpărare privind imobile.
Din procesul verbal întocmit de Serviciul de Investigații Criminale la data de 20 mai 2009 privind consemnarea declarației verbal a pârâtei Ș. T. (filele 44-47 din dosar) rezultă că pârâta recunoaște primirea banilor reprezentând prețul vânzării apartamentului, bani pe care i-a dat după ieșirea din biroul notarial, în timp ce se deplasa cu mașina, persoanei care o însoțea, prezentată ca fiind nepoata sa.
Dreptul de proprietate dobândit de reclamanți asupra apartamentului a fost întabulat în cartea funciară a imobilului (filele 25-26 din dosar).
Din răspunsurile reclamanților la interogatoriul propus de pârâtă prin curator rezultă că după încheierea contractului de vânzare cumpărare reclamanții au notificat pârâta solicitându-i să elibereze apartamentul vândut însă pârâta s-a opus, pârâta a solicitat intervenția organelor de poliție și în prezența acestora reclamanții au intrat în locuință iar pârâta a mai rămas acolo circa 9 -10 zile după care a părăsit locuința. Opoziția pârâtei la eliberarea apartamentului era motivată de faptul că intenția sa a fost să închirieze apartamentul și a fost înșelată prin încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Prin sentința civilă nr. 6592/27.09.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, la cererea numitei Ș. M., s-a dispus punerea sub interdicție a pârâtei Ș. T..
Prin sentința penală nr. 585/_ pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 484/03 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ în primul ciclu procesual și prin decizia penală nr. 972/17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 423/2012 (180/2012) în al doilea ciclu procesual, în care au fost cercetate infracțiuni de înșelăciune săvârșite de o grupare asupra mai multor persoane vătămate, dosar în care pârâta a avut calitatea de parte vătămată referitor la vânzarea a două apartamente, s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare cu încheiere de autentificare nr. 488/2009 la BNP Notarex în baza căruia reclamanții au cumpărat apartamentul 15.
În procesul penal, reclamanții s-au constituit părți civile împotriva pârâtei și au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_ euro achitată ca preț, cerere care le-a fost respinsă cu motivarea că pretențiile formulate de aceștia împotriva unei părți civile nu pot face obiectul unei acțiuni civile exercitate în procesul penal față de dispozițiile art. 15 Cod procedură penală (vezi filele 46-47 din decizia 972/17 mai 2012).
Pârâta s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului M. C. B., solicitând restituirea apartamentului 15 cumpărat de reclamanți, 65.000 euro și suma de 15.000 euro daune morale. După decesul inculpatului în cursul procesului penal pârâta a precizat cererea de parte civilă în sensul că solicită numai restituirea apartamentelor înstrăinate.
S-a reținut prin sentința penală indicată mai sus, cu putere de lucru judecat, faptul că reclamanții nu au calitatea de cumpărători de bună credință deoarece nu au efectuat diligențele minime pentru a afla că voința reală a pârâtei T. Ș. nu era aceea de a înstrăina apartamentul, cât și situația reală a datoriilor la întreținere restante înregistrate de pârâta vânzătoare privind apartamentul 15 la încheierea contractului (fila 36 din sentința penală 585/04.05.2010). În ceea ce o privește pe pârâta Ș. T. s-a reținut cu putere de lucru judecat că aceasta, datorită aversiunii față de fosta noră, a fost receptivă la manevrele frauduloase ale terților, inculpați în cauza penală.
Valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți nu a fost analizată în procesul penal.
Fiind repusă în situația anterioară vânzării, pârâta s-a reînscris ca titulară de rol fiscal și le-a solicitat reclamanților să evacueze apartamentul, aceștia refuzând cu motivarea că i-au achitat pârâtei prețul apartamentului, au o familie numeroasă și nu au posibilitatea de a dobândi o altă locuință.
În drept, instanțaa reținut că în ceea ce privește răspunderea civilă aceasta acționează potrivit legii civile. În cazul în care, dată fiind gravitatea unei fapte, aceasta este prevăzută și de legea penală, se angajează răspunderea penală a celui care a săvârșit-o, indiferent dacă fapta a cauzat sau nu prejudicii unei anumite persoane.
Rezultă că, răspunderea penală și răspunderea civilă nu se exclud, pot acționa separat ori pot acționa concomitent, se pot cumula.
