Legea 10/2001. Decizia nr. 173/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 6584/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 173 R
Ședința publică din data de 05.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: P. A. R.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva sentinței civile nr.1739/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante T. E. și . SA, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata reclamantă T. E. prin avocat P. Toia, cu împuternicire avocațială la fila 13, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că au fost comunicate motivele de recurs, conform dispozițiilor încheierii de la termenul anterior.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatei reclamante T. E. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind criticile aduse acestei hotărâri ca neîntemeiate. În acest sens, apreciază că instanța a respectat dispozițiile Legii nr.10/2001 privind soluționarea notificării, având în vedere că dosarul administrativ este complet, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și, drept urmare, există un refuz nejustificat de soluționare a notificării de către Primăria Municipiului București.
În ceea ce privește critica privind o pretinsă obligare de înaintare a dosarului la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor fără control de legalitate, apărătorul intimatei reclamante arată că prin dispozitivul sentinței recurate s-a a respins explicit acest capăt de cerere și s-a dispus trimiterea dosarului la Prefectul Municipiului București, astfel încât critica nu are obiect, iar legat de acordarea de măsuri compensatorii conform Legii nr.165/2013, de asemenea critica este neîntemeiată, deoarece acestea au fost dispuse de către instanță și nu măsurile reparatorii prevăzute de vechea reglementare.
De asemenea, apreciază că și motivul referitor la cheltuielile de judecată este neîntemeiată, considerând că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a dispozițiilor legale, ținând cont de culpa evidentă a recurentului pârât. Nu solicită cheltuieli de judecată în recurs și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1739/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, a fost admisă cererea modificată și completată a reclamanților T. E. și S.C R. G. Invest SA în contradictoriu cu pârâtul M. București prin P. G. și a fost obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită în favoarea reclamantei T. E., pentru cota procentuală de 75% și în favoarea reclamantei S.C R. G. Invest Sa pentru cota procentuală de 25%, dispoziție motivată cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, cu privire la cota de 1/3 din imobilul situat în București, ., (fostă . nr. 17, fostă . 4, constând în teren în suprafață de 303 mp și construcție demolată în suprafață utilă de 134,44 mp, urmând a cădea valoarea actualizată a despăgubirile primite în cuantum de 51.156 lei. Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul M. București prin P. G. să trimită dosarul administrativ către Prefectul Municipiului București, în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului M. București prin P. G. la a transmite dosarul administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiat, și a fost obligat pârâtul la plata către reclamanta T. E. a sumei de 1275 lei, respectiv la plata către reclamanta S.C R. G. Invest SA a sumei de 425 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de expert și onorariu de avocat.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că a fost sesizat cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Astfel, reclamanta Ț. E. a depus Notificările nr. 503/28.06.2001 și 504/28.06.2001, comunicate Primăriei Municipiului București prin intermediul B. S. și N., formându-se dosarele administrative nr. 4232 și_, conexate, ale Primăriei Municipiului București. Prin notificările menționate, s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., sector 4, constând în cota de 1/3 din teren în suprafață de 279 mp. și construcțiile demolate. În notificări, reclamanta preciza că restul reprezentat de cota de 2/3 din imobil se cuvine celorlalți doi coproprietari, Ș. I. și D. A..
Având în vedere refuzul nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare timp de peste 12 ani, tribunalul a considerat că este competent să soluționeze pe fond acțiunea.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare și dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul prezentei cereri, Tribunalul a reținut
că prin Actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ la data de 18 noiembrie 1937 de Tribunalul Ilfov Secția notariat, autorii reclamantei Ț. E., numiții C. și A. Ș., au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – parcelă de teren nr. 13, cu o suprafață de 279 mp, situat în . pendinte de municipiul București.
În Procesul-verbal din 18 aprilie 1942 întocmit de Circumscripția Financiară a Sectorului 5, întocmit după decesul numitului A. Ș., se menționează că în masa succesorală se află și imobilul situat în comuna Ș. V., . nr. 17, compus din teren în suprafață de 279 mp și construcții.
În Certificatul de moștenitor nr. 304/24 iulie 1975 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 5, după decesul numitei Ș. C., se menționează că în masa succesorală se află și cota parte de ½ din imobilul situat în București, . (fost Ș. nr. 17 fost . din teren în suprafață de 279 mp și construcție.
În Certificatul de moștenitor nr. 700/17 septembrie 1982, întocmit de Notariatul de Stat al sectorului 4, după decesul numitei M. A., se menționează că în masa succesorală se află și cota parte de 1/3 din imobilul situat în București, ., sector 4, compus din teren în suprafață de 279 mp și construcție.
Potrivit evidențelor fiscale din acea perioadă, astfel cum rezultă din adresa emisă de DITL Sector 4 sub nr. 749.9/09.08.2010, începând cu anul 1952, a figurat înscrisă numita Ș. C. cu imobil construcție din paiantă și teren în suprafață de 279 mp, situat în ..
În ceea ce privește imobilul situat în ., tribunalul a observat că nu face obiectul prezentei cauze și nu se confundă cu imobilul de pe ., în ciuda suprafeței identice de teren de 279 mp (din acte). Confuzia între cele două imobile ar putea apărea și din schimbarea numerotării străzii.
În ceea ce privește denumirea și numerotarea străzii pe care este situat imobilul, Tribunalul a reținut pe baza adresei nr._/4104/22.03.2011 emise de Primăria Municipiului București și a adresei nr. 7708/1.06.2004 eliberate de aceeași instituție că . anterior denumirea de . până la nivelul anului 1948. De asemenea, din același an, nr. vechi 17 al străzii a fost renumerotat cu nr. 15, în timp ce fostul nr. 15 a devenit nr. 13.
În ceea ce privește dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, Tribunalul a reținut că în urma decesului numitului Ș. A., au rămas ca moștenitori, în calitate de fiice, respectiv fiu, numiții A. Ș., S. Ș. și I. Ș., fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/3 din masa succesorală, astfel cum rezultă din Procesul-verbal din 18 aprilie 1942 întocmit de Circumscripția Financiară a Sectorului 5.
De asemenea, după decesul numitei Ș. C., au rămas ca moștenitori aceleași persoane: M. (fostă Ș.) A., D. (fostă Ș.) A. (S.) și Ș. I., în calitate de fiice, respectiv fiu, fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/3 din masa succesorală, astfel cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. 304/24 iulie 1975 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 5.
În urma decesului numitei M. A. reclamanta a rămas unică moștenitoare a acesteia, în calitate de fiică, conform Certificatului de moștenitor nr. 700/17 septembrie 1982, întocmit de Notariatul de Stat.
Tribunalul a reținut așadar că reclamanta Ț. E. a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001 și, prin urmare, este îndreptățită la măsuri reparatorii aferente cotei de 1/3 din imobilul situat în București, ., sector 4.
Reclamanta Ț. E. a cesionat cota-parte de 25% din drepturile la măsuri reparatorii aferente acestui imobil către reclamanta . SA, prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 319/10.02.2012 de BNP F. M. și Asociații.
În ceea ce privește caracterul preluării de către stat a imobilului menționat mai sus, Tribunalul a reținut că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 379/04.12.1985, imobilul din ., compus din teren cu suprafața de 321 mp și construcție în suprafață desfășurată de 132,44 mp, a fost naționalizat la poziția nr. 285, pe numele D. A., Ș. I. și T. E., astfel cum reiese din adresa nr. 569/31.08.2010 eliberată de SCAVL Berceni SA. Ulterior, construcția a fost demolată.
Pentru imobilul expropriat (construcție) s-au plătit despăgubiri în cuantum de 51.156 lei, la data de 19.02.1987, astfel cum rezultă din aceeași adresă. Nu s-au acordat despăgubiri pentru teren.
Tribunalul a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului, respectiv instanța trebuie să constate dacă bunurile au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum și dacă fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În ceea ce privește imobilul situat în București, ., sector 1, Tribunalul a reținut că prevederile Decretului nr. 379/1985 – actul normativ în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului – contraveneau dispozițiilor Constituției din anul 1965 (art. 12, art. 36), potrivit cărora dreptul de proprietate era ocrotit prin lege, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau cu o justă despăgubire.
De asemenea, acestea contraveneau dispozițiilor legale de la acea dată privitoare la proprietate, respectiv dispozițiilor art. 481 C.civ., precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate, și anume Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Tribunalul a constatat așadar că imobilul în litigiu a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, despăgubirile acordate fiind derizorii.
De asemenea, tribunalul a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește situația actuală a imobilului, Tribunalul a reținut, potrivit raportului de expertiză topografică refăcut efectuat de expertul D. M.-A., că terenul situat în fosta ., sector 4 avea suprafața de 303 mp, din măsurători (din acte 279 mp), iar în prezent acesta este afectat de detalii de sistematizare (trotuar și parcare din . . de imobilul din .), ce constituie domeniul public al Municipiului București. Situația actuală a imobilului este confirmată și de Primăria Municipiului București, prin adresa nr._/8.08.2013.
Prin urmare, imobilul nu putea fi restituit în natură reclamantelor, potrivit art. 10 alin. 1 teza a doua și alin. 2 din Legea nr. 10/2001 modificată, urmând a se propune acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului M. București să predea dosarul administrativ Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Tribunalul a reținut că prevederile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 prevăd trimiterea dispoziției și a dosarului administrativ Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M. București prin P. G..
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la obligația de plată a taxei de timbru.
Intimata T. E. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Susținerile recurentului conform cărora unitatea deținătoare este singura abilitată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent, date fiind dispozițiile art. 22 din Leghea nr. 10/2001 sunt corecte doar dacă se are în vedere etapa administrativă a soluționării notificării. Dacă, așa cum este cazul în speță, unitatea deținătoare nu își îndeplinește obligațiile legale iar persoana îndreptățită sesizează instanța judecătorească, aceasta este competentă să soluționeze pe fond notificarea, în cadrul unei contestații întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Această interpretare a dispozițiilor legale în materie a fost statuată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX/200 obligatorie pentru instanțe, întrucât a fost pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
Nerespectarea termenului de 60 de zile în cadrul căruia trebuia soluționată notificarea a fost corect sesizată și punctată de către prima instanță, astfel că instanța de recurs nu va relua aceste aspecte.
Susținerile recurentului conform cărora, instituirea unei proceduri administrative prealabile nu ar încălca prevederile art. 21 din Constituție sunt adevărate, dar nu sunt relevante, deoarece nici părțile nici instanța nu au considerat altfel.
Recurentul critică faptul că ar fi fost obligat la înaintarea directă a dispoziției Primarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor în condițiile în care o astfel de soluție ar priva instituția Prefectului de exercitarea controlului de legalitate.
Curtea constată că această critică nu are obiect, deoarece tribunalul a respins cererea de înaintare a dosarului administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și a obligat pârâtul M. București prin P. G. să trimită dosarul administrativ către Prefectul Municipiului București conform art. 21 din Legea nr. 165/2013.
În privința criticii recurentului prin care se susține greșita obligare a Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată în primul rând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă de la 1865, deoarece M. București prin P. G. a căzut în pretenții, astfel că în lipsa unei prevederi legale contrare, trebuie obligat la cheltuieli de judecată efectuate și solicitate de către partea care a câștigat procesul. Culpa unității deținătoare rezultă din aceea că nu și-a îndeplinit obligația legală de a soluționa în termen notificarea, determinând persoana îndreptățită să sesizeze instanța judecătorească.
Întrucât cheltuielile de judecată acordate de către prima instanță se compun din onorariul de expert în cuantum de 1000 lei și onorariul de avocat în cuantum de 525 lei (dovezile efectuării acestor cheltuieli se află la filele 164 și 179 dosar fond) Curtea consideră că în speță nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă (din eroare recurentul a indicat dispozițiile similare din Noul Cod de procedură civilă și anume art. 451 alin. 3 Cod procedură civilă). Practic, Curtea nu consideră că suma de 525 lei ar reprezenta un onorariu de avocat disproporționat de mare raportat la obiectul dosarului sau la munca depusă de către avocat.
Pentru toate cele arătate mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr.1739/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante T. E. și . SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. P. A. R.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC 2 ex
17.02.2015
Jud. fond R. E. G.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 156/2015.... | Cereri. Decizia nr. 164/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
