Grăniţuire. Decizia nr. 449/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 449/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1172/2/2015

Dosar nr._

(322/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.449

Ședința publică de la 07.04.2015

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE – GEORGETA SÎRBU

JUDECĂTOR - M. H.

JUDECĂTOR - I. S.

GREFIER - S. R.

Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii U. V., U. M., împotriva deciziei civile nr.1407 din data de 06.10.2014, pronunțate de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._ (1354/2014), în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. (C.) M. și C. CALUDIU – G..

P. are ca obiect – contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat M. P., în calitate de reprezentant al contestatorilor U. V., U. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, emise de Baroul București (fila 10), lipsind intimații – reclamanți S. (C.) M. și C. C. – G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-au depus, la data de 12.03.2015, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 10 lei, potrivit chitanței nr._ (177) din data de 11.03.2015, aferente contestației formulate, precum s-a dispus prin rezoluția administrativă și la data de 03.04.2015, note scrise din partea intimaților.

Reprezentantul contestatorilor, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.

Contestatorii U. V., U. M., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și stabilirea unui termen pentru rejudecarea recursului, având în vedere următoarele argumente:

Arată că a invocat ca temeiul de drept art. 318¹ teza a II-a din vechiul Cod de procedură civilă aplicabil în cauză, întrucât instanța a omis a cerceta motivele de casare.

Consideră că, hotărârea pronunțată este nemotivată fiind menționat doar faptul că recurenții se află în ipoteza prevăzută de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă, deși sunt prezentate argumente încadrate în pct.1 – 5 al art.304 din codul de procedură civilă în susținerea nelegalității hotărârii atacate.

Din punctul său de vedere, nici un motiv de casare nu a fost cercetat și nici nu putea fi cercetat având în vedere că la data de 15.09.2014 s-a pus în discuție doar cererea de repunere în termen formulată de recurenți; instanța de recurs a rămas în pronunțare la momentul respectiv pe cererea de repunere în termen și s-a acordat termen pentru a fi formulate concluzii scrise; niciodată nu s-a pus în discuție fondul dreptului, iar recursul a fost respins, ca nefondat.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA ,

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 la data de 04.02.2009 sub nr._, reclamanții S. (C.) M. și C. C. G. au chemat în judecată pe pârâții U. V. și U. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să stabilească linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și proprietatea pârâților, iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar să fie obligați pârâții să le respecte dreptul de proprietate asupra fâșiei de teren pe care au acaparat-o și să desființeze gardul pe cheltuiala acestora și să reamplaseze un gard ce desparte proprietățile,

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului situat în București, ., sector 1 ce se învecinează cu terenul proprietatea pârâților situat la nr. 8. S-a menționat că imobilul în cauză a fost dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1514/01.10.1996 de către BNP V. Baias împreună cu defunctul soț și respectiv tată. Reclamanții au învederat că cele două proprietăți vecine sunt bine delimitate prin intermediul unui gard, limita celor două proprietăți nu corespunde realității motiv pentru care s-au ivit neînțelegeri cu pârâții. Reclamanții au susținut că imobilele în cauză au rezultat din separarea unei singure proprietăți în suprafață de 390,08 mp în două loturi dintre care unul respectiv cel de la numărul 8 a fost dobândit de către pârâți, iar cel de la nr. 8A de către reclamanți. S-a menționat că pârâții au dobândit terenul de la nr. 8 înaintea lor, edificând pe acesta în spatele construcției deja existente încă o construcție având aceeași lățime ca și clădirea existentă. Reclamanții au învederat că pârâții au ocupat o fâșie de teren pentru a-și înlesni accesul către construcția edificată în partea din spate a proprietății, iar problemele legate de limita proprietății au apărut în momentul în care au dorit realizarea documentației cadastrale a proprietății, ocazie cu care din măsurători a rezultat o suprafață mai mică cu 29,67 mp față de suprafața dobândită în baza contractului de vânzare cumpărare.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri .

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 584 C. civ. .

Prin întâmpinarea depusă la data de 02.03.2009, pârâții U. V. și U. M. au invocat excepția lipsei de interes și pe fond au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâții au arătat că reclamanții nu justifică un interes în promovarea acțiunii întrucât prin cererea de chemare în judecată aceștia susțin faptul că cele două proprietăți sunt bine delimitate prin intermediul unui gard. S-a menționat că din schița anexată certificatului de urbanism reiese faptul că cele două proprietăți sunt bine delimitate, iar gardul ridicat se află chiar pe linia de hotar dintre cele două proprietăți. Pârâții au susținut că reclamanții au demolat vechea construcție și au edificat o construcție nouă chiar pe linia de hotar în continuarea gardului dintre cele două proprietăți. Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că suprafața de 29,67 mp nu poate coincide cu o alee de acces deoarece între clădirea edificată de reclamanți și gard există o distanță de aproximativ 1 metru, exact cum a fost delimitată prin schița de de amplasament emisă de Primăria Sectorului 1 București.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 C. proc. civ., art. 584 C. civ.

La termenul de judecată din data de 13.05.2009, instanța a unit cu fondul excepția lipsei de interes, cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii de la acea dată.

Prin sentința civilă nr._/09.11.2011 Judecătoria Sector 1 a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea privind pe reclamanții S. M., C. C. G., în contradictoriu cu pârâții U. V., U. M., ., nr. 51, ., . grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul A-B conform schiței de plan anexă 1 la raportul de expertiză topografică efectuat de expert Ț. R. pe cheltuiala comună a părților; a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 19, 5 mp identificat prin punctele 9,8,7,6,5,B,A, 9 în anexa 1 la raportul de expertiză efectuat de expert Ț. R.; a obligat pârâții să desființeze gardul de pe actualul amplasament pe cheltuiala lor; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să reamplaseze gardul ce desparte proprietățile părților, ca neîntemeiat; a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 3622,95 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1514/01.10.1996 de BNP V. Baias, reclamanții S. (C.) M. și C. C. G. au cumpărat imobilul situat în București, ., sector 1 compus din teren în suprafață de 187, 50 mp și o construcție ( Corpul B) cu antreu, două camere, hol, bucătărie și baie.