De asemenea, între sfera vinovăției penale și cea a vinovăției civile nu există identitate, deoarece sfera vinovăției civile este mai largă, astfel încât, autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive a hotărârii penale în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă (prevăzută de art. 22 Cod procedură penală cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o cât și a vinovăției acesteia) se întinde până la limita sferei penale.
Prin urmare, față de considerentele arătate, acțiunea în răspundere civilă, după soluționarea definitivă a cauzei penale privind aceeași faptă, se apreciază admisibilă.
În speță, conform sentinței penale nr. 585/_ pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 484/03 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul_ în primul ciclu procesual și prin decizia penală nr. 972/17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 423/2012 (180/2012) în al doilea ciclu procesual este dovedită existența unei infracțiuni cu privire la actul de înstrăinare a locuinței, cât și vinovăția unor terți, fapta constând în determinarea pârâtei, de către terți, să înstrăineze imobilul contrar voinței sale, de unde rezultă că în prezent reclamanta a dobândit în patrimoniul său atât dreptul de proprietate asupra apartamentului 15 cât și prețul de 40.000 euro plătit de reclamanți în baza actului desființat.
S-a constatat a fi aplicabile în speță dispozițiile Noului cod civil având în vedere data rămânerii definitive a sentinței penale, 17 mai 2012 și art. 6 alin. 5 NCC, situația juridică ce face obiectul litigiului de față fiind născută după . NCC (01.10.2011), respectiv faptul juridic prin care patrimoniul pârâtei este mărit pe seama patrimoniului reclamanților, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic. În cazul de față, reclamanții i-au plătit pârâtei o sumă pe care o datorau în anul 2009 la data încheierii actului de vânzare cumpărare, obligație care a rămas fără obiect în anul 2012 ca efect al desființării contractului, fiind întrunite cerințele legale pentru admiterea acțiunii în restituire, în temeiul art. 1254 alin. (3) NCC și art. 1640 cu aplicarea art. 1647 Cod civil, considerente pentru care a fost admisă cererea de pretenții.
Referitor la cererea de stabilire în favoarea reclamantei a unui drept de retenție asupra imobilului situat în București, sector 4, nr. 19, ., . apreciat că aceasta este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 2495 NCC că reprezintă un drept real de garanție imperfect, în virtutea căruia, cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, ca detentor precar, să refuze restituirea, până ce pârâta - creditorul titular al bunului îi va plăti suma pretinsă sau va oferi o garanție suficientă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2499 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-pârât Ș. C., aducând la cunoștința faptul ca mama sa, Ș. Tita a decedat la data de 16.12.2013, iar acesta în calitate de unic moștenitor va continua procesul.
Prin decizia civilă nr. 1885 A din 09.12.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Ș. C. – moștenitorul defunctei Ș. T., împotriva sentinței civile nr. 3659/05.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți H. S. și H. G..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Nulitatea constituie sancțiunea care lipsește de efecte juridice un act încheiat cu nerespectarea normelor juridice edictate pentru formarea sa valabilă. Conform dispozițiilor art. 966 Cod civil, „obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect”, iar prevederile art. 968 Cod civil statuează „cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.
Potrivit prevederilor art. 953-954 Cod civil este anulabilă convenția care are la baza vicierea consimțământului prin manopere frauduloase, folosite de una dintre părțile contractante, manopere ce au provocat eroarea celeilalte părți asupra obiectului contractului.
Prin sentința penală nr. 585/_ pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia 484/03 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ în primul ciclu procesual și prin decizia penală nr. 972/17 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 423/2012 (180/2012) în al doilea ciclu procesual, în care au fost cercetate infracțiuni de înșelăciune săvârșite de o grupare asupra mai multor persoane vătămate, dosar în care pârâta a avut calitatea de parte vătămată referitor la vânzarea a două apartamente, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare cu încheiere de autentificare nr. 488/2009 la BNP NOTAREX în baza căruia reclamanții au cumpărat apartamentul nr. 15.
Având în vedere constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, precum și cele reținute de către instanța penală cu putere de lucru judecat, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, respectiv că respectivul act de înstrăinare a fost anulat și, astfel, pe cale de consecință se impune repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, respectiv restituirea prețului.
