Legea 10/2001. Decizia nr. 191/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 14754/3/2012
Dosar nr._
(1006/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.191
Ședința publică de la 17.02.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile, în urma casării recursului și reținerii cauzei spre rejudecare, formulate de reclamanții A. B. – N., N. I. – C., P. A. – E. – E., C. I. – M., G. A. M., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 17.02.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 26.04.2012 sub nr._ , reclamanții A. B. N., N. I. C., P. A. E. E., C. I. M. și G. A. M. au chemat în judecată Municipiul București reprezentat prin Primarul General, solicitând obligarea pârâtei la restituirea în natură a apartamentului nr. 5 situat în București, .. 37, . a porțiunilor din imobil (teren și construcție) aflate în indiviziune și nevândute în baza Legii nr.112/1995.
Solicită pronunțarea unei hotărâri pe fond, în conformitate cu dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a ÎCCJ.
În motivarea acțiunii se arată că întreg imobilul din .. 37 a aparținut autorilor acestora în urma unui act de partaj din anul 1949, astfel: - A. R. (născută G.) - .; - F. S. I. (născută G.) - .; - G. R. C. - ., restul imobilului, respectiv terenul, . spațiile considerate comune la acea dată au rămas în indiviziune în cote egale de 1/3.
Întreg imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr.92/1950.
În perioada comunistă o parte din spațiile comune aflate la . au fost alipite într-o unitate locativă distinctă, denumită apartamentul nr. 5.
Arată că situația apartamentelor 1-4 din imobil este următoarea:
- ./1995), obținute despăgubiri la CEDO (_/03),
- ./1995), anulat contractul, redobândit în natură,
- ./1995), anulat contractul, redobândit în natură,
- ./1995), obținute despăgubiri la CEDO (_/03).
Cu privire la fostele spații comune, precum și la teren, reclamanții au formulat în baza Legii nr.10/2001, Notificarea nr. 2288/2001 ce formează obiectul dosarului administrativ nr._/2001.
Obiectul respectivei notificări este restituirea următoarelor: - terenul nevândut; - spațiile de la . . comune care nu au fost înstrăinate împreună cu ..
Deși notificarea este depusă încă din anul 2001 și s-au făcut numeroase reveniri și memorii, nici până în acest moment nu s-a emis o decizie de restituire, motiv pentru care a fost promovată prezenta acțiune.
Reclamanții susțin că apartamentul nr. 5 în discuție este liber de mai mulți ani și în consecință, ar putea fi restituit în natură.
În drept, Legea nr.10/2001, art. 563 NCC.
Solicită admiterea probei cu acte și expertize tehnice de specialitate pentru identificarea imobilului.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, precum și proba cu expertiză tehnică de specialitate în topografie și cadastru prin expertul O. I. (filele 124 – 130).
Prin sentința civilă nr.1301/19.06.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A. B. N., N. I. C., P. A. E. E., C. I. M. și G. A. M., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI reprezentat PRIN PRIMARUL GENERAL.
Analizând probele administrate în cauză, cererea reclamanților și apărările instituției pârâte prin adresele comunicate instanței, tribunalul a apreciat că cererea reclamanților este neîntemeiată și a respins-o.
Privind starea de fapt, tribunalul a reținut referitor la situația dreptului de proprietate anterior asupra imobilului și la calitatea de persoană îndreptățită a solicitanților potrivit Legii nr. 10/2001, că imobilul din .. 37 a aparținut autorilor reclamanților și că întreg imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Conform art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, imobilul face parte din categoria celor preluate în mod abuziv în perioada de guvernare comunistă, astfel că face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamanții-moștenitori ai proprietarilor de la care au fost preluate imobilele, intră în categoria persoanelor îndreptățite să obțină măsuri reparatorii conform Legii speciale, în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001.
Totodată, tribunalul a constatat că apartamentele 1-4 din imobil, cu suprafețele de teren aferent au fost vândute conform Legii nr. 112/1995, iar din susținerile reclamanților, rezultă că aceștia au primit despăgubiri pentru imobilele vândute și care nu mai pot fi restituite în natură.