Conform certificatului înregistrat sub nr._/06.07.2000 emis de Primăria Municipiului București imobilul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1514/01.10.1996 de BNP V. Baias pentru care s-a folosit nr. 8 pe ., București va purta nr. 8A pe ..

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/22.08.1990, pârâtul U. V. a devenit proprietarul apartamentului nr. 1 din corpul A și a unei suprafețe indivize de teren de 116,05 mp în ., sector 1, București iar conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/22.08.1990, pârâtul U. M. a devenit proprietarul apartamentului nr. 2 Corp A situat în ., sector 1, București și a unei cote indivize de teren aferentă în suprafață de 71,25 mp.

Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de expert Ț. R., reclamanții la momentul actual ocupă suprafața de 168 mp față de 187, 50 mp în acte, adică cu 19, 50 mp în minus față de suprafața din acte, iar pârâții ocupă la momentul actual suprafața de 224, 30 mp față de 187, 30 mp din acte, deci în plus cu 37 mp în raport de suprafața din acte.

Prin același raport de expertiză topografică efectuat în cauză expertul a propus linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul ce unește punctele A-B, arătând că prin această delimitare terenul reclamanților delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, B, A, 9, 1 are suprafața din acte de 187, 50 mp, iar terenul ce reprezintă proprietatea pârâților delimitat prin punctele A, B, 14,13,12,11,10, A are suprafața de 204 mp, în plus față de suprafața din acte cu 17,10 mp.

După cum a rezultat din probele administrate (declarații de martori, răspunsurile nr. 2-5 la interogatoriul administrat reclamanților) la momentul la care reclamanții au cumpărat imobilul situat în București, ., sector 1 proprietățile părților erau despărțite printr-un gard, ulterior a fost construit un gard de lemn pe același amplasament în continuarea căruia pe linia de hotar s-a construit zidul casei reclamanților.

Deși martora I. E. a declarat că în anul 1993 între cele două proprietăți nu exista gard, instanța reține că depoziția martorei sub acest aspect este contrazisă de celelalte probe administrate (declarația martorului V. T., răspunsurile nr. 2 la interogatoriu administrat reclamanților) care relevă că exista o delimitare între proprietăți. Astfel, martorul V. T. a declarat că atunci când pârâții au cumpărat terenul era un gard mic între proprietățile părților, gardul mare a fost edificat când s-a construit casa de către reclamantă, aproximativ 30 % din linia care delimitează proprietățile părților fiind ocupată de peretele casei reclamantei și apoi urmează gard.

Raportat la întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că aliniamentul dat de punctele A - B, ce desparte proprietatea reclamanților de proprietatea pârâților respectă titlurile de proprietate ale părților, reclamanții neputând primi mai mult teren decât suprafața menționată în act și totodată această variantă permite accesul pârâților către propriul imobil pe o alee a cărei lățime variază între 0, 56 m și 0, 74 m. Faptul că pârâții prin această delimitare au în posesie în plus cu 17, 10 mp decât suprafața din acte nu influențează stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul A-B, suprafața în plus nefiind din proprietatea reclamanților care figurează cu 187, 5 mp în actul de proprietate. Chiar dacă părțile au cumpărat de la un autor comun, instanța nu poate avea în vedere pentru reclamanți o suprafață mai mare decât cea din act .

În ceea ce privește varianta de a se stabili linia de hotar de-a lungul liniei drepte ce unește punctele A și B ( prin împărțirea în plus constatată), instanța constată că aceasta nu corespunde actelor actuale de proprietate ale părților și conform concluziilor raportului de expertiză această delimitare ar face practic imposibil accesul pârâților la propriul imobil, lățimea aleii variind între 0, 56 m ( la ., 37 m ( în partea de adâncime a terenului).

Potrivit art. 584 Cod civil, orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa ; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.

Raportând situația de fapt la dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța a admis primul capăt al cererii de chemare în judecată și va stabili linia de hotar dintre proprietatea reclamanților situată în București, ., sector 1 și proprietatea pârâților situată în București, ., sector ca fiind linia ce unește punctele A-B, conform Anexei 1 la Raportul de expertiză pe cheltuiala comună a părților.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect revendicare, instanța a reținut că, în baza art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate este un drept absolut, exclusiv și perpetuu care conferă titularului, exercițiul liber și nestingherit al tuturor prerogativelor sale - posesia, folosința și dispoziția - afară de cazul în care dreptul este dezmembrat prin voința acestuia din urmă. În plus, instanța reține că față de dispozițiile legii fundamentale, care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, la îndemâna proprietarului neposesor a fost pus un mijloc energic de apărare a dreptului său de proprietate, constând în posibilitatea juridică de a cere restituirea bunului de la cel care-l stăpânește fără temei.

Față de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul tehnic în specialitatea topografie Ț. R., instanța a stabilit că, pârâții, fiind primii care au cumpărat teren la adresa din București, ., sector 1 au acaparat o suprafață de 19,50 mp din suprafața de teren cuvenită reclamanților delimitată în Anexa 1 la raportul de expertiză de linia ce unește punctele 9,8,7,6,5,B,A,9.

Pe cale de consecință, având în vedere că reclamanții au revendicat suprafața de 19,50 m.p. și că, prin raportul de expertiză, s-a stabilit că suprafața de teren ocupată de pârâți este de 19, 50 mp, instanța a admis acest capăt de cerere și a dispus obligarea pârâților să lase reclamanților în deplina proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 19, 5 mp, identificat prin punctele 9, 8, 7, 6, 5, B, A, 9 în Anexa 1 la raportul de expertiză efectuat de expert Ț. R..

Având în vedere că linia de hotar nu s-a stabilit pe actualul amplasament, instanța în temeiul art. 1073 C. civ. a obligat pârâții să desființeze gardul de pe actualul amplasament pe cheltuiala lor.

În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a obliga pârâții să reamplaseze gardul ce desparte proprietățile părților, instanța a reținut că admiterea acestui capăt de cerere ar însemna o eludare a dispozițiilor art. 584 C. civ., cheltuielile grănițuirii fiind în sarcina ambelor părți.

