Succesiune. Decizia nr. 711/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 711/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 7777/301/2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 711 R
Ședința publică de la 22 iunie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. S.
JUDECATOR - M. D. O.
JUDECATOR - L. E. F.
GREFIER - A. G. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă R. E. împotriva deciziei civile nr. 108A/04.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți B. G., Farcașanu N., R. I., R. M. și S. D..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 03 iunie 2015, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 10 iunie 2015, 17 iunie 2015 și apoi la 22 iunie 2015.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr de dosar_/301/2009, reclamanta-pârâtă R. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B. G., F. N. și R. I., ca instanța să efectueze partajul succesoral de pe urma defunctului R. M..
La data de 12.10.2009, cererea introductivă a fost precizată, reclamanta solicitând introducerea în cauză și a nepoților de frate predecedat al defunctului, R. M. și S. D..
Pârâta-reclamantă F. N. a depus întâmpinare și cerere reconvențională (filele 72 – 74 din dosarul nr._) prin care a solicitat instanței să constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului R. M., să constate că masa succesorală se compune din suprafața de 10.320 mp teren deținut în urma sentinței civile nr. 1193/11.11.1998 a Judecătoriei L. Gară și să constate că aceasta are calitate de unic moștenitor, ca urmare a testamentului nr. 615/02.04.2001 autentificat de BNP A. A..
Prin sentința civilă nr. 4078/15.03.2010, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția netimbrării cererii reclamantei-pârâte sub aspectul partajului succesoral și, în consecință, a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere.
De asemenea, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere ale acțiunii introductive de instanță privind constatarea ca deschisă a succesiunii și stabilirea persoanelor care au calitate de moștenitor, precum și a cererii reconvenționale, formându-se dosarul nr._ .
La același termen, părțile au pus concluzii și asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte, pronunțarea asupra acestei excepții fiind, însă, prorogată de instanță după administrarea probelor în dosarul nr._, nou format.
Prin sentința civilă nr. 7108/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte R. E., invocată din oficiu la termenul din 15.03.2010; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. E. ca fiind introdusă de către o persoană lipsită de calitate procesuală activă; s-a admis cererea reconvențională; s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului R. M., decedat la data de 13.03.2009; s-a constatat că de pe urma defunctului R. M. are calitatea de moștenitor testamentar pârâta-reclamantă, F. N.; s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului R. M. se compune din terenul aflat în satul Gostilele, orașul F., județul Călărași, în suprafață totală de 10.320 mp, astfel cum este evidențiat în raportul de expertiză.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
R. M. a decedat la data de 12.03.2009, fiind întocmit actul de deces cu numărul 1016, ultimul său domiciliu fiind în ., sectorul 3, astfel cum rezultă din certificatul de deces ., numărul_, eliberat la 13.03.2009.
Bunurile rămase în urma acestuia la deces constau în două terenuri în suprafață totală de 10.320 mp aflate în satul Gostilele, orașul F., județul Călărași, astfel cum este evidențiat în raportul de expertiză tehnică în Dosarul 1578/1995 al Judecătoriei L. Gară, alcătuit din lotul nr. 2 în suprafață de 1.500 mp din Tarlaua 6/1, . și lotul nr. 2 în suprafață de 8.820 mp din Tarlaua 15, ..
Bunurile din masa succesorală au fost dobândite inițial în indiviziune, astfel cum rezultă din titlul de proprietate 284/25.03.1993, având codul_, ca urmare a admiterii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Prin testamentul autentificat de BNP A. A. sub nr. 615/2.04.2001, defunctul a dispus ca toate bunurile sale să rămână pârâtei-reclamante F. N..
Potrivit articolului 3 al Legii nr. 71/2011, actele juridice și faptele săvârșite anterior datei de 1.10.2011, vor rămâne reglementare de normele Codului civil din 1864, acesta fiind și cazul prezentului dosar, data decesului lui R. M. fiind anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Potrivit articolului 651 din Codul civil din 1864, succesiunile se deschid prin moarte.
Totodată, conform articolului 650 din același act normativ, bunurile se transmit prin succesiune prin două modalități: fie prin lege, fie conform voinței defunctului exprimate prin testament, rezultând că în concepția legii civile primează voința persoanei decedate în ceea ce privește modul în care va fi transmisă averea sa ulterior încetării din viață.
De asemenea, potrivit articolelor 856 și 858 din Codul civil din 1864, orice persoană poate dispune de bunurile prin testament, pentru cauză de moarte, numai dacă nu există un impediment legal și cu respectarea condițiilor de formă, testamentul putând fi olograf (scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului), autentic și mistic (testament secret, scris de către testator și introdus într-un plic încredințat spre păstrare judecătoriei).
Conform articolului 887 din Codul civil din 1864, se poate dispune prin testament de toată sau de o fracțiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate, iar potrivit articolului 888 din același act normativ, legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale.
Limitele dreptului unei persoane de a dispune prin testament sunt prevăzute de legea civilă în articolul 841 dispunând că liberalitățile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă la moarte-i lasă un copil legitim; peste o a treia parte, dacă lasă doi copii; peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulți și articolul 842, potrivit căruia liberalitățile. prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor, dacă în lipsă de descendenți, defunctul lasă tată și mamă sau peste trei sferturi, dacă lasă numai pe unul din părinți.
Potrivit articolului 2 din Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, defunctul nu putea încheia în timpul vieții acte juridice prin care să doneze sau să lase prin testament cu nerespectarea limitei de jumătatea din drepturile pe care le-ar fi avut soțul supraviețuitor dacă moștenirea s-ar fi împărțit conform cotelor legale.
Prin urmare, în ultimele două paragrafe sunt expuse limitele în care o persoană poate dispune prin testament dacă are moștenitori rezervatari, aceștia fiind soțul, descendenții (copii, nepoți, strănepoți fără limită de grad) și ascendenții privilegiați (părinții defunctului).
Or, în prezentul dosar rezultă că nu există nicio astfel de categorie de moștenitori, părțile cauzei fiind din categoria colateralilor (frați cu defunctul sau descendenți ai fraților defunctului), rezultând că R. M. avea posibilitatea oferită de lege de a dispune de toate bunurile sale în favoarea oricărei persoane, potrivit voinței sale care înlătură aplicarea regulilor moștenirii legale aceasta intervenind doar în cazul în care defunctul nu își exprimă în niciun fel voința cu privire la transmiterea averii sale după încetarea din viață.
Totodată, simpla precizare că R. M. a locuit la căminul de bătrâni, suportându-și singur costurile vieții zilnice fără ca pârâta-reclamantă F. N. să contribuie material, este lipsită de relevanță, întrucât testamentul este o liberalitate. Altfel spus, liberalitatea este actul juridic pe care o persoană îl încheie exclusiv pentru a aduce un beneficiu altei persoane, cauza principală a încheierii unui astfel de act fiind voința unei persoane de a face un dar, de a gratifica o altă persoană.
Prin urmare, valabilitatea unui testament nu depinde de măsura în care defunctul a primit vreun folos material, înainte de încetarea din viață desigur, de la persoana căreia i-a transmis întreaga avere, singurul element care ar fi putut influenta soarta testamentului din prezentul dosar fiind încheierea lui cu instituirea unei sarcini pentru pârâta-reclamantă, F. N.. Însă, se observă că defunctul a lăsat bunurile prin testament fără ca actul juridic sa fie afectat de nicio modalitate.
Prima instanță a înlăturat criticile reclamantei-pârâte, R. E., privind falsul testamentului deoarece, potrivit articolului 1169 din Codul civil din 1864, persoana care face o susținere înaintea instanței are obligația de a o dovedi, în concret, în prezentul dosar falsul nu a putut fi investigat de P. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, iar în plan civil, expertiza nu a putut fi realizată ca urmare a manifestatei opoziții a reclamantei-pârâte, rolul activ al instanței neputându-și găsi locul atunci când nu are loc și cooperarea părții în folosul căreia urma să se administreze proba.
În ceea ce privește poziția celorlalte părți ale cauzei, prima instanță a reținut că există două opinii de achiesare la cererea reconvențională, deci de acceptare a testamentului, și o opinie contrară care aduce însă aceleași critici privind lipsa întreținerii defunctului de către legatară, critici înlăturate conform motivării de mai sus.
Astfel, asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei-pârâte R. E., a cărei soluționare a fost prorogată, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât calitatea procesuală presupune identitatea dintre persoana care face o acțiune în instanță și calitatea acestei persoane de titular al dreptului despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată.
Altfel spus, pentru ca R. E. să fi avut calitatea procesuală activă, ar fi trebuit să existe o suprapunere a calității sale de reclamant în cauza privind moștenirea de pe urma defunctului R. M., cu calitatea sa de beneficiar de drepturi succesorale. Însă, astfel cum a fost mai sus expus, încheierea testamentului nr. 615/02.04.2001, autentificat de BNP A. A. prin care toate bunurile rămân în beneficiul pârâtei-reclamante F. N., înlătură de la moștenire pe R. E., aceasta nemaiavând niciun drept asupra bunurilor de pe urma lui R. M.. Ca urmare a exprimării voinței acestuia prin testament.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pe baza probatoriului administrat, prima instanță a constatat deschisă succesiunea de pe urma lui R. M. decedat la data de 13.03.2009, a constatat calitatea de unic moștenitor a pârâtei-reclamante F. N. și compunerea masei succesorale (terenul aflat în satul Gostilele, orașul F., județul Călărași, în suprafață totală de 10.320 mp, astfel cum este evidențiat în raportul de expertiză tehnică în dosarul nr. 1578/1995 al Judecătoriei L. Gară, aflat la filele 43 – 49 ale volumului l din dosarul nr._, alcătuit din: lotul nr. 2 în suprafață de 1.500 mp din Tarlaua 6/1, . și lotul nr. 2 în suprafață de 8.820 mp din Tarlaua 15, .).
Având în vedere dispozițiile articolului 274 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", prima instanță a obligat-o pe reclamanta-pârâtă, R. E., ca parte căzută în pretenții, să plătească pârâtei-reclamante, F. N., cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces, în cuantum de 2.083 lei, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a onorariului avocatului.
Reclamanta-pârâtă R. E. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 7108/29.04.2013 și a încheierii de ședință de la termenul de la 25.03.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._, dar și împotriva sentinței civile nr. 4078/15.03.2010 pronunțată în dosarul nr._/301/2009, solicitând anularea acestor hotărâri.
Prin decizia civilă nr. 108A din 04.02.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta-reclamantă R. E., împotriva sentinței civile nr. 4078/15.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă, în dosarul nr._/301/2009, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă R. E., împotriva sentinței civile nr. 7108/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București – Secția Civilă în dosarul nr._ și împotriva încheierii de ședință de la termenul de la 25.03.2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. G., F. N., R. I., S. D. și R. M. și a obligat pe apelantă la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata F. N..
Pentru a decide astfel, analizând hotărârile atacate, prin prisma și în limita criticilor formulate de apelantă în termenul legal pentru exercitarea căii de atac, și în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, tribunalul a constatat următoarele:
1. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 659, 671 și 673 Cod civil, dacă defunctul nu are descendenți (sau cei existenți nu pot, din cauza nedemnității sau exheredării, când culeg doar rezerva succesorală, sau când aceștia renunță la moștenire) este chemată la succesiune clasa a doua de moștenitori (clasă mixtă) respectiv ascendenții privilegiați (părinții defunctului) și colateralii privilegiați (frații și surorile defunctului și descendenții acestora până la gradul IV inclusiv, respectiv nepoții și strănepoții de frate/soră).
Evident, în raport de dispozițiile mai sus evocate, se poate afirma că apelanta, nepoată de frate al defunctului, făcând parte din clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați, ar fi avut vocație succesorală legală la succesiunea fratelui său.
Potrivit, însă, dispozițiilor art. 650 cod civil „Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voința omului, prin testament”.
D. urmare, în funcție de izvorul său, vocația succesorală este legală sau testamentară, iar devoluțiunea moștenirii este legală sau testamentară, după cum transmiterea moștenirii are loc în temeiul legii (către persoanele, în ordinea și în cotele prevăzute de lege) sau în temeiul voinței celui care a lăsat moștenirea, voință manifestată prin testament (către persoanele în favoarea cărora de cuius a instituit legatul) în această din urmă situație, nefiind aplicabile regulile devoluțiunii succesorale legale.
Altfel spus, pentru ca o persoană să poată veni la moștenire în temeiul legii, trebuie să îndeplinească pe lângă condiția pozitivă de a avea vocație succesorală legală și două condiții negative, respectiv să nu fie nedemnă și nici exheredată.
Or, cum, în cauză, există un testament valabil întocmit prin care testatorul a instituit un legat universal în favoarea intimatei F. și cum, pe de o parte, aceasta echivalează cu exheredarea indirectă a tuturor celorlalți moștenitori, iar pe de altă parte cum niciunul din moștenitorii ce ar fi putut veni la moștenire nu este moștenitor rezervatar (inclusiv apelanta), devoluțiunea succesorală este testamentară, transmiterea făcându-se exclusiv după voința defunctului, către persoana în favoarea căreia testatorul a instituit legatul, iar nu persoanelor, în ordinea și potrivit cotelor prevăzute de lege.
Sau altfel spus, deși apelanta – nepoată de frate al defunctului, ar fi avut vocație succesorală generală, făcând parte din clasa a II-a de moștenitori, nu are vocație succesorală concretă fiind înlăturată de la moștenire (ca și ceilalți frați și surori, nepoți și strănepoți ai defunctului) în temeiul testamentului prin care defunctul și-a manifestat voința pentru cauză de moarte, în sensul transmiterii întregii sale moșteniri către pârâta-reclamantă F. N. (nepoată de soră), exheredând toți ceilalți moștenitori legali, fără ca prin aceasta să fi fost încălcate dispozițiile art. 841, 842 Cod civil și respectiv ale art. 3 din Legea nr. 319/1944, în condițiile în care nu există moștenitori rezervatari (descendenți, ascendenți privilegiați ori soț supraviețuitor) și ca atare dreptul testatorului de a dispune pentru cauză de moarte de bunurile sale nu este limitat prin lege.
D. urmare, cum reclamanta apelantă, prin voința defunctului, a fost înlăturată de la moștenire, nu are calitatea de moștenitor și, în consecință, în plan procesual, nu are calitatea de a cere dezbaterea succesorală de pe urma acestuia.
Admiterea cererii reconvenționale nu este consecința anulării, ca netimbrată, a cererii de partaj succesoral formulată de către reclamanta-pârâtă-apelantă ci a constatării existenței unui testament valabil în favoarea pârâtei-reclamante-intimate F. și deci a devoluțiunii succesorale testamentare (după voința testatorului), iar nu legale (după regulile stabilite de lege, dar aplicabile doar în lipsa unui testament), așa cum s-a arătat mai sus.
Ca atare, invocarea din oficiu a excepției de netimbrare și anularea cererii de partaj, nu a constituit un artificiu pentru formarea unui alt dosar, ci măsura legală impusă de faptul că reclamanta-pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor legale și măsurii dispuse de instanță în sensul timbrării corespunzătoare a cererii formulate.
Măsura anulării cererii de partaj și disjungerea celorlalte cereri, urmată de formarea unui alt dosar, nu a afectat însă, în nici un fel, soluționarea celorlalte capete de cerere cu care reclamanta-pârâtă a investit instanța (constarea deschiderii succesiunii, stabilirea moștenitorilor, a masei succesorale și a cotelor succesorale) capete de cerere comune cu cele formulate de pârâta-reclamantă prin cererea reconvențională.
Admiterea cererii reconvenționale nu este consecința disjungerii cererilor formulate de părți, ci consecința constatării existenței unui testament ce îndeplinește condițiile de fond și formă impuse de lege și, ca atare, că în cauză operează devoluțiunea testamentară, iar nu cea legală, drept care toți ceilalți moștenitori, deși fac parte ca și legatara din aceeași clasă de moștenitori, sunt îndepărtați de la moștenire prin voința testatorului.
2. Speranța pe care testatorul și-a exprimat-o prin testament, în sensul îngrijirii sale pe tot timpul vieții, de către legatar, nu înseamnă că testamentul este afectat de modalități, respectiv de o condiție suspensivă ori rezolutorie de a cărei îndeplinire/neîndeplinire să depindă nașterea drepturilor legatarului ori desființarea legatului, după cum nu se poate considera ca fiind nici o sarcină impusă legatarei.
Mai mult, prin testament, defunctul și-a exprimat o simplă dorință (iar nu o obligație impusă legatarei) în sensul îngrijirii și întreținerii sale cu cele necesare traiului, fără să rezulte din aceasta că ar fi dorit ca îngrijirile să-i fie acordate în altă parte decât în centrul de îngrijire în care se afla. Relevant fiind sub acest aspect faptul că deși decesul testatorului a intervenit după cca. 8 ani de la autentificarea testamentului, acesta nu a înțeles să revoce testamentul.
Dincolo de toate acestea, relevant, în cauză, este, însă, faptul că menirea testamentului este să asigure transmiterea patrimoniului succesoral, în tot sau în parte, după voința testatorului, iar nu după regulile devoluțiunii legale a moștenirii, și că legatul, ca act unilateral de voință, este o liberalitate pentru cauză de moarte prin care testatorul urmărește să procure un avantaj patrimonial legatarului, fără un contraechivalent.
Testatorul nu a instituit nici un legat cu sarcini de ordin patrimonial (care ar fi impus legatarului îndeplinirea unei obligații după acceptarea legatului, deci după decesul lui de cuius, iar nu în timpul vieții acestuia), ca atare legatul este întrutotul unul gratuit.
Prin prisma celor mai sus reținute, împrejurarea că adresa nr. 21/19.02.2013 a DGASPC Sector 3 ar face dovada că, în fapt, defunctul locuia la o altă adresă (la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte) decât cea menționată în actul de identitate al defunctului și în certificatul de deces al acestuia, este lipsită de relevanță.
Chiar dacă s-ar admite, prin absurd, că testamentul defunctului R. M. ar fi fost afectat de o condiție ori s-ar fi instituit un legat cu sarcini, notarul nu avea a verifica, la momentul autentificării testamentului, dacă condiția ori sarcina a fost ori nu îndeplinită, astfel încât nu s-ar vedea cum ar fi putut legatara „prin mijloace viclene” să determine notarul să autentifice testamentul, mai ales că acesta reprezintă un act unilateral de voință al testatorului, iar nu al legatarului.
3. În ceea ce privește vicierea consimțământului testatorului prin dol, tribunalul a reținut că, în afară de faptul că reclamanta nu a investit instanța cu un capăt de cerere privind anularea testamentului pentru vicii de consimțământ, nici nu a arătat în ce au constat mijloacele viclene și frauduloase și nici nu a dovedit că, pentru a-l determina pe defunct să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie inițiativă, intimata ori vreun terț a ar fi utilizat mijloace viclene și frauduloase.
4. Întrucât reclamanta-pârâtă a invocat falsul testamentului, susținând că acesta nu a fost semnat de către defunct, prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă (ce impune judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, permițându-i în acest sens să dispună completarea probelor sau să ordone administrarea altor probe, chiar dacă părțile s-ar împotrivi) instanța a pus în discuția părților și a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice pentru lămurirea acestui aspect.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a stabilit condițiile de plata a cheltuielilor necesare efectuării expertizei, punându-le în sarcina reclamantei-pârâte.
Având în vedere că sarcina probei revine celui care afirmă și căruia îi profită administrarea ei, tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus ca plata cheltuielilor de efectuare a expertizei să fie făcută de către reclamanta-pârâtă, chiar dacă aceasta nu a cerut această probă și s-a opus administrării ei.
Tot astfel, în condițiile în care pentru efectuarea expertizei era necesară depunerea unor înscrisuri de comparație dintre cele acceptate de art. 179 alin. 2 Cod procedură civilă, iar reclamanta-pârâtă a contestat înscrisurile depuse de partea adversă, revenea reclamantei-pârâte sarcina de a depune astfel de înscrisuri.
Câtă vreme înscrisul autentic face, față de orice persoană, deplină dovadă cu privire la constatările făcute personal de către cel ce a autentificat înscrisul (inclusiv cu privire la semnarea actului de către cel din a cărui voință s-a întocmit și autentificat) până la declararea sa ca fals, și cum falsul nu a fost dovedit și aceasta din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte care a refuzat să achite cheltuielile pentru efectuarea expertizei și nu a depus la dosar alte înscrisuri de comparație, în condițiile în care le contestase pe cele depuse de partea adversă, apelanta nu poate susține cu temei falsul ce s-ar fi produs cu privire la semnătura existentă pe testament, pentru simplul motiv că „toată familia defunctului știe că acesta scria frumos cu litere de tipar”.
5. Faptul că intimata a beneficiat de foloase obținute de pe terenurile supuse partajului și că valoarea foloaselor de care legatara ar fi beneficiat întrec valoarea terenului, este un aspect lipsit de relevanță în condițiile în care, pe de o parte, pentru motivele mai sus expuse, pârâta-intimată a cules întreaga moștenire, iar pe de altă parte folosirea terenului de către legatară în timpul vieții autorului său s-a făcut cu acordul acestuia.
6. Faptul că, în considerarea existenței pe rolul instanțelor a cauzei de față, pârâta-reclamantă a obținut, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății unei alte cauze (aflată pe rolul Judecătorie L. Gară și având ca obiect dezbaterea succesiunii numitei S. M.) este lipsit de relevanță, în cauza de față neputându-se cenzura temeinicia și legalitatea măsurii de suspendare dispusă într-o altă cauză.
7. Cât privește criticile apelantei referitoare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr._/301/2009, tribunalul a constatat că acestea puteau face doar obiectul cerilor de reexaminare în dosarul arătat, iar soluția de anulare a cererii de partaj succesoral putea fi supusă controlului judiciar doar pe calea exercitării căilor de atac în același dosar, mijloc procesual de care apelanta a și uzat.
Astfel, împotriva sentinței civile nr. 4078 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2009, reclamanta-pârâtă a exercitat calea de atac a recursului, acesta fiind respins de Tribunalul București prin decizia civilă nr. 3274/14.12.2011.
Față de acestea și având în vedere unicitatea dreptului de a folosi o calea de atac, tribunalul a constatat inadmisibilă exercitarea unei noi căi de atac împotriva aceleași hotărâri.
Față de cele ce preced și în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins, ca inadmisibil, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 4078 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2009, și, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 7108/29.04.2013 și încheierii din 25.03.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ .
Reținând culpa procesuală a apelantei și în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 1000 lei, către intimata F. N., cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli dovedite cu chitanța nr. 202/11.11.2013.
Apelanta-reclamantă pârâtă a atacat această hotărâre printr-o cerere calificabilă ca recurs, în ciuda faptului că nu a fost intitulată astfel, solicitând a se constata nulitatea testamentului lăsat de defunctul R. M., sens în care a formulat o . critici în cuprinsul cererilor olografe aflate la filele 4 – 11 din dosarul de recurs, astfel:
- defunctul a locuit într-un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte în Calea V., sector 3, din 1993 și până la deces, taxele fiind suportate de acesta, în condițiile în care, prin testament, defunctul își exprimă speranța de a fi îngrijit pentru restul vieții de legatara F. N.;
- legatara nu l-a îngrijit pe defunct și i-a ascuns notarului faptul că testatorul locuia într-un astfel de centru, pentru a-l determina pe notar să redacteze și autentifice acest testament, ceea ce reprezintă mijloace viclene și frauduloase; în acest sens, declarațiile celorlalți intimați prin care recunosc testamentul defunctului trebuie anulate, întrucât nu pot ratifica o nelegalitate, iar intimații au fost păcăliți de F. N.;
- cererea de chemare în judecată a fost redactată de recurenta-reclamantă cu acordul și la rugămintea chiar a intimatei F. N., astfel încât, în mod greșit, cea dintâi a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată; intimata B. G. a recunoscut faptul că intimata F. N. a solicitat celorlalte părți din dosar ca una dintre acestea să redacteze acțiunea, ceea ce face nelegală acordarea cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat.
Criticile referitoare la circumstanțele faptice în care a fost întocmit și redactat testamentul, în care a trăit și locuit defunctul și scopul mediat pentru care a instituit-o ca legatară pe F. N. sunt elemente de fapt ce scapă cenzurii instanței de recurs, întrucât motivele de recurs pot privi doar aspecte de legalitate încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 Cod procedură civilă.
La fel, vor fi înlăturate și susținerile referitoare la modul în care pretinde recurenta că ar fi indus în eroare legatara pe notar cu prilejul redactării testamentului la solicitarea defunctului, întrucât și aceste susțineri vizează aspecte referitoare la stabilirea situației de fapt, cu privire la care instanțele de fond sunt suverane.
Împrejurarea că testamentul ar fi fost nul sau nu are efecte asupra declarațiilor prin care ceilalți intimați succesibili au înțeles să nu conteste testamentul defunctului, aceste declarații reprezentând manifestări de voință (acte juridice) de sine stătătoare; în măsura în care acești intimați s-ar fi aflat în eroare, sunt singurii în măsură să acționeze în contra testamentului și să își revoce poziția anterioară sau să ceară declararea unor eventuale nulități.
În privința cheltuielilor de judecată, acestea se datorează și se acordă, conform art. 274 – 277 Cod procedură civilă, părții care a câștigat procesul în daune celeia care l-a pierdut, astfel încât, câtă vreme acordul intimaților pentru formularea acțiunii de către reclamantă nu este dovedit printr-un înscris și este negat prin însuși faptul că au înțeles să solicite respectivele cheltuieli de judecată, va fi înlăturată și această critică.
La dosar au mai fost depuse, de-a lungul timpului, diferite cereri cu o natură incertă, intitulate câteodată „întâmpinare”, alteori „contestație în anulare”, prin care se solicită anularea și a altor hotărâri din alte dosare, alături de hotărârea atacată prin prezenta (vezi cererile de la filele 114, 128, 129, 138), cereri care, în măsura în care tind să atace hotărâri din alte dosare trebuie formulate în acele dosare și care nu învestesc prezenta instanță în dosarul care vizează recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 108A/04.02.2014 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ .
De asemenea, criticile suplimentare depuse la dosar pe parcursul judecății recursului nu vor fi luate în considerare decât în limita în care au argumentat criticile făcute în termenul de recurs prin cererile de la filele 4 – 11, motivele noi declarate peste termen fiind nule în condițiile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă.
În baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă R. E. împotriva deciziei civile nr. 108A/04.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. G., F. N., R. I., R. M. și S. D..
Obligă pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata F. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. S. M. D. O. L. E. F.
GREFIER,
A. G. C.
Red. LEF
Tehnored. LEF/PS 2 ex.
10.07.2015
Jud. apel: M. N.
F. E.
| ← Drept de retenţie. Decizia nr. 735/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 309/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
