Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 187/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 187/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 22027/3/2013
Dosar nr._
(501/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 187 A
Ședința publică de la 16.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
M. P. – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. F..
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de M. JUSTIȚIEI, în calitate de Autoritate Centrală și de reprezentant legal al reclamantului D. J. K., împotriva sentinței civile nr. 341 din 20.03.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. K. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. E..
P. are ca obiect – răpire internațională de copii.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că apelantul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că prin cererea de apel, apelantul M. Justiției solicită, în mod formal, proba cu înscrisuri, însă nu anexează niciun fel de înscrisuri noi pentru această fază procesuală.
De asemenea, constată că prin întâmpinarea formulată de către intimata pârâtă nu se solicită niciun fel de probatoriu.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, apreciază că prin înscrisuri, apelantul a avut în vedere cele deja administrate în dosarul cauzei și față de împrejurarea că intimata pârâtă nu solicită probe noi, apreciază cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului P. solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apreciază că în mod legal și temeinic, prima instanță, față de probatoriul care a fost administrat în cauză, a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 13 al. 1 lit. b și al.2 ale aceluiași articol din Convenția de la Haga.
Probatoriul a confirmat faptul că prin înapoierea copiilor la reședința tatălui, aceștia ar fi expuși unui pericol psihic, dar și unuia fizic, unul dintre copii având vârsta mai mare de 10 ani, iar celălalt fiind apropiat de această vârstă și suficient de matur pentru a înțelege situația care a existat anterior plecării lor de la reședința tatălui.
Având în vedere și poziția copiilor de a se opune la această întoarcere, apreciază că aceste împrejurări au fost dovedite de probatoriul administrat în cauză, motiv pentru care solicită menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.06.2013, M. Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în temeiul art. 3, 4, 8 și 12 din convenția mai sus-menționată, art. 1, art. 3 alin. 2, art. 8 alin. 2 și art. 11 din Legea 369/2004 privind aplicarea Convenției de la Haga, precum și al art. 11 din Regulamentul CE al Consiliului nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, în calitate de reprezentant legal conform art. 7 din Legea 369/2004, a solicitat instanței, pentru reclamantul D. J. K., în contradictoriu cu pârâta E. K., cu citarea Autorității Tutelare din cadrul Primăriei E., să dispună înapoierea minorilor D. R. K. (născut la data de 30.04.2004, la Budapesta) și Vivien A. K. (născută la data de 01.04.2008, la Budapesta) la tatăl său, la reședința obișnuită din Ungaria; în temeiul art. 11 din Legea nr. 369/2004, a solicitat să se fixeze în cuprinsul hotărârii un termen scurt pentru executarea obligației de înapoiere, sub sancțiunea aplicării unei amenzi civile cuprinsă între 500 și 2500 de lei, în favoarea statului român.
În motivarea în fapt a cererii, se arată că M. Justiției a fost sesizat de Autoritatea Centrală din Ungaria cu o cerere formulată de către D. J. K., în temeiul Convenției de la Haga din 1980, prin care solicită înapoierea minorilor D. R. si Vivien A. la reședința obișnuită din Ungaria. Minorii D. R. si Vivien A. s-au născut în Budapesta, Ungaria, fiind copii din căsătorie ai numiților D. J. K. și E. K.. În motivarea cererii de înapoiere, tatăl invocă deplasarea ilicită a minorilor pe teritoriul României de către mamă, fără acordul său, în dala de 02.02.2013.
În urma sesizării Ministerului Justiției din România, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980, la data de 05.04.2013, Direcția D. Internațional și Tratate din cadrul Ministerului Justiției i-a adresat mamei o scrisoare de conciliere, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că, în cazul neînapoierii de bunăvoie a minorilor în Ungaria, M. Justiției are obligația să promoveze în temeiul Convenției de la Haga o acțiune în interesul tatălui, la Tribunalul București, prin care va solicita să se dispună înapoierea minorilor la reședința obișnuită din Ungaria.
Așa cum rezultă din certificatul de legislație transmis de M. Administrației Publice și al Justiției din Ungaria, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. 1 din Codul familiei ungar, părinții exercită în comun tutela părintească, în lipsa unui acord contrar, chiar și atunci când nu mai locuiesc împreună. De asemenea, conform legislației maghiare, deplasarea copilului din Ungaria sau reținerea acestuia în străinătate este ilegală dacă în cazul în care părinții locuiesc împreună, unul dintre părinții care exercită în comun dreptul de tutelă părintească duce copilul în străinătate fără acordul celuilalt părinte, cu excepția unei decizii contrare a autorității tutelare. Așadar, pârâta nu are dreptul de a decide singură reședința minorului, iar reținerea acestuia pe teritoriul României fără acordul tatălui, este ilicită, conform art. 3 din Convenția de la Haga.
Astfel, se arată că, potrivit art. 3 din convenția mai sus-menționată, „deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat, înaintea deplasării sau neînapoierii sale; b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire ce plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.”
În raport de situația de fapt prezentată, se solicită de către M. Justiției să se observe împrejurarea că prin această faptă se încalcă interesul copiilor de a avea legături cu tatăl lor, precum și drepturile părintești ale tatălui, recunoscute de legislația maghiară, legislația statului în care se afla în mod obișnuit reședința minorilor înainte de deplasarea acestora, iar reținerea acestora pe teritoriul României de către pârâtă constituie reținere și neînapoiere ilicită.
Referitor la încredințare, conform art. 2 pct. 11 lit. b din Regulamentul II bis de la Bruxelles (2201/2003), „va fi considerată a fi exercitată împreună, când, ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau a operării legii, unul dintre titularii răspunderii părintești nu va putea decide locul de reședință al copilului fără consimțământul celuilalt titular al răspunderii părintești.”
E unanim admis că, în temeiul prevederilor Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, se reglementează doar un mecanism de returnare sumară a minorilor deplasați sau reținuți ilicit pe teritoriul altui stat decât acela care reprezintă reședința obișnuită a minorilor, căruia instanțele sesizate, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 3, anterior reprodus, trebuie să-i dea eficiență. Competența de a statua asupra dreptului privind încredințarea trebuie să fie recunoscută instanței de la reședința obișnuită a minorului. „Convenția nu încearcă sa reglementeze definitiv încredințarea copiilor, ceea ce slăbește considerabil argumentele favorabile legii naționale; pe de altă parte, normele convenționale se bazează, într-o largă măsură, pe ideea subadiacentă că exista un fel de competență naturală a tribunalelor reședinței obișnuite a copilului într-un litigiu referitor la dreptul de încredințare.” (pct. 66 din raportul V. Perez).
Așa cum rezultă chiar din preambulul Convenției de la Haga, scopul acesteia este de a asigura înapoierea copilului în statul reședinței sale obișnuite. De asemenea, potrivit pct. 22 din Raportul explicativ Perez-V., „încă din Preambul, statele semnatare declară că sunt profund convinse că interesul copilului este de o importanță primordială în orice problemă privind încredințarea sa; este sigur că tocmai având această convingere ele au elaborat Convenția, dornice să protejeze copilul pe plan internațional împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoieri ilicite”, precizând totodată că „printre manifestările obiective a ceea ce constituie interesul copilului, figurează dreptul de a nu fi deplasat sau reținut în numele unor drepturi mai mult sau mai puțin discutabile asupra persoanei sale.”
Prin urmare, în acord cu scopul și obiectivele Convenției de la Haga, atunci când se constată că deplasarea și/sau reținerea într-un stat contractant s-a făcut ilicit, instanța de judecată trebuie să dea eficiență mecanismului de returnare sumară reglementat de Convenție, care nu pune în discuție dreptul privind încredințarea copilului către un părinte sau altul.
Și în speța de față, a specificat M. Justiției, decizia cu privire la încredințare trebuie să aparțină instanței de la reședința obișnuită a copilului. De aceea, până la momentul la care instanța competentă din Ungaria se va pronunța asupra fondului dreptului privind încredințarea, minorii trebuie să se întoarcă la reședința obișnuită, neexistând niciun temei legal în virtutea căruia tatăl să fie privat de exercitarea drepturilor părintești recunoscute de lege. Niciunul dintre părinți nu este cu nimic mai îndreptățit decât celălalt să ia decizii în mod unilateral în privința copilului, iar pârâta, nesocotind dispozițiile legale la care s-a făcut referire mai sus, privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii lor minori, a luat în mod unilateral o decizie care a determinat privarea tatălui de dreptul de a avea legături personale cu minorii.
Se solicită de către M. Justiției, în calitate de autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga, să se constate că minorii sunt reținuți ilegal pe teritoriul României, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 din Convenția de la Haga.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 și următoarele C.pr.civ., art. 244 alin. 3 C.pr.civ., prevederile Convenției de la Haga din octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, aprobată prin Legea nr. 100/1992, dispozițiile Legii nr. 369/2004, art. 11 din Regulamentul C.E. al Consiliului nr. 2201/2003.
În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri în limba maghiară, însoțite de traducere în limba română, și anume: cererea de înapoiere formulată de reclamantul D. J. K. conform exigențelor Convenției de la Haga din 1980; scrisoarea de conciliere nr._/05.04.2013.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii.
În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâta a arătat că este căsătorită cu reclamantul K. D. J. din anul 2004, iar în prezent există o acțiune de divorț și de încredințare minori către aceasta la Judecătoria sectorului II si III Budapesta, înregistrată sub nr._/12.03.2013. Atât pârâta, cât și reclamantul si copiii părților au dublă cetățenie: română și maghiară.
În toată perioada căsniciei, soțul pârâtei întreținea în familie un climat de stres, provocând scandaluri, jignind-o pe pârâtă, lovind-o, toate acestea producându-se chiar și în prezența minorilor. De altfel, și reclamantul recunoaște acest lucru, sens în care pârâta a făcut trimitere la e-mailul din data 18.02.2013 -„oricum au suferit destul anii trecuți din cauza certurilor”. Toate acestea, a specificat pârâta, au determinat-o să ia hotărârea de a se separa de soțul său. Ca urmare a acestei hotărâri de separare, pârâta a arătat că a hotărât împreună cu soțul său ca pârâta, împreună cu copiii, să se întoarcă în România, la familia sa, astfel încât a efectuat demersurile necesare retragerii copiilor de la grădinița socială respectivă.
Nu a avut loc nicio deplasare ilicita in sensul art. 3 din Convenția de la Haga, a precizat pârâta, întrucât a avut acordul soțului său. Nu exista nicio hotărâre judecătoreasca prin care minorii sa fie încredințați tatălui. Copiii sunt puternic atașați de pârâtă, pârâta fiind cea care s-a ocupat mai mult de creșterea si educarea lor, in prezent crescând . stabilitate și echilibru, locuind in condiții foarte bune la părinți pârâtei. Sub acest aspect, pârâta a invocat ancheta socială nr. 5581/10.07.2013, încheiată de referentul social din cadrul Primăriei Comunei E., . class="NoSpacing"> Condițiile existente la domiciliul actual al copiilor sunt superioare celor existente la fosta locuința din Budapesta, unde locuiau cu chirie. Minorii sunt înscriși la grădiniță, scoală (adeverințele eliberate de către Colegiul Național „Unirea”, respectiv Grădinița „Căsuța din povești”), au legat prietenii, s-au integrat in familia pârâtei din România, unde au asigurat un climat echilibrat afectiv si material, care le asigura o dezvoltare fizica si psihica corespunzătoare. Daca instanța ar dispune înapoierea copiilor la tată in Budapesta - Ungaria, acest lucru nu ar fi in interesul superior al copiilor. Întreaga legislație interna si internaționala in materie, a arătat pârâta, statuează ca la baza oricăror masuri având in vedere minorii, luate inclusiv de instanța de judecata, trebuie sa stea respectarea deplina a principiului interesului superior al copiilor, principiu având in vedere si prevederile Convenției de la Haga.
Potrivit art. 503 alin. 1 C.civ., părinți exercita împreună si in med egal autoritatea părinteasca, art. 483 alin. 2 C.civ. „părinții exercita autoritatea părinteasca numai in interesul superior al copiilor.”
Conform art. 496 alin. 1-2 C.civ., copiii minori locuiesc la părinții lor, daca părinții nu locuiesc împreună aceștia decid de comun acord cu privire la care din ei vor locui, in caz de neînțelegere, „instanța de tutela hotărăște, luând in considerare concluziile raportului de ancheta psiho-sociala si ascultându-i pe părinți si pe copil”, dar la luarea oricăror decizii trebuie sa se tina seama de interesul superior al minorilor.
Art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția si promovarea dreptului copilului - „principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice si de organismele private autorizate precum si in cauzele soluționate de instanțele de judecata romanești.”
Așa cum se arata si in cererea de chemare in judecata, a specificat pârâta, „statele semnatare declara ca sunt profund convinse ca interesul copilului este de o importanță primordiala in orice problemă privind încredințarea sa”, atunci se pune întrebarea cum s-ar avea în vedere interesul superior al copiilor pârâtei în cazul în care s-ar dispune înapoierea lor la tatăl lor; cum s-ar avea în vedere interesul superior al copiilor pârâtei în cazul în care ar fi despărțiți de mama lor; cum s-ar respecta interesul superior al copiilor dacă ar fi smulși dintr-un climat stabil și echilibrat familial.
Se arată de către pârâtă că nu este adevărat că a luat unilateral o decizie in privința copiilor, nu l-a privat pe tatăl copiilor săi de dreptul de a avea legături personale cu minorii, putând sa-i viziteze oricând dorește. In lumina reglementarilor Convenției de Haga, a legislației speciale in materie de minori, este in interesul superior al minorilor de a nu fi înapoiați la „locuința statornica” din Ungaria la tatăl lor, a învederat pârâta.
Potrivit cu prevederile art.13 lit. b) teza a II-a din Convenție, o decizie de înapoiere a copiilor i-ar pune pe aceștia într-o situație intolerabila - climatul violenței domestice manifestata in prezenta copiilor, cu consecința asupra dezvoltării afectiv psihologice a acestora.”
Pârâta apreciază că, în cazul său, sunt incidente prevederile art. 13 din Convenția de Haga, potrivit cărora „instanța poate refuza înapoierea copiilor in cazul in care exista un risc grav ca înapoierea copiilor sa-i expună unui pericol fizic s-au psihic sau că, in orice alt chip, să-i situeze . având in vedere interesul superior al copiilor.”
Având in vedere comportamentul tatălui, a menționat pârâta, înapoierea copiilor la fosta lor reședința ar duce la afectarea grava a creșterii si dezvoltării lor, expunându-i pe copii unui pericol psihic in sensul art. 13 al Convenției.
În susținerea întâmpinării, pârâta a atașat înscrisuri, în copie, și anume: copie raport anchetă socială; adeverințe; cererea de divorț tradusă în limba română; încheierea Judecătoriei sector II și III Budapesta tradusă în limba română; proces-verbal.
M. Justiției, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în baza art. 201 alin. 2 C.pr.civ., a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiate a apărărilor pârâtei.
În motivarea în fapt a răspunsului la întâmpinare, se arată că pârâta, prin întâmpinare, susține neîntemeiat că situația arătată în acțiune nu se încadrează în prevederile art. 3 al Convenției de la Haga, deplasarea minorilor în România nefiind ilicită, în condițiile în care tatăl minorilor a fost de acord cu deplasarea copiilor în România. Așa cum rezultă din certificatul de legislație transmis de M. Administrației Publice și al Justiției din Ungaria, în conformitate cu dispozițiile art. 72/B alin. 1 din Codul familiei ungar, „părinții despărțiți în fapt, în problemele esențiale care vizează soarta copilului, după încredințarea copilului - chiar și în lipsa supravegherii părintești comune - își exercită drepturile împreună (..),” iar la alin. 2 „probleme esențiale care vizează soarta copilului sunt: stabilirea numelui, respectiv schimbarea numelui copilului minor, stabilirea locului său de reședință, precum și alegerea școlii și a carierei.”
Așadar, contrar celor susținute de către pârâtă, minorii sunt reținuți ilicit pe teritoriul României, pârâta stabilind reședința acestora în România fără a exista acordul tatălui în acest sens.
Potrivit art. 3 din convenția mai sus-menționată „deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat, înaintea deplasării sau neînapoierii sale; b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.”
Raportul V.-Perez explică: „...în optica adoptată de Convenție, deplasarea unui copil de către unul din titularii încredințării comune, fără consimțământul celuilalt titular este ilicită; acest caracter ilicit ar proveni, în caz de speță, nu dintr-o acțiune contrară legii, ci din faptul că o asemenea acțiune ar fi ignorat drepturile celuilalt părinte, de asemenea protejat de lege, și ar fi întrerupt exercitarea lor normală.”
Or, în raport de situația concreta în care a avut loc deplasarea minorilor pe teritoriul României de către mama, cu acordul tatălui, însă doar pentru 3 zile, se solicită a se observa că, prin această acțiune întreprinsă de pârâtă, s-a încălcat nu doar interesul copiilor de a avea legături cu tatăl, ci și drepturile părintești ale reclamantului, recunoscute de dreptul ungar, dreptul statului în care se afla în mod obișnuit reședința minorilor înainte de deplasare, iar reținerea acestora pe teritoriul României de către pârâtă constituie neînapoiere ilicită.
Prevederile Convenției de la Haga privind înapoierea minorului de urgență la reședința obișnuită sunt de aplicare automată dacă sunt întrunite condițiile impuse de art. 3. Dovada existenței situațiilor care să facă aplicabile prevederile de excepție mai sus menționate cade în sarcina pârâtei (a se vedea în acest sens Raportul explicativ al Convenției V.-Perez). În măsura în care astfel de probe vor fi administrate ulterior, având în vedere faptul că M. Justiției a formulat cererea de chemare în judecată exclusiv pe baza informațiilor și documentelor provenite din partea Autorității Centrale, se arată că M. Justiției își rezervă dreptul de a solicita acesteia înscrisuri în contraprobă.
Totodată, în acest context, se solicită a se reține și faptul că excepțiile vizate de art. 13 din Convenție nu sunt de aplicare automată, în sensul că ele nu determină în mod inevitabil neînapoierea copilului, ci dimpotrivă, „însăși natura acestor excepții este de a da judecătorilor posibilitatea - nu de a le impune obligația” - de a refuza înapoierea în funcție de împrejurările concrete ale speței (a se vedea în acest sens Raportul explicativ V.-Perez).
Prin încheierea din data de 29.08.2013, tribunalul a respins cererea de suspendare a judecății în temeiul art.413 alin.1 pct.1 din Noul Cod de procedură civilă, formulată de pârâtă, pentru considerentele expuse în încheiere.
Sub aspectul probatoriului, la termenele de judecată din data de 29.08.2013, 05.12.2013 și 20.03.2013, tribunalul a încuviințat pentru reclamant și pârâtă proba cu înscrisuri, a dispus efectuarea unei anchete psihosociale la domiciliul pârâtei, precum și audierea copiilor prin comisie rogatorie de către Tribunalul M., pentru a se verifica opinia acestora cu privire la înapoiere, fiind respinsă ca neutilă cauzei proba cu martori propusă de pârâtă.
