Legea 10/2001. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 58328/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.237 R
Ședința publică din data de 19.02.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta contestatoare P. Ș. împotriva sentinței civile nr.716/10.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001 - contestație”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta contestatoare P. Ș. prin avocat G.-Oderuc E. C., cu împuternicire avocațială la fila 12 din dosar, și intimatul M. București prin Primarul General, reprezentat de consilier juridic C. Vivien, cu delegație la fila 23.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la Consiliul General al Municipiului București.
Apărătorul recurentei contestatoare P. Ș. precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatului M. București prin Primarul General arată că din răspunsul comunicat de Consiliul General al Municipiului București rezultă faptul că Școala Generală nr.308 figurează la adresa . nu la adresa ., unde se află imobilul în litigiu, motiv pentru care solicită efectuarea unor demersuri pentru comunicarea istoricului de adresă, respectiv dacă . M. a purtat și denumirea de Râul Șoimului.
Apărătorul recurentei contestatoare P. Ș. precizează că este vorba despre terenul aparținând unei școli care are . stradă, imobilul în litigiu făcând parte dintr-o suprafață mai mare, de aproximativ 3000 mp. Pe de altă parte, arată că în anexa 1 la raportul de expertiză efectuat la fond este menționată adresa Școlii Generale nr.308, respectiv ..8, iar din schița cadastrală rezultă denumirile străzilor din jurul acesteia, pe latura vestică aflându-se ..
Curtea constată că în raportul de expertiză se menționează adresa Școlii Generale nr.308, ca fiind ..8, astfel încât apreciază că nu se impune lămurirea aspectului privind denumirea străzii, astfel cum solicită intimatul.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei contestatoare P. Ș. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și, în principal, casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât, în opinia sa, hotărârea nu este motivată cel puțin cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, care nu este un capăt accesoriu sau subsidiar, ci tot un capăt principal de cerere, iar în subsidiar, solicită modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată.
În susținerea recursului, apărătorul recurentei contestatoare apreciază că instanța de fond nu a motivat hotărârea în ceea ce privește primul capăt de cerere, nearătând exact motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, iar în privința celui de-al doilea capăt de cerere, hotărârea este total nemotivată, susținându-se de către instanța de fond faptul că, atât timp cât s-a respins contestația împotriva dispoziției Primarului General, este logic să se respingă și cererea de ridicare a lucrărilor efectuate pe terenul în litigiu. Or, în speță, contestatoarea a solicitat mutarea acelor construcții edificate pe teren tocmai pentru că în acest mod terenul ar putea fi restituit în natură, deoarece nu ar fi afectat de utilități, astfel cum prevede Legea nr.10/2001. În raport de acest considerent, apreciază că hotărârea instanței de fond este dată și cu încălcarea dispozițiilor legale.
Totodată, apărătorul recurente contestatoare apreciază că probatoriul administrat în cauză a fost ignorat de către prima instanță, care preia concluziile raportului de expertiză, în care expertul nu se pronunță clar cu privire la existența sau inexistența unor rețele subterane, însă nu ține cont de o adresă emisă de Apa N. în care se menționează că lucrările respective - rezervoarele de apă edificate pe terenul solicitat - nu au fost niciodată avizate, ele fiind ridicate fără autorizație. De asemenea, arată că la momentul la care s-a început împrejmuirea terenului solicitat, contestatoarea a formulat notificări atât către Primăria sectorului 4, cât și către Primăria Municipiului București, pentru a nu se continua aceste lucrări deoarece există o notificare formulată în baza Legii nr.10/2001, care nu fusese soluționată. Prin urmare, apreciază că pârâta a fost de rea-credință, întrucât avea cunoștință de existența notificării, terenul era liber de construcții și, mai mult, alături de acesta a mai existat un teren având aceeași suprafață și care a fost restituit în natură. Apărătorul recurentei contestatoare apreciază că nu poate fi primită nici motivarea instanței de fond în sensul că terenul, având o suprafață foarte mică, de 150 mp, nu are valoare economică și astfel nu se impune restituirea în natură.
Pentru aceste considerente, apărătorul recurentei contestatoare P. Ș. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Reprezentantul intimatului M. București prin Primarul General solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de utilități, reprezentând curtea Școlii Generale nr.308, pe care se află rețelele de apă și cele două cămine de apă, fiind imposibilă mutarea acestora pe un alt amplasament.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30.08.2011, pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, contestatoarea P. Ș. a chemat în judecată pe intimatul M. București prin Primar General, solicitând să se dispună modificarea Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr._/13.07.2011, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 150 mp situat în București, . nr. 66, sector 4.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, împreună cu cei șase copii, este moștenitoarea soțului său P. M., potrivit certificatelor de moștenitor nr. 56/20.07.2010 și nr. 57/20.07.2010, eliberate de B.N.P. E. D. G..
A arătat că soțul său a fost proprietarul de drept al terenului în suprafață de 150 mp situat în București, . nr. 66, sector 4, așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3495/03.02.1940 de Tribunalul Ilfov – Secția notariat. Pe acest teren s-a aflat o construcție compusă din patru camere și anexe – pivniță și magazie pe o suprafață de 66 mp, demolate în anul 1985, conform Decretului nr. 291/19.09.1985.
Contestatoare a precizat că la data de 14.06.2001 a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând despăgubiri, iar apoi restituirea în natură a terenului. La data de 13.07.2011, Primăria Municipiului București prin Primarul General a emis dispoziția nr._, pe care o contestă, întrucât în aceasta se specifică faptul că pe teren ar fi la sol două cămine – posibil rețele subterane, fapt ce nu corespunde realității întrucât un cămin se află amplasat pe terenul său, însă nu în totalitate, iar al doilea se află pe terenul alăturat.
Această situație a fost sesizată de contestatoare Primăriei Sectorului 4 București și Primăriei Municipiului București, așa cum rezultă din adresa nr._/15.07.2009 cu privire la împrejmuirea cu gard a Școlii generale nr. 308, aceasta efectuându-se în urma demersurilor făcute de contestatoare privind restituirea în natură.
Nu a fost indicat temeiul de drept al contestației.
În susținerea contestației, scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform art. 51 din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborat cu art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 32/1995, contestatoarea a depus înscrisuri.
Intimatul M. București, reprezentat prin Primarul General nu a formulat întâmpinare.
Prin cererea completatoare formulată la termenul din 16.01.2013, contestatoarea a solicitat obligarea intimatului să desființeze sau să mute rezervorul de apă construit în mod ilegal pe terenul notificat. A arătat că acest rezervor a fost construit pe terenul de 150 mp, cu toate că pentru acest teren era formulată o notificare de restituire în natură și cu toate că în anul 2009 contestatoarea a notificat Primăria Sectorului 4 București să sisteze orice lucrare de împrejmuire sau de construire pe acest teren.
Au fost administrate în cauză proba cu înscrisuri, fiind transmis de către unitatea deținătoare dosarul administrativ și proba cu expertiză topo-cadastrală, cu următoarele obiective: identificarea terenului în litigiu prin indicarea coordonatelor stereografice ale punctelor de contur și a lungimilor laturilor, să se precizeze dacă terenul este liber sau afectat de detalii de sistematizare.
Prin sentința civilă nr. 716 din 10.04.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilăa respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea P. Ș., în contradictoriu cu intimatul M. București prin Primar General, astfel cum a fost completată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat următoarele:
La data de 14.06.2001, contestatoarea P. Ș. a formulat prin intermediul executorului judecătoresc B. C. notificarea nr. 907 în baza Legii nr. 10/2001, solicitând despăgubiri pentru terenul în suprafață de 150 mp situat în București, .. 66, sector 4, teren pe care se afla la data demolării o construcție cu trei camere și dependințe. Notificarea a fost înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr._/27.06.2001.
Prin Dispoziția nr._/13.07.2011 a Primarului Municipiului București, contestată în prezenta cauză, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 150,00 mp situat în București, .. 66, sector 4, imposibil de restituit în natură, persoanei îndreptățite – P. Ș..
Această dispoziție a fost comunicată contestatoarei la data de 04.08.2011, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 27 în dosar, astfel că s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru formularea contestației.
Examinând dispoziția contestată prin raportare la motivele invocate de contestatoare, care solicită restituirea în natură a terenului, tribunalul a apreciat contestația formulată ca nefiind întemeiată, pentru considerentele ce succed:
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilesc că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din același act normativ, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Așa fiind, din examinarea probatoriului administrat în cauză, tribunalul a constatat că restituirea în natură a imobilului – teren nu mai este posibilă.
În acest sens tribunalul a avut în vedere că imobilul – construcție a fost demolat ulterior preluării în proprietatea statului, iar în privința terenului a avut în vedere nota de reconstituire întocmită de Direcția Patrimoniu – Serviciul cadastru din Primăria Municipiului București, potrivit căreia fostul imobil în suprafață totală de aproximativ 150 mp este în prezent afectat astfel: 5 mp curte proprietate privată din . cu gard; 145 mp teren în incinta împrejmuită a Școlii Generale nr. 308, pe care se află două cămine de apă și posibil rețele subterane, precum și concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expert A. I., care sunt asemănătoare.
Astfel, expertul desemnat în cauză a constatat că o porțiune din teren (5,9 mp) se suprapune cu imobilul din .. 25, însă această suprapunere se datorează faptului că împrejmuirea acestui imobil a fost făcută greșit. A menționat expertul că, potrivit coordonatelor comunicate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și a celor pe care le-a determinat prin măsurători, aceste imobile nu se suprapun. A concluzionat expertul că în realitate întreaga suprafață de 150 mp este inclusă în imobilul cu nr. cadastral 7922 al Școlii Generale nr. 308, din .. 8, sector 4, și este ocupată de bazinul subteran, rezervor de apă al școlii.
În același timp, tribunalul a constatat că, potrivit adresei nr. 17/31.12.2010 a Direcției Patrimoniu–Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat din Primăria Municipiului București, adresă aflată în dosarul administrativ, terenul Școlii Generale nr. 308, în care este inclus și terenul notificat, este înscris în anexa Hotărârii nr. 186/08.05.2008 a Consiliului General al Municipiului București privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului București, la poziția 5286 pe adresa .. 8, sector 4.
În consecință, în raport de cele reținute, constatând că în prezent construcția nu mai există, iar terenul nu este liber, tribunalul a considerat că nu este posibilă restituirea în natură conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
În plus, tribunalul a apreciat că măsura restituirii în natură a terenului în suprafață de 150 mp nu poate fi dispusă nici din considerente economice, întrucât nu respectă suprafața minimă obligatorie de 200 mp prevăzută la art. 30 alin. 2 lit. b teza a doua din Regulamentul General de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996 și, ca atare, nu se poate asigura o bună utilizare a acestui teren.
Având în vedere soluția dată contestației, în sensul respingerii cererii de restituire în natură, tribunalul a constatat că nu este întemeiată nici solicitarea contestatoarei de obligare a intimatului la desființarea/mutarea rezervorului de apă, terenul rămânând în continuare în domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
Față de aceste considerente, constatând că dispoziția contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația, astfel cum a fost completată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs contestatoarea P. Ș., care a susținut următoarele critici:
Hotărârea atacată nu este suficient motivată, mai ales cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere. Simpla respingere a contestației împotriva dispoziției primarului nu duce direct la respingerea cererii de obligare a pârâtei la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație, această cerere fiind făcută tocmai pentru că nu exista o autorizație pentru efectuarea acestor lucrări. Important este faptul că și cele două cămine de apă au fost edificate de abia după ce s-a făcut o cerere către primărie pentru urgentarea soluționării notificării. În aceste condiții rezultă fără echivoc reaua – credință a pârâtei, care a efectuat lucrările, deși avea cunoștință despre faptul că există o notificare ce nu fusese încă soluționată.
În această situație, susține recurenta, era necesară soluționarea capătului de cerere referitoare la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație, admiterea acestui capăt de cerere conducând la premisa admiterii contestației.
Atât timp cât cele două cămine de apă nu sunt autorizate și nu au fost edificate legal, nu se poate considera că terenul este ocupat și nu se poate dispune restituirea în natură.
Pe de altă parte, instanța reține faptul că există și o posibilitate a unor rețele subterane, or acest aspect nu a fost confirmat de APA N. prin răspunsul dat.
Recurenta a mai arătat și faptul că hotărârea nr. 186 din 08.05.2008 a CGMB prin care terenul a fost anexat Școlii Generale nr. 308 a fost dată abia în anul 2008, iar notificarea în baza Legii nr.10/2001 a fost făcută mult anterior.
Dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în această situație, iar includerea terenului de 150 mp în terenul școlii a fost făcută cu rea credință împotriva dreptului de proprietate al recurentei. Recurenta a arătat că la data la care s-a început edificarea celor două cămine pentru bazinul de apă, aceasta a efectuat o notificare către primărie prin care îi solicita să oprească orice lucrare întrucât a cerut restituirea terenului respectiv.
Invocând decizia ÎCCJ nr. XX/2007 recurenta a arătat că instanța de fond avea tot dreptul și puterea să cenzureze ilegalitățile efectuate de pârâtă și să dispună restituirea în natură a terenului, cu atât mai mult cu cât exista notificarea efectuată în baza Legii nr. 10/2001, iar anexarea terenului a fost făcută în pofida revenirilor și notificărilor efectuate de recurentă. Mai mult, nici edificarea bazinului pentru apă nu a făcut făcută cu respectarea dispozițiilor legale și obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor prevăzute de lege.
Recurenta a arătat că motivarea în sensul că terenul nu poate fi exploatat și nu are valoare economică nu are legătură cu cauza. Un teren poate avea mai multe destinații, nu numai pentru a se construi ceva pe el, astfel că acest aspect nu are relevanță în cauză.
În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal casarea hotărârii, iar în subsidiar modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9, art. 3041 și următoarele Cod procedură civilă.
În recurs Curtea a dispus efectuarea unei adrese către CGMB pentru a se comunica hotărârea nr. 186 din 08.05.2008 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului București precum și anexa la această hotărâre, răspunsul fiind comunicat prin adresa nr. 4277/8.01.2015.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta critică soluția primei instanțe susținând că se impunea în cauză restituirea în natură a terenului.
În acest context, recurenta arată că ar fi fost necesară soluționarea cu prioritate a capătului de cerere referitor la desființarea lucrărilor efectuate fără autorizație, a cărui admitere ar fi condus la admiterea contestației și la restituirea în natură, neputându-se considera că terenul este ocupat.
Curtea apreciază că nu se poate vorbi în cauză de existența a două capete de cerere propriu zise, în realitate, formulându-se o contestație împotriva dispoziției Primarului prin care s-a respins cererea de restituire în natură în cadrul căreia s-a solicitat și obligarea intimatului la desființarea/mutarea rezervorului de apă de pe teren.
În cadrul acestei contestații instanța avea de analizat (și a analizat) sub toate aspectele, inclusiv prin raportare la existența lucrărilor a căror desființare se solicită, aplicabilitatea prevederilor Legii 10/2001 în privința posibilității de restituire în natură a terenului în litigiu.
Și dacă s-ar accepta că cele două capete de cerere au o existență de sine stătătoare, nu poate fi primită critica referitoare la faptul că cel de-al doilea capăt de cerere ar avea caracter principal, deoarece pentru formularea solicitării de desființare a lucrărilor edificate pe teren, reclamanta trebuie să justifice legitimare procesuală activă, respectiv calitatea sa de proprietar asupra terenului. Or, aceasta putea fi stabilită doar în urma admiterii primului capăt de cerere referitor la restituirea în natură. Din această perspectivă, motivarea primei instanțe determinată de argumentul subsidiarității celui de-al doilea capăt de cerere este suficientă și respectă exigențele prevăzute de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prima instanță a apreciat în mod corect că cererea de restituire în natură este nefondată, dat fiind că terenul notificat se află în incinta Școlii Generale nr. 308, este inclus în totalitate în imobilul cu nr. cadastral 7922 al școlii, fiind înscris în anexa hotărârii nr. 186 din 08.05.2008 a Consiliului General al Municipiului București privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului București și este ocupat de bazinul subteran, rezervor de apă al școlii.
Astfel, raportat la situația de fapt existentă în speță, tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 cu privire la măsura concretă de restituire ce se impune a fi acordată în cauză.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, consacră principiul restituirii în natura al imobilului preluat abuziv, acest principiu fiind reluat în cuprinsul Legii 165/2013.
De la acest principiu exista și excepții, în sensul că, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii se acordă prin echivalent.
În acest sens sunt dispozițiile exprese ale art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001 potrivit cu care „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Articolul 10 pct. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede ca sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
În cauză, suprafața de teren în litigiu este afectată unei utilități publice, în sensul dispozițiilor legale menționate întrucât terenul în litigiu se află în incinta Școlii nr. 308 și deservește funcțional această unitate de învățământ, fiind ocupat de bazinul subteran, rezervor de apă al școlii, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză .
În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că terenul în litigiu ar fi fost anexat școlii după formularea notificării în cauză, după această dată fiind construite și căminele de apă, Curtea constată că acestea nu au fost dovedite.
Mai mult, hotărârea nr. 186 din 08.05.2008 a Consiliului General al Municipiului București doar atestă inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al M. București, dar, astfel cum rezultă din anexa în care figurează școala respectivă, trecerea în domeniul public a M. București s-a făcut anterior, în baza hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2001.
În orice caz, esențial și peremptoriu și esențial în cauză este faptul că terenul este afectat unei utilități publice, în sensul art. 10 alin. 2 din Legea 10/2001 și art. 10 pct. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ceea ce împiedică măsura restituirii în natură.
Având în vedere incidența normelor legale enunțate mai sus, susținerile recurentei reclamante în sensul că dotările terenului ar fi fost edificate fără autorizație de construire sunt nerelevante. Pe de altă parte, acestea sunt și nedovedite, în condițiile în care răspunsul comunicat reclamantei de Primăria sector 4 privind neeliberarea autorizației de construire nu vizează adresa la care figurează în prezent terenul în litigiu, care este inclus în terenul aflat pe .. 8.
Argumentul primei instanțe în sensul că dată fiind suprafața mică a terenului nu s-ar putea obține nici o bună utilizare a acestuia, este corect, dar nu mai prezintă importanță, față de faptul afectării speciale a suprafeței de teren în litigiu.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-contestatoare P. Ș. împotriva sentinței civile nr. 716 din 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. M. G. D. M. B. A. C.
GREFIER,
M. D.
Red/Tehnored MAM
Tehnhored. /PS 2 ex.
Jud. fond: E. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 238/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
