Legea 10/2001. Decizia nr. 741/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 741/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 12912/3/2012

Dosar nr._

(686/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.741

Ședința publică din 17.06.2015

Curtea constituită din:

Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU

Judecător - A. D. T.

Judecător - C. B. T.

Grefier - E. C.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul pârât M. București, prin Primarul General și de recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului, împotriva sentinței civile nr.363 din 24.03.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți T. C. C. și D. Ș.-P. și cu intimata intervenientă S.C. R. G. Invest S.A.

P. are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic B. R. I. în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 21 din dosar și avocatul Toia P. în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți T. C. C. și D. Ș.-P., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar; lipsesc recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului și intimata intervenientă S.C. R. G. Invest S.A.

Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care părțile prezente, prin reprezentanți, arată că nu au cereri prealabile de formulat, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentantul recurentului pârât M. București, prin Primarul General solicită admiterea recursului său, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În subsidiar, solicită să se dispună obligarea reclamanților la rambursarea sumei încasate de reclamanți cu tilu de despăgubire, aspect despre care face vorbire în motivele de recurs, unde se arată că nu s-a verificat dacă aceste sume au fost încasate.

La interpelarea instanței, arată că susține și motivul de recurs referitor la trimiterea dosarului direct la Secretariatul Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor, deoarece consideră că o dispoziție emisă de Primarul General trebuie avizată pentru legalitate de către Prefect.

Solicită admiterea și a recursului declarat de pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului.

Avocatul intimaților reclamanți T. C. C. și D. Ș.-P. solicită respingerea recursului declarat de M. București, prin Primarul General ca nefondat, întrucât reclamanți au dovedit atât preluarea imobilului de către stat, cât și situația juridică a bunului.

Se vorbește despre despăgubiri și este drept că s-au calculat aceste sume, dar nu există probe care să demonstreze în mod expres încasarea lor; doar din declarația dată de autorul reclamanților rezultă că a încasat în anul 1968 suma de bani calculată ca despăgubire. Cu toate acestea, cererea pârâtului de obligare a reclamanților la restituirea acestei sume nu este fondată pentru că, potrivit legii, din valoarea imobilului se deduce despăgubirea încasată, actualizată la zi, iar calculul cade în sarcina Comisiei.

Susține, de asemenea, că nu se impune verificarea legalității dispoziției, având în vedere dispozițiile Legii nr.165/2013 cât și practica instanțelor de judecată, deoarece aspectul conformității ține de executarea hotărârii.

Solicită respingerea și a recursului formulat de pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului, ca neîntemeiat, în ceea ce privește critica ce vizează obligarea acestei instituții la emiterea dispoziției pentru o parte din teren ce se află în deținerea unor societăți comerciale privatizate, bunuri pentru care instituția care a făcut privatizarea este obligată, conform art.29 alin.3 din Legea nr.10/2001, să emisă dispoziție. Notificarea a fost înregistrată în termen la Primăria Municipiului București pentru întregul imobil, deoarece părțile nu cunoșteau cine era deținătorul întregii suprafețe. Primăria Municipiului București a înaintat de-abia în anul 2011 cererea către A. pentru Administrarea Activelor Statului, care este deținătorul unei părți din teren, dar aceasta nu înseamnă că persoana îndreptățită nu s-a adresat în termen cu notificarea. La decesul reclamantului inițial, A. pentru Administrarea Activelor Statului era deja parte în proces și avea cunoștință inclusiv de situația moștenitorilor.

Cu privire la critica referitoare la cheltuielile de judecată, consideră că stabilirea obligației de a se plăti în cote egale de către pârâți este o măsură legală, având în vedere că este vorba despre terenuri cu suprafețe apropiate ca mărime.

Solicită, așadar, respingerea ambelor cereri de recurs și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 500 lei, potrivit chitanței pe care o depune la dosar împreună cu o copie certificată pentru conformitate cu originalul a contractului de asistență juridică și cu o notă de concluzii.

