Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 880/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 880/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 34317/301/2013

Dosar nr._

(948/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.880

Ședința publică de la 14.09.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ

JUDECĂTOR - I. B.

JUDECĂTOR - DOINIȚA M.

GREFIER - F. D.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă P. S. A.-M., împotriva deciziei civile nr.592 A din 19.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. F. și AUTORITATEA TUTELARĂ – PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI.

Cauza are ca obiect – stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant I. F., persona, lipsind recurenta-pârâtă P. S. A.-M. și reprezentantul Autorității Tutelare – Primăria Sectorului 3 București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea intimatului-reclamant întâmpinare, în două exemplare, act procedural comunicat și părții adverse, potrivit dovezii de citare anexate la dosarul cauzei.

Se mai învederează faptul că s-a depus din partea recurentei-reclamante cerere de renunțare la judecata recursului.

Intimatul-reclamant I. F. se legitimează cu C.I. . nr._, eliberată de SPCEP S3 la data de 07.03.2012. Totodată, arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată formulată de recurenta-pârâtă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 16.07.2013, sub nr._, reclamantul I. F. în contradictoriu cu P. S. A.-M. și Autoritatea Tutelara S. 3 București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, sa dispună modificarea programului de a avea legături personale cu minora I. E. I., născută la data de 09.03.2008, program stabilit prin sentința civilă nr._/09.11.2011, pronunțată în Dosarul nr._/301/2010 de către Judecătoria Sectorului 3 București, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, conform următorului program, convenit între părți la momentul pronunțării sentinței amintite mai sus: în prima și a treia duminică din lună, între orele 09.00. - 12.00., în prezența pârâtei, în locuri publice, urmând ca instanța sa stabilească următorul program fata de minora: în prima și a treia sâmbătă din fiecare lună a anului, intre orele 09.00 - 14.00., să i se permită să își petreacă timpul singur împreună cu fiica sa, fără ca mama - pârâtă să fie prezentă; în a doua duminică din fiecare lună a anului, între orele 09.00. - 13.00, să i se permită să-și duca singur fiica la biserică pentru a o împărtăși, fără ca mama pârâtă să fie prezenta; în ziua de 08 mai a fiecărui an - când se sărbătorește ziua Sfântului A. Evanghelist I. (una dintre zilele de nume ale fiicei ) - între orele 10.00. - 19.00.. să i se permită să își petreacă timpul singur împreună cu fiica sa, fără ca mama pârâtă să fie prezentă; în perioada 01 septembrie - 07 septembrie a fiecărui an - când lui i se acordă concediul de odihnă de la serviciu - să i se permită să își petreacă singur timpul împreună cu fiica sa, fără ca mama - pârâtă să fie prezentă, dorind, printre altele, să-și duca fiica la rudele sale din provincie, pentru a socializa cu acestea; în luna decembrie a fiecărui an - în cursul zilelor de 24, 25 sau 26, nu poate la acest moment să precizeze cu exactitate ziua - când are loc sărbătorirea lui M. C. de către firma unde lucrează (el ocupând funcția de referent la Medsana Bucharest Medical Center), între orele 16.00. - 20.30, să i se permită să își duca singur fiica la această sărbătoare pentru ca aceasta să se joace cu toți copiii celorlalți angajați și să ia parte la această sărbătoare, fără ca mama - pârâtă să fie prezentă.

La data de 07.08.2014 reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a indicat CNP –ul pârâtei.

La data de 24.09.2013 parata reclamanta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvenționala prin care a solicitat în principal stabilirea dreptului reclamantului pârât de a avea legături personale cu minora, I. E. I., în prima duminica din luna, intre orele 10-13, în locuri publice, în prezenta ei, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii principale, ca neîntemeiată.

La data de 22.10.2013 reclamantul pârât a depus la dosar întimpinare la cererea reconvenționala și răspuns la întimpinare prin care a arătat ca susținerile pârâtei reclamante sunt total neadevărate și sunt menite sa inducă în eroare instanța de judecata.

La data de 19.11.2013 a fost depus la dosar raportul de ancheta psihosociala efectuat în cauza de către Autoritatea Tutelara S. 3 la domiciliul părților.

La data de 14.02.2014, pârâta reclamanta a arătat ca înțelege sa renunțe la cererea reconvenționala, în temeiul art. 406 Cod pr.civ. și a depus la dosar sentința civila nr. 9677 din 01.09.2010 și biletul de externare al minorei.

Prin sentința civilă nr.5225/16.04.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, s-a admis cererea principala formulata de reclamantul I. F., în contradictoriu cu pârâta P. S.-A.-M., și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. 3 București, în parte.

S-a luat act de renunțarea pârâtei reclamante P. S.-A.-M., la cererea reconvenționala formulată în contradictoriu cu reclamantul-pârât I. F. și cu Autoritatea Tutelara S. 3.

S-a încuviințat reclamantului parat sa aibă legături personale cu minora, în sensul ca o poate lua în domiciliul sau în primul și al treilea sfârșit de săptămâna, de sâmbăta ora 9 pana duminica ora 19, în data de 08 mai, din anii impari, intre orele 10-19, o săptămâna în septembrie, în perioada 01-07.09 din fiecare an, în vacanta de Paste 3 zile, din anii pari și de C. în zilele de 24,25 și 26 din anii impari.

S-a luat act ca reclamantul pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta P. S. A.-M. prin care a solicitat admiterea apelului și în consecință respingerea cererii ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 592A/19.02.2015 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă P. S. A.-M., a schimbat în parte sentința apelata în sensul ca: a stabilit în favoarea tatălui I. F. următorul program de legături personale cu minora I. E. I., născută la data de 09.03.2008, astfel:

Tatăl va avea legături personale cu minora începând cu data de 14.01.2015 în primele șase luni ., neutru, unde va petrece timpul împreuna cu minora, iar mama va fi prezenta la o distanta de 50 de m. de minora și tata, putând sa supravegheze activitatea acestora.

După trecerea celor șase luni, tatăl, va putea lua minora la domiciliul acestuia, astfel:

- în primul și al treilea sfârșit de săptămână de sâmbăta ora 10,30 pana duminica ora 18.00;

- în data de 09 martie, trei ore după terminarea orelor de curs ale minorei;

- în data de 08 mai după terminarea orelor de curs ale minorei pana la ora 18.00;

- în concediu în perioada 01 septembrie - 03 septembrie

- sâmbăta înaintea Paștelui de la ora 12.00 pana duminica la ora 12.00;

- 24 decembrie ora 12.00 pana pe data de 25 decembrie ora 12.00.

Împotriva acestei decizii pârâta P. S. A. M. a declarat recurs solicitând stabilirea pensiei de întreținere de 250 RON pe lună de la data semnării acordului de mediere, precum și cheltuieli de judecată.

La data de 23.07.2015 pârâta a depus o cerere la dosar (fila 53) prin care a arătat că renunță la judecarea cererii de recurs promovată în cauză.

Reținând că renunțarea la judecată este inclusă în categoria actelor procedurale de dispoziție ale părților în procesul civil, acte care pot fi făcute oricând în cursul procesului, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, că, în cauza dedusă judecății, sunt îndeplinite condițiile legale, existând, în momentul renunțării capacitatea procesuală de a dispune, Curtea, în temeiul art.406-407 din Noul Cod de procedură civilă, va lua act de această manifestare de voință a recurentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea recurentei – reclamante P. S. A.-M. – CNP_3 cu domiciliul în București, .. 31-35, ., ., împotriva deciziei civile nr.592 A din 19.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. F., domiciliat in București, ., ., sector 3, . dom. ales in București, .. 10, sector 2 si cu intimata Autoritatea Tutelară – PRIMĂRIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, cu sediul in București, .-4, sector 3.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.09.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. A. B. I. B. DOINIȚA M.

GREFIER

F. D.

Red. D.M

Tehnored. C.S.

2 ex/29.09.2015

T.B.Secția a III-a Civilă - D.A.D.

- L.C.

Jud.sector 3 București – G.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 880/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI