Legea 10/2001. Decizia nr. 808/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 808/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 6324/3/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 808 R
Ședința publică de la 08.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
……………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1424/27.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. S. M. I., având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General prin consilier juridic C. Vivien, cu delegație la dosar, lipsind intimatul reclamant C. S. M. I..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul recurentei pârâte P. M. București prin Primarul General arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte P. M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Să se constate că nu s-a făcut dovada preluării abuzive, dat fiind faptul că la momentul exproprierii s-au acordat despăgubiri și nu s-a făcut dovada că acestea nu corespundeau la valoarea de piață de la acel moment.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 01.03.2012 sub nr._, reclamantul C. S. M. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București, prin Primarul General, solicitând instanței să se subroge Primăriei M. București și având în vedere ca nu mai este posibil restituirea în natura a imobilului și terenului situat în București, ., ., sa acorde în compensare, alte bunuri sau servicii sau să se propună acordarea de despăgubiri de către Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In subsidiar, în cazul în care se va respinge primul capăt de cerere, a solicitat obligarea Primăriei M. București sa elibereze dispoziția cu propunere de acordare a masurilor reparatorii privind dosarul nr._/13.02.2002, privind imobilul teren și construcție situat în București, . A, ..
Prin sentința civilă nr. 1424/27.10.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. S.-M.-I., în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primar General și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziție motivata prin care sa propună acordarea de măsuri compensatorii constând în compensarea prin puncte stabilită conform Legii nr. 165/2013, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, pentru construcția demolată reprezentată de apt. 4, parter, care a fost situat în București, ., sector 5, în suprafață construită utilă de 65,44 m.p. și pentru terenul în suprafață de 50 m.p., preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată cu care a învestit instanța, reclamantul C. S. M. a solicitat instanței să procedeze la soluționarea pe fond a notificării nr. 504/12.02.2002 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren aferent și construcție –apt. nr. 4 situat în București, .. 83, sector 2, transmisă Primăriei M. București la data de 13.02.2002, întrucât deși termenul legal pentru soluționare a expirat, pârâtul nu a procedat la soluționarea acestora.
Au fost avute in vedere disp. art. 1, 3, 22 si 25 din Legea nr. 10/ 2001 si s-a retinut că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, astfel ca, având în vedere dispozițiile Deciziei XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța va analiza pe fond notificarea.
Astfel, procedând la soluționarea pe fond a notificării, tribunalul constată în primul rând că imobilul notificat face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere prev. art. 6 și art. 8 din Lege și că imobilul pentru care s-a formulat notificare reprezintă un imobil preluat în mod abuziv, conform prev. art. 1 și 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, actul de preluare a imobilului în proprietatea statului constituind un act abuziv.
Astfel cum rezultă din adresa nr. 1634/19.06.2009 emisă de .. 20), construcția reprezentând apt. nr. 4 situată în București, ., sector 5 a fost expropriată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 389/06.07.1987, fiind proprietatea numitului C. S. M. I.. Ulterior construcția a fost demolată. Prin procesul-verbal nr. 389/06.07.1987 s-a stabilit despăgubirea la suma de 36.245 lei numai pentru construcție.
Conform adeverinței nr. A/_/444/01.06.2009 emis de DITL Sector 5 București (f. 18) prin decizia nr. 765/18.09.1979 a fost trecut în proprietatea statului începând cu data de 26.03.1979 terenul în suprafață de 50 mp aferent apartamentului, cu plata unei despăgubiri, în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974. La aceeași dată de 26.03.1979 a fost emis certificatul de moștenitor nr. 478/18.09.1979 de pe urma defunctei V. E., în patrimoniul căreia se afla imobilul apartament și teren aferent, succesori fiind reclamantul C. S. M. I. și numita Gallo M..
Conform pct. 1.4 lit. C din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, referitoare la dispozițiile art. 30 și 31 din Legea nr. 58/1974 „… cât privește ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă neavând dreptul-vocația de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenței prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite – proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. ”
Așadar, tribunalul reține că terenul a trecut în proprietatea statului în anul 1979 în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974 iar construcția au trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului de expropriere nr. 389/1987, ceea ce apreciază instanța că reprezintă o preluarea abuzivă în sensul prev. art. 2 alin. 1 lit. h.
De asemenea, tribunalul apreciază că raportat la prev. art. 21 alin. 4 și ale prevederilor de ansamblu ale Legii nr. 10/2001, pârâtul are calitatea de a sta în proces în această calitate, de persoană căreia îi revenea obligația soluționării notificării formulate de către reclamantă.
Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, tribunalul constată că reclamantul a făcut dovada că dreptul de proprietate asupra imobilului construcție a existat în patrimoniul său, de unde a fost preluat de stat, iar în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra terenului are calitatea de succesor al persoanei din patrimoniul căreia terenul a trecut în proprietatea statului.
Conform actului de vânzare-cumpărare nr. 4355/15.08.1966 (f. 74, 44, 18) P. P. și P. E. au vândut lui V. E. căsătorită cu V. T. apartamentul nr. 4 situat la parterul imobilului din București, ., raionul Lenin, părțile comune care prin natura lor deservesc pe toți coproprietarii și cota indiviză de ¼ adică 50 mp, teren în indiviziune cu restul terenului în suprafață totală de 200 mp.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 277/01.04.1969 emis de notariatul de Stat local al Sectorului 6 (f. 13), la decesul defunctului V. T., decedat la 17.12.1968, a rămas ca unic moștenitor soția supraviețuitoare V. E.. În masa succesorală a intrat cota indiviză de ¼ din apartamentul nr. 6 situat în București, ., la parter și cota indiviză de 50 mp de teren aferent, corespunzător contribuției defunctului la dobândirea acestui bun.
Așadar în urma succesiunii, V. E. a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului apartament și teren de 50 mp în cota indiviză.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 478/26.03.1979 emis de Notariatul de Stat Local Sector 6, de pe urma defunctei V. E., decedată la 24.01.1979, au rămas drept moștenitori testamentari conform testamentului autentificat sub nr. 5538/1978, în cote egale de câte ½, numita Gallo M., soră a defunctei și reclamantul C. S. M. I., strănepot de soră. În masa succesorală a intrat apartamentul nr. 4 situat î ., care le-a revenit moștenitorilor, nu însă și terenul indiviz de 50 mp aferent apartamentului, care a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
Conform contractului de donație autentificat sub nr. 466/25.01.1980 la Notariatul de Stat al Sectorului 5 București (f. 16, 18), donatoarea Gallo M. a donat donatarului C. S. M. I. cota de ½ din apartamentul nr. 4 de la parterul imobilului din București, ., sector.
Aceste acte se regăsesc și la mapa imobilului, conform istoricului de rol fiscal (f. 18).
În acest istoric se menționează și faptul că terenul indiviz de 50 mp aferent construcției a fost trecut în proprietatea Statului prin Decizia nr. 765/18.09.1979 pe data de 26.03.1979, cu plata unei despăgubiri. De la aceeași dată terenul a fost atribuit în folosință lui Gallo M. și C. S. M. I. pe durata existenței construcției.
Au fost avute in vedere si disp. art. 30 alin. 1 și 2 din Legea nr. 58/1974 si tribunalul constată astfel că la data decesului defunctei V. E. terenurile puteau fi transmise doar pe calea moștenirii legale și, întrucât moștenirea acesteia a fost una testamentară, nu una legală, terenul aferent apartamentului nr. 4 nu s-a transmis succesorilor, ci a fost transmis direct în patrimoniul statului, conform alin. 2 al art. 30.
În Decretul Consiliului de Stat nr. 230/1986 (f. 118, 20, 114, 117), la poziția 9 din anexa este menționată proprietatea deținută de C. S. M. I. situată în ., sector 5, formată din construcții în suprafață de 80 m.p. din care suprafață utilă de 65,44 m.p.
Așadar, prin acest act normativ imobilul construcție deținut de către reclamant a trecut în proprietatea Statului.
Concluzionând față de cele mai sus expuse, tribunalul apreciază că terenul a trecut în proprietatea statului din patrimoniul lui V. E., iar apartamentul a trecut în proprietatea statului din patrimoniul reclamantului C. S. M. I..
In baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, cum reclamantul este singurul moștenitor al defunctei V. E. care a formulat cerere de restituire pentru terenul de 50 mp aferent apartamentului, rezultă, în temeiul prev. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 că dreptul acestuia se întinde asupra întregii suprafețe de 50 mp teren.
Tribunalul constată că imobilul a fost precis individualizat prin nota de reconstituire întocmită de către P. M. București – Direcția Patrimoniu – Serviciul cadastru (f. 41, 49-53, 77-82), în care s-a reținut că terenul fostului imobil avea o suprafață totală de cca 200 mp și este în prezent ocupat de construcții tip A (P+8, P+9 - blocuri), trotuare protecție blocuri, spațiu verde, trotuar pietonal, carosabil auto.
Deși reclamantul nu s-a conformat obligației puse în vedere de a achita onorariul pentru expertiza topo, tribunalul apreciază că, această probă nu este absolut necesară pentru soluționarea cauzei, având în vedere că nici una dintre părți nu a contestat localizarea făcută de serviciul intern al Primăriei M. București iar întreaga zonă în care era situat imobilul demolat a fost complet sistematizată, nefiind posibilă restituirea în natură a vreunei suprafețe de teren (fiind ocupată de clădiri noi, trotuare, carosabil).
Întrucât clădirea inițială nu mai există, fiind demolată, iar suprafața apartamentului notificat rezultă din actele depuse la dosar, nu a fost necesară efectuarea unui raport în specialitatea construcții.
Din anexa la decretul nr. 230/1986 rezultă că apartamentul a avut o suprafață construită de 80 mp, din care o suprafață utilă de 65,44 mp. Aceeași suprafață figurează și în situația prezentată de către Administrația Fondului Imobiliar (f. 117)
Referitor la situația juridică a imobilului notificat, tribunalul constată, pe lângă cele anterior reținute, și că pentru imobil au fost acordate despăgubiri în cuantum de 36.245 lei numai pentru construcție prin procesul-verbal nr. 389/06.07.1987 (f. 20, declarație reclamant f. 58). Nu rezultă din actele dosarului că ar fi fost încasată vreo altă despăgubire pentru teren sau construcție.
Tribunalul apreciază astfel că reclamantul este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, după cum rezultă din dispozițiile art.7 alin. 2, art. 10 alin. 2 partea finală, art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
Dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică cererilor depuse în termen legal la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor în conformitate cu art. 4 din această lege, așadar și litigiului de față.
Tribunalul, în cadrul contestației împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea, nu poate dispune altceva ori mai mult decât ar fi dispus unitatea deținătoare însăși, dacă ar fi respectat legea, stabilirea măsurilor reparatorii urmând a se face potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Nici una dintre părți nu a susținut și nu a indicat în concret posibilitatea de acordare a altor bunuri în compensare reclamantului, astfel încât tribunalul apreciază că se impune compensarea prin puncte, conform prevederilor Legii nr. 165/2013.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs pârâta P. M. București prin Primarul General, care a susținut următoarele critici:
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din Legea nr.10/2001 ca unitatea detinatoare este obligata sa se pronunte, prin decizie sau dupa caz, dispozitie motivata, asupra cererii de restituire în natura sau de acordare de masuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abili tată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art. l al. l și al. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013 Municipiul București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. l alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr.165/2013 se arata în mod expres ca aceasta lege este aplicabila și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instantelor de judecata, la data intrarii în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b mentioneaza expres faptul ca „orice dispozitie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și masura reparatorie a compensarii cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevazute în Legea nr. 10/2001, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare se abroga.”
Prin raportare la dispozitiile art. 33 alin. 4: "cererile se analizeaza în ordinea inregistrarii lor la entitatile prevazute la alin. 1, respectiv entitatile investite cu solutionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001."
Față de textul de lege invocat, recurenta consideră ca nu poate fi obligata să soluționeze dosarul reclamantului, cata vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 sa se faca în ordinea depunerii acestora.
În drept, invocă dispozițiile art. 309 pct. 9 Cod procedură civilă.
Soluționând recursul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea îl va respinge ca fiind nefondat, în baza art. 312 Cod procedură civilă, pentru următoarele argumente:
Este nefondată susținerea recurentei în sensul că unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de soluționare a notificării, această opinie fiind demult surmontată prin decizia dată în recurs în interesul legii sub nr. 20/2007, ale cărei statuări rămân pe deplin aplicabile cauzei prezente, promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și în lumina dezlegărilor date de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 88/ 2014 si 269/ 2014, decizii prin care s-a tranșat că pricinile aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi rămân a fi soluționate de instanță pe fond, fără a li se putea opune noile termene instituite de art. 33 si 34 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 de soluționare a notificării în procedura prealabilă.
În ce privește abrogarea Titlului VII al Legii nr. 247/2005 prin Legea nr. 165/2013 și art. 1, 4, 16 și 50 din Legea nr. 165/2013, invocate de recurentă, Curtea constată că susținerea nu are nici o legătură cu sentința recurată, în condițiile în care prima instanță nu a făcut nicio referire la Legea nr. 247/2005, ci a prevăzut în mod direct și expres că se vor acorda măsuri compensatorii constând în compensarea prin puncte conform Legii nr. 165/2013.
În final, în ce privește dispozițiile art. 33 alin. 4 din Legea nr. 165/2013, așa cum am arătat deja mai sus, prin decizia Curții Constituționale nr. 88/ 2014 s-a stabilit că aceste dispoziții nu se aplică pricinilor deja aflate pe rolul instanțelor la data apariției legii noi.
Pentru toate aceste motive, va fi respins recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă P. M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1424/27.10.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. S. M. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
11.09.2015
Jud. fond: A. G.
| ← Sechestru asigurător. Decizia nr. 375/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 903/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