Referitor la dreptul de retenție, tribunalul a reținut că acesta constituie dreptul pe care o persoana care deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, refuza restituirea acestuia până la momentul în care acea persoana își va executa obligațiile pe care le are față de cel care deține lucrul și, totodată, toate sumele pe care acesta le-a cheltuit cu păstrarea, îmbunătățirea sau întreținerea lucrului. Pentru a se putea invoca dreptul de retenție este necesar, astfel, să existe o legătură între bunul reținut și obligațiile neexecutate ale creditorului restituirii.
Or, în cauză, aceste condiții sunt îndeplinite, suma de bani ce urmează a fi executată are legătură cu bunul față de care s-a instituit dreptul de retenție, respectiv prețul plătit pentru apartament, iar acest drept va înceta odată cu plata acestei sumei de bani.
În consecință, nu s-a putut reține că instanța a instituit incorect dreptul de retenție, nefiind încălcată puterea de lucru judecat a celor statuate în sentințele penale, părțile fiind repuse în situația anterioară cu privire la întoarcerea bunului în patrimoniul vânzătorului, precum și restituirea de către acesta a prețului achitat de către cumpărător, dar până la restituirea acestuia, ca o garanție, cumpărătorii păstrează posesia bunului.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că niciuna dintre critici nu este fondată, neexistând motive ce ar fi putut fi invocate din oficiu de către instanța de apel, iar în raport de dispozițiile art. 297 Cod procedură civilă, apelul a fost respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant Ș. C., solicitând casarea hotărârii atacate și, rejudecând în fond, admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în temeiul art. 304 alin.7 Cod procedură civilă, să se constate că neregularitatea deciziei din apel este o neanalizare a fondului pricinii, situație în care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, în baza art. 312 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a expus situația de fapt arătând că în urma plângerii penale formulate de autoarea sa, a fost pronunțată sentința penală nr. 585 din 04.05.2010 prin care s-a dispus anularea înscrisurilor false printre care, contractul de vânzare-cumpărare nr. 488 din 15.05.2009 și au fost respinse pretențiile pârâților din prezenta cauză.
De asemenea, prin sentința penală menționată, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că reclamanții nu au calitatea de cumpărători de bună-credință, deoarece nu au efectuat diligențele minime pentru a afla că voința reală a autoarei recurentului nu era aceea de a înstrăina apartamentul.
Instanța de apel nu a ținut cont de motivarea celor 4 instanțe de judecată și nici faptul că prin hotărârea penală s-a reținut că autoarea recurentului, din cauza aversiunii față de noră, a fost receptivă la manevrele frauduloase ale terților, inculpați în cauza penală.
În privința stabilirii dreptului de retenție, recurentul a arătat că după rămânerea irevocabilă a sentinței penale, au procedat la învestirea cu formulă executorie și au pus în executare sentința prin certificatul fiscal nr._, fiind repuși în drepturile de proprietate asupra apartamentului nr. 168 situat în București, ., ..
Practic, prin sentința penală s-au anulat contractele și s-au repus părțile în situația anterioară, motiv pentru care recurentul a formulat această acțiune pentru a putea intra în posesia imobilului.
Recurentul a mai arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât instanța de apel nu a coroborat toate înscrisurile depuse la dosar, expertiza efectuată în cauză și obiecțiunile efectuate la fond, iar în temeiul art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, a solicitat să se constate că această neregularitate a deciziei de apel este practic o neanalizare a fondului, deoarece instanța nu motivează decizia atacată fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Instanța nu s-a preocupat de analiza în drept a speței și nu a răspuns nici uneia din criticile dezvoltate în apel, limitându-se la stabilirea unei situații de fapt și arătând că în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat, fără a menționa argumente în drept.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 – 316 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, Curtea precizează că aspectele din cuprinsul motivelor de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii recurate din perspectiva interpretării probatoriului administrat în cauză nu se încadrează în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
Asemenea critici nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a recursului, față de actuala configurare a art. 304 C.pr. civ., care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.
Scopul acestei cai de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, exced posibilității analizei de către instanța de recurs.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG 138/2000 aprobata prin Lg. 219/2005.
În privința motivelor de nelegalitate a deciziei recurate, Curtea constată că recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă) și nerespectarea puterii de lucru judecat a hotărârii penale, critică ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, urmând a se verifica modalitatea aplicării în cauză a prevederilor art. 1200 pct. 4 Cod civil.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă (“când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină...”), Curtea constată că acesta este nefondat, în mod evident hotărârea recurată cuprinzând motivele care au fundamentat soluția instanței, fiind respectate prevederile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
Aspectele invocate de recurent referitoare la neanalizarea fondului fac trimitere la coroborarea probelor administrate în cauză, ceea ce vizează temeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii atacate.