În prezent, reclamanții susțin că apartamentul nr. 5 în discuție, unitate locativă creată în timpul regimului comunist prin reunirea mai multor spații din imobil, este liber de mai mulți ani și în consecință, ar putea fi restituit în natură.
Din Adresa nr. 7936/24 mai 2013 emisă de Primăria București – Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru (fila 144 din dosar), coroborată cu concluziile expertului O. I. (filele 124 – 130), tribunalul a constatat că nu se identifică împărțirea/compartimentarea imobilului și formarea unei unități locative distincte ca reprezentând „apartamentul nr. 5” revendicat de către reclamanți, spațiile vizate de aceștia reprezentând de fapt, camerele 3, 5 și 6 identificate în Releveul întocmit de expert de la fila nr. 128 din dosar și care aparțin apartamentelor nr. 2 și 3, pentru care deja s-au acordat despăgubiri echivalente reclamanților.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite potrivit legii, să obțină măsuri reparatorii echivalente sau restituirea în natură a pretinsului apartament nr. 5 din imobil, acțiunea acestora fiind neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva sentinței primei instanțe au formulat recurs reclamanții A. B. N., N. I. C., P. A. E. E., C. I. M. și G. A. M., criticând-o pentru următoarele motive:
În opinia recurenților – reclamanți, judecătorul fondului a apreciat în mod total eronat probele administrate, pronunțând astfel o soluție străină de realitatea faptică și juridică a cauzei.
Argumentația instanței este cel puțin lacunară având în vedere soluția de respingere a acțiunii. Probele avute în vedere de instanță nu duc în niciun fel la concluzia la care a ajuns aceasta, astfel:
- adresa PMB nr. 7936/24.05.2013 se referă mai mult la teren, iar despre apartamentul nr.5 menționează clar că "nu deținem date despre împărțirea/compartimentarea pe apartamente/dependințe/cotă indiviză a imobilului", iar
- raportul de expertiză identifică întreg apartamentul nr. 5 în discuție, menționând separat camerele 3, 5 și 6 ca aparținând altor apartamente.
Este evident din simpla lecturare a celor două documente de mai sus, că acestea nu pot duce la concluzia că "nu se identifică împărțirea/compartimentarea imobilului și formarea unei unități locative distincte ca reprezentând apartamentul nr. 5" și "spațiile vizate de către aceștia (reclamanți) reprezintă de fapt camerele 3, 5 și 6".
Mai mult, există și alte indicii că instanța s-a aflat în eroare cu privire la situația reală întrucât considerentele conțin aprecieri total eronate:
- contrar celor reținute de instanță, camerele 3, 5 și 6 le-au fost deja restituite reclamanților în natură prin procesul - verbal nr._/20.04.1999 (fila 80), astfel că aceștia nu aveau de ce să mai solicite restituirea lor prin prezenta acțiune;
- aceste camere au fost într-adevăr aferente apartamentelor nr.2 și 3, iar aceste apartamente le-au fost și ele restituite prin hotărâri judecătorești aflate la dosar (filele 134-141) și deci nu "s-au acordat despăgubiri echivalente reclamanților".
Față de aceste aspecte, apare evident că motivarea sentinței atacate nu este susținută de argumente logice sau măcar reale, instanța aflându-se într-o gravă confuzie cu privire la situația de fapt și de drept.
În realitate împrejurările cauzei se prezintă după cum urmează:
Întreg imobilul a aparținut familiei G., astfel:
- A. R. (născută G.) - .;
- F. S. lulia (născută G.) - .;
- G. R. C. - .;
- restul imobilului, respectiv terenul liber de construcții, . parter, precum și alte spații din imobil (parte din .. 5) au rămas în indiviziune în cote egale de 1/3.
După ce imobilul a fost naționalizat în întregime, în perioada comunistă, spațiile aflate la . au fost alipite într-o unitate locativă distinctă, denumită apartamentul nr. 5.
Apartamentele 1-4 au fost vândute de stat în baza Legii nr.112/1995 și recurenții – reclamanți au dobândit cu privire la toate acestea fie restituirea în natură (.), fie despăgubiri (.).
Este de reținut faptul că . parter face parte din spațiile lăsate în indiviziune prin contractul de partaj din 1949 (fila 77, art. 5 lit. b). Pentru acest apartament CEDO a acordat despăgubiri în comun ("conjointement") recurenților - reclamanți (fila 62), aceasta fiind o confirmare suplimentară atât a calității acestora de persoane îndreptățite, cât și a faptului că inclusiv spațiile aflate în coproprietate se cuvin foștilor proprietari.
Apartamentul 5 situat la . nu a fost vândut în baza Legii nr.112/1995 și este în prezent liber. Trei camere din componența acestuia le-au fost deja restituite reclamanților prin procesul - verbal nr._/20.04.1999 întrucât aparținuseră apartamentelor nr.2 și 3 și nu fuseseră vândute de stat o dată cu apartamentele respective. Restul etajului 4 reprezintă fosta proprietate comună ce se impune a fi restituită foștilor proprietari.
Acestă soluție devine evidentă și dacă urmăm un raționament logic simplu de "excludere". Astfel, dacă tot imobilul a aparținut autorilor recurenților – reclamanți (familia G.), este evident că ceea ce nu a fost vândut de stat în mod irevocabil (.) trebuie să revină sub o formă sau alta foștilor proprietari. După cum s-a menționat, apartamentele nr.2 și 3 au fost deja restituite. Rezultă că diferența (restul spațiilor din imobil) reprezintă fostă proprietate comună și deci toate aceste spații trebuie restituite. Este de altfel evident că nimeni nu poate opune vreo pretenție legitimă foștilor proprietari cu privire la aceste spații întrucât (i) statul a dobândit întreg imobilul în mod abuziv, iar (ii) niciunul din cumpărătorii în baza Legii nr.112/1995 (.) nu a dobândit aceste spații prin contractul de vânzare-cumpărare.
Situația terenului necesită o discuție separată întrucât fiecărui apartament îi revine o cotă indiviză din terenul aflat sub clădire. Cotele aferente apartamentelor nr. 1-4 sunt identificate în contractele de vânzare-cumpărare, confirmate de raportul de expertiză și aparțin proprietarilor actuali ai apartamentelor. Rezultă deci, tot prin excludere, că restul de teren ce se impune a fi restituit este reprezentat de (i) terenul liber de construcții ("curtea imobilului", proprietate comună conform art. 5 lit. a din actul de partaj) și (ii) cota indiviză din terenul de sub construcție aferentă . asemenea identificate de raportul de expertiză.
Recurenții – reclamanți menționează că atunci când folosesc termenul de "spații comune" sau "proprietate comună" în acțiunea introductivă sau în prezentul recurs, nu fac referire la coproprietatea forțată (perpetuă) a spațiilor de folosință comună, ci la o coproprietate în indiviziune stabilită pe cale convențională prin pct. 5 al actului de partaj voluntar încheiat în anul 1949. Astfel, spațiile în discuție au avut și au o utilitate proprie și distinctă de celelalte spații din clădire, acces separat, etc. Spațiile aflate în coproprietate forțată (holul de acces în clădire, scările, etc.) își păstrează această destinație și nu fac obiectul prezentei acțiuni. Dreptul de proprietate asupra părților de folosință comună (coproprietatea forțată) este de altfel stabilit pe cote în contractele de vânzare încheiate în baza Legii nr.112/1995 și confirmat de raportul de expertiză.
Față de toate cele de mai sus, în urma justei aprecieri a tuturor probelor aflate la dosar, recurenții – reclamanți solicită a se constata că sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a spațiilor solicitate prin acțiunea introductivă și identificate prin raportul de expertiză, astfel:
• apartamentul nr. 5: "apartamentul nr. 5 aflat la etajul 4 al imobilului ... are următoarele suprafețe și cote de teren în cotă indiviză: suprafață utilă apartament = 77,96 mp, suprafață totală apartament = 85,85 mp, cotă indiviză teren situat sub construcție = 14,76 mp, cotă indiviză folosință părți comune = 17,40%"
• teren liber de construcții 92 mp.
Recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 1301/2013 și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.978/10.06.2014, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de recurenții – reclamanți A. B. N., N. I. C., P. A. E. E., C. I. M. și G. A. M., împotriva sentinței civile, a casat hotărârea civilă recurată și a reținut cauza pentru rejudecare în fond, reținând următoarele:
1.În primul rând, Curtea observă că din probele administrate la fond (raportul de expertiză, adresa . – fila 33 dosar fond), rezultă configurarea apartamentului 5 la etajul 4 al clădirii, compus din elementele componente precizate în releveul apartamentului 5 fila 128 dosar fond, contrar deci aserțiunii tribunalului.
Cu toate acestea, Curtea observă că expertul nu a indicat în cadrul raportului, dacă acest apartament corespunde vreunuia dintre spațiile aferente „porțiunii comune” astfel cum a fost ea constituită prin actul de partaj voluntar din anul 1949 și în caz afirmativ, să se precizeze exact căreia/cărora sau dacă apartamentul 5 (sau întregul etaj 4) a fost construit ulterior naționalizării și dacă tot atunci a și fost amenajat în vederea închirierii.
Din această perspectivă, pentru delimitarea exactă a construcției – cronologic și tehnic, se impune depunerea la dosar, și a contractului de închiriere (cu anexele sale) încheiat cu numitul C. F..
2. În privința terenului curtea clădirii, prezenta instanță de recurs observă că expertul a contabilizat doar terenul care este liber de construcții.
Or, prin încheierea de ședință din data de 05.03.2013, unul dintre obiectivele expertizei fixate de instanță, a fost acela al delimitării terenului liber care nu a făcut obiectul vânzărilor în temeiul Legii 112/1995 și evident, nu a fost restituit în temeiul hotărârilor judecătorești anterioare ai căror beneficiari sunt recurenții reclamanți.
Expertul nu a răspuns acestui obiectiv. Or, răspunsul său era important în primul rând pentru a se cunoaște suprafața prezentă liberă din punct de vedere juridic, pentru ca instanța să poată aprecia asupra soluției care se impune în privința sa, recurenții reclamanți solicitând prin acțiune, restituirea și a acestei suprafețe.
În al doilea rând, Curtea mai reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanței: „Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”, precum și a art. 7.3 din H.G. nr. 923/2010: „Prin noțiunea
În aceste condiții, era necesar ca pe baza expertizei de specialitate să se stabilească concret și să se delimiteze suprafața de teren din împrejurimea construcției/construcțiilor necesară bunei utilizări și să se defalce la rândul său, această suprafață din suprafața totală.
În rejudecarea după casare, s-au administrat probele solicitate de instanța de casare, depunându-se la dosar, copia contractului de închiriere nr. 480/07.07.1999 cu anexe, încheiat între Primăria M. București și numitul C. F., procesul-verbal nr._/1999 de predare către reclamanți, a celor trei camere de la etajul 4, raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții civile, întocmit de inginer I. N., precum și completare la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică realizat de expertul O. I., părțile neavând obiecțiuni față de expertizele nou realizate.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material după casare, să soluționeze prezenta cerere, date fiind prevederile art. 3 și art. 315 Cod de procedură civilă.
1. Cu titlu preliminar, Curtea observă că în rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 315 al.4 în referire la art. 296 Cod Procedură Civilă, dar și a prevederilor art. 316 Cod Procedură Civilă în raport de art. 295 Cod Procedură Civilă care consacră principiul limitării devoluțiunii controlului jurisdicțional numai la motivele cererii de recurs (în cazul de față), motive care au circumscris și soluția intermediară de casare cu reținere spre rejudecare, în vederea administrării de probe suplimentare, prezenta instanță de recurs este ținută de constatările instanței de fond asupra aspectelor vizând dovedirea dreptului de proprietate al autorilor asupra părții litigioase a imobilului din ..37, sector 3, București și dovedirea calității reclamanților de moștenitori ai persoanelor îndreptățite, foștii proprietari.
Indiferent, Curtea observă că aceste două elemente reținute în mod expres de tribunal, ca fiind dovedite în cauză, rezultă inclusiv din cadrul paragrafului 6 al hotărârii din 2.06.2009 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate în cauza G. și alții contra României (fila 55 dosar fond) care a vizat inter alia, și o altă parte din „porțiunea comună” a imobilului (apartamentul nr. 1 de la parter) decât cea din prezenta cauză, aprecierea fiind grefată bineînțeles pe clauzele contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/06.05.1927 (fila 4 dosar fond) și ale actului de partaj voluntar din 22.04.1949 (fila 8 dosar fond), dar și pe certificatele de moștenitor nr. 955/23.02.1993 emis de notar de stat V. M. și nr. 95/1998 din 17.08.1998 emis de BNP E. G. (filele 84,85 dosar fond).
În dovedirea ultimului aspect evocat, Curtea prezentă mai are în vedere și adresa nr. L1/_/487 R/AG/25 a Ministerului Afacerilor Externe – Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului destinată Primăriei M. București (fila 52 dosar fond), precum și împrejurarea că respectiva calitatea de moștenitor a reclamanților nu a fost de altfel, contestată în cauză nici de pârât și nici de reclamanți între dumnealor. Dimpotrivă, aceștia din urmă au precizat în mod constant, că sunt moștenitorii celor trei foști coproprietari ai imobilului.
Prezenta instanță de judecată constată că nu ar putea, fără a aduce atingere puterii de lucru judecat a considerentelor hotărârii Curții EDO evocate, conform art. 1201 Cod Civil, să aprecieze în sens opus, anume că reclamanții nu ar fi dovedit dreptul de proprietate al autorilor dumnealor asupra părții litigioase sau calitatea lor de moștenitori ai persoanelor îndreptățite.
Astfel, în cadrul Hotărârii din 23 septembrie 2008, pronunțate în cauza A. împotriva României, nr. 4351/02, instanța de contencios european a statuat în mod obligatoriu pentru statele părți, sub aspectul dreptului fundamental reglementat de art.6 din Convenție, că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art.6 alin.1 din Convenție, trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care dorește, între altele, ca soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă să nu mai fie rejudecată (Brumărescu împotriva României [GC], nr._/95, paragraful 61, CEDH 1999-VII). În plus, statele au obligația de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe și să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiași subiect (a se vedea, mutatis mutandis, Gjonbocari și alții împotriva Albaniei, nr._/02, paragraful 66, 23 octombrie 2007).
Din această perspectivă, Curtea EDO a arătat în cadrul paragrafului 31 din hotărârea evocată, că „instanțele ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe, asupra situației” imobilului, iar în cadrul paragrafului 32, că „instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare, nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente”, concluzionând în sensul că „permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art.6 alin.1 din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice, instanțele încălcând astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție” (paragrafului 37).
2. În privința situației juridice actuale a părții de imobil litigioase, nerestituite reclamanților și nici vândute unor terți în temeiul Legii nr. 112/1995, Curtea observă că în cauză, s-au administrat ulterior casării cu reținere spre rejudecare, probele cu expertize judiciare topografică și de construcții civile și cu înscrisuri.
Coroborând aceste probe, ca de altfel, întregul ansamblu doveditor administrat în tustrei faze ale judecății (fond, recurs și rejudecare după casare), Curtea constată în ceea ce privește imobilul construcție, că „porțiunea comună” ilustrată la punctul 5 lit. a din actul de partaj voluntar din 22.04.1949, nevândută în temeiul Legii nr. 112/1995 și nici restituită deja reclamanților, a fost identificată de expertul în construcții I. N. ca reprezentând încăperile nr.1, 2, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12 de la etajul 4 al imobilului, având o suprafață utilă de 77,96 mp, respectiv o suprafață totală de 82,85 mp și individualizată prin releveul apartamentului 5 anexă la raportul de expertiză realizat (filele 53, 58 dosar recurs).
Expertul topograf O. I. a atestat și cota indiviză de folosință părți comune, de 17,40% (filele 61, 62 dosar recurs), aferentă acestui apartament nr. 5 configurat la etajul 4 anterior preluării imobilului de către stat, potrivit statuărilor expertului în construcții I. N. (fila 53 dosar recurs).
Apartamentul în discuție a fost închiriat de către Primăria M. București, în baza contractului de închiriere nr. 480/07.07.1999 către numitul C. F., ceea ce înseamnă că el este liber din punct de vedere juridic, putând pe cale de consecință, fi restituit în natură, reclamanților, concluzie dedusă din prevederile art.1, art.13, art.15 din Legea nr. 10/2001.
În privința terenului de sub construcție, aferent acestei părți indicate a „porțiunii comune”, el a fost identificat de expertul topograf ca reprezentând 14,76 mp, impunându-se restituirea și a sa, întrucât el reprezintă o componentă a părții de imobil litigioase, având așadar, același regim juridic cu construcția și nefiind nici el întretimp, înstrăinat vreunui terț sau deja restituit reclamanților.
În fine, în privința terenului reprezentând curtea imobilului, deci suprafața liberă de construcții, care de asemenea, face parte din „porțiunea comună” potrivit art. 5 lit. a partea finală din actul de partaj menționat, Curtea observă că acesta a fost identificat și delimitat de către expertul topograf O. I., ca reprezentând suprafața de 92 mp (a se vedea fila 60 din dosarul de recurs și planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate anexă la expertiza topografică de la fila 62 dosar recurs). În privința sa, expertul a precizat că el este integral necesar bunei utilizări a construcției, întrucât asigură accesul locatarilor atât în imobilul locuință (C1), cât și la garaj (C2 – teren în suprafață de 13 mp, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, o dată cu apartamentul nr. 4) (raport de expertiză – fila 60 dosar recurs).
Ca atare, în temeiul art.7 al.5 din Legea nr.10/2001 și al art. 7.3 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, acest teren este exceptat de la restituirea în natură, el reprezentând terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
În consecință, în temeiul art. 1 al. 2 din Legea nr. 10/2001 în referire la art. 1 al.2 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că pentru această suprafață de teren de 92 mp, se impune constatarea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, nefiind indicată instanței, posibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.315 Cod procedură civilă, în acord de altfel, și cu concluziile convergente în același sens ale părților procesuale, Curtea va admite ca fondată, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General. Va obliga pârâtul să restituie în natură, reclamanților, spațiul locativ situat la etajul 4 al imobilului din ..37, sector 3, București, compus din încăperile nr.1, 2, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12, în suprafață utilă de 77,96 mp, respectiv totală de 82,85 mp, identificat prin releveul apartamentului 5 anexă la raportul de expertiză realizat de expert I. N., precum și terenul în suprafață de 14,76 mp aferent acestui spațiu locativ, aflat sub construcție, precum și cota-parte indiviză de 17,4% din dreptul de proprietate asupra părților de folosință comună ale imobilului.
Va constata dreptul reclamanților la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, conform Legii nr.165/2013, pentru terenul în suprafață de 92 mp care reprezintă curtea imobilului.
Potrivit art. 274 Cod Procedură Civilă, va lua act că părțile nu au cerut cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții A. B. – N., N. I. – C., P. A. – E. – E., C. I. – M., G. A. M., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obligă pârâtul să restituie în natură, reclamanților spațiul locativ situat la etajul 4 al imobilului din ..37, sector 3, București, compus din încăperile nr.1, 2, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 12, în suprafață utilă de 77,96 mp, respectiv totală de 82,85 mp, identificat prin releveul apartamentului 5 anexă la raportul de expertiză realizat de expert I. N., precum și terenul în suprafață de 14,76 mp aferent acestui spațiu locativ, aflat sub construcție, precum și cota-parte indiviză de 17,4% din dreptul de proprietate asupra părților de folosință comună ale imobilului.
Constată dreptul reclamanților la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, conform Legii nr.165/2013, pentru terenul în suprafață de 92 mp care reprezintă curtea imobilului.
Ia act că părțile nu au cerut cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.M.H.
Tehdact.R.L./M.H.
2 ex./C.-S.3 – G.S.; M.H.; I.S.
TB-S.5 – V. S.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 265/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 189/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