Pentru aceste motive, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților să reamplaseze gardul ce desparte proprietățile părților, ca neîntemeiat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pârâții, față de obiectul acțiunii, în raport de pretențiile admise să plătească reclamanților suma de 3614, 53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru ( 759,08 lei- 741, 58 lei +9,5 lei +8 lei), timbru judiciar ( 5, 15), onorariu de avocat ( 2250 lei- în raport de capetele de cerere admise), onorariu de expert ( 600 lei -200 pentru grănițuire, 400 lei pentru revendicare ).

Pentru taxa de timbru achitată în plus, reclamanții au posibilitatea de a formula cerere de restituire în condițiile Legii nr. 146/1997.

Împotriva sentinței civile nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 s-a declarat apel de către apelanții – pârâți U. V. si U. M. în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. M. și C. C. G. solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile nr._/09.11.2011 in sensul respingerii ca nefondata a acțiunii formulată de reclamanți, obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele motive

In fapt, prin cererea introductiva de instanța intimații-reclamanți au solicitat ca instanța sa stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile, respectiv . si .., iar ca urmare a stabilirii liniei de hotar sa fie obligați pârâtii sa le respecte dreptul de proprietate asupra fazei de teren pe care au acaparat-o si sa desființeze gardul pe cheltuiala acestora si sa reamplaseze un gard ce desparte proprietățile.

Apelanții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei de interes a reclamanților, iar pe fondul cauzei sa dispună respingerea ca nefondata a acțiunii formulata de aceștia din urma.

Prin sentința civila nr._/09.11.2011 Judecătoria Sector 1, instanța legal investita cu soluționarea cauzei, a respins respins ca neîntemeiata excepția invocata de apelanți, iar pe fondul cauzei instanța a admis in parte cererea formulata de reclamanți si a dispus granituirea proprietăților pârtilor pe alineatul A-B conform schiței de plan anexa 1 la raportul de expertiza topografica efectuat de expert T. R. pe cheltuiala . parații sa lase reclamanților in deplina proprietate si liniștita posesie terenul in suprafața de 19,5 mp identificat prin punctele 9,8,7,6,5B,A,9 in anexa 1 la raportul de expertiza efectuat de expert T. R.; obliga parții sa desființeze gardul de pe actualul amplasament pe cheltuiala lor; respinge capătul de cerere privind obligarea paraților sa reamplaseze gardul ce desparte proprietățile pârâtilor, ca neîntemeiat; obliga parâtii sa plătească reclamanților suma de 3622,95 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Netemeinicia si nelegalitatea hotărârii pe au apelat-o prin prezenta acțiune reiese din următoarele:

Au reiterat excepția lipsei de interes.

Astfel, prin cererea de chemare in judecata, in primul capăt de cerere, intimații - reclamanți din prezenta cauza au solicitat ca instanța sa stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile noastre, respectiv . si ..

In motivarea acțiunii, intimații-reclamanți au arătat ca "deși cele doua proprietăți vecine sunt bine delimitate prin intermediul unui gard, limita celor două proprietăți limitrofe nu corespunde realității, motiv pentru care s-au ivit o . neînțelegeri cu parații."

După cum bine se știe, in doctrina s-a arătat ca prin interes se înțelege folosul practic imediat pe care ii are o parte, pentru a justifica punerea in mișcare A procedurii judiciare.

Pentru a justifica sesizarea instanței, interesul trebuie sa întrunească cumulativ următoarele condiții: sa fie legitim, sa fie născut si actual si sa fie personal si direct.

In speța, intimații-reclamanți nu justifica un interes in promovarea unei astfel de acțiuni, întrucât, chiar prin cererea de chemare in judecata si prin răspunsul la interogatoriu, aceștia susțin faptul ca "cele doua proprietăți sunt bine delimitate prin intermediul unui gard".

Mai mult decât atât, chiar din schița anexata certificatului de urbanism solicitat de apelanți, reiese, fara echivoc, faptul ca cele doua proprietăți sunt bine delimitate, iar gardul ridicat se afla chiar pe linia de hotar dintre cele doua proprietăți.

De altfel intimatii-reclamanti au demolat vechea construcție, si au edificat o construcție noua, chiar pe linia de hotar, in continuarea gardului dintre cele doua proprietăți.

In consecința, proprietatea intimaților - reclamanți este delimitată pe o porțiune, de gard, iar in continuare, pe o alta porțiune, chiar de construcția acestora.

F. de aceasta susținere, s-a considerat ca interesul nu este născut si actual, întrucât acesta trebuie sa existe in momentul in care este formulata cererea.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea excepției lipsei de interes si pe cale de consecința, admiterea apelului iar pe fond respingerea acțiunii ca atare.

In situația in care se va trece peste excepția invocata, s-a solicitat să se admită apelul urmând ca pe fondul cauzei sa se respingă acțiunea ca nefondată.

Instanța de fond si-a întemeiat hotărârea apelata pe o soluție propusă de expertul tehnic judiciar T. R. prin raportul de expertiza tehnică judiciara, care in realitate este imposibil de pus in practica.

S-a învederat instanței de control judiciar investita cu soluționarea prezentei faptul ca soluția propusa de expertul tehnic prin raportul de expertiza tehnică topografica si preluata de instanța de fond este imposibil de pus in practică pentru ca . imobilul nou construit al apelanților ar deveni mult prea îngusta rămânând o distanta intre gard si construcție ar varia intre 0.37mp si 0.56 cm.

Așadar, punând in practica aceasta soluție apelanții ar însemna practic sa fie lipsiți de o cale de acces efectiva. In atare situație pe unde se va face accesul la construcția nou construita proprietatea apelanților.

S-a învederat faptul ca din schița anexata certificatului de urbanism solicitat de apelanți (depuse la dosarul cauzei), reiese, fără echivoc, faptul ca cele doua proprietăți sunt bine delimitate, iar gardul ridicat se afla chiar pe linia de hotar dintre cele doua proprietăți.

In alta ordine de idei s-a învederat faptul ca intimații - reclamanți au demolat vechea construcție, si au edificat o construcție noua, chiar pe linia de hotar, in continuarea gardului dintre cele doua proprietăți.

Prin urmare, proprietatea intimaților-reclamanți este delimitată pe o porțiune, de gard, iar in continuare, pe o alta porțiune, chiar de construcția acestora.

S-a învederat faptul ca extinderea construcției a fost făcuta cu acordul intimaților - reclamanți din prezenta cauza exprimat prin declarația notariala nr. 2486 din 20.12.2009 prin care se arata ca "sunt de acord ca frații U. V. si U. M. sa construiască si sa-si extindă nobilul proprietatea lor conform Certificatului de urbanism nr. 16/R/5329/10.05.2009" - înscrisuri depuse la dosarul cauzei si neluate in seama de către instanța de fond.

Nu in ultimul rând s-a solicitat instanței sa analizeze concluziile expertului tehnic care arata ca "linia de hotar stabilita nu este fezabila deoarece . imobilul nou construit de către parați ar deveni mult prea îngusta in partea din adâncime a terenului - 0,37 cm 0,56 mp, ar face practic imposibil accesul paraților la propriul imobil."

La toate aspectele învederate se mai adaugă faptul ca instanța de fond in mod greșit a respins administrarea probei cu cercetarea la fata locului solicitata de ambele parți litigante - fapt ce a condus la pronunțarea unei sentințe nelegale si netemeinice.

Prin urmare, având in vedere obiectul cauzei, cat si situația juridica dedusa judecații care nu poate fi stabilita prin probatoriul administrat in cauza s-a solicitat sa admită proba cu cercetare la fata locului proba utila, concludenta si pertinenta soluționării cauzei si solicitata a fi administrata de ambele parți, proba fără de care s-a apreciat ca nu se poate pronunța o soluție legal in cauza (fiind indispensabila soluționării cauzei).

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsita de temei legal si a fost data cu aplicarea greșita a legii;

Intimații-reclamanți si-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 584 Cod Civil, potrivit cărora "orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate".

Iar, prin capătul doi al acțiunii, intimații-reclamanți au solicitat "ca urmare a stabilirii liniei de hotar, parații sa fie obligat sa-mi respecte dreptul de proprietate si posesie asupra fâșiei de teren pe care au acaparat-o din proprietatea mea".

După cum bine se știe, in literatura de specialitate se reiterează faptul ca . grănițuire, judecătorul nu are a se pronunța asupra întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului in partea din litigiu al cărui contur este fixat decisiv prin linia hotarului despărțitor determinata prin semne vizibile.

"Daca prin acțiunea in grănițuire se cere si o parte determinata din terenul limitrof, deținuta fără drept de parat, instanța suprema a decis ca ea implica si o revendicare, iar reclamantul trebuie sa-si dovedească dreptul sau de proprietate, potrivit principiilor aplicabile in materie"

Astfel, "hotărnicirea produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin pârtilor, nu si cu privire la însuși dreptul real, astfel ca oricare din ele poate introduce, ulterior, o acțiune in revendicare, privind suprafața determinata de teren, fara a i se putea opune autoritatea de lucru judecat pronunțata in acțiunea in grănițuire".

Aceiași soluție a fost menținută si prin Decizia nr. 2153/18.06.2005, pronunțata de Secția Civila si de Proprietate Intelectuala a înaltei Curți de Casație si Justiție.(Buletinul Casației nr.1/2006, Editura C.H.B., pag.19).

In aceeași maniera s-a pronunțat si Curtea de Apel Constanta prin Decizia 119/01.03.2010 care arata faptul ca " acțiunea in granituire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, iar cel care pretinde a fi titularul unui drept de proprietate asupra suprafeței in litigiu are posibilitatea promovării ulterioare a unei actiunii in revendicare." (Buletinul Curților de Apel nr. 3-4 /2010)

Cum in speța dedusa judecații, intimații - reclamanți au afirmat, pe de o parte, ca am fi ocupat o fasie de teren pentru a ne înlesni accesul către construcția edificata in partea din spate a proprietății noastre de la nr.8, si pe de alta parte ca "cele doua proprietăți vecine sunt bine delimitate", consideram ca aceștia au formulat o acțiune in revendicare si nu de grănițuire, deși aceasta a fost întemeiata pe art. 584 Cod Civil.

F. de cele prezentate s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr._/09.11.2011 in sensul respingerii ca nefondata a acțiunii formulata de reclamanți, precum si obligarea intimatilor - reclamanti la plata cheltuielilor de judecata.

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 274, 282 si următoarele Cod Procedura Civila.

În susținerea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri si orice alt mijloc de proba a cărui necesitate va reieși din dezbateri.

La data de 13.05.2013 s-a depus întâmpinare de către intimații – reclamanți prin care au solicitat respingerea apelului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Apelanții – pârâți au depus completare la motivele de apel formulate prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii în revendicare și admiterea acțiunii în grănițuire cu stabilirea liniei de hotar pe amplasamentul actual al gardului despărțitor dintre cele două proprietăți.

Prin decizia civilă nr.905 A din 26.09.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca nefondat apelul formulat de apelanții – pârâți U. V. si U. M. și ca neîntemeiată, cererea apelanților-pârâți de obligare a intimaților-reclamanți, cu consecința obligării apelanților - pârâți la plata către intimații-reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Printr-o primă critică se invocă excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea acțiunii.

Sub acest aspect tribunalul a reținut că prin acțiunea principală au fost formulate patru capete de cerere, două capete principale, respectiv revendicare și grănițuire și două capete accesorii privind desființarea gardului și construirea unui nou gard.

Acțiunea în revendicare urmărește în principal determinarea limitelor dreptului real de proprietate prin compararea titlurilor iar stabilirea liniei de hotar independent de vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decât cel de a decide asupra liniei de demarcare dintre proprietari.

Atunci când acțiunea are ca obiect determinarea limitelor fondurilor părților, limite care sunt incerte pentru amândoi vecinii – fără ca vreuna din părți sa solicite proprietatea unei suprafețe de teren determinate, acțiunea va fi de grănițuire, ca acțiune principală.

Descrierea obiectului acțiunii, expusă de reclamanți, raportat la motivarea acesteia si scopul real urmărit de aceștia prin promovarea acțiunii conduce la ideea că reîntregirea proprietății lor în limiteze rezultate din actele de proprietate reprezintă la rândul său, un capăt de cerere principal.

Ca urmare, tribunalul a reținut că folosul practic urmărit de reclamanți este acela de a le fi respectat dreptul de proprietate, în condițiile dovedirii încălcării acestuia, reprezentând un interes legitim, născut și actual iar stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți ca urmare a admiterii acestui prim capăt de cerere, nu poate fi lipsită de interes, reprezentând o acțiune principală în stabilirea unei limite noi de hotar, în condițiile art. 584 c.civ. Faptul existenței unei limite de hotar determinată prin semne distincte ar putea conduce pune în discuție interesul unei acțiunii ce ara ca obiect strict grănițuirea proprietăților, fără a exista un capăt distinct de cerere, ce tinde la analizarea titlurilor de proprietate a părților.

Este adevărat că instanța de fond și-a bazat hotărârea pe proba tehnică de specialitate topografică, prin care s-a determinat limita în fapt a dreptului de proprietate al fiecărei părți, astfel cum aceasta rezultă din titlurile de proprietate exhibate, însă imposibilitatea pârâților de a mai pătrunde în propria locuință, urmare a admiterii acțiunii în revendicare, nu poate conduce la respingerea acțiunii, aceștia fiind în culpă pentru ridicarea construcției aproape de linia reală de hotar, astfel încât pătrunderea în propria locuință să devină dificilă.

A arătat tribunalul că nu există un temei legal al îngrădirii dreptului de proprietate al intimaților reclamanți, cu privire la terenul ocupat de apelanții pârâți, astfel cum a rezultat din expertiză, având în vedere pe de o parte faptul că imobilul construcție nu se află pe ternul reclamanților pentru a se pune în discuție un eventual drept de superficie ci doar în apropierea limitei de hotar cu consecințe vătămătoare pentru aceștia, vătămare produsă însă prin fapta proprie.

În ceea ce privește acordul dat de reclamanți pârâților cu privire la extinderea construcție, prin declarația autentificată sub nr. 2486/20.12.1999 de BNP Danacica M., tribunalul a reținut că acest acord nu are nicio relevanță cu privire la respectarea dreptului de proprietate asupra terenului, putând avea relevanță așa cum s-a arătat, dacă s-ar fi pus în discuție buna credință la ridicarea construcției pe terenul altuia, situație care nu se relevă în prezentul dosar.

Ca urmare, tribunalul, așa cum a arătat mai sus, nu a putut analiza acțiunea în revendicare a terenului, prin prisma rațiunilor de oportunitate în favoarea pârâților, care se vor afla într-o situație dificilă. Reține tribunalul că nu ne aflăm în situația „lipsei unei căi de acces efectiv” cum afirmă apelanții, chestiune ce ar conduce la ideea unei eventuale servituți, întrucât nu ne aflăm în situația terenului înfundat, fără posibilitate de ieșire la . în care, construcția apelanților pârâți se află prea aproape de linia de hotar, pentru a putea pătrunde în aceasta, chestiune ce nu poate fi suportată de intimații reclamanții. Prin urmare, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 480 c.civ și nu rațiunile de „fezabilitate” lac are face referire expertul tehnic.

Tribunalul a apreciat că prin aprecierea probelor deja administrate la dosar, expertiză tehnică de specialitate, planșe fotografice, instanța de fond nu avea obligativitatea de a admite proba cu cercetare ala fața locului, dacă o aprecia neutilă, considerându-se lămurită asupra situației de fapt.

Totodată, tribunalul a revenit și a arătat că instanța de fond a avut de dezlegat și o acțiune în revendicare, nu doar o acțiune în grănițuire, cum arată apelanții pârâți, astfel că nu ne aflăm în situația delimitării hotarelor, în condițiile art. 584 c.civ, ci în situația cumulării acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 480 c.civ cu acțiunea în grănițuire.

Față de motivele depuse la data de 23.05.2013 tribunalul a reținut următoarele:

Față de invocarea dispozițiilor art.1324 și următoarele c.civ, tribunalul a reținut că acestea nu sunt incidente speței, acestea reglementând raporturile dintre vânzător și cumpărător, respectiv predarea lucrului (bunului imobil) vândut. Faptul că predarea bunului imobil de la vânzător către cumpărător s-a făcut fără ca imobilul să fie măsurat efectiv, poate atrage între părțile contractante sancțiunea prevăzută de art.1329 c.civ, respectiv acestea pe calea unor acțiuni reciproce neputând solicita mărirea sau respectiv micșorarea prețului vânzării, însă posibilele acțiuni izvorâte din raport juridic dintre părțile contractului nu este de natură a fi un fine de neprimire pentru proprietarul neposesor să se îndrepte printr-o acțiune în revendicare împotriva unui posesor neproprietar, pe calea clasică a acțiunii în revendicare.

Ca urmare, tribunalul a constatat că prevederile art.1324 și urm c.civ nu reprezintă un fine de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, astfel că nu va primi critica formulată.

Față de cea de a doua critică a motivelor suplimentare de apel, tribunalul a reținut că se susține că prin titlul de proprietate invocat de reclamanți, respectiv contractul de vânzare cumpărare nr. 1514/1996 s-ar fi înstrăinat de către vânzători o suprafață de teren mai mare decât aceștia aveau în proprietate.

A reținut tribunalul că cele susținute exced cadrului procesual dedus judecății, în condițiile respectării principiului disponibilității în procesul civil, neputându-le avea în vedere. Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, titlul de proprietate exhibat de părți este un act juridic autentic, neatacat, neanulat, instanța în afara unui capăt de cerere distinct nu a putut analiza direct în apel eventuale cauze de nulitate ale titlului. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a avut în vedere, la analiza titlurilor părților, suprafața dovedită de reclamanți, astfel cum aceasta rezultă din titlu, de 187,50 mp.

