Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 669/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 669/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 10710/299/2012
Dosar nr._
(1806/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.669
Ședința publică de la 28.05.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - MARIANA HORTOLOMEI
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor promovate de recurentul – reclamant T. F. D. și de recurenta – pârâtă B. M. – L., împotriva deciziei civile nr.703 A din data de 19.05.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu Autoritățile tutelare P. V. și P. S. 1 BUCUREȘTI.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, pentru a delibera și a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, Curtea a amânat consecutiv pronunțarea la 26.05.2015, și apoi la 28.05.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._/302/2011, la data de 30.12.2011, reclamantul T. F. D. a chemat in judecata pe parata B. M. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunta sa dispuna sa-i fie reincredintat spre crestere si educare minorul T. Armand A., nascut la data de 29.01.2005, obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in cuantum legal, in functie de veniturile pe care le realizeaza.
In motivarea cererii, a aratat ca prin sentinta civila nr. 5746/17.11.2008 pronuntata de Judecatoria B. in Dosarul nr. 4224/94.2008 a fost desfacuta casatoria dintre parti, minorul rezultat din casatorie fiind incredintat paratei spre crestere si educare. Reclamantul a exercitat toate caile de atac impotriva acestei sentinte, Curtea de Apel, in solutionarea recursului, admitandu-l in parte si dispunand ca parata sa revina la numele purtat anterior incheierii casatoriei, fiind respinsa ca inadmisibila cererea precizatoare a reclamantului privind custodia . mentionat ca intotdeauna a militat pentru o custodie . sa pentru interesul superior al minorului, cunoscand si incurajand faptul ca are nevoie de ambii parinti. Reclamantul a precizat ca s-a implicat in mod activ in cresterea si educarea fiului sau.
In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 97 si 98 cod fam, art. 8CEDO, Conventia de la Haga privind drepturile copilului, Legea nr. 272/2004.
Parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata.A aratat ca solicitarea de reincredintare a minorului poate fi facuta numai atunci cand s-au schimbat temeiurile care au fost avute in vedere de catre instanta de judecata la momentul incredintarii. Or, sentinta civila prin care minorul i-a fost incredintat a ramas irevocabila la data de 30.11.2011, trecand astfel 30 de zile de la acest moment pana la data introducerii prezentei actiuni, reclamantul neindicand ce evenimente grave au intervenit astfel incat minorul sa ii fie incredintat.
Prin sentinta civila nr. 1882/01.03.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a dispus declinarea competenței de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, pe rolul acestei instante dosarul fiind inregistrat sub nr._ .
La termenul din data de 05.09.2012, avand in vedere faptul ca pe rolul instantei erau inregistrate alte trei cereri formulate de catre reclamant impotriva paratei, toate vizand aspecte legate de modul de exercitare a autoritatii parintesti asupra minorului, instanta a pus in discutie exceptia de conexitate, pe care a admis-o, dispunand conexarea la prezenta cauza a dosarelor_, 9138/299/202,_/299/2012.
Astfel, prin cererea inregistrata la data de 27.02.2012, reclamantul T. F. D. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna a-i fi reincredintat minorul T. Armand A., nascut la data de 29.01.2005 spre crestere si educare, cu obligarea paratei la plata unei pensii de intretinere in cuantum legal, in functie de veniturile pe care le realizeaza.
Motivarea in fapt si temeiurile de drept ale cererii sunt identice cu cele cuprinse in cererea ce face obiectul dosarului nr._ .
De asemenea, prin cererea inregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._ reclamantul a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra minorului T. Armand A., stabilirea domiciliului minorului la tata, obligativitatea ambilor parinti de intretinere in natura a minorului, acordarea unui program extins de relatii personale pentru parata, fiind mentionate trei propuneri de program in cadrul caruia parata sa isi exercite dreptul de a avea legaturi personale cu minorul.
In motivarea cererii, a aratat ca în prezent exista pus in aplicare un program de relatii personale cu minorul, conform sentintei civile nr. 6246/29.07.2011 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti pronuntata in dosarul de ordonanta presedintiala nr._/302/211, in apel aflandu-se dosarul de fond privitor la programul de relatii personale ce a fost stabilit prin sentinta civila nr. 8796/10.11.2011 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.
A reiterat reclamantul motivele de fapt expuse in celalalte cereri privitoare la atasamentul deosebit dintre el si fiul sau, la militarea pentru o custodie . pe care le poate acorda minorului sub toate aspectele. A mai mentionat ca a formulat prezenta cerere datorita modificarilor intervenite in materie prin Noul Cod Civil, impunandu-se a se constata reinstaurarea autoritatii parentale comune asupra minorului. In drept cererea a fost intemeiata pe disp. art. 5 it. 2 si art. 39 din Legea nr. 71/2011, art. 397 NCC, art. 97 si 98 cod fam., art. 8 CEDO, Conventia de la Haga cu privire la drepturile copilului si Legea nr. 272/2004.
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei B. sub nr._, reclamantul T. F. D. a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna reinstaurarea autoritatii parintesti comune asupra minorului T. Armand A., nascut la data de 29.01.2005. A aratat ca, datorita intrarii in vigoare a noului cod civil, se impune reinstaurarea autoritatii parentale comune, enumarnad textele legale care consacra modul de exercitare in comun a autoritatii parintesti. Prin sentinta civila nr. 1199/05.03.2012 Judecatoria B. a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, declinand competenta in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Urmare declinarii, dosarul a fost inregistrat pe rolul acestei din urmă instante sub nr._/299/2012, dosar ce a fost conexat la dosarul nr._ .
Ulterior conexării, instanta a pus in vedere reclamantului-parat sa isi precizeze actiunile, acesta aratand ca solicita exercitarea in comun a autoritatii parintesti cu privire la minor, stabilirea locuintei minorului la domiciliul sau, nu solicita obligarea paratei la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului, insa in cazul in care instanta este obligata sa se pronunte asupra acestui capat de cerere solicita obligarea paratei la plata pensiei raportat la venitul minim pe economia nationala.
Parata a depus cerere reconventionala, solicitand ca, in situatia in care se va considera ca se impune modificare masurilor dispuse anterior de catre instanta cu privire la minor, sa admita si prezenta cerere reconventionala prin care solicita: exercitarea autoritatii parintesti exclusive de catre mama cu privire la minor, stabilirea domicilului minorului la mama, obligarea reclamantului-parat la plata unei contributii in favoarea minorului, conform veniturilor acestuia, stabilirea unui program de legaturi personale ale reclamantului-parat cu minorul in prima si a treia saptaman din luna, de sambata ora 10,00 pana la ora 18,00, prima saptamana a vacantelor de vara si de iarna.
A aratat parata-reclamant ca nu se poate vorbi de exercitarea in comun a autoritatii parintesti atata timp cat partile nu au o viziune . si educarea minorului, reclamantul-parat cu siguranta folosind acest prilej pentru a promova numeroase litigii, numai pana la acest moment reclamantul promovand 10 actiuni in justitie.
Paratul a formulat intampinare la cererea reconventionala, prin care si-a reformulat unele cereri, respectiv aceea de obligare a ambilor parinti, in solidar, sa dea intretinere in natura minorului prin asigurarea celor necesare traiului si dupa caz a cheltuielilor pentru educare, invatura si pregatire profesionala, in cuantum valoric dispus de lege de 25 % din veniturile nete realizate in perioada ultimelor 6 luni si suspendarea si compensarea reciproca a platii pensiei de intretinere pentru perioadele tuturor vacantelor pe care minorul le petrece exclusiv cu unul dintre parinti si solicitand suplimentarea programului de relatii personale cu minorul fata de sentinta civila nr. 8796/10.11.2011 a JS5 Bucuresti, ramasa definitiva si executorie prin decizia pronuntata de Tribunalul Bucuresti la data de 27.09.2012, in a cincea saptamana din luna in cazul lunilor aplicabile, de vineri de la ora 18,00 sau de la ora finalizarii cursurilor scolare sau a activitatilor extrascolare, pana duminica la ora. 18,00, incepand cu cea de-a doua jumatate calendaristica a anului in anii pari si in prima jumatate calendaristica a anului in anii impari precum si in fiecare zi de marti si joi din fiecare saptamana, de la ora finalizarii cursurilor scolare sau a activitatilor extrascolare pana a doua zi la ora la care minorul incepe cursurile scolare, la ora 8,00.
Prin sentința civilă nr._/21.12.2012, s-au respins,a neîntemeiate, atât cererea principala cât și cererea reconventionala.
S-a luat act de faptul ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut ca, prin sentinta civila nr. 5746/17.11.2008 pronuntata de Judecatoria B., a fost desfacuta casatoria dintre parti, minorul Armand A. fiind incredintat mamei sale spre crestere si educare, cu obligarea tatalui la plata unei pensii de intretinere in cuantum de 1200 euro lunar pana la majoratul acestuia.
Apelul declarat de catre reclamantul-parat impotriva acestei sentinte a fost respins de catre Tribunalul Bucuresti Sectia a V a Civila prin Decizia nr. 554/19.05.2010. Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia civila nr. 1719/30.11.2012, a admis in parte recursul declarat de reclamantul-parat, modificand numai aspectul privitor la numele fostei sotii, mentinand dispozitiile privitoare la incredintarea minorului.
A mai retinut instanta ca, separat de actiunea de divort, reclamantul –parat a solicitat Judectoriei Sectorului 5 Bucuresti, pe cale de ordonanta presedintiala, stabilirea unui program in cadrul caruia sa poata avea legaturi personale cu minorul, cerere admisa in parte prin sentinta civila nr. 6246/29.07.2011.
Prin sentinta civila nr. 8796/10.11.2011 Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a stabilit program de vizitare in esenta doua sfarsituri de saptamana din luna, jumatate din perioada tuturor vacantelor scolare, inclusiv in perioada sarbatorilor de C. si de Paste, in fiecare zi de marti si joi, in data de 29 ianuarie a fiecarui an, participarea reclamatului la sedintele cu parintii, la festivitatile de inceput si de sfarsit de an scolar, instituind obligatia pentru parata de a-l informa pe reclamant cu privire la datele si ora desfasurarii acestora.
Prin Decizia civila nr. 781A/27.09.2011, Tribunalul Bucuresti – Sectia a III a Civila a schimbat in parte sentinta apelata, in sensul inlaturarii mentinerii legaturilor personale cu minorul in zilele de marti si joi ale fiecarei saptamani.
În speță, instanta are a se pronunta cu privire la exercitarea in comun a autoritatii parintesti, stabilirea locuintei minorului la tata, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile legate de cresterea minorului, suplimentarea programului de lagaturi personale cu minorul.
A apreciat instanta ca se impune o precizare, si anume aceea ca, potrivit art. 403 din noul C.civ., in prezenta cauza se vor analiza aspectele si situatiile de fapt intervenite dupa data ramanerii irevocabile a hotararii prin care a fost solutionata cererea de divort impreuna cu cererile accesorii – respectiv cererea referitoare la incredintare ( in ce priveste cepetele de cerere privitoare la exercitarea autoritatii parintesti si stabilirea locuintei minorului).
Si sub actuala reglementare, luarea copilului minor de la părintele căruia i-a fost încredintat trebuie sa aibă o justificare temeinică, adică să existe motive puternice care să demonstreze că menținerea copilului minor la acel parinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice si morale. Chiar o schimbare parțială a condițiilor, care, în ansamblu, au determinat ca încredințarea copilului să se facă unuia dintre părinți nu trebuie să atragă neapărat si revenirea asupra măsurii cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare, care confirmă necesitatea ca măsura luată in interesul minorului să fie menținută. Or, de la data ramanerii irevocabile a hotararii de divort – care priveste si masura incredintarii ( 31.11.2011) si pana la promovarea prezentei actiuni in justitie (data inregistrarii la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti fiind 30.12.2011) nu a trecut decat o luna, nedovedind reclamantul-parat ca in acest interval au intervenit schimbari in conditiile de viata si in comportamentul mamei fata de minor, care sa impuna schimbarea masurii dispuse.
Toate aspectele de fapt invederate de catre reclamantul-parat in cuprinsul cererilor sale au fost analizate deja de instantele care s-au pronuntat anterior asupra litigiilor dintre parti, si care au stabilit ca este in interesul minorului ca acesta sa fie crescut de catre mama sa, acesta fiind parintele care ii poate asigura cel mai echilibrat mediu de viata, model comportamental si climat pentru formarea sa ca adult.
A mai retinut Tribunalul Bucuresti, in considerentele Deciziei civile nr. 5746/17.11.2008 ca atitudinea tatalui denota dorinta sau intentia acestuia de a fi considerat parintele preferat, atutudine care prezinta pericolul generarii unei dependente emotionale a copilului fata de tata, nefacandu-se dovada ca in acelasi mod acesta incurajeaza formarea unei imagini pozitive, la fel de puternice, cu privire la mama copilului.
Singurul argument adus in plus de catre reclamantul-parat a fost neintelegerea dintre parinti legata de scoala la care fusese inscris minorul – Montessori School o Bucharest – scoala de la care copilul a fost mutat, frecventand la acest moment o instutie de invatamant agreata inclusiv de catre reclamantul-parat.
Cat nu a dovedit reclamantul-parat ca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la pronuntarea hotararii de incredintare a minorului, nu se poate reveni asupra acestei solutii si nu se poate dispune ca locuinta minorului sa fie stabilita la tata. De altfel, dorinta miorului – ascultat in camera de consiliu la data de 31.10.2012 – a fost aceea de a nu se intalni cu tatal sau mai mult decat o face acum, spunand ca desi isi iubeste amadoi parintii si ii place casa din V., nu ar vrea sa locuiasca acolo numai cu tata, ci cu amandoi parintii.
Si in ce priveste cererea de „reinstaurare a autoritatii parentale comune” instanta a apreciat ca sunt incidente acleasi dispozitii ale art. 403 cod civil, fiind necesar a se dovedi ca s-au schimbat imprejurarile avute in vedere la pronuntarea hotararii anterioare.
In plus, instanta a avut in vedere faptul ca o exercitare in comun a autoritatii parintesti presupune ca partile pot comunica deschis, ca fosti soti, referitor la nevoile copilului, pot fi flexibili in relatia cu fostul partener de viata, punand pe primul plan nevoile copilului, ca fiecare dintre ei respecta dreptul celuilalt parinte de a avea propriile reguli acasa la el, fara a incerca sa le schimbe. Or, din probele administrate in cauza s-a retinut ca atitudinea si comportamentul reclamantului-parat, concretizate - intre altele - in nenumaratele petitii si sesizari la institutii si organe ale statului, in numeroasele actiuni in justitie, introduse la mica distanta una de alta si avand acelasi obiect – adancesc starea conflictuala existenta intre parti, facand ca acestea sa fie incapabile la acest moment sa ia decizii comune privitoare la cresterea minorului. In aceste imprejurari, instanta a apreciat ca pentru moment, data fiind starea tensionata existenta intre parinti, generatoare de neintelegeri, o autoritate parinteasca exercitata in comun nu ar fi benefica minorului, acesta avand nevoie sa se dezvolte . liniste si siguranta. Aceasta in conditile in care in urma cu un an, in cadrul intrevederilor ce au avut loc la sediul Serviciului de Anchete Psiho-Sociale S. 5, minorul a declarat ca a dorit sa plece din casa parinteasca deoarece nu mai dorea sa fie scandal in casa, exprimandu-si dorinta ca problemele dintre ei toti sa se termine.
In ce priveste solicitarea reclamantului-parat de obligare a parintilor, in solidar, sa dea intretinere in natura minorului, precum si suspedarea si compensarea reciproca a platii pensiei de intretinere pentru perioada tuturor vacantelor pe care minorul le petrece cu unul dintre parinti, instanta a apreciat cererea ca fiind neintemeiata.
Pe aspectul legat de acordarea in natura a intretinerii, s-a retinut ca faptul ca minorul locuieste impreuna cu mama sa inseamna ca aceasta este cea care asigura întreținerea zilnică a copilului pentru acordarea unui nivel de trai decent, fiind firesc ca celalat perinte sa contribuie la cheltuielile ocazionate de întretinerea minorului, de educarea sa, de pregatirea sa profesionala.
Instanta a considerat ca prin plata unei sume de bani cu titlu de pensie de intretinere, calculata in raport de veniturile reclamantului-parat, se asigura cel mai bine interesul minorului. Acordarea intretinerii in natura ar putea functiona numai in situatia in care intre parinti ar exista intelegere si colaborare, putand stabili impreuna care sunt nevoile si prioritatile copilului, cand parintele nerezident ar fi receptiv la cererile parintelui la care locuieste copilul, iar nu in cazul de fata, cand parintii nu au o viziune . modul de crestere a copilului.
Cu privire la cea de-a doua solicitare, aceea de suspendare si compensare reciproca a platii pensiei de intretinere pentru perioada tuturor vacantelor pe care minorul le petrece cu unul dintre parinti, instanta a apreciat ca de asemenea nu poate fi primita.
Astfel, daca s-ar considera ca obiectul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori ar corespunde cu obiectul obligatiei de intretinere in general (insemnand aceasta mijloacele necesare traiului, respectiv alimente, locuinta, imbracaminte, medicamante, nevoi spirituale), s-ar putea lua in discutie aceasta solicitare a reclamantului. Dar, continutul obligatiei de intretinere a parintilor fata de copiii lor minori este unul complex, incluzandu-se aici mijloacele necesare pentru cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copiilor. In aceste imprejurari, chiar daca minorul sta in fiecare an in perioada vacantelor si la tata, nu inseamna ca prin aceasta sunt satisfacute toate cerintele de intretinere a copilului si ca parintele ar putea sa ceara pentru acesta perioada sistarea pensiei de intretinere pe care a fost obigat sa o plateasca pentru copil celuilalt parinte. D. urmare, si sub acest aspect cererea reclamantului-parat a fost respinsa.
