Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 650/303/2012
Dosar nr._
(410/2015)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.474
Ședința publică din 14.04.2015
Curtea constituită din:
Președinte- I. S.
Judecător- C. G.
Judecător - M. H.
Grefier- N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. M. M. împotriva deciziei civile nr.2018 A din 10.12.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a V - a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. M. și intimata-pârâtă I. M..
Cauza are ca obiect: acțiune civilă pentru partajarea bunurilor comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei de recursuri, se prezintă avocat C. I., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte S. M. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ emise de Baroul București, ce o depune la dosar, și avocat Catea M., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. G. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/17.03.2015 emise de Baroul București, ce o depune la dosar, lipsind intimata-pârâtă I. M..
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatul-reclamant a depus la data de 06.04.2015, întâmpinare la cerere de recurs, comunicată recurentei – pârâte, potrivit mențiunii existente pe citația atașată la dosarul cauzei.
Recurenta-pârâtă S. M. M., prin avocat, depune chitanța nr._/17.02.2015 în sumă de 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru având aplicat timbru judiciar în valoare de 0,50 lei. Totodată, depune Răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, comunicând un exemplar părții adverse.
Reprezentantul intimatului-reclamant S. G. M. solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare.
Apărătorul recurentei nu se opune cererii de amânare.
Curtea, deliberând, apreciază că nu se impune amânarea judecării cauzei întrucât, potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile în prezența cauză, răspunsul la întâmpinare nu are caracter obligatoriu. Dispune lăsarea dosarului la o nouă strigare pentru a da posibilitate apărătorului intimatului-reclamant S. G. M. să ia cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare.
La reluarea cauzei, se prezintă avocat C. I., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte S. M. M., avocat Catea M., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. G. M., lipsind intimata-pârâtă I. M..
Intimatul-reclamant S. G. M., prin avocat, precizează că îndreaptă eroarea strecurată la pagina 3 a întâmpinării depuse, în sensul că tribunalul a constatat că apelanta nu a depus toate înscrisurile cerute de art.14 din OUG nr.51/2008 și a respins cererea ca nefondată prin încheierea din camera de consiliu din 12.11.2014 și nu din 27.11.2014. Astfel, această încheiere a fost comunicată la data de 25 noiembrie 2014, potrivit dovezii existente la fila 43 dosar.
Depune decizia nr.7/08.12.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – R.I.L., privind unificarea practicii referitoare la posibilitatea părților de a supune controlului, prin intermediul căilor de atac – apel sau recurs - critici de nelegalitate în materia taxelor judiciare de timbru.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-pârâtă S. M. M., prin avocat, solicită admiterea recursului promovat împotriva deciziei civile nr. nr.2018 A din 10.12.2014, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă, modificarea în tot a deciziei și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel. În susținere arată că instanța de apel în mod greșit a respins apelul ca netimbrat, nefiind respectate prevederile O.U.G. nr.51/2008.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimatul-reclamant S. G. M., prin avocat, susține excepția netimbrării cererii de recurs, invocate în cuprinsul întâmpinării, arătând că față de dispozițiile Legii nr.147/1997, recurenta-pârâtă avea obligația să timbreze cererea de recurs cu o taxă similară celei din apel.
Pe fondul pricinii, solicită respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat, susținând argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării.
Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise și acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr.354/17.03.2015, ce o depune la dosar.
Având cuvântul în replică, apărătorul recurentei-pârâte solicită respingerea excepției netimbrării recursului precum și a inadmisibilității recursului, pentru considerentele arătate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.
Curtea, deliberând, respinge excepția netimbrării recursului invocată de intimatul-reclamant S. G. M., constatând că taxa achitată de către recurenta S. M. M. este în concordanță cu cea stabilită prin rezoluție administrativă, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.146/1997, în vigoare la momentul introducerii acțiunii și respinge și excepția inadmisibilității recursului exercitat omisso medio, având în vedere faptul că recursul este declarat împotriva unei decizii pronunțate de instanța de apel.
Curtea, constatând închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare, urmând să aprecieze în cadrul deliberării dacă se impune amânarea pronunțării, așa cum a solicitat intimatul-reclamant S. G. M..
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ din 12.01.2012, reclamantul S. G. – M. a chemat în judecată pârâta S. M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună partajarea bunurilor mobile dobândite în perioada căsătoriei reclamantului cu pârâta; să se constate că reclamantul are un drept de creanță reprezentând contribuția sa exclusivă la îmbunătățirile aduse apartamentului proprietatea pârâtei, situat în București, .. 97, .. A, ., sector 6, ce îl evaluează provizoriu la suma în cuantum de 14.850 lei, urmând a o obliga pe pârâtă la plata valorii actualizate a acestuia; includerea în masa partajabilă a unui drept de creanță constând în contravaloarea investițiilor/îmbunătățirilor aduse în perioada căsătoriei imobilului situat în comuna P., ., județul Ilfov, proprietatea numitei I. M., mama pârâtei, evaluate provizoriu la suma în cuantum de 64.658 lei; a se constata că la dobândirea bunurilor comune, reclamantul a avut o contribuție de 60%, iar pârâta de 40%, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 339 Cod civil, art. 340 alin. 1 Cod civil, art. 343 alin. 1 și 2 Cod civil, art. 355 Cod civil, art. 358 Cod civil, art. 670 cod civil și art. 673 indice 1 și urm. Cod procedură civilă.
Pârâta S. M.-M. a formulat și depus la dosar în apărare întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a acțiunii formulate de reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face în cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, martori și expertiză.
La data de 10.05.2012 prin serviciul registratură pârâta I. M. a formulat și depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, prin care solicită respingerea acțiunii invocând totodată excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 22.10.2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis în principiu, în parte, cererea privind pe reclamantul S. G.- M., în contradictoriu cu pârâtele S. M. –M. și I. M., a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, următoarele bunuri:
- autoturism Peugeot 308 cu nr. de înmatriculare_ ;
- bunuri mobile: mobilă sufragerie, mobilă dormitor, mașină spălat, birou, mașină gazon ROTAK, instalație spălat autoturism sub presiune.
A constatat că reclamantul are un drept de creanță asupra pârâtei, de ½ din valoarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul proprietatea pârâtei S. M.-M., îmbunătățiri care includ: centrală termică, calorifere, centrală alarmă apartament, aparat aer condiționat, geamuri sablate, geamuri termopan, ușă metalică.
A respins ca neîntemeiată cererea de constatare drept de creanță față de pârâta I. M..
A respins celelalte cereri, ca neîntemeiate.
A acordat termen pentru continuarea judecății în vederea stabilirii valorii bunurilor comune și a valorii dreptului de creanță la 22.11.2012- 3 MF, ora 08,30, dat în cunoștință părților.
Prin sentința civilă nr.713/30.01.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis în parte cererea formulată de reclamantul S. G.- M., în contradictoriu cu pârâtele S. M. –M. și I. M., a constatat că valoarea masei de împărțit este 30.886 lei, a constatat că valoarea dreptului de creanță recunoscut reclamantului este de 7014,50 lei, a sistat devălmășia, a atribuit reclamantului următoarele bunuri: autoturism Peugeot 308, mașină gazon ROTAK, instalație spălat autoturism sub presiune, în valoare totală de 25.804,68 lei, a atribuit pârâtei S. M. M., celelalte bunuri mobile (mobilă sufragerie, mobilă dormitor, mașină spălat, birou) în valoare totală de 5081,32 lei, pentru egalizarea loturilor a obligat reclamantul să plătească sultă pârâtei în valoare de 10.361,68 lei, a compensat parțial sulta stabilită cu valoarea dreptului de creanță, rămânând un rest de sultă necompensat în valoare de 3.347,18 lei, a compensat parțial cheltuielile de judecată (onorarii avocațiale și onorarii experți) și a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxă judiciară de timbru, în valoare de 1689,72 lei.
Împotriva sentinței civile susmenționate a formulat apel pârâta S. M. M..
Intimatul reclamant S. G.–M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din data de 10.12.2014, intimatul a invocat excepția de netimbrare a apelului.
Prin decizia civilă nr.2018 A/10.12.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a anulat apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. M. M., împotriva sentinței civile, ca netimbrat și a obligat pe apelantă la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul S. G. M..
Analizând cu prioritate excepția de netimbrare, tribunalul a apreciat că este întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din data de 15.0.2014, instanța a stabilit în sarcina apelantei pârâte obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum total de 1267,50 lei, precum și a unui timbru judiciar de 5 lei.
Prin încheierea de Cameră de consiliu din 12.11.2014, tribunalul a respins ca nefondată cererea de ajutor public judiciar formulată de apelanta pârâtă, pentru scutirea de plata taxei judiciare de timbru.
La termenul de judecată stabilit pentru judecata apelului, 10.12.2014, s-a constatat că apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în cuantumul stabilit de instanță, împrejurare care atrage sancțiunea anulării cererii de apel, potrivit art. 20 alin.3) din Legea nr. 146/1997.
În temeiul art. 274 al.1 Cod procedură civilă, apelanta aflată în culpă procesuală a fost obligată să plătească intimatului reclamant cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, reprezentate de onorariul de avocat, achitat de acesta din urmă conform chitanței nr.346/26.08.2014 emisă de SCPA Catea și Asociații.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta S. M.-M., prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate, în tot și trimiterea dosarului la rejudecare pentru următoarele motive:
În fapt, recurenta – pârâtă critică decizia dată de Tribunalul București în
acest dosar, deoarece aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Apelanta a formulat apel, iar în cadrul apelului s-a formulat cerere de ajutor public judiciar. De menționat că apelanta a formulat a doua cerere de ajutor public judiciar care nu cunoaște recurenta din ce împrejurări nu a fost analizată de instanța de apel, astfel respingând apelul ca netimbrat.
Recurenta – pârâtă solicită instanței de recurs să observe că instanța de apel nu a respectat prevederile Codului de procedură civilă și ale O.U.G. nr.51/2008.
Solicită să se constate că în mod greșit instanța de apel a respins apelul ca netimbrat, nu a avut în vedere cererea depusă de către apelantă la dosar.
Consideră recurenta – pârâtă că în mod corect, instanța de apel trebuia să aibă în vedere această cerere, să se pronunțe dacă o admite sau nu și în funcție de soluția dată, trebuia să aducă la cunoștința apelantei dacă se mai impune timbrarea sau nu.
Față de cele menționate mai sus, recurenta – pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în tot, respingerea excepției netimbrarii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Intimatul – reclamant S. G. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe fond, respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, pentru considerentele invocate în cele ce urmează:
Critica adusă deciziei apelului, vizează în esență, faptul că instanța de apel nu ar fi avut în vedere cererea de ajutor public judiciar formulată de către recurenta-pârâtă.
Exceptând faptul că această critică nu se încadrează în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmează a se observa și faptul că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, având în vedere următoarele considerente:
La fila 12 dosar apel se află cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta-pârâtă pentru termenul din 15.10.2014, având drept obiect scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea din 15.10.2014 (fila 21 dosar), instanța a luat act de cererea depusă prin serviciul registratură, precum și de aceea de acordare a unui termen pentru a completa înscrisurile pentru cererea de ajutor public judiciar. Prin aceiași încheiere se acordă termen pentru a da posibilitatea apelantei să depună înscrisurile doveditoare în susținerea cererii și se fixează termen în camera de consiliu pentru soluționarea acestei cereri la 12.11.2014, iar pentru fondul pricinii, la 10.12.2014.
Totodată, este stabilită taxa judiciară de timbru datorată în apel la suma de 1267,50 lei și 5 lei timbru judiciar, Ia filele 22 și 24 aflându-se dovezile de citare ale apelantei-pârâte (pentru fondul cauzei și pentru camera de consiliu), cu mențiunea de a se achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.
Prin încheierea din camera de consiliu din 12.11.2014, "Tribunalul constată că până la termenul acordat în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar, apelanta nu a depus la dosar toate înscrisurile cerute de art.14 din OUG nr.51/2008 lipsind orice înscrisuri privind starea materială a apelantei și a familiei sale" și prin urmare, respinge ca nefondată, cererea.
Încheierea din camera de consiliu i-a fost comunicată apelantei-pârâte la 25.11.2014 (a se vedea fila 43).
La termenul din 10.12.2014, apelanta-pârâtă a depus prin e-mail, o nouă cerere de ajutor public judiciar și o cerere de acordare a unui termen pentru soluționarea acestei noi cereri de ajutor public judiciar (filele 30 și 32 dosar apel).
În mod legal, instanța de apel a respins cererea de amânare și a constatat că o noua cerere de ajutor public judiciar cu aceleași părți, obiect și pentru aceeași taxă judiciară de timbru este inadmisibilă.
În acest context, instanța de apel admite excepția de netimbrare a apelului formulată de intimatul-reclamant prin avocat și pe cale de consecință a anulat apelul ca netimbrat.
Cum nici împotriva încheierii din 15.10.2014 prin care s-a fixat taxa de timbru și nici împotriva încheierii din 12.11.2014 prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, apelanta-pârâtă nu a formulat cerere de reexaminare, care reprezintă singura cale de atac, acestea au devenit irevocabile (art.18 alin.2 și 3 din Legea nr.146/1997 și art.15 alin.2 din OUG nr.51/2008).
În atare context, atât modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, cât și respingerea cererii de ajutor public judiciar nu pot face obiect al criticilor vizând nelegalitatea deciziei în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, atât timp cât așa cum s-a arătat mai sus acestea au prevăzute cereri de reexaminare în cadrul legilor speciale.
Recurenta – pârâtă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului – reclamant, prin care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, în tot, și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
Față de criticile total nefondate ale intimatului reclamant cuprinse în întâmpinare, recurenta – pârâtă solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de apel a încălcat prevederile legale referitor la ajutorul public judiciar și a pronunțat o hotărâre nelegală potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă, depunându-se la dosar, doar decizia în interesul legii nr.7/08.12.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în privința unificării practicii referitoare la posibilitatea părților de a supune controlului, prin intermediul căilor de atac – apel sau recurs - critici de nelegalitate în materia taxelor judiciare de timbru.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3, art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privitor la greșita anulare de către instanța de apel, a apelului pârâtei, ca netimbrat, în contextul nesoluționării cererii secunde de ajutor public judiciar, cu respectarea OUG nr. 51/2008, Curtea apreciază în mod preliminar,faptul că el se referă la pronunțarea unei hotărâri date cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 Cod procedură civilă, motivul fiind așadar, încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 5 și nu 9 Cod Procedură Civilă, cum greșit a invocat recurenta, această operațiune juridică de calificare fiind permisă, instanței de judecată prezente, conform prevederilor art. 306 al.3 Cod Procedură Civilă.
1.Într-adevăr, criticile privind anularea apelului, ca netimbrat în contextul soluționării nelegale a cererii secunde de ajutor public judiciar, aduc în discuție modul de aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare atât la acordarea facilităților fiscale în cadrul procesului civil, respectiv dispozițiile OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și art. 211 al.2 Legea 146/1997 modificată și republicată, privind taxele judiciare de timbru, cât și la soluționarea excepției procesuale de netimbrare, reglementate de prevederile art. 20 din aceeași lege.
Conform art.105 Cod procedură civilă: „Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule. Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
Premisa îndeplinirii actelor cu neobservarea formelor legale are în vedere situațiile în care instanța fie nu recurge la textele de lege aplicabile speței, fie recurge, dar ori le încalcă, în litera sau spiritul lor, ori le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
2. Recapitulând situația de fapt relevantă din perspectiva enunțată, Curtea constată că potrivit dispoziției instanței de apel din data de 15.10.2014 (încheiere - fila 21 dosar apel), a fost stabilită în sarcina apelantei pârâte, obligația achitării taxei de timbru în cuantum de 1267,5 RON și a unui timbru judiciar de 5 Ron.
Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2014, apelanta pârâtă a depus o nouă cerere de ajutor public judiciar, având ca obiect de această dată, eșalonarea taxei judiciare de timbru impuse.
Instanța de apel a respins această cerere la termenul de dezbateri din data de 10.12.2014, ca inadmisibilă, fără a preciza calea de atac împotriva acestei soluții și termenul acesteia și în continuare, a procedat la soluționarea excepției de netimbrare a apelului acestei părți, anulându-l.
3. Or, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 211 al.2 Legea 146/1997 modificată și republicată, privind taxele judiciare de timbru, conform cărora: „(2) Asupra cererii de acordare a facilităților la plata taxei de timbru instanța se pronunță fără citare, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. Încheierea se comunică solicitantului și părții adverse, dacă este cazul”.
Concomitent, prin prevederile art. 15 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, „Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță, fără citarea părților, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. (2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii”.
Pe de altă parte, conform prevederilor de drept procesual ale art. 20 al. 1 și 3 din Legea nr.146/1997, „Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (…). (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”. Acest text legal reglementează excepția de netimbrare, caracterizată ca o excepție de procedură, dilatorie inițial, dar peremptorie în final și absolută.
Baza legală a acestei excepții impune ca și premisă a aplicării sancțiunii anulării, faptul neachitării culpabile, a taxei judiciare până la termenul de judecată acordat în cauză.
Coroborând dispozițiile legale expuse ale OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă cu cele ale Legii nr. 146/1997 modificată și republicată, privind taxele judiciare de timbru, rezultă că o cerere de acordare a ajutorului public judiciar va trebui soluționată cu prioritate față de excepția de netimbrare, constituindu-se într-un element care circumstanțiază soluția dată excepției și concomitent, într-un impediment procesual în calea rezolvării sale.
În consecință, soluționarea excepției de netimbrare fără rezolvarea prealabilă, a cererii de ajutor public judiciar, va determina de plano, aplicarea greșită a tuturor acestor dispoziții legale evocate. Concluzia se impune deoarece nesoluționarea prealabilă, a cererii de ajutor public judiciar, va atrage neîntrunirea uneia dintre cerințele legale deduse din art. 20 din Legea nr.146/1997: culpa în neplata taxei judiciare de timbru.
3. În referire la cele deja expuse, Curtea constată de asemenea, faptul că soluționarea prealabilă a cererii de ajutor public judiciar presupune legala sa rezolvare, implicând atât respectarea tuturor dispozițiilor procesuale relevante edictate în acest sens, cât și caracterul irevocabil al soluției pronunțate asupra sa.
i. Or, sub aspectul premisei factuale la care se raportează silogismul juridic al cauzei, se constată faptul că deși potrivit art. 15 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, încheierea privind soluția asupra cererii secunde de ajutor public judiciar, era supusă reexaminării în termen de 5 zile de la comunicare, tribunalul a omis în cadrul practicalei sau cel puțin, în cadrul considerentelor deciziei civile recurate, să menționeze că aceasta este supusă căii de atac a reexaminării în termen de 5 zile de la comunicare, partea recurentă declarând calea de atac prevăzută de magistrat, împotriva deciziei, respectiv recursul în interiorul termenului de 15 zile de la comunicare, dar în afara celui de 5 zile prevăzut pentru calea de atac specială.
ii. Problema de drept din prezenta cauză ilustrează o mai veche dilemă jurisprudențială configurată de situațiile în care în hotărârea judecătorească este menționată fie o cale de atac greșită, fie un termen greșit de declarare a sa, fie se omite menționarea unuia sau a ambelor aceste elemente, mențiuni sau omisiuni care ar putea atrage sancțiuni împotriva părții, cum este și cazul prezent când apelul pârâtei a fost anulat ca nemotivat, de către instanța de judecată.
Astfel, în practică, judecătorul căii de atac este pus în fața unei situații dificile, de exemplu, atunci când calificarea ei raportată la calificarea acțiunii, nu este una univocă, fiind greu de aplicat concomitent, principiul legalității și să fie sancționată partea ce a declarat calea de atac indicată în dispozitivul hotărârii, în condițiile menționate în dispozitiv, atunci când chiar judecătorul a greșit în calificarea ei, fără să fie vorba despre o eroare materială. De regulă, remediul practic găsit în astfel de cazuri era repunerea în termenul de formulare sau după caz, de motivare a căii de atac.
Doctrina a ridicat deja, și problema distincției între situația în care calea de atac sau termenul în care aceasta poate fi exercitată sunt trecute greșit dintr-o simplă eroare materială sau este una ce ține de calificarea greșită a cererii, opinându-se că în ambele situații, partea trebuie să exercite calea de atac astfel cum este indicată în hotărârea judecătorească (a se vedea în acest sens, I. D., Dispoziții generale cu privire la exercitarea căilor de atac în proiectul Codului de Procedură Civilă, în Revista Română de D. Privat nr. 5/2009, pag. 31, nota 23).
Soluția de principiu evocată de doctrină a fost împărtășită și de legiuitor, în cadrul Noului Cod de Procedură Civilă, în cuprinsul art. 457 intitulat „Legalitatea căii de atac”: „(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
(4) Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege”.
Chiar dacă acest ultim text procesual nu este incident cauzei prezente care se judecă potrivit prevederilor din codul de procedură civilă de la 1865, Curtea l-a menționat doar cu titlu informativ, de confirmare a principiului existent și deja aplicabil anterior intrării în vigoare a noului cod procesual.
iii. Soluția expusă, favorabilă părții ce nu se află în culpă în raport cu autoritățile judiciare, este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg ce, statuând că dreptul de acces la o instanță ca parte componentă a dreptului fundamental la un proces echitabil reglementat de art. 6 CEDO, nu este unul absolut, Statul putând aduce limitări și bucurându-se de o anumită marjă de apreciere în această privință, a arătat totuși, că în cauzele privitoare la admisibilitatea căilor de atac, trebuie analizat dacă reglementarea în materie, era suficient de coerentă și clară, astfel încât justițiabilul să poată îndeplini cerințele respective, la nevoie recurgând la consultarea unui specialist în domeniu (a se vedea cauzele De Geouffre de la Pradelle v. Franța, hotărâre din 16 decembrie 1992, paragraful 35 sau M. v. Franța nr._/87, hotărâre din 22 iunie 1993). În cazul pozitiv al îndeplinirii acestor exigențe, art.6 nu este încălcat.
Prin prisma acestor principii, Curtea EDO a considerat exempli gratia, că procedura nu fusese coerentă și clară într-o cauză în care într-o încheiere se preciza de către instanță, expres și în mod eronat, că aceasta nu putea fi atacată, pentru ca ulterior, calea de atac a părții asupra fondului să se respingă pentru motivul neintroducerii căii de atac împotriva încheierii. Această situație a fost calificată de CEDO cel puțin ca reprezentând o lipsă de securitate juridică care l-a afectat pe reclamant (cauza De La Fuente Ariza c. Spaniei, 3321/04, hotărâre din 8 noiembrie 2007).
Tot din prisma raportului dintre culpa reclamantului și culpa autorităților, instanța de contencios european a statuat în cauza Boulougouras c. G.,_/01, hotărâre din 27 mai 2004, că grefierul ce a primit cererea de recurs depusă de reclamant, a omis să semneze documentul care preciza motivele de recurs. Din această cauză, instanța a respins recursul ca inadmisibil. Curtea EDO a notat că inadmisibilitatea recursului îl sancționa pe reclamant pentru o eroare materială comisă în cursul depunerii recursului și că reclamantul nu era responsabil de acea eroare. Astfel, dreptul de acces la o instanță al reclamantului, fusese încălcat.
Or, aceasta este și situația în cauza prezentă în care instanța de apel din eroare, nu a menționat calea de atac împotriva soluției asupra cererii de ajutor public judiciar și termenul legal de reexaminare, stipulând doar calea de atac asupra soluției vizând apelul și termenul de declarare a acesteia din urmă. Această omisiune coroborată cu mențiunea ilustrată, au fost de natură a crea o incertitudine juridică părții, confuzia fiind realizată chiar și de către specialiști ai dreptului (avocatul pârâtei ce a semnat motivele de recurs).
Din această perspectivă, astfel cum am expus anterior, normele juridice procesuale nu au fost în cazul concret, clare, previzibile, lipsite de orice dispută, cu atât mai mult cu cât „într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire încredere justițiabililor” (cauzele Remli c. France, hotărâre din 1996 sau De La Fuente Ariza c. Spaniei, 3321/04, hotărâre din 8 noiembrie 2007), pârâta din prezentul proces acționând în temeiul mențiunilor exprese din hotărâre, ale instanței de judecată de apel: a declarat recurs în termen de 15 zile de la comunicare, pentru a contesta modul de judecare a cererii sale de ajutor public judiciar.
Prin prisma acestor argumente, Curtea consideră că greșeala expusă a instanței a fost de natură a crea o lipsă de securitate juridică în privința pârâtei, potrivnic garanțiilor instituite de art. 6 CEDO, situație care a fost de natură a o afecta pe aceasta, prin împiedicarea de a formula cerere de reexaminare a soluției pronunțate asupra cererii secunde de ajutor public judiciar și în final, prin anularea apelului său ca netimbrat, deși chestiunea obligației de plată a taxei judiciare de timbru nu fusese tranșată în mod irevocabil, potrivit argumentelor ilustrate.
Apărarea intimatului din cursul judecării recursului prezent, privind exclusivitatea discutării aspectelor în materia taxelor judiciare de timbru, în cadrul procedurilor speciale puse la dispoziție de legiuitor în acest sens, conform Deciziei în interesul legii nr.7/08.12.2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu este fondată, ea nefiind aplicabilă prezentei cauze, întrucât instanța de apel a obstrucționat tocmai accesul pârâtei la procedura specială, prin omisiunea și mențiunea realizate, conform considerentelor anterior expuse, decizia prezentă vizând înlăturarea interdicției create de tribunal și restabilirea legalității, în sensul acordării accesului pârâtei la procedura edictată de art. 15 al. 2 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, tocmai în vederea discutării în acel cadru procesual, a aspectelor legate de obligația privind plata taxei judiciare de timbru, conform statuării instanței supreme.
Așadar, raportat la toate aceste considerente, Curtea constată sub aspectul obiectului concret al controlului său jurisdicțional – legalitatea dispoziției de anulare ca netimbrat, a apelului recurentei, că dispozițiile art. 211 al.2 Legea 146/1997 modificată și republicată, privind taxele judiciare de timbru, cele ale art. 15 al. 2 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum și cele ale art. 20 din Legea nr.146/1997 menționată, au fost greșit aplicate în cauză, în sensul prevederilor art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, cauzându-se părții recurente, vătămarea procesuală constând în anularea apelului promovat, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit considerentelor anterioare.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S. M. M. împotriva deciziei civile pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S. M. M. împotriva deciziei civile nr.2018 A din 10.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. G. M. și intimata-pârâtă I. M..
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. M. H.
GREFIER
N.-C. I.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
2 ex./TB-S.5 – C.D.C.; S.V.
Jud.S.6- V.M.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 213/2015. Curtea... | Actiune în constatare. Decizia nr. 516/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
