Legea 10/2001. Decizia nr. 62/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 15871/3/2013
Dosar nr._
(2441/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.62A
Ședința publică de la 02.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1723 din 09.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți FRENOIU M. C. și cu intimații N. V., N. C. și N. R.-C..
P. are ca obiect – acțiunea formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-pârât M. București prin Primarul General, prin consilier juridic M. I., în baza delegației pe care o depune la dosar, intimata-reclamantă Frenoiu M. C., personal și asistată de avocat B. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 12.02.2015, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și intimatul-reclamant N. C., personal, lipsind intimatele-reclamante N. V. și N. R.-C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantului-pârât solicită admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de constatare a calității de persoane îndreptățite a reclamantei și a terților la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, ca neîntemeiată, întrucât nu este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a notificării așa cum greșit a reținut instanța de fond, raportat la dispozițiile Deciziei XX/2007, ci practic trebuia epuizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001.
Apărătorul intimatei-reclamante Frenoiu M. C. solicită respingerea apelului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că hotărârea apelată este temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a reținut că entitatea deținătoare a refuzat să răspundă la notificarea părții interesate.
CURTEA,
Deliberând, asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 18.04.2013, reclamanta F. M. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primarul General, solicitând să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei de restituire în natură cu privire la terenul în suprafața de 100 m.p., situat în București, .. 34, sector 1, proprietatea autorilor săi, precum și la despăgubirea în bani care i se cuvin pentru casa demolata de pe terenul respectiv, adică pentru construcția din cărămidă având două camere și un salon, această demolare având loc odată cu preluarea fără titlu legal a întregului imobil (casă și teren) în anul 1960.
În motivare, reclamanta a arătat că în fapt, în anul 1924, terenul în cauză situat în M. București, .. 34, sector 1, a fost cumpărat prin act autentic notarial de S. C. și S. T. (străbunicii săi).
Acest teren a fost moștenit ulterior de S. A. (bunica reclamantei), unicul copil al cumpărătorilor. La moartea acesteia, terenul și casa au intrat de drept în proprietatea moștenitoarei S. M., ulterior devenită prin căsătorie N. M. (mama reclamantei). La decesul mamei reclamantei, N. M., au existat doi moștenitori, respectiv reclamanta, N. M. C. (devenita prin căsătorie F. M. C.) și N. I., fratele său.
În urma decesului fratelui reclamantei, N. I., soția acestuia, N. V., a delegat către reclamantă toate drepturile de reprezentare în relația cu Prefectura Municipiului București, pentru ca, în temeiul notificării nr. 2777/13.08.200l emisă de B.E.J. T. G. din București, să facă acele demersuri necesare, inclusiv în fata instanțelor judecătorești, pentru a putea obține restituirea în proprietate a terenului trecut nelegal în proprietatea Statului Român, conform procurii semnată de N. V. și autentificată sub nr. 161/17.01.2011 de B.N.P. P. R. M..
A mai arătat reclamanta că inițial, procedura prin care au solicitat Statului Român, reprezentat prin Prefectura Municipiului București, restituirea în natură a terenului indicat mai sus și despăgubiri pentru casa demolată de pe teren, a fost declanșată de reclamantă și fratele său, N. I., prin intermediul notificării înregistrată sub nr. 2777/13.08.2001 la B.E.J. T. G..
Reclamanta a precizat că a dat o declarație pe propria răspundere în fața notarului public Damira I. A., autentificată sub nr. 774/15.04.2011, prin care a arătat că imobilul situat în M. București, .. 34, sector 1, compus în întregul său din teren în suprafață de una sută m.p. și construcția din cărămidă, existentă pe acesta, având două camere și salon, nu face și nu a făcut obiectul niciunui proces aflat pe rolul instanțelor de judecată.
A susținut reclamanta că de la data înregistrării notificării la Prefectura Municipiului București pentru restituirea imobilului în condițiile Legii nr. 10/2001 a trecut foarte mult timp, iar reclamanta a făcut numeroase demersuri la Primăria Municipiului București, mai exact la Direcția Juridica, Serviciul Evidenta, Analiza, Soluționare și Gestiune Notificări Legea nr. 10/2001, ultima dată fiind în audiență pe data de 06.02.2013 pentru a i se comunica dacă în dosarul nr._, care privește imobilul situat în București, .. 34, sector 1, s-a emis vreo decizie de restituire, în natură sau/și în echivalent bănesc, ori, în caz contrar, motivul nesoluționării notificării.
Cu acest prilej, i s-a adus la cunoștință faptul că "dosarul a fost înaintat Comisiei interne în data de 28.07.2011 în vederea analizării, soluționării și emiterii Dispoziției Primarului General, însă până la data prezentei, dosarul nu a fost analizat de Comisie.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În susținerea cererii, scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și a timbrului judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, au fost depuse la dosar înscrisuri; s-a solicitat proba cu interogatoriu.
Pârâtul M. București prin Primar General nu a formulat întâmpinare, însă a transmis în copie actele din dosarul administrativ nr._ constituit în baza notificării formulate de reclamanta F. M. C. și fratele acesteia, N. I..
La termenul din 11.09.2013, în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a moștenitorilor celuilalt notificator N. I., situație în care reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză a moștenitorilor fratelui său, decedat la 10.05.2002, respectiv soția supraviețuitoare N. V., și copiii N. C. și N. R. C., potrivit certificatului de moștenitor nr. 57/05.06.2002 eliberat de notar public M. P..
Prin încheierea de la același termen, tribunalul a dispus introducerea în cauză a terților N. V., N. C. și N. R. C..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1723 din 09.10.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta F. M. C., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, și cu terții introduși în proces N. V., N. C. și N. R.-C., a constatat că reclamanta F. M. C. și terții introduși în proces N. V., N. C. și N. R.-C. au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile Capitolului III din Legea nr. 165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, .. 34, sector 1, compus din teren în suprafață de 100,00 mp și construcție demolată în suprafață construită de 40,50 mp.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că la data de 13.08.2001, reclamanta F. M. C. și fratele acesteia, N. I., au formulat notificarea nr. 2777 prin intermediul executorului judecătoresc T. G. în baza Legii nr. 10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, .. 34, sector 1, compus din teren în suprafață de 100 mp și construcție din cărămidă cu două camere și salon.
Notificarea a fost înregistrată la Prefectura Municipiului București, fiind transmisă ulterior Primăriei Municipiului București.
Deși avea obligația legală de a soluționa notificarea, prin emiterea unei decizii motivate, pârâtul M. București nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Având în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX/19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit cu care instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, tribunalul a analizat fondul cererii de restituire formulată de reclamantă și însușită de terții introduși în proces.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că este întemeiată cererea. Astfel, prin actul de vânzare autentificat sub nr. 2720/13.02.1924 de fostul Tribunal Ilfov - Secția notariat, cumpărătorii C. S. și T. S. au dobândit dreptul de proprietate asupra unei porțiuni de teren în suprafață de 100 mp, situată în București, groapa Floreștenilor, fosta carieră de nisip și pietriș, care făcea parte din lotul nr. 5 Cartierul Floreasca.
Ulterior, imobilul a fost preluat de stat, construcția de pe teren fiind demolată, în baza Decretului nr. 64/01.02.1962, figurând în anexa nr. 8 a decretului de expropriere, ce cuprinde tabelul proprietarilor imobilelor expropriate, la poziția 23 pe numele moștenitorilor lui T. și C. S., cu teren în suprafață de 100 mp și construcție în suprafață de 40,50 mp, preluarea fiind abuzivă conform art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește calitatea reclamantei și a terților introduși în proces de succesori ai foștilor proprietari ai imobilului, tribunalul a reținut că în urma decesului soților S. Thomas (01.07.1930) și S. E. (02.11.1938) a rămas ca unic moștenitor fiica acestora, S. A., conform certificatelor de calitate de moștenitor nr. 293 și 294 din 28.11.2007 eliberate de B.N.P.A. B..
S. A. a decedat la data de 30.08.1945, rămânând ca unic moștenitor fiica acesteia, N. M., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 294/28.11.2007 eliberat de B.N.P.A. B., iar la data de 27.10.2000 a decedat și N. M., moștenitorii acesteia fiind N. I., fiu, și reclamanta F. M. C., fiică, fiecare cu cota de ½ din masa succesorală, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 5/10.01.2001 eliberat de B.N.P. S. C. - D..
La data de 10.05.2002 a decedat N. I., rămânând ca moștenitori soția supraviețuitoare N. V., cu cota de ¼ din masa succesorală, și copiii N. C. și N. R.-C., fiecare cu cota de 3/8 din masa succesorală, potrivit certificatului de moștenitor nr. 57/05.06.2002 emis de B.N.P.A. R. D. și M. P..
Tribunalul a reținut că foștii proprietari S. Thomas și S. E. erau cunoscuți cu prenumele T. și C., după cum rezultă din declarația autentificată sub nr. 1126/05.05.2011 de B.N.P. Asociați „B.”, dată de Otobîcu G. și Otobîcu N..
În conformitate cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali și testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că reclamanta și terții introduși în proces au justificat pe deplin calitatea de succesori în drepturi ai foștilor proprietari, S. T. și S. C..
Cu privire la întinderea dreptului de proprietate, tribunalul a reținut că, în actul de vânzare autentic a fost menționată suprafața de 100 mp teren, suprafață ce a fost identificată pe baza planului topografic și în nota de reconstituire nr. 1491/20.02.2008 întocmită de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală - Serviciul cadastru din Primăria Municipiului București. Aceeași suprafață de teren figurează și în anexa decretului de preluare a imobilului în proprietatea statului.
Cât privește construcția, tribunalul a avut în vedere suprafața trecută în anexa decretului de expropriere, care corespunde mențiunilor de la rolul fiscal al imobilului situat în .. 34. Astfel, din istoricul de rol fiscal comunicat de Direcția Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București cu adresa nr._/14.11.2006,a rezultat că imobilul a fost construit în anul 1924 și că era compus din 2 camere din paiantă cu dușumea, un antreu, o magazie de scândură, cu teren construit în suprafață de 50 mp și teren curte în suprafață de 50 mp. În consecință, coroborând mențiunile din rolul fiscal al imobilului cu cele din actul de preluare referitoare la compunerea imobilului – teren și construcție, tribunalul a prezumat că, deși nu a fost depusă autorizația de construire, clădirea a existat înainte de preluare și a aparținut proprietarilor terenului, autorii notificatorilor; față de mențiunile din actul de preluare, tribunalul a avuta în vedere o suprafață a construcției demolate de 40,50 mp, apreciind că prezumția de proprietate prevăzută de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 își găsește aplicarea în cauză, cu privire la compunerea imobilului supus preluării.
Referitor la modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 (și art. 1 alin. 1 din Legea nr. 165/2013) conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art. 7 alin. 1 care stabilesc că, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 1 din același act normativ, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Așa fiind, din examinarea probatoriului administrat în cauză, tribunalul a constatat că restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă.
În acest sens tribunalul a avut în vedere că imobilul - construcție a fost demolat ulterior preluării în proprietatea statului, iar în privința terenului are în vedere nota de reconstituire nr. 1491/20.02.2008 întocmită de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Cadastru din Primăria Municipiului București. Potrivit acesteia, terenul în suprafață de 100 mp din fostul imobil situat în .. 34 este afectat în totalitate de elemente de sistematizare: parc amenajat – Parcul Floreasca, astfel că nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în echivalent.
În consecință, în raport de cele ce au fost reținute, constatând că în prezent construcția nu mai există, iar terenul nu este liber, tribunalul a considerat că nu este posibilă restituirea în natură conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, având în vedere prevederile Legii nr. 165/2013, conform cărora dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor,..., ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, tribunalul a făcut aplicarea art. 1 alin. 2 din acest act normativ, care prevede că în situația în care restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, măsura reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit Capitolului III din lege și drept consecință a constatat că reclamanta și terții introduși în proces au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile cap. III din Legea nr. 165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, fosta .. 34, sector 1, compus din teren în suprafață de 100 mp și construcție demolată în suprafață construită de 40,50 mp.
Împotriva acestei sentințe la data de 27.10.12.2014 pârâtul M. București prin Primarul General, a formulat apel, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 02.12.2014.
Prin motivele de apel apelantul - pârât arată că prin notificarea nr.2777 formulată în temeiul Legii 10/2001 și comunicată prin intermediul B. T. G., reclamanta a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru teren în suprafață de 100 mp și cărămidă cu două camere și salon situate în București ..34,nr.1.
Instanța în mod greșit a anulat în parte dispoziția contestată, motivând superficial făcând referire la adresa nr.1553/2001 emisa de serviciul arhivă din care rezultă că nu exista niciun act de vânzare cumpărare ulterior anului 1931 pentru această construcție.
Imobilul a fost preluat de stat, construcția a fost demolată în baza Decretului nr.64/01.02.1962 a decretului de expropriere.
In motivele de fapt ale acțiunii s-a invocat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat la adresa sus menționată, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat și refuzul paratului de a soluționa notificarea, iar în drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 .
Atat petitul clar al acțiunii, cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți.
Legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr.10/2001 ca unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Aceasta, deoarece, unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie sau, după caz, dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Unitatea deținătoare nu poate, însă, să emită decizie, respectiv, dispoziție decât dacă este investită cu soluționarea unei notificări formulate în condițiile art. 22 și următoarele din lege.
O asemenea condiție prealabilă nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție care consacră accesul liber la justiție, întrucât, vizează faza administrativă a procedurii necontencioase și nu afectează substanța dreptului garantat, atât constituțional, cât și prin art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cauza Golder contra Regatului Unit, 1975 că "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut",precum și că "există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Capitolul III al Legii nr.10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Notificarea reclamantei urmează a fi analizată pe cale administrativă și, dacă se va fi stabilit că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, solicitanții nu se numără printre categoriile de persoane exceptate de la beneficiul legii, s-a făcut dovada dreptului de proprietate, s-a formulat notificare în termen legal și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, doar în parte, se va emite o dispoziție de restituire în natură și o dispoziție de propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru partea de imobil imposibil a fi restituit în natură.
In cazul în care persoana îndreptățită a depus o dată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 120 zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care o data cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Mai mult decât atât, Normele Metodologice fac vorbire de necesitate a existenței, alături de notificare și celelalte acte, a unei precizări a persoanei îndreptățite la restituire în sensul ca nu mai deține alte probe, ce condiționează pârâtul în a se pronunța asupra notificării (pct. 23.1 din H.G. nr.498/2003). Pct.1 din aceeași hotărâre de guvern condiționează pronunțarea asupra notificării existența unei declarații în mod expres că nu mai are alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptățite la restituire.
In ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii solicită apelantul-pârât să se observe că, legea nu stabilește o ierarhie între tipurile de măsuri reparatorii prin echivalent pe care le reglementează și nu acordă preferabilitate în vreun caz concret despăgubirii persoanei deposedate de bunul sau în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării.
Din modalitatea de reglementare a măsurilor reparatorii prin echivalent, se înțelege că legiuitorul a lăsat la exclusiva apreciere a entității investite cu soluționarea notificării a oportunității sale de a-și oferi bunurile ori serviciile de care dispune în schimbul bunurilor solicitate în procedura Legii nr.10/2001, publicată, atunci când restituirea în natură nu este dorită de solicitant sau este imposibil de asigurat, potrivit legii. Prin notificarea formulata reclamanții nu au solicitat acordarea de bunuri sau servicii in compensare.
Arată apelantul-pârât că se observă de asemenea că legiuitorul nu a obligat în niciun fel unitate a deținătoare de a despăgubi în acest mod persoana deposedată nici măcar atunci când aceasta deține în patrimoniul sau astfel de bunuri ori poate asigura prestarea de servicii ce ar putea fi oferite în schimb și ca echivalent al bunurilor preluate, pentru care restituirea în natură nu poate fi asigurată, după cum nu a fost obligat nici notificatorul să accepte, peste voința sa, o astfel de modalitate reparatorie.
In speță nu există o ofertă fermă din partea pârâtului de acordare de bunuri și servicii, ofertă care să aibă un obiect clar determinat ori determinabil și disponibil.
Constată apelantul-pârât că pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din legea nr.10/2001 mai mult prin art.32.1 din legea 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 120 zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
Pentru aceste motive, apelatul-pârât solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
In drept, invocă dispozițiile art. 466 - 471 N C.proc.civ.
Nu s-au solicitat alte probe prin cererea de apel.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată și actele dosarului în raport de motivele de apel invocate și de prevederile legale incidente, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
În referire la motivul de apel care vizează aplicarea în cauză a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, inclusiv din perspectiva incidenței Legii nr. 165/2013, Curtea constată că în mod corect tribunalul a apreciat că este legal învestit cu soluționarea acțiunii deduse judecății în speță, deoarece, în condițiile reglementării controlului de legalitate a actului administrativ emis de unitatea deținătoare conform Legii nr. 10/2001 la instanțele judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, instanța poate să dispună ea însăși, în cadrul acestui control, restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului sau, după caz, să se pronunțe asupra îndreptățirii reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, obligatorie conform art. 329 din codul de procedură civilă din 1865 (actualul art. 517 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă), s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite in cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
S-a statuat că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptățit de a se adresa instanței, ci dimpotrivă, drept consfințit și prin art.21 alin. 2 din Constituția României care prevede că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Având în vedere că în cauză Primăria Municipiului București a fost învestită cu notificarea nr. 2777/13.08.2001, notificare nesoluționată până în prezent, vătămarea pricinuită reclamantei și terților introduși în cauză în exercitarea drepturilor acestora fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate poate fi examinată în cauza dedusă judecății, cum corect a reținut și tribunalul, neexistând niciun impediment în acest sens, fiind evident că notificatorii, în raport de conduita unității deținătoare, nu pot fi lipsiți de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
În ceea ce privește susținerea apelantului prin care se pune în discuție nerespectarea noilor termene de soluționare a notificării în faza procedurii administrative, respectiv, de sesizare a instanței de judecată după epuizarea procedurii prealabile, conform Legii nr. 165/2013, Curtea constată, de asemenea, că nu o poate primi.
În cauză, acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18.04.2013 și, prin urmare, la data introducerii cererii de chemare în judecată, era în vigoare exclusiv Legea nr. 10/2001, republicată – Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România fiind publicată ulterior, în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013.
Or, prin decizia Curții Constituționale nr. 88/27.02.2014, publicată in Monitorul oficial nr. 281 din 16.04.2014, admițându-se o excepție de neconstituționalitate vizând textul legal invocat de recurent, s-a constatat că „dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
In considerentele acestei decizii s-a apreciat că „aplicarea retroactivă a dispozițiilor criticate este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecința încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalității armelor în procesul civil, drept consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție.
Curtea Constituțională a reținut totodată că „principiul liberului acces la justiție oferă oricărei persoane dreptul de a accede la instanța judecătorească în vederea apărării drepturilor sale. Așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, simpla sa consacrare legală, chiar și la nivelul suprem, prin Constituție, nu este de natură a asigura și o eficacitate reală a acestuia, atât timp cât, în practică, exercitarea sa întâmpină obstacole. Accesul la justiție trebuie să fie asigurat, în consecință, în mod efectiv și eficace.”
De asemenea, Curtea a observat că „principiul constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept”, iar acest principiu „implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale.”
Având astfel în vedere că „dreptul de acces liber la justiție nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include și dreptul de a beneficia de judecarea și tranșarea pe fond a litigiului existent în fața unei instanțe”, Curtea a reținut că „prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanelor îndreptățite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, drept de care aceste persoane beneficiază de la momentul învestirii instanței de judecată până la soluționarea definitivă a cauzei. Efectul juridic al soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, în sensul respingerii acțiunilor menționate ca "devenite premature", constituie o evidentă încălcare a liberului acces la justiție și, prin urmare, o nesocotire a dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) potrivit cărora ’’Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". Prin urmare, „introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiție al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție”
Ïn raport de aceste statuări ale Curții Constituționale, instanța de apel urmează a avea în vedere și dispozițiile art. 147 alin.1 din Constituție, conform cărora "dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept", precum și cele ale alin. (4) al aceluiași articol, potrivit cărora "deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
De altfel, trebuie remarcat că aceste critici vizând aplicarea art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 și incidența Legii nr. 165/_, referitoare la termenul prevăzut pentru emiterea unei dispoziții și competența unității deținătoare de a soluționa notificarea au fost, în esență, singurele aspecte de nelegalitate puse în discuție prin prezentul apel, care ar fundamenta, în opinia apelantului, schimbare soluției pronunțate prin sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
In ceea ce privește critica apelantului-pârât M. București, prin Primarul General prin care a susținut că sentința atacată nu ar cuprinde argumentele de fapt și de drept care au justificat adoptarea soluției de anulare în parte a dispoziției emise pentru imobilul în litigiu, Curtea trebuie să remarce că această critică nu are nicio legătură cu obiectul litigiului dedus judecății, întemeiat tocmai pe neemiterea unei dispoziții ca răspuns la notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001 .
Pe de altă parte, instanța de apel reține că argumentele care au stat la baza soluției pronunțate de instanța de fond sunt enunțate în considerentele sentinței, fiind respectate dispozițiile legale prev. de art. 425 Cod procedura civilă, susținerea privitoare la lipsa unei motivări corespunzătoarea fiind contrazise de conținutul hotărârii atacate.
De asemenea, Curtea constată că în speță nu s-au acordat ca măsuri reparatorii imobile în compensare, astfel încât critica apelantului vizând nerespectarea prevederilor legale incidente în privința compensării este lipsită de obiect.
In consecință, Curtea, în baza art. 480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr.1723 din 09.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți F. M. C., domiciliată în București, .. 6, ., ., sectorul 2, și cu intimații-terți introduși in cauză N. V., N. C. și N. R.-C., toți cu domiciliul în București, Calea Giulești nr. 43, sc. 1, .. 1, .,, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N.-G. M.-A. I. D.
GREFIER,
F. D.
Red.M.
Tehnored.M./GIA
Ex.7/03.03.2015
TB - Secția a V-a civ. - E. D.
| ← Partide politice. Decizia nr. 79/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 64/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