Referitor la suplimentarea programului de vizitare, instanta a avut in vedere in solutionarea acestui capat de cerere, pe de o parte, sentinta civila nr. 8796/10.11.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in Dosarul nr._, astfel cum a fost modificata prin decizia civila nr. 781A/27.09.2012 si, pe de alta parte, depozitia martorei audiata in cauza precum si optiunea minorului exprimata cu ocazia ascultarii sale.
In ce priveste programul de vizitare solicitat pentru zilele de marti si joi, instanta a constatat ca Tribunalul Bucuresti Sectia a III a Civila a transat in mod definitiv aceasta chestiune, respingand - cu putere de lucru judecat - solicitarea reclamantului-parat de a avea relatii personale cu minorul in aceste zile, retinandu-se ca varsta copilului, faptul ca este elev, aflandu-se la inceputul activitatii scolare precum si distanta dintre domiciliul tatalui si cel al minorului determina ca acest program sa nu fie potrivit cu interesul minorului.
Instanta a apreciat ca actualul program - care de altfel a fost stabilit definitiv cu doar trei luni in urma fata de momentul pronuntarii prezentei hotarari – corespunde atat interesului minorului cat si dreptului parintesc al tatalui de a mentine relatiile presonale cu fiul sau, neimpunandu-se suplimentarea acestuia astfel cum a solicitat reclamantul-parat.
D. urmare, s-a respins si acest capat de cerere privitor la suplimentarea programului de vizitare.
Cu privire la cererea reconventionala, instanta a constatat ca s-a solicitat solutionarea acesteia numai in situatia in care instanta a apreciat ca se impune modificarea masurilor anterior dispuse cu privire la incredintarea minorului; or, nefiind pronunțată o astfel de solutie, prin care sa fie modificate masurile dispuse anterior cu privire la minor, cererea reconventionala a fost respinsa ca neintemeiata.
S-a luat act de faptul ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Reclamantul T. F. D. a formulat apel împotriva acestei sentințe.
În motivare s-a arătat în esență că:
In mod neîntemeiat instanța de fond a respins cererea principala, neținând cont de interesul superior al minorului si nici de . Noului cod civil pe baza căreia solicitase judecarea acțiunii si exercitarea autorității parentale in comun asupra minorului T. Armând A..
A mai susținut apelantul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins cererea de exercitare in comun a autorității părintești asupra minorului, deși probele depuse la dosar si legislația intrata in vigoare la data de 1 Octombrie 2011 impuneau acest lucru. Articolul 403 din noul cod civil a fost interpretat eronat de către instanța de fond, deoarece in cazul minorului Armand A. T. instanța de tutela era obligata, spre interesul superior al minorului, sa modifice masurile cu privire la drepturile si îndatoririle părinților divorțați fata de copiii lor minori deoarece, pe de o parte, împrejurările s-au schimbat in mod dramatic pentru fiul sau afectându-i creșterea si dezvoltarea echilibrata si, pe de alta parte, noua legislație impune exercitarea in comun a autorității părintești spre interesul superior al minorului. Aspectul cel mai important de care instanța ar fi trebuit sa tina cont este faptul că, incepand cu Iunie 2010 si pana in prezent, parata l-a exclus constant si total din orice decizie, informare sau consultare privitoare la fiul lor in legătura cu starea de sănătate fizica sau psihica, cele 6 domicilii ale minorului, cele 5 instituții de invatamant si forma acestora, cursurile opționale sau cele din timpul liber; mama fiului arogându-si un drept exclusiv asupra fiului si impiedicand menținerea relațiilor fiu-tata timp de 14 luni consecutiv datorita unui șantaj financiar si emoțional, asa cum trei instanțe diferite au constatat in motivările soluțiilor date:
A criticat apelantul sentința atacată și în sensul că în mod a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului minorului la domiciliul tatălui, deși reședința la care dorește ca minorul sa domicilieze este cel ultim cunoscut/actual si cel la care minorul a locuit pentru o perioada neîntrerupta timp de 3 ani (de la mutarea din Statele Unite) intre Iunie 2007 - Iunie 2010, când a fost luat cu forța din curtea casei de către bunicul matern si cu complicitatea mamei.
Locuința se afla la 10 minute distanta de scoală pe care in prezent o frecventează minorul.
Schimbarea atât de frecventă (de 6 ori in 14 luni) a domiciliului minorului în alte localități a afectat negativ sentimentul de stabilitate si apartenența al minorului deoarece aceasta a adus după sine ruperea, pentru mai bine de 14 luni, a tuturor relațiilor de amiciție cu copiii din vecinătatea unde minorul locuia si invata anterior, reducerea contactelor cu persoanele semnificative din viața copilului, schimbarea grădiniței si a sistemului de invatamant, si blocarea tuturor legăturilor cu tatăl sau si familia paterna extinsa întărind sentimentul de instabilitate al minorului.
S-a susținut că In mod neîntemeiat instanța de fond a respins cererea de obligarea ambilor părinți, în solidar, să dea întreținere în natură minorului Armând T. si suspendarea și compensării plății pensiei de întreținere pentru 6 luni anual reprezentând dublul perioadei în care minorul locuiește la părintele nerezident perioada vacantelor si a weekendurilor in număr total de 3 luni deși spre deosebire de Codul Familiei care preciza prin dispozițiile art. 93 alin. 1 teza I că "obligația de întreținere se execută în natură sau în bani" Noul Cod Civil, prin Art. 530, este cât se poate de clar sub acest aspect. Conform Art. 530 obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională și, doar dacă această obligație nu se execută de bunăvoie în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. Pensia de întreținere a minorului decisă în instanță trebuie să aibă un plafon minim sub care să nu poată coborî chiar și dacă părintele în cauză nu are venituri oficiale (calculat prin aplicarea procentelor enunțate de Art. 529 litera (2) raportat la salariul minim net pe economie) și, de asemenea, să aibă un plafon maxim calculat pentru fiecare copil, la 50% din salariul mediu net pe economie (așa cum îl publică regulat Institutul Național de S.).
În cazul în care minorul petrece o perioadă semnificativă de timp în compania părintelui nerezident, iar părintele nerezident a optat (sau a fost obligat de către instanță) Ia plata în bani a pensiei de întreținere, se compensează datoria acestuia către părintele rezident pentru o perioadă de timp egală cu dublul perioadei în care minorul locuiește la părintele nerezident. Suportul legal pentru această reglementare este reprezentat Art. 534 coroborat cu faptul că părintele care are copilul în îngrijire efectuează, de facto, o prestație în natură. Or, pe perioadele vacanțelor si weekendurilor părintele care îngrijește copilul este chiar părintele nerezident. Pentru simplificare și pentru a evita fluxuri nenecesare de bani între cei doi părinți este normal să se compenseze datoria părintelui rezident cu o datorie viitoare a părintelui nerezident, în acest din urmă caz, evitând in acest fel si îmbogățirea fără justă cauză, asa cum este descris in Articolul 534 din Codul Civil.
Apelantul a mai criticat hotărârea primei instanțe susținând că a respins in mod neîntemeiat inclusiv cererea subsidiara prin care a solicitat suplimentarea programului de relații personale cu minorul, deși a respins in același timp si cererea reconventionala a părtii adverse si, deși nu ar fi putut sa se pronunțe pe o decizie ce nu era inca definitiva si irevocabila si deși toate probele depuse la dosar in legătura cu proximitatea domiciliului tatălui fata de scoală (10 minute, același cartier), faptul ca activitatea școlara si educaționala a minorului nu ii este in nici un fel afectata si nevoia minorului de a petrece mai mult timp împreuna cu tatăl sau.
Pârâta B. M. L. a formulat cerere de aderare la apel, prin care a solicitat schimbarea in parte a sentinței civila nr._/21.12.2012 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 in sensul admiteri cererii reconvenționale astfel cum a fost formulata.
În motivarea acestui apel s-a arătat că instanța de fond practic nu a analizat in niciun cererea reconvențională argumentat de faptul ca a solicitat admiterea acesteia numai in situația in care se va aprecia ca se impune schimbarea masurilor dispuse de instanța cu privire al minor.
A arătat ca aceasta solicitare a fost interpretata in mod eronat de instanța de fond, intrucat aceasta se refera la analiza motivelor invocate de apelantul-reclamant cu privire la schimbarea masurilor cu privire la minor, aspect analizat de către instanța de fond. In aceste condiții instanța de fond ar fi trebuit sa analizeze si cele menționate in cererea reconventionala.
Cu privire la fondul cererii reconventionala a arătat instanței ca, asa cum recunoaște chiar apelantul-reclamantul si de altfel a reținut si instanța de fond, părțile nu au o viziune . si educarea minorului.
In atare condiții, este evident ca apelantul – reclamant, in situația in care se va acorda exercitarea autorității părintești comune, va folosi acest prilej pentru a promova numeroase litigii referitoare la tranșarea pe care judiciara a aspectelor ce tin de creșterea si educarea minorului.
F. a exista in prezent autoritate părinteasca . promovat peste 10 acțiuni care vizează același aspecte, si care evident ca nu au decât un scop sicanator.
Referitor la viziunea diferita cu privire la creșterea si educarea minorului, a aratat cu titlu de exemplu ca in ceea ce privește scoală nu se poate ajunge la o înțelegere cu apelantul - reclamantul care a făcut tot posibilul ca minorul sa nu urmeze o scoală pe care acesta si-o dorea, si care i se potrivește conform celor menționate de psihologul care a consiliat-o pe mamă. Astfel, a făcut plângere penala împotriva directorului scolii pe motiv ca nu ii permite sa se implice in educarea minorului, cu toate ca a fost prezent atât la deschiderea anului școlar cat si la doua ședințe cu părinții, semnând in acest sens procese verbale.
Referitor la modalitatea in care intelege apelantul- reclamantul- sa " îl caleasca" pe minor din punctul de vedere al sănătății, are o alta viziune consideră in concordanta cu cea a minorului si având in vedere vârsta acestuia. Astfel, cu toate ca știa ca este racit reclamantul-parat l-a dus pe minor in luna decembrie la piscina, după care a fost scos cu capul ud afara, la o temperatura de 5 grade. Datorita acestui comportament total neadecvat, minorul a făcut otita acuta.
A considerat, de asemenea, ca programul pentru petrecerea timpului dintre apelantul reclamantul si minor nu este unul adecvat vârstei sale.
Astfel, asa cum a declarat personal apelantul - reclamant, pe timpul weekend-urilor petrecute cu acesta, minorul este dus de acesta si participa sâmbăta in intervalul 10-16 la un program religios adventist, pentru ca apoi duminica sa participe la programul unei alte biserici, respectiv biserica Baptista. Acest program consideră ca nu este potrivit unui copil de 8 ani, si nici in măsura sa ii consolideze credința, ci mai degrabă sa ii bulverseze.
A menționat ca apelantul – reclamant, prin multiplele demersuri judiciare și administrative nu face altceva decât sa tensioneze si mai multe relațiile, ceea ce duce evident si la o presiune asupra minorului.
Consideră apelanta că importanta este si dorința minorului, exprimata cu ocazia audierii, in sensul ca nu isi dorește sa stea mai mult cu apelantul decât sta acum.
Aceste dorințe ale minorului au fost întărite si de depoziția martorei Moldar M. care a declarat in fata instanței ca a asistat personal la un incident in care minorul nu a dorit sa meargă la apelant fiind nevoie de 2 ore de negocieri pentru ca pana la urma acesta sa fie convins sa meargă la apelant.
Intimata - parata a formulat și întâmpinare, prin care a solicit respingerea apelului formulat de reclamantul ca nefondat.
Apelantul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de aderare la apel formulata de intimata parata B. M. L., ca neîntemeiata.
Prin decizia civilă nr. 703A/19.05.2014 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a, au fost respinse ambeleapeluri, ca nefondate.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Nici unul dintre motive de apel susținute de apelantul reclamant nu este fondat.
În ceea ce privește primul motiv, instanța de control judiciar a constatat că interpretarea propusă de apelantul reclamant cu privire la efectele intrării în vigoare a Noului Cod civil în ceea ce privește dispozițiile referitoare la modificarea măsurilor cu privire la relațiile personale și patrimoniale dintre părinții divorțați și copii lor minori nu poate fi primită.
Într-adevăr, art. 46 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil prevede că dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Din aceste dispoziții legale nu rezultă însă că în mod automat și obligatoriu, după data de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Noului Cod civil, toate măsurile privind relațiile personale dintre copii și părinții lor divorțați luate prin hotărâri pronunțate înainte de . Codului civil, sub regimul fostului Cod al familiei se vor schimba doar ca efect al intrării în vigoare a Noului Cod civil. Dimpotrivă, rezultă foarte clar din dispozițiile art. 46 din Legea nr. 71/2011 că asemenea schimbări pot fi dispuse de instanța de tutelă, doar în condițiile în care s-ar constata a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 403 din Noul Cod civil. Or, potrivit acestui din urmă text de lege, modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori se poate dispune de către instanța de tutelă numai dacă împrejurările care au stat la baza luării acestor măsuri, în condițiile fostului Cod al familiei s-au schimbat.
În cauza de față însă, împrejurările care au justificat încredințarea minorului T. ARMAND A. spre creștere și educare către mama sa, în condițiile art. 42 alin. 1 din fostul Cod al familiei în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 5746/17.11.2008 a Judecătoriei B. prin care minorul a fost încredințat mamei sale în urma divorțului părinților săi, nu s-au schimbat de așa natură încât să justifice modificarea acestei măsuri în sensul solicitat de reclamant, respectiv în sensul de a se dispune ca exercitarea autorității părintești să se facă în comun de ambii părinți și schimbarea domiciliului minorului de la mama sa la tată.
În mod corect prima instanță a reținut că toate aspectele de fapt și de drept învederate de reclamant pentru susținerea cererii sale au fost deja analizate de instantele care s-au pronuntat anterior asupra litigiilor dintre parti, si care au stabilit ca este in interesul minorului ca acesta sa fie crescut de catre mama sa, acesta fiind parintele care ii poate asigura cel mai echilibrat mediu de viata, model comportamental si climat pentru formarea sa ca adult. Mai mult, de la data la care hotaraârea de divort – care priveste si masura incredintarii (31.11.2011) si pana la promovarea prezentei actiuni in justitie (data inregistrarii la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti fiind 30.12.2011) nu a trecut decat o luna, nedovedind reclamantul-parat ca in acest interval au intervenit schimbari in conditiile de viata si in comportamentul mamei fata de minor, care sa impuna schimbarea masurii dispuse.
În plus, din probele administrate precum și din cererile depuse la dosar redactate personal de reclamant rezultă că acesta consideră că modul său de a concepe creșterea și educare fiului său este superior celui al mamei copilului, în considerarea în special a faptului că este foarte atașat de cultura americană. Din cererile depuse la dosar precum și din planșele fotografice rezultă în plus că reclamantul consideră un singur model cultural ca preferabil și, în plus superior altora, și anume modelul american, subliniind în repetate rânduri faptul că minorul s-a născut și crescut în Statele Unite ale Americii înainte de a se muta în România. De asemenea, susținerile sale demonstrează că încearcă să îi insufle și fiului său acest mod de gândire. Or, acest mod de a idealiza o singură cultură, cu excluderea altor modele culturale și considerarea acestora din urmă ca inferioare, în special cea a propriei țări, poate dăuna copilului, în vârstă de numai 9 ani, vârstă la care discernământul acestuia este în formare și nu poate face propriile alegeri.
De asemenea, din numeroasele înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către reclamantul însuși rezultă faptul că acesta consideră că modul său de a concepe educația și creșterea copilului său sunt superioare atât celei a mamei cât și a școlii la care acesta este înscris, fapt demonstrat de numeroasele sesizări și mail-uri trimise profesorilor copilului său, dar și din extrem de numeroasele sesizări și petiții pe care acesta le-a făcut la direcția generală de asistență socială și protecția copilului personal, dar și prin sesizarea prealabilă a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București și la poliție pentru a o reclama pe soția sa.
Însă, chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, tribunalul a constatat că însuși copilul a declarat că nu dorește ca să se întâlnească cu tatal sau mai mult decat o face acum, spunand ca desi isi iubeste amadoi parintii si ii place casa din V., nu ar vrea sa locuiasca acolo numai cu tata, ci cu amandoi parintii.
În plus, din declarațiile martorilor audiați în fața instanței de apel rezultă că minorului îi este asigurat un mediu de creștere și educare echilibrat la domiciliul mamei sale, care, contrar celor afirmate de reclamant, a respectat programul de vizitare al minorului de către tatăl său, fapt de altfel atestat și de înscrisurile depuse de însuși reclamantul la dosarul cauzei.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de obligare la plata în natură a pensiei de întreținere în mod solidar de către ambii părinți, precum și solicitarea de suspendare și compensare pe care acesta o plătește pentru 6 luni anual, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece pensia de întreținere este un drept al copilului, iar modul de prestare a acesteia de către părintele cu care copilul nu locuiește trebuie stabilit exclusiv în funcție de interesul superior al minorului și de nevoile acestuia, iar nu în funcție de dorința părintelui. Or, în situația de față, având în vedere și cuantumul pensiei de întreținere pe care reclamantul o plătește în favoarea fiului său, respectiv de 200 lei lunar în urma reducerii pensiei la nivelul un sfert din venitul minim pe economia națională prin sentința civilă nr._/10.07.2013 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a constatat că prestarea acesteia sub forma plății unei sume lunare de bani este singura modalitate de plată care este în interesul superior al copilului.
Cât privește solicitarea de suspendare si compensare reciproca a plătii pensiei de intretinere pentru perioada tuturor vacantelor pe care minorul le petrece cu unul dintre parinti, s-a reținut că aceasta a fost în mod corect respinsă de prima instanță ale cărei argumente instanța de apel și le-a însușit pe deplin. În plus, s-a constatat că, în realitate, prin această solicitare reclamantul urmărește de fapt reducerea pensiei la care a fost obligat în favoarea minorului pentru perioada de timp din an în care acesta își petrece timpul la tatăl său, perioadă estimată de reclamant la 6 luni pe an. Or, o asemenea solicitare este neîntemeiată întrucât dreptul tatălui de a păstra legăturile personale cu copilul său nu poate fi exercitat împotriva intereselor minorului, respectiv prin afectarea dreptului acestuia de a primi pensia de întreținere de la părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare.
În fine, în ceea ce privește ultima critică adusă sentinței Judecătoriei Sectorului 1 București de către reclamant privitoare la respingerea greșită a cererii reconvenționale formulate de pârâta B. M. L., s-a reținut că aceasta nu poate fi primită pentru că, în mod evident, reclamantul care avea calitatea de pârât în cererea respectivă astfel că nu se poate plânge de faptul că respectiva cerere îndreptată împotriva sa a fost respinsă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat apelul declarat de reclamantul T. F. D. ca nefondat.
În privința apelului formulat de pârâta B. M. L., s-a constatat că acesta nu este fondat, deoarece așa cum corect a reținut prima instanță, cererea reconvențională avea un caracter subsidiar, în sensul că s-a solicitat solutionarea acesteia numai in situatia in care instanta ar fi apreciat ca se impune modificarea masurilor anterior dispuse cu privire la incredintarea minorului. Or, nefiind pronuntata o astfel de solutie, prin care sa fie modificate masurile dispuse anterior cu privire la minor, cererea reconventionala a fost în mod corect respinsă.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantul T. F. D. și pârâta B. M. L..
Recurentul – reclamant critică decizia instanței de apel sub următoarele aspecte:
Instanțele au respins cererea principală, neținând cont de interesul superior al minorului și nici de . Noului Cod Civil, care este de imediată aplicare conform art. 5. litera (2) și art. 39 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Articolul 403 din noul Cod civil a fost interpretat eronat de către instanțele de fond și de apel deoarece, în cazul minorului armând A. T., instanța de tutelă era obligată să modifice măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori deoarece, pe de o parte, împrejurările s-au schimbat în mod dramatic pentru minor, afectându-i creșterea și dezvoltarea echilibrată și, pe de altă parte, noua legislație impune exercitarea în comun a autorității părintești spre interesul superior al minorului.
Se susține că, începând cu Iunie 2010 și până în prezent pârâta l-a exclus pe recurentul - reclamant constant și total din orice decizie, informare sau consultare privitoare la fiul lor, în legătură cu starea de sănătate fizică sau psihică, cele 6 domicilii ale minorului, cele 5 instituții de învățământ și forma acestora, cursurile opționale sau cele din timpul liber, mama copilului arogându-și un drept exclusiv asupra minorului și împiedicând menținerea relațiilor fiu-tată timp de 14 luni consecutiv, așa cum s-a constatat prin: sentința nr.6246/29.07.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București; sentința civilă nr. 8796/10.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București; decizia nr. 781A/27.09.2012 a Tribunalului București.
În mod neîntemeiat – în opinia recurentului - instanța de fond a respins cererea de stabilire a domiciliului minorului la domiciliul tatălui, deși reședința la care recurentul – reclamant dorește ca fiul său să domicilieze este și cel la care fiul său a locuit pentru o perioadă neîntreruptă timp de 3 ani (de Ia mutarea din Statele Unite până când a fost luat către bunicul matern și cu complicitatea mamei). Această locuință personală se află la 10 minute distanță de școala pe care în prezent o frecventează minorul.
Consideră recurentul că schimbarea frecventă (de 6 ori în 14 luni) a domiciliului minorului a afectat negativ sentimentul de stabilitate și apartenență al minorului deoarece aceasta a adus după sine ruperea pentru mai bine de 14 luni a tuturor relațiilor de amiciție cu copiii din vecinătatea unde minorul locuia și învață anterior, reducerea contactelor cu persoanele semnificative din viața minorului (vecini, colegi, amici, prieteni, bunica paternă, verișorii și familia extinsă, inclusiv bunici materni), schimbarea grădiniței și a sistemului de învățământ și blocarea tuturor legăturilor cu tatăl sau și familia paternă extinsă întărind sentimentul de instabilitate al copilului. Prin acțiunile sale, pârâta a pus în pericol creșterea educarea și formarea profesională a copilului, doar cu scopul de a bloca relaționarea parentală între tată și fiu. Astfel pe lângă faptul a la mutat pe minor la 6 instituții de învățământ preșcolare în 3 localități diferite până la vârsta de 6 ani, l-a înscris în primul an de școală la o instituție neautorizată și neacreditată, Montessori School, ce predă o metodă de învățământ alternativ. La finalul primului an de școală copilul era semianalfabet, neștiind să citească și să scrie, neștiind să despartă în silabe sau să înțeleagă enunțul problemelor datorită metodei de învățare aplicate Ia școala Montessori.
Recurentul mai arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins cererea de obligare a ambilor părinți în solidar, să dea întreținere în natură minorului Armand T. și suspendarea și compensării plății pensiei de întreținere pentru 6 luni anual reprezentând dublul perioadei în care minorul locuiește la recurentul – reclamant, deși spre deosebire de Codul Familiei care preciza prin dispozițiile art. 93 alin. 1 teza I că "obligația de întreținere se execută în natură sau în bani" fără a fi prea evidentă preferința legiuitorului pentru pensia alimentară plătită în natură, Noul Cod Civil, prin art. 530, este cât se poate de clar sub acest aspect.
În cazul în care minorul petrece o perioadă semnificativă de timp în compania părintelui nerezident, iar părintele nerezident a optat (sau a fost obligat de către instanță) la plata în bani a pensiei de întreținere, se compensează datoria acestuia către părintele rezident pentru o perioadă de timp egală cu dublul perioadei în care minorul locuiește la părintele nerezident.Suportul legal pentru această reglementare este reprezentat art. 534, coroborat cu faptul că părintele care are copilul în îngrijire efectuează, de facto, o prestație în natură. Or pe perioadele vacanțelor și week-end-urilor părintele care îngrijește copilul este chiar părintele nerezident. Pentru simplificare, și pentru a evita fluxuri nenecesare de bani între cei doi părinți este normal să se compenseze datoria părintelui rezident cu o datorie viitoare a părintelui nerezident, în acest din urmă caz, evitând în acest fel și îmbogățirea fără justă cauză așa cum este descris în articolul 534 din Codul Civil.
Mai susține recurentul instanța de fond a respins în mod neîntemeiat inclusiv cererea subsidiară făcută după depunerea de către partea adversă a cererii reconvenționale, prin care recurentul – reclamant solicita suplimentarea programului de relații personale cu minorul T. Armand A., deși a respins în același timp și cererea reconvențională a părții adverse, și deși nu ar fi putut să se pronunțe pe o decizie ce nu era încă definitivă și irevocabilă, și deși toate probele depuse la dosar în legătură cu proximitatea domiciliului tatălui față de școală, faptul că activitatea școlară și educațională a copilului nu îi este în nici un fel afectată și nevoia minorului de a petrece mai mult timp împreuna cu tatăl său.
Față de cele arătate se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 477 și următoarele din Noul Cod de Procedură Civilă.
Prin recursul formulat de recurenta pârâtă reclamantă se susține în esență că:
Instanța de apel a considerat fără temei, cu privire la cererea reconvențională, că pârâta a solicitat admiterea acesteia numai în situația în care se va aprecia că se impune schimbarea măsurilor dispuse de instanță cu privire al minor.
Această solicitare a recurentei pârâte reclamante a fost interpretată în mod eronat întrucât ea se refera la analiza motivelor invocate de apelantul-reclamant cu privire la schimbarea măsurilor cu privire la minor, aspect analizat de către instanța de fond.
În aceste condiții, instanța ar fi trebuit – în opinia recurentei - să analizeze și cele menționate în cererea reconvențională, așa cum a făcut-o și cu argumentele invocate de apelant în cererea principală, nu să respingă cererea reconvențională ca nefondată.
Cu privire la fondul cererii reconvenționale, recurenta - pârâtă arată că, așa cum recunoaște chiar reclamantul, și, de altfel, a reținut și instanța de fond cât și cel din apel, părțile nu au o viziune comună referitoare la creșterea și educarea minorului.
În atare condiții, este evident că reclamantul, în situația în care se va acorda exercitarea autorității părintești comune, va folosi acest prilej pentru a promova numeroase litigii referitoare la tranșarea pe cale judiciară a aspectelor ce țin de creșterea și educarea minorului.
Fără a exista în prezent autoritate părintească comună, apelantul - reclamant a promovat peste 10 acțiuni care vizează același aspecte și care evident că nu au decât un scop șicanator.
Referitor Ia viziunea diferită cu privire la creșterea și educarea minorului, recurenta – pârâtă arată cu titlu de exemplu că, în ceea ce privește școala, nu se poate ajunge la o înțelegere cu reclamantul, care a făcut tot posibilul ca minorul să nu urmeze o școală pe care acesta și-o dorea, și care i se potrivește conform celor menționate de psihologul care a consiliat-o. Astfel, a făcut plângere penală împotriva directorului școlii pe motiv că nu îi permite să se implice în educarea minorului, cu toate că a fost prezent atât la deschiderea anului școlar cât și la două ședințe cu părinții semnând în acest sens procese verbale.
Referitor la modalitatea în care înțelege apelantul – reclamant să „îl călească” pe minor din punctul de vedere al sănătății, se arată că recurenta-pârâtă are o altă viziune pe care o consideră în concordanță cu cea a minorului, având în vedere și vârsta acestuia. Astfel, cu toate că știa că este răcit reclamantul-parat l-a dus pe minor în luna decembrie la piscină după care a fost scos cu capul ud afară la o temperatură de 5 grade. Datorită acestui comportament total neadecvat minorul a făcut otită acută așa cum rezultă din documentele medicale depuse la dosar, recurenta - pârâtă fiind nevoită să-l interneze. Mai mult decât atât, datorită acestui incident minorul și-a petrecut mare parte a sărbătorilor de iarnă în recuperare la domiciliu, deși aștepta cu nerăbdare diverse activități specifice Crăciunului.
Recurenta – pârâtă consideră, de asemenea, că programul pentru petrecerea timpului dintre apelantul reclamantul și minor nu este unul adecvat vârstei sale.
Pe timpul weekend-urilor petrecute cu acesta, minorul este dus și participă sâmbăta în intervalul 10-16 la un program religios adventist pentru ca apoi, duminica, să participe la programul unei alte biserici, respectiv biserica baptistă. Acest program este considerat de către recurenta - pârâtă ca fiind nepotrivit unui copil de 8 ani, și nici în măsură să îi consolideze credința, ci mai degrabă să îl bulverseze.
Menționează că apelantul – reclamant, cu toate că afirmă în toate acțiunile depuse la instanță că a dorit și dorește să soluționeze pe cale amiabilă aceste litigii, prin demersurile sale nu face altceva decât să tensioneze și mai multe relațiile dintre recurenta – pârâtă și el, ceea ce duce evident și la o presiune asupra minorului.
Importantă este și dorința minorului exprimată cu ocazia audierii în sensul că nu își dorește să stea mai mult cu apelantul decât stă acum, și nicidecum în timpul săptămânii, ci numai în week-end, aspect reținut și de instanța de fond.
Aceste dorințe ale minorului au fost întărite și de depoziția martorei Moldar M., care a declarat că a asistat personal la un incident în care minorul nu a dorit să meargă la apelant, fiind nevoie de 2 ore de negocieri pentru ca până la urmă acesta să fie convins să meargă la apelant.
Față de cele ecpuse, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în parte, în sensul admiterii cererii reconvenționale astfel cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul recursului.
Recursuri legal timbrate.
Recurentul – reclamant a formulat întâmpinare la recursul recurentei – pârâte, prin care a arătat următoarele:
Referitor la excepția nulității recursului se arată că, deși recurentul-reclamant a reiterat motivele de apel, și-a spus și opinia cu privire la motivele invocate de către instanța de apel.
De asemenea, recurentul – reclamant solicită să fie avute în vedere dispozițiile art.306 alin.3 Cod de procedură civilă.
Referitor la critica de a nu analiza motivele de recurs, recurentul – reclamant solicită respingerea acesteia întrucât, așa cum s-a arătat anterior, consideră că a criticat soluția instanței de apel.
Se arată că recurenta pârâtă a omis să spună că școala la care l-a înscris inițial pe minor a primit aviz de funcționare provizorie doar a putea să transfere copiii în cadrul unei școli autorizate, în așa fel încât să nu piardă anul școlar 2011-2012, la presiunea uni grup de părinți. Acest fapt se poate vedea și din evaluările făcute ulterior de către instituții de învățământ autorizate și acreditate.
Referitor la martorul invocat de către recurenta-pârâta, Moldar M., se arată că după ce minorul întâmplător a dat peste declarația ei de martor la tatăl său în birou, acesta scrie "Sunt dezamăgit de ce am citit ca a spus M. la tribunal. Aproape tot ce a spus nu e adevărat și am subliniat ce minciuni. Daca mă iubiți cu adevărat cu toții în afara de bunica și bunicu nu mai mințiți."
În ceea ce privește afirmațiile recurentei-parate în sensul că au existat episoade de violență între părți, arată recurentul că sunt mincinoase.
Se mai arată că un alt aspect pe care recurenta-pârâta îl invocă este faptul că singura se incriminează făcând vorbire de cele 6 (șase) adrese la care aceasta a locuit cu minorul în decurs de 14 luni.
O altă minciună este – în susținerea recurentului – aceea că tatăl nu ar fi contribuit cu nicio sumă de bani pentru școlarizarea fiului părților. Pe lângă plata în întregime a întregii perioade petrecute la grădiniță, și apoi plata în totalitate în avans a cheltuielilor cu școlarizarea la școală privată Discovery pentru perioada clasa I-clasa a Xll-a, chiar zilele trecute recurentul - reclamant i-a achitat acestuia în avans înscrierea în clasa a V-a la școală ce în prezent o frecventează, în acest sens face dovada cu facturile și chitanțele prin care a achitat sumele respective.
În ceea ce privește afirmația recurentei-parate că recurentul – reclamant deține o sumă mare de bani . SUA, se arată că este de asemenea mincinoasă. . niște venituri, dar nu de asemenea amploare.
Pentru aceste motive, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, să se dispună încadrarea recursului într-unul dintre motivele prevăzute de art.304 pct.7, 8 sau 9 Cod de procedură civilă, și să se dispună respingerea recursului recurentei-parate ca nefondat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115 Cod de procedură civilă.
Întâmpinarea astfel formulată a fost calificată de instanță, în ședința publică din data de 24.03.205, ca având valoare de note scrise
Recurenta – pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului recurentului – reclamant, pentru următoarele motive:
Recursul este o cale de atac nedevolutivă,ceea ce presupune ca în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii în ansamblul ei.
Ca atare față de cele arătate mai sus, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
Simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
În cauza de față, recurentul - reclamant nu a adus practic nicio critică deciziei din apel ci s-a mărginit să copieze motivele de apel în integralitatea lor ceea ce nu poate reprezenta un recurs veritabil, și ca atare, recurenta – pârâtă solicită în temeiul dispozițiilor art.302 alin. 1 litera c Cod de procedură civilă, să se constate că recursul formulat este nul întrucât nu cuprinde motivele de nelegalitate.
Mai arată recurenta pârâtă că în mod nefondat recurentul reclamant susține că instanța de a interpretat eronat dispozițiile art.403 Cod civil, și că nu a aplicat dispozițiile Noului Cod Civil.
Așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța a analizat temeinicia și legalitatea cererii recurentului - reclamant prin prisma noilor dispoziții legale cuprinse în Codul civil, constatând că cererea este neîntemeiată.
Instanța de apel, pe baza probelor administrate, a constat încredințat recurentei - pârâte spre creștere și educare prin sentința civilă nr.5746/17.11.2008 pronunțată de Judecătoria B., care a rămas irevocabilă prin decizia nr.1719 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în cauza sunt incidente dispozițiile art. 403 Cod civil.
Instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 403 C.civ., constatând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul încredințării minorului, arătând că toate aspectele invocate de către recurentul-reclamant au fost anterioare datei - de 30.11.2011 - la care a rămas irevocabilă sentința civilă nr.5746/17.11.2008, prin decizia civilă nr.1719 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a lll-a Civilă
Aceeași soluție a fost îmbrățișată și de către instanța de fond, iar recurentul – reclamant nu a criticat acest aspect prin motivele de apel.
De altfel, în susținerea primului motiv de recurs nu se invoca alte aspecte decât cele anterioare datei de 30.11.2011, aspecte care au fost analizate de instanță, și nu mai pot sta la baza modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor.
În decizia atacată în mod legal s-a reținut că pentru ca instanța să poată dispune modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori trebuie ca să fie schimbate împrejurările avute în vedere de instanța care dispus încredințarea. Aceste aspecte de drept au fost dezlegate și prin sentința civilă nr.8098/04.05.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012, sentință irevocabilă, pronunțată între același părți.
Recurentul-reclamantul nu a arătat care sunt împrejurările de fapt care ar duce la schimbarea măsurilor dispuse de instanță prin hotărârea de încredințare și cele privitoare la programul de relații personale, motive intervenite după data de 30.11.2011.
Referitor la aserțiunile făcute de către recurent cu privire la împiedicarea relațiilor dintre acesta și minor, recurenta – pârâtă solicită să se constate ca sunt nereale și făcute cu rea credință. Chiar recurentul – reclamant, în referatul de anchetă socială, arată că recurenta – pârâtă respectă programul de relații personale ale minorului cu recurentul.
Referitor la punctele 2-4 din motivele de recurs, se solicită a se sa constata ca nu sunt critici ale deciziei din apel, ci ale sentinței de fond.
În atare condiții, recurenta – pârâtă solicită ca aceste critici să nu fie analizate.
În situația în care totuși instanța va considera că se impune analiza acestora, solicită să se constate că sunt nefondate.
Școala pe care a urmat-o minorul în clasa l este acreditată, așa cum rezultă de actele pe care le-a depus la dosar, iar, pe de altă parte, recurentul a participat atât la deschiderea anului școlar cât și la ședințele cu părinții, așa cum de altfel recunoaște la întrebarea nr.14 la interogatoriu.
Pe de altă parte, alegerea unității de învățământ s-a făcut cu mai bine de 3 luni înainte de promovarea prezentei acțiuni (30.12.2011), și este anterioară pronunțării decizie Curții de Apel București din data de 30.11.2011.
Mai mult decât atât, recurentul - reclamant a cunoscut de alegerea acestei unității de învățământ, fiind de altfel de acord întrucât la data de 21 octombrie 2011 acesta s-a prezentat la ședința cu părinții, când avea posibilitatea să își spună toate nemulțumirile față de școală dar nu a făcut-o așa cum rezultă din cuprinsul acestui proces verbal.
În aceste condiții, susținerile făcute de către recurent în sensul că a fost exclus de la informare cu privire la instituția de învățământ sunt neadevărate.
Mai mult decât atât școala încă de la prima ședință din data de 12 septembrie 2011 a anunțat că este în curs de autorizare, minuta ședinței fiind înmânată și apelantului, și nici de această dată nu a avut nici o reacție.
Mai mult decât atât la data de 24.02.2012 recurentul a participat la ședința individuală cu părinții. Așadar este evident că școala nu i-a obstrucționat sub nici un fel accesul la informații și la educația minorului,
De altfel, așa cum rezultă din corespondența electronică emisă de școală la data de 23 martie 2012, apelantul a avut posibilitatea în calitate de părinte să solicite ședințe individuale cu reprezentanții grădiniței dar niciodată nu a făcut-o până în data de 24.02.2012.
Pe de altă parte, școala Montesori a fost autorizată prin Ordinul Ministrului Educației Cercetării Tineretului și Sportului nr.3844 din data de 26.04.2012, inclusiv în anul 2011-2012.
De altfel, minorul la alegerea școlii a beneficiat de consiliere psihologică, și pe baza unei evaluării a fost aleasă această variantă.
Consideră recurenta – pârâtă că invocarea acestor motive a fost numai un pretext pentru ca recurentul-reclamant să facă o avalanșă de procese.
Pe de altă parte, recurenta – pârâtă solicită instanței să constante că recurentul este inconsecvent în atitudine atât față de aceasta cât mai ales față de minor. În fața reprezentanților Autorității Tutelare recurentul declară că recurenta – pârâtă respectă programul de vizită, pentru ca în fața instanței, la întrebarea nr.4 de la interogatoriu, să afirme că aceasta nu respectă programul de vizită.
Pe de altă parte, solicită să se aibă în vedere și cele declarate de minor în fața instanței, precum și depoziția martorei Moldar M..
Solicită instanței să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii și faptul că recurentul este o persoană violentă, care are probleme importante cu stăpânirea mâniei. Că este așa rezultă din adresa emisă de Dr. M.F.T. Griffin Remlinger depusă la dosarul cauzei.
Comportamentul agresiv atât fizic cât și psihic al recurentului a dezvoltat pentru minor o stare permanentă de teamă și respingere a tatălui, consemnată de psihologii și asistenții sociali care i-au consiliat, la acest moment copilul refuzând să își contacteze tatăl, deși recurenta – pârâtă i-a pus la dispoziție resursele necesare pentru a o face și I-a încurajat constant în acest sens.
Așa cum rezultă din adresa emisă de Secția 1 Poliție, a fost începuta urmărirea penală împotriva recurentului reclamant pentru abandon de familie, întrucât nu a achitat niciodată pensia de întreținere stabilită de instanță. Mai mult decât atât, nu s-a dat la o parte nici de la falsificarea unor extrase de cont din USA încercând să facă dovada ca a achitat acesta pensie. Arată recurenta că a început urmărirea penală în același dosar și pentru uz de fals.
Mai arată recurenta – pârâtă că, datorita caracterului autoritar al recurentului, acesta nu dorește să accepte nicio o sugestie a recurentei – pârâte referitoare la cresterea și educarea minorului, singurul argument este „pentru că nu vreau eu", aspect ce rezulta și din depozita martorei Moldar M..
Mai mult decât atât, tot în scop șicanator, recurentul a făcut și o plângere penala că recurenta – pârâtă nu îi respectă drepturile de părinte.
În aceste condiții în mod întemeiat instanța de apel a considerat că exercitarea autorității părintești în comun nu ar putea fi realizată fără ca minorul să fie afectat, între părți fiind o stare de tensiune foarte mare datorită avalanșei de procese cu același obiect, a plângerilor penale făcute recurentei – pârâte reprezentaților școlii etc..
Referitor la cele 6 pretinse adrese la care recurenta – pârâtă ar fi locuit împreună cu minorul, aceasta arată că nu este altceva decât o altă minciună a recurentului, nefiind adusă vreo proba în sprijinul acestor afirmații.
Referitor la domiciliul minorului, instanța de apel în mod întemeiat a considerat ca nu impune schimbarea acestuia.
Recurenta – pârâtă consideră că solicitarea de stabilire a domiciliului minorului la recurent nu este altceva decât derobarea oficială de contribuția financiară la creșterea și educarea minorului.
Instanța de apel în mod întemeiat a respins solicitarea recurentului de obligare a ambilor părinți în solidar să dea întreținere în natură minorului precum și compensarea plății pensiei de întreținere pentru 6 luni anual reprezentând dublul perioadei în care minorul locuiește la părintele nerezident.
Întemeiat instanța a considerat că întrucât minorul locuiește cu recurenta – pârâtă, aceasta este aceea care trebuie să asigure cele necesare traiului zilnic al minorului.
Mai mult decât atât, precizează recurenta – pârâtă, recurentul nu contribuie cu nimic la creșterea și educarea minorului din anul 2008.
În lipsa oricărei cooperări cu privire la cheltuielile minorului, este evident ca nu se poate dispune obligarea în solidar a ambilor părinți la o prestație în natura.
Mai mult decât atât, școala minorului - care este agreata și de recurent - costă aproximativ 3000 lei/lună, sumă achitată în întregime de recurenta – pârâtă.
Se mai arată că, prin decizia civilă nr.2705/15.09.2014 a Tribunalulu București - Secția a IV-a Civila a fost respinsă în mod irevocabil solicitarea recurentului de reducere a pensiei de întreținere, reținându-se că recurentul deține suficiente venituri pentru a plăti pensia.
Referitor la programul de vizită propus de recurent, recurenta – pârâtă solicită să se aibă în vedere pe de o parte dorința minorului, iar pe de alta parte ca prin decizia civila nr781/A din data de 27.09.2012 Tribunalul București a dispus ca apelantul să nu aibă relații personale cu minorul în zilele de marți și joi.
Recurentul-reclamant nu a făcut recurs împotriva acestei decizii aspect ce rezultă din cererea depusă în acel dosar și atașată în copie la dosarul de față. În aceste condiții, este evidentă atitudinea șicanatorie a recurentului.
Față de cele arătate mai sus, recurenta – pârâtă solicită respingerea recursului formulat de T. F. D. ca nefondat.
În susținerea recursurilor și a apărărilor formulate în această etapă procesuală, părțile au administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, s-a procedat la reaudierea minorului.
În ședința publică din data de 19.05.2015, Curtea a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul reclamant T. F. D., ca nefondată.
Analizând recursurile în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 304 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
În speță, reclamantul recurent a investit instanța cu mai multe acțiuni – ulterior conexate și precizate – prin care a solicitat să se statueze cu privire: la exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului T. Armand A.; la stabilirea domiciliului aceluiași minor (la tatăl reclamant); la stabilirea obligației de întreținere datorată de ambii părinți pentru minorul Armand A., și obligarea acestora în solidar de a presta în natură întreținerea pe care o datorează minorului; la suplimentarea, în subsidiar, a programului de desfășurare a relațiilor personale între reclamant și minor.
Demersul judiciar astfel întreprins de către reclamantul recurent a avut ca fundament prevederile art. 403 din Noul Cod civil, intrat în vigoare la data 01.10.2011, și împrejurarea că aspectele legate de situația copilului minor al părților, în urma divorțului acestora din urmă, au fost evaluate și judecate corespunzător legislației anterioare (Codul familiei).
Pe de altă parte, pârâta recurentă a solicitat, prin cererea reconvențională formulată, ca instanța să dispună, în situația în care va aprecia că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil invocate de reclamant, ca autoritatea părintească asupra minorului să fie exercitată în mod exclusiv de aceasta; să se stabilească domiciliul minorului la mamă; să fie obligat tatăl reclamant la plata unei contribuții în favoarea minorului conform veniturilor pe care le realizează; să se stabilească un anumit program de legături personale între reclamant și minor.
Instanța de apel – confirmând raționamentul instanței de fond – a reținut netemeinicia cererilor astfel formulate de părți pentru considerentul principal că nu au intervenit schimbări în situația pe care instanța de divorț a avut-o în vedere la momentul soluționării capetelor de cerere (accesorii divorțului) referitoare la încredințarea minorului.
Potrivit art. 403 din C.civ. intrat în vigoare în anul 2011 „în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului”.
Din economia normei juridice enunțate reiese că aceasta instituie, ca premisă a modificărilor ce pot fi dispuse de instanța de tutelă în privința măsurilor referitoare la situația copiilor, și respectiv în privința drepturilor și îndatoririlor părinților divorțați cu privire la copii lor minori, cazul/situația schimbării împrejurărilor ce au stat la baza unei măsuri anterior dispuse (prin hotărârea judecătorească de divorț, sau una subsecventă) cu privire la aceleași aspecte.
Cum legea nu face vreo delimitare în privința naturii împrejurărilor la care se referă, Curtea apreciază că nu poate fi exclusă din sfera acestora împrejurarea de drept constând în modificarea cadrului normativ care configurează drepturile și obligațiile pe care părinții divorțați le au în legătură cu copiii lor minori, pentru că o astfel de împrejurare este relevantă în ce privește întinderea ori conținutul pe care respectivele drepturi sau/și îndatoriri le aveau în contextul legislativ ce a existat la data stabilirii lor, ori chiar lipsirea de conținut a unora dintre acestea.
Potrivit legislației pe baza căreia s-a dispus încredințarea către mamă a fiului minor al părților (și s-a stabilit obligația tatălui recurent de a plăti pensie de întreținere în favoarea minorului), și anume art. 42 și 43 din Codul familiei, regula era cea a exercitării drepturilor părintești de către părintele căruia i se încredința copilul, și aceasta fără a se analiza și constata existența vreunei situații de excepție (alta decât aceea dată de împrejurarea că a intervenit despărțirea părinților) de natură a atrage limitarea drepturilor celuilalt părinte.
Autoritatea părintească reprezintă un concept nou în ordinea juridică românească, introdus pentru prima dată prin Codul Civil intrat în vigoare în anul 2011, iar reglementările acestui cod nu au fost aplicate situației părților din procesul pendinte, relativ la relația acestora cu minorul Armand A..
Conținutul instituției autorității părintești este cel prevăzut de art. 483 din noul Cod civil, conform căruia „(1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana cât și bunurile copilului, și aparțin în mod egal ambilor părinți. (2). Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. (3).Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori”.
Pe de altă parte, art. 397 din C.pr.civ. prevede că „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.”
Din analiza coroborată a conținutului acestor din urmă norme - conținute de legea în vigoare la data promovării de către reclamant a acțiunii pendinte - reiese că autoritatea părintească reprezintă un cumul de drepturi și obligații ale părinților în relația cu copilul, iar exercitarea/îndeplinirea lor poate fi limitată numai în considerarea unor situații de excepție pe care instanța judecătorească le-ar constata ca fiind unele de natură a atrage o asemenea măsură.
Astfel, pentru a putea fi justificată exercitarea autorității părintești de către un singur părinte este necesar să se constate existența unor motive întemeiate.
Prin urmare, instanța chemată să judece o cerere relativă la modalitatea de exercitare a autorității părintești este nevoită să analizeze fiecare situație în parte, pentru a vedea dacă exercitarea drepturilor și îndatoririlor specifice trebuie să se realizeze de către ambii părinți, sau doar de către unul dintre aceștia.
În lumina definiției pe care norma juridică enunțată o dă autorității părintești, aceasta reprezintă mijlocul juridic de ocrotire a minorului prin exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor cu privire la persoana și bunurile minorului de către părinți.
Prin noul Cod civil a fost instituită o prezumție legală relativă de autoritate părintească comună, care poate fi răsturnată doar printr-o argumentație și probațiune extrem de serioasă.
În condițiile în care, în situația dedusă judecății, hotărârea judecătorească prin care s-a statuat asupra divorțului și cererilor accesorii acestuia îi conferă reclamantului recurent drepturi și îndatoriri (în relația cu minorul) care au o sferă de acoperire ce nu coincide nici cu aceea pe care o presupune autoritatea părintească comună, și nici cu aceea pe care o presupune autoritatea părintească exclusivă a mamei (căreia i-a fost încredințat minorul), era necesar ca instanțele să se pronunțe relativ la modalitatea de exercitare a autorității părintești.
Atâta vreme cât măsura (judecătorească) de încredințare a minorului către mamă are un conținut apropiat (dar nu identic) de cel al unei autorități părintești exclusive, iar noua reglementare permite ca părintele la care copilul nu locuiește să exercite drepturi (și să îndeplinească obligații) mai ample decât cele pe care le-ar fi avut prin prisma incidenței prevederilor art. 42-43 din Codul Familiei (care au constituit fundamentul legal al măsurii încredințării), Curtea apreciază că această situație constituie o reală schimbare a împrejurărilor în considerarea cărora instanța de divorț a dispus încredințarea către mama pârâtă a minorului Armand A..
Prin raportare la acest context juridic în care au fost promovate acțiunea principală și cererea reconvențională, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de apel, ca și cea adoptată de instanța de fond constituie consecința unei greșite interpretări a prevederilor art. 403 raportat la art. 483 și 397 C.civ., iar fondul cererilor astfel deduse judecății a rămas practic neanalizat în condițiile în care soluția de respingere a fost grefată pe constatarea eronată în sensul că nu a avut loc o schimbare a împrejurărilor care au stat la baza deciziei de încredințare a copilului către mamă, și – consecință a acestei constatări eronate - nu a fost realizată o evaluare efectivă a împrejurărilor de fapt expuse de părți în lumina dispozițiilor noului cod civil.
Cum toate capetele de cerere care se regăsesc în acțiunea principală, și respectiv cererea reconvențională sunt interdependente, ținând seama și de constarea făcută în precedent în sensul că instanțele nu au procedat la o judecată efectivă a fondului pretențiilor astfel cum au fost ele deduse judecății, Curtea apreciază că se impune a fi evocat fondul cauzei cu respectarea coordonatelor date de cadrul juridic existent la data sesizării instanței de fond.
Reținând, pe de o parte, că evocarea fondului pentru prima dată în recurs ar fi de natură a pune părțile în situația de a fi judecat fondul pretențiilor lor direct printr-o hotărâre irevocabilă, și astfel ar fi lipsite de dreptul triplului grad de jurisdicție specific acțiunilor de natura celei pe care ele au exercitat-o în speță (iar prin aceasta de dreptul de a beneficia de un proces echitabil, conform exigențelor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale), și pe de altă parte că nu a existat o solicitare a vreuneia dintre părți în sensul ca pricina să fie trimisă spre rejudecare primei instanțe, Curtea apreciază că, în lumina prevederilor art. 297 alin. 1 din C.pr.civ. (care instituie o prezumție a opțiunii părților de a fi evocat fondul pricinii de instanța de apel în cazurile în care acestea nu solicită expres ca pricina să se rejudece de prima instanță) se impune a fi casată decizia recurată, și a se trimite cauza spre rejudecare instanței de apel pentru a fi analizate cererile corespunzător cadrului legal actual, de care titularii lor au înțeles să se prevaleze.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 și 5 din C.pr.civ., va dispune admiterea ambelor recursuri și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul – reclamant T. F. D. și de recurenta – pârâtă B. M. L. împotriva deciziei civile nr.703 A/19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele P. orașului V. și P. sector 1 București.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
TB-S.3 – A.D.B.; D.A.D.
Jud.S.1 – F.A.P.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 416/2015. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 880/2015. Curtea... → |
|---|
