Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 213/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 213/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 10455/3/2014
Dosar nr._
(133/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 213 A
Ședința publică de la 17.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - I. A. G.
Ministrul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel, a fost reprezentat de procuror - N. F..
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelantul - reclamant M. JUSTIȚIEI, în calitate de reprezentant al lui O. Zeki, împotriva sentinței civile nr. 1508 din 11.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți O. G., G. A., G. C. și autoritățile tutelară din cadrul PRIMĂRIEI IAȘI și PRIMĂRIEI LEȚCANI.
P. are ca obiect - răpire internațională de copii.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea cauzei la 24.04.2015 și apoi la 30.04.201, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1508 din 11.11.2014 Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. Justiției - reprezentant legal al domnului Zeki O. în contradictoriu cu pârâții O. G., G. A., G. C. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Lețcani județul Iași.
Pentru a pronunța această deciziei civilă, tribunalul a reținut în esență că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, la data de 26.03.2014 reclamantul M. JUSTITIEI ÎN CALITATE DE REPREZENTANT LEGAL PENTRU ZEKI O. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu pârâții O. G., G. A., G. C. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Lețcani, județul Iași să dispună obligarea pârâților să înapoieze minora O. Melissa născută la data de 13.10.2006 in Turcia fiica lui Zeki O. si O. G., la reședința obișnuită din Turcia, la tatăl său.
Inițial, această cerere a fost transmisă de către Autoritatea Centrală din Turcia spre soluționare Autorității Centrale Italiene si întrucât autoritățile italiene au constatat ca minora se află pe teritoriul României, unde locuiește împreună cu bunicii materni (mama aflându-se în Italia), în temeiul prevederilor art. 9 din Convenția de la Haga, au redirecționat cererea către M. Justiției din România.
În raport de situația de fapt expusă mai sus, sunt întrunite cerințele art.3 din Convenția de la Haga, neînapoierea minorei de pe teritoriul României fiind ilicită.
Articolul 4 din Convenția de la Haga prevede că aceasta "se aplică oricărui copil care își avea reședința obișnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredințarea".
Prin urmare, se observă că în speță sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Haga, având în vedere și cele reținute prin Raportul explicativ V.-Perez, conform căruia: "trebuie să fie asimilat unei asemenea situații (deplasării Ilicite - n.n.) refuzul de a reintegra copilul în mediul său, după un sejur în străinătate, consimțit de persoana căreia îi fusese încredințat".
Conform Raportului explicativ al Convenției, V. - Perez "reședința obișnuită ...este o noțiune de pur fapt, care diferă mai ales de cea de domiciliu".
Prin urmare, noțiunea are în vedere statul unde a locuit minorul anterior deplasării ilicite, iar nu o anumită adresă, urmând a fi analizată de la caz la caz, pe baza elementelor de fapt.Prin același raport s-a reținut inclusiv faptul că: "atunci când solicitantul nu mai trăiește în statul care a constituit domiciliul ordinar al copilului înaintea îndepărtării ... Convenția trebuie înțeleasă că permite autorităților statului de refugiu să returneze copilul direct solicitantului, indiferent de domiciliul prezent al celui din urmă.
Totodată, este învederata aplicabilitatea în speță a Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, cu solicitarea de a se avea în vedere dispozițiile art.11 în momentul soluționării cauzei.
Conform Convenției, o cerere de înapoiere nu impietează asupra fondului dreptului privind încredințarea (art.19).
In acord cu scopul și obiectivele Convenției de la Haga, atunci când se constată că deplasarea sau reținerea într-un stat contractant s-a făcut ilicit, instanța de judecată trebuie să dea eficiență mecanismului de returnare sumară reglementat de Convenție, care nu pune în discuție dreptul privind încredințarea copilului către un părinte sau altul, ci doar reintegrarea copilului în mediul lui obișnuit de viață.
Niciunul dintre părinți nu este cu nimic mai îndreptățit decât celălalt să ia deci în mod unilateral în privința copiilor, iar pârâta, ne socotind dispozițiile legale de mai sus privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii lor minori, a luat în mod unilateral o decizie care a determinat privarea tatălui de dreptul de a avea legături personale cu minora.
De asemenea, potrivit pct. 22 din Raportul explicativ Perez-V.: "încă din Preambul, statele semnatare declară că sunt profund convin se că interesul copilului este de o importanță primordială în orice problemă privind încredințarea sa; este sigur că tocmai având această convingere eh au elaborat Convenția, dornice să protejeze copilul pe plan internațional împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoieri ilicite", precizând totodată că "printre manifestările obiective a ceea ce constituie interesul copilului, figurează dreptul de a nu fi deplasat sau reținut în numele unor drepturi mai mult sau mai puțin discutabile asupra persoanei sale".
Părinții minorei beneficiază de custodie comună, ceea ce înseamnă că pârâta nu avea dreptul de a decide singură cu privire la reședința acesteia.
Dreptul de a hotărî asupra locului de re ședință a copilului reprezintă o componentă a dreptului de încredințare, conform dispozițiilor art. 5 din Convenția de la Haga.
Art.2 pct. 11 lit. b din Regulamentul II bis de la Bruxelles (2201/2003), prevede că încredințarea "va fi considerată a fi exercitată împreună, când, ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau a operării legii, unul dintre titularii răspunderii părintești nu va putea decide locul de re ședință al copilului fără consimțământul celuilalt titular al răspunderii părintești".
In drept cererea a fost întemeiata pe prevederile Convenției de la Haga din 1980 si Legea nr. 369/2004, art.11 din Regulamentul CE al Consiliului nr.2201/2003. Pârâtul G. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata si a arătat in apărare ca acordul tatălui a fost exprimat oficial de către tata la data de 06.06.2012 prin procura data la Consulatul General al României prin care acesta și-a dat acordul pe perioada nelimitata ca mama minorei sa facă toate demersurile necesare pentru eliberarea unui pașaport individual de cetățean roman cu domiciliul in Romania pentru minora, pentru ca aceasta sa poată calatori in străinătate.
Analizând actele si lucrările dosarului tribunalul a reținut că cererea este neîntemeiata pentru următoarele considerente:
În speța, minora O. Melissa născuta la data de 13.10.2006 in Turcia este copil rezultat din căsătoria părinților săi O. Zeki si O. G. și a fost adusă in Romania de către mama in cursul lunii iunie 2012 cu acordul tatălui potrivit declarației înseși a acestuia din cuprinsul cererii formular de înapoiere a minorei completata de acesta.
De asemenea la dosar a fost depusa procura data de către reclamant soției sale la Consulatul General al României la Istanbul in data de 12.06.2012 (f.55 dosar) prin care acesta si-a exprimat acordul pentru îndeplinirea tuturor formalităților necesare pentru depunerea documentelor si ridicarea pașaportului individual pentru fiica sa si pentru a putea calatori in străinătate, fiind de acord totodată ca minorei sa i se elibereze pașaport individual de cetățean român cu domiciliul in Romania.
Tribunalul a reținut că procura sus menționata a fost data de către reclamant in contextul in care pe numele soției pârâte a fost emis un ordin de expulzare cu interdicție de intrare valabila pe teritoriul statului turc pentru o perioada de 7 ani începând cu data de 20.06.2012 (f.133 dosar)
Așadar, chiar daca s-ar putea vorbi de o reținere ilicita pe teritoriul României in lipsa acordului tatălui ulterior termenului de doua luni pentru care reclamantul a susținut ca a fost făcută deplasarea pentru ca minora să petreacă vacanța de vara cu bunicii materni, în lipsa efectuării de către reclamant a demersurilor necesare pe lângă autoritățile statului turc pentru ridicarea interdicției emise pe numele paratei, înapoierea mamei si a minorei la sfârșitul vacanței nu reprezenta un fapt realizabil.
Astfel cum se poate constata pe baza înscrisurilor depuse la dosar, ordinul de expulzare si interdicția de a intra pe teritoriul Turciei in ceea ce o privește pe pârâta a fost dispus ca urmare a lipsei de diligenta din partea reclamantului in obținerea permisului legal de ședere pentru soția sa sancționata și cu amenda administrativa, neachitata de către reclamant si în urma informării furnizate de către Autoritatea Centrala Turca (f.266-267 dosar) a rezultat faptul ca întoarcerea pârâtei pe teritoriul statului turc este posibilă ca urmare a anularii ordinului de expulzare temporara ulterior achitării amenzii si a formulării unei cereri sau chiar daca amenda nu este achitata in urma soluționării favorabile a cererii depuse in baza art.9 alin.6 din Legea nr.6458 Consulatul Turciei de la domiciliul pârâtei .
Tribunalul a apreciat în considerarea celor astfel reținute ca in speța de față nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Convenția de la Haga din 1981 .
In același timp de la data deplasării minorei-iunie 2012 si până la data sesizării prezentei instanțe, 26.03.2014 a trecut mai mult de un an de zile, iar din referatul de ancheta sociala efectuat la domiciliul bunicilor materni unde s-a aflat minora în toata aceasta perioada, mama trimițând o procura in martie 2013 cat privește faptul că se afla în Italia doar in scop lucrativ si îl încredințează pe copil bunicilor materni, a rezultat faptul că minora s-a integrat bine în noul mediu familial, social si educațional. Minora a dezvoltat relații puternice de afecțiune față de bunicii materni și a depășit aproape complet dificultățile de comunicare in limba română, frecventează cursurile școlii locale fiind un copil fără probleme de sănătate, dezvoltat in mod corespunzător conform vârstei .
Ca urmare, tribunalul a precizat că în cauza sunt întrunite cerințele cazului de exceptare cât privește dispunerea înapoierii minorului stabilite la art.12 alin.2 din aceeași convenție, respectiv copilul s-a integrat in noul mediu in care trăia de aproape 2 ani de zile de la data deplasării si pana la formularea în fața instanței române a cererii de înapoiere. În concluzie cererea a fost respinsa ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel M. Justiției în calitate de reprezentant a lui O. Zeki.
În esență și-a motivat apelul în sensul că, în cauză, există toată documentația pusă la dispoziția autorității turce în susținerea cererii de înapoiere a minorei O. Melissa, care cuprinde toate elementele necesare îndeplinirii și atestării condițiilor prevăzute de art.3 din Convenție, existența reședinței obișnuite a minorei în Turcia, precum și încălcarea de către părinți a cauzei dreptului reclamantului de exercitare a drepturilor părintești firești, prin reținerea ilicită a minorei în România, fără acordul său, încălcând astfel drepturile tatălui stabilite de legislația turcă.
Se arată că mama minorei nu se îngrijește de copil, că locuiește mai mult în Italia, lăsând-o pe minoră în grija părinților ei. S-a invocat de pârâtă și „ordinul de expulzare” pentru încălcarea regimului vizelor, vinovat de aceasta făcându-se O. Zeki. Pârâta a condiționat posibilitatea reclamantului de a avea legături firești cu fiica sa numai printr-un program de vizitare a minorei, ce ar trebui stabilit conform legislației române și nu turce.
De altfel, ultimul domiciliu de revenire în țară a minorei a fost în Turcia, casa tatălui ei (filele 3-6 dosar curte, art.411 și 466 și următoarele Cod procedură civilă).
Apelul este nefondat.
Minora O. Melissa s-a născut la 13.10.2006 și a fost adusă în România de mama sa, cu acordul tatălui în cursul lunii iunie 2012.
Este de observat că de la data înapoierii în țară și formularea acțiunii au trecut circa doi ani, perioadă pe care un copil de șase ani s-a acomodat firesc cu noul mediu în care s-a și integrat.
Or, acum la data judecății 2015 au mai trecut circa trei ani, în care aceste relații s-au consolidat. La vârsta de 9 ani cât are minora o nouă schimbare de reședință ar avea influențe de orice natură asupra psihicului copilului.
Este clar, că tot prelungind soluționarea cererii ș prin trecerea timpului a făcut ca eventualul interes superior al copilului la locuința din Turcia, unde era când s-a născut, nu ar avea în vedere interesul superior al copilului ci mai mult pe al tatălui și familiei sale.
Or, din ansamblul situației de fapt, așa cum rezultă din mijloacele de probă de la dosar, susținerile părților, cât și interesul superior al copilului, soluție (bazată pe situația de fapt reținută) și pronunțată în baza normelor de drept arătate, este legală și temeinică.
În consecință, față de prevederile Convenției de la Haga din 1980, Legea nr.369/2011, art.11 din Regulamentul C.E. al Consiliului nr.2201/2013, apelul va fi respins ca nefondat, nefiind motive de nelegalitate și netemeinicie.
Având în vedere și dispozițiile art.46 și următoarele Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant M. JUSTIȚIEI, în calitate de reprezentant al lui O. Zeki, cu sediul în București, ., sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1508 din 11.11.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți O. G., G. A., G. C. toți cu domiciliul în ., județul Iași și cu domiciliul ales la Avocat C. M. în Iași, ., nr.15, ., ., județul Iași și autoritățile tutelare din cadrul PRIMĂRIEI IAȘI cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr.11, județ Iași și PRIMĂRIEI LEȚCANI cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. T. D. A.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
12ex/27.07.2015
T.B. Secția a III-a Civilă – S.M.P.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 630/2015. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