La termenul de judecată din 20.03.2013, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei sentințe, tribunalul a respins cea de-a doua cerere de suspendare a judecății în temeiul art.413 alin.1 pct.1 din Noul Cod de procedură civilă, formulată de pârâtă.
Prin sentința civilă nr.341/20.03.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată.
Examinând cererea în raport de dispozițiile Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, ale Legii nr.369/2004 privind aplicarea Convenției de la Haga și ale Regulamentului Consiliului (CE) nr.2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut că minorii K. D. R., născut la data de 30.04.2004, în Budapesta, Ungaria și K. Vivien A., născută la data de 01.04.2008, în Budapesta, Ungaria, sunt copiii reclamantului K. D. J. și ai pârâtei K. E., rezultați din căsătorie, având cetățenie maghiară și română, la fel ca și părinții lor, astfel cum rezultă din cererea de înapoiere formulată de reclamant și din înscrisurile atașate întâmpinării.
În Budapesta, minorii frecventau cursurile școlii, respectiv grădiniței.
Ca urmare a neînțelegerilor dintre reclamant și pârâtă, cu acordul reclamantului, recunoscut în răspunsul la întâmpinare, în cererea de înapoiere a copiilor adresată autorității centrale maghiare și în punctul de vedere exprimat în scris de către reclamant, transmis prin intermediul autorității centrale române la data de 14.10.2013, pârâta s-a deplasat cu minorii în România în luna februarie 2013, pentru a veni la părinții săi, domiciliați în . M..
Reclamantul nu și-a exprimat consimțământul pentru stabilirea reședinței obișnuite a copiilor în România, astfel cum a susținut prin cererea de chemare în judecată pendinte, nefiind făcută dovada contrară de către pârâtă.
Din înscrisurile administrate în cauză, inclusiv din raportul de anchetă socială efectuat la solicitarea tribunalului, rezultă că după sosirea în România, pârâta locuiește împreună cu copiii la domiciliul părinților săi din ., județul M., s-a angajat în muncă în baza unui contract individual de muncă și imediat a înscris minorul K. D. R. în clasa I la Colegiul Național „Unirea” din Tg.-M., unde are locul de muncă pârâta, iar minora K. Vivien A. a fost înscrisă la data de 05.02.2013 la Grădinița „Căsuța din povești”, secția maghiară, din Tg.-M..
Totodată, la data de 12.03.2013, pârâta a introdus acțiune de divorț și încredințare minori pe rolul Judecătoriei Sectorului II și III Budapesta, invocând scandaluri repetate în familie și brutalizarea sa fizică din partea soțului.
Din înscrisurile administrate în cauză, din declarațiile minorilor date în fața Tribunalului M., care i-a audiat prin comisie rogatorie, precum și din susținerile reclamantului și pârâtei expuse în cererea de chemare în judecată, punctul de vedere transmis instanței române și, respectiv, în întâmpinare, cu privire la situația de fapt, rezultă cu certitudine că imediat înaintea deplasării în România, în februarie 2013, reședința obișnuită a copiilor a fost în Ungaria, Budapesta, unde au locuit împreună cu părinții lor.
Având în vedere că pentru deplasarea copiilor în România în luna februarie 2013, reclamantul și-a exprimat acordul verbal, astfel cum a recunoscut, rezultă că deplasarea a avut caracter licit, urmând a se stabili dacă neînapoierea acestora în statul reședinței lor obișnuite are caracter ilicit în sensul Convenției.
Potrivit art.4 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, la care România a aderat prin Legea nr.100/1992, Convenția se aplică oricărui copil care își avea reședința obișnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredințarea sau vizitarea, iar aplicarea sa încetează când copilul atinge vârsta de 16 ani.
Întrucât minorii își aveau reședința obișnuită într-un stat contractant, respectiv în Ungaria, imediat înainte de pretinsa încălcare a drepturilor privind încredințarea sau vizitarea, iar minorii au vârsta de 9 ani și 10 luni, respectiv de 5 ani și 11 luni, în cauză este aplicabilă Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
În conformitate cu art.3 din Convenție, deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit. Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Potrivit dispozițiilor art.5 lit.a din Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în înțelesul Convenției, dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului și, îndeosebi, acela de a hotărî asupra locului reședinței sale.
Așa cum rezultă din certificatul de cutumă eliberat de M. Administrației și Justiției din Ungaria – Serviciul de D. Privat Internațional, în conformitate cu dispozițiile art.72 alin.1 din Codul familiei ungar, părinții exercită drepturile părintești împreună, în lipsa unei înțelegeri contrare, chiar dacă aceștia sunt separați. Potrivit art.73 alin.1 din același act normativ, în cazul în care legea nu dispune altfel, dacă părinții care exercită drepturile părintești împreună nu se pot înțelege, cu excepția problemelor legate de conștiință și libertatea religioasă, va decide autoritatea tutelară.
Certificatul de cutumă eliberat de autoritatea centrală maghiară, atestă că potrivit opiniei Secției Penale a Curții Supreme de Justiție din Ungaria nr.284 cu privire la răpirea internațională de copii, conform dreptului ungar se consideră răpire a copilului din Ungaria sau ascunderea acestuia în străinătate, cazul părinților care trăiesc împreună, iar unul dintre părinții care exercită drepturile părintești va deplasa copilul în străinătate fără acordul celuilalt părinte, excepție cazul în care autoritatea tutelară a prevăzut acest lucru.
Această opinie a Curții Supreme de Justiție din Ungaria nu este incidentă în speță, deoarece deplasarea copiilor în România a avut loc cu acordul reclamantului, astfel cum s-a reținut anterior.
În conformitate cu prevederile art.14 din Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, pentru a stabili existența unei deplasări sau a unei neînapoieri ilicite în sensul art.3, autoritatea judiciară a statului solicitat poate ține seama în mod direct de legea și de hotărârile judiciare sau administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se afla reședința obișnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoașterea hotărârilor străine care ar fi altfel aplicabile.
Față de situația de fapt reținută anterior și de dispozițiile legale enunțate, în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.3 din Convenție, în sensul că reținerea minorilor în România de către mamă, fără acordul tatălui, nefăcându-se dovada acestui acord, reprezintă o neînapoiere ilicită, deoarece imediat înaintea neînapoierii dreptul privind încredințarea copiilor era atribuit, potrivit Codului familiei ungar, ambilor părinți, iar acest drept era exercitat în mod efectiv ori ar fi fost astfel exercitat dacă nu ar fi survenit reținerea ilicită, copiii locuind împreună cu părinții lor.
În speță sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Haga, având în vedere și cele reținute prin Raportul explicativ V.-Perez, conform căruia trebuie să fie asimilat unei asemenea situații (deplasării ilicite) refuzul de a reintegra copilul în mediul său, după un sejur în străinătate, consimțit de persoana căreia îi fusese încredințat.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, minorii în cauză beneficiind de prevederile acestei legi în temeiul art.3 lit.a și e.
Tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente cazurile în care se poate refuza înapoierea copiilor în Ungaria, prevăzute de art.13 alin.1 lit. b și alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în sensul că există un risc grav ca înapoierea copiilor să-i expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-i situeze într-o situație intolerabilă, existând în același timp împotrivirea copiilor la înapoiere, copiii atingând un grad de maturitate suficient pentru a face necesar să se țină seama de opinia lor.
Fiind audiați în camera de consiliu de către Tribunalul M., prin comisie rogatorie, la data de 06.03.2014, cei doi minori au declarat că nu doresc să se întoarcă în Ungaria, la tatăl lor, chiar dacă ar fi însoțiți de mamă, deoarece în Budapesta relațiile erau permanent tensionate în familia lor, tatăl o agresa fizic deseori pe mamă în prezența lor, striga la ei, chiar l-a lovit pe minorul K. D. R. și avea o relație nu prea apropiată cu copiii. De asemenea, minorii au declarat că se simt mult mai bine în România, în familia mamei, unde sunt înconjurați de bunici, veri și prieteni, în timp ce la Budapesta nu aveau pe nimeni, doar familia lor. Copiii se simt mai bine la școală și la grădiniță în România decât în Ungaria, declarând că ar fi rău pentru ei dacă ar trebui să locuiască numai cu tatăl lor în Ungaria.
Din raportul psihologic întocmit de D.G.A.S.P.C. M. ca urmare a ascultării copiilor în camera de consiliu din data de 06.03.2014, în conformitate cu prevederile art.9 alin.3 și alin.4 din Legea nr.369/2004 privind aplicarea Convenției de la Haga din 1980, asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, rezultă că minorii în vârstă de 9 ani și 10 luni și, respectiv, de 5 ani și 11 luni, au un grad de maturitate suficient pentru a-și exprima opinia cu privire la înapoiere, și-au exprimat în mod convingător și ferm dorința de a rămâne împreună cu mama în România și refuzul înapoierii în Ungaria la tatăl lor, ceea ce face necesar a se ține seama de opinia copiilor.
Același raport psihologic relevă faptul că înaintea audierii, minorul K. D. R. prezenta reacții fiziologice și era tensionat, fiindu-i frică de posibila apariție a tatălui, pe care îl consideră un om destul de agresiv, chiar dacă a fost informat anterior că tatăl nu va fi prezent la audiere. La vestea că există posibilitatea ca minorii să se reîntoarcă în Ungaria, aceștia au reacționat intens emoțional, minora K. Vivien A. printr-o reacție spontană, atât prin gest cât și verbal, protestând, iar minorul K. D. R. spunând că ar fi rău pentru el și că nu dorește să se întoarcă, ambii copii prezentând din nou reacții fiziologice.
Raportul arată că atașamentul copiilor față de mamă este puternic, aceștia doresc ca în continuare să locuiască în mediul prezent, respectiv în familia mamei, unde se simt bine și primesc multă afecțiune și atenție din partea familiei extinse a mamei, concluzionând că schimbarea mediului actual al copiilor, respectiv întoarcerea lor în Ungaria, la tatăl lor, nu ar fi benefică pentru aceștia din punct de vedere psihologic.
În raport de dispozițiile art.24 alin.4 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare și de cele ale art.12 din Convenția privind drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate a copilului.
În același sens sunt și dispozițiile art.13 alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, care dau posibilitatea tribunalului sesizat cu cererea de răpire, să refuze a dispune înapoierea copilului care se împotrivește înapoierii și care a atins o vârstă sau o maturitate care face necesar să se țină seama de opinia sa.
Potrivit art.19 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, hotărârea de înapoiere nu afectează fondul dreptului privind încredințarea, astfel încât în cadrul mecanismului de returnare sumară reglementat de Convenție, nu se pune în discuție dreptul privind încredințarea copilului unuia sau altuia dintre părinți.
Perseverența copiilor în a se împotrivi înapoierii în Ungaria, face necesar a se ține seama de opinia lor, raportul psihologic relevând faptul că minorii manifestă un atașament profund față de mamă, prezentând reacții fiziologice de frică față de tată.
Din acest punct de vedere, se poate chiar aprecia că returnarea lor în Ungaria în temeiul Convenției, având în vedere vârsta acestora, este de natură a expune copiii unui pericol psihic, prin crearea unui dezechilibru emoțional incomparabil mai mare decât cel prezent, când trebuie să suporte consecințele separării părinților lor, copiii având nevoie de stabilitate și de un mediu securizat.
Deși în speță nu se regăsește ipoteza art.12 alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, care dă posibilitatea instanței să refuze înapoierea copilului care s-a integrat în noul său mediu, întrucât cererea de înapoiere a fost formulată la mai puțin de 1 an de la reținerea copiilor în România de către pârâtă, adaptarea minorilor la noul mediu din România prezintă relevanță pentru a înțelege modul în care aceștia și-au exprimat opinia cu privire la înapoiere.
Astfel, din înscrisurile ce atestă situația școlară a minorilor, raportul de anchetă socială efectuat la domiciliul actual al pârâtei din . și, nu în ultimul rând, declarațiile copiilor cu ocazia ascultării de către Tribunalul M., rezultă că minorii s-au integrat în noul lor mediu, fiind alături de persoanele de care se simt foarte atașați, respectiv mama, bunicii materni, mătușa maternă și veri, sunt bine îngrijiți de către pârâtă, ajutată de membrii familiei extinse, dispun de condiții foarte bune de locuit, și-au făcut prieteni, frecventează cursurile școlare și ale unei grădinițe cu predare în limba maghiară, unde au o evoluție foarte bună, acestea constituind motive întemeiate pentru ca minorii să se împotrivească înapoierii în Ungaria.
Mai mult decât atât, violențele fizice exercitate de reclamant asupra pârâtei în prezența copiilor, ceea ce creează o stare de teamă pentru copii, astfel cum au declarat minorii în camera de consiliu și cum a concluzionat raportul psihologic, plasează copiii într-o situație intolerabilă din perspectiva art.13 alin.1 lit.b din Convenție, climatul de violență domestică și starea permanentă de tensiune existentă între părinți, ce se răsfrâng în mod direct sau indirect asupra copiilor, putând avea consecințe grave asupra dezvoltării afectiv-psihologice a minorilor, ceea ce ar justifica refuzul înapoierii copiilor în Ungaria .
Deși prin ordinul din data de 14.11.2013, Judecătoria Sectoarelor II și III din Budapesta a respins cererea reclamantei E. K., pârâta din prezenta cauză, de luare a unor măsuri provizorii în procesul de divorț ce se află pe rolul instanței ungare, tribunalul nu poate avea în vedere această hotărâre judecătorească pronunțată într-o procedură specială și care nu afectează fondul dreptului privind încredințarea, pentru că M. Justiției nu a depus la dosar traducerea în limba română a acestei hotărâri în întregul său, ci doar a dispozitivului, astfel că nu se pot cunoaște considerentele pentru care instanța ungară a respins cererea reclamantei și nici măcar obiectul cererii.
Toate demersurile și deciziile referitoare la minori trebuie să fie subordonate principiului interesului superior al copiilor, potrivit dispozițiilor art.2 din Legea nr.272/2004 și art.3 alin.1 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.18/1990, republicată.
Tribunalul a apreciat că interesul superior al copiilor impune menținerea lor în mediul familial actual în care se simt securizați, astfel încât, pentru considerentele expuse, în temeiul art.3 și art.13 alin.1 lit.b și alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, raportat la art.11 alin.1 și 4 din Legea nr.369/2004 și art.11 alin.1 și 2 din Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2201/2003, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul M. Justiției, în calitate de autoritate centrală română pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin Convenție.
Împotriva acestei sentințe, la data de 09.03.2015 a declarat apel M. Justiției în calitate de Autoritate Centrală și de reprezentant legal al reclamantului D. J. K., apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 24.03.2015.
În motivarea apelului său, apelantul a arătat că potrivit preambulului Convenției de la Haga, scopul acesteia este de a asigura garantarea înapoierii copilului în statul reședinței sale obișnuite.
Pentru a pronunța hotărârea criticată, Tribunalul București a reținut că în cauza de față sunt incidente dispozițiile art.13 din Convenția de la Haga prin excepție de la prevederile art. 12 din Convenție.
Instanța de fond a reținut în mod eronat că reclamantul și-ar fi dat acordul cu privire la schimbarea reședinței minorilor, în condițiile în care prin răspunsul la întâmpinare a arătat că reclamantul cunoștea că pârâta urma să vină în România cu minorii pentru 3 zile, neștiind că aceasta nu avea de gând să se mai întoarcă în Ungaria.
În înțelesul Convenției de la Haga (art. 3), "deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat, înaintea deplasării sau neînepoierii sale; și
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit. "
Dreptul privind încredințarea, vizat la lit.a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord În vigoare potrivit dreptului acelui stat. "
În aceste condiții, instanța de fond, în mod neîntemeiat, fără a exista probe care să ateste faptul că minorii în cauză, la înapoiere, ar putea fi supuși unui risc grav, a dispus respingerea cererii de înapoiere a acestora la reședința obișnuită din Ungaria.
Mai mult, instanța de fond, prin soluția pronunțată nu a avut în vedere că intimata-pârâtă, a nesocotit dispozițiile legale privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii lor minori, luând în mod unilateral o decizie care a determinat privarea tatălui de dreptul de a avea legături personale cu copiii săi minori sau îngreunarea acestei legături și pe care acesta le exercita efectiv înainte de a fi survenit împrejurarea deplasării și reținerii ilicite.
Referitor la încredințare, conform art.2 pct.11 lit.b din Regulamentul II bis de la Bruxelles (2201/2003), "va fi considerată a fi exercitată împreună, când, ca urmare a unei hotărâri judecătorești sau a operării legii, unul dintre titularii răspunderii părintești nu va putea decide locul de reședință al copilului fără consimțământul celuilalt titular al răspunderii părintești".
Pct.7 al art.2 definește expresia "răspunderea părintească" ca fiind "toate drepturile și toate obligațiile conferite unei persoane fizice sau juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, de atribuire de plin drept a unui acord în vigoare, privind persoana sau bunurile copilului. Termenul va include dreptul de încredințare și dreptul de vizită", iar pct.9 definește "dreptul de încredințare" prin care se înțelege "drepturile și obligațiile privind îngrijirea unui copil și în particular, dreptul de a decide reședința copilului".
Analizând toate aceste prevederi, reiese faptul că în cauza de față titularii răspunderii părintești sunt atât intimata-pârâtă cât și tatăl minorilor, neexistând un drept de încredințare în favoarea unuia dintre părinți și prin urmare, mama nu poate decide unilateral schimbarea domiciliului minorilor.
Așadar, apelantul solicită să se observe că în condițiile în care intimata-pârâtă a luat hotărârea de a lăsa minorii pe teritoriul României fără acordul tatălui, ca titular al răspunderii părintești, s-au încălcat și drepturile acestuia, drepturi recunoscute de legea ungară și pe care le exercita efectiv înainte de a fi survenit împrejurarea deplasării și reținerii ilicite a minorilor pe teritoriul României.
De asemenea, apelantul solicită să se aibă în vedere pct.19 din Raportul explicativ Perez-V., care precizează că "încă din Preambul, statele semnatare declară că sunt profund convinse că interesul copilului este de o importanță primordială în orice problemă privind încredințarea sa; este sigur că tocmai având această convingere ele au elaborat Convenția, dornice să protejeze copilul pe plan internațional împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoieri ilicite", precizând totodată că "printre manifestările obiective a ceea ce constituie interesul copilului, figurează dreptul de a nu fi deplasat sau reținut în numele unor drepturi mai mult sau mai puțin discutabile asupra persoanei sale".
E unanim admis că în temeiul prevederilor Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii se reglementează doar un mecanism de returnare sumară a minorilor deplasați sau reținuți ilicit pe teritoriul altui stat decât acela care reprezintă reședința obișnuită a minorilor, căruia instanțele sesizate, constatând că sunt îndeplinite condițiile art.3, anterior reprodus, trebuie să-i dea eficiență. Competența de a statua asupra dreptului privind încredințarea trebuie să fie recunoscută instanței de la reședința obișnuită a minorilor.
"Convenția nu încearcă să reglementeze definitiv încredințarea copiilor, ceea ce slăbește considerabil argumentele favorabile legii naționale; pe de altă parte, normele convenționale se bazează, într-o largă măsură, pe ideea subadiacentă că există un fel de competență naturală a tribunalelor reședinței obișnuite a copilului într-un litigiu referitor la dreptul de încredințare."(pct. 66 din raportul V. Perez).
Prin urmare, solicită instanței de apel să observe că din toate probele administrate în fața instanței de fond nu a fost dovedit pericolul la care ar putea fi supuși minorii la înapoiere în Ungaria și totodată, prin reținerea minorilor pe teritoriul României, împotriva voinței celuilalt părinte, intimata-pârâtă încalcă dispozițiile Convenției de la Haga și totodată drepturile tatălui.
În concluzie, în temeiul dispozițiilor art.466 din Codul de procedura civila, apelantul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecința, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant.
La data de 06.04.2015 intimata-pârâtă K. Erszebet a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea în totalitate a dispozițiilor sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, intimata-pârâtă a arătat că în mod temeinic și legal tribunalul a reținut că în cauza de față sunt incidente cazurile în care se poate refuza înapoierea copiilor in Ungaria, prevăzute de art.13 alin.1 lit. b si alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
Există un risc grav ca înapoierea copiilor să-i expună unui pericol fizic sau psihic.
În mod corect instanța de fond a reținut acest fapt în toată perioada căsniciei părților soțul său întreținea în familie un climat de stres provocând scandaluri, jignindu-o și lovind-o toate acestea producându-se chiar si în prezența minori lor - de altfel, si el recunoaște acest lucru a se vedea e-mailul din data 18.02.2013 "oricum au suferit destul anii trecuți din cauza certurilor". Toate acestea au determinat-o să ia hotărârea de a se separa de soțul său.
Nu a avut loc nicio deplasare ilicită in sensul art.3 din Convenția de la Haga, întrucât a avut acordul soțului său. Subliniază faptul ca nu există nicio hotărâre judecătorească prin care minorii să fie încredințați tatălui.
Copii sunt puternic atașați de intimată, ea fiind cea care s-a ocupat mai mult de creșterea si educarea lor, in prezent cresc . stabilitate si echilibru, locuiesc in condiții foarte bune la părinți săi (a se vedea ancheta sociala nr.5581/10.07.2013 încheiata de referentul social din cadrul Primăriei Comunei E., . class="NoSpacing"> Condițiile existente la domiciliul actual al copiilor sunt superioare celor existente la fosta locuința din Budapesta unde locuia în chirie.
Minorii sunt înscriși la grădiniță, scoală (a se vedea adeverințele eliberate de către Colegiul N. „Unirea”, respectiv, de Grădinița „Căsuța din Povești”), au legat prietenii s-au integrat in familia sa din Romania unde au asigurat un climat echilibrat afectiv si material care le asigura o dezvoltare fizică si psihică corespondatoare.
In motivarea hotărârii apelate instanța a reținut in mod corect faptul ca minorii au atins un grad de maturitate suficient încât să se țină seama de opinia lor.
Art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția si promovarea dreptului copilului "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate precum si in cauzele soluționate de instanțele de judecata românești.
Interesul copilului este de o importanta primordiala in orice problemă privind încredințarea sa.
In lumina reglementarilor Convenției de Haga, a legislației speciale in materie de minori este in interesul superior al minorilor de a nu fi înapoiați la "locuința statornică" din Ungaria la tatăl lor. Potrivit cu prevederile art.13 lit. b) teza a II-a din Convenție, o decizie de înapoiere a copiilor i-ar pune pe aceștia într-o situație intolerabila - climatul violenței domestice manifestata în prezenta copiilor cu consecința asupra dezvoltării afectiv psihologice a acestora.
Consideră ca in cazul său sunt incidente, prevederile art.13 din Convenția de la Haga potrivit cărora, instanța poate refuza înapoierea copiilor în cazul in care exista un risc grav ca înapoierea copiilor sa-i expună unui pericol fizic s-au psihic, s-au ca in orice alt chip să-i situeze . având in vedere interesul superior al copiilor.
Având in vedere comportamentul tatălui, înapoierea copiilor la fosta lor reședința ar duce la afectarea gravă a creșterii si dezvoltării lor, expunându-i pe copii unui pericol psihic în sensul art.13 al Convenție.
Sentința instanței de fond este legală si temeinică,din toate probele existente la dosar,dar mai ales din raportul psihologic întocmit de D.G.A.S.P.C. M. reiese clar ca înapoierea minorilor le ar provoca o trauma.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Examinând sentința apelată și actele dosarului în raport de motivele de apel formulate în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
In prealabil, Curtea constată că prin motivarea cererii de apel hotărârea primei instanțe este criticată, în esență, pe de o parte, pentru că, în mod eronat, s-ar fi reținut că reclamantul și-ar fi dat acordul cu privire la schimbarea reședinței minorilor K. D. R. și K. Vivien A., în condițiile în care intimata-pârâtă a luat hotărârea de a lăsa minorii pe teritoriul României fără acordul tatălui, căruia i s-ar fi încălcat astfel drepturile recunoscute de legea ungară exercitate efectiv în raport cu minorii înainte de a fi survenit împrejurarea deplasării și reținerii ilicite a acestora pe teritoriul României, iar pe de altă parte, pentru că, fără a exista probe care să ateste faptul că minorii în cauză, la înapoiere, ar putea fi supuși unui risc grav, tribunalul a dispus respingerea cererii de înapoiere a acestora la reședința obișnuită din Ungaria.
Ca urmare, în analiza prezentului apel, Curtea va face aplicarea prevederilor art. 479 din codul de procedură civilă care dispun că „instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, respectiv, a prevederilor art. 477 alin.1 din Codul de procedură civilă, conform cărora „instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant”.
Din analiza considerentelor de fapt și de drept pe care tribunalul și-a fundamentat soluția criticată de apelant rezultă că prima instanță a reținut din analiza probelor administrate în cauză că reclamantul nu și-a exprimat consimțământul pentru stabilirea reședinței obișnuite a celor doi copii minori în România, astfel încât, deși deplasarea acestora de către mamă de la reședința lor din Budapesta, Ungaria, în România a avut un caracter licit, făcându-se cu acordul tatălui, neînapoierea acestora în statul reședinței lor obișnuite este ilicită.
In acest sens, tribunalul a avut în vedere în mod corect dispozițiile art. 3 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, inclusiv faptul că, potrivit acestor norme, „Dreptul privind încredințarea (…) poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat”, precum și cele ale art. 14 din Convenție, instanța reținând astfel, pe baza certificatului de cutumă eliberat de M. Administrației și Justiției din Ungaria – Serviciul de D. Privat Internațional, că în conformitate cu dispozițiile art.72 alin.1 din Codul familiei ungar, părinții exercită drepturile părintești împreună, în lipsa unei înțelegeri contrare, chiar dacă aceștia sunt separați, iar potrivit art.73 alin.1 din același act normativ, în cazul în care legea nu dispune altfel, dacă părinții care exercită drepturile părintești împreună nu se pot înțelege, cu excepția problemelor legate de conștiință și libertatea religioasă, va decide autoritatea tutelară.
S-a avut în vedere că imediat înaintea neînapoierii dreptul privind încredințarea copiilor era atribuit, potrivit Codului familiei ungar, ambilor părinți, iar acest drept era exercitat în mod efectiv ori ar fi fost astfel exercitat dacă nu ar fi survenit reținerea ilicită, copiii locuind împreună cu părinții lor.
S-a stabilit, ca atare, că sunt aplicabile dispozițiile Convenției de la Haga, ținându-se seama și de cele reținute prin Raportul explicativ V.-Perez, conform căruia trebuie să fie asimilat unei asemenea situații (deplasării ilicite) refuzul de a reintegra copilul în mediul său, după un sejur în străinătate, consimțit de persoana căreia îi fusese încredințat.
Or, în raport de cele reținute anterior, Curtea constată că critica apelantului vizând ignorarea de către prima instanță a caracterului ilicit al neînapoierii minorilor la reședința lor obișnuită din Ungaria, în lipsa acordului tatălui acestora și cu încălcarea drepturilor părintești conferite de legea ungară, nu poate fi primită.
Curtea mai constată însă că, reținând caracterul ilicit al neînapoierii minorilor, tribunalul, în aplicarea prevederilor art.13 alin.1 lit. b și alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, a stabilit pe baza probelor administrate – a căror refacere sau completare nu s-a solicitat în fața instanței de apel - că în cauză sunt incidente aceste cazuri distincte în care se poate refuza înapoierea copiilor în Ungaria, reținându-se, pe de o parte, că există un risc grav ca înapoierea lor să-i expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-i situeze într-o situație intolerabilă și, pe de altă parte, că există împotrivirea copiilor la înapoiere,în condițiile în care s-a stabilit că minorii în speță au atins un grad de maturitate suficient pentru a face necesar să se țină seama de opinia lor.
În acord cu scopul si obiectivele Convenției de la Haga din 1980 privind răpirea de copii, astfel cum au fost explicate în Raportul redactat de E. Perez-V. în 1980, atunci când se constată că deplasarea sau reținerea minorilor este ilicită, devine aplicabil mecanismul de returnare reglementat de Convenție, mecanism care, acordă excepțional instanței învestite cu soluționarea unei cereri cum este și cea de față, posibilitatea de a de a refuza înapoierea în anumite circumstanțe – expres prevăzute și care nu pot fi prezumate.
Referitor la prima situație de excepție avută în vedere anterior – a cărei reținere a fost criticată în apel – Curtea constată, contrar susținerilor neargumentate și nedovedite ale apelantului în acest context, că tribunalul nu a statuat în mod arbitrar, ci pe baza unei ample analize a probelor administrate în cauză, fiind avute în vedere aici mențiunile raportului psihologic întocmit cu prilejul audierii minorilor referitoare la starea de tensiune și de teamă în care se regăsesc minorii din cauza tatălui, pe care îl consideră un om destul de agresiv, respectiv, climatul de violență domestică și starea permanentă de tensiune existentă între părinți dovedite și prin declarațiile minorilor în camera de consiliu care au susținut că reclamantul a exercitat violențe fizice asupra pârâtei în prezența lor.
Referitor al cea de-a doua situație de excepție, Curtea constată că apelantul nu a înțeles să formuleze nicio critică de nelegalitate și netemeinicie care să permită instanței de apel exercitarea controlului judiciar al sentinței din această perspectivă.
Întrucât apelantul, solicitând reformarea hotărârii primei instanțe, nu a repus în discuția instanței devolutive de apel această chestiune, Curtea va consta doar că tribunalul a stabilit, în urma audierii celor doi copii și pe baza concluziilor raportului psihologic întocmit de D.G.A.S.P.C. M. ca urmare a ascultării copiilor în camera de consiliu din data de 06.03.2014 la Tribunalul M., că minorii în vârstă de 9 ani și 10 luni și, respectiv, de 5 ani și 11 luni, au un grad de maturitate suficient pentru a-și exprima opinia cu privire la înapoiere și și-au exprimat în mod convingător și ferm dorința de a rămâne împreună cu mama în România și refuzul înapoierii în Ungaria la tatăl lor, ceea ce face necesar a se ține seama de opinia copiilor – fiind, așadar, incidente dispozițiile art.13 alin.2 din Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, care dau posibilitatea tribunalului sesizat cu cererea de răpire, să refuze a dispune înapoierea copilului care se împotrivește înapoierii și care a atins o vârstă sau o maturitate care face necesar să se țină seama de opinia sa.
Tribunalul a avut în vedere totodată că această opinie este una pertinentă, susținută de situația de faptă rezultată din înscrisurile aflate la dosar din care reiese fără echivoc condițiile optime în care aceștia locuiesc în România, atașamentul real față de mamă, bunicii materni, și ceilalți membrii ai familiei extinse, situația școlară bună a minorilor (frecventând cursurile școlare și ale unei grădinițe cu predare în limba maghiară).
In aceste condiții, tribunalul a apreciat, prin prisma interesului superior al copiilor asupra necesității de a-i menține pe aceștia în mediul familial actual în care se simt securizați.
În consecință, constatând pentru considerentele expuse mai sus legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în baza art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul M. JUSTIȚIEI, în calitate de Autoritate Centrală și de reprezentant legal al reclamantului D. J. K., cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.341 din 20.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă E. K., cu domiciliul în ., ., județ M., și cu AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ P. E., cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M.-A. N.-G. I. D.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S.
Ex.6/
T.B.Secția IV-a Civilă – D.I.T.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 889/2015.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 630/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