Critica referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a preocupat de analiza în drept a speței este nefondată, deoarece tribunalul și-a fundamentat soluția pe unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic, respectiv principiul repunerii în situația anterioară - restitutio in integrum.
În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că instanța nu a răspuns criticilor dezvoltate în cererea de apel, Curtea precizează că, pentru ca o hotărâre să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod implicit, astfel că în cauză nu se poate susține că hotărârea este nemotivată, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr. civ.
Nefondat este și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr. civ., ce vizează încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii penale, având în vedere următoarele:
Prin sentința penală nr.585/4.05.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a I-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 972 din 17.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a I-a Penală s-a dispus, printre altele, anularea contractului de vânzare–cumpărare autentificat sub nr. 488/15.05.2009 la BNP Notarex prin care intimații – reclamanți au cumpărat de la autoarea recurentului pârât apartamentul nr. 15 situat la etajul 3 al imobilului ., ., sector 4.
În acest proces cumpărătorii (intimații – reclamanți) s-au constituit părți vătămate solicitând restituirea prețului de 40.000 euro plătit către vânzătoarea Ș. T., la rândul ei, parte vătămată în dosarul penal.
Pretențiile acestora au fost respinse, reținându-se că acțiunea civilă formulată de intimații – reclamanți este de competența instanței civile, neputând fi valorificată în procesul penal, deoarece o exercitare a acțiunii civile alăturate celei penale se poate face doar cu finalitatea tragerii la răspundere a inculpatului, iar nu a părții vătămate.
Recurentul – pârât a invocat faptul că în cauza de față nu s-a avut în vedere că prin sentința penală menționată mai sus s-a constatat că reclamanții nu au calitatea de cumpărători de bună-credință, deoarece nu au depus minime diligențe pentru a constata că voința reală vânzătoarei nu era aceea de a înstrăina, cât și situația datoriilor la întreținere.
Acest aspect a fost reținut în cadrul procesului penal în privința soluționării laturii civile, instanța dispunând anularea atât a înscrisurilor falsificate, cât și a celor obținute prin folosirea primelor, în aplicarea principiilor efectelor nulității (principiul retroactivității și principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial - rezoluto jure dantis, rezolvitur jus accipientis).
Buna credință a subdobînditorului cu titlu oneros al unui imobil reprezintă o excepție de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial, care are ca finalitate menținerea actului subsecvent.
În cauza penală însă nu s-a constatat că operează o asemenea excepție și s-a dispus anularea înscrisurilor, inclusiv a contractului de vânzare-cumpărare în speță.
Anularea contractului de vânzare–cumpărare are ca efect repunerea părților în situația anterioară, în mod corect procedând instanțele de fond, în virtutea acestui principiu al efectelor nulității, la obligarea recurentului – pârât la restituirea prețului achitat de intimații – reclamanți potrivit contractului de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că nu s-a ținut seama de faptul că prin sentința penală s-a reținut că autoarea sa, din cauza aversiunii față de noră a fost receptivă la manevrele frauduloase ale inculpaților din procesul penal, Curtea constată că aceste considerente au fost reținute de instanță ca motiv de respingere a cererii de acordare a daunelor morale formulată de autoarea recurentului și nu prezintă relevanță în cauza de față, neavând înrâurire asupra cererii formulate de reclamanți.
În privința capătului de cerere având ca obiect stabilirea dreptului de retenție, Curtea constată că recurentul –reclamant nu a formulat critici de nelegalitate ale deciziei care să poată fi subsumate vreunuia din cazurile de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă .
Pe de altă parte, referirea la repunerea în dreptul de proprietate a fost făcută cu privire la alt apartament decât cel ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părțile din cauza de față, respectiv la apartamentul nr. 168 situat în ., ., care nu are legătură cu prezentul litigiu.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat .
Văzând și disp. art.377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Ș. C. împotriva deciziei civile nr. 1885A din 09.12.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți H. S. și H. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. M. G. D. M. C. Steluța M.
GREFIER,
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnored. MAM/PS/ 2 ex.
Jud. apel: I. N.
E. M. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 720/2015. Curtea de Apel... | Succesiune. Decizia nr. 711/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