CURTEA

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 13.04.2012, reclamanta I. V. a chemat în judecată pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A. pentru Valorificarea Activelor Statului), solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să soluționeze notificarea nr. 740/06.08.2001 privind imobilul situat în București, Calea Griviței, nr. 8, sector 1, format din teren în suprafață de 390 m.p., în sensul de a dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valoarea de piață pe baza standardelor internaționale de evaluare; să oblige pârâta să transmită imediat și direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul nr._ aferent notificării însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; să oblige pârâta în solidar cu Președintele acesteia la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert creat prin refuzul nejustificat al soluționării notificării.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul menționat anterior a aparținut autorului său, I. O., în temeiul actului de partaj autentificat sub nr. 321/05.01.1929 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat. De asemenea, reclamanta a precizat că acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost solicitată prin notificarea nr. 740/06.08.2001, imobilul-teren fiind preluat în temeiul Decretului nr. 676/1968.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia XX/2007 ÎCCJ, Convenția CEDO, C. civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a celei cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie, ce au fost admise de tribunal, ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a anexat la dosar în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul notificare, titlu de proprietate, certificate de moștenitor, relații, precum și alte acte. În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, acesta a fost întocmit de expertul judiciar B. S. D. S. și atașat la dosar.

Pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, având în vedere decesul acesteia în data de 10.06.2012; excepția inadmisibilității promovării cererii, din moment ce procedura administrativă nu a fost finalizată, dosarul administrativ nefiind completat cu toate actele doveditoare a calității de persoană îndreptățită; excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui AAAS, acesta neavând nicio obligație sau competență în soluționarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001; excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS, întrucât aceasta nu dispune restituirea vreunui imobil în natură, o atare obligație revenind exclusiv unității deținătoare a imobilului, și, de asemenea, nu acordă despăgubiri bănești, neexistând temei legal în acest sens, singurele sale obligații fiind statuate în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva sa ca neîntemeiată, apreciind că dosarul administrativ nu a fost completat cu actele necesare, neputându-se reține culpa sa în nesoluționarea notificării.

Urmare a intervenirii decesului reclamantei pe parcursul soluționării litigiului, tribunalul a luat act de transmiterea calității procesuale active, fiind introduși în cauză numiții T. C. C. și D. Ș. P., dată fiind calitatea acestora de moștenitori ai reclamantei.

S.C. R. G. Invest S.A. a formulat cerere de intervenție în nume propriu, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, în procent de 23% din drept, ca efect al încheierii contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 2884/22.12.2012 de BNP F. M. și Asociații, cerere ce a fost încuviințată în principiu în ședința publică din data de 05.02.2013.

În ședința publică din data de 08.01.2013, reclamanții au renunțat la judecata capătului de cerere vizând plata despăgubirilor de către AAAS în solidar cu Președintele AAAS, tribunalul luând act în consecință.

De asemenea, în ședința publică din data de 02.04.2013, tribunalul a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei I. V., excepția inadmisibilității promovării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui AAAS ca rămasă fără obiect, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată.

Reclamanții au formulat cerere modificatoare a acțiunii, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât și a Municipiului București, prin Primar General. În cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, reclamanții au specificat că solicită obligarea pârâților la emiterea dispoziției și, respectiv, a deciziei cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în compensare prin puncte, în temeiul Legi nr. 165/2013, fiecare pentru suprafețele de teren astfel cum au fost acestea identificate prin raportul de expertiză, ca aparținând domeniului public, respectiv societăților privatizate de AAAS.

Prin sentința civilă nr.363/24.03.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pentru Administrarea Activelor Statului în ceea ce privește cererea vizând acordarea măsurilor compensatorii pentru suprafața de 221 mp, teren situat în București, Calea Griviței nr. 8, sector 1, aflat în deținerea S.C. COCC S.A. și S.C. ROMPROIECT S.A., ca lipsită de temei, a admis în parte cererea principală astfel cum a fost modificată, precum și cererea de intervenție voluntară principală, a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, privind imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 8, sector 1, compus din teren în suprafață de 173 mp (394 mp-221 mp aflat în deținerea S.C. COCC S.C. și S.C. ROMPROIECT S.A.), astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar B. S. D. S., în favoarea reclamanților și a intervenientei S.C. R. G. INVEST S.A., a obligat pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului la emiterea unei Decizii motivate privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, privind imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 8, sector 1, compus din teren în suprafață de 221 mp (aflați în deținerea S.C. COCC S.A. și S.C. ROMPROIECT S.A.), astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar B. S. D. S., în favoarea reclamanților și a intervenientei S.C. R. G. INVEST S.A., a obligat pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului să transmită Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor Decizia privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilul menționat anterior (221 mp), precum și întreaga documentație aferentă acesteia, a obligat pârâtul M. București să transmită Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, după efectuarea controlului de legalitate de către Prefect, dispoziția privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilul menționat anterior (173 mp), precum și întreaga documentație aferentă acesteia și a obligat pârâții la plata către intervenienta voluntară principală a sumei de 1200 lei (600 lei fiecare pârât), cu titlu de cheltuieli de judecată.

A reținut instanța că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. V. P. sub nr. 740/06.08.2001, numitul I. M. O. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Calea Griviței, nr. 8, sector 1, format din teren în suprafață de 400 m.p..

În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul constată că prin actul de partaj autentificat sub nr. 321/05.01.1929 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, imobilul specificat anterior a revenit în proprietate exclusivă numitului M. I..

Moștenitorii defunctului M. I. sunt numiții E. I. și M. O. I., potrivit mențiunilor certificatului nr. 563/10.05.1958, eliberat de Tribunalul Popular al Raionului N. B. București.

Moștenitorul numitei I. E. este numitul I. M. O., potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 47/29.07.2009, emis de BNP D. M..

Numitul I. M. O. a decedat în data de 10.10.2010, având ca unică moștenitoare pe numita I. V., aspect ce rezultă din certificatul de moștenitor nr. 34/11.04.2011, emis de B.N.P. G. C. C..

Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2884/22.12.2011 de B.N.P. F. M. și Asociații, reclamanta I. V., în calitate de cedent, a cesionat intervenientei principale S.C. R. G. Invest S.A., în calitate de cesionar, cota-parte de 23% din drepturile la măsuri reparatorii pentru imobilul în discuție.

De pe urma numitei I. V. au rămas ca moștenitori reclamanții T. C. C. și D. Ș. P., potrivit mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 92/04.10.2012, emis de BNPA G. E. S. S. și D. T. F. B..

În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 676/1968 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unui teren situat în municipiul București.

În ceea ce privește situația juridică actuală a imobilului ce constituie obiectul prezentului dosar, tribunalul a reținut că terenul notificat este de fapt în suprafață totală de 394 m.p., aspect ce reiese din cuprinsul raportului de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar B. S. D. S.. Din cuprinsul aceluiași raport de expertiză rezultă că o suprafață de 221 m.p. din teren se află în deținerea S.C. C.O.C.C. S.A. și S.C. Romproiect S.A., restul aparținând domeniului de stat. Atât S.C. Romproiect S.A., cât S.C. COCC S.A. au fost privatizate integral de AAAS, potrivit relațiilor comunicate (fila nr. 24 din dosar).

În conformitate cu art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

Potrivit alin. 2 alin. (2), dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.

A.. (3) al articolului în discuție prevede că în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Tribunalul a apreciat că art. 29 din Legea nr. 10/2001 este aplicabil speței de față, din moment ce vizează societățile integral privatizate, ceea ce este cazul S.C. Romproiect S.A. și S.C. COCC S.A., considerent pentru care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AAAS în ceea ce privește cererea vizând acordarea măsurilor compensatorii pentru suprafața de 221 mp, teren situat în București, Calea Griviței nr. 8, sector 1, aflat în deținerea S.C. COCC S.A. și S.C. ROMPROIECT S.A., ca lipsită de temei.

În continuare, tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

În conformitate cu disp. art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.

În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.

Tribunalul a constatat că dosarul administrativ nr._ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată.

Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Ca atare, tribunalul, considerând că este competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, a apreciat că reclamanții au făcut dovada formulării în termen legal a notificării, a calității lor de persoane îndreptățite și a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001.

În conformitate cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, în varianta în vigoare la data pronunțării prezentei soluții, act normativ de imediată aplicare prin raportare la art. 4 din cadrul său, inclusiv în cadrul cauzelor deja existente pe rolul instanțelor judecătorești, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.

Potrivit art. 21 alin. 1 din lege, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile investite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.

Raportat la alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.

P. considerentele menționate anterior, tribunalul a admis în parte cererea principală astfel cum a fost modificată, precum și cererea de intervenție principală, a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, privind imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 8, sector 1, compus din teren în suprafață de 173 mp (394 mp - 221 mp aflat în deținerea S.C. COCC S.A. și S.C. ROMPROIECT S.A.), astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar B. S. D. S., în favoarea reclamanților și a intervenientei S.C. R. G. INVEST S.A.

Totodată, tribunalul a obligat pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului la emiterea unei decizii motivate privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, privind imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 8, sector 1, compus din teren în suprafață de 221 mp (aflați în deținerea S.C. COCC S.A. și S.C. ROMPROIECT S.A.), astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar B. S. D. S., în favoarea reclamanților și a intervenientei S.C. R. G. INVEST S.A.

De asemenea, tribunalul a obligat pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului să transmită Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor Decizia privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilul menționat anterior (221 mp), precum și întreaga documentație aferenta acesteia.

Similar, tribunalul a obligat pârâtul M. București să transmită Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, după efectuarea controlului de legalitate de către Prefect, dispoziția privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilul menționat anterior (173 mp), precum și întreaga documentație aferenta acesteia.

Tribunalul a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București vizând transmiterea directă a dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiat, această solicitare neputând fi încuviințată de către tribunal, din moment ce contravine dispozițiilor legale menționate anterior, iar o atare măsură nici nu ar fi în folosul acestora, controlul în cauză vizând inclusiv aspectul dacă dispoziția ce va fi emisă respectă măsurile statuate prin prezenta hotărâre judecătorească.

Raportat la cererea intervenientei principale și la soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâții M. București și A. pentru Administrarea Activelor Statului la plata către intervenienta voluntară principală a sumei de 1200 lei (600 lei fiecare pârât), cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs pârâții A. pentru Administrarea Activelor Statului și M. București prin Primarul General.

Recurenta – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului consideră sentința netemeinică și nelegală și solicită admiterea recursului cu modificarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală față de AAAS.

AAAS considera că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii față de prevederile Legii nr.10/2001/R invocată de AAAS, deoarece nu s-a finalizat procedura administrativă. În raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001/R pentru emiterea deciziei cu propunerea de acordarea de măsuri reparatorii, nu s-a dovedit ca intimații-reclamanți au urmat procedura administrativă.

Menționează recurenta că . SA a solicitat suspendarea soluționării notificării până la completarea dosarului cu certificatul de moștenitor privind pe defuncta reclamanta I. V. și contractul de mandat încheiat cu moștenitorii defunctei.

Așa cum se poate constata prin Legea nr.10/2001 sunt instituite 2 etape succesive, din care prima procedura administrativă care este obligatorie (art. 1, art. 21 alin.1 și 5, art. 47 alin. 2 și art. 48) iar a doua facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestei legi speciale.

Așa cum s-a arătat, în condițiile Legii nr. 10/2001 republicată, prin prevederile art. 29 și urm., se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral de AAAS.

Astfel, art.29 (3) din Legea nr. 10/2001 prevede "În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin.(1) fiind aplicabile în mod corespunzător".

În acest sens, notificarea se comunica instituției publice implicată în privatizare, numai conform art. 29 din lege, pentru propunerea de acordare de măsuri compensatorii în condițiile îndeplinirii cerințelor legale, instituției competente.

În raport de prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie, în procesul de soluționare a notificării depuse, AAAS apreciază că față de dispozițiile art. 23 din lege, nu a fost dovedită calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001/R.

Astfel, dosarul administrativ aferent notificării privind despăgubirile pentru acest imobil, nu a fost completat cu toate actele doveditoare, în forma prevăzută de lege, respectiv în original sau în copii legalizate în condițiile art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001/R.

Dosarul administrativ al intimaților-reclamanți constituit la sediul AAAS a fost depus în copie xerox la dosarul cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că "Actele doveditoare... pot fi depuse până la data soluționării notificării".

Recurenta – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului învederează instanței că nu au fost depuse în completarea dosarului administrativ aferent notificării toate actele doveditoare pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001, republicată.

De asemenea, așa cum s-a arătat . SA a solicitat suspendarea soluționării notificării până la completarea dosarului cu certificatul de moștenitor după defuncta reclamantă I. V..

Față de aceste dispoziții legale, AAAS susține că instanța poate analiza cererea privind despăgubirile, numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziție motivată prin finalizarea procedurii administrative în condițiile art.29 din lege de către AAAS și această decizie să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În raport de considerentele expuse și prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie, AAAS apreciază că stabilirea calității de persoană îndreptățită privind măsurile reparatorii în echivalent/despăgubiri, în mod direct de către instanța de judecată, fără finalizarea acestei proceduri administrative de către AAAS este nelegală.

În consecință, recurenta – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului solicită admiterea acestei excepții ca fondată, fiind încălcate dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001/R, deoarece nu a fost analizată notificarea și finalizată procedura administrativă, de către AAAS.

Sub un al doilea aspect, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., AAAS apreciază că nelegal a fost obligată să emită dispoziție motivată privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Apreciază recurenta că au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr.10/2001/R, Legea nr.247/2005, dispozițiile Legii nr. 165/2013, instanța în mod nelegal stabilind în sarcina AAAS să emită dispoziție motivată privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii și nu să soluționeze notificarea intimatei-reclamante.

Se susține că A. a fost notificată în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001/R, însă din actele și probele dosarului nu s-a dovedit, în raport de caracterul imperativ și prioritar al normelor ce reglementează procedura prevăzută de art. 29 din lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, că a fost urmată această procedură și reclamanta a făcut dovada drepturilor sale legale.

Din analiza dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că "Actele doveditoare... pot fi depuse până la data soluționării notificării".

Pe acest aspect, recurenta – pârâtă AAAS învederează instanței că nu au fost depuse la dosarul de notificare toate actele doveditoare în vederea soluționării și se află în curs de soluționare procedurea administrativă în temeiul Legii nr.10/2001/R.

Astfel, în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificărilor, pe baza actelor doveditoare depuse de petenta în dosarul administrativ, AAAS apreciază că este încă în termenul legal de analiza a notificării și este necesară efectuarea demersurilor necesare pentru completarea dosarului administrativ și probarea pretențiilor, conform Legii nr.10/2001/R.

Față de cele arătate, recurenta – pârâtă consideră că instanța ste competentă să intervină numai în măsura în care se emitea această decizie sau dispoziție motivată de către AAAS, prin finalizarea procedurii administrative și această decizie să poată face obiectul analizei instanței judecătorești pentru legalitate, în condițiile art. 26 (3) din Legea nr. 10/200/R.

Având în vedere aceste dispoziții legale și actele cauzei, recurenta – pârâtă apreciază că este obligatoriu să se facă dovada parcurgerii procedurii reglementată de aceste dispoziții legale, pentru a nu se încălca competențele și cadrul legal expres prevăzut de Legea nr.10/2001/R .

Cu atât mai mult în prezenta cauza în care . SA, în calitate de mandatară a intimatei-reclamante I. V., a solicitat să nu se emită decizie de către AAAS până la data la care va completa dosarul administrativ cu certificatul de moștenitor de calitate de moștenitor privind pe defuncta I. V. și contractul de mandat încheiat cu moștenitorii defunctei.

Așadar, obligarea sa de a emite dispoziție motivată privind propunerea de acordare a măsurilor compensatorii este nejustificată atâta timp cât mandatara intimatei-reclamante a solicitat să nu se emită decizie de către AAAS până la data la care va completa dosarul administrativ.

Prin urmare nu se poate reține culpa AAAS, pentru nesoluționarea notificării.

Față de cele arătate, se poate reține că AAAS este de bună credință în privința executării obligației de a emite decizie motivată, dar după depunerea tuturor actelor doveditoare în condițiile legii.

Așa cum s-a menționat, A. pentru Administrarea Activelor Statului a fost în imposibilitate efectivă de a emite acea decizie, astfel că nu se poate vorbi despre o vinovăție în sarcina AAAS.

Față de toate motivele invocate este nelegală admiterea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecata față de A. pentru Administrarea Activelor Statului.

Recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL susține, în recursul său, că instanța nu a administrat probe pentru a verifica, având în vedere faptul că s-a reținut că imobilul a făcut obiectul Decretului nr.676/1968 privind exproprierea, dacă au fost încasate despăgubiri pentru această expropriere.

Referitor la obligația de înaintare a dispoziției, direct Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor - după efectuarea controlului de legalitate de către Prefect - instanța se află într-o totală eroare asupra posibilității efectuării acestui demers de către M. București. Astfel emiterea DPG este faza finală și echivalează cu o desesizare în ceea ce privește competența Municipiului București în finalizarea procedurilor legale referitoare la o notificare. Obligația legală este aceea de a înainta întreg dosarul aferent notificării către Prefectura Municipiului București în vederea efectuării controlului de legalitate. Procedura de transmitere, conform Legii nr.10/2001 nu prevede ca Prefectura să retransmită dosarul Municipiului București ca aceasta să-l transmită la rândul ei direct CNCI. O asemenea obligație este imposibil de realizat fiind în contradicție vădită cu legea și nu poate să reținută în sarcina MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL

Totodată, recurentul - pârât apreciază că, potrivit art.23 al. 1 și 2 "în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf.art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivata, asupra cererii formulate ". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauza.

În altă ordine de idei, conf.art.22 din Legii nr. 10/2001, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care se înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce aceasta dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.

Având în vedere cele de mai sus, recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL solicită modificarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului, trebuie observat că pe de o parte criticile acesteia vizează soluția pronunțată de prima instanță sub aspectul excepției inadmisibilității, iar pe de altă parte se susține că nu există nicio culpă a recurentei în nesoluționarea notificării câtă vreme nu au fost comunicate actele doveditoare în forma cerută de lege, iar notificatoarea a solicitat suspendarea procedurii administrative, în plus recurenta susținând nelegalitatea soluției privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată

Constată Curtea că excepția inadmisibilității invocată de către intimata pârâtă AAAS în fața primei instanțe a fost corect soluționată în raport de prevederile Legii nr. 10/2001. Astfel, inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces ( care nu este prevăzută de lege ) sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.

In speța dedusă judecății, obiectul litigiului este o contestație în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât în mod evident nu se poate pune problema inadmisibilității acțiunii formulate, din perspectiva primei teze la care s-a făcut referire. Cât privește procedura prealabilă, trebuie observat că în speță este cert că autorul reclamanților și-a îndeplinit obligația impusă de Legea nr. 10/2001, aceea de a notifica unitatea deținătoare în vederea obținerii de măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, iar efectele împrejurării că notificarea nu a fost înaintată de M. București Autorității pentru Administrarea Activelor Statului decât la data de 04.04.2011 pentru partea din bunul ce face obiectul notificării cu privire la care dispozițiile legale nu îi stabileau nicio obligație de soluționare, nu trebuie suportate de reclamanți. În plus, faptul că recurentei pârâte nu i s-a comunicat dosarul administrativ anterior judecății și în forma susținută de aceasta nu mai prezintă relevanță la acest moment, câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost îndreptată și împotriva sa, astfel că dobândind calitatea de parte, intimata a luat cunoștință de toate pretențiile reclamanților și de înscrisurile pe care acestea s-au întemeiat, astfel că avea posibilitatea să aprecieze, cel puțin de la momentul ulterior formulării contestației, cu privire la modul în care trebuie să-și îndeplinească obligația prevăzută de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Cât privește susținerile potrivit cu care pârâta AAAS nu avea obligația de a soluționa notificarea, fiind în termenul prevăzut de lege pentru aceasta, dată fiind omisiunea reclamanților de a dovedi calitatea de persoane îndreptățite, Curtea constată critica nefondată, față de cele arătate anterior privind obligația de a soluționa notificarea cel puțin începând cu anul 2011, când i s-a comunicat de către pârâtul M. București, în copie, notificarea și actele doveditoare ale susținerilor din cuprinsul acesteia și cu atât mai mult de la data chemării în judecată în calitate de pârâtă.

Cât privește calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, trebuie observat că recurenta nu formulează o critică clară și concretă sub acest aspect, neindicând motivul pentru care raționamentul primei instanțe sub acest aspect este greșit, din dezvoltarea acestei critici Curtea reținând că în fapt recurenta critică forma în care actele atașate doveditoare i-au fost comunicate, anume în copii xerox și nu legalizate. P. motivele arătate mai sus, ținând seama inclusiv de dispozițiile art. 23.3 din HG nr. 250/2007 privind Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care permit depunerea de acte în fotocopii cu respectarea cerinței privind prezentarea originalelor la cererea enttății învestite cu soluționarea notificării, Curtea apreciază ca evident neforndată critica recurentei.

În plus, susținerea potrivit cu care notificarea nu a fost soluționată ca urmare a cererii mandatarului reclamanților de a suspendare a procedurii nu poate fi reținută de Curtea ca justificând omisiunea de a soluționa notificarea, câtă vreme cererea la care recurenta face referire a vizat decesul notificatorului I. M. O., decedat în 2010, ulterior fiind indicată ca moștenitoare reclamanta I. V., decedată la rândul său ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, iar solicitarea a fost în sensul de a nu fi emisă notificarea până la indicarea moștenitorilor.

Reține Curtea, de asemenea, ca fiind vădit nefondată și susținerea apelantei potrivit cu care instanța de judecată nu putea să fie învestită sub aspectul soluționării notificării decât după finalizarea procedurii administrative, concluzia fiind în contradicție cu cele reținute prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii. Aceasta, întrucât s-a reținut în cuprinsul aceste decizii că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

De asemenea, cât privește critica vizând obligarea recurentei la cheltuieli de judecată, susținându-se aplicarea greșită a prevederilor art. 274 C.pr.civ, Curtea constată că susținerile acestuia sunt nefondate. Astfel, câtă vreme s-a constatat că reclamanții și intervenienta în interes propriu au efectuat în cadrul primei etape a procesului, pentru a-și dovedi pretențiile, cheltuieli constând în onorariu de expertiză și onorariu de avocat, iar aceste pretenții au fost considerat întemeiate și admise, s-a apreciat corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ, culpa procesuală ce stă la baza reglementării acestei obligații de plată fiind dovedită și constând în chiar pierderea procesului prin admiterea cererii reclamanților.

În ce privește recursul declarat de pârâtul M. București, Curtea constată că principala critică adusă hotărârii primei instanțe, vizează omisiunea acesteia de dispune administrarea de probe cât privește despăgubirile pe care autorul reclamanților le-a încasat pentru imobilul expropriat. Apreciază Curtea că susținerile recurentului nu pot conduce la concluzia că sub acest aspect hotărârea primei instanțe este nelegală, față de dispozițiile art.129 alin. 5¹ C.pr.civ., în plus din chiar cuprinsul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 de I. M. O., autorul reclamantei, de la care imobilul a fost preluat în baza decretului de expropriere, se recunoaște încasarea sumei de 975 de lei în anul 1968 (fila 198 din dosarul primei instanțe). Reflectarea în dispozitivul hotărârii a faptului încasării despăgubirilor nu era necesară, în condițiile în care această împrejurare rezultă din înscrisurile atașate notificării, iar potrivit art. 21 alin. 7 din Legea nr. 165/2013, stabilirea valorii imobilului, exprimată prin puncte, se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.

Critica vizând dispoziția primei instanțe de înaintare a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Evaluarea Imobilelor după efectuarea controlului de legalitate de către prefect este, de asemenea, nefondată. Curtea constată că prima instanță a soluționat astfel cererea reclamanților privind înaintarea direct către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Evaluarea Imobilelor, fără efectuarea controlului de legalitate de către prefect, recurentul pârât nejustificând un interes în formularea acestei critici.

De asemenea, susținerile recurentului pârât privind termenul de 60 de zile prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 în care avea obligația de a soluționa notificarea și la natura de recomandare a acestui termen sunt în mod evident neîntemeiate, Curtea făcând trimitere la considerentele pentru care recursul pârâtei AAAS prin care s-a formulat aceeași critică a fost apreciat nefondat.

În consecință, în raport de cele arătate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., le va respinge.

În baza art. 274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenții la plata către intimații reclamanți a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, constatând că sunt îndeplinite condițiile legale, în sensul că este dovedită efectuarea acestor cheltuieli prin depunerea la dosar a chitanței de plată pentru suma de 500 de lei, iar recurenții sunt în culpă procesuală ca urmare a soluției adoptate cât privește calea de atac pe care fiecare dintre aceștia a promovat-o, considerată nefondată.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenții – pârâți A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI și M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile rn.363/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți T. C. C. și D. Ș.-P. și cu intimata - intervenientă în interes propriu S.C. R. G. INVEST S.A..

Obligă recurenții să achite intimaților D. Ș.-P. și T. C. C. 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. R. A.-D. T. C. B. T.

GREFIER

E. C.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

2 ex./23.06.2015

TB-S.4 – D.N.T.

#Judecător Mădălina Gabriela Rădulescu

← Evacuare. Decizia nr. 708/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 316/2015. Curtea... →

Legea 10/2001. Decizia nr. 741/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 741/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI