Legea 10/2001. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 4788/2/2011*

Dosar nr._

(1035/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civilă nr. 131

Ședința publică de la 03.02.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ

JUDECĂTOR - I. S.

JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU

GREFIER - N. C. I.

*********

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant O. V. împotriva sentinței civile nr. 212 din data de 11.02.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. Națională a Pădurilor - ROMSILVA și S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

P. are ca obiect - acțiune civilă în temeiul Legii nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant O. V., legitimat cu carte de identitate . nr._, lipsind reprezentanții intimaților-pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-reclamant O. V. depune un set de înscrisuri în susținerea motivelor de recurs și solicită a se lua act că înțelege să renunțe la pretențiile bănești, cu excepția celor aferente perioadei 04.11._06 în cuantum de 285.316 RON și la cererea de restituire, cu excepția terenului în suprafață de 167.688 m.p.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul-reclamant O. V. solicită respingerea excepției puterii de lucru judecat. Susține că Direcția Silvică Suceava nu are capacitate de exercițiu și nu are calitate procesuală de a sta în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001, câtă vreme R. Națională a Pădurilor - Romsilva a fost învestită cu soluționarea notificării.

Solicită admiterea recursului promovat împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul București, arătând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, precum și dispozițiile art. 315 alin. 3, nefiind respectată decizia Tribunalului București din ciclul procesual anterior, menținută prin decizia Curții de Apel București.

Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.10.2001 pe rolul Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă sub nr. 7658/29.10.2001, reclamantul O. V. a formulat, în contradictoriu cu pârâții R. Națională a Pădurilor - Romsilva și S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune în baza Legii nr. 10/2001 privind: I. contestarea deciziei Regiei Naționale a Pădurilor de restituire a unui imobil și II. de restituire în natură și/sau prin echivalent a unui imobil ce face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitând instanței: 1. să se constate inexistența titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului denumit „Pădurea Baia", situat în județul Suceava, în suprafață de 3.020,80 ha în limitele arătate în planul dresat de ing. D. din anul 1943; 2. să fie obligată pârâta R.N.P. - Romsilva să emită, prin organele sale de conducere, decizia de restituire în natură sau/și echivalent a imobilului sus-menționat, evaluat provizoriu la suma de_.000 ROL (acțiune în „obligarea de a face”).

La data de 26.11.2001, pârâta R. Națională a Pădurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul din 20.06.2003, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității.

Prin sentința civilă nr. 559/20.06.2003,Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, la data de 30.06.2003, reclamantul a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă sub nr. 2741/2003.

La data de 24.02.2004, pârâta a depus note scrise, prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel București, excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția lipsei de obiect privind capătul 2 de cerere.

La termenul din 19.04.2004, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței de fond.

Prin decizia civilă nr. 765A/19.04.2004, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă a respins excepția necompetenței teritoriale; a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind soluționarea în fond a acțiunii, a anulat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Sectorului 1 București.

După casare, cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 9245/2004 (număr în format nou_ ).

La data de 23.06.2004, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a STATULUI ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de_.000 ROL, reprezentând valoarea materialului lemnos și a terenului.

Prin sentința civilă nr. 4975/30.06.2004 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă, față de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura prevăzută de art. 45 din Legea nr. 18/1991.

Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2009, reclamantul a solicitat completarea sentinței civile sus-menționate,

Prin sentința civilă nr. 7183/01.10.2001, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea de completare a dispozitivului, reținând că, punându-se în discuție excepția de inadmisibilitate a cererii principale, nu se mai pune în discuție cererea de chemare în garanție.

Împotriva sentinței civile nr. 4975/30.06.2004, la data de 15.07.2004 reclamantul a declarat apel, iar la data de 03.11.2004 a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 7183/01.10.2001, cererile acestuia fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă sub nr. 4998/2004.

Prin rezoluția din 26.07.2005, cauza a fost scoasă de pe rol și dosarul a fost înaintat la Tribunalul București.

Cauza a fost reînregistrată la data de 17.08.2005 pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr. 3974/2005 (număr în format nou_/3/2005).

La data de 04.11.2005, reclamantul a invocat un motiv de ordine publică și ca atare a formulat o cerere de mărire a câtimii obiectului pricinii, în sensul că a înțeles să ceară mai mult decât imobilul în discuție, adică: b1) și zona fostei linii ferate forestiere ce traversează Pădurea Baia; b2) și clădirile ce țineau de această proprietate, în natură și/sau în echivalent; b3) și terenurile situate în vetrele satelor Bogata (ce ține de ., . (azi, . de sus-menționata pădure.

Prin decizia civilă nr. 966/20.12.2005, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul, a desființat sentințele și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, instanțele sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. Ca atare, acest capăt de cerere este admisibil.

Un alt capăt de cerere formulat de reclamant a fost acela de obligare a pârâtei R. Națională a Pădurilor - Romsilva să emită o decizie de restituire în natură sau/și în echivalent cu privire la imobilul pentru care reclamantul formulase notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

Cum reclamantul a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a adresat o notificare unității deținătoare a imobilului cu privire la care reclamantul pretinde că are calitatea de persoană îndreptățită, unitatea deținătoare are obligația de a răspunde acestei notificări printr-o decizie, independent de soluția pe care o va adopta în cadrul acestei decizii, emiterea unei astfel de decizii făcând parte din procedura administrativă declanșată de reclamant prin trimiterea notificării. Instanța nu avea de analizat legea aplicabilă imobilului în discuție sau calitatea reclamantului ori dreptul acestuia, ci doar dacă există sau nu obligația legală a pârâtei Romsilva de a emite o decizia în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Cu privire la al doilea apel, tribunalul a reținut că în mod greșit a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului, întrucât instanța nu se pronunțase în niciun mod asupra cererii de chemare în garanție.

Totodată, Tribunalul a reținut că cererea depusă la data de 04.11.2005 nu poate constitui un motiv de ordine publică, fiind doar o cerere de modificare sa completare a cererii de chemare în judecată, cerere inadmisibilă în apel, dar care, în ipoteza desființării sentințelor apelate, urmează a fi avută în vedere de instanța de rejudecare.

Împotriva acestei decizii, la data de 20.03.2006 a declarat recurs pârâta R.N.P. - Romsilva, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă.

Prin decizia civilă nr. 2266/11.12.2006, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat recursul.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere este reglementată și completată prin Legea nr. 247/2005, dar nu exclude analizarea titlului statului în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 213/1998.

De asemenea, a stabilit că, instanța evocând fondul va analiza și aspectele referitoare la competența materială de soluționare a cauzei.

Cauza s-a reînregistrat, după casare, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._ .

La data de 23.04.2007, reclamantul a depus o cerere de „mărire a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată", astfel: a) a mărit câtimea suprafeței imobilului pe care îl cere, la 3.540 ha, suprafață ce include nu numai pădurea propriu-zisă, ci și fostele terenuri împădurite, azi numite „pășuni” ale comunei Baia, ale satelor Bogata, Slătioara și Ș. și a comunei Râșca, toate din județul Suceava, terenuri intravilane azi; b) a mărit și precizat câtimea obiectului cererii - ce vizează domeniul imobiliar „Pădurea Baia”, cerând și accesoriile Pădurii Baia, deci și clădirile ce țineau de această proprietate, laolaltă cu terenurile intravilane aferente acestor clădiri: - canton Vama Bogata, canton Bogata I și II, clădirile denumite „Heinz”, locuințe+magazie+grajduri+anexe, canton Talpa, canton Vama Slătioara, canton Slătioara, canton Dumbrăveni, canton Poiana C.; - terenul aferent proprietății, aflat în intravilan la Fălticeni, la Gară, de 7,6285 ha, cu fabricile de pe acesta și celelalte clădiri, adică Fabrica de cherestea și mobilă a Exploatației B. din Fălticeni, pendinte de Pădurea Baia, plus terenul aflat în albia pârâului Valea Vacii, care era folosit ca acces forestier pe vreme de iarnă; - și toate căile de acces interioare și exterioare la imobilul ce face obiectul notificărilor, și anume toate drumurile forestiere aflătoare pe proprietatea forestieră cerută, plus cele aferente acestei proprietăți, alături de alte mijloace fixe, și anume: - drumul auto forestier Slătioara-Bogățica de 0,33 km, nr. inventar 102 165 la Direcția Silvică Suceava, amplasat pe UP VII u.a. 34 .; - casa de locuit Slătioara nr. inv. 102 328, UP VII u.a. 31, .; - împrejmuire stâlpi – șina Slătioara, lungime 325 m, nr. inv. 105 460, UP VII u.a. 31, .; - puț săpat Slătioara, nr. inv. 104 092, UP VII u.a. 31, .; - drum auto forestier Slătioara, lungime 3,7 km, (Călugăra), nr. inv. 102 242, UP VII u.a. 1-9, .; - drum auto forestier Slătioara, de 6,9 km, nr. inv. 101 611, UP VII u.a. 26-31, .; - drum auto forestier Budăcelu-Slătioara, de 1,4 km, nr. inv. 102 227, UP VII u.a. 39-41, .; - drum auto forestier Dumbrăveni, de 0,9 km, nr. inv. 101 917, UP VII u.a. 17, .; - drum auto forestier Ș., de 2,2 km, nr. inv. 102 055, UP VII u.a. 65D, .. Suceava; - canton Bogata, în integrum, nr. inv. 103 092, UP 1 u.a. 61C, .; - magazie materiale Bogata, nr. inv. 102 594, UP 1 u.a. 61C, .; - solar canton Bogata, nr. inv. 104 184, UP 1 u.a. 61C, .; - drum auto forestier Bogățica, de 1,6 km, nr. inv. 101 903, UP I u.a. 101D, .; - drum auto forestier Bogata, de 8,4 km, nr. inv. 101 919, UP I u.a. 101D, .; - drum auto forestier Talpa, de 1,6 km, nr. inv. 102 099, UP I u.a. 103D, .; - drum auto forestier Pârâul Vacii, de 4 km, nr. inv. 102 056, UP I u.a. 102D, .; - drum auto forestier Slătioara Bogățica, de 1,6 km, nr. inv. 102 195, UP I u.a. 104D, .; - drum auto forestier Talpa, de 1,6 km, nr. inv. 102 099, UP I u.a. 103D, .; - drum auto forestier Bogățica, de 1,2 km, nr. inv. 102 196, UP I u.a. 104D, ..

Totodată, a formulat cerere de renunțare la restituirea imobilului denumit Pădurea Baia, rămânând în discuție cererea ce excede suprafața de 3.016 ha restituită până la 3.540 ha, azi denumită „islaz”.

De asemenea, a depus cerere de modificare a cererii de chemare în garanție, arătând că solicită obligarea statului la a-i plăti contravaloarea profitului cules fără drept din 1948 până la 6.09.2005, când a avansat cererea de restituire a domeniului denumit generic Pădurea Baia, valoarea acestui profit fiind evaluat provizoriu la 100.000 RON/an.

La data de 14.06.2007 s-a formulat de către R. Națională a Pădurilor – Romsilva - DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA o cerere de introducere a sa în cauză.

Prin sentința civilă nr._/26.06.2007, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă, având în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 9/2006.

Pe rolul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă dosarul a fost înregistrat la data de 18.12.2007 sub nr._/3/2007.

La termenul din 18.01.2008, Tribunalul a invocat din oficiu excepția de necompetență materială.

Prin sentința civilă nr. 97/18.01.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția de necompetență materială; a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; a constatat existența unui conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București – Secție Civilă în vederea soluționării acestuia, reținând că în cauză nu este incidentă decizia în interesul legii menționată anterior, întrucât trebuie aplicate dispozițiile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă referitoare la obligativitatea unor asemenea decizii ale instanței supreme numai pentru viitor. Or, decizia civilă nr. 765A/19.04.2004 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă într-un ciclu procesual anterior a soluționat definitiv chestiunea competenței materiale înainte de pronunțarea deciziei invocate a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe, la data de 24.01.2008 a formulat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Prin decizia civilă nr. 917/10.06.2008, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul și a modificat în tot sentința recurată în sensul că a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului București și a înlăturat mențiunile din dispozitiv privitoare la existența conflictului negativ de competență, reținând că speța pendinte nu a făcu obiectul examinării recursului în interesul legii în care s-a pronunțat decizia în interesul legii nr. IX/2006 și că împrejurarea că anterior pronunțării acestei decizii în interesul legii, s-a pronunțat decizia civilă nr. 765A/19.04.2004 de către Curtea de Apel București nu este de natură să conducă la o altă concluzie, de vreme ce prin decizia pronunțată în interesul legii, dată tocmai în scopul aplicării unitare a legii, s-a stabilit competența de primă instanță a tribunalului în soluționarea cererii pendinte.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 25.07.2008.

La termenul din 24.10.2008, reclamantul a depus o cerere scrisă, prin care a arătat că renunță în parte la cererea de restituire a 3.016 ha, deja restituite, înțelegând să mai solicite suprafața de teren intravilan până la 3.540 ha, pe vechiul amplasament din . plus terenul adiacent și celelalte accesorii ale proprietății. De asemenea, a arătat că nu mai cere fabrica din Fălticeni.

În ședința publică din data de 24.10.2008, instanța a luat act că acțiunea reclamantului reprezintă o contestație împotriva refuzului de a răspunde notificării formulate, iar imobilul ce se solicită a fi restituit în natură reprezintă restul terenului până la suprafața de 3.540 ha pe vechiul amplasament din ., pepinieră, teren adiacent și celelalte accesorii ale acestui fond și sumele de bani cerute ca despăgubiri și constatarea faptului că S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are titlu.

La data de 28.01.2009, DIRECȚIA SILVICĂ SUCEAVA a formulat o cerere de intervenție în nume propriu, în calitate de unitate deținătoare, care a fost respinsă de instanță ca inadmisibilă prin încheierea din 01.10.2010.

Prin sentința civilă nr. 212/11.02.2011, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin ordonanța de adjudecare nr. 80/30.11.1943, transcrisă în Registrul de Transcripțiuni al Tribunalului Ilfov, Secția notariat sub nr._ în dosarul nr._/1943 aflat la Tribunalul Ilfov și la grefa Tribunalului Baia sub nr. 1365/08.12.1943, bunicul reclamantului, inginer silvic, N. B., a dobândit de la Societatea Anonimă Forestieră Baia, aflată în lichidare, Pădurea Baia, în suprafață de circa 3.050 ha, împreună cu zona fostei linii ferate forestiere, cu clădirile existente, precum și cu terenurile situate în vetrele satelor Bogota, Ș. și Slătioara, pendinte de acea proprietate.

În 1945, atât la grefa Tribunalului Ilfov, cât și la grefa Tribunalului Baia, s-a notat radierea privilegiului procuratorului de fonduri al Băncii Românești, împrumutul fiind achitat integral, iar bunicul reclamantului devenind proprietarul legal al Pădurii Baia, jud. Suceava.

În baza Decretului nr. 83/1949, s-a dispus exproprierea acestei păduri și trecerea în proprietatea statului a tuturor exploatărilor agricole și moșierești ce au făcut obiectul exproprierii potrivit Legii nr. 187/1945, ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal din 18.04.1949 prin care s-a predat către stat fosta proprietate alcătuită din pădure în suprafață de 2.981,35 ha.

În avizul nr. 244 din 18.11.1944 se menționează că pădurea Baia are o suprafață totală de 3.020,08 ha, din care 2.981,35 ha pădure, iar restul poieni și goliciuni.

După apariția Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare în baza acestei legi către R. Națională a Pădurilor la data de 12.04.2001, unitatea deținătoare a Pădurii Baia, însă aceasta nu a soluționat notificarea.

Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1, art. 3, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 22 și art. 25 din Legea nr. 10/2001 și, luând în considerare și deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a analizat pe fond cererea de restituire în natură a imobilului formulată de reclamant.

Astfel, tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat, întrucât preluarea acestuia nu s-a făcut pentru cauză de utilitate publică și cu plata unei drepte și prealabile despăgubiri, încălcându-se astfel prevederile art. 481 cod civil și prevederile Constituției din 1948, care prin art. 12 stabilea că proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate de lege.

Având în vedere cele reținute, tribunalul a constatat că s-a făcut dovada în condițiile Legii nr. 10/2001 că autorul reclamantului, B. N., a devenit proprietarul imobilului ce a trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 83/1949.

Conform actelor de stare civilă depuse la dosar, reiese că B. N. a fost căsătorit cu B. E., ambii fiind decedați și având ca unică moștenitoare pe B. S., căsătorită O., în calitate de fiică, mama reclamantului, conform certificatelor de moștenitor nr. 51/31.01.1985 și 340/02.04.1973, iar conform certificatului de moștenitor nr. 862/07.08.1991 de pe urma numitei O. S., decedată la 09.06.1991, a rămas ca unic moștenitor reclamantul O. V..

În aceste condiții, tribunalul a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a mai reținut că solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei să emită dispoziție de restituire în natură a diferenței nerestituite din Pădurea Baia de la 3.016 ha la 3.054 ha este neîntemeiată.

Sub un prim aspect, tribunalul a constatat că potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Deși este unanim acceptat în practica judiciară că imobilele preluate în baza Decretului nr. 83/1949, dat în completarea unor dispoziții ale Legii nr. 187/1945 privind reforma agrară, fac parte din categoria celor preluate abuziv, chiar dacă aceste acte normative nu sunt prevăzute în mod expres în cuprinsul Legii nr. 10/2001, aplicându-li-se art. 2 lit. i din lege, tribunalul a reținut că prin destinația terenurilor preluate abuziv nu sunt incidente dispozițiile Legii speciale nr.10/2001, lege pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

Astfel, la terenurile cu vegetație forestieră, păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni și fânețe împădurite se referă art. 45-46 din Legea nr. 18/1991, iar prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 sunt incidente deoarece acest text de lege delimitează sfera de aplicare a acestei legi de cea a unora dintre actele normative înrudite, care au la rândul lor caracter reparator, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, art. 8 din Legea nr. 10/2001 prevăzând că terenurile ce fac obiectul acestor legi speciale nu intră sub incidența Legii nr. nr. 10/2001.

Din actele dosarului reiese că reclamantul a solicitat prin notificarea adresată Regiei Naționale a Pădurilor pădurea Baia, în suprafață de 3.019 ha. Or, potrivit art. 25 din Legea nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate și punerea în posesie a titularilor în cazul terenurilor forestiere, precum și eliberarea titlurilor de proprietate se fac de comisiile locale și, respectiv, comisiile județene, în condițiile și cu procedura stabilite în Legea fondului funciar nr. 18/1991 și conform Legii nr. 1/2000.

Ca atare, tribunalul a reținut că reconstituirea dreptului de proprietate se poate face în temeiul dispozițiilor speciale ale Legilor nr. 18/1991 și nr.1/2000.

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că, în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3.016,1 ha, teren cu vegetație forestieră, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar și cum însuși reclamantul a recunoscut prin cererea precizatoare.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1880/22.06.2006 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Suceava i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.237,9 ha pe raza administrativă a Ocolului Silvic Râșca, fiind pus în posesie conform procesului verbal nr. 2725/04.09.2006.

Prin Hotărârea nr. 1878/22.06.2006 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Suceava i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.375,20 ha pe raza administrativă a Ocolului Silvic Fălticeni, din care 1.345,20 ha pe vechiul amplasament, iar pentru 29 ha pe alt amplasament în . vedere că vechiul amplasament era ocupat, fiind pus în posesie conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 4073/28.08.2006. Prin Hotărârea nr. 1879/22.06.2006 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Suceava i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 403 ha pe raza administrativă a Ocolului Silvic Fălticeni, din care 379,07 ha pe vechiul amplasament, iar pentru 23,93 ha pe alt amplasament în . vedere că vechiul amplasament era ocupat, fiind pus în posesie conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 4460/28.08.2006.

Totodată, a fost emis și titlul de proprietate nr. 1901/21.02.2007 pentru suprafața de 1345 ha și 2000 m.p. de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava pe raza satului Baia. Totodată, a fost emis și titlul de proprietate nr. 3646/10.12.2008 pentru suprafața de 379 ha și 0700 m.p. de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava pe raza satului C. Luncii.

Pentru suprafețele de teren atribuite pe alt amplasament, acesta a fost pus în posesie conform procesului-verbal de punere în posesie nr. 4262/28.08.2006.

Totodată, anterior, în baza Legii nr. 18/1991, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha pe raza satului Baia, prin titlul de proprietate nr. 522/20.08.1995.

Prin sentința civilă nr. 543/28.02.2008 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă plângerea petentului O. V. și i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate și asupra suprafețelor de 4,83 ha teren situat pe raza satului Slătioara, . ha pe raza satului Slătioara, . ha în satul Bogata, . ha teren parțial împădurit, denumit islazul comunal Bogata, 126,12 ha pădure parțial defrișată, situată la locul islazul comunal Baia, astfel că i s-a reconstituit în total o suprafață de 425,91 ha peste cea de 3.016,1 ha teren cu vegetație forestieră.

Rezultă că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 3.442,01 ha, mai mult decât solicitase prin notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001, respectiv suprafața de 3.019 ha.

Prin urmare, cererea reclamantului de acordare a diferenței de teren până la suprafața de 3.540 ha apare ca neîntemeiată în condițiile Legii nr. 10/2001, pe de o parte deoarece nu intră sub incidența acestei legi speciale, iar pe de altă parte deoarece reclamantului i s-a reconstituit mai mult decât solicitase prin notificarea formulată în baza acestei legi.

Oricum, tribunalul a reținut că în actul de preluare se face vorbire de o suprafață de suprafață de 2.981,35 ha alcătuită din pădure, așa cum s-a consemnat în procesul-verbal din 18.04.1949 prin care s-a predat către stat fosta proprietate, iar în avizul nr. 244 din 18.11.1944 se menționează că pădurea Baia are o suprafață totală de 3.020,08 ha din care 2.981,35 ha pădure, iar restul poieni și goliciuni.

Prin urmare, cererea reclamantului până la suprafața de 3.540 este nejustificată, în condițiile în care în actul de adjudecare nr. 80 din 1943 a fost menționată o suprafață de circa 3.050 ha.

Cu privire la imobilele solicitate, instanța a reținut că la data naționalizării pe suprafața de pădure s-a aflat un singur canton, ce i-a fost restituit reclamantului prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 3775/16.11.2006, reclamantul nefăcând dovada existenței unor alte construcții la data preluării abuzive.

În ceea ce privește constatarea inexistenței titlului de proprietate al statului pentru această suprafață de 3540 ha, cererea apare ca fiind lipsită de interes, în condițiile în care pentru suprafața de 3.442,01 ha i s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar pentru diferența până la suprafața de 3.540 nu a făcut dovada că autorul său a deținut-o și constatarea nevalabilității titlului statului nu ar conduce la reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului cu aceste suprafețe de teren.

Distincția făcută de reclamant între preluarea cu titlu sau fără titlu nu are relevanță sub aspectul Legii nr. 10/2001, legea recunoscând caracterul abuziv atât în cazul celor preluate cu titlu, cât și în cazul celor preluate fără titlu sau fără titlu valabil.

Instanța a mai reținut că cererea de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care se solicită de către reclamant acordarea de despăgubiri constând în producte, respectiv în profitul cules de stat din anul 1949, este neîntemeiată.

Astfel, conform dispozițiilor art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire, iar conform art. 61 alin. 2 Cod procedură civilă, cererea făcută de reclamant se poate depune, până cel târziu, la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanțe.

Reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor constând în profitul cules de stat în cazul în care se va respinge cererea sa de restituire în natură a imobilului.

Pe de o parte, instanța a reținut că prin respingerea cererii reclamantului, acesta nu a căzut în pretenții și nici nu avea cum să cadă în pretenții; prin urmare, o astfel de cerere putea fi formulată de către reclamant numai pe cale principală, nu pe calea unei cereri de chemare în garanție. Totodată, cererea reclamantului apare nejustificată și în condițiile în care acesta nu a făcut dovada că autorul său deținea o suprafață de 3.540 ha, așa cum s-a reținut de către instanță.

Pe de altă parte, în condițiile Legii nr. 1/2000 se putea solicita acordarea profitului realizat din exploatarea masei lemnoase numai pentru perioada dintre validarea cererii și data punerii în posesie, conform art. 40, iar reclamantul nu a făcut dovada unor astfel de exploatări în această perioadă, iar instanța a fost învestită să soluționeze acțiunea în baza Legii speciale nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe, la data de 17.05.2011 a declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală la data de 24.05.2011.

I. În motivarea cererii sale, recurentul-reclamant a arătat că sentința recurată a fost dată:

a). cu încălcarea art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, Tribunalul deformând obiectul acțiunii întregite, modificate și precizate.

Obiectul petitul inițial dedus judecății a fost următorul: - să se constate inexistența titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului denumit „Pădurea Baia”, situat în comunele Baia, Râșca și Slătioara, județul Suceava, în suprafață de 3.020,800 ha, în limitele arătate în Planul dresat de ing. D. din anul 1943; - să fie obligată pârâta R. Națională a Pădurilor - Romsilva să emită, prin organele sale de conducere, decizia de restituire a imobilului sus-menționat.

A mai cerut să fie obligat S. să-i plătească și contravaloarea productelor minus cheltuielile de exploatare = profitul pe care l-a cules, exploatând imobilul său, preluat fără titlu în anul 1949.

Ulterior, a mărit câtimea obiectului cererii, în privința suprafeței imobilului, după ce a făcut-o și prin cerere către R. Națională a Pădurilor, prin adăugiri la notificarea din anul 2001.

A precizat suprafața poligonului ale cărui limite și vecinătăți sunt redate explicit și Carte de hotărnicie a Pădurii Baia întocmită de ing. C D. și sunt arătate și în harta desenată de D. D. în 1944, scara 1: 10 000, color, anexă la Amenajamentul Pădurii Baia, proprietatea autorului său, N. B..

Tribunalul a deformat acest petit, reținând că ar fi cerut doar o suprafață de cca. 3.000 ha de pădure, după ce a obținut-o deja.

De asemenea, instanța de fond s-a referit la o hotărâre judecătorească nedepusă la dosar, sentința civilă nr. 543/28.02.2008 a Judecătoriei Fălticeni, prin care i s-ar fi restituit de și alte cca 425, 91 ha de teren, ceea ce este neadevărat, pentru că acea sentință a fost desființată de Tribunalul Suceava.

Petitul acțiunii sale este în consens cu ce a cerut: un domeniu al cărui contur are aceleași limite și vecinătăți la 1948 ca și la 1921. Nu a cerut o suprafață, ci un imobil, în limitele și vecinătățile descrise și pe planul color scara 1:20 000 de ing. D. Drâmba în 1943. Tribunalul a soluționat pricina ca și cum ar fi cerut doar o suprafață, nu un imobil a cărui suprafață este greu de decelat clar, câtă vreme chiar și specialiștii vremii nu s-au hotărât asupra suprafeței definitive a acestui bun imobiliar, dar l-au descris ca fiind întins exact între aceleași limite și vecinătăți ca la 1921.

În fine, Tribunalul a deformat obiectul acțiunii - care este obligația de a face a R.N.P. - Romsilva - de emite decizia sa, în contextul actual al aplicării art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la deciziile în cauzele V. împotriva României (paragraful 58) și M. A. și alții împotriva României (paragraful 136) - în acțiune în obligarea de a da a R.N.P. - Romsilva, respectiv ca restituirea imobilului să fie făcută prin decizia care să opereze un transfer de proprietate de la Stat la recurentul-reclamant și în subsidiar acțiune în restituire de fructe civile, nu în pretenții privind plata contravalorii productelor minus valoarea cheltuielilor de exploatare, adică plata profitului, așa cum a cerut în cererea completatoare la acțiune din anul 2004, care este, de fapt, o cerere de obligare alternativă a pârâtelor, întemeiată pe art. 1026 și următoarele Cod civil.

Pârâta are de operat la nivelul anului 2011 o altă obligație de a face - să emită decizia sa, dar în contextul în care instanța europeană a prezumat, cu efect retroactiv, că toți cei ce beneficiază de legile de reparație sunt reactivați în drepturile lor de proprietate, iar acest nou drept le este apărat de art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dacă în interpretarea Curții Europene a Drepturilor Omului persoanele respective sunt din nou proprietare pe bunul lor, preluat între 1945 și 1989, rezultă că S. nu mai este proprietar, deci entitățile învestite cu soluționarea notificărilor nu mai pot opera un transfer de proprietate de la Stat la persoanele îndreptățire, ci fac mai multe operațiuni administrative, în corelație cu actele doveditoare și certifică faptul că persoana aceea este proprietară pe bunul respectiv, iar ulterior emit decizia în acest sens.

b1). cu încălcarea art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Tribunalul nu a ținut seama de decizia civilă nr. 966/20.12.2005 a Tribunalului, ca instanță de apel, această decizie fiind irevocabilă, prin respingerea recursului.

În această decizie s-a arătat că: „Potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 instanțele sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului".

Cu toate acestea, Tribunalul, de această dată ca instanță de fond, a arătat că: „nu avea de analizat legea aplicabilă imobilului în discuție sau calitatea reclamantului ori dreptul acestuia, ci doar dacă există sau nu obligația legală a pârâtei Romsilva de a emite o decizie în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001”.

Tribunalul a decis, într-adevăr, că statul a preluat abuziv imobilul la 1948-1949, dar nu a decis categoric în sensul cerut: că statul nu are/nu avea titlu valid asupra acestui imobil.

Interesul său de a cere și obține analizarea titlului statului la 1948-1949 nu este numai de a i se restitui în natură imobilul, ci și de a solicita și tot ce a încasat statul din exploatarea unui imobil pentru care nu a avut titlu.

b2). încălcarea art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la hotărârea din cauza Weissman împotriva României.

Decizia Weissman a obligat România să plătească domnului Wesissman anumite sume, pentru exploatarea de către stat a unui imobil preluat fără drept de stat, în timp ce reclamantul era proprietar pe acel bun.

În anul 2001 S. nu avea „titlu" pe acest imobil, ci reclamantul, în baza aplicării Convenției Europene a Drepturilor Omului prin cele două decizii - V. și A. - și a legii interne.

b3). paragraful 58 din decizia V. împotriva României și paragraful 136 din decizia M. A. și alții împotriva României și art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Citând paragrafele invocate, recurentul-reclamant a arătat că instanța europeană a stabilit că tuturor persoanelor cărora le este aplicabilă o lege de restituire, odată adoptată, li se reactivează un nou drept de proprietate în patrimoniul lor, dreptul fiind apărat de art. 1 din primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

b4). aplicarea greșită a art. 40 din Legea nr. 1/2000 față de aplicarea art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prioritar față de legea specială internă funciară, privind plata „profitului" către recurentul-reclamant.

Dacă în baza legilor funciare se poate cere „profitul" pe perioada dintre validarea cererii de restituire și cea de punere în posesie, atunci, în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 46 din Convenție, recurentul-reclamant este prezumat că este proprietar din anul 2001.

II. Instanța a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbându-le înțelesul lămurit și neîndoielnic și a încălcat art. 24 din Legea nr. 10/2001 și Normele aferente.

Recurentul-reclamant a arătat că a probat că la nivelul anilor 1921, 1923, 1927, 1943-1944 și mai apoi imobilul avea aceleași limite și vecinătăți, chiar dacă suprafața păduroasă propriu-zisă s-a micșorat și a fost amenajată doar cea rămasă pe picior.

Planul de la 1944, urmând linia trasată în tuș negru pe care sunt notate cca. 451 de puncte de contur, arată fără dubiu conturul proprietății asupra imobilului în litigiu.

Din acea proprietate, pe conturul trasat cu tuș roșu se văd limitele pădurii pe picior, amenajate. Pe hartă sunt notate „islaz . într-un singur loc este notat „expropriat”, la Ș.. Planul însuși este cel al „pădurii Baia”, amenajate, adică partea poșată cu roșu.

Tribunalul nu a coroborat actele între ele, în contradicție cu ceea ce rezultă din expertizele topografice, din care recurentul-reclamant a citat pe larg.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă.

La data de 19.09.2011, pârâta R. Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1. În motivare, a arătat că majoritatea motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant nu au susținere în drept, întrucât:

a. - în raport de dispozițiile art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se pune problema ca instanța ce a pronunțat sentința criticată să nu fi ținut cont de toate motivele și obiectul cererii inițiale introductive.

b. - în raport de prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, s-a decis de către instanță prin considerente și asupra capătului de cerere privind mărimea câtimii obiectului la 3.540 ha, tot prin respingerea acestuia motivat, pe de o parte, de considerentul că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și, în egală măsură, excede suprafeței preluate de stat prin actul de expropriere.

2. Criticile prin care se invocă art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă se impun a fi analizate numai prin coroborare cu prevederile alin. 1 al aceluiași articol, text de lege potrivit căruia modificarea sau casarea în recurs a unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Or, motivarea recursului este în principal axată pe aspecte de netemeinicie în raport cu diverse înscrisuri, respectiv acte de vânzare-cumpărare, de hotărnicie, amenajament, planuri și hărți, avize, concluzii ale unei expertize extrajudiciare etc., toate analizate și valorificate în cadrul acțiunilor de reconstituire a dreptului de proprietate în condițiile legilor fondului funciar, dar nerelevante în prezenta cauză întrucât intră în coliziune cu prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

La data de 16.09.2011, recurentul-reclamant a depus o cerere, prin care a arătat că își micșorează obiectului acțiunii în privința ultimului capăt de cerere, înțelegând să ceară valoarea productelor minus pe cea a cheltuielilor de producție doar pe perioada 29.10.2001 (data promovării acțiunii) până la executarea hotărârii, acțiunea față de Stat fiind intentată pe cale principală, nu pe cale de chemare în garanție. În drept, a invocat dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă.

În dovedirea susținerilor sale, recurentul-reclamant a depus la dosar, în fotocopie: confirmare nedatată a unei înțelegeri dată de Banca Românească, tabeluri întocmite de Ministerul Apărării – Unitatea Militară_, S. Generală înregistrată la 18.11.1944 la Consiliul Tehnic al Pădurilor, proces-verbal întocmit la 18.10.1965 de inginerul topografic al județului Suceava, adresa nr. C/_/2006 emisă de Arhivele Naționale – Serviciul Relații cu Publicul, contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28.05.1927, adresa nr._/22.10.1949 emisă de Consiliul Provizoriu al Județului Suceava, adresa nr._ nedatată emisă de Ministerul Apărării Naționale, Jurnal nr. 4132 – sentința civilă nr. 279/26.02.1931 pronunțată de Tribunalul Fălticeni, extras după procesul-verbal încheiat la 19.08.1922 de către Comisiunea de expropriere Boroaia, județul Suceava, adresă înregistrată sub nr._/21.11.1927 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Casa Centrală a Împroprietăririi, declarație dată la 02.12.1929 de locuitorii din satul Bogata, ., declarație dată la 11.12.1929 de locuitorii din satul Slătioara, ., avizul nr. 2152/10.07.1947 dat de Ministrul Agriculturii, adresa nr._/14.03.1947 emisă de Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcția Proprietății și Bunurilor Statului, cerere înregistrată sub nr._/24.04.1947 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcțiunea Proprietății și a Domeniilor Statului, cerere înregistrată sub nr. 1078/20.01.1947, cerere înregistrată sub nr._/01.07.1946 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcția Regimului Silvic, memoriul conținând motivele de recurs contra avizului nr. 137/11.05.1948 a Comisiei Județene de Îndrumători Baia pentru Reforma Agrară, proces-verbal încheiat la 28-31 iulie 1946 de Șeful Inspectoratului Silvic Iași, cerere înregistrată sub nr. 1081/17.09.1946 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcția Silvică, cerere înregistrată sub nr._/11.09.1946 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcțiunea Proprietății și Domeniilor Statului, cerere înregistrată sub nr._/16.09.1946 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcția Regimului Silvic, avizul nr. 137/11.05.1946 emis de Comisiunea Județeană de Îndrumări pentru Reforma Agrară Baia, cerere înregistrată sub nr._/02.05.1947 la Ministerul Agriculturii și Domeniilor – Direcțiunea Proprietății și Domeniilor Statului, proces-verbal din 05.08.1946 întocmit de Comisiunea Județeană de Îndrumători pentru Reforma Agrară Baia, avizul nr. 161/28.06.1946 emis de Comisiunea Județeană de Îndrumători pentru Reforma Agrară Baia, Hotărârea de expropriere nr. 14/04.11.1945 dată de Comisia de Reformă Agrară Plasa Boroaia, jud. Baia în dosarul nr. 14/1945, Hotărârea privind exproprierea dată la 01.08.1946 de Comisia de Reformă Agrară Plasa Boroaia, jud. Baia, cerere înregistrată sub nr. 9/18.06.1946 la Comisiunea de Îndrumători pentru Reforma Agrară județul Baia, memoriul conținând motivele de contestația hotărârii de expropriere din 05.12.1945 a Comitetului Local Râșca privind poienile din Pădurea Baia, proprietatea d-lui ing. N. B., proces-verbal încheiat la 05.12.1945 de Comitetul Local Râșca pentru Reforma Agrară al ., certificat privind decizia Curții de Apel București, Secția a III-a, în dosarul nr. 290/1932, act adițional la contractul de împrumut în cont curent încheiat între Creditul Național Agricol și N. B., act adițional încheiat la 07.04.1948, decizia civilă nr. 291/08.02.2010 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr._, plan de situație a Moșiei Baia, păduri și alte terenuri, așa cum apar acestea explicitate în Act Adițional la Contractul de împrumut încheiat între N. B. și Creditul Național Agricol la 7 aprilie 1948, întocmit de expert tehnic Pustiu C., Planul pădurei Baea „Forestiera Baea” din Județul Suceava, nedatat, plan din 20.03.1964, plan de situație scara 1 :_ Plan pădure retrocedată V. O. și suprafețele solicitate, suprapuse peste ortofotoplan, întocmit de expert tehnic Pustiu C., plan de situație scara 1 :_ Plan pădure retrocedată V. O. și suprafețele solicitate, suprapuse peste Planul proprietății Forestiera Baia, întocmit de expert tehnic Pustiu C., plan de situație scara 1 :_ harta Amenajament 1944 ce conține punctele de hotar din Cartea de Hotărnicie 0-4520-X pentru Trupul Baia și L. Pivelor, respectiv 1-24 pentru Trupul Boul, întocmită de expert tehnic Pustiu C., Plan de situație privind localizarea reală a islazului comunei satului Bogata . de 187 ha expropriat conform hotărârii no. 48 din 9-III-923 a Comisiei jud. de expr. Fălticeni pe harta Drâmba de la 1944, scara 1 :_, întocmit de expert tehnic Pustiu C., Plan de situație privind amplasamentul islazului Bogata expropriat de la Forestiera Baia cu hot. 48/1923 a Comisiei jud. Fălticeni, Fragment din anexa IV la raportul de expertiză privind suprapunerea Planului Pădurii Baia, proprietatea Forestiera Baia, de C. D., cu situația punerii în posesie în 2006 în favoarea V. O., Islazul satului Slătioara extras din Planul Pădurii Baia propr. Societății Forestiera Baia, de C. D., raport de expertiză topografică extrajudiciară, întocmit de expert Pustiu C. la data de 20.01.2010, Carte de hotărnicie din 14.03.1923.

Prin încheierea din 18.10.2011, Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei Fălticeni.

Prin rezoluția din data de 28.02.2014, avându-se în vedere Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 52 din 23.01.2014, prin care s-a dispus desființarea Secției a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale Curții de Apel București începând cu data de 01.03.2014 și reținându-se dispozițiile date de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București prin Hotărârea nr. 29 din 17.02.2014, dosarul a fost înaintat Secției a III-a Civile și pentru cauze cu minori și de familie, pe rolul căreia a fost înregistrat la 29.04.2014 sub nr._ .

La data de 01.09.2014, recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol.

La data de 13.11.2014, intimata-pârâtă R. Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, a depus precizări prin care, în temeiul prevederilor art. 166 Cod procedură civilă, a invocat excepția puterii lucrului judecat.

În motivare, a arătat că prin acțiunea obiect al prezentului dosar, așa cum a fost ulterior modificată în data de 24.07.2007, reclamantul a solicitat restituirea pădurii Baia în suprafață de 3.540 ha, întemeindu-și plângerea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși restituirea terenurilor forestiere și a construcțiilor de pe acestea, intrate în mod abuziv în proprietatea statului, a făcut obiectul legilor fondului funciar, respectiv Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000, ambele cu completările și modificările anterioare.

1. În baza legilor fondului funciar, intimatului-reclamant i s-a reconstituit până în prezent dreptul de proprietate pentru suprafața de 3.016,1 ha teren cu vegetație forestieră.

Pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența de poieni și goliciuni, intimatul-reclamant a depus cereri la Comisiile locale de fond funciar Baia (14,77 ha) și Râșca (39,9 ha), cereri ce au fost respinse prin Hotărârile nr. 3513 și nr. 3514/22.12.2006 ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.

A rămas nereconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 33,9 ha, suprafață care nu se mai regăsește în amenajamentele silvice, fiind probabil defrișată după . intimatului-reclamant, iar în momentul de față nu se află în proprietatea statului și administrarea Direcției Silvice Suceava.

Rezultă așadar că petentului i s-a reconstituit, în baza legilor fondului funciar, dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren cu vegetație forestieră solicitată.

Nemulțumit de hotărârile Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava nr. 1878/22.06.2006, 1880/22.06.2006, 3513/22.12.2006 și 3514/22.12.2006, intimatul-reclamant a formulat plângere în temeiul prevederilor art. 53 din Legea nr. 18/1991.

Plângerile au făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Fălticeni, nr._ al aceleiași judecătorii urmare a admiterii recursului și casării cu trimitere, și nr._ urmare a admiterii recursului și casării cu trimitere pentru a doua oară la Judecătoria Fălticeni.

Prin sentința civilă nr. 993/23.05.2012 a Judecătoriei Fălticeni pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă excepția calității procesuale pasive a R.N.P. - Romsilva - Direcția Silvică Suceava (deoarece în urma identificării prin expertiză a terenurilor solicitate în vederea reconstituirii dreptului de proprietate s-a constatat că acestea nu sunt terenuri cu vegetație forestieră cuprinse în amenajamentul silvic), a fost admisă, în parte, plângerea formulată de O. V., au fost anulate Hotărârile nr. 3513 și 3514 emise la data de 22.12.2006 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, au fost modificate în parte Hotărârile nr. 1878 și 1880 din 22.06.2006 ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava sub aspectul întinderii suprafețelor de teren ce au făcut obiectul acestora, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 312,684 ha teren necuprins în amenajamentul silvic situat pe raza comunelor Baia și Râșca și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr.1975/2009 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava în favoarea comunei Baia, în sensul excluderii suprafețelor reconstituite pentru suprafețele de 177,623 ha teren situat la locul numit „Coasta Bogății" și 85,8532 ha situat la locul numit „Coasta Boului", pe raza .> Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, Comisia locală de fond funciar Râșca și Comisia locală de fond funciar Baia.

Prin încheierea nr. 986 din data de 26.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție a admisă cererea de strămutare a cauzei formulată de O. V. și a dispus strămutarea pricinii ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Suceava - Secția Civilă la Tribunalul Bacău.

Prin decizia nr. 903/02.10.2013 a Tribunalului Bacău - Secția I Civilă, a fost dispusă rejudecarea cauzei, au fost admise recursurile, a fost casată sentința recurată, respectiv cu privire la anularea Hotărârilor Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava nr. 3513 și 3514/22.12.2006, cu privire la modificarea, în parte, a Hotărârilor nr. 1878 și 1880/22.06.2006 și cu privire la anularea titlului de proprietate nr. 1075/27.08.2008 și a fost reținută cauza spre rejudecare.

În rejudecare a fost respinsă plângerea formulată împotriva Hotărârilor nr. 3513 și 3514/22.12.2006 ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.

2. Intimata-pârâtă a mai precizat că la data naționalizării pe suprafața de pădure care a intrat în posesia statului s-a aflat un singur canton, respectiv cantonul silvic Bogata, acesta fiindu-i pus în posesie cu procesul-verbal nr. 3775/16.11.2006, fiindu-i restituit în baza Legii nr. 1/2000, art. 31 alin. 1. Celelalte imobile solicitate, clădiri și drumuri forestiere, împrejmuiri, etc. situate în fond forestier, au fost construite după naționalizare, astfel că nu fac obiectul Legii nr.1 0/2001 și nici al Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare. Art. 31 alin. 3, 4, 7, 8 și 9 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, care prevedeau reconstituirea dreptului de proprietate și pentru acestea, a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 602/20.05.2008 a Curții Constituționale.

Ulterior promovării acțiunii de față, petentul O. V. a formulat o acțiune în constatare, prin care a solicitat instanței de judecată să constate dreptul de proprietate al acestuia asupra mijloacelor fixe menționate în Hotărârile nr. 1878, 1879 și 1880/22.06.2006 ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Fălticeni.

În vederea soluționării cauzei a fost efectuată o expertiză extrajudiciară ce a identificat mijloacele fixe solicitate.

Prin sentința civilă nr. 2125/10.10.2011 a Judecătoriei Fălticeni, modificată irevocabil prin decizia nr.1957/17.09.2013 a Tribunalului Suceava, a fost admisă, în parte, cererea modificată și completată și s-a constatat că reclamantul este proprietar asupra obiectivelor inventariate conform anexelor la Hotărârile nr. 1878, 1879 și 1880/22.06.2006 emise de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Suceava.

3. În ceea ce privește contravaloarea profitului cules de stat, intimata-pârâtă a invocat dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Cum de pe aceste suprafețe nu a fost recoltată masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor și punerea în posesie, nu s-au acordat nici despăgubiri.

Cererea reclamantului de a i se acorda profitul realizat pentru perioada 1948 până la data de 06.09.2005 este lipsită de temei legal.

În dovedirea susținerilor sale, intimata-pârâtă a depus la dosar, în fotocopie: sentința civilă nr. 993/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._, extrase Ecris dosar nr. 18/1./2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosar nr._ al Tribunalului Bacău, dosar nr._ al Tribunalului Bacău, dosar nr._ al Tribunalului Bacău, sentința civilă nr. 2125/10.2011 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr._ și extras Ecris dosar nr._ al Tribunalului Suceava.

La termenul de judecată din data de 18.11.2014, recurentul-reclamant a depus un memoriu, prin care a arătat că, având în vedere că în timp ce se derula acest litigiu a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013 și au apărut Normele de aplicare a acestor două legi, înțelege să-și întemeieze acțiunea/recursul și pe texte din aceste acte normative, și anume: art. 4, art. 3 pct. 1 și pct. 4 lit. a), art. 4 primele 2 teze, art.15 din Legea nr. 165/2013; art. 17 din Normele la Legea nr. 165/2013; art.1 pct. 1 alin. 2 din Legea nr. 368/2013; art. 22 indice 1 superior – art. 22 indice 3 superior din Normele la Legea nr. 165/2013, modificate prin H.G. nr. 89/2014. Totodată, a invocat lipsa de capacitate și de calitate procesuală a Direcției Silvice Suceava, care a depus la dosar precizări.

De asemenea, a formulat cinci cereri.

1. cerere de respingere a excepției puterii de lucru judecat.

Excepția nu este întemeiată, fiind vorba de o cauză juridică diferită, respectiv Legea nr. 10/2001, precum și de un obiect diferit, și anume terenuri ce nu exced suprafeței de 3.015 ha pădure, situate în „vatra satelor” Slătioara, Ș. și Bogata. În dosarul nr._ i s-a reconstituit dreptul la terenurile S1 – S6 în baza legilor funciare, în vreme ce terenul de 33,9 ha din cele 3.016 ha, cuprinse în cele 3.050 cât menționa actul de adjudecare nr. 80/1943, au fost intravilane și la nivelul anilor 1948-1949 și sunt și actualmente, fiind cuprinse în zona ., jud. Suceava.

2. cerere de renunțare/micșorare, în temeiul art. 246 coroborat cu art. 132 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, la orice alte pretenții bănești ce exced perioada: 04.09.2005 (data validării cererii de restituire) – 04.09.2006 (data punerii în posesie), reducând așadar suma ceruta de la Stat, pe dreptul convențional, la 285.316 RON.

3. cerere de renunțare/micșorare, în temeiul art. 246 Cod și art. 132 alin. 2 Cod procedură civilă, la oricare alte pretenții de restituire în baza Legii nr. 10/2001 a drumurilor auto forestiere și a clădirilor menționate în acțiunea precizată/completată și la suprafața ce excede cele 33,9 ha situate în intravilanul localității ., județul Suceava, ce este în administrarea R.N.P. - Romsilva.

Deci, acțiunea privește numai aplicarea Legii nr. 10/2001 cu privire la aceste 33,9 ha aflate la R.N.P. - Romsilva, recurentului-reclamant fiindu-i restituite 3.016 ha de teren forestier extravilan din cele 3.050 ha de teren forestier cât menționa actul de adjudecare nr. 80/1943, din care au fost amenajate doar 3.020 ha prin Amenajamentul întocmit de ing. silvic D. Drâmba la 1944.

Cere, așadar, numai ce nu a fost restituit în baza legilor funciare, și este teren intravilan situat în ., care poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, așa cum arată și art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum și Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013 și Normele de aplicare a acestor din urmă două legi.

Solicită de la pârâtă, în baza Legii nr. 10/2001, după ce a renunțat la orice altă/alte suprafețe din cele 3.050 ha: să restituie 167.688 m.p., adică 16.7688 ha, în natură.

Acest teren, rămas după renunțare/micșorare, este denumit în Suplimentul anexat „parcelele 1-7": parcelele de la 1 la 7 măsurând fiecare: 1.915 m.p., 9.716 m.p., 1.207 m.p., 3.433 m.p., 8.041 m.p., 14.0310 m.p. și 3.036 m.p., în total 167.688 m.p., adică 16,7688 ha; terenul este compus din aceste 7 parcele, fiind desenat în planul anexat la Suplimentul de raport de expertiză, dosar civil nr._ . Terenul este situat din centrul satului Slătioara, ., fiind inclus în conturul roșu din planul anexat la Amenajamentul Pădurii Baia de ing. silvic D.; terenul a fost expropriat la 1945 și apoi a fost scos de sub expropriere.

4. motiv nou, de ordine publică

Sentința recurată este nelegală și față de textele menționate în preambul din Legea nr. 165/2013, modificată prin Legea nr. 368/2013 și Normele de aplicare a acestor două legi.

Sentința apare ca fiind nelegală la această dată, intrând în coliziune cu art. 4 primele 2 teze din Legea nr. 165/2013, ce se aplică și proceselor în curs.

5. cerere de suspendare, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, a prezentei cauze, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._, în prezent dosarul nr._ * al Judecătoriei Făticeni.

În dovedirea susținerilor sale, recurentul-reclamant a mai depus, în fotocopie: decizia civilă nr. 903/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr._, decizia civilă nr. 2183/13.11.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, extrase Ecris dosar nr._ al Judecătoriei Fălticeni, dosar nr._ * al Judecătoriei Fălticeni, supliment de expertiză în dosar nr._ al Judecătoriei Fălticeni întocmit de expert Pustiu C., proces verbal-întocmit la 04.11.2005 de Primăria Rîșca, proces-verbal de punere în posesie nr. 2725/04.09.2006 încheiat de Ocolul Silvic Rîșca, decizia civilă nr. 1957/17.09.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._, încheierea din 15.10.2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr._ .

Cererea de suspendare a judecării cauzei a fost respinsă la termenul din 18.11.2014, pentru considerentele expuse la acel moment procesual.

Asupra excepțiilor lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale a Direcției Silvice Suceava, Curtea reține următoarele:

Curtea pornește de la faptul că precizările depuse la data de 13.11.2014 au fost formulate de Direcția Silvică Suceava nu în nume propriu, ci în numele Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva.

Întrucât verificarea îndeplinirii acestor condiții de exercițiu a acțiunii civile se face în raport de persoana părților în litigiu - în speță a pârâtei, iar nu a mandatarului - în speță, direcția silvică, și R. Națională a Pădurilor - Romsilva are personalitate juridică în temeiul art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 229/2009 și calitate procesuală prin prisma faptului că a fost învestită de reclamant cu soluționarea notificării nr. 2561/12.04.2001 trimise prin executorul Judecătoresc de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, excepțiile apar ca nefiind întemeiate.

Pe de altă parte, mandatul primit de Direcția Silvică G. din partea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva este dat de împuternicirea nr._/DNA/06.01.2009, privind susținerea și reprezentarea intereselor în dosarul nr._/3/2007.

În consecință, instanța de recurs urmează să respingă excepțiile ca nefondate.

Asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea reține următoarele:

Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civil, are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul unei administrări uniforme a justiției. Potrivit art. 166 Cod procedură civilă, pentru a ne afla în situația autorității de lucru judecat, este necesar să existe tripla identitate de elemente cu privire la părți, obiect și cauză.

Din considerentele sentinței civile nr. 993/23.05.2012 pronunțate de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._, în ceea ce privește părțile, se constată că în dosarul nr._ al Judecătoriei Fălticeni, reclamantul O. V. le-a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Județeană Suceava pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, Comisia de Fond Funciar Baia, Comisia de Fond Funciar C. Luncii, Comisia de Fond Funciar Rîșca și Direcția Silvică Suceava. Identitatea parțială, dată de includerea unor elemente ale unei mulțimi într-o altă mulțime mai mare, reprezintă, pe baza acestui argument de logică, tot un caz de identitate.

În sfera noțiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenția concretă), ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material. Prin ambele cereri, reclamantul tinde la redobândirea dreptului de proprietate asupra terenului dobândit de bunicul său, B. N., prin actul de adjudecare nr. 80/30.11.1943 emis de fostul Tribunal Ilfov – Secția Notariat în dosarul nr._/1943.

Cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează în situația de fapt calificată juridic. În acțiunea ce face obiectul prezentului dosar reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 10/2001, în timp ce în cea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni s-a prevalat de dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 1/2000 și nr. 247/2005.

Între cele două acțiuni, care au cauze diferite, nu există deci tripla identitate de elemente care să conducă la îngrădirea exercițiului dreptului la acțiune prin efectul excepției autorității de lucru judecat.

Ca atare, instanța de recurs va respinge și excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.

Examinând sentința civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

I.1.i. Prin cererea inițială, formulată la data de 29.10.2001, reclamantul a solicitat: 1. să se constate inexistența titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului denumit „Pădurea Baia", situat în județul Suceava, în suprafață de 3.020,80 ha în limitele arătate în planul dresat de ing. D. în anul 1943; 2. să fie obligată pârâta R.N.P. - Romsilva să emită decizie de restituire în natură sau/și echivalent a imobilului sus-menționat.

La data de 04.11.2005, reclamantul a formulat o cerere de mărire a câtimii obiectului pricinii, în sensul că a înțeles să ceară și: b1) zona fostei linii ferate forestiere ce traversează Pădurea Baia; b2) clădirile ce țineau de această proprietate, în natură și/sau în echivalent; b3) terenurile situate în vetrele satelor Bogata, Ș. și Slătioara, terenuri pendinte de sus-menționata pădure.

La data de 23.04.2007, reclamantul a depus o a doua cerere de mărire a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată, astfel: a) a mărit câtimea suprafeței imobilului pe care îl cere, la 3.540 ha, suprafață ce include nu numai pădurea propriu-zisă, ci și fostele terenuri împădurite, azi numite „pășuni” ale comunei Baia, ale satelor Bogata, Slătioara și Ș. și a comunei Râșca, toate din județul Suceava, terenuri intravilane azi; b) a mărit și precizat câtimea obiectului cererii - ce vizează domeniul imobiliar „Pădurea Baia”, cerând și accesoriile Pădurii Baia, deci și clădirile ce țineau de această proprietate, laolaltă cu terenurile intravilane aferente acestor clădiri: - canton Vama Bogata, canton Bogata I și II, clădirile denumite „Heinz”, locuințe+magazie+grajduri+anexe, canton Talpa, canton Vama Slătioara, canton Slătioara, canton Dumbrăveni, canton Poiana C.; - terenul aferent proprietății, aflat în intravilan la Fălticeni, la Gară, de 7,6285 ha, cu fabricile de pe acesta și celelalte clădiri, adică Fabrica de cherestea și mobilă a Exploatației B. din Fălticeni, pendinte de Pădurea Baia, plus terenul aflat în albia pârâului Valea Vacii, care era folosit ca acces forestier pe vreme de iarnă; - și toate căile de acces interioare și exterioare la imobilul ce face obiectul notificărilor, și anume toate drumurile forestiere aflătoare pe proprietatea forestieră cerută, plus cele aferente acestei proprietăți, alături de alte mijloace fixe, și anume: - drumul auto forestier Slătioara-Bogățica de 0,33 km, nr. inventar 102 165 la Direcția Silvică Suceava, amplasat pe UP VII u.a. 34 .; - casa de locuit Slătioara nr. inv. 102 328, UP VII u.a. 31, .; - împrejmuire stâlpi – șina Slătioara, lungime 325 m, nr. inv. 105 460, UP VII u.a. 31, .; - puț săpat Slătioara, nr. inv. 104 092, UP VII u.a. 31, .; - drum auto forestier Slătioara, lungime 3,7 km, (Călugăra), nr. inv. 102 242, UP VII u.a. 1-9, .; - drum auto forestier Slătioara, de 6,9 km, nr. inv. 101 611, UP VII u.a. 26-31, .; - drum auto forestier Budăcelu-Slătioara, de 1,4 km, nr. inv. 102 227, UP VII u.a. 39-41, .; - drum auto forestier Dumbrăveni, de 0,9 km, nr. inv. 101 917, UP VII u.a. 17, .; - drum auto forestier Ș., de 2,2 km, nr. inv. 102 055, UP VII u.a. 65D, .. Suceava; - canton Bogata, în integrum, nr. inv. 103 092, UP 1 u.a. 61C, .; - magazie materiale Bogata, nr. inv. 102 594, UP 1 u.a. 61C, .; - solar canton Bogata, nr. inv. 104 184, UP 1 u.a. 61C, .; - drum auto forestier Bogățica, de 1,6 km, nr. inv. 101 903, UP I u.a. 101D, .; - drum auto forestier Bogata, de 8,4 km, nr. inv. 101 919, UP I u.a. 101D, .; - drum auto forestier Talpa, de 1,6 km, nr. inv. 102 099, UP I u.a. 103D, .; - drum auto forestier Pârâul Vacii, de 4 km, nr. inv. 102 056, UP I u.a. 102D, .; - drum auto forestier Slătioara Bogățica, de 1,6 km, nr. inv. 102 195, UP I u.a. 104D, .; - drum auto forestier Talpa, de 1,6 km, nr. inv. 102 099, UP I u.a. 103D, .; - drum auto forestier Bogățica, de 1,2 km, nr. inv. 102 196, UP I u.a. 104D, ..

Totodată, a formulat cerere de renunțare la restituirea imobilului denumit Pădurea Baia, pădure deja restituită prin procedurile legilor funciare, rămânând în discuție cererea ce excede suprafața de 3.016 ha restituită până la 3.540 ha, azi denumită „islaz”.

La termenul din 24.10.2008, reclamantul a depus o cerere scrisă, prin care a arătat că renunță în parte la cererea de restituire a 3.016 ha, deja restituite, înțelegând să mai solicite suprafața de teren intravilan până la 3.540 ha, pe vechiul amplasament din . plus terenul adiacent și celelalte accesorii ale proprietății. De asemenea, a arătat că nu mai cere fabrica din Fălticeni.

În ședința publică din data de 24.10.2008, instanța a luat act că acțiunea reclamantului reprezintă o contestație împotriva refuzului de a răspunde notificării formulate, iar imobilul ce se solicită a fi restituit în natură reprezintă restul terenului până la suprafața de 3.540 ha pe vechiul amplasament din ., pepinieră, teren adiacent și celelalte accesorii ale acestui fond și sumele de bani cerute ca despăgubiri și constatarea faptului că S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are titlu.

ii. Este de menționat că, prin actul de adjudecare care constituie titlul de proprietate al reclamantului, autorul său a dobândit „Pădurea Baia”, în suprafață de aproximativ 3.050 ha, precum și zona fostei linii ferate forestiere aflat în patrimoniul Societății Anonime în lichidare – „Forestiera Baia”, clădirile existente și terenurile situate în vatra satelor Bogata, Ș. și Slătioara.

Potrivit raportului de expertiză topografică extrajudiciară întocmit de expert Pustiu C. pentru a fi depus în dosarul nr._ al Tribunalului Suceava, imobilul astfel dobândit (pădurea la picior + zona fostei linii ferate + terenurile situate în vetrele satelor) ar fi avut o suprafață de aproximativ 3.500 ha (3.540 ha, potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. 4395 din 30.09.1921 intervenit între A.. C.-Pascanu și Forestiera Baia), suprafața de aproximativ 3.050 m.p. (3.020,80 ha potrivit Planului Amenajamentului din 1944 întocmit de ing. D. D.) corespunzând numai pădurii la picior.

Totodată, este de precizat că, în cursul soluționării prezentului litigiu, în baza legilor fondului funciar, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3.016,1 ha (pe același amplasament pentru 2.963,17 ha și pe alt amplasament pentru 52,93 ha), prin hotărârile Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava nr. 1180/22.06.2006 și nr. 1878/22.06.2006, în timp ce prin hotărârile Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava nr. 3513/22.12.2006 și nr. 3514/22.12.2009 i s-au respins solicitările pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 11,77 ha, respectiv 39,90 ha.

Împotriva acestor patru hotărâri ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, reclamantul a formulat plângere, care a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Fălticeni, dosar în care s-a discutat dacă reclamantul are dreptul la diferența între suprafața de 3.016,1 ha deja reconstituită și suprafața indicată în expertiza efectuată de expert Pustiu C., de 3.540 ha. La momentul pronunțării sentinței civile care formează obiectul prezentului recurs, se pronunțase decizia civilă nr. 1855/18.09.2008 de către Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr._ (prin care s-au soluționat recursurile îndreptate împotriva sentinței civile nr. 573/28.02.2008 pronunțate de Judecătoria Fălticeni, prin admitere, casare și trimiterea cauzei spre rejudecare), care se afla la dosar.

iii. Din această perspectivă, succesiunea manifestărilor de voință ale reclamantului duc la concluzia că instanța de fond a rămas în final învestită, conform precizării din ședința publică din data de 24.10.2008, cu o contestație împotriva refuzului de a răspunde notificării formulate (deci o acțiune de natura celei la care s-a referit Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia în interesul legii nr. nr. XX din 19 martie 2007 („Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate”), având două capete de cerere: constatarea nevalabilității titlului statului și soluționarea pe fond a notificării, cu privire la diferența între suprafața de 3.016,1 ha deja reconstituită și suprafața de 3.540 ha, pe care ar fi dobândit-o autorul său prin actul de adjudecare.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, asupra acestui obiect s-a și pronunțat Tribunalul, arătând expres că: „Prin urmare, cererea reclamantului până la suprafața de 3.540 ha este nejustificată”. De altfel, prin încheierea din 24.10.2008, instanța de fond luase deja act de renunțarea reclamantului la cererea având alte obiecte în afara acestei diferențe până la 3.540 ha.

Pe de altă parte, fie că restituirea imobilului reprezintă un transfer al dreptului de proprietate de la Stat la fostul proprietar, fie că ea reprezintă doar recunoașterea unui vechi drept de proprietate care nu a ieșit niciodată din patrimoniul acestuia, în lumina aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu există nicio diferență, astfel că nu se pune problema că prima instanță ar fi schimbat obiectul cererii reclamantului.

Curtea constată astfel că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.

2. Este adevărat că prin decizia civilă nr. 966/20.12.2005, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a stabilit cu putere de lucru judecat că, potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, instanțele sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului și, ca atare, acest capăt de cerere este admisibil.

Tribunalul nu a reținut însă contrariul și chiar a făcut o analiză a acestei chestiuni în cadrul considerentelor, iar în final a arătat că o asemenea cerere este lipsită de interes. Cu toate acestea, Curtea constată că, în consecința faptului că restituirii imobilului în speță nu-i sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 (conform art. 8 alin. 1 din acest act normativ), acțiunea (astfel cum a fost extinsă și apoi restrânsă), care cuprinde două capete indisolubil legate - ceea ce impune pentru rațiuni de judecată unitară ca autoritățile ce se pronunță asupra măsurilor reparatorii cu privire la un imobil să analizeze și condițiile în care a fost preluat de către Stat, nu numai pe cale incidentală, ci și pe cale principală -, trebuia respinsă în totalitate pe acest considerent.

Este corect și că prin aceeași decizie s-a statuat că, întrucât reclamantul a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a adresat o notificare unității deținătoare a imobilului cu privire la care reclamantul pretinde că are calitatea de persoană îndreptățită, unitatea deținătoare are obligația de a răspunde acestei notificări printr-o decizie, independent de soluția pe care o va adopta în cadrul acestei decizii.

Ulterior însă reclamantul a modificat natura cererii cu care a învestit instanța din obligație de a face în contestație împotriva refuzului de a răspunde notificării formulate, conform precizării din ședința publică din data de 24.10.2008, astfel că statuările instanței de apel din al doilea ciclu procesual au rămas caduce.

Prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă,

3.i. La data de 23.06.2004, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de_.000 ROL, reprezentând valoarea materialului lemnos și a terenului, cu titlu de indemnizație pentru preluarea în proprietatea sa a Pădurii Baia (teren + material lemnos).

La data de 23.04.2007, reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în garanție, arătând că solicită obligarea statului la a-i plăti contravaloarea profitului cules fără drept din 1948 până la 06.09.2005, când a avansat cererea de restituire a domeniului denumit generic Pădurea Baia, valoarea acestui profit fiind evaluat provizoriu la 100.000 RON/an.

În calea de atac, prin cererea depusă la termenul din 18.11.2014, recurentul-reclamant a renunțat la pretențiile bănești ce exced perioada 04.11._06, deci inclusiv la pretențiile din cererea de chemare în garanție așa cum a fost modificată, astfel încât nu vor mai fi analizate criticile sale din recurs în legătură cu soluția dată acestora.

ii. Cât privește pretențiile bănești aferente perioadei 04.11._06 (ulterioară celei din cererea depusă în fața primei instanțe), Curtea constată că reprezintă o cerere nouă formulată direct în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 316 rap. la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.

II.1. Astfel cum s-a stabilit anterior (pct. I.1.iii), în urma modificărilor acțiunii de către reclamant, prima instanță a avut de soluționat pe fond notificarea cu privire la diferența între suprafața de 3.016,1 ha deja reconstituită și suprafața de 3.540 ha, pe care ar fi dobândit-o autorul său prin actul de adjudecare, conform analizei expertului tehnic.

Cu titlu prealabil, Curtea constată faptul că, în calea de atac, prin aceeași cerere depusă la termenul din 18.11.2014, recurentul-reclamant a arătat, în ceea ce privește cererea de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, că solicită doar diferența între suprafața de 3.016,1 ha deja reconstituită și suprafața de 3.050 ha, menționată expres în actul de adjudecare, diferență care este de 33,9 ha.

În mod corect a reținut Tribunalul cu privire la diferența între suprafața de 3.016,1 ha și cea de 3.540 ha, care include diferența între suprafața de 3.016,1 ha și cea de 3.050 ha, că soluția ce trebuia dată notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001 era cea de respingere, având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 din acest act normativ: „Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare”.

Faptul că regimul juridic al acestei diferențe de teren intră în domeniul de aplicare al legilor fondului funciar a fost stabilit cu putere de lucru judecat în plângerea formulată de reclamant împotriva celor patru hotărâri ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, mai sus menționată (pct. I.1.ii), actualmente soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 903/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Bacău – Secția I Civilă în dosarul nr._, în considerentele căreia au fost analizate, din perspectiva art. 6 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 1/2000, aspectele susținute și în prezentul recurs, legate de interpretarea actelor și planurilor întocmite în perioada 1921-1944, analizate de expertul specialitatea topografie.

Între plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Fălticeni și cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, care au cauze diferite, nu există, într-adevăr, astfel cum s-a stabilit anterior, tripla identitate de elemente care să conducă la îngrădirea exercițiului dreptului la acțiune datorită excepției autorității de lucru judecat.

Pe de altă parte, reclamantul nu mai poate repune în discuție incidența legilor fondului funciar, din cauza prezumției de lucru judecat (art. 1202 alin. 2 și art. 1200 pct. 4 Cod civil 1865), în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prin urmare, interpretând voința recurentului-reclamant în sensul că renunță la alte suprafețe dintre cele incluse în suprafața de 3016,1 (iar nu incluse în cea de 3.050, pentru că altfel nu s-ar explica de ce în alineatul anterior face referire la diferența între suprafața de 3.016,1 ha deja reconstituită și suprafața de 3.050 ha), cu excepția celei de 16,7688 ha, Curtea va menține dispoziția primei instanțe de respingere a notificării referitor la această diferență de teren solicitată de reclamant.

2. Prin cererea depusă la termenul din 18.11.2014, recurentul-reclamant a făcut referire și la restituirea unei suprafețe de teren de 16,7688 ha.

Potrivit precizărilor recurentului-reclamant, este vorba de parcelele 1-7 din suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expertul Pustiu C. în dosarul nr._ .

Din considerentele deciziei civile nr. 2183/13.11.2012 pronunțate de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr._ rezultă că, prin plângerea adresată Judecătoriei Fălticeni, reclamantul a solicitat anularea hotărârii nr. 2155/22.06.2006 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava, prin care i s-a validat un alt amplasament pentru terenul de 52,93 ha, ce nu a putut fi restituit pe vechiul amplasament, conform hotărârilor nr. 1180/22.06.2006 și nr. 1878/22.06.2006, sus-menționate (pct. I.1.ii).

Astfel, terenul în suprafață de 16,7688 ha face parte din cel în suprafață de 3.016,1 ha deja restituit, în legătură cu care reclamantul a formulat cereri repetate de renunțare la judecată (la 23.04.2007 și la 24.10.2008, atât în scris, cât și verbal).

Or, unul din principiile efectelor actelor juridice (inclusiv de procedură civilă) este cel al irevocabilității, principiu în baza căruia actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voință, în sens contrar, din partea autorului acestuia.

În consecință, cu privire la restituirea suprafeței de 16,7688 ha, va fi menținută soluția pronunțată prin încheierea din 24.10.2008, prin care s-a luat act de precizările reclamantului, inclusiv renunțarea la judecarea cererii pentru suprafața de teren respectivă, restituită în baza legilor fondului funciar.

3. D. fiind că notificarea reclamantului, în limita obiectului cu care a rămas învestită instanța, se impunea a fi respinsă în virtutea regulii de aplicare a normelor juridice conform căreia concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale (specialia generalibus derogant), prevăzută expres în materia regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, nu mai prezintă relevanță în cauză natura măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare.

Față de aceste considerente, reținând temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, precum și depunerea actul procesual de dispoziție al recurentului-reclamant învederat, Curtea va lua act de această manifestare de voință în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, prin admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în acest sens, menținând totodată celelalte dispoziții (privind respingerea notificării în legătură cu suprafața de teren ce nu a făcut obiectul vreunei renunțări în fond sau în recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a calității procesuale a Direcției Silvice Suceava.

Respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat.

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant O. V. împotriva sentinței civile nr. 212 din data de 11.02.2011, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._/3/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA și S. ROMÂN, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:

Ia act de renunțarea reclamantului la pretențiile bănești, cu excepția celor aferente perioadei 04.11._06 în cuantum de 285.316 RON și la cererea de restituire, cu excepția terenului în suprafață de 167.688 m.p.

Menține celelalte dispoziții.

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 03.02.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. G. I. S. G. S.

GREFIER

N. C. I.

Red. C.G.

Tehnored. C.S.

Ex.2/13.03.2015

T.B. Secția a III-a Civilă - I. P.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2015. Curtea de Apel...		Legea 10/2001. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Rezoluţiune contract. Decizia nr. 238/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 102/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 34/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI