Legea 10/2001. Decizia nr. 465/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 465/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 465/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 465 A
Ședința publică de la 09.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta – contestatoare S. R. DE S. (S.R.S.), împotriva sentinței civile nr. 1750 din 19.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. BUCUREȘTI și C. G. AL M. BUCUREȘTI.
P. are ca obiect – Legea nr. 10/2001 – contestație.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prezenta cauză a fost repusă pe rol, pentru verificarea subzistenței măsurii suspendării.
Curtea constată că nu mai subzistă motivele suspendării, dosarul nr._ fiind soluționat irevocabil la data de 17.05.2015, împrejurare în raport de care invocă excepția de perimare și reține cauza pentru soluționarea excepției.
CURTEA,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.1750/19.12.2006, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins contestația formulată de reclamanta S. R. de S. împotriva Dispoziției nr.4945/27.12.2005 emisă de Primarul M. București în baza Legii nr.10/2001, prin care s-a respins notificarea prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 2.720 m.p. situată pe marginea Lacului Floreasca, sector 1 București.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar în ședința publică de la 19 mai 2011, judecata a fost suspendată, în temeiul art.244 alin.1 pct.1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației în anulare formulate împotriva sentinței civile nr.3421/09.05.2008, dosar nr._ .
Niciuna dintre părți nu a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății și nu a solicitat repunerea cauzei pe rol până la data de 3 iulie 2015 când s-a dispus verificarea subzistenței motivelor pentru care s-a dispus suspendarea judecății.
Verificând evidența informatizată a Judecătoriei sectorului 5 București, a Tribunalului București și a Curții de Apel București, instanța constată că prin sentința civilă nr.7260/21.09.2011, prin care Judecătoria sectorului 5 București a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, a rămas definitivă și irevocabilă la data de 17 mai 2013, prin respingerea apelului – decizia civilă nr.814A/20.09.2012 și constatarea nulității recursului – decizia civilă nr.1002R/17.05.2013.
În conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții, în situația dosarelor suspendate în temeiul art.244 din Codul de procedură civilă, cursul perimării fiind suspendat, conform art.250 Cod procedură civilă, „cât timp dăinuiește suspendarea judecății”.
Prin raportare la prevederile art.244 alin.2 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecății în dosarul nr._ și, deci, suspendarea cursului perimării, au dăinuit până la data de 17 mai 2013, moment de la care a început să curgă perimarea prevăzută la art.248 din Codul de procedură civilă,cursul perimării împlinindu-se la data de 17 mai 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de perimare.
Constată perimat apelul declarat de apelanta – contestatoare S. R. DE S. (S.R.S.), împotriva sentinței civile nr. 1750 din 19.12.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații P. M. BUCUREȘTI și C. G. AL M. BUCUREȘTI.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER
A. M. G. D. A. I. A. G.
Red./th-red. A.M.G.
2 ex. – 16.10.2015
Tribunalul București – jud.Ș. Ț.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 904/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 890/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|