Printr-o a treia critică, se invocă cu privire la suprafața de 37 mp, pe cale de excepție uzucapiunea prin joncțiunea posesiilor.

Sub acest aspect tribunalul a reținut că potrivit art.292 c.pr.civ părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

Este adevărat că uzucapiunea poate fi invocată și pe cale de excepție pentru a paraliza acțiunea în revendicare, în condițiile art.1841 c.civ., însă această invocare are natura juridică a unei apărări de fond, nereprezentând o veritabilă excepție de procedură sau fond, cu atât mai puțin a unei excepții de ordine publică ce poate fi direct invocată în apel.

Chiar dacă tribunalul ar trece peste acest motiv, a constatat că A. L. G. în calitate de vânzător a înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1990 și nr._/1990 către apelanții U. suprafața de 187, 3 mp teren.

Intimații reclamanți au dobândit terenul prin vânzare cumpărare de la vânzătorii S. D. L. și S. A. H., care au dobândit o parte a terenului prin cumpărare de la același vânzător, A. L. G..

Apelanții invocă joncțiunea posesiei cu autorul lor, respectiv vânzătorul A. L. G. (moștenitorul lui A. I.) care a vândut o parte din terenul său apelanților pârâți, în anul 1990 și o parte autorilor reclamanților, prin contractul nr. 5469/1995.

Astfel, tribunalul a constatat că apelanții invocă joncțiunea posesiei cu autorul comun al său și al reclamanților, fapt ce nu poate fi primit, atâta timp cât uzucapiunea reprezintă o sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar, ori pentru suprafața de 37 mp, până la data înstrăinării acesteia către autorii reclamanților, respectiv în anul 1996, autorul apelanților cu care aceștia invocă uzucapiunea reprezenta adevăratul proprietar. Altfel spus, pentru perioada anterioară anului 1990, când apelanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului lor și au intrat în posesia suprafeței de teren de 37 mp pentru care invocă uzucapiunea, solicită a uni posesia cu adevăratul proprietar, nu cu un alt posesor. Prin urmare, în mod corect susțin intimații reclamanți, că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1400/196, prin care s-a înstrăinat efectiv suprafața ce se dorește a fi uzucapată către S. D. L. posesia a fost tulburată, nemaifiind îndeplinite nici condițiile uzucapiunii.

Potrivit art.630 NCC, invocat de apelanți, dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest lucru este posibil.

Tribunalul a reținut, față de acest motiv de apel, prevederile art. 61 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora dispozițiile art. 630 din Codul civil se aplică numai inconvenientelor cauzate după data intrării în vigoare a Codului civil.

Astfel, prevederile art. 630 c.civ fac referire la exercitarea dreptului de proprietate prin desfășurarea unei activității prejudiciabile vecinului, ce atrage răspunderea civilă a proprietarului și nu la o îngrădire a dreptului de proprietate în sensul unei limitări a întinderii acestuia. Nu poate fi limitat dreptul de proprietate al unui proprietar, în sensul micșorării întinderii acestuia, motivate de faptul că vecinul său a înțeles să construiască aproape de limita dintre cele două proprietăți.

Împotriva acestei decizii, la data de 14.05.2014 au declarat recurs pârâții U. V. și U. M. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 12.06.2014.

Prin decizia civilă nr.1407/06.10.2014 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții – pârâți U. V. și Udroi M. reținând următoarele:

Referitor la greșita aplicare a art.304 pct.9 Cod procedură civilă s-a reținut că acestea se referă la două ipoteze.

Prima, hotărârea ar fi lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, iar a doua ipoteză ar însemna că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat în litera și spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Verificându-se aceste ipoteze, din cercetarea actelor și lucrărilor dosarul se constată că nu se susțin și sunt neîntemeiate.

Referitor la celelalte motive de recurs privitoare la suprafața de teren înscrisă în actul de proprietate (cum că ar fi eronată) s-ar fi încălcat art.1890 cod civil sau art.630 din Noul Cod civil (ce nu este aplicabil în cauză) și respectiv greșita comunicare a hotărârii din apel apelanților – pârâți U. M. și U. V. (comunicarea se reține a fi corectă – filele 104 și 105 dosar apel și filele 2 și 96 dosar apel).

Or, în atare situație motivele de recurs se reține a fi neîntemeiate și conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.

Împotriva acestei decizii, la data de 25.02.2015 pârâții Udroi V. și U. M. au formulat contestație în anulare care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .

În motivarea contestației în anulare, contestatorii au arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamanții S. (fostă C.) M. și C. C. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții U. V. și U. M. stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatea din . și 8 A, sector 1 București, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților suprafața de teren ocupată fără drept; obligarea pârâților la desființarea și reamplasarea pe cheltuială proprie a gardului ce desparte cele două proprietăți.

Prin sentința civilă nr._/09.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 se dispun următoarele: "Respinge excepția lipsei de interes ca neîntemeiată; admite în parte acțiunea; dispune grănițuirea proprietăților părților pe aliniamentul A-B conform schiței de plan anexa 1 la raportul de expertiză topografică efectuat de expert Ț. R. pe cheltuială comună a părților; obligă pârâții să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 19,5 mp. identificat prin punctele 9,8,7,6,5,B,A,9 în anexa 1 la raportul de expertiză efectuat de expertul Ț. R.; obligă pârâții să desființeze gardul de pe actualul amplasament pe cheltuiala lor; respinge capătul de cerere privind obligarea pârâților să reamplaseze gardul ce desparte proprietățile pârâților ca neîntemeiat; obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 3622,95 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare instanța o admite în raport de dispozițiile art.480 cod civil și ale Legii Fundamentale stabilind că pârâții, fiind primii proprietari ai imobilului din . sector 1 au acaparat o suprafață de 19,50 mp teren din suprafața cuvenita reclamanților, identificată prin anexa 1 la raportul de expertiză.

Împotriva acestei sentințe pârâții au declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.905A_ Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă respinge apelul formulat de apelanții - pârâți U. V. și U. M., ca nefondat. Respinge cererea apelanților-pârâți de obligare a intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Obligă apelanții-pârâți la plata către intimații-reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs de către recurenții-pârâți U. V. și U. MARlAN, critica fiind întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Totodată s-a formulat și cerere de repunere în termenul de recurs având în vedere faptul că decizia atacată a fost comunicată la o altă adresă decât domiciliul recurenților.

Recursul a fost înregistrat pe rolul CURȚII DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a III a CIVILĂ, sub nr._ .

La termenul din 15.09.2014, instanța a acordat cuvântul părților pe cererea de repunere în termenul de recurs formulată de către recurenții-pârâți U. V. și U. M. și a rămas în pronunțare pe această cerere; pronunțarea fiind amânată pe acest aspect pentru ca părțile să depună concluzii scrise.

l.Prin Decizia Civilă nr.1407/06.10.2014, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA a III a CIVILĂ, respinge recursul ca nefondat, pronunțându-se pe fondul recursului deși calea de atac nu a fost pusă în dezbaterea părților pe fond, instanța rămânând în pronunțare, așa cum am arătat numai pe cererea de repunere în termenul de recurs.

2.Totodată, din considerentele hotărârii atacată se constată că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare invocate de recurentă prin motivele de recurs.

Astfel, au fost invocate următoarele motive de nelegalitate:

l. Prin admiterea cererii având ca obiect revendicare au fost încălcate dispozițiile art.1324 și următoarele Cod Civil 1864 în vigoare la data dobândiri proprietății de către reclamanți.

2.Prin decizia pronunțată au fost încălcate dispozițiile art.1890 din vechiul Cod civil privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune prin joncțiunea posesiei pârâților cu cea a autorilor lor pentru suprafața de teren 37 mp. aflată în posesia pârâților în plus față de cea înscrisă în actele de proprietate.

3. Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 630 din Noul Cod Civil aplicabile în cauză privind depășirea inconvenientelor normale ale vecinătății.

4. În ceea ce privește acțiunea în grănițuire s-a arătat că instanța trebuie să decidă numai asupra formei terenului în litigiu a cărui contur este fixat prin linia hotarului despărțitor determinat prin semne vizibile, astfel că, în speță, având în vedere că la data dobândirii terenului de către reclamanți gardul despărțitor era edificat, suntem în prezența unei linii de hotar mai vechi ce trebuie avută în vedere la soluționarea cererii de grănițuire.

În considerentele deciziei atacate se reține sumar că "din actele și lucrările dosarului se constată că ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă nu se susțin și sunt neîntemeiate; referitor la celelalte motive de recurs privitoare la suprafața de teren înscrisă în actul de proprietate{ cum că ar fi eronată) s-ar fi încălcat art. 1890 cod civil sau art. 630 noul cod civil (neaplicabil în cauză) și respectiv greșita comunicare a hotărârii din apel, apelanților U.. "

Se constată așadar că instanța de recurs nu a cercetat motivele de modificare invocate de re curentă, făcându-se în considerente o înșiruire parțială a argumentelor de ne legalitate, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.318 pct.1 teza a doua cod procedură civilă cu consecința admiterii contestați ei în anulare, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului declarat de U. V. și U. M., cu atât mai mult cu cât fondul recursului nu a fost pus niciodată în dezbaterea părților.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.318 pct.1 teza a doua cod procedură civilă - art. 320 Cod procedură civilă.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că este nefondată contestația în anulare ca nefondată.

Contestația în anulare este reglementată de legiuitor drept o cale de atac extraordinară de retractare, comună și nesuspensivă de executare, putând fi exercitată numai împotriva hotărârilor irevocabile, exclusiv pentru motivele prevăzute expres și limitativ de normele procedurale.

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează contestația în anulare, această cale de atac îmbracă două forme: contestația în anulare obișnuită și contestația în anulare specială.

Petentul își întemeiază calea de atac extraordinară promovată pe dispozițiile art 318 din vechiul cod de procedură civilă, care reglementează contestația în anulare specială.

Potrivit acestor dispoziții procedurale, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când soluția dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În ceea ce privește contestația în anulare specială, promovată de petenți, potrivit dispozițiilor art 318 alin 1 teza a II a cod procedură civilă (invocate de contestatori drept temeiul juridic al căii de atac promovate), punctual, motivul de contestație în anulare invocat se referă la situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Pentru a fi incident acest motiv de contestație în anulate trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiții, a căror existența rezultă din economia dispozițiilor care reglementează această cale extraordinară de atac. Astfel, contestația este admisibilă pentru acest motiv, numai dacă recursul a fost respins sau admis în parte și nu și în caz de casare sau modificare totală a hotărârii recurate. Cea de-a doua cerință evidențiază faptul că, prin această cale de atac, legiuitorul a intenționat să sancționeze omisiunea instanței de recurs de a se pronunța în limitele investirii sale, în sensul că a omis examinarea unui dintre motivele de modificare sau casare formulate, nu și în situația în care instanța de control judiciar procedează la analiza tuturor motivelor de critică, dar nu și le însușește. În caz contrar, contestația în anulare s-ar transforma în recurs și s-a încălca puterea de lucru judecat a deciziei irevocabile. A treia cerință se referă la condițiile în care a fost formulat motivul de critică, pretins a fi omis, în sensul că el trebuie formulat în termen și nu cu ocazia dezbaterilor în fond, chiar dacă motivul invocat este de ordine publică. De asemenea, trebuie precizat că neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs sau gruparea acestora și cercetarea lor în . contestația în anulare specială. În egală măsură, neinvocarea de către instanța de recurs a motivelor de ordine publică nu poate deschide calea contestației în anulare, deoarece, instanța are această posibilitate și nu obligația de a le invoca. Contestația în anulare este admisibilă numai dacă dezvoltarea motivelor de critică formulate de parte face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art 304 cod procedură civilă. În cazul în care în cererea de recurs se face vorbire, la modul general, de nelegalitatea hotărârii,partea nu se poate plânge că instanța a omis să cerceteze un motiv determinat. În egală măsură, dacă din modul de redactare al considerentelor nu reiese cu claritate punctul de vedere al instanței asupra recursului, contestația în anulare nu este admisibilă, deoarece lipsa de claritate nu poate echivala cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs.

Examinând cererea de declarare a căii de atac, Curtea constată că petenții invocă pe de o parte faptul că instanța de recurs a soluționat fondul recursului în condițiile în care a rămas în pronunțare pe cererea de repunere în termenul de recurs, iar pe de altă parte, se invocă faptul că nu s-ar fi pronunțat asupra motivelor de recurs formulate de contestatori.

În privința primei chestiuni, relative la judecarea fondului căii de atac a recursului în condițiile în care instanța a pus în discuția părților doar cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Curtea constată că această chestiune nu poate constitui motiv de contestație în anulare în condițiile art 318 alin 1 cod procedură civilă, precum, de altfel, nici în condițiile art 317 cod procedură civilă care reglementează contestația în anuare de drept comun.

Pentru fundamentarea acestei concluzii, Curtea reține că, așa cum reiese din dispozițiile art 318 cod procedură civilă anterior expuse, contestația în anulare specială cunoaște două ipoteze: situația în care soluția din recurs este rezultatul unei greșeli materiale, precum și situația( examinată, din punct de vedere teoretic, în cele ce preced) în care instanța de recurs omite să cerceteze un motiv de critică, în condițiile în care calea de ataca fost respinsă sau admisă doar parțial.

Cu privire la prima ipoteză a contestației în anulare specială, Curtea reține că prin noțiunea de greșeală materială, legiuitorul a avut în vedere erorile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecății recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului litigiului, sub aspectul reaprecierii probatoriului sau al interpretării prevederilor legale aplicabile. Noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a situației de fapt sau a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că existența unei greșeli materiale nu conduce în mod automat la admiterea contestației în anulare, deoarece, în ipoteza în care se identifică o astfel de greșeală, este necesar să fie îndeplinită o cerință suplimentară, reprezentată de caracterul esențial al unei astfel de erori, în sensul de a fi determinantă pentru soluția contestată.

Pe cale de consecință, Curtea constată că nu pot fi calificate drept greșeală materială acele chestiuni ce țin de situația de fapt și de drept, reținută de instanțele de fond și de recurs, în măsura în care nu constituie aspecte formale, care să vizeze procedura judecării recursului.

Analizând, din această perspectivă Curtea constată că nu sunt invocate omisiuni sau erori legate de aspectele formale ale procedurii de judecată, singurele chestiuni cenzurabile din perspectiva dispozițiilor art 318 teza I cod procedură civilă.

În ceea ce privește contestația în anulare de drept comun, reglementată de prevederile art 317 cod procedură civilă, Curtea reține că aceste norme procesuale stabilesc 2 cazuri de contestație în anulare ordinară, ca fiind acele situații în care litigiul a fost soluționat cu nerespectarea procedurii de citare pentru termenul de judecată când s-a rămas în pronunțare asupra cauzei, precum și în care hotărârea a fost dată cu nerespectarea normelor de ordine publică privitoare la competență. Textul prevede că aceste motive nu pot fi invocate pe cale contestației în anulare dacă au putut forma obiect de critică prin intermediul apelului sau recursului. Prin excepție de la această regulă, contestația devine admisibilă pentru aceste motive dacă au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Făcând aplicarea în cauză a acestor dispoziții procedurale, Curtea constată că aspectul invocat de contestatori nu sunt susceptibile de a se încadra nici în motivele contestației în anulare obișnuite.

În privința celui de-a doilea motiv de contestație în anulare, relativ la omisiunea pronunțării asupra motivelor de recurs, Curtea, valorificând aspectele teoretice expuse anterior și verificând, din această perspectivă considerentele deciziei atacate, constată că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs formulate de contestatori.

Așa cum reiese din decizia contestată, instanța de recurs arată că motivele de critică au fost întemeiate în drept pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă, pe care le examinează succint, din punct de vedere al semnificației juridice a celor două ipoteze ale acestui motiv de reformare, concluzionând în final motivele de recurs referitoare la suprafața de teren înscrisă în actul de proprietate, la nerespectarea prevederilor art 1890 cod civil, la încălcarea dispozițiilor art 630 din noul cod civil( despre care se învederează că nu este aplicabil cauzei), inclusiv la modul în care s-a realizat comunicarea deciziei pronunțate în apel, sunt nefondate, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Curtea, sesizată cu soluționarea contestației în anulare, constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra motivelor de critică cu care a fost investită de către recurenții contestatori. Pentru corecta înțelegere a motivului de contestație de care s-au prevalat petenții și pentru o exhaustivă fundamentare a soluției, Curtea subliniază că se impune efectuarea unei distincții între pronunțarea asupra unor motive de recurs și motivarea soluției instanței de recurs cu privire la aceste motive. Textul articolului art 318 alin 1 teza a 2 a folosește terminologia de cercetare a motivelor de recurs, înțelesul acestei noțiuni, care se degajă din întreaga economie a dispozițiilor procesuale ce reglementează această cale extraordinară de atac, fiind acela de pronunțare asupra acestora, de soluționare a căii de atac de reformare în privința respectivelor motive de critică. Pornind de la această interpretare, apare cu evidență faptul că, în cadrul procesual al contestației în anulare, aspectele legate de motivarea soluției date de instanța de recurs asupra motivelor de critică cu care a fost sesizată, nu pot forma obiect de cenzură pentru instanța de retractare.

Curtea nu poate depăși, în analiza sa, limitele impuse de normele procedurale aplicabile, fiind atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac în procesul civil, sub toate aspectele, inclusiv al conținutului și limitelor motivelor pentru care se pot exercita aceste căi de atac.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 320 cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de petenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de contestatorii U. V. și U. M. împotriva deciziei civile nr.1407/06.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații S. (C.) M. și C. C. G..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

G. S. M. H. I. S.

GREFIER

S. R.

Red.I.S.

Tehnored.C.S./IS

Ex.2/30.04.2015

C.A.B.Secția a III-a Civilă – C.M.T.

- D.A.

- F.P.

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 174/2015. Curtea de Apel...		Uzucapiune. Decizia nr. 523/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 174/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Uzucapiune. Decizia nr. 523/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Fond funciar. Decizia nr. 497/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 470/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI